Codul penal al Regatului Suediei

Tudorel TOADER

Prevederile din Codul penal sunt dezvoltate, respectiv completate, prin prevederi din legile speciale, la care se fac trimiteri.

Principalele particularităţi în raport de Codul penal român se referă la următoarele:

Partea I

Prin sancţiune de drept penal se înţelege, în prezentul Cod, pedeapsa amenzii şi pedeapsa închisorii, precum şi amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată şi măsurile educative.

Pentru infracţiunile săvârşite de persoane care nu au împlinit vârsta de 15 ani nu se vor stabili pedepse.

Partea a II-a

Infracţiunile. Persoana care pune stăpânire pe şi duce cu sine sau ţine închis un minor sau o altă persoană cu intenţia de a pune în pericol sănătatea sau viaţa victimei sau de a o obliga să presteze un serviciu sau de a face presiuni asupra ei, se pedepseşte pentru răpire cu închisoare pe perioadă determinată sau cu detenţiune pe viaţă.

Persoana care, prin violenţă sau făcând uz de poziţia sa determină o altă persoană să încheie o căsătorie valabilă în statul în care este încheiată, în ţara în baza legii căreia este încheiată sau într-o ţară al cărei cetăţean este cel puţin unul dintre soţi sau în care îşi are domiciliul, se pedepseşte, pentru căsătorie forţată, cu închisoare.

Persoana care prin inducere în eroare determină o altă persoană să călătorească în altă ţară decât cea în care aceasta locuieşte, cu scopul de a o determina, prin constrângere sau profitând de situaţia sa de vulnerabilitate, să încheie o astfel de căsătorie sau o astfel de relaţie similară căsătoriei, se pedepseşte, pentru inducere în eroare în scopul unei călătorii pentru încheierea unei căsătorii forţate, cu închisoarea.

Persoana care molestează fizic sau prin împuşcături, aruncare cu pietre, gălăgie sau alt comportament neadecvat o altă persoană, se pedepseşte, pentru molestare, cu amendă sau închisoarea.

Calomnia. Persoana care afirmă despre o altă persoană că este delincventă sau condamnabilă prin modul său de viaţă sau care răspândeşte informaţii menite să atragă dispreţul celorlalţi asupra acelei persoane, se pedepseşte pentru calomnie cu amendă.

Dacă a fost de datoria sa să facă respectiva afirmaţie sau dacă a fost motivată în alt fel să dea informaţii despre acest lucru, date fiind împrejurările şi dacă dovedeşte că informaţia era adevărată sau că a avut un motiv întemeiat, nu va răspunde penal.

Insulta. Persoana care insultă o altă persoană prin invective sau învinuiri ofensatoare sau printr-un alt comportament jignitor faţă de persoana respectivă se pedepseşte cu amendă.

Calomnierea unei persoane decedate are drept urmare răspunderea penală dacă fapta este ofensatoare pentru descendenţi sau în alt mod, având în vedere timpul trecut de la decesul persoanei respective, precum şi alte împrejurări, se poate considera că aduce ofensă respectului cuvenit decedatului.

Dacă o persoană mută ilegal bunurile aflate în posesia unei alte persoane pentru a intra ea însăşi în posesia acestora, se pedepseşte pentru uzurpare a unui drept cu amendă sau închisoare.

Dacă o persoană introduce ilegal energie termică dintr-o reţea de conducte pentru încălzire sau dacă o persoană introduce energie termică într-o reţea de conducte pentru răcire, se pedepseşte pentru furt ilegal de energie termică cu amendă sau închisoare.

Persoana care, contrar prevederilor sau clauzelor contractuale, foloseşte o subvenţie sau profită de un beneficiu suplimentar sau care influenţează bugetul Uniunii Europene sau al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) în alt scop decât cel intenţionat pentru subvenţia sau beneficiul respectiv, se pedepseşte, pentru întrebuinţare greşită a unei subvenţii, cu amendă sau închisoare .

Persoana care face publice sau răspândeşte în public informaţii care induc în eroare pentru a influenţa preţul unui produs, document de valoare sau al altor bunuri, se pedepseşte, pentru escrocherie, cu închisoarea sau cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Delapidarea, alte abuzuri de încredere şi mita

Luarea de mită. Persoana care este angajată sau îndeplineşte o atribuţie şi primeşte, acceptă o promisiune sau pretinde un beneficiu necuvenit pentru a-şi efectua activitatea sau a-şi îndeplini sarcina, se pedepseşte, pentru luare de mită, cu amendă sau închisoare.

Traficul de influenţă. Pentru trafic de influenţă se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Finanţarea din neglijenţă a mitei. Un întreprinzător care pune la dispoziţie bani sau alte mijloace băneşti unei persoane care îl reprezintă într-o anumită chestiune şi prin aceasta, din neglijenţă gravă, favorizează darea de mită, darea gravă de mită sau traficul de influenţă, se pedepseşte, pentru finanţarea din neglijenţă a mitei, cu amendă sau închisoarea.

Abuzul de autoritate. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, abuzând de competenţa de a redacta un document juridic în locul altei persoane sau abuzând de autoritatea de a pretinde bilete la ordin sau documente asemănătoare, cere ceva ce îi revine unei alte persoane, este pedepsită, pentru abuz de autoritate, cu amendă sau închisoare.

Folosirea neautorizată de bunuri. Dacă o persoană foloseşte în mod neautorizat bunul unei alte persoane şi prin aceasta provoacă pagube sau inconveniente, este pedepsită pentru folosire neautorizată cu amendă sau închisoarea.

Pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi finanţarea din neglijenţă a mitei se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă o plângere din punct de vedere al interesului general.

Infracţiuni contra creditorilor. Un debitor care, în timpul falimentului, reeşalonării datoriilor sau negocierilor privind un contract oficial cu creditorii, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă, tăinuieşte bani, declară datorii inexistente sau dă alte asemenea informaţii incorecte, se pedepseşte, dacă informaţiile nu se corectează înainte de a fi întărite prin jurământ sau caracterizează modul său de acţionare, pentru îngreunarea procesului de faliment sau de executare, cu închisoarea.

Persoana care, atunci când este insolvabilă sau când există riscul evident să devină insolvabilă, continuă afacerea consumând resurse importante fără a aduce foloase firmei sau duce un trai risipitor sau se lansează în afaceri riscante sau angajamente garantate neprevăzător sau ia alte măsuri asemănătoare şi prin aceasta, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, îşi înrăutăţeşte situaţia financiară în mod considerabil, se pedepseşte, pentru neglijenţă faţă de creditori, cu închisoare.

Infracţiuni contra ordinii publice

Revolta. Dacă o mulţime de oameni tulbură ordinea publică, manifestând intenţia ca, unindu-şi forţele, să protesteze împotriva unei autorităţi sau în alt mod să provoace sau să împiedice luarea unei anumite măsuri şi nu se dispersează la ordinul unei autorităţi, instigatorii şi conducătorii se pedepsesc pentru revoltă cu închisoarea.

Alertarea falsă. Persoana care cauzează luarea de măsuri de siguranţă inutile dând informaţii false despre existenţa unui pericol pentru viaţa sau sănătatea uneia sau mai multor persoane sau pentru distrugerea considerabilă a unor bunuri, se pedepseşte, pentru alertare falsă, cu amendă sau închisoare.

Confiscarea averii, amendarea persoanei juridice şi alte anumite efecte juridice ale infracţiunilor. Câştigul de pe urma unei infracţiuni conform prezentului cod se va declara confiscat, dacă nu este în mod evident nerezonabil. Aceleaşi dispoziţii se aplică foloaselor necuvenite pe care o persoană le-a primit drept compensare pentru cheltuieli legate de o infracţiune, dacă primirea acestora constituie infracţiune conform prezentului cod. În locul foloaselor primite, valoarea acestora poate fi confiscată.

Codul penal al Regatului Suediei

(Legea nr. 700/1962)1)

PARTEA I

Dispoziţii generale

Capitolul 1

Infracţiunea şi sancţiunile de drept penal

Art. 1. Infracţiunea este fapta prevăzută de prezentul Cod penal sau de altă lege sau act normativ şi care se pedepseşte conform următoarelor prevederi. Legea nr. 458/1994.

Art. 2. Dacă nu există dispoziţii speciale, o faptă constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie.

Dacă fapta este comisă în stare de intoxicare voluntară sau dacă făptuitorul şi-a provocat într-un alt mod pierderea temporară a simţurilor, aceasta nu va conduce la înlăturarea răspunderii penale. Legea nr. 458/1994.

Art. 3. Prin sancţiune de drept penal se înţelege, în prezentul Cod, pedeapsa amenzii şi pedeapsa închisorii, precum şi amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată şi măsurile educative. Legea nr. 942/1988.

Art. 4. În privinţa stabilirii pedepselor se aplică dispoziţiile generale despre diferitele tipuri de infracţiuni, precum şi prevederile speciale. Celelalte sancţiuni se aplică conform prevederilor în vigoare, chiar dacă nu sunt menţionate în dispoziţiile despre diferitele tipuri de infracţiuni. Legea nr. 942/1988.

Art. 5. Pedeapsa închisorii se consideră mai grea decât pedeapsa amenzii.

Despre pedeapsa închisorii şi amânarea aplicării pedepsei în raport cu suspendarea condiţionată există prevederi în cap. 30 art. 1. Legea nr. 942/1988.

Art. 6. Pentru infracţiunile săvârşite de persoane care nu au împlinit vârsta de 15 ani nu se vor stabili pedepse. Legea nr. 942/1988.

Art. 7. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

Art. 8. Pe lângă pedepse, conform prevederilor în vigoare, infracţiunile pot avea drept consecinţă şi pierderea averii, amendarea persoanei juridice sau diferite alte efecte juridice, ce implică şi obligaţia de a plăti despăgubiri. Legea nr. 118/1986.

CAPITOLUL 2

Aplicarea legii penale suedeze

Art. 1. Pentru infracţiunile care s-au săvârşit în Regat se aplică legea penală suedeză de către instanţa suedeză. Aceeaşi dispoziţie este valabilă dacă locul în care s-a săvârşit infracţiunea este incert, dar există motive să se presupună că a fost comisă în Regat. Legea nr. 812/1972.

Art. 2. Pentru infracţiunile comise în afara Regatului se aplică legea penală suedeză de către instanţa suedeză dacă infracţiunea a fost săvârşită:

1. de un cetăţean suedez sau de un cetăţean străin cu reşedinţa în Suedia,

2. de un cetăţean străin fără reşedinţă în Suedia, care, după săvârşirea infracţiunii, a dobândit cetăţenie suedeză sau a devenit rezident în Regat sau este cetăţean danez, finlandez, islandez sau norvegian şi se află în Regat, sau

3. de un alt cetăţean străin care se află în Regat şi infracţiunea conform legii suedeze se pedepseşte cu închisoarea de minim 6 luni.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă fapta nu constituie infracţiune conform legii penale a ţării în care a fost săvârşită sau dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat şi conform legii penale suedeze pedeapsa pentru faptă nu poate fi mai grea decât amenda.

În cazurile menţionate în acest articol nu trebuie aplicate sancţiuni care sunt considerate mai grele decât pedeapsa cea mai grea prevăzută pentru respectivele infracţiuni conform legii penale a ţării în care s-a comis fapta.

Limitările jurisdicţiei suedeze menţionate la alin. (2) şi (3) nu se aplică infracţiunilor sau tentativelor la infracţiune menţionate în:

1. cap. 4 art. 1a şi 4c şi cap. 16 art. 10a alin. (1) pct. 1 şi alin. (5),

2. cap. 4 art. 4 alin. (2) în cazul în care o persoană este determinată să se căsătorească sau să se angajeze într-o relaţie similară căsătoriei prevăzută în art. 4 c, sau

3. cap. 6 art. 1-6, 8, 9 şi 12, dacă infracţiunea s-a săvârşit asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Legea nr. 381/2014.

Art. 3. Pentru infracţiunile săvârşite în afara Regatului se va aplica legea penală suedeză de către instanţa suedeză chiar şi în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 2,

1. dacă infracţiunea s-a săvârşit pe o navă sau aeronavă suedeză, sau dacă s-a comis în timpul serviciului de către comandant sau de o persoană aparţinând echipajului de pe o astfel de navă,

2. dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care aparţine Forţelor Armate într-o zonă în care se afla un detaşament a Forţelor Armate sau dacă a fost comisă de o altă persoană într-o astfel de regiune şi detaşamentul se afla acolo în alt scop decât exerciţiul militar,

3. dacă infracţiunea s-a săvârşit în exercitarea atribuţiilor de serviciu în afara Regatului de o persoană aparţinând Forţelor Armate angajată într-o misiune militară internaţională sau care aparţine Forţelor Poliţiei din străinătate,

3a. dacă infracţiunea a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu în afara regatului de un poliţist, vameş sau de un angajat de la Garda de Coastă, care traversează frontiera în interes de serviciu, conform unui acord internaţional la care Suedia a aderat,

4. dacă infracţiunea a fost îndreptată împotriva Suediei, a unei municipalităţi suedeze sau a unei alte comunităţi sau instituţii publice suedeze,

5. dacă infracţiunea s-a săvârşit pe un teritoriu care nu aparţine vreunui stat şi a fost îndreptată împotriva unui cetăţean suedez, a unei asociaţii suedeze sau a unei instituţii private sau a unui cetăţean străin rezident în Suedia,

6. dacă infracţiunea constă în capturarea unei nave sau deturnarea unui avion, sabotajul naval sau aerian, sabotarea unui aeroport, falsificarea de bani, tentativele la astfel de infracţiuni, folosirea ilegală de arme chimice, folosirea ilegală a minelor, mărturia mincinoasă sau hazardată în faţa unui tribunal internaţional, terorismul în baza art. 2 din Legea nr. 148/2003 privind pedepsele pentru terorism, tentativele la terorism, infracţiunile prevăzute în art. 5 din aceeaşi lege, infracţiunile în baza Legii nr. 406/2014 privind pedepsele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, instigarea la revoltă constând din îndemnul imediat şi în public la comiterea de genocid sau dacă infracţiunea a fost îndreptată împotriva administrării justiţiei de către Curtea Penală Internaţională, sau

7. dacă cea mai uşoară pedeapsă prevăzută de legea penală suedeză pentru infracţiunea în cauză este închisoarea de cel puţin 4 ani. Legea nr. 407/2014.

Art. 3a. Chiar şi în alte cazuri decât cele menţionate în art. 1-3 se aplică legea penală suedeză de către instanţa suedeză, în baza prevederilor Legii nr. 19/1976 cu privire la cooperarea internaţională privind transferul de proceduri în materie penală. Legea nr. 20/1976.

Art. 4. Se consideră că locul săvârşirii infracţiunii este locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, deci şi locul unde s-a produs rezultatul infracţiunii sau, în cazul tentativei, locul unde ar fi trebuit să se comită infracţiunea intenţionată.

Art. 5. Nu trebuie pusă în mişcare o acţiune penală pentru infracţiunea săvârşită în regat pe o navă sau aeronavă a unui stat străin de un cetăţean străin care era comandantul sau făcea parte din echipajul navei sau îl însoţea, împotriva unui alt cetăţean străin sau a unui interes străin, fără autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern.

Pentru infracţiunea săvârşită în afara regatului se va pune în mişcare o acţiune penală numai cu autorizarea prealabilă prevăzută la alin. (1). Fără o astfel de autorizare, poate fi totuşi pusă în mişcare o acţiune penală dacă infracţiunea constă în mărturie mincinoasă sau hazardată în faţa unui tribunal internaţional sau dacă infracţiunea a fost comisă:

1. pe o navă sau aeronavă suedeză fie de comandantul de serviciu, fie de un membru al echipajului de pe o astfel de navă,

2. de o persoană care aparţine Forţelor Armate într-o zonă în care se afla un detaşament al Forţelor Armate,

3. în exercitarea atribuţiilor de serviciu în afara regatului de o persoană aparţinând Forţelor Armate angajată într-o misiune militară internaţională sau care aparţine Forţelor Poliţiei din străinătate,

4. în exercitarea atribuţiilor de serviciu în afara regatului de un poliţist, vameş sau de un angajat de la Garda de Coastă, care traversează frontiera în interes de serviciu, conform unui acord internaţional la care Suedia a aderat,

5. în Danemarca, Finlanda, Islanda sau Norvegia sau pe o navă ori aeronavă care efectuează o cursă regulată între localităţi situate în Suedia sau într-unul dintre statele menţionate, sau

6. de un cetăţean suedez, danez, finlandez, islandez sau norvegian împotriva intereselor statului suedez. Legea nr. 636/2010.

Art. 5a. În cazul în care răspunderea penală pentru o faptă a fost dovedită printr-o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, comunicată în statul în care a fost comisă fapta sau într-un stat care a aderat la unul dintre tratatele menţionate în alin. (4), inculpatului nu i se va deschide o acţiune penală în Regat pentru aceeaşi faptă:

1. dacă a fost achitat de răspunderea penală,

2. dacă a fost declarat vinovat de săvârşirea infracţiunii fără a fi sancţionat,

3. dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau este în curs de executare, sau

4. dacă pedeapsa s-a prescris potrivit legii penale din statul străin.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul infracţiunilor menţionate în art. 1 sau 3, pct. 4, 6 sau 7 dacă deschiderea acţiunii în statul străin nu s-a efectuat la cererea unei autorităţi suedeze sau dacă ulterior persoana a fost predată sau extrădată din Suedia spre a fi incriminată.

În cazul în care răspunderea penală pentru o faptă a fost dovedită printr-o hotărâre de condamnare comunicată într-un stat străin şi dacă nu există obiecţii la deschiderea acţiunii penale din motivele menţionate anterior în acest alineat, se poate deschide în Regat o acţiune penală privind fapta numai cu autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern.

Tratatele menţionate la alineatul (1) sunt:

1. Convenţia europeană din 28 mai 1970 privind valoarea internaţională a hotărârilor represive,

2. Convenţia europeană din 15 mai 1972 privind transferul de proceduri în materie penală,

3. Actul Consiliului din 26 iulie 1995 de elaborare a Convenţiei privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, totuşi numai dacă fapta este prevăzută în tratat,

4. Protocolul din 27 septembrie 1996 la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, dar numai dacă fapta este prevăzută în tratat,

5. Convenţia din 26 mai 1997 cu privire la combaterea actelor de corupţie care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, dar numai dacă fapta este prevăzută în tratat,

6. Convenţia din 19 iunie 1990 de aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985,

7. Convenţia din 25 mai 1987 între statele membre ale Comunităţilor Europene cu privire la dubla incriminare,

8. Al doilea protocol din 19 iunie 1997 la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, dar numai dacă fapta este prevăzută în tratat.

Dacă o infracţiune a fost săvârşită în parte în Regat şi în parte pe teritoriul statului membru în care s-a comunicat hotărârea de condamnare, se aplică dispoziţiile alin. (1) dacă fapta este prevăzută în tratatele menţionate la alin. (4) pct. 3-5 sau 8 sau dacă hotărârea a fost comunicată de un stat care a aderat la un tratat menţionat în alin. (4) pct. 6 sau 7. Legea nr. 1157/2003.

Art. 6. Dacă o persoană este găsită vinovată în Regat pentru o faptă pentru care a fost sancţionată în afara Regatului, la stabilirea pedepsei se va ţine cont în special de perioada ispăşită în afara Regatului. Dacă trebuie aplicate amenzi sau pedeapsa cu închisoarea şi persoana în cauză a primit o pedeapsă cu privare de libertate, perioada ispăşită se va deduce în întregime la calculul cuantumului sancţiunii.

În cazurile menţionate la alin. (1) trebuie aplicată o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru fapta respectivă sau chiar să se claseze cazul. Legea nr. 812/1972.

Art. 7. Cu privire la aplicarea legii penale suedeze şi la jurisdicţia instanţei suedeze trebuie luate în considerare, pe lângă prevederile din acest capitol, şi restricţiile care rezultă din principiile de drept internaţional unanim recunoscute sau, în baza dispoziţiilor speciale în această privinţă, dintr-un acord cu un stat străin.

Art. 7a. Dacă un cetăţean străin a săvârşit o infracţiune în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timp ce îndeplinea o sarcină care implica o funcţie publică într-un alt stat sau într-o organizaţie internaţională, se va pune în mişcare o acţiune penală numai cu autorizarea guvernului. Dispoziţiile acestui alineat nu se aplică dacă făptuitorul a încercat să ascundă calitatea în care a acţionat prin informaţii false, disimulare sau prin alte mijloace. Legea nr. 518/1985.

Art. 7b. Un cetăţean străin care nu are domiciliul în Suedia, dar se află în ţară în cadrul unei acţiuni de cooperare militară internaţională sau pentru gestionarea unei situaţii de criză, care este cuprinsă într-un tratat în vigoare la care Suedia a aderat, poate fi acuzat de infracţiunea pe care acesta a săvârşit-o în timpul şederii sale aici numai cu autorizarea guvernului.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru un cetăţean străin cu domiciliul în Suedia care este în serviciul unei forţe militare a unui stat străin. Legea nr. 1000/2004.

Art. 7c. În cazul unei infracţiuni îndreptate împotriva administrării justiţiei de Curtea Penală Internaţională, se va pune în mişcare o acţiune penală numai cu autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern. Legea nr. 1281/2009.

Art. 8. Există dispoziţii speciale cu privire la predarea şi extrădarea unei persoane în urma săvârşirii unei infracţiuni.

Condiţiile stabilite în cazul predării sau extrădării dintr-un alt stat decât Suedia sunt valabile în regat. Legea nr. 1157/2003.

PARTEA A II-A

Infracţiunile

CAPITOLUL 3

Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii

Art. 1. Persoana care ia viaţa unei alte persoane se pedepseşte, pentru omor, cu închisoarea pe durată determinată, cuprinsă între 10 şi 18 ani, sau, dacă circumstanţele sunt agravante, cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 274/2014.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 este considerată mai puţin gravă din punct de vedere al circumstanţelor care au cauzat fapta sau din alte puncte de vedere, se pedepseşte, pentru omor fără premeditare, cu închisoarea de la 6 la 10 ani.

Art. 3. Femeia care îşi ucide copilul la naştere sau într-un moment în care, din cauza perioadei de lăuzie, ea se află într-o stare de tulburare mintală sau de mare extenuare, este pedepsită pentru pruncucidere cu închisoare până la şase ani.

Art. 4. A fost abrogat prin Legea nr. 596/1974.

Art. 5. Persoana care provoacă vătămare corporală unei alte persoane, o boală sau o suferinţă sau o aduce în stare de neputinţă sau într-o stare similară, este pedepsită pentru acte de violenţă, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea nu este gravă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 393/1998.

Art. 6. Dacă infracţiunea menţionată în art. 5 este considerată gravă, se pedepseşte pentru vătămare corporală gravă cu închisoarea de la 1 la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta putea pune viaţa în pericol sau dacă făptuitorul a provocat o vătămare corporală gravă sau o boală gravă sau a dat dovadă de brutalitate ori cruzime.

Dacă infracţiunea este considerată deosebit de gravă, se pedepseşte însă cu închisoarea de la 4 la 10 ani. La stabilirea faptului că infracţiunea este deosebit de gravă se va evalua în mod special dacă vătămarea corporală este permanentă sau dacă fapta a provocat suferinţă profundă sau dacă făptuitorul a dat dovadă de brutalitate extremă. Legea nr. 370/2010.

Art. 7. Persoana care provoacă moartea unei alte persoane din culpă este pedepsită pentru ucidere din culpă cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani. La evaluarea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special:

1. dacă fapta a implicat o asumare conştientă de risc de natură gravă, sau

2. dacă făptuitorul, atunci când a trebuit să dea dovadă de atenţie sau abilitate specială, se afla sub influenţa alcoolului sau a altei substanţe sau s-a făcut vinovat de neglijenţă în formă agravată. Legea nr. 370/2010.

Art. 8. Persoana care din culpă provoacă unei alte persoane vătămare corporală sau boală care nu sunt minore, este pedepsită pentru vătămare corporală sau îmbolnăvire din culpă cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani. La evaluarea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special:

1. dacă fapta a implicat o asumare conştientă de risc de natură gravă, sau

2. dacă făptuitorul, atunci când a trebuit să dea dovadă de atenţie sau abilitate specială, se afla sub influenţa alcoolului sau a altei substanţe sau s-a făcut vinovat de neglijenţă în formă agravată. Legea nr. 348/2001.

Art. 9. Dacă o persoană expune o altă persoană din neglijenţă gravă unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, se sancţionează, pentru punerea în primejdie a vieţii persoanei, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Art. 10. Dacă infracţiunile prevăzute în art. 7-9 s-au săvârşit din cauză că o persoană, în mod intenţionat sau din imprudenţă, nu a luat în considerare îndatoririle sale de a preveni riscurile de îmbolnăvire profesională şi de producere a unui accident de muncă, în conformitate cu Legea nr. 1160/1977 privind mediul de muncă, aceasta se sancţionează, pentru încălcarea obligaţiei de protecţie a muncii, cu pedeapsa prevăzută de legea menţionată. Legea nr. 679/1991.

Art. 11. Pentru tentativa la sau plănuirea unei crime, omor fără premeditare, pruncucidere sau vătămări corporale similare care nu sunt minore, deci şi pentru uneltirea unei crime, omor fără premeditare sau vătămare corporală gravă sau omiterea dezvăluirii unei astfel de infracţiuni, se răspunde penal în baza prevederilor din cap. 23. Legea nr. 679/1991.

Art. 12. Pentru vătămarea corporală sau provocarea unei boli prin imprudenţă trebuie pusă în mişcare o acţiune penală de către procuror, numai dacă persoana vătămată depune o plângere şi se invocă interesul general.

Plângerea persoanei vătămate nu este însă necesară dacă infracţiunea este îndreptată împotriva unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Legea nr. 408/2003.

CAPITOLUL 4

Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii

Art. 1. Persoana care pune stăpânire pe şi duce cu sine sau ţine închis un minor sau o altă persoană cu intenţia de a pune în pericol sănătatea sau viaţa victimei sau de a o obliga să presteze un serviciu sau de a face presiuni asupra ei, se pedepseşte, pentru răpire, cu închisoare pe perioadă determinată, de la 4 la 18 ani, sau cu detenţiune pe viaţă.

Dacă infracţiunea este mai puţin gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 6 ani. Legea nr. 396/2009.

Art. 1a. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate în art. 1, prin constrângere, inducere în eroare, profitând de starea de vulnerabilitate a unei alte persoane sau prin alte astfel de mijloace inadecvate, recrutează, transportă, transferă, adăposteşte sau primeşte o persoană în scopul exploatării sexuale a acesteia, prelevării de organe, îndeplinirii unui serviciu militar în timp de război, prestării unei munci forţate sau unei alte activităţi într-o situaţie care implică constrângerea persoanei expuse, se pedepseşte, pentru trafic de persoane, cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

Persoana care comite o faptă prevăzută în alin. (1) împotriva unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani se pedepseşte pentru trafic de persoane chiar dacă nu s-a folosit niciun mijloc inadecvat prevăzut în acelaşi alineat.

Dacă o infracţiune prevăzută în alineatul (1) sau (2) este mai puţin gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 371/2010.

Art. 2. Persoana care, în alt mod decât cele menţionate în art. 1 sau 1a, duce cu sine sau închide o persoană sau o privează de libertate se pedepseşte, pentru lipsire ilegală de libertate, cu închisoarea de la 1 la 10 ani.

Dacă infracţiunea este mai puţin gravă, se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 436/2002.

Art. 3. A fost abrogat prin Legea nr. 406/2004.

Art. 4. Persoana care, prin agresiune sau prin violenţă ori prin ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni, obligă o altă persoană să facă, să suporte ceva sau să neglijeze un lucru, se pedepseşte, pentru constrângere, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani. Dacă o persoană care acţionează astfel exercită constrângerea ameninţând că înaintează o plângere penală sau un denunţ împotriva unei alte persoane cu privire la o faptă prevăzută de legea penală sau că va divulga informaţii compromiţătoare despre o altă persoană, se pedepseşte de asemenea, pentru constrângere, dacă aceasta este neadecvată.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) este gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă fapta a implicat cauzarea unor suferinţe fizice pentru a forţa mărturisirea, sau alt tip de tortură.

Art. 4a. Persoana care comite fapte prevăzute de legea penală în cap. 3, 4, 6 sau 12 sau în baza art. 24 din Legea nr. 688/1988 privind interdicţia de a lua legătura cu o persoană faţă de o persoană apropiată sau de care a fost apropiată anterior, se pedepseşte, dacă fiecare faptă a constituit parte dintr-o repetată violare a integrităţii persoanei şi faptele au avut drept scop să afecteze grav încrederea în sine a acesteia, pentru vătămarea gravă a integrităţii, cu închisoarea de la 9 luni la 6 ani.

Dacă faptele prevăzute în alineatul 1 au fost comise de un bărbat împotriva unei femei cu care a fost căsătorit sau cu care locuieşte ori a locuit fiind într-o relaţie similară căsătoriei, va fi sancţionat în schimb pentru vătămarea gravă a integrităţii unei femei, cu aceeaşi pedeapsă. Legea nr. 367/2013.

Art. 4 b. Persoana care persecută o altă persoană prin fapte infracţionale care constituie:

1. acte de violenţă conform cap. 3 art. 5 sau tentativă la astfel de infracţiune care nu este minoră,

2. constrângere conform cap. 4 art. 4 alin. (1),

3. ameninţare ilegală conform cap. 4 art. 5 alin. (1),

4. violare de domiciliu sau pătrundere prin efracţie conform cap. 4 art. 6,

5. fotografiere care aduce vătămări integrităţii persoanei conform cap. 4 art. 6a,

6. molestare conform cap. 4 art. 7,

7. hărţuire sexuală conform cap. 6 art. 10,

8. distrugere conform cap. 12 art. 1 sau tentativă la astfel de infracţiune,

9. păgubire conform cap. 12 art. 2 alin. (1), sau

10. încălcarea interdicţiei de a lua legătura cu o persoană conform art. 24 din Legea nr. 688/1988 privind interdicţia de a lua legătura cu o persoană,

se pedepseşte, dacă fiecare faptă a constituit parte dintr-o repetată vătămare a integrităţii persoanei şi faptele au avut drept scop afectarea gravă a încrederii în sine a persoanei, cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 366/2013.

Art. 4 c. Persoana care, prin violenţă sau făcând uz de poziţia sa determină o altă persoană să încheie o căsătorie valabilă în statul în care este încheiată, în ţara în baza legii căreia este încheiată sau într-o ţară al cărei cetăţean este cel puţin unul dintre soţi sau în care îşi are domiciliul, se pedepseşte, pentru căsătorie forţată, cu închisoare până la 4 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care, în modurile menţionate în alineatul 1, convinge o altă persoană să se angajeze într-o relaţie similară căsătoriei, dacă a fost încheiată după reguli valabile într-un grup şi care:

1. implică faptul că părţile sunt considerate soţi şi că au drepturi sau obligaţii unul faţă de celălalt, şi

2. cuprinde chestiunea desfacerii angajamentului. Legea nr. 381/2014.

Art. 4 d. Persoana care prin inducere în eroare determină o altă persoană să călătorească în altă ţară decât cea în care aceasta locuieşte, cu scopul de a o determina, prin constrângere sau profitând de situaţia sa de vulnerabilitate, să încheie o astfel de căsătorie sau o astfel de relaţie similară căsătoriei menţionată în art. 4 c, se pedepseşte, pentru inducere în eroare în scopul unei călătorii pentru încheierea unei căsătorii forţate, cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 381/2014.

Art. 5. Dacă o persoană îndreaptă arma împotriva unei alte persoane sau ameninţă cu comiterea unei fapte infracţionale în aşa fel încât să provoace persoanei ameninţate o teamă severă pentru siguranţa persoanei şi averii proprii sau a unei alte persoane, se pedepseşte, pentru ameninţare ilegală, cu amendă sau închisoarea până la 1 an.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 6. Persoana care pătrunde ilegal sau rămâne ilegal în locuinţa altei persoane, fie cameră, casă, curte sau navă, se pedepseşte, pentru violare de domiciliu, cu amendă.

Dacă o persoană pătrunde sau rămâne în mod neautorizat într-un birou, fabrică, altă clădire sau nave, într-un loc de depozitare sau un alt loc similar, se pedepseşte pentru pătrundere prin efracţie cu amendă.

Dacă infracţiunile de la alineatele 1 sau 2 se consideră grave, se pedepsesc cu închisoarea până la 2 ani.

Art. 6a. Persoana care, cu ajutorul unui aparat tehnic, fotografiază în secret o altă persoană care se află în interiorul unei locuinţe sau într-o toaletă, într-un vestiar sau alt spaţiu similar, se pedepseşte, pentru fotografiere ofensatoare, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Nu se va sancţiona cu răspundere penală fapta motivată din punct de vedere al scopului şi al celorlalte împrejurări.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanei care, cu ajutorul unui aparat tehnic, fotografiază o altă persoană aflată în exerciţiul funcţiunii. Legea nr. 366/2013.

Art. 7. Persoana care molestează fizic sau, prin împuşcături, aruncare cu pietre, gălăgie sau alt comportament neadecvat molestează o altă persoană, se pedepseşte, pentru molestare, cu amendă sau închisoarea până la 1 an. Legea nr. 207/1993.

Art. 8. Persoana care interceptează un mesaj pe care o unitate poştală sau o firmă de curierat îl transmite prin poştă sau printr-o reţea de comunicare electronică, se pedepseşte, pentru încălcarea secretului poştal sau la distanţă, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 280/2012.

Art. 9. Pe lângă cazurile menţionate în art. 8, se pedepseşte, pentru violarea unui loc de depozitare, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani, persoana care deschide ilegal o scrisoare sau o telegramă sau prin alte mijloace încearcă să obţină acces la un bun care se păstrează sigilat sau într-un loc încuiat sau închis, se pedepseşte, pentru violarea unui loc de depozitare, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Art. 9a. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate în art. 8, în mod ilegal, cu ajutorul unui instrument tehnic de reproducere a sunetului, în secret, ascultă sau înregistrează o discuţie privată, o convorbire între alte persoane sau negocieri într-o şedinţă sau altă adunare, la care accesul este interzis publicului şi la care ea însăşi nu participă sau la care a încercat să obţină acces neautorizat, se pedepseşte, pentru ascultare ilegală, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 239/1975.

Art. 9b. Persoana care montează mijloace tehnice cu intenţia de încălca secretul comunicării la distanţă în modul menţionat în art. 8 sau de a săvârşi infracţiuni prevăzute în art. 6a sau 9a, se pedepseşte, pentru pregătirea unei astfel de infracţiuni, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani, dacă aceasta nu s-a făcut vinovată de comiterea infracţiunii. Legea nr. 366/2013.

Art. 9c. Persoana care încearcă să obţină acces neautorizat la anumite date destinate prelucrării automate sau, fără permisiune, modifică, distruge, blochează sau adaugă în baza de date o astfel de informaţie se pedepseşte, pentru violare de date, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care, fără permisiune, printr-o altă măsură similară, blochează sau împiedică grav folosirea unor astfel de date.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte pentru violare gravă de date cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă fapta a provocat daune serioase sau a implicat un număr mare de date sau a fost de natură deosebit de gravă. Legea nr. 302/2014.

Art. 10. Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea tâlhăriei, a traficului de persoane sau a lipsirii ilegale de libertate şi pentru omiterea dezvăluirii unei astfel de infracţiuni, se sancţionează cu răspundere penală conform cap. 23. Aceleaşi dispoziţii sunt valabile în caz de tentativă sau pregătire a constrângerii grave, căsătoriei forţate, violării datelor, care, dacă s-ar fi realizat, nu ar fi fost considerată minoră, sau violării grave a datelor. Legea nr. 382/2014.

Art. 11. Pentru violarea de domiciliu sau pătrunderea ilegală care nu sunt grave, fotografierea ofensatoare sau pregătirea unei astfel de infracţiuni, ascultarea fără permisiune într-un loc care nu este deschis publicului sau pregătirea unei astfel de infracţiuni, molestarea care nu s-a comis într-un loc public sau violarea unui loc de depozitare, trebuie pusă în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă persoana vătămată depune plângere sau dacă se invocă interesul general. Aceleaşi dispoziţii se aplică pentru constrângere prin ameninţarea cu depunerea unei plângeri sau cu denunţarea unei alte persoane pentru infracţiune sau cu comunicarea unui mesaj compromiţător despre o altă persoană, precum şi tentativa sau pregătirea unei astfel de infracţiuni. Legea nr. 366/2013.

CAPITOLUL 5

Calomnia

Art. 1. Persoana care afirmă despre o altă persoană că este delincventă sau condamnabilă prin modul său de viaţă sau care răspândeşte informaţii menite să atragă dispreţul celorlalţi asupra acelei persoane, se pedepseşte pentru calomnie cu amendă.

Dacă a fost de datoria sa să facă respectiva afirmaţie sau dacă a fost motivată în alt fel să dea informaţii despre acest lucru date fiind împrejurările şi dacă dovedeşte că informaţia era adevărată sau că a avut un motiv întemeiat, nu va răspunde penal.

Art. 2. Dacă infracţiunea menţionată în art. 1 se consideră gravă, se va pedepsi pentru calomnie gravă cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

La stabilirea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă informaţia, prin conţinutul ei sau amploarea cu care a fost răspândită sau în alt mod, era menită să provoace daune.

Art. 3. Persoana care insultă o altă persoană prin invective sau învinuiri ofensatoare, sau printr-un alt comportament jignitor faţă de persoana respectivă, se pedepseşte cu amendă pentru insultă, dacă fapta nu este sancţionată cu pedeapsa prevăzută în art. 1 sau 2.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 4. Calomnierea unei persoane decedate are drept urmare răspunderea penală în baza art. 1 sau 2, dacă fapta este ofensatoare pentru descendenţi sau dacă în alt mod, având în vedere timpul trecut de la decesul persoanei respective, precum şi alte împrejurări, se poate considera că aduce ofensă respectului cuvenit decedatului.

Art. 5. Pentru infracţiunile prevăzute în art. 1-3 plângerea va fi depusă doar de persoana vătămată. Dacă infracţiunea este îndreptată împotriva unei persoane sub vârsta de 18 ani sau dacă în alte cazuri persoana vătămată depune plângere pentru infracţiune, procurorul poate totuşi să pună în mişcare o acţiune penală dacă se consideră necesară din punct de vedere al interesului general şi acţiunea se referă la:

1. calomnie şi calomnie gravă,

2. insultă la adresa unei persoane aflată în exerciţiul funcţiunii,

3. insultă la adresa unei persoane făcând aluzie la rasă, culoarea pielii, naţionalitate sau etnie ori religie, sau

4. insultă la adresa unei persoane făcând aluzie la orientarea sa sexuală.

Dacă respectiva calomnie a fost îndreptată împotriva unei persoane decedate, se poate intenta proces de către soţul supravieţuitor, moştenitorul direct, părintele sau fratele ori sora persoanei decedate şi, dacă se consideră necesar din motive speciale din punct de vedere al interesului general, procurorul poate pune în mişcare o acţiune penală.

Dacă infracţiunile prevăzute în art. 1-3 implică faptul că o persoană, folosind violenţa împotriva unui şef de stat al unui stat străin care se află în Suedia sau împotriva unui reprezentant oficial al unui stat străin aflat în Suedia, a ofensat statul străin, se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror fără a ţine seama de prevederile alin. (1). Totuşi nu se va deschide acţiunea fără autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern. Legea nr. 222/2014.

CAPITOLUL 6

Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale

Art. 1. Persoana care, prin acte de violenţă sau agresiune sau prin ameninţarea cu o faptă penală, obligă o altă persoană să întreţină un raport sexual sau să întreţină sau să suporte un alt act de natură sexuală care, din punct de vedere al gravităţii ofensei aduse integrităţii persoanei, este comparabil cu un raport sexual forţat, se pedepseşte pentru viol cu închisoarea de la 2 la 6 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care întreţine cu o altă persoană un raport sau un act sexual care, conform prevederilor alin. (1), este comparabil cu un raport sexual forţat, profitând de faptul că persoana respectivă, din cauza unei stări de inconştienţă, somn, frică extremă, ebrietate sau o altă stare influenţată de substanţe stupefiante, boală, vătămare corporală sau tulburare psihică sau în alt mod din punct de vedere al împrejurărilor se află într-o anumită situaţie vulnerabilă.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2), din punct de vedere al împrejurărilor în momentul săvârşirii infracţiunii, se consideră mai puţin gravă, se pedepseşte pentru viol cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) se consideră gravă, se pedepseşte pentru viol grav cu închisoarea de la 4 la 10 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă violenţa sau ameninţarea a fost de natură deosebit de gravă sau dacă mai mult de o persoană a făcut uz de violenţă asupra victimei sau în alt mod a participat la abuz sau dacă făptuitorul, din punct de vedere al modului de a acţiona sau din alt punct de vedere, a dat dovadă de brutalitate sau cruzime. Legea nr. 365/2013.

Art. 2. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 1 alin. (1), prin constrângere, determină o persoană să întreţină sau să suporte un act sexual, se pedepseşte, pentru constrângere sexuală, cu închisoarea până la 2 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul persoanei care întreţine un act sexual diferit de cele prevăzute în art. 1 alin. (2) cu o persoană în celelalte condiţii menţionate anterior.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) se consideră gravă, se pedepseşte pentru constrângere sexuală gravă cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă mai mult de o persoană a făcut uz de violenţă asupra victimei sau în alt mod a participat la abuz sau dacă făptuitorul, din punct de vedere al modului de a acţiona sau din alt punct de vedere, a dat dovadă de brutalitate sau cruzime. Legea nr. 90/2005.

Art. 3. Persoana care determină o altă persoană să întreţină sau să suporte un act sexual profitând în mod grav de faptul că persoana se află în stare de dependenţă faţă de făptuitor se pedepseşte, pentru abuzarea sexuală a unei persoane în stare de dependenţă, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte pentru abuzarea sexuală gravă a unei persoane în stare de dependenţă cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă mai mult de o persoană a făcut uz de violenţă asupra victimei sau în alt mod a participat la abuz sau dacă făptuitorul, din punct de vedere al modului de a acţiona sau din alt punct de vedere, a dat dovadă de brutalitate. Legea nr. 90/2005.

Art. 4. Persoana care întreţine un raport sexual cu un minor sub vârsta de 15 ani sau care întreţine un alt tip de act sexual cu un astfel de minor care din punct de vedere al gravităţii ofensei este comparabil cu un raport sexual forţat, se pedepseşte, pentru violarea unui minor, cu închisoarea de la 2 la 6 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care comite o faptă prevăzută în alin. (1) împotriva unui minor care a împlinit 15 ani, dar încă nu a împlinit 18 ani şi care este descendent al făptuitorului sau se află în custodia sau are o relaţie similară cu făptuitorul, sau pentru a cărui îngrijire sau supraveghere făptuitorul este răspunzător ca urmare a deciziei unei autorităţi.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) se consideră gravă, se pedepseşte pentru violarea gravă a unui minor cu închisoarea de la 4 la 10 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a recurs la violenţă sau ameninţare cu săvârşirea unei infracţiuni sau dacă mai mult de o persoană a făcut uz de violenţă asupra victimei sau în alt mod a participat la abuz sau dacă făptuitorul din punct de vedere al modului de a acţiona sau a vârstei fragede a minorului sau din alt punct de vedere a dat dovadă de brutalitate sau cruzime. Legea nr. 365/2013.

Art. 5. Dacă o infracţiune prevăzută în art. 4 alin. (1) sau (2) este considerată mai puţin gravă din punct de vedere al împrejurărilor în care a fost comisă, se pedepseşte pentru abuz sexual asupra unui minor cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 90/2005.

Art. 6. Persoana care întreţine o altă activitate sexuală decât cele prevăzute în art. 4 şi 5 cu un minor sub vârsta de 15 ani, sau cu un minor care a împlinit 15 ani, dar încă nu a împlinit 18 ani şi care este într-o relaţie cu făptuitorul prevăzută în art. 4 alin. (2), se pedepseşte, pentru act sexual cu un minor, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte, pentru abuzarea sexuală gravă a unui minor, cu închisoarea de la unu la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul este un apropiat al minorului sau în general a abuzat de poziţia sa sau de o anumită încredere sau dacă mai mult de o persoană a folosit violenţa împotriva victimei sau în alt mod a participat la abuz sau dacă infracţiunea, din punct de vedere al modului de a acţiona sau a vârstei fragede a minorului sau din alt punct de vedere, a implicat o abuzare brutală a minorului. Legea nr. 365/2013.

Art. 7. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute anterior în acest capitol, întreţine un raport sexual cu propriul copil sau cu descendentul său, se pedepseşte, pentru raport sexual cu un descendent, cu închisoarea până la 2 ani.

Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute anterior în acest capitol, întreţine un raport sexual cu propriul frate sau soră, se pedepseşte, pentru raport sexual cu frate sau soră, cu închisoarea până la un an.

Dispoziţiile din acest articol nu se aplică persoanei care a fost determinată să comită fapta prin constrângere sau alt mod inadecvat. Legea nr. 90/2005.

Art. 8. Persoana care încurajează sau trage foloase de pe urma faptului că un minor sub vârsta de 15 ani pozează sau apare într-o poziţie cu tentă sexuală, se pedepseşte, pentru folosirea unui minor în fotografii cu conţinut sexual, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care comite o astfel de faptă asupra unui minor care a împlinit 15 ani, dar încă nu a împlinit 18 ani, dacă fotografierea are drept urmare afectarea sănătăţii sau dezvoltarea minorului.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte, pentru folosirea gravă a unui minor în fotografii cu conţinut sexual, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă infracţiunea a implicat o activitate de proporţii mai mari, a adus câştiguri considerabile sau a implicat o folosire abuzivă a minorului. Legea nr. 90/2005.

Art. 9. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute anterior în acest capitol, determină un minor care nu a împlinit vârsta de 18 ani să întreţină sau să suporte un raport sexual în schimbul unor foloase materiale, se pedepseşte, pentru cumpărare de raport sexual cu un minor, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar dacă plata a fost promisă sau achitată de o altă persoană. Legea nr. 90/2005.

Art. 10. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute anterior în acest capitol, are un contact sexual cu un minor sub vârsta de 15 ani sau determină minorul să întreţină sau să participe la un act de natură sexuală, se pedepseşte, pentru hărţuire sexuală, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care se expune unei alte persoane într-un mod menit să inspire dezgust sau care prin cuvinte sau fapte hărţuieşte o persoană într-o manieră menită să aducă atingere integrităţii sexuale a persoanei respective. Legea nr. 90/2005.

Art. 10a. Persoana care, în scopul comiterii unei fapte împotriva unui minor sub vârsta de 15 ani, a cărei pedeapsă este prevăzută în art. 4, 5, 6, 8 sau 10, ajunge la o înţelegere cu minorul să se întâlnească, precum şi ia după aceea măsuri menite să favorizeze realizarea unei astfel de întâlniri, se pedepseşte, pentru contact cu un minor în scopuri sexuale, cu amendă sau închisoarea până la un an. Legea nr. 343/2009.

Art. 11. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute anterior în acest capitol, îşi procură în schimbul unor avantaje materiale o relaţie sexuală ocazională, se pedepseşte pentru cumpărare de servicii sexuale cu amendă sau închisoarea până la un an.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar dacă plata a fost promisă sau efectuată de o altă persoană. Legea nr. 517/2011.

Art. 12. Persoana care favorizează sau într-un mod inadecvat trage foloase patrimoniale de pe urma faptului că o altă persoană întreţine relaţii sexuale ocazionale în schimbul banilor, se pedepseşte pentru proxenetism cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă o persoană cu drept de uzufruct care pune la dispoziţie o locuinţă află că aceasta în totalitate sau o parte considerabilă din ea este folosită pentru acte sexuale ocazionale în schimbul banilor şi nu face ceea ce se cere de drept pentru a face să înceteze dreptul de folosinţă, se va considera că persoana respectivă, dacă activitatea continuă sau se reia în apartament, a favorizat desfăşurarea activităţii şi va răspunde penal conform dispoziţiilor alin. (1).

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) se consideră gravă, se pedepseşte pentru proxenetism grav cu închisoarea de la 2 la 8 ani. La stabilirea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă infracţiunea a reprezentat o activitate de o amploare mai mare, a adus câştiguri considerabile sau a implicat agresiunea asupra unei alte persoane. Legea nr. 90/2005.

Art. 13. Va răspunde penal în baza prevederilor din acest capitol pentru o faptă comisă împotriva unei persoane sub o anumită vârstă şi persoana care nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că cealaltă persoană nu a împlinit vârsta respectivă. Legea nr. 90/2005.

Art. 14. Persoana care a comis o faptă prevăzută în art. 5 sau 6 alin. (1) împotriva unui minor sub vârsta de 15 ani sau în art. 8 alin. (1) sau 10 alin. (1), nu va răspunde penal dacă este evident că fapta nu a implicat vreun abuz asupra minorului având în vedere diferenţa neînsemnată de vârstă şi dezvoltare între persoana care a comis fapta şi minor, precum şi celelalte împrejurări.

Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care a comis o faptă prevăzută în art. 10 a, dacă a avut drept scop comiterea unei fapte prevăzute în alin. (1) şi care, dacă s-ar fi realizat, în baza prevederilor din acelaşi loc, în mod evident nu ar fi implicat vreun abuz asupra minorului. Legea nr. 343/2009.

Art. 15. Pentru tentativă la viol, viol grav, constrângere sexuală, constrângere sexuală gravă, abuzarea sexuală a unei persoane în stare de vulnerabilitate, abuzarea sexuală gravă a unei persoane în stare de vulnerabilitate, violarea unui minor, violarea gravă a unui minor, folosirea sexuală a unui minor, abuzarea sexuală a unui minor, abuzarea sexuală gravă a unui minor, folosirea unui minor în fotografii cu conţinut sexual, folosirea gravă a unui minor în fotografii cu conţinut sexual, cumpărarea unui act sexual cu un minor, cumpărarea de servicii sexuale, proxenetism şi proxenetism grav, se răspunde penal conform prevederilor din cap. 23.

Aceleaşi dispoziţii se aplică şi pentru pregătirea proxenetismului, precum şi pregătirea şi uneltirea şi omiterea dezvăluirii violului, violului grav, violării unui minor, violării grave a unui minor, folosirea gravă a unui minor în fotografii cu conţinut sexual şi proxenetism grav. Legea nr. 511/2011.

CAPITOLUL 7

Infracţiuni contra familiei

Art. 1. Dacă o persoană căsătorită încheie o nouă căsătorie sau dacă o persoană necăsătorită se căsătoreşte cu o persoană căsătorită, se pedepseşte pentru bigamie cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Dacă persoana care este partener într-o căsătorie înregistrată se căsătoreşte, se pedepseşte, pentru încheierea ilegală a unei căsătorii, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 1119/1994.

Art. 1a. A fost abrogat prin Legea nr. 255/2009.

Art. 2. Persoana care, atunci când o altă persoană adoptă un minor sub vârsta de 18 ani, prin constrângere sau inducere în eroare sau promiţând ori efectuând o plată necuvenită, obţine acordul sau permisiunea de a face o astfel de adopţie, se pedepseşte, pentru obţinerea ilegală a acordului sau a permisiunii de a adopta un minor, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 274/2006.

Art. 3. Persoana care schimbă sau înlocuieşte un minor sau în alt mod dând informaţii incorecte unei autorităţi sau omiţând să dea informaţii îşi însuşeşte în mod fraudulos datele de stare civilă pentru sine ori pentru o altă persoană sau privează o altă persoană de datele de stare civilă corecte, se pedepseşte, pentru falsificarea datelor de stare civile, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Art. 4. Persoana care în mod neautorizat desparte un minor sub vârsta de 15 ani de o persoană care îl are în custodie, se pedepseşte, pentru comportament abuziv contra unui minor, cu amendă sau închisoare până la un an, dacă fapta nu constituie infracţiune contra libertăţii persoanei. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană care împreună cu o altă persoană au custodia comună a unui minor sub vârsta de 15 ani, fără motive întemeiate, desparte abuziv minorul de celălalt tutore sau dacă tutorele de drept în mod neautorizat pune stăpânire pe minor şi în felul acesta îşi arogă dreptul de tutore.

Răspunde penal în baza alin. (1) şi persoana care în mod neautorizat desparte un minor sub vârsta de 15 ani de o persoană care are în custodie minorul, în baza Legii nr. 52/1990 cu dispoziţii speciale cu privire la îngrijirea minorilor, exceptând cazul când fapta constituie infracţiune contra libertăţii sau încurajarea plecării acestuia.

Dacă infracţiunile prevăzute în alin. (1) sau (2) sunt grave, făptuitorul va fi pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 303/2014.

Art. 5. Pentru tentativă la obţinerea inadecvată a consimţământului sau a permisiunii pentru adoptarea unui minor, falsificarea datelor de stare civilă sau comportamentul abuziv asupra unui minor care sunt grave, se răspunde penal conform prevederilor din cap. 23. Legea nr. 274/2006.

Art. 6. Pentru comportamentul abuziv asupra unui minor nu se va pune în mişcare o acţiune penală de către un procuror, iar pentru învinuiri mai mici se invocă interesul general. Legea nr. 648/1973.

CAPITOLUL 8

Furtul, tâlhăria şi alte fapte de delapidare

Art. 1. Persoana care în mod neautorizat intră în posesia bunului ce aparţine unei alte persoane, cu intenţia de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte, dacă sustragerea implică pagube, pentru furt, cu închisoarea până la 2 ani.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră minoră având în vedere valoarea bunurilor sustrase şi celelalte împrejurări la săvârşirea infracţiunii, se va pedepsi, pentru furt de bunuri mărunte, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 3. A fost abrogat prin Legea nr. 791/1987.

Art. 4. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se va pedepsi, pentru furt grav, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani.

La stabilirea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă deposedarea a avut loc după pătrunderea în domiciliu, dacă a avut în vedere lucruri pe care o persoană le avea asupra sa, dacă făptuitorul a avut asupra sa arme, material exploziv sau alte instrumente asemănătoare sau dacă fapta a fost din alte puncte de vedere de natură periculoasă sau brutală, a implicat o valoare considerabilă sau a provocat pagube considerabile. Legea nr. 2/1988.

Art. 5. Persoana care fură folosind violenţa asupra unei persoane sau prin ameninţări care implică un pericol iminent sau care sunt percepute de persoana ameninţată drept un pericol iminent sau, după ce a comis un furt şi a fost prins asupra faptului, foloseşte această violenţă sau ameninţare pentru a opune rezistenţă persoanei care vrea să ia înapoi bunurile furate, se pedepseşte, pentru tâlhărie, cu închisoare de la unu la 6 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană, folosind această violenţă sau ameninţări, obligă o altă persoană să comită o faptă sau să omită un lucru care aduce câştig făptuitorului şi daune persoanei constrânse sau unei persoane în locul căreia se află aceasta. La fel de gravă precum violenţa se consideră punerea unei persoane în stare de neputinţă de a se apăra sau o altă stare similară.

Dacă modul de a acţiona prevăzut în alin. (1) este de natură mai puţin periculoasă din punct de vedere al violenţei, ameninţării sau al altor împrejurări, nu se pedepseşte totuşi pentru tâlhărie, ci pentru o altă infracţiune pe care o presupune modul de a acţiona. Legea nr. 1395/1975.

Art. 6. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 5 se consideră gravă, se va pedepsi, pentru tâlhărie gravă, cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă violenţa a pus viaţa victimei în pericol sau dacă făptuitorul a pricinuit vătămări corporale grave sau o boală gravă sau dacă a dat dovadă de o anumită cruzime sau în mod brutal a profitat de imposibilitatea de a se apăra sau de starea vulnerabilă a persoanei tâlhărite.

Art. 7. Dacă o persoană intră în posesie şi foloseşte ilegal un autovehicul sau alt mijloc de transport acţionat de motor, care aparţine unei alte persoane, se pedepseşte, dacă fapta nu se sancţionează cu pedeapsa prevăzută anterior în acest capitol, pentru furt de mijloc de transport, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

Art. 8. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate special în acest capitol, îşi însuşeşte şi foloseşte ilegal sau sustrage un bun, se pedepseşte, pentru deposedare ilegală, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană, fără a sustrage, montând sau spărgând o încuietoare sau un lucru asemănător, mută ilegal bunurile aflate în posesia unei alte persoane sau de asemenea utilizând violenţa sau ameninţarea cu violenţa împiedică o altă persoană să-şi exercite dreptul de a păstra sau lua un bun.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoare până la 2 ani.

Art. 9. Dacă o persoană mută ilegal bunurile aflate în posesia unei alte persoane pentru a intra ea însăşi în posesia acestora, se pedepseşte, pentru uzurpare a unui drept, cu amendă sau închisoare până la 6 luni.

Art. 10. Dacă o persoană sustrage ilegal energie electrică, se pedepseşte pentru furt ilegal de energie cu amendă sau închisoarea până la un an.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea, de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 10a. Dacă o persoană introduce ilegal energie termică dintr-o reţea de conducte pentru încălzire sau dacă o persoană introduce energie termică într-o reţea de conducte pentru răcire, se pedepseşte pentru furt ilegal de energie termică cu amendă sau închisoare până la un an. În cazuri minore nu se răspunde penal.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoare, de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 264/2008.

Art. 11. Dacă o persoană ia ilegal din pădure sau de pe un teren un bun menţionat în capitolul 12 art. 2 alin. (2) şi dacă infracţiunea nu se consideră stricăciune conform celor prevăzute în acelaşi articol, se vor aplica dispoziţiile acestui capitol cu privire la sustrageri.

Dacă o persoană pătrunde ilegal pe proprietatea funciară a unei alte persoane, astfel încât, montând sau spărgând ilegal împrejmuirea, construind, săpând, brăzdând pământul, să construiască un drum sau să lase animalele domestice la păscut, sau dacă o persoană desparte în mod neautorizat o altă persoană de proprietatea sa funciară sau de o parte din ea, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 8 şi 9 cu privire la deposedare ilegală sau uzurpare a dreptului de proprietate.

Art. 12. Pentru tentativă sau pregătirea furtului, furtului grav, tâlhăriei, tâlhăriei grave, sustragerii unui mijloc de transport, furtului de energie electrică sau termică, deci şi pentru uneltire sau omiterea dezvăluirii unei tâlhării sau a unei tâlhării grave, se răspunde penal conform dispoziţiilor cap. 23. Dacă sustragerea unui mijloc de transport sau furtul de energie termică, în cazul în care infracţiunea s-ar fi săvârşit, ar fi fost considerată minoră, nu este necesar să se răspundă penal conform celor prevăzute anterior. Legea nr. 264/2008.

Art. 13. Dacă o altă infracţiune menţionată în acest capitol decât furtul grav, tâlhăria sau tâlhăria gravă s-a săvârşit împotriva:

1. unei persoane care nici măcar ocazional nu a locuit împreună cu făptuitorul,

2. soţului sau soţiei, ascendentului sau descendentului direct sau cumnaţilor, fraţilor sau surorilor, cumnatului sau cumnatei sau

3. unei alte persoane care în mod similar este apropiată făptuitorului,

procurorul poate să pună în mişcare o acţiune penală numai dacă persoana vătămată a depus plângere sau dacă se invocă interesul general.

La aplicarea dispoziţiilor anterioare se va înţelege prin făptuitor şi o altă persoană care a participat la săvârşirea infracţiunii şi persoana care s-a făcut vinovată de tăinuire de bunuri furate sau de tăinuire de bunuri mărunte furate. Legea nr. 791/1987.

CAPITOLUL 9

Frauda şi alte fapte de înşelăciune

Art. 1. Persoana care prin inducere în eroare determină o altă persoană să comită sau să omită o faptă, care aduce câştig pentru făptuitor şi pagube pentru persoana indusă în eroare sau pentru persoana pe care o substituie, se pedepseşte, pentru înşelăciune, cu închisoarea până la 2 ani.

Pentru înşelăciune se pedepseşte, de asemenea, persoana care, dând informaţii incorecte sau incomplete, făcând modificări într-un program ori într-o înregistrare sau în alt mod influenţează în mod neautorizat rezultatul prelucrării automate a unor date sau al unui proces automat similar, astfel încât să aducă câştig făptuitorului şi pagube unei alte persoane. Legea nr. 123/1986.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 este considerată minoră având în vedere amploarea pagubei şi alte împrejurări la săvârşirea infracţiunii, se pedepseşte, pentru comportament înşelător, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă o persoană se foloseşte de o locuinţă, hrană, transport, acces la o reprezentaţie sau alte lucruri similare, care sunt oferite spre vânzare în schimbul plăţii în numerar, şi nu-şi îndeplineşte îndatoririle, se pedepseşte, indiferent dacă induce în eroare sau nu, pentru comportament înşelător. Aceasta nu se aplică însă, dacă fapta implică valori, care nu sunt minore, şi dacă în general este conform prevederilor din art. 1. Legea nr. 1139/1976.

Art. 3. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se pedepseşte pentru înşelăciune gravă, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a abuzat de încrederea publică sau a folosit înscrisuri false sau a înregistrat date false în contabilitate sau dacă fapta din alte puncte de vedere a fost de natură deosebit de periculoasă, a implicat o valoare considerabilă sau a provocat pagube notabile. Legea nr. 1139/1976.

Art. 3a. Persoana care, contrar prevederilor sau clauzelor contractuale, foloseşte o subvenţie sau profită de un beneficiu suplimentar sau care influenţează bugetul Uniunii Europene sau al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) în alt scop decât cel intenţionat pentru subvenţia sau beneficiul respectiv, se pedepseşte, pentru întrebuinţare greşită a unei subvenţii, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. În cazuri minore nu se răspunde penal. Legea nr. 1283/2009.

Art. 4. Persoana care, prin constrângere, determină o altă persoană să comită sau să omită o faptă care aduce câştig făptuitorului şi pagube persoanei obligate sau persoanei pe care aceasta o substituie, se pedepseşte, dacă infracţiunea nu se consideră tâlhărie sau tâlhărie gravă, pentru şantaj, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a implicat violenţă sau ameninţare gravă sau dacă făptuitorul a dat dovadă de o anumită brutalitate. Legea nr. 370/2010.

Art. 5. Persoana care, la încheierea unui contract sau a altui document juridic, profită de dificultatea financiară, inocenţa, dezinteresul sau starea de vulnerabilitate a unei persoane pentru a-şi procura beneficii, care sunt evident disproporţionate faţă de compensaţie sau pentru care nu se acordă o compensaţie, se pedepseşte, pentru camătă, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Pentru camătă se pedepseşte şi persoana care, la acordarea unui credit într-o activitate comercială sau de altă natură, care este efectuată în mod obişnuit sau de proporţii mai mari, percepe dobândă sau un alt beneficiu financiar, care este total disproporţional faţă de contraserviciu.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 123/1986.

Art. 6. Persoana care:

1. într-un mod menit să îngreuneze restituirea unei sume, intră în posesia unui bun sustras de la o altă persoană prin infracţiune,

2. îşi procură foloase necuvenite din câştigul ilicit al unei alte persoane, sau

3. printr-o cerere de plată, cesiune sau în alt mod similar pretinde un credit dobândit prin infracţiune,

se pedepseşte, pentru tăinuire de bunuri furate, cu închisoarea până la 2 ani.

Pentru tăinuire de bunuri furate se pedepseşte şi persoana care, într-o activitate comercială sau ca parte dintr-o activitate, care se desfăşoară în mod obişnuit sau de o amploare mai mare, într-un mod menit să îngreuneze restituirea unei sume, câştigă sau primeşte un bun despre care există motive să se presupună că a fost sustras unei alte persoane prin infracţiune.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. Legea nr. 164/1999.

Art. 6a. A fost abrogat prin Legea nr. 308/2014.

Art. 7. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 6 se consideră minoră, se pedepseşte, pentru tăinuire de bunuri furate, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Pentru infracţiunea de tăinuire de bunuri furate se pedepseşte şi persoana care:

1. în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 6 alin. (2), într-un mod menit să îngreuneze restituirea unei sume, câştigă sau primeşte un bun despre care există motive să se presupună că a fost sustras unei alte persoane prin infracţiune,

2. în cazurile menţionate în art. 6 alin. (1) nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună existenţa unei infracţiuni, sau

3. în modul menţionat în art. 6 alin. (1) pct. 1 a participat la infracţiunea prin care bunurile au fost furate unei alte persoane şi nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că se săvârşea o infracţiune. Legea nr. 451/1991.

Art. 7a. A fost abrogat prin Legea nr. 308/2014.

Art. 8. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, procedează incorect prin faptul că, inducând în eroare, determină pe o persoană să facă sau să omită ceva şi prin aceasta provoacă pagube persoanei induse în eroare sau persoanei pe care aceasta o substituie, se pedepseşte, pentru comportament incorect, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 414/1970.

Art. 9. Persoana care face publice sau răspândeşte în public informaţii care induc în eroare pentru a influenţa preţul unui produs, document de valoare sau al altor bunuri, se pedepseşte, pentru escrocherie, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă o persoană, care contribuie la înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni sau a unei alte societăţi sau, datorită poziţiei sale, ar trebui să aibă anumite informaţii despre o societate, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă face publice sau răspândeşte în public ori printre partenerii cointeresaţi în afacere informaţii false menite să influenţeze modul de evaluare a societăţii din punct de vedere economic şi prin aceasta să producă daune, se pedepseşte conform prevederilor din alin. (1).

Dacă infracţiunea prevăzută în acest alineat este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 10. Dacă o persoană primeşte, pentru utilizarea ca mijloc de constrângere la nevoie, un document care este fals, redactat de formă sau incorect sau de asemenea un cec fără acoperire, se pedepseşte, pentru fraudă, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Art. 11. Pentru tentativa sau pregătirea fraudei, fraudei grave, şantajului, cametei sau tăinuirii grave de bunuri furate şi pentru uneltire la tăinuire gravă de bunuri furate se răspunde penal conform cap. 23. Dispoziţiile cap. 23 art. 3 nu se aplică totuşi în cazul tentativei la şantaj.

Se sancţionează în acelaşi mod ca pentru pregătirea fraudei sau fraudei grave persoana care, pentru a înşela asiguratorul sau în alt mod cu intenţia de a înşela, vatămă persoana sau bunurile sale ori ale altei persoane. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană, cu aceeaşi intenţie, încearcă să producă astfel de pagube. Dacă această persoană, înaintea producerii pagubei, a renunţat de bună voie la îndeplinirea faptei, nu va răspunde penal. Legea nr. 308/2014.

Art. 12. Dispoziţiile cap. 8 art. 13 privind restricţiile cu privire la dreptul procurorului de a pune în mişcare o acţiune penală se aplică şi infracţiunilor prevăzute în acest capitol, dar nu şi fraudei grave.

Pentru fraudă sau comportament înşelător, care constă din faptul că o persoană a ridicat bani contrar prevederilor contractuale din contul de credit sau debit personal, şi pentru comportament înşelător, prevăzut în art. 2 alin. (2), poate fi pusă în mişcare o acţiune penală de către un procuror numai dacă acţiunea este necesară din punct de vedere al interesului general. Legea nr. 1411/1994.

CAPITOLUL 10

Delapidarea, alte abuzuri de încredere şi mita

Art. 1. Dacă o persoană care, printr-un contract, serviciu public sau privat sau o situaţie asemănătoare a primit în posesie bunuri pentru o altă persoană cu obligaţia de a le vinde sau de a prezenta situaţia conturilor pentru acestea, însuşindu-şi pe nedrept bunurile sau în alt mod nu ia în considerare ceea ce trebuie să respecte pentru a-şi putea îndeplini obligaţia, se pedepseşte, dacă fapta îi aduce câştig şi provoacă pagube persoanei îndreptăţite, pentru delapidare, cu închisoarea până la 2 ani.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1, având în vedere valoarea bunurilor delapidate şi alte împrejurări la săvârşirea infracţiunii, se consideră minoră, se pedepseşte, pentru delapidare de mai mică gravitate, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 3. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru delapidare gravă, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a abuzat de o poziţie importantă sau s-a folosit de documente false sau înregistrări false în contabilitate sau dacă fapta din alt punct de vedere a fost de natură deosebit de periculoasă, a implicat o valoare considerabilă sau a produs pagube deosebit de importante.

Art. 4. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, cu privire la bunurile pe care le are în posesie, dar al căror drept de proprietate sau siguranţă legală este rezervat sau garantat sau îi revine unei alte persoane, ia măsuri prin care cealaltă persoană este deposedată de bunuri sau în alt mod este privată de dreptul său, se pedepseşte, pentru dispunere ilegală de bunuri, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Art. 5. Dacă o persoană care, datorită poziţiei sale de încredere, a primit sarcina de a se ocupa de situaţia financiară pentru o altă persoană sau de a administra independent o problemă tehnică sau să supravegheze gestionarea unei astfel de situaţii sau probleme, abuzează de poziţia sa de încredere şi prin aceasta provoacă pagube titularului, se pedepseşte, pentru abuz de încredere împotriva unui titular, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Aceste dispoziţii nu se aplică dacă fapta este prevăzută cu pedeapsă în baza art. 1-3.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a folosit documente false sau înregistrări false în contabilitate sau a produs titularului pagube însemnate sau notabile.

Dacă o persoană care a primit sarcina de a se ocupa de situaţia juridică pentru o altă persoană, abuzează de poziţia sa de încredere în dauna titularului, se pedepseşte conform celor prevăzute în alin. (1), chiar dacă situaţia nu este de natură economică sau tehnică. Legea nr. 123/1986.

Art. 5a. Persoana care este angajată sau îndeplineşte o atribuţie şi primeşte, acceptă o promisiune sau pretinde un beneficiu necuvenit pentru a-şi efectua activitatea sau a-şi îndeplini sarcina, se pedepseşte, pentru luare de mită, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care este participant sau organizator la un concurs care face obiectul unui pariu public şi este vorba de un beneficiu necuvenit îndeplinirii sarcinilor sale în organizarea concursului.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică chiar dacă fapta s-a comis înainte ca făptuitorul să primească o poziţie prevăzută în acelaşi alineat sau după ce aceasta a încetat.

Pentru luare de mită conform alin. (1) şi (2) se pedepseşte de asemenea persoana care primeşte, acceptă o promisiune sau pretinde beneficiul pentru o altă persoană decât ea însăşi. Legea nr. 301/2012.

Art. 5b. Persoana care dă, promite sau oferă un beneficiu necuvenit în cazurile menţionate în art. 5 a, se pedepseşte, pentru dare de mită, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 301/2012.

Art. 5c. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 5a sau 5b se consideră gravă, se pedepseşte, pentru luare gravă de mită sau dare gravă de mită, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a presupus abuzarea sau afectarea unei funcţii importante de răspundere, a implicat o valoare considerabilă sau a constituit o infracţiune care s-a săvârşit în mod sistematic sau a avut o amploare mai mare sau în alt mod a fost de natură deosebit de periculoasă. Legea nr. 301/2012.

Art. 5d. Pentru trafic de influenţă se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la 2 ani persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 5a sau 5b:

1. primeşte, acceptă o promisiune sau pretinde un beneficiu necuvenit pentru a influenţa decizia sau măsurile luate de o altă persoană aflată în exerciţiul atribuţiilor sale sau la o licitaţie oficială, sau

2. dă, promite sau oferă un beneficiu necuvenit pentru a influenţa decizia sau măsurile luate de o altă persoană în exerciţiul atribuţiilor sale sau la o licitaţie oficială. Legea nr. 301/2012.

Art. 5e. Un întreprinzător care pune la dispoziţie bani sau alte mijloace băneşti unei persoane care îl reprezintă într-o anumită chestiune şi prin aceasta, din neglijenţă gravă, favorizează darea de mită, darea gravă de mită sau traficul de influenţă conform art. 5 d pct. 2 în acea chestiune, se pedepseşte, pentru finanţarea din neglijenţă a mitei, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 301/2012.

Art. 6. Persoana care, în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, abuzând de competenţa de a redacta un document juridic în locul altei persoane sau abuzând de autoritatea de a pretinde bilete la ordin sau documente asemănătoare, cere ceva ce îi revine unei alte persoane, este pedepsită, pentru abuz de autoritate, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă o persoană pretinde plata unei datorii cu aceleaşi drepturi ca ale unui document care nu a fost eliberat sau pentru o datorie care este deja plătită sau de asemenea cere să ridice bunuri care deja i-au parvenit ori la cerere prezintă o chitanţă care nu s-a emis.

Art. 7. Dacă o persoană foloseşte în mod neautorizat bunul unei alte persoane şi prin aceasta provoacă pagube sau inconveniente, este pedepsită, pentru folosire neautorizată, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă proprietarul unei proprietăţi funciare îl foloseşte în detrimentul altei persoane construind, săpând, arând, construind un drum, lăsând animale domestice la păscut în mod neautorizat sau luând alte măsuri asemănătoare.

Dacă infracţiunea prevăzută în alineatul (1) este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 8. Neîndeplinirea prevederilor legale cu privire la obligaţia de a declara obiecte găsite sau bunuri care aparţin unei alte persoane şi care au ajuns în posesie din greşeală sau coincidenţă, se pedepseşte, pentru încălcarea obligaţiei de a declara obiecte găsite, cu amendă. Dacă o persoană omite să îndeplinească o astfel de obligaţie cu intenţia de a-şi însuşi bunurile sau dacă procedează în alt mod cu bunurile în temeiul art. 4, sunt valabile dispoziţiile din acest articol.

Art. 9. Pentru tentativa la delapidare sau abuz de încredere contra titularului, precum şi pentru tentativă sau pregătirea delapidării grave se răspunde penal conform prevederilor cap. 23. Pentru pregătirea dării de mită agravate se răspunde de asemenea penal conform cap. 23. Legea nr. 301/2012.

Art. 10. Dispoziţiile cap. 8 art. 13 cu privire la restricţiile dreptului de acuzare al procurorului se aplică şi infracţiunilor prevăzute în acest capitol, însă nu delapidării grave şi abuzului de încredere faţă de titular, abuz care se consideră grav.

Pentru delapidarea de mai mică gravitate, dispunerea de un bun în mod neautorizat sau folosirea neautorizată a bunurilor care au ajuns în posesia făptuitorului în baza unui contract de închiriere a bunului sau a unui contract conform căruia dreptul de proprietate se va transfera numai după achitarea plăţii sau pe care făptuitorul le posedă în alt mod datorită unei cumpărări pe credit cu condiţia dreptului de recuperare, se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă o plângere din motive speciale din punct de vedere al interesului general.

Pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi finanţarea din neglijenţă a mitei se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă o plângere din punct de vedere al interesului general. Faptul că această restricţie nu se aplică în unele cazuri reiese totuşi din cap. 20 art. 5. Legea nr. 301/2012.

CAPITOLUL 11

Infracţiuni contra creditorilor

Art. 1. Persoana care, atunci când este insolvabilă sau când există riscul evident să devină insolvabilă, distruge sau, printr-o donaţie sau altă măsură asemănătoare, cedează bunuri de valoare considerabilă, este pedepsită pentru rea-credinţă faţă de creditori, cu închisoarea până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană, printr-un astfel de comportament, se aduce în situaţia de insolvenţă sau se expune unui risc vădit pentru a deveni insolvabilă.

Pentru rea-credinţă faţă de creditori se pedepseşte de asemenea un debitor care, atunci când falimentul este iminent, scoate din Regat active de valoare considerabilă cu intenţia de a nu le declara în caz de faliment sau datornicul care, aflat în stare de faliment, retrage sau ascunde activele spre a evita executarea procesului de împărţire al bunurilor. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă un debitor cu intenţii necuviincioase omite, pe cât de mult posibil, să colaboreze astfel încât activele din străinătate care sunt incluse în faliment să fie puse la dispoziţia executorului, deşi executorul i-a solicitat datornicului să colaboreze.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte, pentru incorectitudine gravă faţă de creditori, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a întărit prin jurământ informaţiile incorecte sau a folosit documente false sau înregistrări false în contabilitate sau dacă infracţiunea a fost de amploare considerabilă sau dacă fapta a fost astfel de natură deosebit de periculoasă. Legea nr. 242/2005.

Art. 2. Un debitor care, în timpul falimentului, reeşalonării datoriilor sau negocierilor privind un contract oficial cu creditorii, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă, tăinuieşte bani, declară datorii inexistente sau dă alte asemenea informaţii incorecte, se pedepseşte, dacă informaţiile nu se corectează înainte de a fi întărite prin jurământ sau caracterizează modul său de acţionare, pentru îngreunarea procesului de faliment sau de executare, cu închisoarea până la 2 ani.

Pentru îngreunarea procesului de executare se pedepseşte de asemenea un debitor care, în legătură cu un alt proces de executare, în mod intenţionat invocă documente false sau contracte fictive şi prin aceasta împiedică ca bunurile cerute prin procedura de executare să fie revendicate pentru a pregăti plata sau garanţia către creditori.

Dacă tăinuirea sau informarea incorectă prevăzute în alin. (1) nu prezintă însemnătate pentru problema juridică, sau dacă debitorul a avut dreptul în timpul falimentului de a refuza să dea declaraţii şi împrejurările implică o scuză întemeiată pentru acesta, respectivul nu va răspunde penal.

Dacă o infracţiune prevăzută în acest alineat a fost săvârşită cu intenţie şi este gravă, se pedepseşte, pentru îngreunare gravă a falimentului sau a procedurii de executare, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod deosebit dacă făptuitorul a întărit prin jurământ informaţii incorecte sau a folosit documente false sau înregistrări false în contabilitate sau dacă infracţiunea a fost de amploare considerabilă. Legea nr. 549/2006.

Art. 3. Persoana care, atunci când este insolvabilă sau când există riscul evident să devină insolvabilă, continuă afacerea consumând resurse importante fără a aduce foloase firmei sau duce un trai risipitor sau se lansează în afaceri riscante sau angajamente garantate neprevăzător sau ia alte măsuri asemănătoare şi prin aceasta, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, îşi înrăutăţeşte situaţia financiară în mod considerabil, se pedepseşte, pentru neglijenţă faţă de creditori, cu închisoare până la 2 ani. Aceste dispoziţii se aplică chiar dacă făptuitorul nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că era insolvabil sau că exista riscul vădit să devină insolvabil. Legea nr. 242/2005.

Art. 4. Persoana care, atunci când este insolvabilă, favorizează un anumit creditor plătind datorii care nu sunt scadente, plătind cu altceva decât mijloacele de plată obişnuite sau dând garanţii care nu erau stipulate la apariţia datoriei sau luând alte astfel de măsuri, se pedepseşte, dacă măsura cauzează un pericol vădit ca dreptul unui alt creditor să fie minimalizat considerabil, pentru favorizarea părtinitoare a unui creditor, cu închisoarea până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană care este insolvabilă, cu intenţii inadecvate favorizează un anumit creditor în alt mod decât cele menţionate anterior şi acest lucru face să existe riscul ca dreptul unui alt creditor să fie minimalizat considerabil.

Un debitor care, pentru a favoriza un acord cu creditorii efectuează sau promite în secret o plată sau alt beneficiu, se pedepseşte de asemenea pentru favorizarea inadecvată a unui creditor. Legea nr. 242/2005.

Art. 5. Persoana care, cu intenţie sau din culpă, nu ia în considerare obligaţia de a ţine evidenţa contabilă conform legii contabilităţii nr. 1078/1999 omiţând să înregistreze date contabile sau să păstreze informaţii contabile sau înregistrând date incorecte în contabilitate sau în alt mod, se pedepseşte, dacă evoluţia, rezultatele financiare sau situaţia societăţii ca urmare a acestui lucru nu poate fi evaluată în fond pe baza contabilităţii, pentru infracţiune la legea contabilităţii, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte, pentru infracţiune gravă la legea contabilităţii, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă neglijarea a presupus o sumă considerabilă sau dacă făptuitorul a folosit documente false sau dacă fapta a reprezentat un element dintr-o infracţiune comisă sistematic sau dacă fapta a fost de natură deosebit de periculoasă.

Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă obligaţia de a ţine evidenţa contabilă are în vedere o persoană juridică conform prevederilor din cap. 2 art. 2 din legea contabilităţii şi care nu conduce o activitate economică. Legea nr. 242/2005.

Art. 6. Pentru tentativă la incorectitudine faţă de creditori conform art. 1 alin. (1) sau tentativă la rea-credinţă faţă de creditori conform art. 1 alin. (2) care presupune faptul că se scot bani din Regat, se răspunde penal conform prevederilor cap. 23. Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul în care aceste infracţiuni se consideră rea-credinţă gravă faţă de creditori. Pentru pregătirea unei infracţiuni contabile grave se răspunde de asemenea penal conform prevederilor din cap. 23. Legea nr. 511/2011.

Art. 7. Dacă persoana care reprezintă un debitor comite o faptă pentru care răspunderea penală a debitorului este prevăzută în acest capitol, se va sancţiona ca şi când ea însăşi ar fi debitor.

Creditorul care, în cazurile menţionate în art. 4, ia sau acceptă să i se promită o plată, garanţie sau alte beneficii, se pedepseşte pentru participare la infracţiune numai dacă foloseşte ameninţări sau promisiuni inadecvate cu privire la un beneficiu sau încheie un acord secret cu făptuitorul. Legea nr. 43/1986.

Art. 8. Pentru neglijenţă faţă de creditori se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă interesul general.

Pentru infracţiuni contabile minore se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă interesul general din motive speciale. Legea nr. 216/2013.

CAPITOLUL 12

Distrugerea

Art. 1. Persoana care distruge sau deteriorează bunurile, mobile sau imobile, ale unei alte persoane şi în detrimentul acesteia, se pedepseşte, pentru distrugere, cu amendă sau închisoarea până la un an. Legea nr. 857/2003.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră minoră, având în vedere lipsa de însemnătate a pagubei şi alte împrejurări la săvârşirea faptei, se pedepseşte, pentru stricăciune, cu amendă.

Persoana care, în pădure sau pe câmp, în mod neautorizat, ia copaci sau iarbă în creştere sau, din copaci în creştere, crengi, ramuri, coji de mesteacăn, scoarţă de copac, frunze, rafie, ghinde, alune sau răşină sau chiar copaci smulşi din rădăcină, pietre, pietriş, turbă sau alte lucruri asemănătoare, care nu sunt prelucrate pentru a fi folosite, se pedepseşte, pentru stricăciune, dacă infracţiunea, având în vedere valoarea obiectelor sustrase şi alte împrejurări, este considerată minoră.

Art. 3. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru distrugere gravă, cu închisoarea până la 4 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a pus în pericol viaţa sau sănătatea unei persoane în mod deosebit sau dacă paguba a afectat un lucru de importanţă culturală sau economică majoră sau dacă paguba este notabilă.

Art. 4. Dacă o persoană traversează în mod neautorizat un teren sau o plantaţie sau o altă proprietate funciară, căreia prin aceasta îi poate produce pagube, se pedepseşte, pentru traversare neautorizată, cu amendă.

Art. 5. Pentru tentativă sau pregătirea de distrugere gravă şi tentativă la distrugere, precum şi pentru omiterea de a dezvălui o distrugere gravă, se răspunde penal conform prevederilor din cap. 23. Legea nr. 857/2003.

Art. 6. Pentru stricăciune sau traversare neautorizată, dacă infracţiunea aduce o ofensă doar unui interes personal, se poate pune în mişcare o acţiune penală de către procuror numai dacă se invocă interesul general din motive speciale.

CAPITOLUL 13

Infracţiuni care implică un pericol public

Art. 1. Dacă o persoană provoacă un incendiu, care implică punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii unei alte persoane sau aduce distrugeri considerabile bunurilor unei alte persoane, se pedepseşte, pentru incendiere, cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

Dacă infracţiunea este mai puţin gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 3 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se pedepseşte pentru incendiere gravă, cu închisoarea pe durată determinată, de la 6 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă incendiul a fost provocat într-o zonă dens populată, unde se putea răspândi uşor, sau în alt mod a pus în pericol mai multe persoane sau bunuri notabile. Legea nr. 396/2009.

Art. 3. Persoana care produce o explozie, o inundaţie, o alunecare de teren, un naufragiu, un accident aviatic sau feroviar sau un alt dezastru asemănător şi prin aceasta pune în pericol viaţa sau sănătatea unei alte persoane sau distruge considerabil proprietatea unei alte persoane, se pedepseşte, pentru distrugere deosebit de periculoasă, cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

Dacă infracţiunea este mai puţin gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 3 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea pe durată determinată, de la 6 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 396/2009.

Art. 4. Dacă o persoană distruge sau deteriorează bunuri de mare însemnătate pentru apărarea Regatului, aprovizionarea populaţiei, administrarea justiţiei sau administrarea problemelor statului sau menţinerea ordinii publice şi a securităţii în Regat, sau prin altă măsură, care nu presupune doar împiedicarea activităţii forţei de muncă sau îndemnul la acest lucru, întrerupe sau împiedică grav folosirea unor astfel de bunuri, se pedepseşte, pentru sabotaj, cu închisoarea până la 4 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă o persoană, prin distrugere sau o altă măsură menţionată anterior, întrerupe sau împiedică grav mijloacele de comunicare publică sau folosirea telegrafului, telefonului, radioului sau a unor instrumente publice asemănătoare sau a unei clădiri care asigură aprovizionarea publică cu apă, lumină, căldură sau energie.

Art. 5. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 4 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru sabotaj grav, cu închisoarea pe durată determinată de la 2 la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă prin aceasta a fost pusă în pericol siguranţa Regatului, mai multe vieţi omeneşti sau bunuri de însemnătate deosebită. Legea nr. 396/2009.

Art. 5a. Persoana care prin constrângere pune stăpânire pe sau intervine în manevrarea:

1. unei aeronave,

2. unei nave, care se foloseşte în navigaţia comercială civilă, pentru transportul de mărfuri sau pasageri, remorcare, salvare, pescuit sau alt tip de capturare, sau

3. unui autobuz, camion greu sau mijloc de transport acţionat mecanic pe calea ferată, linia de tramvai sau de metrou, care se foloseşte într-o activitate de achiziţie pentru transportul de mărfuri sau pasageri, se pedepseşte, pentru capturare a unei nave sau deturnare a unui avion, cu închisoarea până la 4 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care prin constrângere pune stăpânire pe o platformă maritimă prevăzută pentru activităţi de cercetare sau extragere a resurselor naturale sau în alt scop economic.

Persoana care în alt mod:

1. distruge sau deteriorează grav o navă sau o platformă menţionată în alin. (1) sau o aeronavă aflată în trafic, sau

2. ia o măsură menită să pună în pericol siguranţa unei nave sau unei platforme menţionate în alin. (1) sau siguranţa unei aeronave în zbor, se pedepseşte, pentru sabotare navală sau aviatică, cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) sau (2) se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea pe durată determinată, de la 2 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă prin aceasta au fost puse în pericol mai multe vieţi omeneşti sau dacă fapta a fost de natură deosebit de periculoasă din alt punct de vedere. Legea nr. 396/2009.

Art. 5b. Persoana care:

1. foloseşte violenţa gravă sau ameninţarea cu o astfel de violenţă împotriva unei persoane care se află într-un aeroport deschis traficului internaţional,

2. distruge sau deteriorează grav un dispozitiv aparţinând unui astfel de aeroport sau care se foloseşte pentru traficul aeroportuar, sau o aeronavă, neangajată în trafic, dar care staţionează în aeroport, sau

3. folosind violenţa sau ameninţarea cu violenţa zădărniceşte o activitate care se desfăşoară într-un astfel de aeroport,

se pedepseşte, dacă fapta este menită să pună în pericol funcţionarea sau siguranţa aeroportului, pentru sabotarea unui aeroport, cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă infracţiunea se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea pe durată determinată, de la 2 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă prin aceasta au fost puse în pericol mai multe vieţi omeneşti sau dacă fapta a fost de natură deosebit de periculoasă din alt punct de vedere. Legea nr. 396/2009.

Art. 6. Persoana care, din neglijenţă, mânuind neatent focul sau materiale explozive sau indiferent cum, provoacă:

1. un incendiu sau o catastrofă prevăzută în art. 1, 2 sau 3 sau creşte riscul apariţiei acestora,

2. pagube sau obstacole prevăzute în art. 4 sau

3. pagube prevăzute în art. 5a alin. (2) pct. 1 sau art. 5 b alin. (1) pct. 2, se pedepseşte, pentru neglijenţă care pune în pericol societatea, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 416/1990.

Art. 7. Dacă o persoană pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor intoxicând sau infectând alimente, apă sau altceva, în alt mod răspândind substanţe toxice sau alte substanţe asemănătoare sau transmiţând ori răspândind boli grave, se pedepseşte, pentru răspândire de substanţe toxice sau contaminare, cu închisoarea până la 6 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea pe durată determinată, de la 4 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă s-a săvârşit cu intenţia de a vătăma viaţa sau sănătatea unei alte persoane sau dacă multe persoane au fost puse în pericol. Legea nr. 396/2009.

Art. 8. Dacă o persoană pune în pericol animale sau plante răspândind substanţe toxice sau transmiţând ori răspândind boli periculoase sau răspândind dăunători sau neghină sau în alt mod asemănător, se pedepseşte, pentru distrugere, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă s-a săvârşit cu intenţia de a produce pagube sau dacă au fost puse în pericol bunuri de valoare însemnată.

Art. 8a. A fost abrogat prin Legea nr. 809/1998.

Art. 9. Dacă o persoană comite din neglijenţă o faptă prevăzută în art. 7 sau 8, se pedepseşte, pentru neglijenţă cu substanţe toxice sau agenţi patogeni, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 809/1998.

Art. 10. Dacă o persoană, fără să răspundă penal conform prevederilor anterioare din acest capitol, prin mânuirea focului, materialelor explozive sau substanţe toxice sau în alt mod, a generat un pericol de incendiu sau o catastrofă prevăzute în art. 1, 2 sau 3 sau un pericol public conform prevederilor din art. 7 sau 8 şi dacă omite, după ce şi-a dat seama de acest lucru, să facă ceea ce se cere de drept pentru prevenirea pericolului, se pedepseşte, pentru omiterea prevenirii unui pericol public, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Art. 11. Dacă o persoană care şi-a atras răspunderea penală în baza art. 1, 2, 3, 6, 7, 8, 9 sau 10 sau în baza art. 5a alin. (2) pct. 2 sau art. 5 b alin. (1) pct. 2 sau pct. 3, de bună voie a prevenit un astfel de pericol sau efect prevăzut în aceleaşi articole, înainte să apară un inconvenient notabil, poate fi sancţionată cu o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru fapta respectivă. Dacă pericolul a fost minor şi pentru acea faptă nu era prevăzută o pedeapsă mai grea decât închisoarea de un an, nu va răspunde penal. Legea nr. 809/1998.

Art. 12. Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea unei incendieri, incendieri grave, distrugere care constituie pericol public, sabotaj, sabotaj grav, deturnare ori capturare, sabotarea navigaţiei sau traficului aerian, sabotarea unui aeroport sau răspândirea de substanţe toxice sau contaminare sau distrugeri, deci şi pentru omiterea de a dezvălui o astfel de infracţiune, se răspunde penal conform dispoziţiilor cap. 23. Legea nr. 416/1990.

CAPITOLUL 14

Infracţiuni de fals

Art. 1. Persoana care, în mod neautorizat, scriind sau menţionând în mod asemănător numele unei alte persoane sau în alt mod, prezintă un înscris oficial fals sau modifică ori completează un înscris oficial original, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru fals în înscrisuri oficiale, cu închisoarea până la 2 ani.

Prin înscris oficial se înţelege:

1. un document care a fost redactat ca dovadă sau este important ca dovadă şi care conţine o informaţie despre emitere şi are caracter original,

2. un document electronic care a fost redactat ca dovadă sau este important ca dovadă şi care are o informaţie despre emitere care poate fi verificată într-un mod securizat, şi

3. un certificat emis ca dovadă a identităţii unei persoane sau unui anumit drept ori calificare şi care are caracter original (atestare a identităţii). Legea nr. 425/2013.

Art. 2. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră minoră, se pedepseşte, pentru falsificarea unui înscris oficial, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Pentru a stabili dacă infracţiunea este minoră se va lua în considerare dacă înscrisul oficial este de mai mică însemnătate sau dacă fapta a fost comisă pentru a ajuta o persoană să-şi intre în drepturi. Legea nr. 425/2013.

Art. 3. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 1 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru fals grav în înscrisuri oficiale, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare dacă falsificarea a avut în vedere un document de arhivă de valoare al unei autorităţi sau un înscris oficial de însemnătate deosebită în comerţul public sau dacă fapta a fost de natură deosebit de periculoasă. Legea nr. 425/2013.

Art. 4. Persoana care, fără a avea dreptul în acel moment, distruge, face inutilizabil sau ascunde un înscris oficial, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte şi infracţiunea nu se consideră infracţiune la legea contabilităţii, pentru împiedicarea atestării, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 5. Persoana care, în mod neautorizat, aplică sau în alt mod falsifică numele în clar sau semnătura unei alte persoane pe o creaţie artistică sau de artă aplicată sau pe o altă astfel de lucrare şi prin aceasta lasă impresia că este autorul lucrării, se pedepseşte pentru semnătură falsificată, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 6. Persoana care contraface sau în alt mod falsifică bancnote sau monede valabile în Suedia sau în străinătate sau care au fost pregătite pentru editare, dar încă nu sunt valabile, se pedepseşte, pentru falsificare de bani, cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 7. Persoana care achiziţionează, dă, primeşte, păstrează, transportă sau se ocupă în alt mod asemănător cu bancnote sau monede false aşa cum este prevăzut în art. 6, cu intenţia de a le pune în circulaţie, se pedepseşte, pentru folosire ilegală de bani falşi, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 8. Persoana care contraface timbre valabile, ştampile sau alte titluri de valoare suedeze sau străine, oficiale sau destinate publicului sau o marcă oficială suedeză sau străină de control al măsurii, greutăţii, produselor, documentelor sau altele, sau achiziţionează astfel de mărci false sau în mod neautorizat achiziţionează timbre originale sau în alt mod falsifică astfel de timbre sau obiecte timbrate, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru falsificare de timbre, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 9. Persoana care, în mod neautorizat, achiziţionează un marcaj sau alt obiect care poate fi schimbat cu o linie de demarcaţie valabilă, un marcaj acvatic, un punct fix sau alt tip de marcaj folosit la măsurarea suprafeţei sau înălţimii sau mută, şterge, deteriorează sau distruge un astfel de marcaj, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru falsificare de marcaje fixe, cu închisoarea până la 4 ani.

Dacă infracţiunea este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 425/2013.

Art. 10. Persoana care prezintă înscrisuri oficiale false, oferă sau ţine spre vânzare lucrări sub semnătură falsă, pune în circulaţie bancnote sau monede false, foloseşte mărci sau semne de control false, prezintă însemne false sau foloseşte un obiect care a fost falsificat într-un mod menţionat în acest capitol, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru folosire de obiecte falsificate, ca şi cum aceasta s-ar fi ocupat de falsificare. Legea nr. 425/2013.

Art. 11. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 10, pune în circulaţie ceva ce poate fi uşor confundat cu bancnote, monede sau mărci oficiale valabile, se pedepseşte, pentru răspândire ilegală de imitaţii, cu amendă. Legea nr. 425/2013.

Art. 12. Dacă o persoană a comis o faptă prevăzută în acest capitol, dar de bună voie şi înainte să apară inconveniente notabile a prevenit producerea de consecinţe juridice pe care fapta le presupunea, aceasta poate primi o pedeapsă mai mică decât cea prevăzută pentru acea faptă. Dacă riscul a fost minor şi dacă nu este prevăzută o pedeapsă mai mare decât închisoarea de 6 luni pentru faptă, aceasta nu va răspunde penal. Legea nr. 425/2013.

Art. 13. Pentru tentativă sau pregătirea falsului în înscrisuri oficiale, falsului grav în înscrisuri oficiale, împiedicarea atestării unui înscris oficial, semnăturii falsificate, falsificării de bani, falsificării de marcaje fixe, falsificării de timbre sau folosirii de obiecte falsificate şi pentru omiterea dezvăluirii falsificării de bani, se răspunde penal conform prevederilor cap. 23. Aceleaşi dispoziţii se aplică tentativei la folosire neautorizată de bani falşi care constă din încercarea de a achiziţiona sau de a primi bani falsificaţi. Dacă infracţiunea, în cazul în care s-ar fi săvârşit, ar fi considerată minoră, fapta nu atrage totuşi răspunderea penală. Legea nr. 425/2013.

CAPITOLUL 15

Jurământul strâmb, învinuirea falsă şi alte depoziţii false

Art. 1. Dacă o persoană sub jurământ dă informaţii neadevărate sau tăinuieşte adevărul, se pedepseşte, pentru jurământ strâmb, cu închisoarea până la 4 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă s-a săvârşit cu intenţia ca o persoană nevinovată să fie trasă la răspundere pentru o infracţiune gravă sau în alt mod au fost cauzate pagube notabile unei alte persoane. Legea nr. 1292/1975.

Art. 2. Persoana care, la audierea sub jurământ într-un proces, dă informaţii false sau tăinuieşte adevărul, se pedepseşte, pentru depoziţie falsă a unei părţi, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 3. Dacă o persoană comite din neglijenţă o faptă prevăzută în art. 1 sau 2, se pedepseşte, pentru depoziţie falsă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 4. Dacă depoziţia prevăzută în art. 1-3 se dovedeşte a fi neînsemnată la judecarea dosarului, nu se va răspunde penal.

Cele menţionate anterior se aplică de asemenea dacă o persoană a dat informaţii false sau a tăinuit adevărul cu privire la un lucru despre care avea dreptul să se abţină, iar împrejurările îi permit să aibă o scuză întemeiată.

Art. 4a. Dacă o persoană care răspunde penal în faţa unei instanţe din Danemarca, Finlanda, Islanda sau Norvegia dă informaţii false sau tăinuieşte adevărul, se sancţionează, pentru depoziţie falsă în faţa unei instanţe nordice, cu pedeapsa prevăzută în art. 1, dacă depoziţia din Regat a fost dată sub prestare de jurământ, şi cu pedeapsa prevăzută în art. 2, în cazul în care este vorba despre o depoziţie a unei părţi într-un proces civil. Dacă fapta se comite din neglijenţă, se pedepseşte, pentru depoziţie falsă în faţa unei instanţe nordice, cu pedeapsa prevăzută în art. 3.

Dispoziţiile art. 4, 14 şi 15 se aplică mutatis mutandis faptelor prevăzute în alin. (1). Legea nr. 1292/1975.

Art. 4b. Dacă un martor sau un expert aflat sub jurământ în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în faţa tribunalului acestei instanţe, în faţa Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, a uniunii vamale AELS, sau în faţa Curţii Penale Internaţionale, dă informaţii false sau tăinuieşte adevărul, se sancţionează, pentru depoziţii false în faţa unei instanţe internaţionale, cu pedeapsa prevăzută în art. 1, dacă depoziţia din Regat a fost dată sub prestare de jurământ.

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite din neglijenţă gravă, se sancţionează, pentru depoziţii false în faţa unei instanţe internaţionale, cu pedeapsa prevăzută în art. 3. Nu se va răspunde totuşi penal conform acestui alineat dacă depoziţia s-a făcut în faţa Curţii Penale Internaţionale.

Dispoziţiile art. 4, 14 şi 15 se aplică în parte şi faptelor prevăzute în alin. (1) şi (2). Legea nr. 1281/2009.

Art. 5. Dacă o persoană intentează un proces împotriva unei persoane nevinovate cu intenţia ca aceasta să fie trasă la răspundere, se pedepseşte, pentru învinuire falsă, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă învinuirea avea în vedere o infracţiune gravă sau a implicat abuzul în serviciu.

Persoana care intentează un proces, deşi nu are motive întemeiate să facă acest lucru, se pedepseşte, pentru învinuire nefondată, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 6. Dacă o persoană denunţă o persoană nevinovată cu intenţia ca aceasta să fie trasă la răspundere, se pedepseşte, pentru denunţ fals, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că persoana denunţată era nevinovată, se pedepseşte, pentru denunţ nefondat, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 7. Persoana care, în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 6, în faţa unui procuror, a poliţiei sau a unei alte autorităţi, învinovăţeşte o persoană de o faptă penală neadevărată, afirmă împrejurări jenante sau neagă motive de achitare sau circumstanţe atenuante, se pedepseşte, dacă autoritatea este competentă să analizeze astfel de sesizări, pentru punere sub acuzare falsă, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă aceasta nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că denunţul era neadevărat, se pedepseşte, pentru punere sub acuzare din neglijenţă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 615/2014.

Art. 8. Dacă o persoană falsifică sau înlătură probe pentru ca o persoană nevinovată să fie trasă la răspundere sau dacă o persoană indică probe false cu această intenţie, se pedepseşte, pentru falsificare de probe, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea, de la 6 luni la 4 ani.

Art. 9. Dacă o persoană, fără a fi trasă la răspundere conform prevederilor anterioare din acest capitol, luând măsuri menţionate în acelaşi capitol, a condus la riscul ca o altă persoană să fie sancţionată fără temei legal sau în alt mod să sufere daune notabile, şi dacă omite, după ce şi-a dat seama, să facă ceea ce se cere de drept pentru a preveni riscul, se pedepseşte, pentru omiterea de a preveni comiterea unei erori, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 10. Persoana care, în alt mod decât pe cale verbală, dă informaţii false sau tăinuieşte adevărul, atunci când informaţia conform legii sau altui act normativ se dă pe proprie răspundere sau în baza unei alte promisiuni solemne asemănătoare, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru asumarea falsă a răspunderii, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani.

Persoana care, din neglijenţă gravă, comite o faptă prevăzută în alin. (1), se pedepseşte, pentru asumarea falsă a răspunderii din neglijenţă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 425/2013.

Art. 11. Persoana care, într-un certificat sau un alt înscris oficial dă informaţii false despre cine este sau despre altceva decât datele personale sau redactează de formă un înscris oficial cu privire la un document juridic, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru atestare falsă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea, în cazul în care implică abuzul în serviciu sau sub o altă formă se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani.

Persoana care indică sau în alt mod foloseşte un astfel de înscris oficial fals prevăzut în alin. (1) de natură să producă consecinţe juridice, se sancţionează, pentru folosire de înscrisuri oficiale false, cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) sau (2). Legea nr. 425/2013.

Art. 12. Persoana care prezintă în mod fals un paşaport, o diplomă, un act de identitate sau un alt astfel de act oficial personal, dându-se pe sine sau pe o altă persoană drept posesorul actului, sau predă un astfel de act oficial pentru a fi folosit în mod abuziv în acest mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru folosirea abuzivă de acte oficiale, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani.

Persoana care pretinde în mod fals că un document este o copie autentică a unui anumit act oficial de natură să producă consecinţe juridice, se sancţionează, pentru folosirea abuzivă a unui document, cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) sau (2). Legea nr. 425/2013.

Art. 13. Persoana care îşi neagă semnătura pe un act oficial sau menţiunea copiei conforme cu privire la un act oficial, atunci când menţiunea este de asemenea natură încât poate înlocui o semnătură, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte, pentru negarea semnăturii, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 425/2013.

Art. 14. Dacă o persoană a comis o faptă prevăzută în acest capitol, dar, de bunăvoie şi înainte să apară un inconvenient notabil, a corectat eroarea sau în alt mod a prevenit riscul unui viitor inconvenient, poate fi sancţionată cu o pedeapsă mai mică decât cea prevăzută pentru faptă. Dacă riscul a fost minor şi nu este prevăzută o pedeapsă mai mare decât închisoarea pe 6 luni pentru fapta respectivă, aceasta nu va răspunde penal. Legea nr. 425/2013.

Art. 15. Pentru pregătirea unui jurământ strâmb sau instigarea la jurământ strâmb, care implică faptul că o persoană încearcă să instige la o asemenea faptă, şi pentru tentativa la falsificarea probelor, se răspunde penal conform prevederilor din cap. 23. Dacă infracţiunea, în cazul în care s-ar fi realizat, ar fi fost considerată minoră, fapta nu atrage răspunderea penală. Legea nr. 425/2013.

CAPITOLUL 16

Infracţiuni contra ordinii publice

Art. 1. Dacă o mulţime de oameni tulbură ordinea publică, manifestând intenţia ca, unindu-şi forţele, să protesteze împotriva unei autorităţi sau în alt mod să provoace sau să împiedice luarea unei anumite măsuri şi nu se dispersează la ordinul unei autorităţi, instigatorii şi conducătorii se pedepsesc pentru revoltă cu închisoarea până la 4 ani, iar alţi participanţi la activitatea mulţimii cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Dacă mulţimea se dispersează la ordinul unei autorităţi, instigatorii şi conducătorii se pedepsesc pentru revoltă cu amendă sau închisoarea până la 2 ani.

Art. 2. Dacă o mulţime, cu intenţia menţionată în art. 1, şi-a unit forţele împotriva unei persoane sau a unor bunuri, se pedepseşte, indiferent dacă era prezentă o autoritate sau nu, pentru revoltă violentă, instigatorii şi conducătorii cu închisoarea până la 10 ani, iar alţi participanţi la activitatea mulţimii cu amendă sau închisoarea până la 4 ani.

Art. 3. Dacă un participant dintr-o mulţime care tulbură ordinea publică omite să respecte ordinul transmis pentru menţinerea ordinii sau dacă pătrunde pe un teritoriu interzis prin lege sau blocat accesului public, se pedepseşte, dacă nu este vorba de o revoltă, pentru nesupunere faţă de poliţie, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 4. Dacă o persoană, printr-un act de violenţă sau zgomot sau în alt mod asemănător tulbură sau încearcă să împiedice oficierea unei slujbe religioase publice, un alt serviciu religios public, cununie sau înmormântare sau alt serviciu asemănător, şedinţă publică a unei instanţe sau un alt serviciu de stat sau municipal sau o adunare publică în scopul unei dezbateri, instruirii sau audierii unei prelegeri, se pedepseşte, pentru tulburarea desfăşurării unui serviciu sau a unei întruniri publice, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Pentru tulburarea desfăşurării unui serviciu sau a unei întruniri publice se pedepseşte de asemenea persoana care, printr-un act de violenţă sau zgomot sau în alt mod asemănător, tulbură sau încearcă să împiedice desfăşurarea unei şedinţe publice la Curtea Penală Internaţională. Legea nr. 1281/2009.

Art. 5. Persoana care, pe cale verbală, în faţa unei comunităţi sau mulţimi de oameni, prin manifeste răspândite sau distribuite pentru a fi răspândite sau un alt tip de mesaj adresat publicului, îndeamnă sau încearcă în alt mod să instige la comiterea unei fapte penale, la încălcarea unei obligaţii cetăţeneşti sau la nesupunerea faţă de o autoritate, se pedepseşte, pentru instigare la revoltă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Pentru instigare la revoltă se pedepseşte şi persoana care, pe cale verbală, în faţa unui grup de militari sau în alt tip de mesaj adresat militarilor îndeamnă sau încearcă în alt mod să-i instige la comiterea unei fapte penale sau omiterea unui lucru care implică faptul că nu îşi respectă atribuţiile de serviciu.

În cazuri minore nu se răspunde penal. Pentru a stabili dacă infracţiunea este minoră se va lua în considerare în mod special dacă a existat doar un risc neînsemnat pentru ca îndemnul sau tentativa să aibă consecinţe.

Dacă infracţiunea, având în vedere că făptuitorul a încercat să instige la comiterea unei infracţiuni grave sau din alt punct de vedere, se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 645/1986.

Art. 6. Dacă un grup de militari ameninţă împreună ca prin violenţă să se ridice împotriva unui superior, se pedepseşte, pentru rebeliune, cu amendă sau închisoarea până la 4 ani. Instigatorii şi conducătorii se pedepsesc totuşi cu închisoarea până la 6 ani.

Dacă participanţii la o rebeliune au folosit împreună violenţa împotriva unei persoane sau a unui bun, aceştia se pedepsesc cu închisoarea până la 6 ani. Instigatorii şi conducătorii se pedepsesc totuşi cu închisoarea până la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă.

Dacă infracţiunea se consideră gravă, făptuitorul este pedepsit cu închisoare până la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta s-a comis în timpul unui conflict sau, în cazul în care încălcarea disciplinei militare în alt mod presupune un anumit risc. Legea nr. 396/2009.

Art. 7. A fost abrogat prin Legea nr. 225/1970.

Art. 8. Persoana care, într-o declaraţie sau în alt mesaj care se răspândeşte, ameninţă sau arată dispreţ faţă de un grup etnic sau un alt astfel de grup de persoane, făcând aluzie la rasă, culoarea pielii, naţionalitate sau origine etnică, religie sau orientare sexuală, se pedepseşte, pentru hărţuire a unui grup de persoane, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă mesajul a avut un conţinut deosebit de ameninţător sau ofensator şi a fost difuzat unui număr mare de persoane astfel încât să atragă atenţia în mod considerabil. Legea nr. 800/2002.

Art. 9. Un întreprinzător care în activitatea sa discriminează o persoană pe motiv de rasă, culoare a pielii, naţionalitate sau origine etnică sau religie, tratând-o diferenţiat de condiţiile pe care întreprinzătorul le aplică în activitatea sa faţă de alte persoane, se pedepseşte, pentru discriminare, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Cele prevăzute în alin. (1) despre un întreprinzător se aplică de asemenea persoanei care este angajată într-o activitate economică sau face comerţ în alt mod în numele unui întreprinzător, precum şi persoanei angajate într-un serviciu public sau care presupune sarcini publice.

Pentru discriminare se pedepseşte şi organizatorul unei adunări publice sau eveniment public şi asistenţii unui astfel de organizator, dacă acesta discriminează o persoană pe motiv de rasă, culoare a pielii, naţionalitate sau origine etnică sau religie, refuzându-i accesul la întrunire sau eveniment în condiţiile permise pentru alte persoane.

Dacă o persoană, în modul menţionat în alin. (1)-(3), discriminează o altă persoană din cauza orientării sale sexuale, se pedepseşte în acelaşi mod pentru discriminare. Legea nr. 569/2008.

Art. 10. Persoana care, în mod neautorizat, mută, vatămă sau manipulează în mod ofensator un cadavru sau cenuşa unei persoane decedate, deschide un mormânt sau în alt mod deteriorează sau profanează un sicriu, o urnă, un mormânt sau alt monument funerar sau piatră funerară, se pedepseşte, pentru profanare de morminte, cu amendă sau închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 207/1993.

Art. 10a. Persoana care:

1. expune minori în materiale pornografice,

2. distribuie, transmite, pune la dispoziţie, expune sau în alt mod pregăteşte o astfel de imagine cu minori făcând-o disponibilă pentru alte persoane,

3. achiziţionează sau oferă spre vânzare o astfel de imagine cu minori,

4. intermediază contacte între cumpărători şi vânzători de astfel de imagini cu minori sau ia o altă măsură asemănătoare cu scopul de a favoriza comerţul cu astfel de imagini, sau

5. deţine o astfel de imagine cu minori sau are în vedere o astfel de imagine pe care încearcă să o obţină, se pedepseşte, pentru pornografie cu minori, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea prevăzută la alin. (1) este minoră, se pedepseşte cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Prin minor se înţelege persoana a cărei dezvoltare fiziologică nu s-a realizat sau care nu a împlinit încă vârsta de 18 ani. Dacă dezvoltarea sa fiziologică s-a realizat, fapta va atrage răspunderea penală conform prevederilor din alin. (1) pct. 2-5 numai dacă reiese din imagine şi din împrejurările referitoare la ea că persoana expusă în imagine nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Persoana care, într-o activitate comercială sau de alt gen, pentru a obţine un folos, distribuie din neglijenţă o imagine prevăzută în alin. (1), se pedepseşte conform prevederilor din alin. (1) sau (2).

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) se consideră gravă, se pedepseşte, pentru pornografie gravă cu minori, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă s-a săvârşit în cursul unei activităţi comerciale sau pentru a obţine câştiguri, a făcut parte dintr-un lanţ de activităţi infracţionale practicate sistematic sau de o amploare mai mare, a avut în vedere un număr deosebit de mare de imagini sau imagini în care minorii erau de vârste fragede, au fost supuşi unor acte de violenţă sau unor constrângeri ori abuzaţi într-un mod brutal. Legea nr. 1357/2010.

Art. 10b. Interdicţia prevăzută în art. 10a în privinţa expunerii şi a conţinutului nu se aplică persoanei care conform alin. (1) sau (2) din acel articol expune un material pornografic cu minori, dacă diferenţa de vârstă şi dezvoltare dintre persoana expusă şi persoana care expune materialul este minoră şi celelalte împrejurări nu atrag răspunderea penală.

Interdicţia nu se aplică nici persoanei care desenează, pictează sau în alt mod manual similar expune o astfel de imagine, dacă imaginea nu este menită să fie distribuită, transmisă, pusă la dispoziţie, expusă sau făcută să fie disponibilă pentru alte persoane în alt mod.

Chiar şi în alte cazuri o faptă nu constituie infracţiune dacă fapta, având în vedere împrejurările, este scuzabilă. Legea nr. 399/2010.

Art. 10c. Persoana care în imagini ilustrează agresiuni sau constrângere sexuală, cu intenţia ca imaginea sau imaginile să fie distribuite, sau persoana care distribuie o astfel de ilustrare, se pedepseşte, dacă fapta nu este scuzabilă având în vedere împrejurările, pentru ilustrare ilegală de acte de violenţă, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care, în imagini video indiscrete sau prelungite ilustrează violenţa gravă împotriva unor oameni sau animale, cu intenţia ca imaginile să fie distribuite, sau persoanei care distribuie o astfel de imagine. Dacă o persoană distribuie din neglijenţă o imagine menţionată în alin. (1) şi dacă distribuirea se face în cadrul unei activităţi comerciale sau în alt mod pentru a obţine câştiguri, se răspunde penal în baza alin. (1). Legea nr. 1881/2010.

Art. 10d. Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, într-o activitate comercială sau de alt gen, distribuie unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani un film, o înregistrare video sau o altă înregistrare tehnică cu imagini video, care conţine imagini detaliate cu caracter veridic care redau acte de agresiune sau ameninţări cu violenţa împotriva unor oameni sau animale,pentru a obţine un folos, se pedepseşte, pentru distribuire neautorizată de înregistrări tehnice, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică filmelor, înregistrărilor video sau altor înregistrări tehnice cu imagini video cu acelaşi conţinut care se regăseşte într-o înregistrare pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat-o spre vizionare de către minori în vârstă de până la 15 ani.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică nici prezentărilor oficiale de imagini video din filme sau înregistrări video sau dintr-o înregistrare dintr-o bază de date.

Dacă o înregistrare tehnică cu imagini video este prevăzută cu un certificat care atestă că o înregistrare cu acelaşi conţinut a fost aprobată de Consiliul Naţional al Audiovizualului spre vizionare de către minori în vârstă de până la 15 ani, nu se va răspunde penal conform alin. (1). Aceste dispoziţii nu se aplică totuşi dacă certificatul era fals şi persoana care a distribuit înregistrarea şi-a dat seama sau ar fi trebuit să-şi dea seama de aceasta. Legea nr. 1881/2010.

Art. 11. Persoana care, într-un loc public sau deschis publicului, prin etalarea într-o vitrină sau un alt procedeu asemănător, expune materiale pornografice într-un mod menit să trezească indignarea publică, se pedepseşte, pentru abuz de materiale pornografice, cu amendă sau închisoare până la 6 luni. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care, prin poştă sau în alt mod, trimite sau transmite unei alte persoane materiale pornografice fără comandă prealabilă. Legea nr. 225/1970.

Art. 12. Persoana care, în rândul minorilor sau tinerilor distribuie un text scris, imagini sau înregistrări tehnice care prin conţinutul lor pot părea abrutizante sau în alt mod pot provoca riscul de a afecta negativ educaţia morală a tinerilor, se pedepseşte, pentru instigarea tinerilor, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 1444/1998.

Art. 13. Dacă o persoană, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin molestare, exploatare sau neglijare sau în alt mod, în mod necuviincios supune animale la suferinţă, se pedepseşte, pentru tratarea cu cruzime a animalelor, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 629/1972.

Art. 14. Dacă o persoană organizează, în mod neautorizat, pentru publicul larg jocuri sau activităţi asemănătoare, al căror rezultat depinde în totalitate sau în mare măsură de noroc, şi dacă reiese că activitatea, având în vedere natura sa, valoarea mizelor şi alte împrejurări, este riscantă sau menită să aducă organizatorului un câştig financiar considerabil, se pedepseşte, pentru organizare ilegală de jocuri de noroc, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică persoanei care permite desfăşurarea unei astfel de activităţi într-o locuinţă sau un alt spaţiu pe care l-a pus la dispoziţie publicului larg. Legea nr. 1007/1986.

Art. 14a. Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) se consideră gravă, se pedepseşte, pentru organizare ilegală gravă de jocuri de noroc, cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă activitatea s-a desfăşurat în scop comercial, a implicat sume considerabile sau în alt mod a fost de natură deosebit de periculoasă. Legea nr. 1061/1982.

Art. 15. Persoana care cauzează luarea de măsuri de siguranţă inutile dând informaţii false despre existenţa unui pericol pentru viaţa sau sănătatea uneia sau mai multor persoane sau pentru distrugerea considerabilă a unor bunuri, se pedepseşte, pentru alertare falsă, cu amendă sau închisoare până la un an.

Dacă infracţiunea prevăzută în alin. (1) este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

Persoana care, folosind abuziv o instalaţie de alarmă, un semnal de alarmă sau un alt dispozitiv asemănător, cauzează intervenţia rapidă a Poliţiei, a unei organizaţii municipale care se ocupă cu servicii de intervenţie, a ambulanţei, a armatei, a serviciului de salvare în caz de naufragii sau a unui alt astfel de organ care se ocupă de siguranţa publică, se pedepseşte, pentru utilizarea abuzivă a unui dispozitiv de alarmă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 615/2014.

Art. 16. Persoana care face zgomot într-un loc public sau se comportă în public într-un mod menit să provoace indignarea populaţiei, se pedepseşte, pentru tulburarea liniştii publice, cu amendă. Legea nr. 240/1991.

Art. 17. Pentru pregătirea sau uneltirea sau omiterea de a dezvălui o revoltă se răspunde penal conform prevederilor cap. 23. Aceleaşi dispoziţii se aplică tentativei sau pregătirii organizării grave de jocuri de noroc, tentativei la pornografie cu minori prevăzută în art. 10a alin. (1) şi tentativei sau pregătirii pornografiei grave cu minori. Legea nr. 399/2010.

Art. 18. Dacă uzufructuarul care a pus la dispoziţie o locuinţă, află că locuinţa sa este folosită în totalitate sau în mare parte pentru organizarea ilegală de jocuri de noroc sau organizarea ilegală gravă de jocuri de noroc sau pentru tentativă sau pregătirea organizării ilegale grave de jocuri de noroc şi omite să facă ceea ce se cere de drept pentru a înceta punerea la dispoziţie, se va presupune că, dacă activitatea infracţională continuă sau se reia în locuinţă, a favorizat acea activitate şi va răspunde penal conform prevederilor cu privire la complicitate din cap. 23. Legea nr. 892/1980.

Art. 19. A fost abrogat prin Legea nr. 1881/2010.

CAPITOLUL 17

Infracţiuni contra autorităţii

Art. 1. Persoana care foloseşte violenţa sau ameninţă cu violenţa un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau pentru a-l obliga la sau a-l împiedica să ia măsuri legate de atribuţiile sale sau pentru a se răzbuna pe o astfel de măsură, se pedepseşte, pentru violenţă sau ameninţare a unui funcţionar public, cu închisoarea până la 4 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană foloseşte în acest mod violenţa asupra unei persoane care şi-a exercitat autoritatea anterior în legătură cu ceea ce aceasta a făcut sau omis. Legea nr. 667/1975.

Art. 2. Persoana care, în mod diferit faţă de cele prevăzute în art. 1, pentru a obliga sau împiedica o persoană în exerciţiul autorităţii de stat sau pentru a se răzbuna, în mod necuviincios comite o faptă care îi provoacă suferinţă, pagube sau un alt inconvenient, sau ameninţă cu aceasta, se pedepseşte, pentru folosirea violenţei împotriva unui funcţionar public, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 667/1975.

Art. 3. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 4. Persoana care, chiar şi în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, opunând rezistenţă sau prin violenţă, încearcă să împiedice o persoană să-şi exercite atribuţiile de serviciu în exerciţiul autorităţii de stat, se pedepseşte, pentru împotrivire violentă, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Legea nr. 667/1975.

Art. 5. Dispoziţiile art. 1, 2 şi 4 se aplică şi în cazul în care o persoană, în modurile descrise în articolele menţionate, foloseşte violenţa sau împiedică o persoană care, conform unor prevederi speciale beneficiază de aceeaşi protecţie legală ca în cazul exerciţiului autorităţii de stat sau care este ori a fost solicitată să asiste un executor în luarea unei măsuri care este inclusă în acest tip de protecţie legală. Legea nr. 667/1975.

Art. 6. Funcţionarii de la Curtea de Apel Internaţională beneficiază de protecţie juridică în exercitarea atribuţiilor de serviciu conform dispoziţiilor art. 1, 2 şi 4 în mod similar ca şi când ar fi vorba de exerciţiul autorităţii suedeze de stat. Pentru tentativă sau pregătirea infracţiunii prevăzute în art. 1 împotriva unei astfel de persoane se aplică dispoziţiile art. 16. Legea nr. 1281/2009.

Art. 7. A fost abrogat prin Legea nr. 301/2012.

Art. 8. Persoana care, la alegerile organizate pentru ocuparea unei funcţii publice sau cu ocazia unei alte exercitări a dreptului de vot într-o chestiune publică, încearcă să împiedice scrutinul sau să falsifice rezultatul acestuia sau în mod inadecvat să influenţeze votarea, se pedepseşte, pentru influenţare neadecvată a rezultatului scrutinului, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă s-a săvârşit cu violenţă sau ameninţare cu violenţa sau a implicat abuzul în serviciu.

Persoana care primeşte, acceptă o promisiune sau pretinde un beneficiu necuvenit pentru a vota într-un anumit mod sau a nu vota într-o chestiune publică, se pedepseşte, dacă nu este vorba de luare de mită, pentru acceptare de beneficii necuvenite la votare, cu amendă sau închisoare până la 6 luni. Legea nr. 301/2012.

Art. 9. Dacă o persoană încearcă în mod neautorizat să obţină informaţii despre un lucru care din punct de vedere al exercitării dreptului la vot într-o chestiune publică trebuie ţinut secret, se pedepseşte, pentru infracţiune contra votului secret, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni.

Art. 10. Persoana care, cu violenţă sau ameninţare cu violenţă, atacă o persoană pentru că aceasta a făcut o reclamaţie, a intentat o acţiune în justiţie, a depus o mărturie sau a făcut o afirmaţie la o audiere în faţa unei instanţe sau a unei alte autorităţi sau pentru a împiedica o persoană să ia o astfel de măsură, se pedepseşte pentru încălcare a drepturilor în probleme juridice, cu închisoarea până la 4 ani sau, dacă infracţiunea este minoră, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă o persoană, prin altă faptă care provoacă suferinţă, pagube sau un inconvenient, sau prin ameninţarea cu o astfel de faptă, atacă o persoană pentru că a depus o mărturie sau a făcut o afirmaţie la o audiere în faţa unei autorităţi sau pentru a o împiedica să depună o astfel de mărturie.

Prin instanţă sau altă autoritate prevăzută în alin. (1) se înţelege şi o cameră administrativă sau un alt organ de la Curtea de Apel Internaţională.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani. Legea nr. 1281/2009.

Art. 11. Dacă o persoană ascunde o altă persoană care a săvârşit o infracţiune, o ajută să scape, înlătură probe cu privire la infracţiune sau în alt mod asemănător împiedică dezvăluirea ei sau luarea măsurilor legale, se pedepseşte, pentru favorizarea infractorului, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Pentru favorizarea infractorului se pedepseşte şi persoana care înlătură probe cu privire la o infracţiune care face obiectul unui proces pe rol la Curtea de Apel Internaţională sau în alt mod asemănător împiedică dezvăluirea ei sau luarea măsurilor legale.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

Persoana care nu şi-a dat seama, dar avea motive întemeiate să presupună că cealaltă persoană era infractor, se pedepseşte cu amendă.

Nu se va răspunde penal dacă fapta este considerată minoră având în vedere relaţia făptuitorului cu infractorul şi alte împrejurări. Legea nr. 1281/2009.

Art. 12. Dacă o persoană ajută o altă persoană, care se află în stare de detenţie într-un penitenciar sau care este arestată ori reţinută sau care este în mod legal privată de libertate, să evadeze, sau dacă îi înlesneşte, după ce a fugit, evadarea, ascunzând-o sau luând o altă astfel de măsură, se pedepseşte, pentru înlesnirea evadării, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

Nu se va răspunde penal dacă fapta se consideră minoră având în vedere natura şi scopul privării de libertate, modul de acţiune al făptuitorului şi relaţia sa cu persoana a cărei evadare a înlesnit-o. Legea nr. 207/1993.

Art. 13. Persoana care în mod neautorizat deplasează, deteriorează sau în alt mod dispune de bunuri care fac obiectul unei popriri, unui sechestru, unui gaj, unei confiscări sau unei alte măsuri asemănătoare, deteriorează sau rupe afişul sau sigiliul unei autorităţi sau în mod neautorizat deschide ceea ce o autoritate a încuiat sau de asemenea încalcă o altă interdicţie asemănătoare comunicată de o autoritate, se pedepseşte, pentru încălcarea ordinului unei autorităţi, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Dacă o persoană refuză accesul la solicitarea îndreptăţită a unui executor, se pedepseşte, pentru împiedicarea executării, cu amendă. Legea nr. 827/1981.

Art. 14. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 15. Dacă o persoană, în mod neautorizat, se dă drept un funcţionar în exerciţiul autorităţii de stat, se pedepseşte, pentru pretinderea deţinerii unei funcţii publice, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni. Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă o persoană poartă în mod neautorizat o uniformă, o insignă un sau un alt însemn de serviciu care dă impresia că aparţine forţelor apărării sau unei alte organizaţii din serviciul public sau unei organizaţii a cărei activitate se desfăşoară în domeniul comunicaţiilor sau presupune furnizarea de apă, lumină, căldură şi energie pentru populaţie.

Dacă infracţiunea se consideră gravă având în vedere că a adus prejudicii importante societăţii sau unei anumite persoane sau este considerată gravă din alte puncte de vedere, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 792/1999.

Art. 16. Pentru tentativă sau pregătirea violenţei sau ameninţării asupra unui funcţionar public se răspunde penal conform prevederilor cap. 23, atâta timp cât infracţiunea, dacă s-ar fi săvârşit, nu ar fi fost considerată minoră. Pentru tentativă sau pregătirea înlesnirii evadării se răspunde de asemenea penal conform prevederilor din cap. 23. Legea nr. 301/2012.

Art. 17. A fost abrogat prin Legea nr. 301/2012.

CAPITOLUL 18

Crime de înaltă trădare

Art. 1. Persoana care, cu intenţia de a răsturna o formă de guvernământ cu ajutorul forţei militare ori prin mijloace violente sau de a forţa ori împiedica în acest mod luarea unei decizii de către şeful statului, guvern, parlament sau instanţa cea mai înaltă în grad, comite o faptă care implică un risc pentru atingerea scopului, se pedepseşte, dacă nu este vorba de înaltă trădare, pentru revoltă, cu închisoarea pe durată determinată, de la 10 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă sau, dacă riscul a fost minor, cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Legea nr. 396/2009.

Art. 2. Dacă faptele prevăzute în cap. 3-5 implică folosirea violenţei asupra Regelui sau a unui alt membru al curţii regale sau asupra persoanei care, în calitate de regent, îndeplineşte sarcinile şefului de stat, se pedepseşte cu închisoarea până la 4 ani, dacă pedeapsa prevăzută pentru infracţiune este închisoarea până la 6 luni, şi până la 6 ani, dacă pedeapsa prevăzută pentru infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 565/1974.

Art. 3. Persoana care, cu intenţia de a săvârşi o infracţiune contra siguranţei naţionale sau libertăţilor cetăţeneşti, adună sau comandă un grup de oameni înarmaţi sau îi ţine adunaţi sau le pune la dispoziţie arme, muniţie sau alt echipament asemănător sau îi instruieşte cum să folosească armele, se pedepseşte, pentru ameninţarea cu arme a ordinii legale, cu închisoarea de la 6 la 10 ani.

Art. 4. Dacă o persoană înfiinţează sau face parte dintr-o asociaţie, care se consideră menită, prin natura sa şi prin scopul pentru care este înfiinţată, să reprezinte sau că se poate transforma cu uşurinţă într-un instrument de constrângere cum ar fi o trupă militară sau o forţă poliţienească şi care nu întăreşte apărarea naţională sau poliţia cu aprobare oficială, sau de asemenea pentru o astfel de grupare se ocupă cu arme, muniţii sau alt echipament asemănător, pune la dispoziţie o încăpere sau un teren pentru activitatea acesteia sau o susţine cu bani sau în alt mod, se pedepseşte, pentru activitate militară ilegală, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Art. 5. Persoana care exercită constrângere sau ameninţare ilegală cu intenţia de a influenţa formarea opiniei publice sau de a uzurpa dreptul libertăţii de acţiune într-o organizaţie politică sau asociaţie profesională sau economică şi prin aceasta încalcă libertatea de exprimare, dreptul de întrunire sau dreptul de asociere, se pedepseşte, pentru încălcarea libertăţilor cetăţeneşti, cu închisoarea până la 6 ani.

Art. 6. Dacă o persoană, prin automutilare sau în alt mod, pentru o perioadă mai mare sau mai mică, devine inaptă de a-şi îndeplini serviciul militar sau pentru apărarea regatului, sau invocând drept cauză o boală sau inducând în eroare în alt mod se sustrage unei astfel de obligaţii de serviciu militar, se pedepseşte, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a efectua serviciul militar, cu amendă sau închisoare până la 2 ani sau, dacă regatul era în război, cu amendă sau închisoarea până la 4 ani.

Art. 7. Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea unei revolte sau ameninţări armate a ordinii legale, pentru omiterea dezvăluirii unei astfel de infracţiuni, deci şi pentru tentativa la încălcarea libertăţilor cetăţeneşti sau neîndeplinirea obligaţiei de apărare, se răspunde penal conform dispoziţiilor cap. 23.

Art. 8. Pentru faptele prevăzute în cap. 3-5 care implică folosirea violenţei împotriva Regelui sau a unei alte persoane menţionate în art. 2 nu se pune în mişcare o acţiune penală de către un procuror fără autorizarea guvernului, cu excepţia cazului în care a decedat o persoană ca urmare a comiterii faptei. Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul tentativei, pregătirii sau uneltirii unei fapte prevăzute în acest articol sau omiterii de a dezvălui o astfel de faptă. Legea nr. 565/1974.

CAPITOLUL 19

Infracţiuni contra siguranţei Suediei

Art. 1. Persoana care, cu intenţia ca regatul sau o parte din el, prin mijloace violente sau abuzive sau cu susţinere externă, să treacă sub ocupaţia unei puteri străine sau să ajungă dependent de o astfel de putere, sau ca o parte din regat să fie astfel separată, comite o faptă menită să ducă la realizarea intenţiei, se pedepseşte, pentru înaltă trădare, cu închisoarea pe durată determinată, de la 10 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă sau, dacă pericolul a fost minor, cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

Dacă o persoană, cu intenţia de a forţa ori împiedica cu sprijin extern luarea unei măsuri sau decizii de către şeful statului, guvern, parlament sau instanţa cea mai înaltă în grad, comite o faptă menită să ducă la realizarea acestui lucru, se pedepseşte de asemenea pentru înaltă trădare. Legea nr. 396/2009.

Art. 2. Persoana care, prin mijloace violente sau cu sprijin extern riscă să implice regatul într-un război sau alte ostilităţi, se pedepseşte, dacă nu este vorba de înaltă trădare, pentru instigare la război, cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

Art. 3. Dacă persoana care a primit sarcina de a duce în numele regatului tratative cu un stat străin sau în alt mod să apere interesele regatului în faţa unei persoane care reprezintă interesul statului străin, abuzează de autoritatea de a reprezenta regatul sau de încrederea datorată poziţiei sale şi prin aceasta cauzează pagube considerabile regatului, se pedepseşte, pentru abuz de încredere la tratative cu o putere străină, cu închisoarea pe durată determinată, de la 2 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 396/2009.

Art. 4. Un cetăţean suedez care, fără autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern, susţine că este reprezentant al unei puteri străine într-o chestiune diplomatică ce priveşte regatul, deci şi orice persoană care, în calitatea pretinsă de reprezentant autorizat se angajează în tratative privind o astfel de chestiune cu o persoană care reprezintă interesul puterii străine, se pedepseşte, pentru abuz la tratative cu o putere străină, cu închisoarea până la 2 ani sau, dacă regatul era în război, până la 4 ani.

Dacă infracţiunea a lezat dreptul de autodeterminare al regatului sau relaţia paşnică a acestuia cu puterea străină, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 6 ani, sau, dacă regatul era în război, cu închisoarea pe durată determinată, de la 4 la 10 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 509/1976.

Art. 5. Persoana care, pentru a ajuta o putere străină, în mod neautorizat, obţine, transmite, dă sau dezvăluie informaţii despre activităţi de apărare, arme, rezerve, importuri, exporturi, metode de producţie, tratative, decizii sau o altă informaţie a cărei dezvăluire unei puteri străine poate aduce atingere siguranţei Suediei, se pedepseşte, indiferent dacă informaţia este corectă sau nu, pentru spionaj, cu închisoarea până la 6 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică, dacă o persoană, în acelaşi scop, în mod neautorizat expune sau se ocupă cu manifeste, desene sau alte obiecte care conţin astfel de informaţii. Legea nr. 383/2014.

Art. 6. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 5 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru spionaj grav, cu închisoarea pe durată determinată, de la 4 la 18 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a fost de natură deosebit de periculoasă, având în vedere un război în curs de desfăşurare, sau a afectat o relaţie de importanţă majoră sau dacă infractorul a dezvăluit ceea ce i s-a încredinţat prin natura funcţiei publice sau private. Legea nr. 396/2009.

Art. 7. Persoana care, fără intenţia de a ajuta o putere străină, comite o faptă prevăzută în art. 5, se pedepseşte, dacă informaţia priveşte o relaţie cu caracter secret, pentru folosirea neautorizată de informaţii secrete, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 383/2014.

Art. 8. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 7 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru folosirea neautorizată gravă de informaţii secrete, cu închisoarea până la 4 ani.

La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a presupus ajutarea unei puteri străine sau a fost de natură deosebit de periculoasă având în vedere un război în curs de desfăşurare sau a afectat o relaţie de importanţă majoră sau dacă infractorul a dezvăluit ceea ce i s-a încredinţat prin natura funcţiei publice sau private. Legea nr. 509/1976.

Art. 9. Persoana care, din neglijenţă gravă, transmite, dă sau dezvăluie o informaţie prevăzută în art. 7, se pedepseşte, pentru neglijenţă în folosirea informaţiilor secrete, cu amendă sau închisoarea până la un an sau, dacă Suedia este în război, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 383/2014.

Art. 10. Persoana care, pentru a ajuta o putere străină, în secret sau folosind mijloace frauduloase, fie desfăşoară o activitate al cărei scop este obţinerea de informaţii a căror dezvăluire unei puteri străine ar putea afecta siguranţa Suediei sau contribuie la o astfel de activitate mai mult decât ocazional, se pedepseşte, pentru activitate neautorizată de spionaj contra Suediei, cu închisoarea până la 2 ani.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 383/2014.

Art. 10a. Persoana care, pentru a ajuta o putere străină, în regat, fie desfăşoară o activitate al cărei scop este obţinerea de informaţii a căror dezvăluire unei puteri străine ar putea afecta siguranţei unei alte puteri străine sau contribuie la o astfel de activitate mai mult decât ocazional, se pedepseşte, pentru activitate neautorizată de spionaj contra unei puteri străine, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 383/2014.

Art. 10b. Persoana care, cu intenţia de a ajuta o putere străină, în regat, în secret sau folosind mijloace frauduloase sau inadecvate, fie desfăşoară o activitate al cărei scop este obţinerea de informaţii despre relaţiile personale ale unei alte persoane sau contribuie la o astfel de activitate mai mult decât ocazional, se pedepseşte, pentru activitate neautorizată de spionaj contra unei persoane, cu închisoarea până la un an.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani. Legea nr. 383/2014.

Art. 11. Dacă fapta prevăzută în cap. 3 sau 4 implică faptul că o persoană, folosind violenţa împotriva şefului de stat sau reprezentantului unei puteri străine în regat, ofensează puterea străină, se pedepseşte cu închisoarea până la 2 ani, dacă în mod normal pedeapsa prevăzută pentru infracţiune este închisoarea până la 6 luni, şi până la 4 ani, dacă în mod normal pedeapsa prevăzută pentru infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 2 ani. Aceste dispoziţii se aplică în mod similar dacă se aduce o ofensă unei puteri străine prin pătrunderea într-un spaţiu deţinut de reprezentanţa acesteia sau provoacă pagube sau deteriorează bunuri aflate în acel spaţiu. Legea nr. 225/1970.

Art. 12. Dacă o persoană, fără autorizarea guvernului, recrutează oameni din regat pentru serviciul militar al unei puteri străine sau un serviciu asemănător sau determină oameni să plece în mod neautorizat din regat pentru a intra într-un astfel de serviciu, se pedepseşte, pentru recrutare neautorizată, cu amendă sau închisoarea până la 6 luni sau, dacă regatul este în război, cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 565/1974.

Art. 13. Persoana care, de la o putere străină sau de la o persoană din străinătate care acţionează pentru a ajuta o putere străină, primeşte bani sau alte bunuri pentru ca, distribuind sau răspândind manifeste sau pentru a influenţa opinia publică într-o chestiune care priveşte unul dintre fundamentele formei de guvernământ a Regatului sau într-o chestiune de însemnătate pentru securitatea Regatului şi asupra căreia este de datoria Parlamentului sau Guvernului să decidă, se pedepseşte, pentru acceptare de sprijin extern, cu închisoarea până la 2 ani. Legea nr. 1165/1981.

Art. 14. Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea infracţiunilor de înaltă trădare, abuz de încredere la tratative cu o putere străină, spionaj, spionaj grav, folosire neautorizată gravă de informaţii secrete, activitate neautorizată de spionaj contra unei puteri străine sau activitate neautorizată de spionaj contra unei persoane, se răspunde penal conform prevederilor din cap. 23. Aceleaşi dispoziţii se aplică pentru tentativă sau pregătirea folosirii neautorizate de informaţii secrete. Se consideră uneltirea crimei de înaltă trădare şi intrarea în legătură cu o putere străină pentru a pregăti, înlesni sau omite săvârşirea unei astfel de infracţiuni.

Persoana care omite să dezvăluie o crimă de înaltă trădare, o infracţiune de abuz de încredere la tratative cu o putere străină, spionaj, spionaj grav sau folosire neautorizată gravă de informaţii secrete, răspunde penal conform prevederilor din cap. 23. Aceleaşi dispoziţii se aplică chiar dacă aceasta nu şi-a dat seama, dar ar fi trebuit să-şi dea seama că se săvârşea o infracţiune. Legea nr. 383/2014.

Art. 15. Dacă o persoană care, pe baza informaţiilor pe care le deţine, datorită unui avertisment comunicat sau din alte surse, ar fi trebuit să-şi dea seama că are loc o crimă de înaltă trădare, o infracţiune de abuz de încredere la tratative cu o putere străină, spionaj, spionaj grav sau folosire neautorizată gravă de informaţii secrete, participă la comiterea faptei, răspunde penal ca pentru complicitate la faptă; totuşi nu trebuie condamnată la o pedeapsă mai grea decât închisoarea pe o perioadă de 2 ani. Legea nr. 509/1976.

Art. 16. Pentru activitate neautorizată de spionaj contra unei puteri străine, acceptare de sprijin extern sau recrutare neautorizată sau tentativă, pregătirea sau uneltirea unei activităţi neautorizate de spionaj contra unei puteri străine nu trebuie să se pună în mişcare o acţiune penală de către procuror fără autorizarea guvernului.

Nici pentru faptele prevăzute în cap. 3 sau 4 care implică ofensarea unei puteri străine aşa cum se prevede în art. 11 nu trebuie să se pună în mişcare o acţiune penală de către procuror fără autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern. Aceleaşi dispoziţii se aplică tentativei, pregătirii, uneltirii sau omiterii de a dezvălui o astfel de faptă. Legea nr. 383/2014.

CAPITOLUL 20

Abateri de la îndatoririle de serviciu

Art. 1. Funcţionarul public care, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie sau din neglijenţă, îndeplinind un act sau omiţându-l, neglijează o îndatorire de serviciu, se pedepseşte, pentru abatere de la îndatoririle de serviciu, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Dacă fapta, având în vedere competenţa făptuitorului sau legătura dintre îndatorirea sa şi exerciţiul autorităţii de stat din alte puncte de vedere sau având în vedere alte împrejurări, se consideră minoră, nu va atrage răspundere penală.

Dacă o infracţiune prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit cu intenţie şi se consideră gravă, se pedepseşte, pentru abatere gravă de la îndatoririle de serviciu, cu închisoarea de la 6 luni la 6 ani. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă făptuitorul a abuzat grav de funcţia sa sau dacă fapta a cauzat o pagubă considerabilă sau a adus foloase necuvenite însemnate unei persoane sau societăţii.

Persoana care este membru al unui for decizional de stat sau la nivel local nu se supune răspunderii penale conform alin. (1) sau (2) pentru o măsură pe care o ia în această calitate.

Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică nici dacă fapta se pedepseşte conform unei alte legi. Legea nr. 608/1989.

Art. 2. A fost abrogat prin Legea nr. 301/2012.

Art. 3. Dacă o persoană dezvăluie o informaţie pe care este obligată să o păstreze secretă conform unei legi sau a unui alt act normativ sau conform unor hotărâri ori restricţii comunicate în baza unei legi sau a unui alt act normativ, sau dacă profită în mod neautorizat de un astfel de secret, se pedepseşte, dacă fapta nu este în alt mod sancţionată cu pedeapsă în mod special, pentru încălcarea obligaţiei de a păstra secretul profesional, cu amendă sau închisoarea până la un an.

Persoana care, din neglijenţă, comite o faptă prevăzută în alin. (1), se pedepseşte cu amendă. În cazuri minore nu se răspunde totuşi penal. Legea nr. 102/1980.

Art. 4. Persoana care a fost aleasă pentru a îndeplini o îndatorire, la stat sau pe plan local, care implică exerciţiul autorităţii de stat, poate fi achitată de sarcină de o instanţă, dacă a săvârşit o infracţiune pentru care se prevede închisoarea pe o perioadă de 2 ani sau mai mult şi prin săvârşirea infracţiunii s-a arătat în mod evident persoana nepotrivită să îndeplinească îndatorirea respectivă.

Prin îndatorire la stat sau pe plan local se înţelege o îndatorire într-un consiliu de administraţie, departament administrativ de stat, comisie, comitet sau o altă astfel de autoritate care aparţine statului sau unei municipalităţi, consiliu judeţean sau asociaţie municipală. Legea nr. 625/2012.

Art. 5. Fără a ţine seama de alte prevederi existente, procurorul poate pune în mişcare o acţiune penală pentru o infracţiune prin care următoarele persoane şi-au neglijat îndatoririle în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau a sarcinii pentru care au fost desemnate:

1. angajat la stat sau într-o municipalitate,

2. membru într-un consiliu de administraţie, departament administrativ de stat, comisie, comitet sau o altă astfel de autoritate care aparţine statului sau unei municipalităţi, consiliu judeţean sau asociaţie municipală,

3. persoana care îndeplineşte o sarcină reglementată prin lege,

4. persoana menţionată în Legea nr. 1811/1994 cu privire la răspunderea disciplinară militară etc. sau care în alt mod îndeplineşte o obligaţie de serviciu reglementată prin lege,

5. persoana care, fără a deţine o funcţie sau sarcină prevăzută la pct. 1-4, se află în exerciţiul autorităţii de stat.

Fără a ţine seama de dispoziţiile alin. (1) se aplică totuşi:

1. prevederile prezentului cod cu privire la faptul că nu trebuie pusă în mişcare o acţiune penală fără autorizarea guvernului sau a persoanei desemnate de guvern şi

2. prevederile dintr-o altă lege sau act normativ cu privire la acţiunea în instanţă pentru o faptă care se sancţionează numai dacă este comisă de deţinătorul unui post sau a unei sarcini menţionate în alin. (1).

Dacă nu există prevederi speciale pentru un anumit caz, procurorul poate pune în mişcare o acţiune penală, pentru încălcarea obligaţiei de a păstra secretul profesional, în favoarea persoanei vătămate, numai dacă aceasta depune o plângere penală sau se invocă interesul general.

Cu privire la deschiderea unei acţiuni în cazul infracţiunilor care au fost săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau a unei sarcini de un membru al parlamentului, membru al guvernului, ministru, consilier al Tribunalului Suprem sau un deţinător al unui post sau al unei funcţii în guvern sau ale unei instituţii guvernamentale, se aplică dispoziţii speciale. Legea nr. 301/2012.

Art. 6. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 7. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 8. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 9. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 10. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 11. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 12. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 13. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 14. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 15. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

CAPITOLUL 21

Infracţiuni comise de militari

Art. 1. Acest capitol se aplică atunci când regatul intră în război.

Dacă regatul este în pericol de război sau dacă există situaţii ieşite din comun care sunt cauzate de război sau de pericolul de război în care regatul se află, guvernul poate impune aplicarea acestui capitol. Legea nr. 645/1986.

Art. 2. Atunci când nu mai există situaţiile prevăzute în art. 1, guvernul trebuie să decreteze încetarea aplicării acestui capitol. Legea nr. 645/1986.

Art. 3. La aplicarea acestui capitol, se consideră militari toate persoanele care efectuează serviciul militar.

Militari sunt şi:

1. poliţiştii care, fără a avea obligaţia de a presta servicii în forţele armate, au obligaţia de a participa la apărarea regatului,

2. gardienii care sunt numiţi în baza dispoziţiilor Legii nr. 305/2010 privind siguranţa şi ordinea publică,

3. toate persoanele care se află temporar în detaşamente ale forţelor armate, atunci când unităţile sunt pe câmpul de luptă sau acţionează în condiţii asemănătoare,

4. membrii ai mişcării de rezistenţă organizate. Legea nr. 308/2010.

Art. 4. Dispoziţiile acestui capitol cu privire la militari se aplică şi:

1. prizonierilor de război,

2. participanţilor la război care sunt încarceraţi în timpul unui război în care regatul este neutru,

3. cetăţenilor străini care se află printre prizonierii de război sau participanţii la război întemniţaţi pentru a acorda îngrijiri medicale sau spirituale. Legea nr. 645/1986.

Art. 5. Dacă un militar refuză sau neglijează să se supună ordinului unui superior sau întârzie inadmisibil în executarea ordinului, se pedepseşte, pentru insubordonare, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Nu se răspunde totuşi penal dacă este evident că ordinul nu intră în sarcinile de serviciu. Legea nr. 645/1986.

Art. 6. Dacă infracţiunea prevăzută în art. 5 se consideră gravă, se pedepseşte, pentru insubordonare gravă, cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta s-a comis în timpul unui conflict sau într-o perioadă în care încălcarea disciplinei militare ar constitui un anumit pericol. Legea nr. 645/1986.

Art. 7. Dacă un militar se abate sau absentează în mod neautorizat de la serviciul militar, se pedepseşte, pentru dezertare, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Dacă infracţiunea se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă militarul a fugit în timpul sau cu ocazia unui conflict sau a trecut de partea inamicului sau s-a predat de bunăvoie inamicului. Legea nr. 645/1986.

Art. 8. Dacă un militar foloseşte violenţa sau ameninţarea cu violenţa asupra unui superior în exercitarea serviciului acestuia sau pentru a-l obliga sau împiedica să ia o măsură de serviciu sau din motive care ţin de natura serviciului său, se pedepseşte, pentru lovirea sau ameninţarea superiorului, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Se consideră superiori gărzile şi alţi militari care asigură paza sau menţinerea ordinii.

Dacă infracţiunea se consideră gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 6 ani. La evaluarea gravităţii faptei se va lua în considerare în mod special dacă fapta s-a comis în timpul unui conflict sau într-o perioadă în care încălcarea disciplinei militare ar constitui un anumit pericol. Legea nr. 645/1986.

Art. 9. Dacă un militar expediază în mod neautorizat un mesaj sau intră în alt mod în legătură cu o persoană care aparţine forţelor armate ale inamicului sau se află temporar pe terenul inamicului, se pedepseşte, pentru colaborare cu inamicul, cu amendă sau închisoare până la 2 ani. Legea nr. 645/1986.

Art. 10. Dacă un militar, în timpul unui conflict sau într-o perioadă în care încălcarea disciplinei militare ar constitui un anumit pericol, îi sfătuieşte pe alţi militari să treacă de partea inamicului sau dacă întreprinde în alt fel, în prezenţa altor militari, în mod neautorizat, o acţiune menită să ducă la lipsă de loialitate sau descurajare, se pedepseşte, pentru subminarea dorinţei de a lupta, cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 645/1986.

Art. 11. Dacă un militar neglijează ca, prin atribuţiile sale de serviciu, să pregătească de luptă un bastion, o unitate, să achiziţioneze bunuri sau să pregătească în alt mod o acţiune de război, se pedepseşte, pentru neglijarea pregătirii de război, cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 645/1986.

Art. 12. Dacă un militar în timpul serviciului, în calitate de conducător al unei unităţi a forţelor armate, predă în mod neautorizat inamicului o poziţie de luptă, echipament de război sau alte lucruri care au însemnătate considerabilă pentru a purta un război sau se predă pe sine şi unitatea sa inamicului, se pedepseşte, pentru capitulare neautorizată, cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 645/1986.

Art. 13. Dacă un militar, în timpul sau cu ocazia unui conflict, nu face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi îndeplini datoria de a sprijini tactica de război, se pedepseşte, pentru neglijenţă în luptă, cu închisoarea până la 10 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 645/1986.

Art. 14. Dacă un militar, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, nu îşi îndeplineşte obligaţiile şi dacă greşeala este gravă, se pedepseşte, pentru abatere de la îndatoririle serviciului militar, cu închisoarea până la 2 ani.

Nu se răspunde penal conform alin. (1) dacă pedeapsa pentru faptă este prevăzută în alt articol din acest capitol. Legea nr. 645/1986.

Art. 15. Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea sau omiterea de a dezvălui dezertarea, precum şi pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea unei loviri sau ameninţări asupra unui superior se răspunde penal conform cap. 23.

Pentru complicitate la abatere de la îndatoririle serviciului militar se sancţionează numai persoana care prin aceasta nu şi-a îndeplinit datoria. Legea nr. 645/1986.

Art. 16. La aplicarea dispoziţiilor art. 7, 9, 10 şi 12 se consideră inamic şi o putere străină cu care regatul nu este în război, dacă există riscul ca regatul să intre în război cu acea putere. Legea nr. 645/1986.

Art. 17. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 18. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 19. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 20. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 21. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 22. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

CAPITOLUL 22

Trădarea de patrie

Art. 1. Persoana care, atunci când regatul este în război,

1. împiedică, îndrumă greşit/induce în eroare sau trădează persoanele angajate în apărarea regatului sau le determină la revoltă, infidelitate sau descurajare,

2. trădează, distruge sau deteriorează bunuri de însemnătate pentru apărare,

3. recrutează militari, obţine bunuri sau servicii pentru inamic, sau

4. comite o altă faptă asemănătoare de trădare,

se pedepseşte, dacă fapta este menită să producă pagube considerabile pentru apărare sau implică sprijinirea considerabilă a inamicului, pentru trădare de patrie, cu închisoarea pe durată determinată, de la 4 la 10 ani, sau cu detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 645/1986.

Art. 2. Dacă o persoană comite o faptă prevăzută în art. 1 şi dacă fapta este menită să provoace pagube apărării într-o măsură mai mică sau implică sprijinirea nesemnificativă a inamicului, se pedepseşte, pentru lipsă de loialitate faţă de patrie, cu închisoarea până la 6 ani. Legea nr. 645/1986.

Art. 2a. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 3. Persoana care, din neglijenţă, comite o faptă prevăzută în art. 1 sau 2, se pedepseşte, pentru neglijenţă care aduce prejudicii patriei, cu închisoarea până la 4 ani. Legea nr. 645/1986.

Art. 4. Dacă o faptă prevăzută în art. 1-3 implică achiziţionarea de bunuri sau servicii pentru inamic într-un teritoriu ocupat de acesta şi dacă fapta, având în vedere nevoile populaţiei, întreţinerea făptuitorului sau alte condiţii speciale, nu poate fi considerată inadecvată, nu va atrage răspunderea penală. Legea nr. 645/1986.

Art. 5. Dacă o persoană, atunci când regatul este în război, răspândeşte în public sau transmite ori face să îi parvină unei puteri străine zvonuri false sau alte afirmaţii neadevărate menite să pună în pericol securitatea regatului, se pedepseşte, pentru răspândire de zvonuri care pun în pericol securitatea regatului, cu amendă sau închisoare până la 2 ani.

Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o persoană, atunci când regatul este în război, răspândeşte printre militari zvonuri false sau alte afirmaţii neadevărate menite să determine lipsa de loialitate sau descurajarea. Legea nr. 645/1986.

Art. 6. A fost abrogat prin Legea nr. 407/2014.

Art. 6a. Persoana care:

1. dezvoltă, produce sau achiziţionează, depozitează sau deţine arme chimice sau transferă, direct sau indirect, arme chimice unei persoane,

2. foloseşte arme chimice,

3. participă la pregătiri militare pentru folosirea armelor chimice, sau

4. foloseşte substanţe pentru combaterea luptelor de stradă ca metodă pentru tactica de război, se pedepseşte, pentru folosire neautorizată de arme chimice, cu închisoarea până la 4 ani, dacă fapta nu se consideră crimă de război în baza legii nr. 406/2014 privind pedepsele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

Se consideră arme chimice conform alin. (1) pct. 1-3 ceea ce este definit drept arme chimice în Convenţia Naţiunilor Unite privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a fost menită să contribuie considerabil la dezvoltarea, producerea sau distribuirea de arme chimice sau la folosirea acestor arme împotriva oamenilor. Legea nr. 407/2014.

Art. 6b. Persoana care foloseşte, dezvoltă, produce, achiziţionează, deţine sau transmite mine antipersonal (mine de teren), se pedepseşte, pentru folosire neautorizată de mine, cu închisoarea până la 4 ani, dacă fapta nu se consideră crimă de război în baza Legii nr. 406/2014 privind pedepsele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică numai minelor prevăzute în Convenţia din 18 septembrie 1997 privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal (mine de teren) şi distrugerea acestora.

Folosirea minelor care este permisă conform convenţiei menţionate în alin. (2) nu constituie infracţiune.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a contribuit considerabil la folosirea minelor într-un mod care a constituit un pericol pentru viaţa sau sănătatea multor persoane. Legea nr. 407/2014.

Art. 6 c. /Intră în vigoare I: în ziua hotărâtă de guvern/ Persoana care, contrar tratatului Naţiunilor Unite cu privire la eliminarea completă a armelor nucleare, participă sau contribuie în alt mod la realizarea unei experienţe nucleare sau a unei alte detonări nucleare, se pedepseşte, pentru detonare nucleară neautorizată, cu închisoarea până la 4 ani, dacă fapta nu este considerată crimă de război conform Legii nr. 406/2014 privind pedepsele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

Dacă infracţiunea este gravă, se pedepseşte cu închisoarea până la 18 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. La stabilirea gravităţii infracţiunii se va lua în considerare în mod special dacă fapta a fost de însemnătate pentru detonarea nucleară sau dacă fapta a implicat punerea în pericol a unor oameni sau a unor bunuri de însemnătate deosebită. Legea nr. 408/2014.

Art. 7. /Intră în vigoare I: în ziua hotărâtă de guvern / Pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea unei trădări de patrie sau lipse de loialitate faţă de patrie se răspunde penal conform cap. 23. Se consideră uneltire şi intrarea în legătură cu inamicul pentru a pregăti, face posibilă sau înlesni săvârşirea unei infracţiuni menţionate anterior. Pentru pregătire sau uneltire într-o perioadă în care regatul este ameninţat de război, ocupare sau alte ostilităţi, se răspunde penal chiar dacă ostilităţile nu au izbucnit.

Persoana care omite să dezvăluie o trădare de patrie sau lipsă de loialitate faţă de patrie răspunde penal conform cap. 23. Va răspunde astfel penal chiar dacă nu şi-a dat seama dar ar fi trebuit să înţeleagă că se săvârşea o infracţiune.

Pentru tentativă sau pregătirea unei detonări nucleare neautorizate se răspunde penal conform cap. 23. Legea nr. 1703/1998.

Art. 8. A fost abrogat prin Legea nr. 407/2014.

Art. 9. Dacă o faptă prevăzută în cap. 21 sau în acest capitol este comisă împotriva unui stat aliat cu regatul, împotriva forţelor armate ale unui astfel de stat sau împotriva unei persoane care aparţine acestui stat, se aplică dispoziţiile cu privire la fapte împotriva regatului, forţelor armate ale acestuia sau militarilor. Legea nr. 645/1986.

Art. 10. Dacă Regatul este în pericol de război sau dacă există situaţii speciale cauzate de un război sau pericol de război în care Regatul este implicat, Guvernul poate dispune aplicarea prevederilor cap. 19 şi ale acestui capitol cu privire la situaţiile în care regatul este în război. Dispoziţia va fi anulată de către Guvern atunci când aceste situaţii nu mai există.

Dacă Regatul ajunge să fie ocupat total sau parţial de o putere străină fără să i se opună rezistenţă militară, se aplică dispoziţiile din capitolele menţionate, precum şi din cap. 21 cu privire la apărarea Regatului, în cazul unei activităţi de rezistenţă, şi prevederile despre inamic, în cazul forţei de ocupaţie. Legea nr. 645/1986.

Art. 11. Se consideră inamic în acest capitol o putere străină cu care regatul nu este în război, dacă există riscul ca regatul să intre în război cu acea putere. Legea nr. 645/1986.

Art. 12. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 13. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 14. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 15. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 16. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 17. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 18. A fost abrogat prin Legea nr. 645/1986.

Art. 19. A fost abrogat prin Legea nr. 17/1973.

CAPITOLUL 23

Tentativa, pregătirea, uneltirea şi complicitatea la infracţiune

Art. 1. Dacă o persoană a pus în executare o anumită infracţiune fără ca aceasta să fie consumată, va fi condamnată, în cazurile în care există dispoziţii speciale în acest scop, pentru tentativă la infracţiunea respectivă, dacă a existat riscul ca acţiunea să ducă la consumarea infracţiunii sau dacă un astfel de risc a fost exclus numai datorită unor împrejurări întâmplătoare.

Tentativa se sancţionează cel mult cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată şi nu trebuie stabilită sub limita pedepsei cu închisoarea, dacă cea mai mică pedeapsă pentru infracţiunea consumată este închisoarea de cel puţin 2 ani sau mai mult.

Art. 2. Persoana care, cu intenţia de a executa sau înlesni o infracţiune,

1. primeşte sau dă bani sau altceva ca plată pentru o infracţiune sau pentru a acoperi cheltuielile pentru executarea unei infracţiuni, sau

2. achiziţionează, produce, dă, primeşte, stochează, transportă, combină sau se ocupă în mod similar cu ceva care este special menit să fie folosit ca instrument de lucru la săvârşirea unei infracţiuni,

va fi condamnată, în cazurile în care există dispoziţii speciale în acest scop, pentru pregătire a infracţiunii, dacă nu s-a făcut vinovată de consumarea infracţiunii sau tentativă.

În cazuri speciale se pedepseşte pentru uneltirea unei infracţiuni. Prin uneltire se înţelege faptul că o persoană, în înţelegere cu o altă persoană, hotărăsc să comită fapta sau că o persoană încearcă să incite o altă persoană sau se angajează sau se oferă să comită fapta.

Pregătirea sau uneltirea se sancţionează cu o pedeapsă mai mică decât pedeapsa cea mai grea şi poate fi stabilită sub limita cea mai joasă aplicabilă pentru infracţiunea consumată. Se va stabili o pedeapsă mai mare decât închisoarea de 2 ani numai dacă infracţiunea consumată poate avea ca urmare pedeapsa închisorii de cel puţin 8 ani. Dacă riscul ca infracţiunea să se consume a fost minor, nu se răspunde penal. Legea nr. 348/2001.

Art. 3. Nu va răspunde penal pentru tentativă, pregătirea sau uneltirea unei infracţiuni persoana care, în mod voluntar, oprind comiterea faptei sau în alt mod, a prevenit consumarea infracţiunii. Chiar dacă infracţiunea s-a consumat, persoana care a folosit în mod neautorizat un instrument nu trebuie din această cauză să fie trasă la răspundere, dacă aceasta în mod voluntar a împiedicat folosirea în scop infracţional a instrumentului.

Art. 4. Va răspunde penal pentru o anumită faptă, conform dispoziţiilor din prezentul cod, nu numai persoana care a comis fapta, ci şi o altă persoană care a înlesnit-o cu sfaturi sau cu gesturi. Aceleaşi dispoziţii se aplică cu privire la o faptă pasibilă de pedeapsă în altă lege sau act normativ, pentru care se prevede pedeapsa închisorii.

Persoana care nu este considerată făptuitor se pedepseşte, dacă a determinat o altă persoană să execute infracţiunea, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii şi pentru complicitate la crimă.

Fiecare complice este judecat în funcţie de intenţia sau neglijenţa de care se face vinovat. Va răspunde penal conform dispoziţiilor referitoare la faptele comise de o persoană împuternicită, un datornic sau o altă persoană într-o anumită funcţie, şi persoana care împreună cu aceasta a fost complice la faptă.

Dispoziţiile acestui articol nu se aplică dacă reiese altceva din prevederile pentru cazurile speciale. Legea nr. 458/1994.

Art. 5. Dacă o persoană a fost determinată să fie complice la o infracţiune prin constrângere, înşelăciune sau abuzarea de vârsta tânără, de inocenţa sau de starea sa de dependenţă sau dacă a participat doar într-o măsură mai mică, poate fi stabilită pentru aceasta o pedeapsă mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune; în cazuri minore nu se pedepseşte. Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul în care trebuie impusă unui complice o pedeapsă prevăzută pentru o persoană cu o anumită funcţie.

Art. 6. Dacă o persoană omite să anunţe autorităţile la timp sau să denunţe o infracţiune care este în curs de executare, când acest lucru se poate face fără a pune în pericol viaţa proprie sau a unei persoane apropiate, se sancţionează, în cazurile pentru care există dispoziţii speciale, pentru omiterea dezvăluirii unei infracţiuni, conform dispoziţiilor existente pentru persoana care a participat la o astfel de infracţiune doar într-o măsură mai mică; totuşi nu trebuie stabilită în niciun caz o pedeapsă mai mare decât închisoarea de 2 ani. În cazurile în care există dispoziţii speciale se pedepseşte, pentru omiterea denunţării unei infracţiuni, conform prevederilor din acest articol, şi persoana care nu şi-a dat seama, dar ar fi trebuit să îşi dea seama că se săvârşea o infracţiune.

Dacă părinţii sau alte persoane implicate în îngrijirea unui minor sau tutori, în alte cazuri decât cele prevăzute în alin. (1), omit să împiedice persoana aflată în îngrijirea sau sub controlul lor să săvârşească o infracţiune, când acest lucru se poate face fără a pune în pericol viaţa proprie sau a unei persoane apropiate şi fără a anunţa autorităţile, se pedepseşte, pentru omiterea împiedicării comiterii unei infracţiuni, conform dispoziţiilor alin. (1).

Omiterea de a dezvălui sau de a împiedica săvârşirea unei infracţiuni se pedepseşte numai dacă fapta care era în curs de a fi comisă a avansat până la stadiul la care este pasibilă de pedeapsă.

Art. 7. Dispoziţiile prezentului cod cu privire la cazul în care o persoană printr-o infracţiune încearcă să obţină foloase necuvenite sau îşi însuşeşte ceva, se aplică şi persoanei care încearcă să obţină cu intenţie foloase necuvenite sau să dobândească ceva pentru o altă persoană.

CAPITOLUL 24

Cauzele justificative

Art. 1. O faptă pe care o persoană o comite în legitimă apărare constituie infracţiune numai dacă fapta, având în vedere natura agresiunii, însemnătatea pagubei şi împrejurările în general, este de nejustificat.

Dreptul la legitimă apărare există împotriva:

1. unui act de violenţă iniţiat sau iminent asupra unei persoane sau proprietăţi,

2. persoanei care, prin violenţă sau ameninţare cu violenţa sau în alt mod, împiedică recuperarea unui bun atunci când este prinsă asupra faptului,

3. persoanei care, în mod neautorizat, a pătruns sau încearcă să pătrundă într-o cameră, locuinţă, curte sau navă, sau

4. persoanei care refuză să părăsească o locuinţă după ce primeşte ordinul de a face acest lucru. Legea nr. 458/1994.

Art. 2. Dacă persoana care se află în stare de detenţie într-un penitenciar sau care este reţinută, arestată sau privată în alt mod de libertate, evadează, sau dacă opune rezistenţă prin violenţă sau ameninţare cu violenţa sau dacă opune rezistenţă în alt mod unei persoane sub supravegherea căreia se află şi care trebuie să se asigure că are un comportament adecvat, poate fi folosită violenţa justificată din punct de vedere al împrejurărilor pentru a împiedica evadarea sau a menţine ordinea. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă o altă persoană decât cea menţionată anterior în acest articol opune rezistenţă într-un astfel de caz. Despre drepturile poliţiştilor şi personalului specializat de a folosi violenţa există de altfel dispoziţii în Legea nr. 387/1984 privind statutul poliţistului. Legea nr. 458/1994.

Art. 3. În timpul unei rebeliuni sau al unui conflict sau cu altă ocazie în care încălcarea disciplinei militare constituie un anumit risc, un superior militar poate folosi asupra unui subordonat care nu se supune unui ordin, forţa necesară asigurării subordonării. Legea nr. 458/1994.

Art. 4. Fapta pe care o persoană, în alte cazuri decât cele menţionate anterior în acest capitol, o comite în stare de necesitate constituie infracţiune numai dacă fapta este de nejustificat având în vedere natura pericolului, paguba pricinuită unei alte persoane şi împrejurările în general.

Se consideră stare de necesitate atunci când un pericol ameninţă viaţa, sănătatea, proprietatea sau un alt interes important ocrotit prin lege. Legea nr. 458/1994.

Art. 5. Dacă o persoană are dreptul de a comite o faptă pasibilă de pedeapsă conform art. 1-4 din acest capitol sau conform art. 10 din Legea nr. 387/1984 privind statutul poliţistului, fiecare persoană care o ajută are acelaşi drept. Legea nr. 458/1994.

Art. 6. Dacă o persoană, într-un caz în care se aplică art. 1-5 din acest capitol sau art. 10 din Legea nr. 387/1984 privind statutul poliţistului, a făcut mai mult decât este permis, nu va răspunde totuşi penal dacă împrejurările au fost de o asemenea natură încât cu greu se putea opri pentru a analiza situaţia. Legea nr. 458/1994.

Art. 7. Fapta pe care o persoană o comite cu consimţământul persoanei asupra căreia este îndreptată constituie infracţiune numai dacă fapta este de nejustificat, având în vedere paguba, ofensa sau pericolul pe care le implică, scopul acesteia şi alte împrejurări. Legea nr. 458/1994.

Art. 8. Fapta pe care o persoană o comite din ordinul persoanei căreia i se subordonează nu este imputabilă, dacă trebuie să se supună ordinului având în vedere natura relaţiei de subordonare, natura faptei şi împrejurările în general. Legea nr. 458/1994.

Art. 9. Fapta pe care o persoană o comite ca urmare a cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia (eroare de drept penal) nu este imputabilă, dacă eroarea era în mod evident scuzabilă din cauză că a existat o greşeală în publicarea dispoziţiei legale penale sau din altă cauză. Legea nr. 458/1994.

PARTEA A III-A

Sancţiunile

CAPITOLUL 25

Amenda

Art. 1. Pedeapsa amenzii se stabileşte, conform prevederilor pentru infracţiunea în cauză, sub formă de zile-amendă, amenzi în bani sau amenzi forfetare. Dacă nu este prevăzută pentru infracţiune o anumită formă de amendă, se amendează sub formă de zile-amendă sau, dacă infracţiunea trebuie sancţionată cu o pedeapsă mai mică de 30 de zile-amendă, sub formă de amendă în bani. Legea nr. 201/1993.

Art. 2. Zilele-amendă se stabilesc la un număr cuprins între 30 şi 150.

Fiecare zi-amendă se stabileşte la o anumită sumă cuprinsă între 50 şi 1000 SEK (coroane suedeze), luând în considerare ceea ce se consideră rezonabil având în vedere venitul, patrimoniul, obligaţiile de întreţinere şi situaţia financiară în general a inculpatului. Dacă există motive speciale, numărul zilelor-amendă se poate modifica.

Cea mai mică zi-amendă este în valoare de 750 SEK. Legea nr. 574/2006.

Art. 3. Cuantumul amenzii în bani se stabileşte la cel puţin 200 SEK şi cel mult 4.000 SEK. Dacă este prevăzut în mod special un maxim general al amenzii mai mic, aceasta se aplică totuşi. Legea nr. 574/2006.

Art. 4. Amenzile forfetare sunt amenzi care, conform prevederilor pentru infracţiune, se stabilesc după o anumită bază de calcul.

Cea mai mică amendă forfetară este de 100 SEK. Legea nr. 240/1991.

Art. 5. Amenda poate fi folosită ca pedeapsă comună pentru mai multe infracţiuni, dacă fiecare infracţiune se pedepseşte cu amendă.

Dacă există motive speciale, instanţa poate stabili pedeapsa amenzii în bani pentru una sau mai multe infracţiuni pentru care este prevăzută o astfel de sancţiune şi în acelaşi timp să sancţioneze cu o altă formă de amendă pentru celelalte infracţiuni.

Pedeapsa amenzii comune nu se impune pentru o infracţiune pentru care se prevede o amendă forfetară sau amenzi care nu pot fi transformate în pedeapsă cu închisoarea. Legea nr. 240/1991.

Art. 6. Amenda ca pedeapsă comună pentru mai multe infracţiuni se stabileşte sub formă de zile-amendă, dacă una dintre infracţiuni se pedepseşte cu zile-amendă.

Ca pedeapsă comună, zilele-amendă pot fi stabilite la un număr de cel mult 200, iar amenda în bani la o sumă de cel mult 10.000 SEK.

Dacă pentru una dintre infracţiuni este prevăzută o anumită pedeapsă minimă cu amenda, amenda nu trebuie să se situeze sub acest minim. Legea nr. 574/2006.

Art. 7. Amenzile îi revin statului. Legea nr. 240/1991.

Art. 8. Cu privire la încasarea şi executarea amenzilor există reglementări în Legea nr. 189/1979 privind executarea amenzilor.

Amenzile care nu se plătesc pot fi înlocuite, dacă nu există alte prevederi, cu pedeapsa cu închisoarea de la 14 zile la 3 luni conform dispoziţiilor din Legea privind executarea amenzilor. Legea nr. 240/1991.

Art. 9. Cu privire la amenda dispusă unei persoane într-un caz special printr-o hotărâre a unei instanţe sau a unei alte autorităţi se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 7 şi 8. Cu privire la alte amenzi se vor aplica prevederile cu privire la amenzi din acest capitol. Legea nr. 240/1991.

CAPITOLUL 26

Pedeapsa cu închisoarea

Art. 1. Pedeapsa cu închisoarea se stabileşte pe durată determinată sau pe viaţă conform prevederilor referitoare la infracţiune.

Închisoarea pe durată determinată nu poate să fie mai mică de 14 zile şi nici să depăşească 10 ani. Dacă pentru infracţiune este prevăzută închisoarea pe o perioadă mai mare de 10 ani şi detenţiunea pe viaţă sau dacă acest lucru reiese din art. 2 sau 3, se stabileşte totuşi închisoarea pe durată determinată până la cel mult 18 ani. Dacă închisoarea este însoţită de suspendare condiţionată conform cap. 28 art. 3, se aplică prevederile din acel articol cu privire la durata pedepsei cu închisoarea.

Cu privire la comutarea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii există dispoziţii speciale. Legea nr. 396/2009.

Art. 2. Pedeapsa închisorii poate fi impusă ca pedeapsă comună pentru mai multe infracţiuni, dacă una dintre infracţiuni se pedepseşte cu închisoare.

Închisoarea pe durată determinată poate fi stabilită la mai mult decât cea mai grea dintre cele mai mari pedepse care pot fi impuse pentru infracţiune, dar nu trebuie să depăşească nici cele mai grele pedepse cumulate, nici 18 ani. Nu trebuie nici să depăşească cea mai grea pedeapsă cu mai mult de:

1. un an, dacă cea mai grea pedeapsă este mai mică decât închisoarea de 4 ani,

2. 2 ani, dacă cea mai grea pedeapsă este închisoarea de 4 ani sau mai mult, dar nu ajunge la închisoare de 8 ani,

3. 4 ani, dacă cea mai grea pedeapsă este închisoarea de 8 ani sau mai mult.

La aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se consideră că pedepsei amenzii îi corespunde un număr de 14 zile de închisoare.

Nu se poate stabili pedeapsa închisorii sub cea mai grea dintre cele mai mici pedepse. Legea nr. 396/2009.

Art. 3. Dacă o persoană a fost condamnată la închisoare de cel puţin 2 ani şi dacă aceasta săvârşeşte, după ce sentinţa a dobândit autoritate de lucru judecat, o infracţiune pentru care este prevăzută închisoarea de mai mult de 6 ani, se pedepseşte, pentru recidivă, cu închisoare pe durată determinată, care depăşeşte cu 4 ani cea mai mare pedeapsă care poate fi stabilită pentru infracţiune sau, dacă este vorba de mai multe infracţiuni, cea mai mare pedeapsă care poate fi stabilită pentru infracţiuni prin aplicarea dispoziţiilor art. 2. Pedeapsa nu trebuie totuşi să depăşească 18 ani.

O infracţiune săvârşită de o persoană înainte să împlinească vârsta de 21 ani nu poate sta la baza majorării prevăzute în alin. (1).

O hotărâre de condamnare străină are aceleaşi efecte juridice ca o hotărâre suedeză. Legea nr. 396/2009.

Art. 4. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

Art. 5. Persoana care a fost condamnată la închisoare este luată în evidenţă într-un penitenciar pentru executarea pedepsei dacă nu există dispoziţii speciale. Legea nr. 604/1998.

Art. 6. Atunci când sunt executate două treimi din pedeapsa închisorii pe durată determinată, totuşi cel puţin o lună, condamnatul va fi liberat condiţionat, dacă nu reiese altceva din alin. (2) sau (3).

Dacă există motive speciale pentru neacordarea liberării condiţionate, aceasta se va amâna conform prevederilor din art. 7. Atunci când se stabileşte dacă există motive speciale pentru neacordarea liberării condiţionate se ia în considerare în mod special dacă condamnatul a încălcat în mod grav dispoziţiile şi condiţiile valabile pentru executare.

Liberarea condiţionată nu trebuie acordată în cazul pedepsei cu închisoarea impusă conform dispoziţiilor cap. 28 art. 3 sau în cazul în care închisoarea înlocuieşte pedeapsa amenzii. Legea nr. 431/2006.

Art. 6a. A fost abrogat prin Legea nr. 604/1998.

Art. 7. Dacă liberarea condiţionată se amână, se va menţiona în hotărâre o nouă dată la care condamnatul va fi liberat condiţionat. La acea dată va avea loc liberarea condiţionată, dacă nu există şi atunci motive speciale menţionate în art. 6 alin. (2).

Atunci când se hotărăşte noua dată pentru liberarea condiţionată se iau în considerare în mod special natura şi amploarea acelor încălcări ale legii care cauzează amânarea liberării condiţionate. Liberarea condiţionată se poate amâna cel mult 6 luni o dată. Legea nr. 431/2006.

Art. 8. Dacă mai multe pedepse cu închisoarea se execută în acelaşi timp, la aplicarea dispoziţiilor art. 6 se va lua în considerare durata cumulată a pedepselor închisorii. Aceste dispoziţii nu se aplică totuşi perioadei de închisoare stabilite conform cap. 28 art. 3 sau în cazul în care închisoarea înlocuieşte pedeapsa amenzii.

Se consideră perioadă executată şi perioada în care pedeapsa se consideră executată conform dispoziţiilor cap. 33 art. 6 şi 7 şi Legii nr. 202/1974 privind calcularea pedepselor ş.a. Legea nr. 175/2000.

Art. 9. Administraţia penitenciarelor ia hotărâri cu privire la amânarea liberării condiţionate conform art. 6 şi 7. Astfel de hotărâri sunt valabile imediat dacă nu se prevede altceva. Legea nr. 431/2006.

Art. 10. După liberarea condiţionată există un termen de supraveghere care este echivalent cu perioada de închisoare rămasă la data liberării condiţionate, totuşi de cel puţin un an. Legea nr. 604/1998.

Art. 11. O dată cu liberarea condiţionată sau mai târziu, se poate lua hotărârea ca persoana liberată condiţionat să rămână sub supraveghere, dacă se consideră necesar. Hotărârea cu privire la supraveghere este comunicată de Administraţia Penitenciarelor. Dacă s-a hotărât supravegherea, dar ulterior se consideră că nu mai este necesară, comisia de supraveghere poate hotărî încetarea supravegherii. Supravegherea fără hotărâre specială încetează la un an de la termenul de supraveghere, dacă nu reiese altceva din prevederile art. 18. Legea nr. 967/2005.

Art. 12. Supravegherea şi reeducarea infractorilor în libertate în general se face sub conducerea Administraţiei Penitenciarelor. Autoritatea deleagă de asemenea supraveghetori şi poate la nevoie să delege una sau mai multe persoane care să asiste la supraveghere. Legea nr. 967/2005.

Art. 13. Persoana liberată condiţionat, dacă se află sub supraveghere, îşi va ţine informat supraveghetorul cu privire la domiciliu său, locul de muncă şi alte informaţii de însemnătate pentru supraveghere, se va prezenta la supraveghetor la ordin şi în general va ţine legătura cu acesta conform indicaţiilor acestuia. Dacă astfel decide Administraţia Penitenciarelor, se aplică dispoziţiile menţionate anterior cu privire la supraveghetor şi unui funcţionar al Administraţiei Penitenciarelor sau altei persoane. Legea nr. 967/2005.

Art. 14. Persoana liberată condiţionat va duce o viaţă ordonată pe durata termenului de supraveghere, va încerca să se întreţină după puterile sale, precum şi în general îşi va îndeplini obligaţiile prevăzute în prezentul cod sau în dispoziţiile sau indicaţiile care au fost comunicate în baza acestui cod.

Persoana este obligată să se prezinte la ordin la Administraţia Penitenciarelor. Dacă a fost obligată să plătească despăgubiri cauzate de săvârşirea infracţiunii, va face toate eforturile pentru a îndeplini această obligaţie.

Atunci când persoana liberată condiţionat se află sub supraveghere, Administraţia Penitenciarelor va acţiona, prin control şi asigurarea de sprijin şi asistenţă, pentru ca persoana liberată condiţionat să nu recidiveze şi pentru a-i înlesni integrarea în societate în general. În acest scop, Administraţia penitenciarelor va fi informată în continuu asupra modului de viaţă al persoanei liberate condiţionat şi despre condiţiile sale de trai în general. Legea nr. 967/2005.

Art. 15. Atunci când există motive să se presupună că persoana liberată condiţionat necesită, pentru integrarea sa în societate, o anumită dispoziţie cu privire la ceea ce trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere, o astfel de dispoziţie va fi comunicată pe durată determinată sau până la noi instrucţiuni. Dispoziţiile speciale pot avea în vedere:

1. reşedinţa sau domiciliul pe o anumită perioadă, cel mult un an o dată,

2. locul de muncă, o altă activitate care aduce venit sau instruirea,

3. îngrijirea medicală, un tratament de dezalcoolizare sau alt tip de îngrijire sau terapie în sau în afara unui spital sau unei alte instituţii asemănătoare.

Dacă persoana liberată condiţionat trebuie să primească îngrijire sau tratament conform alin. (1) pct. 3, se poate dispune ca aceasta să fie obligată să dea probe de sânge, urină, concentraţie de alcool în aerul expirat, salivă, transpiraţie sau păr pentru verificarea faptului că aceasta nu este sub influenţa alcoolului, a altor substanţe care provoacă dependenţă, a unor substanţe menţionate în art. 1 din Legea nr. 1969/1991 privind interzicerea anumitor substanţe interzise sau a unor produse prevăzute de Legea nr. 42/1999 privind interzicerea anumitor produse care pun sănătatea în pericol.

Dacă persoana liberată condiţionat a fost obligată să plătească despăgubiri cauzate de săvârşirea infracţiunii, trebuie comunicate dispoziţii cu privire la data şi modul de îndeplinire a obligaţiei de plată a despăgubirilor în măsura în care se poate presupune că astfel de instrucţiuni, având în vedere situaţia financiară a persoanei liberate condiţionat şi alte împrejurări, nu împiedică integrarea acesteia în societate.

Dacă persoana liberată condiţionat se află sub supraveghere, trebuie comunicate dispoziţii speciale cu privire la supraveghere. Într-o astfel de dispoziţie trebuie precizate modul şi măsura în care persoana liberată condiţionat trebuie să ţină legătura cu supraveghetorul sau cu Administraţia penitenciarelor. Trebuie prevăzută şi obligaţia persoanei liberate condiţionat de a informa supraveghetorul sau Administraţia penitenciarelor despre faptul că a lipsit de la un loc de muncă, şcoală sau altă activitate ori instituţie menţionată în dispoziţii. Legea nr. 34/2008.

Art. 16. Dispoziţiile prevăzute în art. 15 sunt comunicate de o comisie de supraveghere. Administraţia penitenciarelor poate comunica astfel de instrucţiuni până când comisia ia o decizie asupra chestiunii.

Dacă progresul şi relaţiile personale în general ale persoanei liberate condiţionat o impun, comisia de supraveghere poate modifica sau anula dispoziţiile comunicate sau comunica noi dispoziţii. Legea nr. 967/2005.

Art. 17. Supraveghetorul poate comunica indicaţii în legătură cu executarea instrucţiunilor conform art. 15, deci poate de asemenea să acorde înlesniri temporare şi să facă orice ajustare necesară urgentă.

Art. 18. Dacă persoana liberată condiţionat nu îşi respectă obligaţiile conform prezentului cod sau conform dispoziţiilor sau indicaţiilor care i s-au comunicat în temeiul acestuia, comisia de supraveghere poate, fără a comunica instrucţiuni conform art. 15 sau fără a lua o hotărâre în cazurile menţionate în cap. 37 art. 7 alin. (1),

1. să decidă comunicarea unui avertisment persoanei liberate condiţionat, sau

2. să hotărască supravegherea persoanei liberate condiţionat pe o anumită perioadă după ce a trecut un an din termenul de supraveghere, totuşi cel mult până la expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 240/1983.

Art. 19. Dacă persoana liberată condiţionat nu a luat cu seriozitate în considerare obligaţiile sale şi dacă se poate presupune că nu se va lăsa reeducată prin alte măsuri pe care le poate lua comisia de supraveghere, comisia poate declara pierdut dreptul la liberarea condiţionată pe o perioadă de cel mult 15 zile o dată. Legea nr. 604/1998.

Art. 20. Măsurile prevăzute în art. 18 nu pot fi adoptate după expirarea termenului de supraveghere. Stabilirea măsurilor prevăzute în art. 19 pot fi comunicate şi după încetarea termenului de supraveghere, dacă comisia de supraveghere s-a ocupat de problemă anterior. Legea nr. 918/1973.

Art. 21. Cu privire la pierderea dreptului la liberare condiţionată şi la alte măsuri speciale, în cazul în care persoana condamnată la închisoare a fost găsită vinovată de săvârşirea unei alte infracţiuni, există dispoziţii în cap. 34.

Art. 22. Dacă se pune problema de a declara liberarea condiţionată nulă sau de a lua măsurile prevăzute în art. 18 sau măsuri pentru ca persoana liberată condiţionat să se supună unei îngrijiri sau terapii, sau dacă persoana liberată condiţionat s-a sustras supravegherii, comisia de supraveghere poate, dacă circumstanţele o impun, dispune ca persoana liberată condiţionat să fie reţinută în mod corespunzător în aşteptarea unor dispoziţii ulterioare. O astfel de decizie va fi revizuită de fiecare dată când există motive pentru acest lucru.

Persoana care este reţinută în acest mod nu poate fi reţinută mai mult de o săptămână. Dacă există motive speciale, se poate totuşi dispune printr-o nouă hotărâre ca aceasta să mai fie reţinută încă o săptămână cel mult. După expirarea termenului de supraveghere persoana reţinută nu mai poate fi reţinută. Legea nr. 240/1983.

Art. 23. Dacă liberarea acordată în mod condiţionat este declarată total sau parţial pierdută, perioada anulată se va considera pedeapsă printr-o sentinţă nouă în scopul unei noi liberări condiţionate. Legea nr. 240/1983.

Art. 24. Dacă liberarea condiţionată nu poate fi declarată anulată, pedeapsa va fi considerată executată în totalitate la încetarea termenului de supraveghere.

CAPITOLUL 27

Amânarea aplicării pedepsei

Art. 1. Instanţa poate pronunţa o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei pentru o infracţiune pentru care se consideră că pedeapsa amenzii nu este suficientă. Legea nr. 942/1988.

Art. 2. Amânarea aplicării pedepsei poate fi însoţită de zile-amendă, cel mult 200, indiferent dacă amenda este prevăzută pentru infracţiune sau nu. Legea nr. 240/1991.

Art. 2a. Amânarea aplicării pedepsei poate, dacă inculpatul îşi dă acordul, fi însoţită de dispoziţia cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. O astfel de dispoziţie va avea în vedere obligaţia de a presta o muncă neremunerată de la 40 la 240 de ore.

Atunci când instanţa comunică o dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii, va menţiona în hotărârea de condamnare durata pedepsei închisorii în cazul în care închisoarea ar fi fost pedeapsa stabilită.

O dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii poate fi modificată sau anulată la cererea procurorului, când există motive pentru acest lucru. Legea nr. 604/1998.

Art. 3. Persoana care primeşte hotărârea de amânare a aplicării pedepsei va fi supusă unui termen de supraveghere de 2 ani.

Termenul de supraveghere se calculează începând din ziua în care hotărârea pronunţată de instanţă, cu privire la sancţiunile pentru infracţiune, prin consimţământul condamnatului sau în alt mod, dobândeşte autoritate de lucru judecat privind condamnatul.

Art. 4. Condamnatul va duce o viaţă ordonată pe durata termenului de supraveghere şi va încerca să se întreţină după puterile sale.

Dacă amânarea aplicării pedepsei a fost însoţită de muncă în folosul comunităţii, condamnatul va presta munca în folosul comunităţii conform unui plan de muncă alcătuit de Administraţia Penitenciarelor. Legea nr. 967/2005.

Art. 5. Dacă condamnatul a fost obligat să plătească despăgubiri cauzate de săvârşirea infracţiunii, va face toate eforturile pentru a îndeplini această obligaţie. Instanţa are dreptul să dispună ca pe durata termenului de supraveghere acesta să încerce să îndeplinească obligaţia de plată a despăgubirilor sau o parte din ea în termenul şi modul indicate în hotărârea de condamnare.

Dacă infracţiunea a cauzat pagube unei proprietăţi şi se consideră că ar înlesni integrarea condamnatului în societate, instanţa poate dispune ca acesta, în perioada şi modul indicate în hotărârea de condamnare, să ajute persoana păgubită cu o anumită activitate, care are scopul de a repara sau limita dauna sau care este potrivită în alt mod din punct de vedere al naturii infracţiunii şi daunei. O astfel de dispoziţie poate fi comunicată numai cu acordul persoanei păgubite.

Dispoziţiile menţionate în alin. (1) sau (2) se pot modifica sau anula la cererea prealabilă a procurorului sau condamnatului, când există motive pentru acest lucru. Legea nr. 761/1987.

Art. 6. Dacă persoana condamnată nu îşi respectă obligaţiile conform hotărârii cu amânarea aplicării pedepsei, instanţa poate, cu condiţia ca un procuror să pună în mişcare o acţiune în acest sens înainte de expirarea termenului de supraveghere, în funcţie de împrejurări:

1. să decidă comunicarea unui avertisment condamnatului,

2. să comunice o dispoziţie conform art. 5 sau să schimbe o dispoziţie comunicată anterior,

3. să anuleze hotărârea cu amânarea pedepsei şi să stabilească alte sancţiuni pentru infracţiune.

Măsurile prevăzute în alin. (1) pct. 1 sau 2 nu trebuie luate după expirarea termenului de supraveghere.

Dacă se anulează hotărârea de amânare a aplicării pedepsei, se va lua în considerare la stabilirea sancţiunii pedeapsa amenzii stabilită conform art. 2 şi cap. 34 art. 5, precum şi ceea ce a suferit condamnatul ca urmare a dispoziţiei cu privire la munca în folosul comunităţii. În legătură cu aceasta se poate stabili pedeapsa închisorii pe durată mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune. Dacă informaţiile prevăzute în art. 2a alin. (2) au fost menţionate în hotărâre, aceasta se va lua în considerare la stabilirea duratei pedepsei, dacă se stabileşte pedeapsa închisorii. Legea nr. 604/1998.

Art. 7. Cu privire la anularea hotărârii de amânare a aplicării pedepsei şi alte măsuri, în cazul în care condamnatul a fost găsit vinovat de săvârşirea unei alte infracţiuni, există dispoziţii în cap. 34.

CAPITOLUL 28

Suspendarea condiţionată

Art. 1. Instanţa poate stabili suspendarea condiţionată pentru o infracţiune pentru care se consideră că pedeapsa amenzii nu este suficientă. Legea nr. 942/1988.

Art. 2. Suspendarea condiţionată poate fi însoţită de zile-amendă, cel mult 200, indiferent dacă amenda este prevăzută pentru infracţiune sau nu. Legea nr. 240/1991.

Art. 2a. Suspendarea condiţionată poate, dacă inculpatul îşi dă acordul, fi însoţită de dispoziţia cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. O astfel de dispoziţie va avea în vedere obligaţia de a presta o muncă neremunerată de la 40 la 240 de ore.

Atunci când instanţa comunică o dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii, va menţiona în hotărârea de condamnare durata pedepsei închisorii în cazul în care închisoarea ar fi fost pedeapsa stabilită.

Comisia de supraveghere poate modifica sau anula o dispoziţie cu privire la munca în folosul comunităţii, când există motive pentru acest lucru. Legea nr. 604/1998.

Art. 3. Suspendarea condiţionată poate fi însoţită de închisoare de la 14 zile la 3 luni.

Dacă instanţa însoţeşte suspendarea condiţionată cu pedeapsa închisorii, nu poate sancţiona în acelaşi timp cu amendă conform art. 2 sau comunica o dispoziţie cu privire la munca în folosul comunităţii.

Dacă împrejurările o impun, instanţa poate dispune ca pedeapsa închisorii să fie pusă în executare chiar dacă nu a dobândit autoritate de lucru judecat. Legea nr. 604/1998.

Art. 4. Suspendarea condiţionată continuă pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani din ziua în care începe executarea pedepsei. Legea nr. 240/1983.

Art. 5. Suspendarea condiţionată va fi însoţită de supraveghere din ziua în care se dă sentinţa. Instanţa poate totuşi dispune ca supravegherea să se amâne până când hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat în privinţa condamnatului. Dacă se face apel, o instanţă superioară poate dispune să nu mai existe executare suplimentară.

Supravegherea va înceta fără hotărâre specială la trecerea unui an din termenul de supraveghere, dacă nu reiese altceva din prevederile alin. (4) sau din art. 5 a, 7 sau 9.

Dacă executarea a fost întreruptă ca urmare a unei hotărâri a unei instanţe superioare, dar inculpatul este totuşi condamnat apoi la suspendare condiţionată, perioada în care executarea nu s-a efectuat nu se va include în termenul de supraveghere sau în perioada menţionată în alin. (2).

Dacă suspendarea condiţionată a fost însoţită de un plan de tratament pe care condamnatul s-a angajat să îl urmeze, instanţa poate prevedea în hotărâre o perioadă de supraveghere mai mare decât cea prevăzută în alin. (2). Totuşi nu poate fi stabilită o perioadă mai mare decât cea necesară pentru terminarea tratamentului şi nu poate depăşi termenul de supraveghere. Legea nr. 604/1998.

Art. 5a. Dacă suspendarea condiţionată a fost însoţită de o dispoziţie cu privire la munca în folosul comunităţii, condamnatul va presta munca în folosul comunităţii conform unui plan de muncă alcătuit de Administraţia Penitenciarelor.

Dacă este necesar ca persoana condamnată să rămână sub supraveghere până la prestarea muncii în folosul comunităţii, comisia de supraveghere poate să hotărască supravegherea condamnatului pe durată determinată la trecerea unui an din termenul de supraveghere, totuşi cel mult până la expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 967/2005.

Art. 6. Dispoziţiile cap. 26 art. 12-17 se vor aplica mutatis mutandis în cazul persoanei care a primit suspendarea condiţionată. Instanţa va numi totuşi în hotărâre un supraveghetor, dacă nu există motive speciale. În plus, instanţa poate comunica în hotărâre dispoziţii conform cap. 26 art. 15 alin. (1)-(3), precum şi cap. 27 art. 5 alin. (2).

Comisia de supraveghere poate modifica sau anula o dispoziţie de natura celor menţionate anterior atunci când există motive pentru acest lucru. Legea nr. 209/1993.

Art. 6a. În cazurile menţionate în cap. 30 art. 9 alin. (2) pct. 3, dacă planul de tratament este de importanţă vitală pentru a condamna la suspendare condiţionată, instanţa va menţiona în hotărâre durata pedepsei cu închisoarea care ar fi fost stabilită, dacă fapta s-ar fi sancţionat cu închisoarea.

În plus, în astfel de cazuri, se vor comunica întotdeauna în hotărâre dispoziţii cu privire la planul de tratament pe care condamnatul s-a angajat să îl urmeze.

În legătură cu un astfel de plan de tratament se poate dispune ca persoana responsabilă de terapie să anunţe Administraţia Penitenciarelor şi procurorul, în cazul în care condamnatul nu îşi ia serios în considerare obligaţiile ce-i revin conform planului. Legea nr. 967/2005.

Art. 6b. În cazurile menţionate în art. 6 a, instanţa poate hotărî ca persoana condamnată, dacă este arestată în dosar, să fie în schimb reţinută până când este transferată la centrul de tratament sau furnizorul de servicii medicale indicat în planul de tratament. Reţinerea nu trebuie să dureze mai mult de o săptămână. Legea nr. 373/1992.

Art. 7. Dacă persoana condamnată nu îşi respectă obligaţiile ca urmare a hotărârii de suspendare condiţionată, comisia de supraveghere, pe lângă comunicarea de instrucţiuni conform cap. 26 art. 15 sau luarea de hotărâri în chestiuni menţionate în cap. 37 art. 7 alin. (1), poate:

1. să decidă comunicarea unui avertisment condamnatului, sau

2. să hotărască supravegherea condamnatului pe o anumită perioadă la trecerea unui an din termenul de supraveghere, totuşi cel mult până la încetarea termenului de supraveghere.

Dacă s-a stabilit supravegherea conform alin. (1) pct. 2, dar se consideră că aceasta nu mai este necesară, comisia de supraveghere poate hotărî încetarea supravegherii. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă instanţa în temeiul cap. 34 art. 6 a hotărât supravegherea şi aceasta s-a desfăşurat timp de un an.

Măsurile prevăzute în alin. (1) nu trebuie adoptate de către comisia de supraveghere după expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 942/1988.

Art. 8. Dacă persoana condamnată nu şi-a luat în considerare în mod grav obligaţiile sale şi dacă se poate presupune că măsurile pe care comisia de supraveghere le poate lua rămân fără rezultat, comisa va cere ca procurorul să pledeze în instanţă pentru anularea suspendării condiţionate. Chestiunea poate fi prezentată instanţei şi fără o cerere din partea comisiei, dacă în cazurile menţionate în art. 6a alin. (1) condamnatul nu şi-a luat serios în considerare obligaţiile ce-i revin conform planului de tratament.

Acţiunea se va deschide înainte de expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 942/1988.

Art. 9. Dacă se anulează suspendarea condiţionată, instanţa va hotărî o altă sancţiune pentru infracţiune. Cu această ocazie se va ţine seama în mod special de ceea ce a suferit condamnatul ca urmare a hotărârii de suspendare condiţionată, precum şi amenda sau închisoarea stabilite conform art. 2 sau 3 sau cap. 34 art. 6. În cazurile menţionate aici se poate pedepsi cu închisoarea pe durată mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune. Dacă informaţiile prevăzute în art. 2a alin. (2) sau art. 6a alin. (1) au fost menţionate în hotărâre, instanţa, dacă sancţionează cu pedeapsa închisorii, va ţine seama de acest lucru la calcularea duratei închisorii.

Dacă nu există motive suficiente pentru a anula suspendarea condiţionată, instanţa poate în schimb stabili măsurile prevăzute în art. 7. O astfel de măsură nu poate fi stabilită după expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 604/1998.

Art. 10. Cu privire la anularea suspendării condiţionate şi alte măsuri speciale, în cazul în care condamnatul a fost găsit vinovat de săvârşirea unei alte infracţiuni, există dispoziţii în cap. 34.

Art. 11. Dacă se pune problema anulării suspendării condiţionate sau luării unei măsuri prevăzute în art. 7 sau a unei măsuri pentru ca persoana condamnată să se supună îngrijirii sau tratamentului, sau dacă aceasta s-a sustras supravegherii, comisia de supraveghere sau instanţa la care se deschide acţiunea conform art. 8, dacă împrejurările impun acest lucru, poate hotărî ca persoana condamnată să fie reţinută în mod corespunzător în aşteptarea unei noi hotărâri. O astfel de hotărâre va fi revizuită de fiecare dată când există motive pentru acest lucru.

Persoana care este reţinută astfel nu poate fi reţinută mai mult de o săptămână. Dacă există motive speciale, se poate totuşi lua o nouă hotărâre de a o reţine cel mult încă o săptămână.

Dacă persoana condamnată este reţinută atunci când instanţa comunică hotărârea de anulare a suspendării condiţionate, aceasta poate hotărî să fie reţinută până când hotărârea dobândeşte autoritate de lucru judecat.

După expirarea termenului de supraveghere persoana reţinută nu mai trebuie să fie reţinută. Legea nr. 761/1987.

CAPITOLUL 29

Calculul duratei pedepselor şi scutirea de sancţiuni

Art. 1. Ţinând seama de necesitatea unei aplicări uniforme a legii, pedepsele trebuie stabilite în raport cu gravitatea infracţiunii sau infracţiunilor săvârşite.

La evaluarea gradului de severitate a pedepsei se va ţine seama de pagubele, ofensa sau riscul pe care fapta le-a implicat, de ceea ce inculpatul şi-a dat seama sau ar fi trebuit să îşi dea seama, precum şi de intenţiile sau motivele pe care acesta le-a avut. Se va lua în considerare în mod special dacă fapta a implicat un atac grav la viaţa sau sănătatea sau siguranţa unei persoane. Legea nr. 370/2010.

Art. 2. Pe lângă dispoziţiile cu privire la fiecare tip de infracţiune, la evaluarea gradului de severitate a pedepsei se vor lua în considerare în mod special următoarele circumstanţe agravante:

1. dacă inculpatul avea în vedere ca infracţiunea să aibă urmări mai grave decât a avut de fapt,

2. dacă inculpatul a dat dovadă de multă brutalitate,

3. dacă inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate sau de imposibilitatea de a se apăra a altei persoane,

4. dacă inculpatul a abuzat de funcţia sa sau în general a abuzat de o anumită încredere,

5. dacă inculpatul a determinat o altă persoană să participe la infracţiune prin constrângere, inducere în eroare sau abuzând de tinereţea, inocenţa sau starea de dependenţă a acesteia,

6. dacă infracţiunea a făcut parte dintr-o activitate infracţională care s-a desfăşurat în formă organizată sau în mod sistematic sau dacă infracţiunea a fost precedată de o anumită planificare,

7. dacă unul dintre motivele săvârşirii infracţiunii a fost ofensarea unei persoane, a unui grup etnic sau a unui alt astfel de grup de persoane pe motiv de rasă, culoare a pielii, naţionalitate sau origine etnică, religie, orientare sexuală sau din cauza altor împrejurări de acelaşi fel, sau

8. dacă infracţiunea a fost menită să afecteze siguranţa şi încrederea unui minor în relaţia sa cu o persoană apropiată. Legea nr. 370/2010.

Art. 3. Pe lângă dispoziţiile cu privire la fiecare tip de infracţiune, la evaluarea gradului de severitate a pedepsei se vor lua în considerare în mod special următoarele circumstanţe atenuante:

1. dacă infracţiunea a fost cauzată de comportamentul vădit ofensator al altei persoane,

2. dacă inculpatul, aflat sub influenţa unei tulburări psihice grave, nu a avut putere de discernământ cu privire la consecinţele faptei sau nu a reuşit sa-şi adapteze comportamentul după o astfel de judecată sau, sub stăpânirea unei tulburări psihice, emoţii sau a unei alte cauze, nu şi-a putut controla acţiunile,

3. dacă acţiunile inculpatului au avut legătură cu dezvoltarea, experienţa sau discernământul deficiente ale acestuia,

4. dacă infracţiunea a fost cauzată de un sentiment puternic de compasiune umană, sau

5. dacă fapta, fără a fi degrevată de răspundere, este prevăzută în cap. 24. Dacă se cere, având în vedere gradul de severitate a pedepsei, se poate sancţiona cu o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiune. Legea nr. 370/2010.

Art. 4. La calculul duratei pedepsei, pe lângă gradul de severitate al pedepsei, instanţa, în vederea înăspririi pedepsei, va lua în considerare şi dacă anterior inculpatul s-a făcut vinovat de vreo infracţiune, în cazul în care stabilirea unei sancţiuni sau anularea dreptului la libertatea condiţionată nu sunt suficiente. În această privinţă se va lua în considerare în mod special amploarea pe care a avut-o infracţiunea anterioară, cât timp a trecut între infracţiuni, precum şi dacă infracţiunea anterioară şi cea nouă sunt de aceeaşi natură sau infracţiunile în ambele cazuri sunt deosebit de grave. Legea nr. 370/2010.

Art. 5. La calculul duratei pedepsei, pe lângă gradul de severitate al pedepsei, instanţa va lua în considerare în mod special:

1. dacă inculpatul, în urma săvârşirii infracţiunii, a suferit vătămări corporale grave,

2. dacă inculpatul, din cauza vârstei înaintate sau sănătăţii şubrede, ar fi afectat nerezonabil de mult de o pedeapsă calculată în raport cu gradul de severitate al pedepsei,

3. dacă, având în vedere natura infracţiunii, a trecut o perioadă neobişnuit de lungă de la săvârşirea infracţiunii,

4. dacă inculpatul, după posibilităţile sale, a încercat să prevină, înlăture sau diminueze consecinţele nefaste ale infracţiunii,

5. dacă inculpatul, în mod voluntar, s-a predat sau a dat informaţii care sunt de importanţă considerabilă pentru investigarea infracţiunii,

6. dacă inculpatului îi sunt provocate daune ca urmare a faptului că este extrădat din Regat din cauza infracţiunii,

7. dacă inculpatului îi sunt provocate daune ca urmare a faptului că, din cauza infracţiunii, acesta este sau există motive să se presupună că va fi concediat sau disponibilizat de la locul de muncă sau că este afectat de alte impedimente sau dificultăţi deosebite în exercitarea profesiei sau a activităţii comerciale,

8. dacă o pedeapsă calculată în raport cu gradul de severitate al pedepsei ar apărea disproporţionat de grea având în vedere alte sancţiuni legale ca urmare a săvârşirii infracţiunii, sau

9. dacă o altă împrejurare impune ca inculpatul să primească o pedeapsă mai mică decât o motivează gradul de severitate al pedepsei.

Dacă există împrejurări menţionate în alin. (1), instanţa poate, dacă anumite motive o impun, să stabilească o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiune. Legea nr. 78/2015.

Art. 6. Dacă, având în vedere o împrejurare prevăzută în art. 5, este în mod evident nerezonabil să se stabilească o sancţiune, instanţa va comunica scutirea de sancţiuni. Legea nr. 942/1988.

Art. 7. Dacă o persoană a săvârşit o infracţiune înainte de a împlini vârsta de 21 ani, se va lua în considerare în mod special vârsta sa la calculul duratei pedepsei. Instanţa poate în acest caz să stabilească o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiune.

Pentru infracţiuni săvârşite de o persoană înainte de a împlini vârsta de 21 ani nu trebuie stabilită o pedeapsă mai grea decât închisoarea de 10 ani.

Dacă pentru infracţiune este prevăzută închisoarea de durată mai mare şi detenţiunea pe viaţă sau dacă astfel reiese din cap. 26 art. 2, se poate stabili totuşi închisoarea până la 14 ani. Legea nr. 396/2009.

CAPITOLUL 30

Alegerea sancţiunilor

Art. 1. La alegerea sancţiunilor, închisoarea se consideră o sancţiune mai grea decât amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea condiţionată.

Dispoziţii cu privire la procedura de predare pentru îngrijire specială există în cap. 31 şi 32. Legea nr. 891/2006.

Art. 2. Nicio persoană nu trebuie sancţionată cu mai multe sancţiuni pentru aceeaşi infracţiune, dacă nu se dispune altfel. Legea nr. 942/1988.

Art. 3. Atunci când o persoană se pedepseşte pentru mai multe infracţiuni, instanţa va stabili o sancţiune comună pentru infracţiuni, dacă nu se dispune altfel.

Dacă există motive speciale, instanţa poate, pentru una sau mai multe infracţiuni, să stabilească pedeapsa amenzii şi în acelaşi timp să stabilească o altă sancţiune pentru celelalte infracţiuni. În plus, instanţa poate condamna la închisoare pentru una sau mai multe infracţiuni stabilind în acelaşi timp amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea condiţionată pentru celelalte infracţiuni. Legea nr. 942/1988.

Art. 4. La alegerea sancţiunilor instanţa va avea în vedere în mod special împrejurările care indică o sancţiune mai uşoară decât închisoarea. În acest sens instanţa va lua în considerare condiţiile prevăzute în cap. 29 art. 5.

Pentru motivarea pedepsei închisorii, instanţa poate, pe lângă gradul de severitate al pedepsei şi natura infracţiunii, lua în considerare faptul că inculpatul s-a făcut vinovat de infracţiune anterior. Legea nr. 942/1988.

Art. 5. Pentru infracţiuni săvârşite de o persoană înainte de a împlini vârsta de 18 ani instanţa poate condamna la închisoare numai dacă există motive speciale. Faptul că în acest caz instanţa trebuie să sancţioneze, în primul rând, cu internarea într-un centru izolat de reeducare pentru minori în locul pedepsei închisorii, reiese din cap. 32 art. 5.

Pentru infracţiuni săvârşite de o persoană după ce aceasta a împlinit vârsta de 18 ani, dar înainte de a împlini vârsta de 21 ani instanţa poate condamna la închisoare numai dacă există motive speciale pentru acest lucru având în vedere gradul de severitate al pedepsei pentru faptă sau din alte puncte de vedere. Legea nr. 891/2006.

Art. 6. Persoana care a comis o faptă sub influenţa unei tulburări psihice grave, va fi sancţionată în primul rând cu o altă sancţiune decât închisoarea. Instanţa poate condamna la închisoare numai dacă există motive speciale. Atunci când stabileşte dacă există motive speciale, instanţa trebuie să ia în considerare:

1. dacă infracţiunea are un grad mare de severitate a pedepsei,

2. dacă inculpatul nu are sau are o nevoie limitată de îngrijire psihiatrică,

3. dacă inculpatul, în scopul săvârşirii infracţiunii, şi-a indus singur starea, prin ebrietate sau în alt mod similar, precum şi

4. împrejurările în general.

Instanţa nu poate condamna la închisoare, dacă inculpatul, din cauza unei tulburări psihice grave, nu a avut capacitatea de a-şi da seama de consecinţele faptei sau de a-şi adapta acţiunile unei astfel de judecăţi. Această dispoziţie nu se aplică totuşi dacă inculpatul şi-a indus singur starea deficientă în modul prevăzut în alin. (1) pct. 3.

Dacă instanţa, în cazurile menţionate în alin. (1) sau (2), consideră că nu trebuie stabilită nicio sancţiune, inculpatul va fi scutit de sancţiuni. Legea nr. 320/2008.

Art. 7. La alegerea sancţiunilor, instanţa, în motivarea hotărârii cu amânarea aplicării pedepsei, va lua în considerare dacă lipsesc anumite motive de temere că inculpatul s-ar face vinovat de o infracţiune viitoare.

Instanţa poate lua în considerare drept motive speciale pentru hotărârea de amânare a aplicării pedepsei în locul închisorii, dacă inculpatul este de acord ca hotărârea să fie însoţită de o dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii şi dacă o astfel de dispoziţie este adecvată având în vedere persoana inculpatului şi celelalte împrejurări. Legea nr. 604/1998.

Art. 8. Amânarea aplicării pedepsei va fi însoţită de zile-amendă, dacă o pedeapsă cu amenda, având în vedere obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii sau alte consecinţe ale infracţiunii, nu ar afecta inculpatul într-o măsură considerabilă sau dacă există motive speciale pentru a nu sancţiona cu pedeapsa amenzii. Legea nr. 604/1998.

Art. 9. La alegerea sancţiunilor, în motivarea suspendării condiţionate, instanţa va lua în considerare dacă există motive să se presupună că această sancţiune poate contribui la abţinerea inculpatului de la săvârşirea de noi infracţiuni.

Instanţa poate lua în considerare drept motive speciale pentru suspendarea condiţionată în locul închisorii:

1. dacă a avut loc o îmbunătăţire vizibilă a situaţiei personale sau sociale a inculpatului într-o privinţă care se poate presupune că a avut legătură cu săvârşirea infracţiunii,

2. dacă inculpatul este supus unei terapii pentru abuz de o substanţă care provoacă dependenţă sau altă împrejurare care se poate presupune că are legătură cu săvârşirea infracţiunii,

3. dacă abuzul de o substanţă care provoacă dependenţă sau o altă situaţie specială care necesită îngrijire sau tratament a contribuit în măsură considerabilă la săvârşirea infracţiunii şi inculpatul se declară dispus să urmeze tratamentul necesar care, conform unui plan alcătuit pentru acesta, poate fi dispus în legătură cu executarea, sau

4. dacă inculpatul consimte ca suspendarea condiţionată să fie însoţită de o dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii şi o astfel de dispoziţie este adecvată cu privire la persoana inculpatului şi la celelalte împrejurări. Legea nr. 604/1998.

Art. 10. Atunci când se stabileşte dacă suspendarea condiţionată trebuie însoţită de zile-amendă, instanţa va lua în considerare dacă acest lucru se impune având în vedere gradul de severitate al pedepsei sau natura infracţiunii sau infracţiunile comise de inculpat anterior. Legea nr. 942/1988.

Art. 11. Suspendarea condiţionată poate fi însoţită de închisoare numai dacă se impune în mod inevitabil având în vedere gradul de severitate al pedepsei infracţiunii sau infracţiunile comise de inculpat anterior. Legea nr. 942/1988.

CAPITOLUL 31

Predarea pentru îngrijire specială în anumite cazuri

Art. 1. A fost abrogat prin Legea nr. 891/2006.

Art. 1a. A fost abrogat prin Legea nr. 891/2006.

Art. 2. Dacă persoana care a comis o faptă penală poate fi supusă unui tratament conform Legii nr. 870/1988 privind îngrijirea persoanelor dependente în anumite cazuri, instanţa poate preda persoana comisiei locale pentru asigurări sociale sau, în cazul persoanei care este deja internată într-un centru în care i se asigură o astfel de îngrijire, cazul său este prezentat persoanei care administrează centrul pentru a pregăti îngrijirea necesară. Înainte ca instanţa să hotărască predarea, va fi consultată comisia socială sau persoana care administrează centrul.

Dacă este prevăzută pentru infracţiune o pedeapsă mai grea decât închisoarea de un an, predarea conform alin. (1) trebuie să aibă loc numai dacă există motive speciale. Legea nr. 457/2001.

Art. 3. Dacă persoana care a săvârşit o infracţiune care nu se poate sancţiona doar cu amendă, suferă de o tulburare psihică gravă, instanţa o poate preda pentru îngrijire psihiatrică a delincvenţilor, dacă, având în vedere starea sa psihică şi situaţia sa personală în general, se impune plasarea sa într-o instituţie spitalicească, însoţită de privare de libertate şi alte constrângeri.

Dacă infracţiunea s-a săvârşit sub influenţa unei tulburări psihice grave, instanţa poate hotărî efectuarea unei examinări speciale în timpul tratamentului în baza Legii nr. 1129/1991 privind îngrijirea psihiatrică a delincvenţilor, dacă în urma tulburării psihice există riscul ca persoana să recidiveze, săvârşind o infracţiune foarte gravă.

Dacă este necesar, având în vedere infracţiunile săvârşite de inculpat anterior sau din alte motive speciale, instanţa poate, o dată cu măsura internării pentru îngrijire psihiatrică, să stabilească o altă sancţiune, însă nu închisoare sau predare pentru altă îngrijire specială. Legea nr. 1138/1991.

Art. 4. A fost abrogat prin Legea nr. 1138/1991.

CAPITOLUL 32

Predarea pentru reeducare a tinerilor

Art. 1. Persoana care nu a împlinit vârsta de 21 ani şi care a săvârşit o infracţiune va fi plasată într-un centru de îngrijire a tinerilor dacă aceasta are nevoie specială de îngrijire sau altă măsură în baza Legii nr. 453/2001 privind asistenţa socială sau Legii nr. 52/1990 cu dispoziţii speciale privind îngrijirea tinerilor şi această îngrijire sau măsură se poate pregăti tânărului. Îngrijirea şi măsurile vor avea drept scop combaterea dezvoltării nefavorabile a tânărului.

Îngrijirea tinerilor poate fi hotărâtă numai dacă măsurile planificate ale serviciului comunal pentru asistenţă socială, în cazuri speciale însoţită de muncă în folosul comunităţii pentru tineri sau amendă, se consideră suficient de radicale având în vedere gradul de severitate al pedepsei şi natura infracţiunii, precum şi infracţiunile săvârşite de tânăr anterior.

Dacă măsurile se iau în baza Legii asistenţei sociale, instanţa va comunica o dispoziţie cu privire la faptul că tânărul va urma contractul alcătuit în acest scop de comisia locală pentru asigurări sociale. Cuprinsul contractului va reieşi din hotărâre.

Dacă măsurile se iau în baza legii cu dispoziţii speciale privind îngrijirea tinerilor, planul de tratament alcătuit de comisia locală pentru asigurări sociale va fi anexat hotărârii.

Dacă s-au produs pagube unei proprietăţi în urma infracţiunii şi se consideră că ar favoriza integrarea tânărului în societate, instanţa poate, o dată cu stabilirea măsurii de îngrijire a tânărului, să dispună ca tânărul, în termenul şi modul prevăzute în hotărâre să asiste persoana păgubită cu o anumită activitate, care are scopul de a repara sau diminua daunele sau care este adecvată în alt mod din punct de vedere al naturii infracţiunii şi daunelor. O astfel de dispoziţie poate fi comunicată numai cu acordul persoanei păgubite. Legea nr. 891/2006.

Art. 2. /Intră în vigoare I: 2015-07-01/ Persoana care nu a împlinit vârsta de 21 ani şi care a săvârşit o infracţiune poate fi sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri, dacă tânărul consimte şi sancţiunea este adecvată cu privire la persoana sa şi la celelalte împrejurări. Persoana care este sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri va avea obligaţia să presteze muncă neremunerată şi să participe în alte activităţi organizate special între 20 şi 150 de ore.

Persoana care a împlinit vârsta de 18 ani poate fi sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri numai dacă există motive speciale.

Instanţa poate dispune prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri dacă sancţiunea poate fi considerată suficient de radicală având în vedere gradul de severitate al pedepsei pentru infracţiuni în general şi infracţiunile săvârşite de tânăr anterior şi dacă nu există motive pentru a dispune plasarea într-un centru pentru îngrijirea tânărului. În alegerea dintre muncă în folosul comunităţii pentru tineri şi amendă se va alege muncă în folosul comunităţii pentru tineri dacă această sancţiune nu este prea radicală. Legea nr. 891/2006.

Art. 2. /Intră în vigoare I: 2015-07-01/ Persoana care nu a împlinit vârsta de 21 ani şi care a săvârşit o infracţiune poate fi sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri, dacă sancţiunea este adecvată cu privire la persoana sa şi la celelalte împrejurări. Persoana care este sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri va avea obligaţia să presteze o muncă neremunerată şi să participe în alte activităţi organizate special între 20 şi 150 de ore.

Persoana care a împlinit vârsta de 18 ani poate fi sancţionată cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri numai dacă există motive speciale.

Instanţa poate dispune prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri dacă sancţiunea poate fi considerată suficient de radicală având în vedere gradul de severitate al pedepsei pentru infracţiuni în general şi infracţiunile săvârşite de tânăr anterior şi dacă nu există motive pentru a dispune plasarea într-un centru pentru îngrijirea tinerilor. În alegerea dintre muncă în folosul comunităţii pentru tineri şi amendă se va alege muncă în folosul comunităţii pentru tineri dacă această sancţiune nu este prea radicală. Legea nr. 80/2015.

Art. 3. Dacă este necesar, având în vedere gradul de severitate al pedepsei şi natura infracţiunii, precum şi infracţiunile săvârşite de tânăr anterior, instanţa poate dispune însoţirea plasării în îngrijire a tânărului cu:

1. muncă în folosul comunităţii conform art. 2 alin. (1) şi (2), sau

2. zile-amendă, cel mult 200, indiferent dacă pedeapsa amenzii este prevăzută pentru infracţiune sau nu.

În alegerea dintre prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri şi amendă se va alege prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri dacă această sancţiune nu este prea radicală. Legea nr. 891/2006.

Art. 4. Dacă persoana condamnată îşi neglijează în măsură considerabilă obligaţiile impuse conform unei dispoziţii de plasare în îngrijire de a respecta un contract sau conform unei condamnări la prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri, instanţa poate, la acţiunea pusă în mişcare de procuror, să anuleze alte sancţiuni în afară de amendă care s-au stabilit pentru infracţiune şi să stabilească noi sancţiuni pentru aceasta. În locul anulării sancţiunii, instanţa poate totuşi comunica un avertisment condamnatului, dacă este o măsură suficientă.

Dacă, din alte motive decât cele menţionate în alin. (1), îngrijirea planificată sau măsurile planificate conform unui contract cu tânărul sau unui plan de îngrijire nu se realizează sau îngrijirea sau măsurile au ajuns să se abată considerabil de la ceea ce era planificat în contract sau în planul de îngrijire, instanţa poate, la acţiunea pusă în mişcare de procuror, să anuleze alte sancţiuni în afară de amendă care s-au stabilit pentru infracţiune şi să stabilească noi sancţiuni pentru aceasta. Aceleaşi dispoziţii se aplică dacă, din alte motive decât cele menţionate în alin. (1), o condamnare la muncă în folosul comunităţii pentru tineri nu se poate executa în cea mai mare parte într-un timp rezonabil.

Dacă instanţa hotărăşte anularea unei sancţiuni conform alin. (1) sau (2), la stabilirea noii sancţiuni va lua în considerare în mod special ceea ce a suferit condamnatul ca urmare a sancţiunii anulate şi amenda stabilită conform art. 3 alin. (1) pct. 2. Legea nr. 891/2006.

Art. 5. Dacă o persoană a săvârşit o infracţiune înainte de a împlini vârsta de 18 ani şi dacă instanţa, aplicând dispoziţiile cap. 30, consideră că trebuie stabilită pedeapsa închisorii, va stabili în schimb sancţiunea de plasare în îngrijire izolată a tinerilor pe o anumită perioadă. Această dispoziţie nu se aplică însă dacă, ţinând seama de vârsta inculpatului la deschiderea acţiunii penale sau de alte împrejurări, există motive speciale împotriva acestui lucru.

Instanţa poate stabili perioada de îngrijire izolată de la 14 zile la 4 ani.

Dispoziţiile cu privire la executare există în Legea nr. 603/1998 privind executarea îngrijirii izolate a tinerilor. Legea nr. 891/2006.

CAPITOLUL 33

Reducerea duratei de reţinere şi de arest şi altele

Art. 1. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

Art. 2. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

Art. 3. A fost abrogat prin Legea nr. 43/1973.

Art. 4. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

Art. 5. Dispoziţiile cu privire la faptul că privarea de libertate în anumite cazuri trebuie considerată perioadă executată există în Legea nr. 202/1974 privind calculul duratei pedepselor etc. şi în Legea nr. 603/1998 privind executarea îngrijirii izolate a tinerilor. Legea nr. 175/2000.

Art. 6. Dacă o persoană este condamnată la închisoarea pe durată determinată sau la îngrijire izolată a tinerilor sau dacă instanţa, aplicând dispoziţiile cap. 34 art. 1 pct. 1 dispune ca o astfel de sancţiune să aibă în vedere şi alte infracţiuni, şi condamnatul, din cauza suspiciunii de infracţiune care a fost probată prin hotărâre într-un dosar, a fost privat de libertate astfel încât, conform art. 19a alin. (1) din Legea nr. 202/1974 privind calculul duratei pedepselor etc., poate fi considerată perioadă în care sancţiunea s-a executat într-un penitenciar sau într-un centru special pentru îngrijirea minorilor, instanţa poate stabili ca pedeapsa să fie considerată executată în întregime datorită privării de libertate. O condiţie pentru o astfel de hotărâre este ca perioada cu care sancţiunea stabilită depăşeşte privarea de libertate să fie minoră.

Dacă instanţa anulează o hotărâre cu amânarea aplicării pedepsei sau cu suspendare condiţionată şi în schimb condamnă la închisoarea pe durată determinată sau la îngrijirea izolată a tânărului, se aplică dispoziţiile alin. (1) chiar şi în cazul privărilor de libertate prevăzute în art. 19a alin. (2) din Legea privind calculul duratei pedepselor etc.

Dacă o persoană este sancţionată cu pedeapsa amenzii sau cu prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri şi din cauza suspiciunii de infracţiune care a fost probată prin hotărâre într-un dosar, a fost privată de libertate astfel încât, conform alin. (1), poate fi considerată perioadă în care sancţiunea s-a executat, instanţa poate stabili ca pedeapsa să fie considerată executată în întregime sau în parte datorită privării de libertate. Legea nr. 891/2006.

Art. 7. Dispoziţiile cu privire la considerarea perioadei de privare de libertate drept executare a sancţiunilor prevăzute în art. 6, art. 19a din Legea nr. 202/1974 privind calculul duratei pedepselor etc. şi art. 10a din Legea nr. 603/1998 privind executarea îngrijirii izolate a tinerilor se vor aplica de către instanţă în cazul privării de libertate care a avut loc în afara Regatului, dacă nu există motive speciale împotriva acestui lucru. Legea nr. 1157/2003.

Art. 8. La judecarea de către o instanţă superioară a unui apel cu privire la o sancţiune stabilită, hotărârea în cauză prevăzută în art. 6 şi 7 trebuie modificată chiar dacă nu a fost contestată. Legea nr. 175/2000.

Art. 9. A fost abrogat prin Legea nr. 942/1988.

CAPITOLUL 34

Anumite dispoziţii cu privire la concursul de infracţiuni şi modificarea sancţiunii

Art. 1. Dacă o persoană care a fost condamnată la închisoare pentru o infracţiune, sau dacă împotriva sa s-a pronunţat o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei, de suspendare condiţionată sau de îngrijire izolată pentru tineri, a săvârşit o altă infracţiune înainte de a fi condamnată sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune după hotărâre, dar înainte ca pedeapsa să fie executată în totalitate sau să fi încetat în alt mod, instanţa poate, respectând prevederile pentru anumite cazuri din art. 2-7, în funcţie de împrejurări:

1. hotărî ca sancţiunea stabilită anterior să aibă în vedere şi cealaltă infracţiune,

2. stabili în mod special o sancţiune pentru acea infracţiune, sau

3. dacă hotărârea anterioară a dobândit autoritate de lucru judecat, poate anula sancţiunea aplicată şi stabili o sancţiune de altă natură pentru infracţiuni.

Dacă o suspendare condiţionată a fost însoţită de închisoare conform cap. 28 art. 3, la aplicarea dispoziţiilor din acest capitol, condamnarea la închisoare va fi considerată parte a suspendării condiţionate. Legea nr. 604/1998.

Art. 2. Dacă persoana condamnată este supusă detenţiunii pe viaţă, se poate comunica doar o hotărâre conform art. 1 pct. 1.

Art. 3. Dacă sancţiunea stabilită anterior este închisoarea pe durată determinată, se poate comunica o hotărâre conform art. 1 pct. 1 numai dacă este evident că noua infracţiune, în comparaţie cu cea anterioară, din punct de vedere al sancţiunii, este fără însemnătate importantă, sau în alt mod există motive speciale pentru aceasta.

Dacă se stabileşte o sancţiune aplicând dispoziţiile art. 1 pct. 2 pentru o infracţiune săvârşită înainte de începerea executării condamnării anterioare, la stabilirea pedepsei se va ţine cont în măsura posibilului ca totalul pedepselor să nu depăşească pedeapsa care ar fi putut fi stabilită pentru ambele infracţiuni conform cap. 26 art. 2, şi poate fi stabilită o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiune.

Anularea pedepsei cu închisoarea conform art. 1 pct. 3 se poate stabili numai dacă hotărârea este comunicată înainte ca pedeapsa să fie executată în întregime.

Art. 4. La aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 1 sau 2 în cazul unei persoane care a fost liberată condiţionat din închisoare, dacă infracţiunea a fost săvârşită pe durata termenului de supraveghere, liberarea acordată în mod condiţionat sau o parte din aceasta va fi declarată anulată dacă nu există motive speciale împotriva acestui lucru.

Drept motive speciale pentru a nu anula sau pentru a anula numai o parte a liberării condiţionate, instanţa poate lua în considerare:

1. dacă noua infracţiune în comparaţie cu cea anterioară are un caracter neînsemnat,

2. dacă a trecut mult timp între infracţiuni, sau

3. dacă o anulare în alt mod ar apărea drept nerezonabilă.

Dacă nu se hotărăşte anularea conform alin. (1), instanţa poate decide luarea măsurilor prevăzute în cap. 26 art. 18 sau prelungi termenul de supraveghere cu cel mult un an, pe lângă perioada care reiese din cap. 26 art. 10.

O măsură conform alin. (3) poate fi stabilită numai înainte de expirarea termenului de supraveghere. Anularea poate fi hotărâtă numai dacă apare într-un dosar în care persoana liberată condiţionat a fost arestată sau a luat la cunoştinţă de învinuire în termen de un an de la expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 604/1998.

Art. 5. Dacă sancţiunea anterioară a fost amânarea aplicării pedepsei, dispoziţia conform art. 1 pct. 1 poate fi comunicată numai pentru o infracţiune săvârşită înainte de începerea termenului de supraveghere.

Dacă se comunică o măsură conform art. 1 pct. 1, instanţa poate, dacă gradul de severitate al pedepsei pentru noua infracţiune sau natura infracţiunii o impune, stabili chiar şi zile-amendă, cel mult 200, indiferent dacă pedeapsa amenzii era prevăzută pentru infracţiune sau nu.

Dacă pentru instanţă este necesar să poată aplica art. 1 pct. 1 în loc să anuleze hotărârea de amânare a aplicării pedepsei conform art. 1 pct. 3 şi condamnarea la închisoare, instanţa poate, dacă există motive speciale menţionate în cap. 30 art. 7 alin. (2), dispune ca hotărârea de amânare a pedepsei să fie însoţită de măsura prestării unei munci în folosul comunităţii. Dacă este comunicată o astfel de măsură, instanţa va aplica dispoziţiile cap. 27 art. 2a alin. (2). Dacă se aplică dispoziţiile art. 1 pct. 1 sau 2, instanţa poate stabili o măsură conform cap. 27 art. 6 pct. 1 sau 2 sau prelungi termenul de supraveghere la 3 ani, totuşi numai dacă este cazul unui dosar în care condamnatul a fost arestat sau a luat la cunoştinţă de învinuire înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Dacă se anulează o hotărâre de amânare a pedepsei în baza art. 1 pct. 3, la stabilirea unei noi sancţiuni, instanţa va lua în considerare în mod special pedeapsa amenzii care a fost stabilită conform alin. (2) sau cap. 27 art. 2, precum şi ceea ce a suferit condamnatul ca urmare a dispoziţiei cu privire la prestarea muncii în folosul comunităţii. În acest caz se poate stabili pedeapsa închisorii de durată mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune. Dacă a fost dată o comunicare prevăzută în cap. 27 art. 2a alin. (2), în cazul condamnării la închisoare, acest lucru va fi luat în considerare la calculul duratei pedepsei.

O hotărâre de amânare a aplicării pedepsei poate fi anulată conform art. 1 pct. 3 numai în cazul unui proces în care condamnatul a fost arestat sau a luat la cunoştinţă de învinuire în termen de un an de la expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 604/1998.

Art. 6. Dacă sancţiunea anterioară a fost suspendarea condiţionată, instanţa poate, la aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 1, dacă gradul de severitate al pedepsei sau natura noii infracţiuni sau infracţiunile anterioare ale inculpatului cer acest lucru, chiar stabili sancţiunea cu zile-amendă, cel mult 200, indiferent dacă pedeapsa amenzii era prevăzută pentru infracţiune sau nu.

Dacă pentru instanţă este necesar să poată aplica art. 1 pct. 1 în loc să anuleze suspendarea condiţionată cu sprijinul art. 1 pct. 3 şi să condamne la închisoare, instanţa poate, dacă există motive speciale dintre cele prevăzute în cap. 30 art. 9 alin. (2) pct. 4, hotărî ca suspendarea condiţionată să fie însoţită de o dispoziţie cu privire la prestarea unei munci în folosul comunităţii. Dacă se comunică o astfel de dispoziţie, instanţa va aplica dispoziţiile cap. 28 art. 2a alin. (2).

Dacă pedeapsa închisorii este prevăzută pentru noua infracţiune şi dacă, ţinând seama de condiţia menţionată în cap. 30 art. 11, dispoziţiile art. 1 pct. 1 nu se pot aplica fără ca o astfel de măsură să fie însoţită de privarea de libertate, instanţa poate, în loc să sancţioneze cu amendă conform alin. (1), să condamne la închisoare conform cap. 28 art. 3.

Dacă se aplică dispoziţiile art. 1 pct. 1 sau 2, instanţa poate stabili o măsură prevăzută în cap. 28 art. 9 sau prelungi termenul de supraveghere până la cel mult 5 ani. Dacă condamnatul s-a angajat să urmeze un plan de tratament prevăzut în cap. 30 art. 9 alin. (2) pct. 3, se aplică dispoziţiile cap. 28 art. 6a.

Dacă inculpatul, la aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 3, este condamnat la închisoare, se va lua în considerare în mod special, atunci când se stabileşte durata pedepsei, ceea ce a suferit acesta ca urmare a hotărârii de suspendare condiţionată şi ceea ce a executat din pedeapsa închisorii cu care a fost sancţionat conform alin. (1) sau cap. 28 art. 3, precum şi amenda cu care a fost sancţionat conform alin. (1) sau cap. 28 art. 2. În cazurile menţionate aici se poate condamna la închisoare pe durată mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune. Dacă a fost dată o comunicare în hotărâre conform cap. 28 art. 2a alin. (2) sau art. 6a alin. (1), în cazul condamnării la închisoare, acest lucru va fi luat în considerare la calculul duratei pedepsei.

Nu trebuie stabilită o pedeapsă cu închisoarea conform alin. (3) şi nu trebuie comunicate hotărâri cu privire la dispoziţiile alin. (2), hotărâri conform alin. (4) sau hotărâri de anulare a suspendării condiţionate, în alte cazuri decât în speţele în care condamnatul a fost arestat sau a luat la cunoştinţă de învinuire înainte de expirarea termenului de supraveghere. Legea nr. 604/1998.

Art. 7. Dacă sancţiunea anterioară este îngrijire izolată a tânărului, se poate comunica o hotărâre conform art. 1 pct. 1 numai dacă este evident că noua infracţiune, în comparaţie cu cea anterioară din punct de vedere al sancţiunii, este fără însemnătate importantă sau dacă există motive speciale.

Dacă se sancţionează în baza art. 1 pct. 2 o infracţiune care s-a săvârşit înainte de începerea executării condamnării anterioare, la stabilirea sancţiunii se va ţine cont de faptul că sancţiunile cumulate nu trebuie să depăşească sancţiunile care ar fi trebuit stabilite pentru ambele infracţiuni. Instanţa poate în această privinţă să stabilească o pedeapsă mai uşoară decât cea prevăzută pentru infracţiune.

Dacă inculpatul, prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 3, este condamnat la închisoare, se va lua în considerare, la stabilirea duratei pedepsei, ceea ce acesta a suferit ca urmare a condamnării la îngrijire izolată a minorilor. Hotărârea cu privire la anularea îngrijirii izolate a tinerilor se poate da numai dacă hotărârea se comunică înainte ca perioada executării stabilite să expire. Legea nr. 604/1998.

Art. 8. Dacă persoana condamnată la muncă în folosul comunităţii pentru tineri a săvârşit o altă infracţiune înainte ca pedeapsa să fi început să fie executată, instanţa, dacă se sancţionează şi această infracţiune cu muncă în folosul comunităţii pentru tineri, la stabilirea numărului de ore de prestare de muncă în folosul comunităţii, pe cât posibil, va respecta prevederea ca acest număr împreună cu numărul de ore stabilit anterior să nu depăşească numărul de ore care s-ar fi stabilit ca pedeapsă comună pentru infracţiuni. Legea nr. 891/2006.

Art. 9. A fost abrogat prin Legea nr. 211/1981.

Art. 10. Dacă prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 1 printr-o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat s-a hotărât ca închisoarea, hotărârea de amânare a pedepsei, suspendarea condiţionată sau îngrijirea izolată a tinerilor care au fost stabilite în dosarele anterioare să aibă în vedere şi alte infracţiuni, şi dacă sancţiunea anterioară se modifică de o instanţă superioară printr-o hotărâre care dobândeşte autoritate de lucru judecat, sancţiunea pentru infracţiunile menţionate, la cererea prealabilă a unui procuror, va fi rejudecată de către instanţă. Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul în care s-au stabilit sancţiuni prin aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) sau art. 7 alin. (2) şi sancţiunea anterioară se modifică.

Dacă se dovedeşte, la executarea unei condamnări la închisoare pe durată determinată sau la îngrijire izolată, că condamnatul a săvârşit infracţiunea înainte de începerea executării unei pedepse la care a fost condamnat pentru o altă infracţiune, şi dacă nu reiese din hotărâri că a fost luată în considerare cealaltă infracţiune, instanţa, după ce hotărârile dobândesc autoritate de lucru judecat, la cererea prealabilă a unui procuror, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) sau art. 7 alin. (2), va hotărî la ce va fi supus condamnatul ca urmare a hotărârii care va fi executată la sfârşit. Legea nr. 604/1998.

Art. 11. Dacă trebuie executate în acelaşi timp o condamnare la detenţiune pe viaţă şi o pedeapsă cu amendă, o pedeapsă care înlocuieşte amenda, închisoare pe durată determinată, hotărâre de amânare a pedepsei, de suspendare condiţionată, de prestare a muncii pentru tineri în folosul comunităţii sau îngrijire izolată a tânărului, detenţiunea pe viaţă va avea întâietate faţă de cealaltă sancţiune.

Dacă trebuie executate în acelaşi timp o condamnare la închisoare pe durată determinată de cel puţin 2 ani sau îngrijire izolată a minorului de cel puţin 2 ani şi o pedeapsă cu amendă sau o pedeapsă care înlocuieşte amenda care a fost comunicată înainte ca sancţiunile menţionate anterior să înceapă să fie executate, va avea întâietate pedeapsa închisorii sau îngrijirea izolată a tânărului faţă de cealaltă sancţiune. Legea nr. 891/2006.

Art. 12. A fost abrogat prin Legea nr. 680/1979.

Art. 13. A fost abrogat prin Legea nr. 211/1981.

Art. 14. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 15. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 16. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 17. A fost abrogat prin Legea nr. 667/1975.

Art. 18. Dacă este vorba de predarea sau extrădarea în Suedia pentru executarea unei hotărâri prin care o persoană a fost condamnată la închisoare ca pedeapsă comună pentru două sau mai multe infracţiuni, şi dacă predarea sau extrădarea conform legislaţiei celuilalt stat nu se poate realiza pentru toate infracţiunile, instanţa, la cererea prealabilă a procurorului, va anula sancţiunea comună stabilită şi va stabili o sancţiune pentru acea infracţiune pentru care se poate efectua predarea sau extrădarea.

Prevederile din alin. (1) se vor aplica şi în cazul în care o hotărâre suedeză într-un dosar penal, care se referă la două sau mai multe infracţiuni, se va executa în străinătate conform Legii nr. 260/1972 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Legii nr. 96/2015 privind recunoaşterea şi executarea sancţiunilor privative de libertate în cadrul Uniunii Europene sau Legii nr. 801/1978 privind cooperarea judiciară internaţională în privinţa reeducării infractorilor în libertate, dar există piedici în executare conform legislaţiei celuilalt stat în legătură cu una sau unele infracţiuni. Legea nr. 97/2015.

CAPITOLUL 35

Prescrierea sancţiunilor

Art. 1. Nu se vor aplica sancţiuni dacă suspectul nu a fost arestat sau nu a luat la cunoştinţă de învinuirea pentru infracţiune în termen de:

1. 2 ani, dacă infracţiunea nu poate fi sancţionată cu o pedeapsă mai grea decât închisoarea de un an,

2. 5 ani, dacă cea mai grea pedeapsă este mai mare, dar nu depăşeşte închisoarea de 2 ani,

3. 10 ani, dacă cea mai grea pedeapsă este mai mare, dar nu depăşeşte închisoarea de 8 ani,

4. 15 ani, dacă cea mai grea pedeapsă este închisoarea pe durată determinată de mai mult de 8 ani,

5. 25 ani, dacă infracţiunea poate fi sancţionată cu detenţiunea pe viaţă.

Dacă o faptă penală include mai multe infracţiuni, fără a ţine cont de restricţiile anterioare, se poate stabili o sancţiune pentru toate infracţiunile, atâta timp cât fiecare dintre ele este pasibilă de pedeapsă.

Art. 2. Dispoziţiile acestui capitol cu privire la prescrierea sancţiunii nu se aplică în caz de:

1. omor sau omor fără premeditare conform cap. 3 art. 1 sau 2,

2. genocid, crime împotriva umanităţii sau crimă gravă de război conform art. 1, 2 sau 11 din Legea nr. 406/2014 privind pedepsele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război,

3. acte de terorism conform art. 3 pct. 1 sau 2 în comparaţie cu art. 2 din Legea nr. 148/2003 privind pedepsele pentru terorism, sau

4. tentative la aceste infracţiuni.

Dacă o persoană a săvârşit o infracţiune prevăzută în alin. (1) înainte de a împlini vârsta de 21 de ani, se aplică totuşi dispoziţiile cu privire la prescrierea pedepsei din acest capitol. Legea nr. 407/2014.

Art. 3. Dacă o persoană arestată este eliberată fără să fi luat la cunoştinţă de învinuirea pentru infracţiune sau dacă o acţiune împotriva unei persoane este respinsă sau clasată după ce i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, se va considera că arestul sau luarea la cunoştinţă nu a avut loc dacă se pune problema posibilităţii de a impune o sancţiune.

Art. 4. Termenele prevăzute în art. 1 vor curge din ziua în care s-a săvârşit infracţiunea. Dacă se presupune că o anumită consecinţă a faptei penale constituie o premisă pentru impunerea unei sancţiuni, durata se va calcula din ziua în care s-a produs consecinţa.

În cazul infracţiunilor prevăzute în următoarele dispoziţii, termenele stabilite în art. 1 se vor calcula din ziua în care reclamantul împlineşte sau ar fi împlinit vârsta de 18 ani:

1. cap. 6 art. 4-6, 8 şi 9 sau tentativei la astfel de infracţiuni,

2. cap. 6 art. 1-3, 10 şi 12 sau tentativei la infracţiuni conform cap. 6 art. 1-3 şi 12, dacă infracţiunea s-a săvârşit asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani,

3. cap. 16 art. 10a alin. (1) şi (5) sau tentativei la astfel de infracţiuni, dacă infracţiunea implică expunerea unui minor în materiale pornografice şi o aplicare a dispoziţiilor alin. (1) nu face ca posibilitatea de a impune o sancţiune să dispară mai târziu,

4. art. 2 din Legea nr. (1982:316) privind interzicerea mutilării genitale a femeilor sau tentativa la astfel de infracţiune, dacă infracţiunea s-a comis asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

În cazul infracţiunii la legea contabilităţii care nu este minoră se va calcula termenul din ziua în care persoana juridică a fost declarată insolvabilă, a primit sau a oferit un acord cu creditorii sau şi-a suspendat plăţile, dacă acest lucru s-a întâmplat în termen de 5 ani de la infracţiune. Dacă în timp de 5 ani de la infracţiune persoana juridică a fost supusă unui control contabil de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, durata se va calcula din ziua în care s-a hotărât efectuarea controlului contabil. Legea nr. 856/2013.

Art. 5. A fost abrogat prin Legea nr. 964/1971.

Art. 6. În niciun caz nu trebuie impusă o sancţiune dacă din ziua menţionată în art. 4 au trecut:

1. 5 ani, dacă infracţiunea nu poate fi sancţionată cu o pedeapsă mai grea decât amenda şi termenul pentru impunerea sancţiunii pentru infracţiune este stabilit conform art. 1 pct. 1,

2. 15 ani, dacă în alte cazuri decât cele menţionate la pct. 1 infracţiunea nu poate fi sancţionată cu închisoare de mai mult de 2 ani,

3. 30 ani în alte cazuri. Legea nr. 964/1971.

Art. 7. Pedeapsa amenzii se prescrie la 5 ani după ce hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat. Aceasta nu se aplică dacă, la expirarea termenului comunicat, condamnatul a luat cunoştinţă de o solicitare de comutare a pedepsei amenzii şi această cerere nu a fost judecată definitiv. Dacă solicitarea nu aduce comutarea pedepsei amenzii, pedeapsa se prescrie atunci când hotărârea definitivă a instanţei în dosar dobândeşte autoritate de lucru judecat. Cu privire la prescrierea unei pedepse comutate există dispoziţii speciale.

În cazul decesului condamnatului, amenda impusă se prescrie. Dacă hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat în timpul vieţii condamnatului şi unele bunuri mobile au fost puse sub sechestru sau au fost trecute în proprietatea statului, pentru plata amenzii, se va plăti totuşi amenda din acele bunuri.

Dispoziţia anterioară cu privire la amendă se aplică şi pedepsei amenzii stabilite prin hotărâre judecătorească. Legea nr. 351/1983.

Art. 8. Condamnarea cu închisoarea se prescrie dacă hotărârea nu a început să fie executată înainte ca perioada menţionată mai jos să treacă de când hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat:

1. 5 ani, dacă nu s-a stabilit pedeapsa cu închisoare de mai mult de un an,

2. 10 ani, dacă s-a stabilit pedeapsa cu închisoare de mai mult de un an, dar nu mai mult de 4 ani,

3. 15 ani, dacă s-a stabilit pedeapsa cu închisoare de mai mult de 4 ani, dar nu mai mult de 8 ani,

4. 20 de ani, dacă s-a stabilit închisoarea pe durată determinată de mai mult de 8 ani,

5. 30 de ani, dacă s-a stabilit detenţiunea pe viaţă. Legea nr. 964/1971.

Art. 9. Dacă se întrerupe executarea pedepsei închisorii stabilite pe durată determinată, se vor aplica dispoziţiile art. 8 în mod corespunzător în cazul continuării executării; şi în acest caz perioada se va calcula luând în considerare durata rămasă din pedeapsa aplicată. Perioada se va calcula din ziua întreruperii sau, în cazul în care a avut loc liberarea condiţionată, dar s-a declarat anulată, din ziua în care hotărârea cu privire la acest lucru a dobândit autoritate de lucru judecat.

Art. 10. Îngrijirea izolată se prescrie, dacă hotărârea nu a început să fie executată înainte să treacă 5 ani de când a dobândit autoritate de lucru judecat.

Dacă se întrerupe executarea hotărârii cu îngrijire izolată se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile alin. (1) în cazul continuării executării. Perioada se va calcula din ziua întreruperii. Legea nr. 604/1998.

Art. 11. Munca în folosul comunităţii pentru tineri se prescrie dacă executarea nu a început înainte să treacă 5 ani de când hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat.

Dacă se întrerupe prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru tineri se vor aplica mutatis mutandis dispoziţiile alin. (1) în cazul continuării executării. Perioada se va calcula din ziua întreruperii. Legea nr. 891/2006.

CAPITOLUL 36

Confiscarea averii, amendarea persoanei juridice şi alte anumite efecte juridice ale infracţiunilor

Confiscarea

Confiscarea câştigurilor

Art. 1. Câştigul de pe urma unei infracţiuni conform prezentului cod se va declara confiscat, dacă nu este în mod evident nerezonabil. Aceleaşi dispoziţii se aplică foloaselor necuvenite pe care o persoană le-a primit drept compensare pentru cheltuieli legate de o infracţiune, dacă primirea acestora constituie infracţiune conform prezentului cod. În locul foloaselor primite, valoarea acestora poate fi confiscată.

Dacă nu există dispoziţii speciale, se vor aplica dispoziţiile alin. (1) şi în cazul câştigurilor de pe urma unei infracţiuni şi compensării pentru cheltuieli legate de o infracţiune conform unei alte legi sau act normativ, dacă pentru infracţiune este prevăzută închisoarea de mai mult de un an. Legea nr. 370/2008.

Art. 1a. Pentru a stabili dacă este evident nerezonabil de a declara câştigul dintr-o infracţiune confiscat se va lua în considerare, pe lângă alte împrejurări, dacă există motive să se presupună că obligaţia de a plăti daune cauzate de infracţiune va fi impusă printr-o hotărâre sau îndeplinită în alt mod. Legea nr. 370/2008.

Art. 1b. Dacă o persoană este condamnată pentru o infracţiune pentru care este prevăzută închisoarea de 6 ani sau mai mult şi dacă infracţiunea a fost de natură a aduce un câştig, bunurile se vor confisca şi în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 1, dacă reiese clar că acestea constituie mai degrabă foloase necuvenite dintr-o activitate infracţională decât opusul. În locul celor primite se poate declara valoarea acestora confiscată.

Dacă infracţiunea a fost de natură a aduce un câştig, se aplică dispoziţiile alin. (1) de asemenea dacă o persoană este condamnată pentru:

1. trafic de persoane conform cap. 4 art. 1a alin. (3), proxenetism, camătă care este gravă, folosire neautorizată de bani falşi care este gravă, sau organizare gravă de jocuri de noroc,

2. infracţiuni cu stupefiante conform art. 1 din Legea nr. 64/1968 privind sancţionarea traficului şi consumului de droguri sau folosirea neautorizată de precursori conform art. 3 b alin. (1) din aceeaşi lege,

3. dopaj conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1969/1991 privind interzicerea anumitor substanţe interzise,

4. contrabandă cu stupefiante conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1225/2000 privind sancţionarea contrabandei, sau

5. trafic de migranţi conform cap. 20 art. 8 alin. (1) din Legea nr. 716/2005 privind migraţia sau organizare de trafic de migranţi conform cap. 20 art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege.

Dispoziţiile alin. (1) şi (2) cu privire la confiscare se aplică şi dacă o persoană se pedepseşte pentru tentativă, pregătire sau uneltirea unei infracţiuni prevăzute în acele alineate.

Confiscarea conform acestui articol nu trebuie hotărâtă dacă este nerezonabilă. Legea nr. 115/2011.

Art. 1c. La confiscare, se consideră câştig dintr-o infracţiune sau activitate infracţională şi bunurile care provin din câştig, foloasele necuvenite dintr-un câştig de pe urma infracţiunii, precum şi foloasele necuvenite care provin din câştig. Legea nr. 370/2008.

Confiscarea de instrumente şi altele

Art. 2. Bunurile care au fost folosite drept mijloace auxiliare la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în prezentul cod pot fi declarate confiscate, dacă este necesar pentru a preveni o infracţiune sau dacă există alte motive speciale. Aceleaşi dispoziţii se aplică bunurilor destinate a fi folosite drept mijloace auxiliare la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în prezentul cod, dacă infracţiunea s-a consumat sau dacă folosirea lor a constituit o tentativă sau o pregătire sau o uneltire pasibilă de pedeapsă.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi bunurilor produse prin săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în prezentul cod, bunuri al căror uz constituie o astfel de infracţiune, precum şi bunuri cu care o persoană s-a ocupat într-un mod care constituie o astfel de infracţiune.

În locul bunurilor se poate declara confiscată valoarea acestora.

Dacă nu există prevederi speciale, se vor aplica dispoziţiile alin. (1) şi (3) şi în cazul bunurilor care au fost folosite sau destinate a fi folosite ca instrumente la săvârşirea unei infracţiuni conform unei alte legi sau act normativ, dacă pentru infracţiune este prevăzută închisoarea de mai mult de un an. Legea nr. 283/2005.

Art. 3. Confiscarea se poate declara şi în alte cazuri decât cele prevăzute în art. 2 în cazul unor obiecte:

1. care din cauza naturii lor speciale şi a altor împrejurări există temeri că ar putea ajunge să fie folosite în scop infracţional,

2. care sunt destinate a fi folosite ca arme la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii sau sănătăţii şi care au fost descoperite în împrejurări care au dat motive de temere că ar ajunge să fie folosite în acest mod, sau

3. care sunt destinate a fi folosite ca instrumente la săvârşirea unei infracţiuni care implică o distrugere a bunurilor şi care au fost descoperite în împrejurări care au dat motive evidente de temere că ar ajunge să fie folosite în acest mod. Legea nr. 136/1989.

Art. 4. Dacă în urma unei infracţiuni care este săvârşită în desfăşurarea unei activităţi comerciale au apărut avantaje economice pentru comerciant, valoarea acestora se va declara confiscată chiar şi când nu reiese acest lucru din art. 1 sau 2 sau dacă există dispoziţii speciale.

Prevederile alin. (1) nu se aplică dacă confiscarea este nejustificată. Pentru a stabili dacă acesta este cazul, se va lua în considerare, pe lângă alte împrejurări, dacă există motive să se presupună că o altă obligaţie de plată care corespunde avantajelor financiare din infracţiune va fi impusă întreprinzătorului sau va fi îndeplinită de acesta în alt mod.

Dacă nu se poate demonstra deloc sau se poate demonstra doar cu dificultate ceea ce trebuie declarat confiscat, valoarea poate fi estimată la o sumă care este rezonabilă în raport cu împrejurările. Legea nr. 1007/1986.

Ce persoane sunt supuse confiscării şi altele

Art. 5. Confiscarea ca urmare a unei infracţiuni a unor bunuri sau a valorii acestora conform art. 1 şi 2-4, dacă nu există alte dispoziţii, se poate aplica împotriva celor ce urmează:

a) făptuitor sau altă persoană care a participat la infracţiune,

b) persoana pe care a substituit-o făptuitorul sau un complice,

c) persoana care prin intermediul infracţiunii a tras foloase de pe urma infracţiunii sau un întreprinzător menţionat în art. 4,

d) persoana care după infracţiune a câştigat bunurile prin partaj sau datorită unei moşteniri sau unui testament sau printr-o donaţie sau care după infracţiune a câştigat bunurile în alt mod şi astfel a avut cunoştinţă de sau motive întemeiate să presupună legătura dintre bunuri şi infracţiune.

Dacă în momentul săvârşirii infracţiunii bunurile nu aparţineau niciuneia din persoanele menţionate în alin. (1) pct. a-c, nu se vor declara confiscate.

Bunurile care conform art. 1 c trebuie considerate câştiguri pot fi totuşi declarate confiscate dacă acele bunuri, din care provin bunurile confiscate, la săvârşirea infracţiunii aparţineau uneia dintre persoanele menţionate în alin. (1) pct. a-c. Legea nr. 370/2008.

Art. 5a. Confiscarea câştigurilor dintr-o activitate infracţională conform art. 1b se poate aplica împotriva celor ce urmează:

1. făptuitor sau altă persoană care a participat la infracţiunea pe care se întemeiază confiscarea,

2. persoana care a câştigat bunurile prin partaj sau datorită unei moşteniri sau testament sau prin donaţie,

3. persoana care a câştigat bunurile în alt mod şi astfel a avut cunoştinţă de sau motive întemeiate să presupună legătura dintre bunuri şi activitatea infracţională.

Dispoziţii cu privire la procedura acţionării în justiţie în cazul confiscării la persoana menţionată în alin. (1) pct. 2 sau 3 există în Legea nr. 369/2008 privind procedura de confiscare a câştigurilor din activităţi infracţionale în anumite cazuri. Legea nr. 370/2008.

Art. 5b. Un drept special asupra bunurilor declarate confiscate se menţine dacă nu se declară confiscat şi dreptul special asupra acestora.

Un drept dobândit prin poprire încetează dacă bunurile se declară confiscate, atâta timp cât nu se dispune dintr-un motiv special ca dreptul să rămână valabil. Legea nr. 380/2008.

Art. 6. În loc de confiscare instanţa poate dispune o măsură pentru prevenirea abuzului. Legea nr. 118/1986.

Amenzile pentru firme

Art. 7. Pentru infracţiunea săvârşită în desfăşurarea unei activităţi comerciale, la solicitarea unui procuror general, o persoană juridică va fi sancţionată cu amendă dacă pentru infracţiune este prevăzută o pedeapsă mai grea decât amenda bănească şi:

1. comerciantul nu a făcut ceea ce s-ar fi cerut de drept pentru a preveni infracţiunea, sau

2. infracţiunea a fost săvârşită de:

a) o persoană în funcţie de conducere şi autorizată să reprezinte întreprinzătorul sau să ia decizii în numele acestuia, sau

b) o persoană care în alt mod a avut o anumită răspundere de supraveghere sau control în activitate.

Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă infracţiunea a fost îndreptată împotriva întreprinzătorului. Legea nr. 283/2006.

Art. 8. Amendarea persoanei juridice se va stabili la cel puţin 5.000 SEK şi cel mult 10 milioane SEK. Legea nr. 283/2006.

Art. 9. Atunci când se stabileşte cuantumul amenzii pentru persoana juridică, se va lua în considerare în mod special, având în vedere gradul de severitate al pedepsei pentru infracţiune, paguba sau pericolul pe care l-a prezentat infracţiunea, precum şi amploarea activităţii infracţionale şi legătura cu activitatea comercială.

Se va lua de asemenea în considerare dacă persoana juridică a fost sancţionată cu amendă anterior printr-o hotărâre. Legea nr. 283/2006.

Art. 10. Limita amenzii pentru o persoană juridică se poate stabili mai jos decât în cazul aplicării dispoziţiilor art. 9,

1. dacă infracţiunea are drept urmare o altă obligaţie de plată sau un anumit efect juridic pentru întreprinzător şi sancţiunea cumulată pentru infracţiune ar fi disproporţionat de grea,

2. dacă întreprinzătorul, după puterile sale, a încercat să prevină, înlăture sau diminueze consecinţele nefaste ale infracţiunii,

3. dacă întreprinzătorul în mod voluntar a denunţat infracţiunea, sau

4. dacă există alte motive speciale pentru modificare.

Dacă se solicită, în mod special, luând în considerare o situaţie prevăzută în alin. (1), poate fi micşorată amenda pentru persoana juridică. Legea nr. 283/2006.

Art. 10a. Dacă o infracţiune care poate avea drept consecinţă deschiderea unei acţiuni cu privire la amenda pe firmă:

1. s-a săvârşit din culpă, şi

2. nu se poate presupune că ar avea drept urmare o altă sancţiune decât amenda, se poate pune în mişcare o acţiune penală de către un procuror numai dacă se invocă interesul general. Legea nr. 283/2006.

Dispoziţii comune

Art. 11. Ceea ce este prevăzut într-o lege sau act normativ cu privire la un anumit efect juridic al faptului că o persoană este sancţionată cu o pedeapsă se va aplica şi atunci când se stabileşte o altă sancţiune prevăzută în cap. 1 art. 3.

La aplicarea dispoziţiilor alin. (1), hotărârea de amânare a aplicării pedepsei şi suspendarea condiţionată, precum şi, dacă nu se dispune altfel, hotărârea de predare pentru îngrijire specială, se vor considera echivalente cu închisoarea. În această privinţă, dacă se dispune astfel, se va considera că suspendarea condiţionată şi predarea pentru îngrijire specială corespund pedepsei cu închisoarea de cel puţin 6 luni. Legea nr. 118/1986.

Art. 12. Dacă se cere pentru confiscarea bunurilor sau pentru un alt efect juridic special pe care îl poate avea o infracţiune, ca o persoană să fie sancţionată, instanţa poate dispune, dacă sancţiunea pentru infracţiune se micşorează, în măsura în care împrejurările impun acest lucru, să rezulte un astfel de efect juridic. Legea nr. 118/1986.

Art. 13. Dacă o infracţiune a fost săvârşită de o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani sau care a acţionat sub influenţa unei tulburări psihice grave, instanţa poate hotărî confiscarea bunurilor sau alt efect juridic special, cu care se poate sancţiona infracţiunea, numai dacă şi în măsura în care, având în vedere starea sa psihică, natura faptei şi împrejurările în general, hotărârea se consideră rezonabilă. Legea nr. 1138/1991.

Art. 14. Dacă din cauza decesului infractorului sau din altă cauză nu se mai poate aplica o sancţiune, bunurile pot fi declarate confiscate sau se poate dispune amendarea persoanei juridice din cauza infracţiunii sau poate fi prevăzută o măsură pentru prevenirea abuzului, numai dacă s-a comunicat o citaţie într-un dosar cu privire la acest lucru în 5 ani de la săvârşirea infracţiunii. Acţiunea penală trebuie în acest caz pusă în mişcare de un procuror numai dacă se invocă interesul general.

În aceste cazuri se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile cap. 35 art. 3. Legea nr. 118/1986.

Art. 15. O hotărâre cu privire la o confiscare sau la o măsură pentru prevenirea abuzurilor sau la amendarea persoanei juridice se prescrie, în cazul în care executarea nu are loc în termen de 10 ani de când hotărârea dobândeşte autoritate de lucru judecat. Legea nr. 118/1986.

Art. 16. Dacă se prevede într-o lege sau într-un act normativ faptul că se va comunica o declaraţie de confiscare sau un alt astfel de efect juridic al unei infracţiuni, aceasta se poate totuşi omite, dacă acest efect juridic este în mod evident nerezonabil. Legea nr. 1007/1986.

Art. 17. Bunurile confiscate şi amenzile pentru persoane juridice revin statului, dacă nu se dispune altfel.

Dacă câştigul dintr-o infracţiune care corespunde:

1. pagubei unui individ sau

2. mijloacelor pe care un individ este îndreptăţit să le primească înapoi, au fost declarate confiscate cuiva, statul răspunde în locul acelei persoane pentru plata despăgubirilor către persoana vătămată sau către persoana îndreptăţită să primească plata daunelor printr-o sumă care corespunde valorii care i-a revenit statului datorită hotărârii de confiscare. La executarea acestei hotărâri, persoana la care a avut loc confiscarea are dreptul la o deducere pentru ceea ce aceasta se dovedeşte că a plătit cu titlu de compensare persoanei vătămate sau persoanei îndreptăţite să primească plata daunelor. Legea nr. 283/2005.

CAPITOLUL 37

Comisiile de supraveghere

Art. 1. Guvernul decide asupra competenţei comisiilor de supraveghere pe domenii de activitate pe anumite zone ale ţării.

O comisie de supraveghere este alcătuită din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi 3 membri, dacă guvernul nu dispune ca o anumită comisie să aibă mai mulţi membri. Comisia este statutar constituită cu un preşedinte şi doi membri. În cazuri urgente şi în chestiuni de mai mică însemnătate, preşedintele poate hotărî singur în numele comisiei. O astfel de hotărâre va fi comunicată în următoarea şedinţă a comisiei.

Guvernul poate dispune ca o comisie de supraveghere să fie împărţită în departamente. Faţă de un astfel de departament se vor aplica dispoziţiile aplicabile cu privire la comisie. Legea nr. 240/1983.

Art. 2. Guvernul sau autoritatea desemnată de guvern numeşte preşedinţii şi vicepreşedinţii comisiilor de supraveghere. Vicepreşedintele preia activitatea preşedintelui în absenţa acestuia. În absenţa preşedintelui şi vicepreşedintelui este numit un locţiitor temporar de către Administraţia Penitenciarelor. Preşedintele, vicepreşedintele şi locţiitorul temporar vor cunoaşte legislaţia şi vor avea experienţă în activitatea de magistraţi.

Ceilalţi membri sunt aleşi. Pentru aceştia se aleg la fel de mulţi locţiitori. Alegerile sunt organizate de consiliul comunal, dacă domeniul de activitate al comisiei de supraveghere cuprinde numai o municipalitate, şi în celelalte cazuri de consiliul judeţean. Dacă în sectorul de activitate al comisiei există şi o municipalitate care nu ţine de jurisdicţia consiliului judeţean, alegerile sunt organizate de consiliul municipal împreună cu consiliul judeţean păstrând proporţiile stabilite de prefectură în raport cu cifrele referitoare la populaţie. Dacă domeniul de activitate al comisiei de supraveghere cuprinde mai multe comitate sau mai multe părţi de comitate, guvernul stabileşte după aceleaşi criterii numărul de membri şi locţiitori pentru fiecare comitat sau regiune dintr-un comitat.

Alegerile membrilor consiliului judeţean şi consiliului comunal trebuie să fie proporţionale, dacă se supun votului cel puţin la fel de mulţi membri în consiliul judeţean sau consiliul comunal care corespund cotei obţinute dacă numărul membrilor prezenţi se împarte la numărul persoanelor care trebuie alese, plus unul. Dacă cota este un număr zecimal, se va rotunji în plus până la următorul număr mai mare întreg. Cu privire la procedura în cazul alegerilor în mod proporţional există dispoziţii în Legea nr. 339/1992 privind modalitatea de alegere proporţională. Dacă locţiitorii nu sunt aleşi proporţional, se va stabili la alegeri şi ordinea în care vor fi chemaţi să-şi exercite atribuţiile.

Membrii şi alţi locţiitori temporari se aleg pentru o perioadă de 4 ani. Dacă un membru ales prin alegeri proporţionale se retrage din funcţie înainte de expirarea mandatului, este numit un locţiitor conform ordinii stabilite la alegeri între locţiitori. Dacă un membru sau un locţiitor care nu a fost numit prin alegeri proporţionale se retrage din funcţie, este ales un alt membru sau locţiitor pentru perioada rămasă din mandat. Locţiitorii temporari sunt numiţi pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

Atunci când trebuie numit un membru sau locţiitor, comisia de supraveghere va solicita acest lucru persoanei care îl va numi. Legea nr. 967/2005.

Art. 3. Este eligibilă ca membru sau locţiitor într-o comisie de supraveghere persoana care are drept de vot la alegerile consiliului comunal şi care este înregistrată în evidenţa populaţiei în sectorul de activitate al comisiei. Persoana care are un curator conform cap. 11 art. 7 din codul familiei nu poate fi aleasă membru sau locţiitor. Nu poate fi ales membru sau locţiitor niciun magistrat cunoscător de legi, procuror, poliţist, funcţionar în administraţia penitenciarelor sau avocat sau persoana a cărei profesie este de a pleda cauza altor persoane în faţa instanţei. Comisia de supraveghere decide eligibilitatea persoanei alese din proprie iniţiativă.

Dacă un membru încetează să fie eligibil, obligaţiile sale nu mai sunt valabile. Legea nr. 612/2010.

Art. 4. A fost abrogat prin Legea nr. 612/2010.

Art. 5. Un membru şi un locţiitor într-o comisie de supraveghere trebuie să depună jurământul ca un judecător. Pentru membri şi locţiitori sunt valabile aceleaşi reguli de recuzare ca pentru judecători. Dispoziţia cap. 4 art. 13 pct. 7 din Codul de procedură civilă totuşi nu se va aplica.

În cazul deciziilor unei comisii de supraveghere se vor lua în considerare părţile aplicabile din prevederile cu privire la supunerea la vot în procese penale într-o instanţă superioară. Legea nr. 612/2010.

Art. 6. Dacă condamnatul solicită acest lucru, acesta are dreptul de a fi audiat verbal într-un proces în faţa unei comisii de supraveghere. Legea nr. 612/2010.

Art. 7. Persoana care a fost condamnată la închisoare poate solicita examinarea unei hotărâri a Administraţiei Penitenciarelor conform cap. 26 art. 11, 12 a doua frază sau art. 13 a doua frază, comisiei de supraveghere în sectorul căreia este situat biroul local la care este înscrisă persoana supravegheată. Comisia poate de asemenea din proprie iniţiativă să treacă la examinarea unei astfel de hotărâri sau să comunice singură o astfel de hotărâre. Conform dispoziţiilor menţionate, Administraţia Penitenciarelor poate transmite un caz către comisie pentru a se lua o hotărâre. Legea nr. 612/2010.

Art. 8. Dispoziţiile art. 7 se aplică mutatis mutandis în cazul persoanei condamnată la suspendare condiţionată. Legea nr. 612/2010.

Art. 9. În cazurile cu privire la anularea dreptului la libertate acordată condiţionat conform cap. 26 va fi desemnat un asistent oficial pentru persoana la care se referă măsura, dacă se presupune că este nevoie de un asistent. Legea nr. 1623/1996.

Art. 10. Hotărârile Administraţiei Penitenciarelor şi ale Comisiei de supraveghere prevăzute în art. 7, 8 şi 11 sunt valabile imediat, dacă nu se dispune altfel. Legea nr. 422/2011.

Art. 11. Hotărârea unei Comisii de supraveghere în chestiunile prevăzute în cap. 26 art. 11, 15, 18, 19 şi 22, precum şi în cap. 28 art. 5a alin. (2), art. 7 şi 11 poate fi contestată la tribunalul de primă instanţă din localitatea în care este situată comisia de supraveghere. Contestaţia trebuie adresată Comisiei de supraveghere. Perioada de contestaţie se calculează din ziua în care reclamantul a luat la cunoştinţă hotărârea. Cu privire la contestaţii se aplică Legea nr. 242/1996 privind procesele juridice. Comisia de supraveghere nu va fi totuşi parte în instanţă.

Hotărârile unei Comisii de supraveghere conform prezentului cod în alte chestiuni decât cele prevăzute în alin. (1) nu pot fi contestate. Legea nr. 612/2010.

CAPITOLUL 38

Prevederi procedurale şi altele

Art. 1. Persoana care a primit hotărârea de amânare a aplicării pedepsei trebuie, înainte de expirarea perioadei de contestaţii, să dea o declaraţie că este de acord cu hotărârea în ce priveşte sancţiunea care a fost stabilită. O astfel de declaraţie se va da şi în cazul amenzii stabilite în temeiul cap. 27 art. 2. Declaraţia se depune în modalitatea prevăzută de Guvern.

O declaraţie depusă în modalitatea prevăzută nu poate fi retrasă. Dacă condamnatul a contestat hotărârea, solicitarea sa în privinţa sancţiunii stabilite pentru infracţiune se va considera anulată în baza declaraţiei de consimţământ.

În cazul declaraţiei de consimţământ privind condamnarea la închisoare şi condamnarea la îngrijire izolată există dispoziţii speciale. Legea nr. 604/1998.

Art. 2. Dacă o instanţă a predat o persoană pentru îngrijire în temeiul cap. 31 art. 2, instanţa care a pronunţat hotărârea prima dată în dosar poate, la solicitarea unui procuror, să anuleze dispoziţia de predare pentru îngrijire şi să stabilească o altă sancţiune pentru infracţiune dacă îngrijirea planificată de Comisia locală pentru asigurări sociale în formularea către instanţă se dovedeşte imposibil de organizat. Legea nr. 891/2006.

Art. 2a. Dacă la calculul duratei pedepsei sau alegerea sancţiunii conform celor ce reies din hotărâre s-a luat în considerare în mod special în ce măsură, ca urmare a infracţiunii, inculpatul ar putea fi afectat de concediere sau disponibilizare de la locul de muncă şi dacă presupunerea care în această privinţă a stat la baza hotărârii s-a dovedit eronată, instanţa care a pronunţat hotărârea prima dată în dosar poate, la solicitarea unui procuror, să anuleze sancţiunea stabilită şi să stabilească o altă sancţiune pentru infracţiune. Aceasta se aplică totuşi numai dacă sancţiunea stabilită anterior nu este executată în întregime. Dacă se face o astfel de solicitare, instanţa poate dispune ca sancţiunea stabilită anterior să nu se execute până la noi dispoziţii.

Dacă sancţiunea aplicată anterior este amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea condiţionată şi dacă noua sancţiune este pedeapsa închisorii, la stabilirea pedepsei se va lua în considerare în mod special ceea ce a suferit condamnatul ca urmare a amânării aplicării pedepsei sau suspendării condiţionate. În acest caz se poate condamna la închisoare pe durată mai mică decât cea prevăzută pentru infracţiune. Dacă se anulează închisoarea sau îngrijirea juvenilă izolată şi dacă instanţa stabileşte o nouă sancţiune de natura celor menţionate anterior, perioada în care s-a executat pedeapsa anterioară se va considera executare a noii pedepse. Instanţa va menţiona în hotărâre perioada deja executată. Legea nr. 604/1998.

Art. 3. Chestiunile cu privire la măsurile prevăzute în cap. 27 art. 2a alin. (3), art. 5 alin. (3) sau art. 6 se adresează instanţei care a judecat prima dată dosarul în care s-a comunicat amânarea aplicării pedepsei. Chestiunile cu privire la măsurile prevăzute în cap. 32 art. 4 se adresează instanţei care a judecat prima dată dosarul în care s-a sancţionat cu îngrijirea juvenilă sau muncă în folosul comunităţii pentru minori.

Acţiunea prevăzută în cap. 28 art. 8 se deschide la tribunalul în al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea comisia de supraveghere care a ridicat problema, sau la instanţa care a judecat prima dată dosarul în care s-a sancţionat cu suspendarea condiţionată.

Problemele juridice menţionate în acest articol pot fi de asemenea soluţionate de o instanţă la care sunt în curs procese penale împotriva condamnatului, sau de instanţa din localitatea în care locuieşte condamnatul pe o perioadă mai lungă, dacă instanţa consideră adecvat, având în vedere soluţionarea problemei, precum şi cheltuielile şi alte împrejurări. Legea nr. 891/2006.

Art. 4. Solicitarea conform cap. 34 art. 10 se face la tribunalul de primă instanţă în oricare dintre cazuri.

Solicitarea conform cap. 34 art. 18 se face la instanţa care a judecat prima dată dosarul. Legea nr. 211/1981.

Art. 5. Acţiunea prevăzută în cap. 27 art. 6 sau cap. 28 art. 8 se va considera pusă în mişcare atunci când solicitarea cu privire la preluarea problemei juridice i-a fost adusă la cunoştinţă condamnatului. Legea nr. 211/1981.

Art. 6. Membrii comisiilor vor participa atunci când un tribunal de primă instanţă judecă o speţă prevăzută în art. 2 sau 2a sau în cap. 27 art. 6, cap. 28 art. 9, cap. 32 art. 4 sau în cap. 34 art. 10 alin. (2) sau în art. 18. Aceleaşi dispoziţii se aplică în cazul anulării unei sancţiuni conform cap. 34 art. 1 pct. 3, anulării libertăţii acordate condiţionat sau altei măsuri conform cap. 34 art. 4, precum şi a măsurilor conform cap. 34 art. 5 alin. (3) sau cap. 34 art. 6 alin. (2).

La judecarea unei speţe prevăzute în cap. 27 art. 2a alin. (3) sau art. 5 alin. (3) sau cap. 28 art. 11 alin. (1) şi (2), un tribunal de primă instanţă este statutar constituit cu un judecător cunoscător de legi. Legea nr. 891/2006.

Art. 7. A fost abrogat prin Legea nr. 211/1981.

Art. 8. În procesele cu privire la măsurile menţionate în art. 2 sau 2a sau cap. 27 art. 2a alin. (3), art. 5 alin. (3) sau art. 6, cap. 28 art. 9, cap. 32 art. 4 sau cap. 34 art. 10 alin. (2), tribunalul de primă instanţă va da condamnatului ocazia de a se exprima. Dacă acesta solicită să fie audiat verbal, i se va da prilejul să facă acest lucru. În procesele cu privire la măsurile menţionate în cap. 34 art. 18 i se va da condamnatului prilejul de a se exprima, dacă este posibil. Decizia instanţei cu privire la acest lucru va fi comunicată printr-o hotărâre.

O măsură conform cap. 28 art. 11 alin. (1) şi (2) poate fi stabilită fără a i se da condamnatului prilejul de a se exprima. Legea nr. 891/2006.

Art. 9. Hotărârea instanţei cu privire la o măsură conform cap. 27 art. 2a alin. (3) sau art. 5 alin. (3), cap. 28 art. 11 alin. (1) şi (2) sau cap. 34 art. 10 alin. (2) sau art. 18 este valabilă imediat, dacă nu se dispune altfel. Aceleaşi dispoziţii se aplică hotărârilor conform cap. 27 art. 6, cap. 28 art. 9 sau cap. 34 art. 4, 5 sau 6 cu privire la dispoziţii, supraveghere sau termen de supraveghere. Legea nr. 891/2006.

Art. 10. Avertismentul stabilit de o instanţă sau comisie de supraveghere va fi comunicat fără întârziere condamnatului personal. Dacă avertismentul nu poate fi comunicat odată cu hotărârea, se poate lăsa în seama altei instanţe sau comisii de supraveghere să îl comunice.

Art. 11. A fost abrogat prin Legea nr. 918/1973.

Art. 12. Autorităţile naţionale de poliţie vor acorda asistenţă instanţelor, comisiilor de supraveghere şi Administraţiei Penitenciarelor pentru înfăţişarea condamnatului în procese sau cazurile prevăzute în prezentul cod sau pentru arestarea acestuia conform cap. 26 art. 22 sau cap. 28 art. 6 b sau 11. Legea nr. 612/2010.

Art. 13. Hotărârile Administraţiei Penitenciarelor conform prezentului cod nu pot fi contestate în alte cazuri decât cele prevăzute special. Legea nr. 967/2005.

Art. 14. Hotărârile Administraţiei Penitenciarelor cu privire la liberarea condiţionată amânată conform cap. 26 art. 6 şi 7, precum şi cu privire la respingerea unei acţiuni conform cap. 38 art. 17 a doua teză pot fi contestate în contencios administrativ.

Este necesară o autorizaţie de preluare a dosarului atunci când se face apel la Curtea Administrativă de Apel. Legea nr. 431/2006.

Art. 15. Hotărârile prevăzute în art. 14 nu pot fi contestate înainte ca hotărârea să fie revizuită de Administraţia Penitenciarelor. O astfel de revizuire poate fi solicitată de persoana pe care o priveşte hotărârea dacă a fost împotriva voinţei sale. O contestare a unei hotărâri care nu a fost revizuită va fi considerată o solicitare de revizuire.

La revizuirea conform acestui paragraf hotărârea nu trebuie modificată în dezavantajul individului. Legea nr. 967/2005.

Art. 16. O solicitare de revizuire se va face în scris şi va trebui să parvină la Administraţia Penitenciarelor în termen de trei săptămâni din ziua în care persoana a luat cunoştinţă de hotărâre. În cererea de revizuire persoana va menţiona hotărârea la care se referă şi ce modificare a hotărârii solicită. Legea nr. 967/2005.

Art. 17. Administraţia Penitenciarelor verifică dacă comunicarea în scris a cererii de revizuire a ajuns în termenul specificat. Dacă comunicarea a ajuns prea târziu se va respinge, dacă întârzierea nu depinde de faptul că o autoritate a informat greşit persoana despre cum se solicită o revizuire. Legea nr. 967/2005.

Art. 18. Hotărârile prevăzute în art. 14 se contestă la instanţa administrativă în jurisdicţia căreia este situat penitenciarul în care a fost plasată persoana atunci când s-a pronunţat prima hotărâre în dosar. Legea nr. 776/2009.

Art. 19. Dosarele cu privire la liberarea condiţionată amânată conform cap. 26 art. 6 şi 7 vor fi judecate grabnic de instanţă. Legea nr. 431/2006.

Art. 20. Guvernul sau autoritatea pe care guvernul o desemnează poate comunica dispoziţii cu privire la compensări de la stat pentru pagube cauzate de condamnat prin munca neremunerată prevăzută în cap. 27 art. 2a alin. (1), cap. 28 art. 2a alin. (1), precum şi cap. 32 art. 2 sau art. 3 alin. (1) pct. 1. Legea nr. 892/2006.

Reguli tranzitorii

Dispoziţii tranzitorii

667/1975

Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1976.

Legea nr. 491/1948 privind responsabilitatea administrativă pentru persoanele care oficiază căsătorii în anumite cazuri va înceta să fie valabilă la aceeaşi dată.

Nu se vor stabili suspendări şi destituiri după intrarea în vigoare. Dacă este vorba de o faptă comisă înainte de intrarea în vigoare şi care este pasibilă de pedeapsă conform atât vechii dispoziţii din cap. 20 art. 1, 2, 3 sau 4, cât şi dispoziţiei corespunzătoare în noua sa formă, se sancţionează cu pedeapsa pentru faptă prevăzută în noua dispoziţie. Vechea dispoziţie se va aplica totuşi dacă duce la o pedeapsă totală mai uşoară. În celelalte cazuri se vor aplica mutatis mutandis dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/1964 privind aplicarea Codului penal.

Dacă într-un act normativ valabil la intrarea în vigoare a noii legi există o dispoziţie cu privire la obligaţia de a păstra secretul profesional fără să fie prevăzută o răspundere penală pentru încălcarea acestei obligaţii, se aplică dispoziţiile cap. 20 art. 3 în noua lor formă.

Dacă într-o lege sau alt act normativ se face trimitere la o dispoziţie care a fost înlocuită printr-o nouă hotărâre, trimiterea va avea în vedere în schimb noua hotărâre.

Dacă într-un act normativ care a luat naştere printr-o hotărâre individuală a Maiestăţii Sale Regele, s-a comunicat o anumită dispoziţie cu privire la o pedeapsă sau învinuire pentru încălcarea interdicţiei de a divulga sau profita de ceea ce o persoană a luat la cunoştinţă prin prestarea unui serviciu public sau în exercitarea obligaţiei de a păstra secretul profesional, dispoziţia poate fi abrogată sau modificată de guvern, dacă abrogarea sau modificarea implică faptul că devin aplicabile cap. 20 art. 3 şi art. 5 alin. (3) în noua formă. Legea nr. 740/1985.

275/1984

Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1984. Pentru persoanele care după intrarea în vigoare a legii în mod constant sunt încadraţi în armată pentru a îndeplini serviciul militar în servicii de pază şi ordine se aplică în continuare vechile dispoziţii.

118/1986

Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1986. Dispoziţiile art. 7-10 nu se aplică infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare.

645/1986

Această lege intră în vigoare la data de 1 iunie 1987.

În cazul pedepselor disciplinare impuse înainte de intrarea în vigoare se aplică vechile dispoziţii.

Dacă o persoană, înainte de intrarea în vigoare, a fost plasată în arest militar, se aplică dispoziţiile cap. 33 art. 5 alin. (1) în vechea formă.

1007/1986

Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1987. În cazul infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare se aplică dispoziţiile cap. 36 art. 1 şi 17 în vechea formă.

942/1988.

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1989.

2. Dispoziţiile cap. 38 art. 2a se aplică şi în cazul faptelor comise înainte de intrarea în vigoare. Dacă a fost stabilită o sancţiune anterior se poate dispune totuşi o anulare numai în cazul în care presupunerea că condamnatul nu va fi afectat de concediere în urma infracţiunii sau disponibilizare s-a dovedit eronată.

240/1991

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1992.

2. Dacă în vechile dispoziţii este prevăzută pentru amendă o anumită sumă maximă care nu depăşeşte 1.000 SEK amenda va fi stabilită în amendă bănească cel mult până la suma maximă. În cazul infracţiunilor pentru care, într-o hotărâre care a intrat în vigoare înainte de 1 ianuarie 1965, a fost prevăzută o sumă maximă pentru amendă care depăşeşte 500 SEK, pedeapsa va fi totuşi stabilită în zile-amendă sau, dacă infracţiunea impune o pedeapsă mai mică decât 30 de zile-amendă, în amendă bănească.

3. Vechile dispoziţii cu privire la amenzile care revin altcuiva decât statului, se vor aplica în continuare. Aceleaşi dispoziţii se aplică cu privire la vechile dispoziţii despre amenzi care au fost impuse unei persoane în cazuri speciale de o instanţă sau altă autoritate şi care vor reveni altei persoane decât statului.

679/1991

Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1991. În cazul faptelor comise înainte de intrarea în vigoare se aplică vechile dispoziţii.

1138/1991

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1992.

2. Cu privire la o faptă comisă înainte de intrarea în vigoare se aplică cap. 30 art. 6 şi cap. 36 art. 13 în forma veche.

3. În speţe care se judecă după intrarea în vigoare, dar în care expertiza cu privire la ancheta judiciară sau expertiza Direcţiei generale a asistenţei sociale conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 301/1966 privind ancheta judiciară în procese penale a fost depusă înaintea acelei date, se vor aplica dispoziţiile cap. 31 art. 3 în forma veche.

4. Hotărârile conform cap. 31 art. 4 cu privire la predarea spre îngrijire psihiatrică comunicate înainte de intrarea în vigoare se vor executa chiar dacă executarea nu a început înainte de acea dată. După intrarea în vigoare nu se mai pot comunica astfel de hotărâri.

201/1993

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1993.

2. Dispoziţiile cap. 26 art. 6-9 în vechea formă se vor aplica în continuare persoanei care înainte de intrarea în vigoare a fost condamnată la închisoare pe durată determinată sau a primit o pedeapsă care înlocuieşte amenda.

Dacă sunt executate în comun/împreună după intrarea în vigoare pedeapsa închisorii stabilită anterior şi pedeapsa stabilită după acea dată, se vor aplica dispoziţiile alin. (1) primei pedepse.

3. Dacă într-o lege sau alt act normativ se face referire la o dispoziţie înlocuită printr-o dispoziţie din această lege, se aplică în schimb noua dispoziţie.

97/1994

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1994.

2. Prevederile din cap. 38 art. 2 alin. (2) în noua formă cu privire la declaraţia comisiei locale pentru asigurări sociale se vor aplica şi declaraţiilor date înainte de 1 iulie 1994 de către prefectură.

458/1994

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1994.

2. Înainte de 1 iulie 1999, în ceea ce priveşte sancţiunile prevăzute în alte legi sau acte normative decât Codul penal, se vor aplica dispoziţiile cap. 1 art. 2 alin. (1) în noua formă numai sancţiunilor care au intrat în vigoare după luna iunie 1994 sau care au fot modificate în vreo privinţă după acest termen.

1499/1994

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1995.

2. Dispoziţia cap. 35 art. 4 alin. (2) se aplică şi infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform vechilor dispoziţii.

1622/1994

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1995.

2. Alegerile vor avea loc pentru prima dată conform noii dispoziţii în anul 1998.

3. Mandatul în curs de desfăşurare al persoanelor alese conform vechilor dispoziţii va fi de 4 în loc de 3 ani.

659/1996

Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 1996. Vechile dispoziţii se aplică totuşi în continuare în cazul faptelor comise înainte de intrarea în vigoare.

604/1998

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1999.

2. Dispoziţiile cap. 26 art. 6, 6a, 9 se vor aplica în vechea formă în cazul persoanelor care, înainte de intrarea în vigoare, au fost condamnate la închisoare pe durată determinată, cel puţin 3 luni. Hotărârile prevăzute în art. 6 alin. (5) vor fi totuşi luate de Administraţia Penitenciarelor.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pedepsei cu închisoarea care se execută o dată cu pedeapsa închisorii stabilită după intrarea în vigoare. Legea nr. 967/2005.

3. Hotărârile conform cap. 26 art. 7 în noua formă pot fi întemeiate numai pe situaţii apărute după intrarea în vigoare.

4. Dispoziţiile cap. 26 art. 10 în vechea formă se vor aplica în cazul în care o liberare condiţionată a avut loc înainte de intrarea în vigoare.

5. Dispoziţiile cap. 34 art. 4 cu privire la anularea liberării condiţionate în vechea formă se vor aplica în cazul în care, înainte de intrarea în vigoare, a avut loc o recidivă în timpul termenului de supraveghere.

6. Dispoziţiile cap. 31 art. 1 şi 1a în noua formă se vor aplica de asemenea faptelor comise înainte de intrarea în vigoare.

7. Prin această lege se abrogă Legea nr. 928/1989 privind munca prestată în folosul comunităţii. Dispoziţiile art. 4 din Legea privind munca în folosul comunităţii vor fi totuşi valabile în continuare în cazul persoanelor care prestează o muncă prevăzută în acel articol în baza unei dispoziţii comunicate conform legii.

1703/1998

Această lege intră în vigoare la data de 1 mai 1999 în cazul cap. 2 art. 3 şi cap. 22 art. 6b, iar în rest în ziua hotărâtă de guvern.

1081/1999

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000 şi se aplică prima dată în cazul anilor fiscali care încep imediat după data de 31 decembrie 1999.

2. În cazul asociaţiilor de ajutorare care în baza pct. 3 din dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 1114/1999 privind modificările din Legea nr. 1560/1995 privind rapoartele anuale în societăţile de asigurări aplică în continuare dispoziţiile art. 29 şi 30 din Legea nr. 262/1972 privind asociaţiile de ajutorare, sunt valabile dispoziţiile cap. 11 art. 5 în continuare în vechea formă.

785/2004

Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Vechile dispoziţii se aplică în cazul faptelor comise înainte de intrarea în vigoare.

45/2005

Această lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2005. Vechile dispoziţii se aplică hotărârilor comunicate înainte de intrarea în vigoare.

90/2005

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2005, atunci când Legea nr. 408/1998 privind interzicerea cumpărării de servicii sexuale va fi abrogată.

2. Dispoziţiile cap. 35 art. 4 alin. (2) se aplică şi infracţiunilor comise înainte de intrarea în vigoare dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform vechilor dispoziţii.

967/2005

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.

2. Vechile dispoziţii se aplică în continuare, în parte în cazul unei examinări din partea conducerii Administraţiei Penitenciarelor a unei hotărâri luate de un birou local al Administraţiei Penitenciarelor înainte de intrarea în vigoare, în parte în cazul unei contestări a unei hotărâri luate de conducerea Administraţiei Penitenciarelor înainte de intrarea în vigoare. Ceea ce se prevede în vechile dispoziţii cu privire la conducerea Administraţiei Penitenciarelor va fi valabil după intrarea în vigoare pentru Administraţia Penitenciarelor.

431/2006

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

2. Hotărârile conform cap. 26 art. 6 alin. (2) în noua formă pot fi întemeiate numai pe situaţii apărute după intrarea în vigoare.

3. Dispoziţiile cap. 26 art. 7 se vor aplica în vechea formă în cazul situaţiilor apărute înainte de intrarea în vigoare. Într-un astfel de caz se vor aplica dispoziţiile cap. 38 art. 14 în vechea formă.

4. Vechea formă a cap. 38 art. 19 se va aplica în continuare sancţiunilor stabilite conform cap. 31 art. 1 alin. (3) pct. 2 înainte de intrarea în vigoare. Legea nr. 892/2006.

891/2006

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

2. Dispoziţiile cap. 32 art. 1-3 în noua formă se vor aplica şi faptelor comise înainte de intrarea în vigoare.

3. Dispoziţia abrogată din cap. 31 art. 1 alin. (4), precum şi dispoziţiile cap. 38 art. 2, 3, 6, 8 şi 9 în vechea formă se vor aplica în continuare sancţiunilor stabilite conform cap. 31 art. 1 înainte de intrarea în vigoare.

320/2006

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.

2. Pentru infracţiuni săvârşite înainte de intrarea în vigoare se aplică dispoziţiile cap. 30 art. 6 în vechea formă.

370/2008

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.

2. Pentru infracţiunile săvârşite înainte de intrarea în vigoare se aplică vechile dispoziţii. Chiar dacă o infracţiune s-a săvârşit după intrarea în vigoare a legii, se aplică totuşi vechile dispoziţii la confiscarea casei persoanei menţionate în art. 5a alin. (1) pct. 2 care a fost achiziţionată înainte de intrarea în vigoare a legii respective.

60/2010

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2010.

2. Noile dispoziţii se aplică şi infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform vechilor dispoziţii.

308/2010

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2010.

2. Vechile dispoziţii se aplică totuşi pentru santinelele din zonele militare până la data de 31 decembrie 2011.

399/2010

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2010.

2. Dispoziţiile cap. 35 art. 4 alineatul (2) se aplică şi infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform vechilor dispoziţii.

612/2010

Această lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2011. Dosarele care au ajuns la curtea de apel înainte de intrarea în vigoare, dar încă nu s-au soluţionat se judecă conform vechilor dispoziţii.

1881/2010

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

2. Pentru filme sau înregistrări video pe care Biroul Naţional al Cinematografiei le-a aprobat pentru vizionare înainte de intrarea în vigoare se aplică dispoziţiile cap. 16 art. 10c în vechea formă. Aceleaşi dispoziţii se aplică înregistrărilor tehnice cu imagini în mişcare cu acelaşi conţinut ca al unui film sau unei înregistrări video aprobate de Biroul Naţional al Cinematografiei.

3. Noile dispoziţii din cap. 16 art. 10d alin. (2) şi (3) cu privire la filme, înregistrări video şi alte înregistrări tehnice cu imagini video cu acelaşi conţinut ca al unei înregistrări pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat-o pentru vizionare de către grupul de vârstă de minori sub 15 ani se aplică de asemenea filmelor şi înregistrărilor video aprobate înainte de intrarea în vigoare de Biroul Naţional al Cinematografiei pentru vizionare de către grupul de vârstă de minori sub 15 ani. Aceleaşi dispoziţii se aplică înregistrărilor tehnice cu imagini video cu acelaşi conţinut ca al unui film sau unei înregistrări video aprobate de Biroul Naţional al Cinematografiei.

365/2013

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2013.

2. Dispoziţiile cap. 35 art. 4 alin. (2) în noua formă se aplică şi infracţiunilor care s-au săvârşit înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform unor dispoziţii mai vechi.

856/2013

1. Această lege intră în vigoare la data de 18 decembrie 2013.

2. Dispoziţiile cap. 35 art. 4 alin. (2) în noua formă se aplică şi infracţiunilor care s-au săvârşit înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform unor dispoziţii mai vechi.

407/2014

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2014.

2. Dispoziţiile cap. 35 art. 2 se aplică chiar şi faptelor care constituie genocid, tentativă la această infracţiune şi crimă gravă de război care s-au comis înainte de intrarea în vigoare, dacă posibilitatea de a aplica sancţiuni nu a dispărut anterior conform unor dispoziţii mai vechi.

80/2015

1. Această lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.

2. Dispoziţiile legii noi/în noua formă se aplică şi faptelor comise înainte de intrarea acesteia în vigoare.

Acesta este un extras din baza de date Rättsnätet (Reţeaua juridică). Multiplicarea fără consimţământul Notisum AB este interzisă prin lege. Ediţiile tipărite oficiale ale documentelor au întotdeauna prioritate deoarece Rättsnätet se bazează pe informaţii din baze de date oficiale care pot conţine erori.

1) Legea nr. 700/1962 (Sursa: Bazele de date juridice ale Secretariatului Guvernului). Data promulgării: 21.12.1962, data ultimei modificări: 1.04.2015, Forma actualizată valabilă: până la publicarea Legii nr. 97/2015.