Codul penal al Republicii Portugheze

Tudorel TOADER

Principalele particularităţi în raport de Codul penal român se referă la următoarele:

Partea generală (art. 1-130)

Principiul legalităţii. Nu este permisă recurgerea la analogie pentru încadrarea unei fapte ca infracţiune, definirea unei stări de periculozitate sau determinarea unei pedepse sau măsuri de siguranţă care le corespunde.

Momentul săvârşirii faptei. Fapta se consideră săvârşită în momentul în care făptuitorul a acţionat sau, în cazul omisiunii, în momentul în care ar fi trebuit să acţioneze, independent de momentul în care rezultatul tipic s-a produs.

Locul săvârşirii faptei. Fapta se consideră săvârşită atât în locul în care, total sau parţial şi sub orice formă de participaţie, a acţionat făptuitorul, sau, în cazul omisiunii, ar fi trebuit să acţioneze, cât şi cel în care rezultatul tipic sau rezultatul neinclus în tipul de infracţiune s-a produs.

Dispoziţii speciale pentru tineri. Tinerilor cu vârstă mai mare de 16 ani, dar mai mică de 21, li se aplică prevederile stabilite în legislaţia specială.

Neimputabilitatea în virtutea vârstei. Minorii sub 16 ani nu răspund penal.

Regimul detenţiei la domiciliu. Ori de câte ori instanţa conchide că această formă de executare a pedepsei realizează în mod suficient şi adecvat finalitatea pedepsei cu închisoarea şi dacă persoana condamnată îşi dă consimţământul, sunt executate în regim de detenţie la domiciliu cu monitorizarea prin mijloace tehnice de control la distanţă:

Instanţa poate autoriza absenţele necesare pentru frecventarea de programe de resocializare sau pentru desfăşurarea de activităţi profesionale, formare profesională sau studii ale persoanei condamnate.

Înlocuirea amenzii cu munca. La cererea condamnatului, instanţa poate să ordone ca pedeapsa amenzii să fie înlocuită total sau parţial cu zile de muncă în instituţii, ateliere sau lucrări ale Statului sau ale altor persoane juridice de drept public sau în instituţii private de solidaritate socială, atunci când conchide că această formă de executare îndeplineşte în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

Reguli de conduită. Instanţa poate să impună condamnatului pe durata suspendării îndeplinirea unor reguli de conduită cu conţinut pozitiv, susceptibile de a fi monitorizate şi menite să susţină reintegrarea acestuia în societate.

Suspendarea cu regim de probă. Regimul de probă se bazează pe un plan de reinserţie socială, pus în executare prin monitorizarea şi sprijinul serviciilor de reinserţie socială pe durata perioadei de suspendare.

Prestarea muncii în folosul comunităţii şi mustrarea. Dacă făptuitorului trebuie să i se aplice pedeapsa cu închisoarea nu mai mare de doi ani, instanţa o înlocuieşte cu prestarea de muncă în folosul comunităţii ori de câte ori decide, în virtutea vârstei persoanei condamnate, că astfel se îndeplineşte în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

Pedeapsa muncii în folosul comunităţii poate fi aplicată doar cu consimţământul celui condamnat.

Liberarea condiţionată şi eliberarea de probă. Cu până la două luni înainte de a se atinge limita minimă a pedepsei relativ nedeterminată, administraţia penitenciarului trimite către instanţă o opinie motivată cu privire la acordarea liberării condiţionate.

Pedepse aplicabile persoanelor juridice. Pot fi aplicate persoanelor juridice şi entităţilor echivalente următoarele pedepse accesorii: ordin judecătoresc; interzicerea exercitării activităţii; interdicţia de a încheia anumite contracte sau contracte cu anumite entităţi; pierderea dreptului de a primi subvenţii sau stimulente; închiderea societăţii; divulgarea hotărârii de condamnare.

Garanţia de bună purtare. Dacă persoanei juridice sau entităţii echivalente trebuie să i se aplice pedeapsa amenzii nu mai mare de 600 de zile, instanţa o poate înlocui cu garanţia bunei purtări, de la 1.000 la 1.000.000 de euro, pe o perioadă de la unu la cinci ani.

Garanţia se declară pierdută în favoarea Statului dacă persoana juridică sau entitatea echivalentă comite o nouă infracţiune pentru care este condamnată pe durata termenului, în caz contrar fiindu-i restituită.

Pierderea instrumentelor, produselor şi avantajelor. Sunt declarate pierdute în favoarea Statului: produsele faptei ilicite tipice, fiind considerate astfel toate obiectele care au fost produse prin săvârşirea acesteia; avantajele faptei ilicite tipice, fiind considerate astfel toate lucrurile, drepturile sau avantajele care constituie un avantaj economic pentru făptuitor sau pentru un terţ, şi care rezultă direct sau indirect din faptă.

Partea specială (art. 131-389)

Violenţa domestică. Cel care, în mod reiterat sau nu, aplică rele tratamente fizice sau psihice, inclusiv pedepse corporale, privări de libertate şi abuzuri sexuale: soţului sau fostului soţ; persoanei de acelaşi sex sau de sex diferit cu care făptuitorul întreţine sau a întreţinut o relaţie amoroasă sau o relaţie similară celei a soţilor, chiar şi fără a locui împreună; rudei de gradul 1; sau persoanei lipsite de apărare în virtutea vârstei, deficienţei, bolii, gravidităţii sau dependenţei economice, care locuieşte cu făptuitorul.

Persecuţia. Cel care, în mod repetat, persecută sau hărţuieşte o persoană, prin orice mijloace, direct sau indirect, astfel încât îi provoacă acesteia teamă sau îngrijorare sau aduce atingere libertăţii sale de decizie, este pedepsit cu închisoarea sau cu amendă, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu îi revine o pedeapsă mai mare.

Căsătoria forţată. Cel care constrânge o persoană la încheierea căsătoriei sau uniunii echivalente căsătoriei este pedepsit cu închisoarea.

Frauda sexuală. Cel care, profitând în mod fraudulos de greşeala asupra identităţii sale, întreţine relaţii sexuale cu o persoană, este pedepsit cu închisoarea.

Procrearea artificială neconsimţită. Cel care supune o femeie la proceduri de procreare artificială, fără consimţământul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea.

Defăimarea. Cel care, adresându-se terţului, învinuieşte o persoană, chiar şi la nivel de suspiciune, de o faptă sau formulează cu privire la aceasta o judecată ofensatoare, sau reproduce o astfel de învinuire sau judecată, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Insulta. Cel care insultă o persoană, prin imputarea anumitor fapte, chiar şi la nivel de suspiciune sau prin adresarea de cuvinte ofensatoare, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Defăimării şi insultei verbale le sunt asimilate cele făcute în scris, gesturile, imaginile şi orice alt mod de exprimare.

Insulta adusă organismului, serviciului sau persoanei juridice. Cel care, fără temei de a le considera cu bună-credinţă adevărate, afirmă sau promovează fapte neadevărate, menite să aducă ofensă credibilităţii, prestigiului sau încrederii datorate organismului sau serviciului care exercită autoritatea publică, persoanei juridice, instituţiei sau corporaţiei, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Intruziunea în viaţa privată. Cel care, fără a avea permisiunea şi cu intenţia de a invada viaţa privată a oamenilor, şi anume intimitatea vieţii sexuale şi de familie: interceptează, înregistrează, imprimă, utilizează, transmite sau răspândeşte o conversaţie, o comunicare telefonică, mesaje prin poştă electronică sau factura detaliată; captează, fotografiază, filmează, înregistrează sau difuzează imagini ale persoanelor, obiectelor sau spaţiilor intime; spionează sau ascultă pe ascuns persoane care se găsesc în loc privat; sau difuzează fapte referitoare la viaţa privată sau la boala gravă a unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Refuzul medicului. Medicul care refuză să acorde ajutor unei persoane a cărei viaţă sau integritate corporală se află în pericol ce nu poate fi îndepărtat altfel, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Participarea la revoltă. Participarea la revoltă în timpul căreia sunt săvârşite în mod colectiv acte de violenţă împotriva oamenilor sau bunurilor, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Nesupunerea la ordinul de dispersie a reuniunii publice. Nesupunerea la ordinul legitim de retragere dintr-o adunare sau reuniune publică, emis de către autoritatea competentă, cu avertismentul că nesupunerea constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Infidelitatea diplomatică. Reprezentantul oficial al Statului Portughez care, cu intenţia de a aduce atingere drepturilor sau intereselor naţionale: desfăşoară afaceri de stat cu un guvern străin sau o organizaţie internaţională; sau faţă de acestea îşi asumă compromisuri, fără a fi autorizat corespunzător în acest sens în numele Portugaliei, se pedepseşte cu închisoarea.

Ultrajul adus simbolurilor străine. Cel care, în mod public, prin cuvinte, gesturi, difuzarea de materiale scrise sau alte mijloace de comunicare cu publicul, aduce injurii drapelului oficial sau altui simbol al suveranităţii Statului străin sau organizaţiei internaţionale al cărei membru este Portugalia, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Modificarea prin violenţă a Statului de drept. Cel care, prin violenţă sau ameninţarea cu acte de violenţă, încearcă să distrugă, să modifice sau să submineze Statul de drept consfinţit prin Constituţie, se pedepseşte cu închisoarea.

Ofensa adusă onoarei Preşedintelui Republicii. Cel care îl insultă sau defăimează pe Preşedintele Republicii sau pe cel care îl înlocuieşte din punct de vedere constituţional, se pedepseşte cu închisoarea.

Dacă insulta sau defăimarea sunt făcute prin cuvinte rostite public, prin publicarea de material scris, desen sau orice alt mijloc tehnic de comunicare cu publicul, autorul se pedepseşte cu închisoarea sau cu amenda.

Instigarea la nesupunere colectivă. Cel care, cu intenţia de a distruge, modifică sau subminează prin violenţă Statul de drept consfinţit prin Constituţie, instigă, într-o întrunire publică sau prin orice alt mijloc de comunicare cu publicul, la nerespectarea colectivă a legilor privind ordinea publică, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Coerciţia împotriva organismelor constituţionale. Cel care, prin violenţă sau ameninţarea cu acte de violenţă, împiedică sau constrânge exercitarea liberă a funcţiilor de către organul suveran sau ministrul Republicii se pedepseşte cu închisoarea, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Refuzul de a coopera. Funcţionarul care, la solicitarea legală a autorităţii competente în vederea cooperării în justiţie sau orice alt serviciu public, refuză să facă acest lucru sau, fără un motiv legitim, nu cooperează, se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Abandonarea atribuţiilor. Funcţionarul care, în mod nelegitim şi cu intenţia de a întrerupe serviciul public, îşi abandonează atribuţiile sau neglijează îndeplinirea acestora se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

Rele tratamente aplicate animalelor de companie. Cel care, fără un motiv legitim, provoacă durere, suferinţă sau orice alte rele tratamente fizice unui animal de companie se pedepseşte cu închisoarea sau cu amendă.

CODUL PENAL AL REPUBLICII PORTUGHEZE 1)

(Aprobat prin Decretul-lege nr. 48/95, din 15 mai)

CARTEA I

Partea generală

TITLUL I

Despre legea penală

CAPITOLUL unic

Principii generale

Articolul 1. Principiul legalităţii

1. Poate fi pedepsită penal doar fapta descrisă şi declarată pasibilă de pedeapsă de o lege anterior momentului săvârşirii sale.

2. Măsura de siguranţă poate fi aplicată doar în cazul stării de pericol, dacă premizele ei sunt prevăzute de o lege anterior momentului îndeplinirii ei.

3. Nu este permisă recurgerea la analogie pentru încadrarea unei fapte ca infracţiune, definirea unei stări de periculozitate sau determinarea unei pedepse sau măsuri de siguranţă care le corespunde.

Articolul 2. Aplicarea în timp

1. Pedepsele şi măsurile de siguranţă sunt determinate de legea în vigoare la momentul săvârşirii faptei sau a verificării premizelor de care aceasta depinde.

2. Fapta pasibilă de pedeapsă potrivit legii în vigoare la momentul săvârşirii încetează să mai fie dacă o nouă lege o elimină din categoria infracţiunilor; în acest caz, dacă a fost pronunţată o condamnare, chiar şi definitivă şi irevocabilă, încetează executarea şi toate efectele sale penale.

3. Atunci când legea este aplicabilă pentru o anumită perioadă de timp, fapta comisă în această perioadă de timp se pedepseşte conform acestei legi.

4. Când dispoziţiile penale în vigoare la momentul săvârşirii faptei pasibile de pedeapsă diferă de cele stabilite de legi ulterioare, se aplică întotdeauna regimul care se dovedeşte în mod concret mai favorabil făptuitorului; dacă a fost pronunţată o condamnare, chiar şi în cazul în care aceasta este definitivă şi irevocabilă, încetează executarea şi efectele sale penale de îndată ce partea de pedeapsă executată atinge limita maximă a pedepsei prevăzută de legea ulterioară.

Articolul 3. Momentul săvârşirii faptei

Fapta se consideră săvârşită în momentul în care făptuitorul a acţionat sau, în cazul omisiunii, în momentul în care ar fi trebuit să acţioneze, independent de momentul în care rezultatul tipic s-a produs.

Articolul 4. Aplicarea în spaţiu. Principiul general

Dacă nu se stipulează altfel prin tratat sau convenţie internaţională, legea penală portugheză se aplică faptelor săvârşite:

a) pe teritoriul portughez, oricare ar fi naţionalitatea făptuitorului; sau

b) la bordul navelor sau aeronavelor portugheze.

Articolul 5. Fapte săvârşite în afara teritoriului portughez

1. Dacă nu se stipulează altfel prin tratat sau convenţie internaţională, legea penală portugheză se aplică şi faptelor comise în afara teritoriului naţional:

a) Când constituie infracţiunile prevăzute la articolele 221, de la 262 la 271, 308 la 321 şi de la 325 la 345;

b) contra portughezilor, de către portughezi care locuiesc în mod obişnuit în Portugalia la momentul săvârşirii faptei şi care se află pe teritoriul portughez;

c) Atunci când constituie infracţiunile prevăzute la articolele 144-A, 154-B şi 154-C, de la 159 la 161, 171, 172, 175, 176 şi de la 278 la 280, cu condiţia ca făptuitorul să se afle în Portugalia şi să nu poată fi extrădat sau predat ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare sau a altui instrument de cooperare internaţională care impune obligaţii Statului Portughez;

d) Atunci când constituie infracţiunile prevăzute la articolele 144, 163 şi 164, victima fiind minoră, cu condiţia ca făptuitorul să se afle în Portugalia şi să nu poată fi extrădat sau predat ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare sau a altui instrument de cooperare internaţională care impune obligaţii Statului Portughez;

e) De către portughezi sau străini contra portughezilor ori de câte ori:

i) făptuitorii se află în Portugalia;

ii) sunt, de asemenea, pasibili de pedeapsă conform legii în vigoare în locul în care s-a săvârşit fapta, cu excepţia cazului în care, în acest loc nu se exercită puterea punitivă; şi

iii) constituie infracţiuni care admit extrădarea, dar aceasta nu poate fi acordată sau se decide nepredarea făptuitorului ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare sau a altui instrument de cooperare internaţională care impune obligaţii Statului Portughez;

f) de către străini care se află în Portugalia şi a căror extrădare a fost solicitată, atunci când constituie infracţiuni care admit extrădarea, iar aceasta nu poate fi acordată sau se decide nepredarea făptuitorului ca urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare sau a altui instrument de cooperare internaţională care impune obligaţii Statului Portughez;

g) de către persoana juridică sau contra persoanei juridice care are sediul pe teritoriu portughez.

2. Legea penală portugheză se aplică şi faptelor comise în afară teritoriului naţional pe care Statul Portughez şi-a asumat obligaţia de a le judeca prin tratat sau convenţie internaţională.

Articolul 6. Restricţii cu privire la aplicarea legii portugheze

1. Aplicarea legii portugheze faptelor comise în afara teritoriului naţional are loc doar atunci când făptuitorul nu a fost judecat în ţara în care a fost săvârşită fapta sau în cazul în care acesta s-a sustras de la executarea totală sau parţială a condamnării.

2. Deşi este aplicabilă legislaţia portugheză, conform prevederilor de la alineatul anterior, fapta este judecată în conformitate cu legea ţării în care a fost săvârşită ori de câte ori aceasta este în mod concret mai favorabilă făptuitorului. Pedeapsa aplicabilă se converteşte în aceea care îi corespunde în sistemul portughez sau, dacă nu există corespondenţă directă, în aceea pe care legislaţia portugheză o prevede pentru fapta respectivă.

3. Regimul de la alineatul anterior nu se aplică infracţiunilor prevăzute la literele a) şi b) de la alineatul 1 al articolului anterior.

Articolul 7. Locul săvârşirii faptei

1. Fapta se consideră săvârşită atât în locul în care, total sau parţial şi sub orice formă de participaţie, a acţionat făptuitorul, sau, în cazul omisiunii, ar fi trebuit să acţioneze, cât şi cel în care rezultatul tipic sau rezultatul neinclus în tipul de infracţiune s-a produs.

2. În cazul tentativei, fapta se consideră, de asemenea, săvârşită în locul în care, conform reprezentării făptuitorului, rezultatul ar fi trebuit să se producă.

Articolul 8. Aplicarea subsidiară a Codului Penal

Dispoziţiile acestui Cod se aplică faptelor pedepsite de dreptul penal militar şi de cel al marinei comerciale şi de restul legislaţiei cu caracter special, dacă nu se stipulează altfel.

Articolul 9. Dispoziţii speciale pentru tineri

Tinerilor cu vârstă mai mare de 16 ani, dar mai mică de 21, li se aplică prevederile stabilite în legislaţia specială.

TITLUL II

Despre faptă

CAPITOLUL I

Premize ale pedepsei

Articolul 10. Comiterea prin acţiune sau omisiune

1. Atunci când un tip de infracţiune include un anume rezultat, fapta cuprinde nu numai acţiunea adecvată producerii acestuia, dar şi omisiunea acţiunii adecvată evitării lui, cu excepţia cazului în care legea prevede altceva.

2. Producerea unui rezultat prin omisiune este pasibilă de pedeapsă doar atunci când făptuitorului îi revine îndatorirea juridică care îl obligă să evite acest rezultat.

3. În cazul prevăzut la alineatul anterior, pedeapsa poate fi în mod special atenuată.

Articolul 11. Răspunderea persoanelor fizice şi juridice

1. Cu excepţia cazului prevăzut la alineatul următor şi în cazurile special prevăzute de lege, numai persoanele fizice sunt susceptibile de răspundere penală.

2. Persoanele juridice şi entităţile echivalente, cu excepţia Statului, persoanelor juridice în exerciţiul prerogativelor autorităţii publice şi organizaţiilor de drept internaţional public, sunt răspunzătoare pentru infracţiunile prevăzute la articolele 152-A şi 152-B, 159 şi 160, în articolele de la 163 la 166, victima fiind minoră, şi la articolele 168, 169, de la 171 la 176, de la 217 la 222, 240, 256, 258, de la 262 la 283, 285, 299, 335, 348, 353, 363, 367, 368-A şi de la 372 la 376, atunci când sunt săvârşite:

a) în numele său şi în interes colectiv de către persoane care ocupă în cadrul acestora o poziţie de conducere; sau

b) de către cel care acţionează sub autoritatea persoanelor la care s-a făcut referire la alineatul anterior prin încălcarea îndatoririlor de vigilenţă şi control care îi revin.

3. (Abrogat).

4. Se înţelege că ocupă o poziţie de conducere organele şi reprezentanţii persoanei juridice şi cei care au autoritatea de a exercita în cadrul acesteia controlul activităţii.

5. În sensul răspunderii penale, se consideră entităţi echivalente persoanelor juridice societăţile civile şi asociaţiile.

6. Răspunderea persoanelor juridice şi a entităţilor echivalente este exclusă atunci când făptuitorul a acţionat contrar ordinelor sau instrucţiunilor exprimate de persoana autorizată în acest sens.

7. Răspunderea persoanelor juridice şi a entităţilor echivalente nu exclude răspunderea individuală a respectivilor făptuitori şi nici nu depinde de răspunderea acestora.

8. Divizarea şi fuziunea nu determină stingerea răspunderii penale a persoanei juridice sau a entităţii echivalente, fiind răspunzătoare pentru săvârşirea infracţiunii:

a) persoana juridică sau entitatea echivalentă în care s-a efectuat fuziunea; şi

b) persoanele juridice şi entităţile echivalente care au rezultat din divizare.

9. Fără a aduce atingere dreptului de a introduce o cale de atac, persoanele care ocupă o poziţie de conducere sunt răspunzătoare în subsidiar pentru plata amenzilor şi despăgubirilor la care persoana juridică sau entitatea echivalentă este condamnată, în ceea ce priveşte infracţiunile:

a) săvârşite în perioada exercitării funcţiei lor, fără opoziţia expresă a acestora;

b) săvârşite anterior, când din vina lor patrimoniul persoanei juridice sau entităţii echivalente nu a fost suficient pentru respectiva plată; sau

c) săvârşite anterior, când hotărârea definitivă de aplicare a acestora a fost adusă la cunoştinţă în perioada exercitării funcţiei lor şi le este imputabilă neachitarea.

10. În cazul în care, conform prevederilor de la alineatul anterior, sunt răspunzătoare mai multe persoane, răspunderea este solidară.

11. Dacă amenzile sau despăgubirile sunt aplicate unei entităţi fără personalitate juridică, aceasta răspunde pentru acestea cu patrimoniul comun, iar în lipsa sau insuficienţa acestuia cu patrimoniul fiecăruia dintre asociaţi.

Articolul 12. Acţionarea în numele unui terţ

1. Este pasibil de pedeapsă cel care acţionează voluntar ca titular al unui organ ce aparţine unei persoane colective, societăţi sau asociaţii, sau ca reprezentant legal sau voluntar al unui terţ, chiar şi când respectivul tip de infracţiune presupune:

a) anumite elemente personale, iar acestea se verifică doar în persoana celui reprezentat; sau

b) făptuitorul comite fapta în interes propriu, iar reprezentantul acţionează în interesul celui reprezentat.

2. Ineficacitatea acţiunii pe care se fundamentează reprezentarea nu împiedică aplicarea dispoziţiilor de la alineatul anterior.

Articolul 13. Intenţia şi culpa

Se pedepseşte doar fapta săvârşită cu intenţie sau, în cazurile special prevăzute de lege, din culpă.

Articolul 14. Intenţia

1. Acţionează cu intenţie cel care, urmărind o faptă care îndeplineşte criteriile unui tip de infracţiune, acţionează cu intenţia de a o înfăptui.

2. Acţionează cu intenţie cel care urmăreşte săvârşirea unei fapte care îndeplineşte criteriile unui tip de infracţiune ca o consecinţă necesară a conduitei sale.

3. Când realizarea unei fapte care îndeplineşte criteriile unui tip de infracţiune este reprezentată ca o consecinţă posibilă a comportamentului, există intenţie dacă făptuitorul acţionează conformându-se cu aceasta.

Articolul 15. Culpa

1. Acţionează din culpă cel care, neprocedând cu atenţia la care, potrivit circumstanţelor, este obligat şi de care este capabil:

a) prevede ca posibilă realizarea unei fapte care îndeplineşte criteriile unui tip de infracţiune, dar acţionează fără a se conforma cu această realizare; sau

b) nici măcar nu prevede posibilitatea realizării faptei.

Articolul 16. Eroarea asupra circumstanţelor faptei

1. Eroarea asupra elementelor de fapt sau de drept ale unui tip juridic de infracţiune, ca şi eroarea asupra interdicţiilor a căror cunoaştere este în mod rezonabil indispensabilă pentru ca făptuitorul să poată deveni conştient de caracterul ilicit al faptei, exclude intenţia.

2. Regula prevăzută în alineatul anterior acoperă eroarea privind o stare de fapt care, dacă ar exista, ar exclude caracterul ilicit al faptei sau vina făptuitorului.

3. Pedeapsa se aplică în conformitate cu prevederile generale ale culpei.

Articolul 17. Eroarea asupra ilegalităţii

1. Acţionează fără vină cel care nu este conştient de caracterul ilicit al faptei, dacă eroarea nu este din vina sa.

2. Dacă eroarea este din vina sa, făptuitorul este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă respectivei infracţiuni premeditate, care poate fi în mod special atenuată.

Articolul 18. Agravarea pedepsei prin rezultat

Atunci când pedeapsa aplicată unei fapte este agravată în funcţie de producerea unui rezultat, agravarea este întotdeauna condiţionată de posibilitatea imputării acestui rezultat făptuitorului, cel puţin cu titlul de neglijenţă.

Articolul 19. Neimputabilitatea în virtutea vârstei

Minorii sub 16 ani nu răspund penal.

Articolul 20. Neimputabilitatea în virtutea anomaliei psihice

1. Nu răspunde penal cel care, în virtutea unei anomalii psihice, este incapabil, în momentul săvârşirii faptei, să evalueze ilegalitatea acesteia sau să decidă conform acestei evaluări..

2. Nu răspunde penal cel care, din cauza unei anomalii psihice, are în mod sensibil diminuată capacitatea de a evalua ilegalitatea în momentul săvârşirii faptei sau de a decide conform acestei evaluări.

3. Incapacitatea dovedită a făptuitorului de a fi influenţat de pedepse poate constitui un indice al situaţiei prevăzute la alineatul anterior.

4. Imputabilitatea nu este exclusă atunci când anomalia psihică a fost provocată de făptuitor cu intenţia de a săvârşi fapta.

CAPITOLUL II

Forme de infracţiune

Articolul 21. Acte preparatorii

Actele preparatorii nu se pedepsesc, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel.

Articolul 22. Tentativa

1. Există tentativă atunci când făptuitorul pune în practică actele de executare ale unei infracţiuni pe care a decis să o săvârşească, fără ca aceasta să se consume.

2. Reprezintă acte de executare:

a) cele care îndeplinesc un element constitutiv al unui tip de infracţiune;

b) cele care pot produce rezultatul tipic; sau

c) cele care, potrivit experienţei comune şi exceptând circumstanţele imprevizibile, sunt de natură să îndreptăţească aşteptarea potrivit căreia vor fi urmate de fapte de felul celor indicate la alineatele anterioare.

Articolul 23. Pedepsirea tentativei

1. Dacă nu există dispoziţii contrare, tentativa se pedepseşte doar dacă infracţiunii consumate îi corespunde o pedeapsă cu închisoarea mai mare de trei ani.

2. Tentativa se sancţionează cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii consumate, în mod special atenuată.

3. Tentativa nu se pedepseşte atunci când este evidentă incapacitatea mijlocului utilizat de către autor sau inexistenţa obiectului esenţial pentru consumarea infracţiunii.

Articolul 24. Desistarea

1. Tentativa încetează a mai fi pasibilă de pedeapsă dacă făptuitorul, în mod voluntar, renunţă să comită fapta sau împiedică consumarea ei sau, în ciuda consumării ei, împiedică verificarea rezultatului neinclus în tipul de infracţiune.

2. Atunci când consumarea faptei sau verificarea rezultatului sunt împiedicate de un fapt independent de conduita făptuitorului, tentativa nu este pasibilă de pedeapsă dacă acesta depune eforturi temeinice pentru evitarea oricăreia dintre ele.

Articolul 25. Desistarea în cazul participaţiei

Dacă mai mulţi făptuitori participă la comiterea faptei, nu este pasibilă de pedeapsă tentativa celui care, voluntar, împiedică consumarea acesteia sau verificarea rezultatului, şi nici a celui care depune eforturi temeinice în vederea împiedicării oricăreia dintre acestea două, deşi ceilalţi participanţi continuă executarea infracţiunii sau o consumă.

Articolul 26. Calitatea de autor

Se pedepseşte ca autor cel care comite fapta, direct sau prin intermediul unui terţ, sau ia parte direct la comiterea acesteia, de comun acord sau împreună cu altcineva şi cel care, în mod premeditat, convinge un terţ să comită fapta, cu condiţia ca aceasta să fie executată sau să existe un început de executare.

Articolul 27. Complicitatea

1. Se pedepseşte în calitate de complice cel care, premeditat sau sub orice altă formă, acordă ajutor material sau moral la săvârşirea unei infracţiuni de către altcineva.

2. Se aplică complicelui pedeapsa stabilită pentru autor, în mod special atenuată.

Articolul 28. Ilegalitatea în cazul participaţiei

1. Dacă ilegalitatea sau gradul de ilegalitate al faptei depinde de anumite calităţi sau relaţii speciale ale făptuitorului, este suficient ca aceste calităţi sau relaţii să se verifice la oricare dintre ei pentru a se aplica tuturor participanţilor pedeapsa respectivă, excepţie făcând cazul în care norma incriminatoare prevede altceva.

2. Ori de câte ori, în sensul reglementării prevăzute la alineatul anterior, rezultă pentru unul dintre participanţi aplicarea pedepsei mai grave, aceasta, conform circumstanţelor cazului, poate fi înlocuită cu aceea care s-ar impune dacă o astfel de reglementare nu ar interveni.

Articolul 29. Vinovăţia în cazul participaţiei

Fiecare participant este pedepsit conform vinovăţiei sale, independent de pedeapsa sau gradul de vinovăţie al celorlalţi participanţi.

Articolul 30. Concursul de infracţiuni şi infracţiunea continuată

1. Numărul infracţiunilor este determinat de numărul de tipuri de infracţiuni comise cu adevărat sau de numărul de cazuri în care un anumit tip de infracţiune este îndeplinită de comportamentul făptuitorului.

2. Constituie o singură infracţiune continuată realizarea multiplă a aceluiaşi tip de infracţiune sau diferite tipuri de infracţiune care, în mod fundamental, protejează acelaşi bun juridic, comisă în manieră esenţial omogenă şi în contextul solicitării aceleiaşi situaţii exterioare care diminuează considerabil vinovăţia făptuitorului.

3. Dispoziţiile de la alineatul anterior nu cuprind infracţiunile comise împotriva bunurilor eminamente personale.

CAPITOLUL III

Cauze justificative şi de neimputabilitate

Articolul 31. Excluderea caracterului ilicit

1. Fapta nu se pedepseşte atunci când caracterul său ilicit este exclus de sistemul juridic luat în considerare în totalitatea sa.

2. În special, nu este ilegală fapta comisă:

a) în legitimă apărare;

b) în exercitarea unui drept;

c) în cadrul îndeplinirii unei îndatori impuse de lege sau de ordinul legitim al autorităţii; sau

d) cu consimţământul titularului interesului juridic lezat.

Articolul 32. Legitima apărare

Fapta este săvârşită în legitimă apărare atunci când este comisă pentru a înlătura un atac imediat şi injust asupra intereselor protejate prin lege ale autorului sau ale unui terţ.

Articolul 33. Excesul de legitimă apărare

1. Dacă se face exces de mijloace folosite în vederea legitimei apărări, fapta este ilegală, dar pedeapsa poate fi în mod special atenuată.

2. Autorul nu se pedepseşte dacă excesul este rezultatul tulburării, fricii sau spaimei necondamnabile.

Articolul 34. Starea de necesitate

Nu este ilegală fapta comisă ca mijloc adecvat de îndepărtare a unui pericol actual care ameninţă interesele protejate prin lege ale făptuitorului sau ale unui terţ, atunci când sunt îndeplinite următoarele cerinţe:

a) starea de pericol nu a fost creată voluntar de făptuitor, cu excepţia cazului în care se protejează interesul terţului;

b) interesul salvat este sensibil superior celui sacrificat; şi

c) este rezonabil să se impună persoanei vătămate sacrificarea interesului său având în vedere natura sau valoarea interesului ameninţat.

Articolul 35. Starea de necesitate neimputabilă

1. Acţionează fără vină cel care comite o faptă ilegală adecvată îndepărtării pericolului actual care nu poate fi evitat altfel, care ameninţă viaţă, integritatea corporală, onoarea sau libertatea făptuitorului sau terţului, atunci când nu este rezonabil să i se pretindă, conform împrejurărilor cazului, un comportament diferit.

2. Dacă pericolul ameninţă interese legale care diferă de cele menţionate la alineatul anterior şi se verifică celelalte premize menţionate acolo, pedeapsa poate fi în mod special atenuată sau, în mod excepţional, făptuitorul poate fi scutit de pedeapsă.

Articolul 36. Conflictul de îndatoriri

1. Nu este ilegală conduita aceluia care, în caz de conflict în cadrul îndeplinirii îndatoririlor juridice sau ordinelor legitime ale autorităţii, îndeplineşte îndatorirea sau ordinul de valoare egală sau superioară îndatoririi sau ordinului pe care îl sacrifică.

2. Datoria de supunere ierarhică încetează atunci când aceasta conduce la săvârşirea unei infracţiuni.

Articolul 37. Supunerea neimputabilă

Acţionează fără vină funcţionarul care îndeplineşte un ordin fără a cunoaşte faptul că acesta duce la săvârşirea unei infracţiuni, acest lucru nefiind evident în împrejurările reprezentate de acesta.

Articolul 38. Consimţământul

1. În afară de cazurile prevăzute în mod special de lege, consimţământul exclude caracterul ilicit al faptei atunci când se referă la interese legale de care se poate dispune în mod liber, iar fapta nu aduce atingere bunelor moravuri.

2. Consimţământul poate fi exprimat prin orice mijloc care exprimă voinţa serioasă, liberă şi informată a titularului interesului protejat juridic şi poate fi în mod liber revocat până la comiterea faptei.

3. Consimţământul este eficace doar dacă a fost acordat de o persoană cu vârsta peste 16 ani şi care posedă discernământul necesar pentru evaluarea sensului şi amplorii acestuia în momentul acordării.

4. Dacă consimţământul nu este cunoscut de autor, acesta se pedepseşte cu pedeapsa aplicabilă tentativei.

Articolul 39. Consimţământul presupus

1. Consimţământului efectiv îi este echivalent consimţământul presupus.

2. Există consimţământ presupus atunci când situaţia în care autorul acţionează permite în mod rezonabil presupunerea conform căreia titularul interesului protejat prin lege ar fi consimţit la faptă, dacă ar fi cunoscut circumstanţele săvârşirii acesteia.

TITLUL III

Despre consecinţele juridice ale faptei

CAPITOLUL I

Dispoziţii preliminare

Articolul 40. Finalitatea pedepselor şi măsurilor de siguranţă

1. Aplicarea pedepselor şi măsurilor de siguranţă vizează protejarea activelor juridice şi reintegrarea autorului în societate.

2. În niciun caz pedeapsa nu poate depăşi gradul vinovăţiei.

3. Măsura de siguranţă poate fi aplicată doar dacă este pe măsura gravităţii faptei şi periculozităţii autorului.

CAPITOLUL II

Pedepsele

Secţiunea I

Pedeapsa cu închisoarea, amenda şi interzicerea exercitării unei profesii, funcţii sau activităţi

Articolul 41. Durata şi calculul termenelor pedepsei cu închisoarea

1. Pedeapsa cu închisoarea are, de regulă, durata minimă de o lună şi cea maximă de douăzeci de ani.

2. Limita maximă a pedepsei cu închisoarea este de douăzeci şi cinci de ani în cazurile prevăzute de lege.

3. În niciun caz nu se poate depăşi limita maximă la care s-a făcut referire la alineatul anterior.

4. Calculul termenelor pedepsei cu închisoarea se face conform criteriilor stabilite de legislaţia procedurală penală, iar în lipsa acesteia, de legislaţia civilă.

Articolul 42. Executarea pedepsei cu închisoarea

1. Executarea pedepsei cu închisoarea care serveşte scopului de apărare a societăţii şi de prevenire a comiterii de noi infracţiuni, trebuie să fie orientată în sensul reintegrării sociale a deţinutului şi pregătirea acestuia pentru o viaţă responsabilă din punct de vedere social, lipsită de săvârşirea de infracţiuni.

2. Executarea pedepsei cu închisoarea este reglementată de legislaţia proprie în care sunt stabilite îndatoririle şi drepturile deţinuţilor.

Articolul 43. Regimul detenţiei la domiciliu

1. Ori de câte ori instanţa conchide că această formă de executare a pedepsei realizează în mod suficient şi adecvat finalitatea pedepsei cu închisoarea şi dacă persoana condamnată îşi dă consimţământul, sunt executate în regim de detenţie la domiciliu cu monitorizarea prin mijloace tehnice de control la distanţă:

a) pedeapsa închisorii cu executare efectivă care nu depăşeşte doi ani;

b) pedeapsa închisorii cu executare efectivă care nu depăşeşte doi ani, rezultată din deducerea prevăzută la articolele 80-82;

c) pedeapsa închisorii care nu depăşeşte doi ani, în cazul revocării pedepsei neprivative de libertate sau în caz de neachitare a amenzii prevăzute la alineatul 2 din articolul 45.

2. Regimul detenţiei la domiciliu constă în obligaţia persoanei condamnate de a rămâne la domiciliu pe durata pedepsei cu închisoarea, cu monitorizarea prin mijloace tehnice de control la distanţă, fără a aduce atingere absenţelor autorizate.

3. Instanţa poate autoriza absenţele necesare pentru frecventarea de programe de resocializare sau pentru desfăşurarea de activităţi profesionale, formare profesională sau studii ale persoanei condamnate.

4. Instanţa poate condiţiona regimul detenţiei la domiciliu de respectarea unor reguli de conduită, susceptibile de monitorizare din partea serviciilor de reintegrare socială, destinate să promoveze reintegrarea persoanei condamnate în societate, cu condiţia ca acestea să reprezinte obligaţii exigibile în mod rezonabil, cum ar fi:

a) participarea la anumite programe sau activităţi;

b) îndeplinirea anumitor obligaţi;

c) supunerea la tratamente medicale sau cure în instituţii adecvate, după obţinerea consimţământului prealabil al persoanei condamnate;

d) neexercitarea anumitor profesii;

e) interdicţia de a contacta, primi sau găzdui anumite persoane;

f) interdicţia de a avea în posesie obiecte apte în mod deosebit pentru săvârşirea de infracţiuni.

5. Liberarea condiţionată nu se aplică în cazul în care pedeapsa închisorii este executată în regim de detenţie la domiciliu.

Articolul 44. Modificarea condiţiilor şi revocarea regimului detenţiei la domiciliu

1. Autorizaţiile privind absenţa şi regulile de conduită pot fi modificate până la sfârşitul pedepsei ori de câte ori apar situaţii relevante sau de care instanţa a luat cunoştinţă doar ulterior.

2. Instanţa revocă regimul detenţiei la domiciliu dacă persoana condamnată:

a) încalcă în mod grav şi repetat regulile de conduită, prevederile planului de reintegrare socială sau îndatoririle care decurg din regimul de executare a pedepsei închisorii;

b) comite infracţiunea pentru care a fost condamnat şi dovedeşte astfel că scopul regimului detenţiei la domiciliu nu a fost atins;

c) este supus măsurii arestului preventiv.

3. Revocarea atrage după sine executarea pedepsei cu închisoarea care a rămas de executat, în penitenciar.

4. Pentru pedeapsa care urmează să fie executată în penitenciar se poate acorda liberare condiţionată.

Articolul 45. Înlocuirea pedepsei închisorii cu amenda

1. Pedeapsa închisorii aplicată ca măsură ce nu depăşeşte un an este înlocuită de amendă sau orice altă pedeapsă neprivativă de libertate aplicabilă, cu excepţia cazului în care executarea pedepsei cu închisoarea este necesară pentru prevenirea comiterii de noi infracţiuni. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile de la articolul 47.

2. Dacă amenda nu este achitată, condamnatul execută pedeapsa cu închisoarea aplicată prin hotărâre. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului 49.

3. (abrogat)

4. (abrogat)

Articolul 46. Interzicerea exercitării unei profesii, funcţii sau activităţi

1. Pedeapsa închisorii care nu depăşeşte trei ani este înlocuită de interzicerea, pe o perioadă de la doi la cinci ani, a exercitării unei profesii, funcţii sau activităţi, publice sau private, dacă infracţiunea a fost comisă de făptuitor în exercitarea acesteia, ori de câte ori instanţa conchide că prin acest mijloc se realizează în mod suficient şi adecvat finalitatea pedepsei.

2. În cazul prevăzut la alineatul anterior se aplică dispoziţiile alineatelor 3-5 ale articolului 66 şi respectiv ale articolului 68, cu adaptările necesare.

3. Instanţa revocă pedeapsa interzicerii exercitării profesiei, funcţiei sau activităţii şi ordonă executarea pedepsei cu închisoarea stabilită în hotărâre dacă făptuitorul, după condamnare:

a) încalcă interdicţia;

b) comite infracţiunea pentru care a fost condamnat şi demonstrează astfel că scopul pedepsei de interzicere a exercitării profesiei, funcţiei sau activităţii nu a fost atins.

4. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile de la articolul 57.

5. Dacă, în cazurile de la alineatul 3, condamnatul trebuie să execute pedeapsa cu închisoarea, dar a executat deja pedeapsa interdicţiei de exercitare a profesiei, funcţiei sau activităţii, instanţa deduce din perioada de detenţie perioada de interdicţie deja executată.

6. În sensul dispoziţiilor de la alineatul anterior, fiecare zi de închisoare este echivalentă cu numărul de zile de interdicţie a exercitării profesiei, funcţiei sau activităţii care îi corespund proporţional conform hotărârii, procedând în mod implicit la rotunjirea numărului de zile de executat, ori de câte ori este necesar.

Articolul 47. Amenda

1. Amenda este stabilită în zile, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul 1 al articolului 71, limita minimă fiind de regulă de 10 zile, iar cea maximă de 360.

2. Fiecare zi de amendă corespunde unei sume între 5 şi 500 de euro, pe care instanţa o stabileşte în funcţie de situaţia economică şi financiară a celui condamnat şi de îndatoririle personale ale acestuia.

3. Ori de câte ori situaţia economică şi financiară a condamnatului o justifică, instanţa poate autoriza plata amenzii într-un termen care să nu depăşească un an sau să permită plată în rate, ultima dintre acestea neputând să depăşească doi ani de la data la care condamnarea a rămas definitivă şi irevocabilă.

4. În limitele menţionate la alineatul anterior şi când motive neaşteptate o justifică, termenele de plată stabilite iniţial pot fi schimbate.

5. Neplata uneia dintre rate afectează data scadentă a tuturor celorlalte.

Articolul 48. Înlocuirea amenzii cu munca

1. La cererea condamnatului, instanţa poate să ordone ca pedeapsa amenzii să fie înlocuită total sau parţial cu zile de muncă în instituţii, ateliere sau lucrări ale Statului sau ale altor persoane juridice de drept public sau în instituţii private de solidaritate socială, atunci când conchide că această formă de executare îndeplineşte în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la numerele 3 şi 4 ale articolului 58 şi de la alineatul 1 al articolului 59.

Articolul 49. Convertirea amenzii neachitate în închisoare subsidiară

1. Dacă amenda, care nu a fost înlocuită cu muncă, nu este achitată în mod voluntar sau coercitiv, se execută închisoarea subsidiară pentru timpul corespunzător redus la două treimi, chiar dacă infracţiunea nu se pedepseşte cu închisoarea, fără a se aplica, în acest scop, limita minimă de zile de închisoare de la alineatul 1 al articolului 41.

2. Condamnatul poate evita oricând, total sau parţial, executarea pedepsei subsidiare, prin achitarea totală sau parţială a amenzii la care a fost condamnat.

3. Dacă persoana condamnată dovedeşte că motivul neachitării amenzii nu îi este imputabil, executarea pedepsei cu închisoarea subsidiară poate fi suspendată pe o perioadă de la unu la trei ani, cu condiţia ca suspendarea să fie subordonată îndeplinirii unor îndatoriri sau reguli de conduită de natură neeconomică sau financiară. Dacă îndatoririle sau regulile de conduită nu sunt îndeplinite, se execută închisoarea subsidiară; dacă sunt îndeplinite, pedeapsa se declară stinsă.

4. Dispoziţiile de la numerele 1 şi 2 se aplică corespunzător în cazul în care condamnatul, în mod culpabil, nu execută zilele de muncă care, la cererea sa, au înlocuit amenda. Dacă neexecutarea nu îi este imputabilă, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile de la alineatul anterior.

Secţiunea II

Suspendarea executării pedepsei cu închisoarea

Articolul 50. Premise şi durată

1. Instanţa suspendă executarea pedepsei cu închisoarea care nu depăşeşte cinci ani dacă, luând în considerare personalitatea autorului, condiţiile de viaţă ale acestuia, conduita sa ulterioară comiterii infracţiunii şi circumstanţele acesteia, decide că simpla condamnare şi ameninţarea cu închisoarea îndeplinesc în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

2. Instanţa, dacă consideră adecvat pentru îndeplinirea finalităţii pedepsei, subordonează suspendarea executării pedepsei, conform prevederilor articolelor următoare, îndeplinirii unor îndatoriri sau respectării unor reguli de conduită sau stabileşte ca suspendarea să fie însoţită de regim de probă.

3. Îndatoririle şi regulile de conduită pot fi impuse cumulativ.

4. Hotărârea de condamnare prezintă întotdeauna temeiurile suspendării şi condiţiile sale.

5. Perioada de suspendare este fixată de la unu la cinci ani.

Articolul 51. Îndatoriri

1. Suspendarea executării pedepsei poate fi subordonată îndeplinirii unor îndatoriri impuse condamnatului şi menite să repare prejudiciul rezultat în urmă infracţiunii, şi anume:

a) plata totală sau parţială, într-un anume termen, a despăgubirii datorate părţii vătămate sau garantarea plăţii prin intermediul unui depozit adecvat;

b) darea de satisfacţie persoanei vătămate;

c) cedarea unei contribuţii monetare sau a unei prestaţii de valoare echivalentă către instituţii publice sau private, de solidaritate socială sau Statului.

2. Îndatoririle impuse nu pot reprezenta în niciun caz pentru condamnat obligaţii a căror îndeplinire, în mod rezonabil, nu i se pot impune.

3. Îndatoririle impuse pot fi modificate până la sfârşitul perioadei de suspendare ori de câte ori apar circumstanţe relevante neaşteptate de care instanţa ia cunoştinţă ulterior.

4. Instanţa poate stabili ca serviciile de reinserţie socială să-l sprijine şi să-l monitorizeze pe condamnat în îndeplinirea îndatoririlor impuse.

Articolul 52. Reguli de conduită

1. Instanţa poate să impună condamnatului pe durata suspendării îndeplinirea unor reguli de conduită cu conţinut pozitiv, susceptibile de a fi monitorizate şi menite să susţină reintegrarea acestuia în societate, şi anume:

a) Să locuiască într-un anumit loc;

b) Să frecventeze anumite programe sau activităţi;

c) Să îndeplinească anumite obligaţii.

2. Instanţa poate, complementar, să impună condamnatului îndeplinirea altor reguli de conduită, cum ar fi:

a) Să nu exercite anumite profesii;

b) Să nu frecventeze anumite medii sau locuri;

c) Să nu locuiască în anumite locuri sau regiuni;

d) Să nu însoţească, găzduiască sau primească anumite persoane;

e) Să nu frecventeze anumite asociaţii sau să nu participe la anumite reuniuni;

f) Să nu deţină obiecte care pot înlesni comiterea de infracţiuni.

3. Instanţa, cu acordul prealabil al condamnatului, poate să stabilească supunerea acestuia la tratament medical sau cură într-o instituţie adecvată.

4. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2, 3 şi 4 ale articolului anterior.

Articolul 53. Suspendarea cu regim de probă

1. Instanţa poate să stabilească ca suspendarea să fie însoţită de regim de probă, dacă îl consideră potrivit să susţină reintegrarea condamnatului în societate.

2. Regimul de probă se bazează pe un plan de reinserţie socială, pus în executare prin monitorizarea şi sprijinul serviciilor de reinserţie socială pe durata perioadei de suspendare.

3. Regimul de probă se ordonă ori de câte ori condamnatul, la momentul săvârşirii faptei, nu împlinise vârsta de 21 de ani.

4. Regimul de probă se ordonă, de asemenea, atunci când autorul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la articolele 163 - 176-A, victima fiind minoră.

Articolul 54. Planul de reinserţie socială

1. Planul de resinserţie socială conţine obiectivele de resocializare care trebuie atinse de condamnat, activităţile pe care acesta trebuie să le desfăşoare, perioada de acomodare şi măsurile de sprijin şi supraveghere ce urmează să fie adoptate de către serviciile de reinserţie socială.

2. Planul de reinserţie socială este adus la cunoştinţa condamnatului, obţinându-se ori de câte ori este posibil, acordul prealabil al acestuia.

3. Instanţa poate impune îndatoririle şi regulile de conduită menţionate la articolele 51 şi 52 şi alte obligaţii de interes pentru planul de readaptare şi perfecţionarea sentimentului de responsabilitate socială a condamnatului, şi anume:

a) Să se prezinte la convocările magistratului însărcinat cu punerea în executare şi ale specialistului de reinserţie socială;

b) Să primească vizite ale specialistului de reinserţie socială şi să-i comunice sau să-i pună acestuia la dispoziţie documente doveditoare ale mijloacelor sale de subzistenţă;

c) Să informeze specialistul de reinserţie socială cu privire la schimbarea locuinţei şi a serviciului, precum şi orice deplasare mai lungă de opt zile şi data întoarcerii previzibile;

d) Să obţină autorizaţia prealabilă a magistratului însărcinat cu punerea în executare în vederea deplasării în străinătate.

4. În cazurile prevăzute la alineatul 4 al articolului anterior, regimul de probă trebuie să vizeze în mod deosebit prevenirea recidivei, iar în acest scop trebuie să includă întotdeauna monitorizarea tehnică a condamnatului care se dovedeşte necesară, şi anume prin frecventarea programelor de reabilitare destinate agresorilor sexuali ai copiilor şi tinerilor.

Articolul 55. Neîndeplinirea condiţiilor suspendării

Dacă, pe durata perioadei de suspendare, condamnatul, în mod culpabil, încetează de a mai duce la îndeplinire oricare dintre îndatoririle sau regulile de conduită impuse, sau încetează să urmeze planul de reinserţie, instanţa poate:

a) Să-i adreseze un avertisment solemn;

b) Să solicite garanţii de îndeplinire a obligaţiilor care condiţionează suspendarea;

c) Să impună noi îndatoriri sau reguli de conduită sau să introducă noi cerinţe în planul de reinserţie;

d) Să prelungească perioada de suspendare până la jumătatea termenului fixat iniţial, dar nu pentru mai puţin de un an şi fără a depăşi termenul maxim de suspendare prevăzut la alineatul 5 al articolului 50.

Articolul 56. Revocarea suspendării

1. Suspendarea executării pedepsei este revocată ori de câte ori, în decursul său, condamnatul:

a) Încalcă în mod grav şi repetat îndatoririle sau regulile de conduită impuse sau planul de reinserţie socială; sau

b) Comite infracţiunea pentru care a fost condamnat şi dovedeşte, astfel, că scopurile pe care se baza suspendarea nu au fost îndeplinite.

2. Revocarea atrage după sine executarea pedepsei cu închisoarea stabilită în hotărâre, fără ca persoana condamnată să poată solicita restituirea plăţilor efectuate deja.

Articolul 57. Stingerea pedepsei

1. Pedeapsa se declară stinsă dacă, după scurgerea perioadei de suspendare, nu există motive care să poate conduce la revocarea ei.

2. Dacă, la terminarea perioadei de suspendare, există un proces pentru o infracţiune pe rol care poate determina revocarea sau un incident legat de neîndeplinirea îndatoririlor, regulilor de conduită sau a planului de reinserţie, pedeapsa se declară stinsă doar la terminarea procesului sau a incidentului şi nu mai există posibilitatea revocării sau a prorogării perioadei de suspendare.

Secţiunea III

Munca în folosul comunităţii şi mustrarea

Articolul 58. Munca în folosul comunităţii

1. Dacă făptuitorului trebuie să i se aplice pedeapsa cu închisoarea nu mai mare de doi ani, instanţa o înlocuieşte cu munca în folosul comunităţii ori de câte ori decide, în virtutea vârstei persoanei condamnate, că astfel se îndeplineşte în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

2. Munca în folosul comunităţii constă în prestarea de servicii gratuite Statului, persoanelor juridice de drept public sau entităţilor private a căror activitate este considerată de interes pentru comunitate de către instanţă.

3. În sensul dispoziţiilor de la alineatul 1, fiecare zi de închisoare stabilită în hotărâre este înlocuită cu o oră de muncă, limita maximă fiind de 480 de ore.

4. Munca în folosul comunităţii poate fi prestată sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare legală, precum şi în zilele lucrătoare, însă, în acest caz, perioadele de lucru nu pot prejudicia ziua normală de muncă şi nici nu pot depăşi, pe zi, limita permisă conform regimului aplicabil cu privire la orele suplimentare.

5. Pedeapsa poate fi aplicată doar cu consimţământul celui condamnat.

6. Instanţa mai poate aplica celui condamnat regulile de conduită prevăzute la alineatele de la 1 la 3 ale articolului 52, ori de câte ori consideră că acestea sunt adecvate în vederea reintegrării sociale.

Articolul 59. Suspendarea provizorie, revocarea, stingerea şi substituirea

1. Munca în folosul comunităţii poate fi suspendată provizoriu pe motiv întemeiat de ordin medical, familial, profesional, social sau de altă natură, perioada de executare a pedepsei neputând, totuşi, să depăşească 30 de luni.

2. Instanţa revocă pedeapsa muncii în folosul comunităţii şi ordonă executarea pedepsei cu închisoarea stabilită în hotărâre dacă autorul, după condamnare:

a) Se pune intenţionat în situaţia de a nu putea munci;

b) Refuză, fără motiv întemeiat, să presteze munca sau încalcă în mod grosolan îndatoririle ce decurg din pedeapsă la care a fost condamnat; sau

c) Săvârşeşte infracţiunea pentru care a fost condamnat şi dovedeşte astfel că scopul pedepsei cu munca în folosul comunităţii nu a fost atins.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolul 57.

4. Dacă, în cazurile prevăzute la alineatul 2, condamnatul trebuie să execute pedeapsa cu închisoarea, dar a prestat deja muncă în folosul comunităţii, instanţa deduce din perioada de închisoare ce urmează a fi executată zilele de muncă deja prestate, în conformitate cu alineatul 3 al articolului anterior.

5. Dacă prestarea de muncă în folosul comunităţii este considerată satisfăcătoare, instanţa poate declara stinsă pedeapsa nu mai mică de şaptezeci şi două de ore, după executarea a două treimi din hotărâre.

6. Dacă făptuitorul nu poate presta munca la care a fost condamnat dintr-o cauza care nu îi este imputabila, instanţa, în funcţie de ceea ce se dovedeşte mai adecvat pentru îndeplinirea finalităţii pedepsei:

a) Înlocuieşte pedeapsa cu închisoarea stabilită în hotărâre cu amenda de până la 240 de zile, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la alineatul 2 al articolului 45; sau

b) Suspendă executarea pedepsei cu închisoarea stabilită în hotărâre pe o perioadă de la unu la trei ani, subordonând-o, conform dispoziţiilor de la articolele 51 şi 52, îndeplinirii unor îndatoriri sau reguli de conduită adecvate.

Articolul 60. Mustrarea

1. Dacă autorului i se cuvine o pedeapsă cu amendă nu mai mare de 240 de zile, instanţa se poate limita la o mustrare.

2. Mustrarea are loc doar dacă prejudiciul a fost reparat, iar instanţa decide că astfel finalitatea pedepsei este îndeplinită în mod adecvat şi suficient.

3. De regulă, mustrarea nu se aplică dacă autorul, în cei trei ani anteriori faptei, a mai primit o condamnare, inclusiv mustrare.

4. Mustrarea constă într-o critică solemnă făcută autorului, în cadrul audierii, de către instanţă.

Secţiunea IV

Liberarea condiţionată

Articolul 61. Premise şi durată

1. Aplicarea liberării condiţionate depinde întotdeauna de consimţământul condamnatului.

2. Instanţa îl liberează condiţionat pe cel condamnat la pedeapsa cu închisoarea atunci când jumătate din pedeapsă a fost executată, dar nu mai puţin de şase luni, dacă:

a) este întemeiată aşteptarea potrivit căreia, având în vedere circumstanţele faptei, viaţa anterioară a autorului, personalitatea şi evoluţia sa pe durata executării închisorii, acesta, în libertate, va duce o viaţă responsabilă din punct de vedere social, fără a mai săvârşi infracţiuni; şi

b) liberarea se dovedeşte compatibilă cu apărarea ordinii şi păcii sociale.

3. Instanţa îl liberează condiţionat pe condamnat în momentul în care două treimi din pedeapsă sunt executate, dar nu mai puţin de şase luni, cu condiţia verificării cerinţei de la litera a) a alineatului anterior.

4. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele anterioare, condamnatul la pedeapsa cu închisoarea mai mare de şase ani este liberat condiţionat de îndată ce a executat cinci şesimi din pedeapsă.

5. În oricare din cazuri, liberarea condiţionată are o durată egală cu perioada de detenţie care mai trebuie executată, până la maxim cinci ani, surplusul de pedeapsă considerându-se stins, după această perioadă.

Articolul 62. Adaptarea la liberarea condiţionată

În scopul adaptării la liberarea condiţionată, cu verificarea premizelor prevăzute la articolul anterior, aceasta poate fi anticipată de către instanţă pentru o perioadă de maxim un an, condamnatul fiind supus în perioada de anticipare, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii impuse, regimului de detenţie la domiciliu, cu supravegherea prin mijloace tehnice de control la distanţă.

Articolul 63. Eliberarea condiţionată în caz de executare succesivă a mai multor pedepse

1. În cazul executării mai multor pedepse cu închisoarea, pedeapsa care trebuie executată în primul rând este întreruptă atunci când jumătate din aceasta a fost executată.

2. În cazurile prevăzute la alineatul anterior, instanţa decide cu privire la liberarea condiţionată în momentul în care poate face acest lucru, simultan, în raport cu toate pedepsele.

3. Dacă suma pedepselor care trebuie executate succesiv depăşeşte şase ani de închisoare, instanţa îl liberează condiţionat pe cel condamnat, dacă nu au făcut-o deja, de îndată ce cinci şesimi din suma pedepselor au fost executate.

4. Dispoziţiile de la alineatele anterioare nu se aplică în cazul în care executarea pedepsei este rezultatul revocării liberării condiţionate.

Articolul 64. Regimul liberării condiţionate

1. Se aplică în mod corespunzător liberării condiţionate dispoziţiile de la articolul 52, cele de la alineatul 1 şi 2 ale articolului 53, de la articolul 54, de la literele a) şi c) ale articolului 55, de la alineatul 1 al articolului 56 şi cele de la articolul 57.

2. Revocarea liberării condiţionate atrage după sine executarea pedepsei cu închisoarea neexecutată încă.

3. În ceea ce priveşte pedeapsa cu închisoarea care este executată, se poate acorda din nou liberarea condiţionată conform dispoziţiilor de la articolul 61.

CAPITOLUL III

Pedepse accesorii şi efecte ale pedepselor

Articolul 65. Principii generale

1. Nicio pedeapsă nu implică ca efect necesar pierderea drepturilor civile, profesionale sau politice.

2. Legea poate decide ca anumitor infracţiuni să le corespundă interdicţia de exercitare a anumitor drepturi sau profesii.

Articolul 66. Interdicţia exercitării funcţiei

1. Titularului funcţiei publice, funcţionarului public sau reprezentantului din administraţie care, în exerciţiul activităţii pentru care a fost ales sau numit, săvârşeşte o infracţiune sancţionată cu pedeapsa cu închisoarea mai mare de trei ani, i se interzice, de asemenea, exercitarea acelei funcţii pe o perioadă de la doi la cinci ani atunci când fapta:

a) A fost săvârşită prin abuzul grav şi flagrant de funcţie sau cu încălcarea gravă şi evidentă a îndatoririlor inerente acesteia;

b) Dă dovadă de lipsă de demnitate în exercitarea funcţiei; sau

c) Implică pierderea încrederii necesare exercitării funcţiei.

2. Dispoziţiile de la alineatul anterior se aplică în mod corespunzător profesiilor sau activităţilor a căror exercitare depinde de titlu public sau de autorizarea sau aprobarea autorităţii publice.

3. Nu se deduce din perioada de interdicţie perioada în care autorul a fost privat de libertate în virtutea măsurii coercitive, pedepsei sau măsurii de siguranţă.

4. Dispoziţiile de la alineatele 1 şi 2 încetează dacă, pentru aceeaşi faptă, se aplică măsura de siguranţă de interdicţie a activităţii, conform prevederilor articolului 100.

5. Ori de câte ori titularul funcţiei publice, funcţionarul public sau reprezentantul din administraţie este condamnat pentru comiterea unei infracţiuni, instanţa comunică condamnarea autorităţii în subordinea căreia se află acesta.

Articolul 67. Suspendarea exercitării funcţiei

1. Inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea care nu a fost demis disciplinar din funcţia publică pe care o ocupă, se supune suspendării din funcţie pe durată executării pedepsei.

2. Suspendarea prevăzută la alineatul anterior are efecte care, conform legislaţiei respective, însoţesc sancţiunea disciplinară a suspendării exercitării funcţiei.

3. Dispoziţiile de la alineatele anterioare se aplică corespunzător profesiilor şi activităţilor a căror exercitare depinde de titlul public sau de autorizarea sau aprobarea autorităţii publice.

Articolul 68. Efectele interdicţiei şi suspendării exercitării funcţiei

1. Cu excepţia cazului în care există alte prevederi, interdicţia şi suspendarea exercitării funcţiei publice atrage după sine pierderea drepturilor şi privilegiilor atribuite titularului, funcţionarului sau reprezentantului, pe perioadă corespunzătoare.

2. Interdicţia exercitării funcţiei publice nu exclude posibilitatea ca titularul, funcţionarul sau reprezentantul să fie numit într-o funcţie care poate fi exercitată fără condiţiile de demnitate şi încredere ale funcţiei a cărei exercitare a fost interzisă.

3. Dispoziţiile de la alineatele anterioare se aplică corespunzător profesiilor sau activităţilor a căror exercitare depinde de titlul public sau de autorizaţia sau aprobarea autorităţii publice.

Articolul 69. Interdicţia de a conduce vehicule cu motor

1. Îi este interzis să conducă vehicule cu motor pe o perioadă de la 3 luni la trei ani celui care a fost pedepsit pentru:

a) infracţiunile de omucidere sau vătămare corporală comise în timpul conducerii unui vehicul motorizat cu încălcarea regulilor de circulaţie rutieră şi pentru infracţiunile prevăzute la articolele 291 şi 292;

b) pentru infracţiunea comisă prin utilizarea vehiculului şi a cărei executare a fost înlesnită de acesta în mod relevant; sau

c) pentru infracţiunea de nesupunere comisă prin refuzul de a se supune probelor stabilite prin lege în vederea detectării consumului de alcool, stupefiante, substanţe psihotrope sau produse cu efect similar la volan.

2. Interdicţia produce efecte de la data la care hotărârea devine definitivă şi poate cuprinde vehicule cu motor de orice categorie.

3. În termen de 10 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei, condamnatul predă la secretariatul instanţei sau la orice post de poliţie, care îl va trimite acolo, permisul auto, dacă acesta nu a fost deja reţinut în timpul procesului.

4. Secretariatul instanţei comunică interdicţia Direcţiei Rutiere Generale în termen de 20 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, iar Ministerului Public situaţiile de neîndeplinire a dispoziţiilor de la alineatul anterior.

5. În cazul unui permis auto emis în străinătate cu valoare internaţională, confiscarea poate fi înlocuită cu o adnotare a Direcţiei Rutiere Generale pe permisul respectiv referitoare la interdicţia pronunţată. Dacă adnotarea nu este posibilă, secretariatul instanţei, prin intermediul Direcţiei Rutiere Generale, comunică decizia organismului competent din ţara care a emis permisul.

6. Nu se ia în calcul în ceea ce priveşte perioada de interdicţie, perioada în care autorul a fost privat de libertate în virtutea măsurii coercitive, a pedepsei sau măsurii de siguranţă.

7. Dispoziţiile de la alineatul 1 încetează atunci când, pentru aceeaşi faptă, s-a aplicat anularea sau interdicţia de a primi permis auto în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 101.

Articolul 69-A. Declaraţia de nedemnitate succesorală

Hotărârea prin care este condamnat autorul sau complicele la infracţiunea de omucidere, chiar şi neconsumată, contra testatorului sau contra soţului, descendentului, ascendentului, adoptantului sau adoptatului, poate declara nedemnitatea succesorală a celui condamnat conform şi în scopurile prevăzute la litera a) a articolului 2034 şi la articolul 2037 din Codul civil, fără a aduce atingere dispoziţiilor de la articolul 2036 ale aceluiaşi cod.

Articolul 69-B. Interdicţia exercitării funcţiei pentru infracţiuni împotriva autodeterminării şi libertăţii sexuale

1. Poate fi condamnat la interdicţia exercitării profesiei, ocupaţiei, funcţiei sau activităţii publice sau private, chiar şi neremunerate, a cărei exercitare presupune contactul regulat cu minori, pe o perioadă de la doi la douăzeci de ani, avându-se în vedere gravitatea concretă a faptei şi legătura cu funcţia exercitată de către autor, cel care este pedepsit pentru una din infracţiunile prevăzute la articolele 163 - 176-A, atunci când victima nu este minoră.

2. Este condamnat la interdicţia exercitării profesiei, ocupaţiei, funcţiei sau activităţii publice sau private, a cărei exercitare presupune contactul regulat cu minori, pe o perioadă de la cinci la douăzeci de ani, cel care este pedepsit pentru una din infracţiunile prevăzute la articolele 163 - 176-A, atunci când victima este minoră.

3. Este condamnat la interzicerea exercitării funcţiilor sau activităţilor publice sau private, chiar şi neremunerate, în instituţiile prevăzute la alineatul 1 al articolului 166, pe o perioadă de la cinci la douăzeci de ani, cel care este pedepsit pentru infracţiunea prevăzută la articolul 166.

Articolul 69-C. Interdicţia încredinţării minorului şi a exercitării responsabilităţilor parentale

1. I se poate interzice încredinţarea minorului, în special adopţia, custodia, curatela, asistenţa maternală, sprijinul civil, tutela, pe o perioadă de la doi la 20 de ani, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi legătură acesteia cu funcţia exercitată de autor, celui care este pedepsit pentru una din infracţiunile prevăzute la articolele 163 - 176-A, atunci când victimă nu este minoră.

2. I se interzice încredinţarea minorului, în special adopţia, custodia, curatela, asistenţa maternală, sprijinul civil, tutela, pe o perioadă de la cinci la 20 de ani, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi legătura acesteia cu funcţia exercitată de autor, celui care este pedepsit pentru una din infracţiunile prevăzute la articolele 163 - 176-A, atunci când victima este minoră.

3. I se interzice exercitarea responsabilităţilor parentale, pe o perioadă de la cinci la 20 de ani, celui care este pedepsit pentru una din infracţiunile de la articolele 163 - 176-A, comisă împotrivă descendentului autorului, soţului sau persoanei cu care autorul are o relaţie similară cu cea a soţilor.

4. Se aplică dispoziţiile de la alineatele 1 şi 2 cu privire la relaţiile stabilite deja.

CAPITOLUL IV

Individualizarea pedepsei

Secţiunea I

Reguli generale

Articolul 70. Criteriul alegerii pedepsei

Dacă unei infracţiuni i se aplică, alternativ, o pedeapsă privativă de libertate şi pedeapsă neprivativă de libertate, instanţa o preferă pe cea de-a doua ori de câte ori aceasta îndeplineşte în mod adecvat şi suficient finalitatea pedepsei.

Articolul 71. Determinarea pedepsei

1. Determinarea pedepsei, în limitele stabilite de lege, se face în funcţie de culpa autorului şi de exigenţele de prevenţie.

2. În determinarea concretă a pedepsei, instanţa ia în considerare toate circumstanţele care, fără a face parte din tipul respectiv de infracţiune, sunt în favoarea sau defavoarea autorului, analizând următoarele:

a) gradul de ilegalitate a faptei, modul de executare a acesteia şi gravitatea consecinţelor sale, precum şi gradul de încălcare a îndatoririlor impuse autorului;

b) intensitatea intenţiei sau neglijenţei;

c) sentimentele manifestate la comiterea infracţiunii şi scopurile sau motivele care au determinat-o;

d) condiţiile personale ale autorului şi situaţia economică a acestuia;

e) comportamentul anterior şi posterior faptei, mai ales atunci când acesta este menit să repare consecinţele infracţiunii;

f) lipsa de pregătire în vederea menţinerii unei conduite legale, manifestată în faptă, atunci când această lipsă trebuie să fie cenzurată prin aplicarea legii.

3. În hotărâre sunt menţionate în mod expres temeiurile măsurii pedepsei.

Articolul 72. Atenuarea specială a pedepsei

1. Instanţa atenuează în mod special pedeapsa, în afara cazurilor prevăzute expres de lege, atunci când există circumstanţe anterioare sau posterioare infracţiunii sau simultane acesteia, care diminuează mult caracterul ilicit al faptei, culpa autorului sau necesitatea pedepsei.

2. În sensul dispoziţiilor de la alineatul anterior, sunt luate în considerare, printre altele, următoarele circumstanţe:

a) autorul a acţionat sub influenţa ameninţării grave sau sub ascendentul persoanei de care depinde sau căreia îi datorează supunere;

b) comportamentul autorului a fost determinat de un motiv onorabil, la solicitarea insistentă sau tentaţia victimei, prin provocare injustă sau jignire nemeritată;

c) au existat acte demonstrative de regret sincer din partea autorului, şi anume, repararea prejudiciilor cauzate în măsura în care îi stă în putinţă;

d) a trecut o perioadă îndelungată de timp de la comiterea infracţiunii, iar autorul şi-a menţinut comportamentul corect.

3. Poate fi luată în considerare o singură dată circumstanţa care, prin ea însăşi sau împreună cu altele, a dus la atenuarea special prevăzută în lege şi la cea prevăzută la prezentul articol.

Articolul 73. Condiţiile atenuării speciale

1. Ori de câte ori se decide atenuarea specială a pedepsei, se vor respecta următoarele cu privire la limitele pedepsei aplicabile:

a) Limita maximă a pedepsei cu închisoarea este redusă cu o treime;

b) Limita minimă a pedepsei cu închisoarea este redusă cu o cincime dacă este egală sau mai mare de trei ani şi la minimul legal dacă este mai mică;

c) Limita maximă a pedepsei amenzii este redusă cu o treime, iar limita minimă se reduce la minimul legal;

d) Dacă limita maximă a pedepsei cu închisoarea nu este mai mare de trei ani, aceasta poate fi înlocuită cu amendă, în limitele generale.

2. Pedeapsa special atenuată stabilită concret este pasibilă de înlocuire, în conformitate cu termenii generali.

Articolul 74. Scutirea de pedeapsă

1. Atunci când infracţiunea se sancţionează cu pedeapsa cu închisoarea nu mai mare de şase luni sau doar cu amendă nu mai mare de 120 de zile, instanţa îl poate declara vinovat pe inculpat, fără a aplica însă nicio pedeapsă:

a) Caracterul ilicit al faptei şi culpă autorului sunt neglijabile;

b) Prejudiciul a fost reparat; şi

c) Scutirii de pedeapsă nu se opun raţiuni care ţin de prevenţie.

2. Dacă judecătorul are motive să creadă că repararea prejudiciului este pe cale de a se verifica, poate amâna hotărârea în vederea reanalizării cazului în termen de un an, la o dată pe care o stabileşte pe loc.

3. Atunci când o altă normă admite, cu caracter facultativ, scutirea de pedeapsă, aceasta poate fi decisă doar cu verificarea cerinţelor de la literele de la alineatul 1.

Secţiunea II

Recidiva

Articolul 75. Premise

1. Este pedepsit ca recidivist cel care, pe cont propriu sau sub orice formă de participaţie, comite o infracţiune cu premeditare pasibilă de pedeapsă cu închisoarea efectivă mai mare de şase luni, după ce a fost condamnat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă la pedeapsa cu închisoarea efectivă mai mare de şase luni pentru o altă infracţiune cu premeditare, dacă, conform împrejurărilor cazului, autorul trebuie condamnat, întrucât condamnarea sau condamnările anterioare nu au fost un avertisment suficient pentru prevenirea altor infracţiuni.

2. Infracţiunea anterioară pentru care autorul a fost condamnat nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte recidiva dacă între comiterea ei şi infracţiunea următoare s-au scurs mai mult de cinci ani; în acest termen nu este luată în considerare perioada în care autorul a executat o măsură procedurală, pedeapsă sau măsură de siguranţă privativă de libertate.

3. Condamnările pronunţate de către instanţele străine sunt relevante în ceea ce priveşte recidiva conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare, atât timp cât fapta constituie infracţiune potrivit legii portugheze.

4. Prescrierea pedepsei, amnistia, iertarea generică şi graţierea nu împiedică verificarea recidivei.

Articolul 76. Efecte

1. În caz de recidivă, limita minimă a pedepsei aplicabile este sporită cu o treime, iar limita maximă rămâne neschimbată. Agravarea nu poate depăşi măsura pedepsei mai severe aplicată la condamnările anterioare.

2. Dispoziţiile referitoare la pedeapsa relativ nedeterminată, atunci când sunt aplicabile, prevalează asupra regulilor pedepsei recidivei.

Secţiunea III

Pedepsirea concursului de infracţiuni şi a infracţiunii continuate

Articolul 77. Regulile de pedepsire a concursului

1. Atunci când o persoană săvârşeşte mai multe infracţiuni înainte ca sentinţa de condamnare pentru oricare dintre ele să rămână definitivă şi irevocabilă este condamnată la o pedeapsă unică. La stabilirea pedepsei sunt analizate, în ansamblu, faptele şi personalitatea autorului.

2. Pedeapsa aplicabilă are ca limită maximă suma pedepselor aplicate concret diferitelor infracţiuni, fără a putea depăşi 25 de ani atunci când e vorba de pedeapsa cu închisoarea şi 900 de zile când vorbim despre pedeapsa amenzii; iar ca limită minimă cea mai mare dintre pedepsele aplicate concret diferitelor infracţiuni.

3. Dacă pedepsele aplicate infracţiunilor în concurs sunt unele cu închisoarea, altele cu amenda, natura diferită a acestora se menţine în pedeapsă unică ce rezultă din aplicarea criteriilor stabilite la alineatele anterioare.

4. Pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă se aplică întotdeauna autorului, deşi sunt prevăzute doar de una din legile aplicabile.

Articolul 78. Cunoaşterea incidentală a concursului

1. Dacă, după o hotărâre de condamnare definitivă şi irevocabilă, se dovedeşte că autorul a comis, anterior acelei condamnări, altă infracţiune sau infracţiuni, se aplică regulile de la articolul anterior, pedeapsa care a fost deja executată fiind dedusă din pedeapsa unică aplicată pentru concursul de infracţiuni.

2. Dispoziţiile de la alineatul anterior se aplică doar infracţiunilor ale căror condamnări sunt definitive şi irevocabile.

3. Pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă aplicate prin hotărârea anterioară sunt menţinute, cu excepţia cazului în care acestea nu se dovedesc necesare în vederea noii hotărâri; dacă se aplică doar infracţiunii ce rămâne de analizat, sunt dispuse doar dacă se dovedesc necesare în raport cu hotărârea anterioară.

Articolul 79. Pedepsirea infracţiunii continuate

1. Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa aplicabilă celei mai grave fapte care include continuarea.

2. Dacă, după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi irevocabilă, instanţa ia la cunoştinţă de o faptă mai gravă care include continuarea, pedeapsa care i se aplică o înlocuieşte pe cea anterioară.

Secţiunea IV

Deducerea

Articolul 80. Măsuri procedurale

1. Detenţia, închisoarea preventivă şi obligaţia de a nu părăsi domiciliul executate de către făptuitor sunt deduse în întregime din executarea pedepsei cu închisoarea, chiar dacă au fost aplicate într-un proces diferit de cel în care a fost condamnat, atunci când fapta pentru care a fost condamnat a fost comisă anterior hotărârii finale din procesul în cadrul căruia măsurile au fost aplicate.

2. Dacă se aplică pedeapsa amenzii, detenţia, închisoarea preventivă şi obligaţia de a nu părăsi domiciliul sunt deduse la o rată de o zi de privare de libertate pentru, cel puţin, o zi de amendă.

Articolul 81. Pedeapsa anterioară

1. Dacă pedeapsa impusă prin hotărâre definitivă şi irevocabilă este substituită ulterior cu alta, se deduce din aceasta pedeapsa anterioară, în măsura în care a fost deja executată.

2. Dacă pedeapsa anterioară şi cea posterioară sunt de natură diferită, se deduce din noua pedeapsă ceea ce pare echitabil.

Articolul 82. Măsura procedurală sau pedeapsa aplicate în străinătate

Se deduce, conform prevederilor de la articolele anterioare, orice măsură procedurală sau pedeapsă aplicată autorului în străinătate, pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte.

CAPITOLUL V

Pedeapsa relativ nedeterminată

Secţiunea I

Predispoziţia spre delincvenţă

Articolul 83. Premise şi efecte

1. Cel care comite o infracţiune cu premeditare căreia trebuie să i se aplice concret pedeapsa cu închisoarea efectivă mai mare de doi ani şi a comis anterior două sau mai multe infracţiuni cu premeditare, iar fiecăreia dintre acestea i s-a aplicat sau i se aplică, de asemenea, pedeapsa cu închisoarea efectivă mai mare de doi ani, se sancţionează cu o pedeapsă relativ nedeterminată, ori de câte ori evaluarea de ansamblu a faptelor săvârşite şi a personalităţii autorului dezvăluie o puternică înclinaţie spre comiterea de infracţiuni, care încă persistă în momentul condamnării.

2. Pedeapsa relativ nedeterminată are un minim corespunzător a două treimi din pedeapsa cu închisoarea care, concret, s-ar cuveni infracţiunii săvârşite şi un maxim corespunzător acestei pedepse sporit cu şase ani, fără a depăşi însă douăzeci şi cinci de ani în total.

3. Orice infracţiune anterioară nu mai este luată în considerare în sensul dispoziţiilor de la alineatul 1, atunci când între săvârşirea ei şi infracţiunea următoare s-au scurs mai mult de cinci ani; în acest termen nu este socotită perioada în care autorul a executat o măsură procedurală, pedeapsă cu închisoarea sau măsură de siguranţă privativă de libertate.

4. Se iau în considerare, conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare, faptele judecate într-o ţară străină pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea efectivă mai mare de doi ani, atât timp cât acelor fapte le este aplicabilă, potrivit legislaţiei portugheze, pedeapsa cu închisoarea mai mare de doi ani.

Articolul 84. Alte cazuri de aplicare a pedepsei

1. Cel care comite o infracţiune cu intenţie căreia trebuie să i se aplice concret pedeapsa cu închisoarea efectivă şi a mai săvârşit anterior patru sau mai multe infracţiuni cu premeditare, iar fiecăreia dintre acestea s-a aplicat sau se aplică pedeapsa cu închisoarea efectivă, se sancţionează cu o pedeapsă relativ nedeterminată ori de câte ori se verifică celelalte premize stabilite la alineatul 1 al articolului anterior.

2. Pedeapsa relativ nedeterminată are un minim corespunzător a două treimi din pedeapsa cu închisoarea care, concret, s-ar cuveni infracţiunii săvârşite şi un maxim corespunzător acestei pedepse sporit cu patru ani, fără a depăşi însă douăzeci şi cinci de ani în total.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului anterior.

4. Se iau în considerare, conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare, faptele judecate într-o ţară străină pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea efectivă, atât timp cât acelor fapte le este aplicabilă, potrivit legislaţiei portugheze, pedeapsa cu închisoarea.

Articolul 85. Restricţii

1. Dacă infracţiunile au fost comise înainte ca autorul să împlinească vârstă de 25 de ani, dispoziţiile de la articolele 83 şi 84 se aplică doar dacă acesta a executat închisoare cel puţin un an.

2. În cazul de la alineatul anterior, limita maximă a pedepsei relativ nedeterminată corespunde unei creşteri cu patru sau cu doi ani a pedepsei cu închisoarea care s-ar cuveni, concret, infracţiunii comise, în funcţie de verificarea premizelor de la articolul 83 sau 84.

3. Termenul menţionat la alineatul 3 al articolului 83 este, în scopul dispoziţiilor de la prezentul articol, de trei ani.

Secţiunea II

Alcoolicii şi cazuri echivalente

Articolul 86. Premise şi efecte

1. Dacă un alcoolic sau o persoană cu tendinţa de a abuza de băuturile alcoolice comite o infracţiune pentru care trebuie să se aplice, concret, pedeapsa cu închisoarea efectivă, iar anterior a mai comis o infracţiune căreia i s-a aplicat, de asemenea, pedeapsa cu închisoarea efectivă, se sancţionează cu o pedeapsă relativ nedeterminată ori de câte ori infracţiunile au fost comise în stare de ebrietate sau au avut legătură cu alcoolismul sau cu tendinţa autorului.

2. Pedeapsa relativ nedeterminată are un minim corespunzător a două treimi din pedeapsa cu închisoarea care, concret, s-ar cuveni infracţiunii comise şi un maxim corespunzător acestei pedepse sporită cu doi ani la prima condamnare şi cu patru la următoarele, fără a depăşi douăzeci şi cinci de ani în total.

Articolul 87. Scopul executării pedepsei

Executarea pedepsei prevăzute la articolul anterior este orientată în sensul combaterii alcoolismului autorului sau eliminării tendinţei de abuz a băuturilor alcoolice.

Articolul 88. Abuzul de stupefiante

Dispoziţiile de la articolele 86 şi 87 se aplică corespunzător celor care abuzează de stupefiante.

Secţiunea III

Dispoziţii comune

Articolul 89. Planul de readaptare

1. În cazul aplicării pedepsei relativ nedeterminată, este elaborat, cât mai curând posibil, un plan individual de readaptare a delincventului pe baza a ceea ce se cunoaşte despre el şi, ori de câte ori este posibil, cu acordul acestuia.

2. Pe parcursul executării pedepsei planul se modifică în funcţie de progresul delincventului şi de celelalte circumstanţe relevante.

3. Planul şi modificările acestuia sunt comunicate delincventului.

Articolul 90. Liberarea condiţionată şi eliberarea de probă

1. Cu până la două luni înainte de a se atinge limita minimă a pedepsei relativ nedeterminată, administraţia penitenciarului trimite către instanţă o opinie motivată cu privire la acordarea liberării condiţionate, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la alineatele 1 şi 3 ale articolului 61 şi ale articolului 64.

2. Liberarea condiţionată are o durată egală cu perioada necesară pentru atingerea limitei maxime a pedepsei, dar niciodată mai mare de cinci ani.

3. Dacă liberarea condiţionată la care fac referire alineatele anterioare nu este acordată sau este revocată, se aplică corespunzător, din momentul în care se dovedeşte executată pedeapsa, care s-ar cuveni, concret, infracţiunii comise, dispoziţiile de la alineatul 1 al articolului 92, de la alineatele 1 şi 2 ale articolului 93 şi cele de la articolele 94 şi 95.

Articolul 90-A. Pedepse aplicabile persoanelor juridice

1. Pentru infracţiunile prevăzute la alineatul 2 al articolului 11 se aplică persoanelor juridice şi entităţilor echivalente pedepsele principale cu amendă sau dizolvarea.

2. Pentru aceleaşi infracţiuni le pot fi aplicate persoanelor juridice şi entităţilor echivalente următoarele pedepse accesorii:

a) Ordin judecătoresc;

b) Interzicerea exercitării activităţii;

c) Interdicţia de a încheia anumite contracte sau contracte cu anumite entităţi;

d) Pierderea dreptului de a primi subvenţii sau stimulente;

e) Închiderea societăţii;

f) Divulgarea hotărârii de condamnare.

Articolul 90-B. Amenda

1. Limitele minime şi maxime ale amenzii aplicabile persoanelor juridice şi entităţilor echivalente se stabilesc având ca reper pedeapsa cu închisoarea prevăzută pentru persoanele fizice.

2. O lună de închisoare corespunde, pentru persoanele juridice şi entităţile echivalente, a 10 zile de amendă.

3. Ori de câte ori pedeapsa aplicabilă persoanelor fizice se stabileşte exclusiv sau alternativ în amendă, se aplică persoanelor juridice sau entităţilor echivalente aceleaşi zile de amendă.

4. Amenda se stabileşte în zile, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul 1 al articolului 71.

5. Fiecare zi de amendă corespunde unei sume cuprinse între 100 de euro şi 10.000 de euro, pe care instanţa o stabileşte în funcţie de situaţia economică şi financiară a celui condamnat şi de îndatoririle sale faţă de salariaţi, cu aplicarea dispoziţiilor de la alineatele 3 şi 5 ale articolului 47.

6. La încheierea termenului de plată a amenzii sau a anumitor tranşe fără ca plata să fi fost efectuată, instanţa trece la executarea silită a activelor persoanei juridice sau entităţii echivalente.

7. Amenda care nu a fost achitată în mod voluntar sau coercitiv nu poate fi convertită în închisoare subsidiară.

Articolul 90-C. Mustrarea

1. Dacă persoanei juridice sau entităţii echivalente i se aplică pedeapsa amenzii nu mai mare de 240 de zile, instanţa se poate limita la o mustrare, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la alineatele 2 şi 3 ale articolului 60.

2. Mustrarea constă într-o critică orală solemnă făcută în cadrul audierii, de către instanţă, reprezentantului legal al persoanei juridice sau entităţii echivalente sau, în lipsa acestuia, unei alte persoane care ocupă în cadrul ei o poziţie de conducere.

Articolul 90-D. Garanţia de bună purtare

1. Dacă persoanei juridice sau entităţii echivalente trebuie să i se aplice pedeapsa amenzii nu mai mare de 600 de zile, instanţa o poate înlocui cu garanţia bunei purtări, de la 1.000 la 1.000.000 de euro, pe o perioadă de la unu la cinci ani.

2. Garanţia se declară pierdută în favoarea Statului dacă persoana juridică sau entitatea echivalentă comite o nouă infracţiune pentru care este condamnată pe durata termenului, în caz contrar fiindu-i restituită.

3. Garanţia poate fi furnizată printr-un depozit, gaj, ipotecă, garanţie bancară sau obligaţiune.

4. Instanţa revocă pedeapsa garanţiei bunei purtări şi ordonă executarea pedepsei amenzii pronunţată în hotărâre dacă persoana juridică sau entitatea echivalentă nu furnizează garanţia în termenul fixat.

Articolul 90-E. Supravegherea judiciară

1. Dacă persoanei juridice sau entităţii echivalente trebuie să i se aplice pedeapsa amenzii nu mai mare de 600 de zile, instanţa se poate limita la decizia de supraveghere a acesteia de către un reprezentant judiciar pe o perioadă de la unu la cinci ani, acesta urmând să auditeze activitatea care a determinat condamnarea.

2. Reprezentantul judiciar nu are autoritate de gestiune a persoanei juridice sau a entităţii echivalente.

3. Reprezentantul judiciar informează instanţa cu privire la evoluţia activităţii persoanei juridice sau entităţii echivalente semestrial sau ori de câte ori consideră necesar.

4. Instanţa revocă pedeapsa supravegherii judiciare şi ordonă executarea pedepsei amenzii stabilită prin hotărâre dacă persoană juridică sau entitatea echivalentă, după condamnare, săvârşeşte infracţiunea pentru care a fost condamnată şi dovedeşte că finalitatea pedepsei supravegherii judiciare nu a fost atinsă.

Articolul 90-F. Pedeapsa dizolvării

Instanţa adoptă pedeapsa dizolvării atunci când persoana juridică sau entitatea echivalentă a fost creată cu intenţia exclusivă sau predominantă de a comite infracţiunile de la alineatul 2 al articolului 11 sau atunci când comiterea repetată a acestor infracţiuni dovedeşte faptul că persoana juridică sau entitatea echivalentă este utilizată exclusiv sau predominant în acest scop de cel care ocupă o poziţie de conducere în cadrul ei.

Articolul 90-G. Ordinul judecătoresc

1. Instanţa poate ordona persoanei juridice sau entităţii echivalente să adopte anumite măsuri, şi anume cele care sunt necesare pentru încetarea activităţii ilicite sau evitarea consecinţelor acesteia.

2. Instanţa stabileşte termenul în care ordinul trebuie îndeplinit de la momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.

Articolul 90-H. Interdicţia de a încheia contracte

Interdicţia de a încheia anumite contracte sau contracte cu anumite entităţi se aplică pe o perioadă de la unu la cinci ani persoanei juridice sau entităţii echivalente.

Articolul 90-I. Pierderea dreptului de a beneficia de subvenţii sau stimulente

Pierderea dreptului de a beneficia de subvenţii sau stimulente acordate de Stat şi celelalte persoane juridice publice se aplică, pe o perioadă de la unu la cinci ani, persoanei juridice sau entităţii echivalente.

Articolul 90-J. Interzicerea exercitării activităţii

1. Instanţa poate ordona interdicţia exercitării anumitor activităţi, pe o perioadă de la trei luni la cinci ani, atunci când infracţiunea a fost comisă în exerciţiul acestor activităţi.

2. Atunci când persoana juridică sau entitatea echivalentă săvârşeşte o infracţiune sancţionată cu pedeapsa amenzii mai mare de 600 de zile, instanţa poate decide interzicerea definitivă a anumitor activităţi.

3. În cazul prevăzut la alineatul anterior, instanţa poate reabilita persoana juridică sau entitatea echivalentă dacă aceasta s-a comportat, pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei principale, într-un mod care face rezonabilă presupunerea că nu va mai comite noi infracţiuni.

Articolul 90-L. Închiderea societăţii

1. Instanţa poate ordona închiderea societăţii pe o perioadă de la trei luni la cinci ani, atunci când infracţiunea a fost comisă în cadrul respectivei activităţi.

2. Atunci când persoana juridică sau entitatea echivalentă comite o infracţiune sancţionată cu pedeapsa amenzii mai mare de 600 de zile, instanţa poate decide închiderea definitivă a societăţii.

3. În cazul prevăzut la alineatul anterior, instanţa poate reabilita persoana juridică sau entitatea echivalentă şi poate autoriza redeschiderea societăţii dacă aceasta s-a comportat, pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei principale, într-un mod care face rezonabilă presupunerea că nu va mai săvârşi infracţiuni.

4. Aplicarea pedepsei de închidere nu este împiedicată de transferul societăţii sau de cedarea drepturilor de orice natură, legate de exercitarea activităţii, efectuate după iniţierea procesului sau după săvârşirea infracţiunii, cu excepţia cazului în care cumpărătorul este de bună-credinţă.

5. Închiderea societăţii nu constituie un motiv just de concediere a salariaţilor şi nici temei de suspendare sau reducere a plăţilor respectivelor remuneraţii.

Articolul 90-M. Divulgarea hotărârii de condamnare

1. Decizia de condamnare este întotdeauna publicată în cazurile în care sunt aplicate pedepsele prevăzute la articolele 90-C, 90-J şi 90-L, fiind posibilă în toate celelalte cazuri.

2. Ori de câte ori se decide pedeapsa divulgării hotărârii de condamnare, aceasta este efectuată pe cheltuiala celui condamnat, printr-un instrument mass-media stabilit de către instanţă, precum şi prin afişarea anunţului, pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, în propria unitate comercială sau industrială sau la sediul exercitării activităţii, într-un mod vizibil pentru public.

3. Divulgarea deciziei de condamnare se face prin extras în care sunt menţionate elementele infracţiunii şi sancţiunile aplicate, precum şi identificarea persoanelor juridice sau a entităţilor echivalente.

CAPITOLUL VII

Măsuri de siguranţă

Secţiunea I

Internarea persoanelor care nu pot fi trase la răspundere

Articolul 91. Premise şi durată minimă

1. Cel care comite o faptă ilicită tipică şi se consideră că nu poate fi tras la răspundere, conform prevederilor articolului 20, este internat la ordinul instanţei într-o instituţie de tratament sau siguranţă, ori de câte ori, în virtutea anomaliei psihice şi a gravităţii faptei săvârşite, este întemeiată temerea că acesta va comite noi fapte de acelaşi fel.

2. Atunci când fapta săvârşită de către persoana care nu poate fi trasă la răspundere corespunde unei infracţiuni contra persoanelor sau unei infracţiuni de pericol comun sancţionate cu pedeapsa cu închisoarea mai mare de cinci ani, internarea are durata minimă de trei ani, cu excepţia cazului în care eliberarea se dovedeşte compatibilă cu apărarea ordinii juridice şi păcii sociale.

Articolul 92. Încetarea şi prorogarea internării

1. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la alineatul 2 al articolului anterior, internarea încetează atunci când instanţa constată terminată starea de periculozitate care a generat-o.

2. Internarea nu poate depăşi limita maximă a pedepsei corespunzătoare tipului de infracţiune săvârşită de către persoana ce nu poate fi trasă la răspundere.

3. Dacă fapta săvârşită de către persoana care nu poate fi trasă la răspundere corespunde unei infracţiuni sancţionate cu pedeapsă mai mare de opt ani, iar pericolul săvârşirii de noi fapte de aceleaşi fel este atât de mare încât eliberarea nu este recomandată, internarea poate fi prorogată pe perioade succesive de doi ani până la verificarea situaţiei prevăzute la alineatul 1.

Articolul 93. Revizuirea situaţiei persoanei internate

1. Dacă se invocă existenţa unei cauze justificative a încetării internării, instanţa evaluează chestiunea oricând.

2. Evaluarea este obligatorie, independent de solicitare, după doi ani de la iniţierea internării sau de la hotărârea care a menţinut-o.

3. Se menţine, în oricare dintre cazuri, perioada minimă de internare stabilită la alineatul 2 al articolului 91.

Articolul 94. Eliberarea în regim de probă

1. Dacă din revizuirea menţionată la articolul anterior rezultă faptul că există motive care justifică aşteptarea ca finalitatea măsurii să poată fi atinsă în mediu deschis, instanţa eliberează persoana condamnată în regim de probă.

2. Perioada de libertate în regim de probă se stabileşte între un minim de doi ani şi un maxim de cinci, fără a putea să depăşească, totuşi, perioada rămasă până la atingerea limitei maxime a duratei de internare.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 3 şi 4 ale articolului 98.

4. Dacă nu există motive care să ducă la revocarea eliberării în regim de probă, la terminarea acesteia, măsura internării se declară stinsă. Dacă, la terminarea perioadei de eliberare în regim de probă, se află pe rolul unei instanţe un proces sau un incident care poate să conducă la revocare, măsura se declară stinsă atunci când procesul sau incidentul iau sfârşit şi nu există posibilitatea revocării.

Articolul 95. Revocarea eliberării în regim de probă

1. Eliberarea în regim de probă este revocată atunci când:

a) Comportamentul autorului dovedeşte faptul că internarea este indispensabilă; sau

b) Autorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi nu se verifică premizele suspendării executării, conform dispoziţiilor de la alineatul 1 al articolului 50.

2. Revocarea atrage după sine reinternarea, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la articolul 92.

Articolul 96. Reexaminarea măsurii de internare

1. Nu poate fi iniţiată executarea măsurii de siguranţă a internării, după doi ani sau mai mult de la hotărârea care a ordonat-o, fără aprecierea subzistenţei premizelor care au stat la baza aplicării ei.

2. Instanţa poate confirma, suspenda sau revoca măsura ordonată.

Articolul 97. Străini care nu pot fi traşi la răspundere

Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din tratatele sau convenţiile internaţionale, măsura internării persoanei străine ce nu poate fi trasă la răspundere poate fi înlocuită cu expulzarea de pe teritoriul naţional, conform prevederilor stipulate de legislaţia specială.

Secţiunea II

Suspendarea executării internării

Articolul 98. Premise şi regim

1. Instanţa care ordonă internarea stabileşte, în locul acesteia, suspendarea executării ei dacă este rezonabil să se spere că astfel este atinsă finalitatea măsurii.

2. În cazul prevăzut la alineatul 2 al articolului 91, suspendarea poate avea loc doar dacă se verifică condiţiile enunţate acolo.

3. Decizia de suspendare impune autorului anumite reguli de conduită, în termeni corespunzători celor menţionaţi la articolul 52, necesare în vederea prevenirii pericolului, precum şi datoria de a se supune tratamentelor şi curelor ambulatorii adecvate şi de a se prezenta la examene şi evaluări în locurile care îi sunt aduse la cunoştinţă.

4. Autorul căruia i-a fost suspendată executarea internării este plasat sub supravegherea serviciilor de reinserţie socială. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 53 şi 54.

5. Suspendarea executării internării nu poate fi ordonată dacă autorul este condamnat simultan la o pedeapsă privativă de libertate şi nu se verifică premizele suspendării executării acesteia.

6. Se aplică corespunzător:

a) Suspendării executării măsurii de internare dispoziţiile de la articolul 92 şi de la alineatele 1 şi 2 ale articolului 93;

b) Revocării suspendării executării măsurii de internare dispoziţiile de la articolul 95.

Secţiunea III

Executarea pedepsei şi a măsurii privative de libertate

Articolul 99. Regimul

1. Măsura internării este executată înainte de pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat autorul şi dedusă din aceasta.

2. De îndată ce măsura internării încetează, instanţa îl eliberează condiţionat pe autor dacă perioada executată corespunde unei jumătăţi din pedeapsă, iar eliberarea se dovedeşte compatibilă cu apărarea ordinii juridice şi păcii sociale.

3. Dacă măsura internării trebuie să înceteze, dar nu s-a scurs perioada corespunzătoare unei jumătăţi din pedeapsă, instanţa, la solicitarea celui condamnat, poate să înlocuiască perioada de închisoare care lipseşte până la atingerea acestui termen, până la un an maxim, cu muncă în folosul comunităţii, potrivit dispoziţiilor articolului 58, dacă acest lucru se dovedeşte compatibil cu apărarea ordinii juridice şi păcii sociale. După ce munca a fost prestată, delincventul este eliberat condiţionat.

4. Dacă măsura internării trebuie să înceteze, dar delincventul nu a fost eliberat condiţionat conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare, este eliberat după atingerea a două treimi din pedeapsă. La solicitarea celui condamnat, perioada de închisoare care lipseşte până la atingerea a două treimi din pedeapsă poate fi înlocuită, până la un an maxim, cu muncă în folosul comunităţii, conform prevederilor articolului 58.

5. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 1 şi 5 ale articolului 61.

6. Dacă prestarea muncii în folosul comunităţii sau liberarea condiţionată sunt revocate, conform termenilor de la alineatul 2 al articolului 59 sau articolului 64, instanţa decide dacă autorul trebuie să execute restul de pedeapsă sau rămâne internat pentru aceeaşi perioadă.

Secţiunea IV

Măsuri de siguranţă neprivative de libertate

Articolul 100. Interzicerea activităţii

1. Celui condamnat pentru o infracţiune săvârşită prin abuz grav în serviciu sau în cadrul activităţii comerciale sau industriale exercitate sau cu încălcarea gravă a îndatoririlor inerente, sau care a fost achitat doar din lipsa imputabilităţii, i se interzice exercitarea respectivei activităţi atunci când, luând în considerare fapta săvârşită şi personalitatea lui, temerea că acesta ar putea comite noi fapte de acelaşi tip este întemeiată.

2. Perioada de interdicţie se stabileşte pe o durată de la unu la cinci ani, dar poate fi prelungită pe o nouă durată de până la trei ani dacă, la terminarea termenului fixat în hotărâre, instanţa consideră că acesta nu a fost suficient pentru îndepărtarea pericolului care a justificat măsura.

3. Perioada de interdicţie curge de la data la care hotărârea rămâne definitivă şi irevocabilă, independent de orice interdicţie ordonată cu titlu provizoriu pentru aceeaşi faptă.

4. Interdicţia se suspendă pe perioada în care autorul este privat de libertate în virtutea măsurii coercitive procedurale, pedepsei sau măsurii de siguranţă. Dacă suspendarea durează doi ani sau mai mult, instanţa reexaminează situaţia care a justificat aplicarea măsurii, confirmând-o sau revocând-o.

Articolul 101. Anularea şi interdicţia de a primi permis de conducere pentru vehicul cu motor

1. În cazul condamnării pentru o infracţiune săvârşită la volanul unui vehicul cu motor sau legată de conducerea unui astfel de vehicul sau cu încălcarea gravă a îndatoririlor ce revin unui şofer, sau în cazul achitării doar din lipsa imputabilităţii, instanţa decide anularea permisului de conducere, atunci când, luând în considerare fapta comisă şi personalitatea autorului:

a) temerea că acesta va comite noi fapte de aceleaşi tip este întemeiată; sau

b) este considerat inapt pentru a conduce vehicule cu motor.

2. Este susceptibilă de a dovedi inaptitudinea menţionată la litera b) a alineatului anterior săvârşirea, printre altele, a faptelor care integrează infracţiunile de:

a) omisiunea acordării de ajutor, conform prevederilor articolului 200, dacă, în mod previzibil, din aceasta rezultă grave prejudicii pentru viaţa, integritatea fizică sau sănătatea unei persoane;

b) Conducerea periculoasă a unui vehicul rutier, conform prevederilor de la articolul 291;

c) conducerea unui vehicul în stare de ebrietate sau sub influenţa stupefiantelor, substanţelor psihotrope sau produselor cu efect similar, în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 292; sau

d) fapta ilicită tipică comisă în stare de ebrietate, conform termenilor de la articolul 295, dacă fapta săvârşită este una din cele menţionate la alineatele anterioare.

3. Atunci când decide anularea permisului, instanţa stabileşte că autorului nu-i poate fi acordat un nou permis de conducere pentru vehicul cu motor, de orice categorie, pe durata perioadei de anulare. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 3, 4, 5 şi 6 ale articolului 69.

4. Dacă autorul faţă de care se verifică premizele de la alineatele 1 şi 2 nu este titularul permisului de conducere, instanţa se limitează la decizia de interdicţie de acordare a permisului, conform prevederilor de la alineatul anterior, hotărârea fiind comunicată Direcţiei Generale Rutiere. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 6 al articolului 69.

5. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2, 3 şi 4 ale articolului 100.

6. Dacă autorul a primit deja interdicţia de acordare a permisului în cei cinci ani anteriori săvârşirii faptei, termenul minim de interdicţie este de doi ani.

7. Atunci când se decide anularea permisului auto, obţinerea unui nou permis, atunci când este posibil, depinde întotdeauna de un examen special.

Articolul 102. Aplicarea regulilor de conduită

1. În cazul în care se verifică premizele recidivei prevăzute la articolul 75, sau dacă absenţa acesteia se datorează doar din lipsa imputabilităţii, instanţa poate impune autorului regulile de conduită prevăzute la literele b)-f) de la alineatul 2 al articolului 52, atunci când acestea se dovedesc adecvate pentru evitarea comiterii de noi fapte ilicite tipice de acelaşi fel.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2 şi 3 ale articolului 51, de la alineatele 2, 3 şi 4 ale articolului 100 şi de la alineatele 1 şi 2 ale articolului 103.

Articolul 103. Stingerea măsurilor

1. Dacă, după termenele minime ale măsurilor prevăzute la articolele 100 şi 102 se verifică, la solicitarea autorului, că premizele aplicării acestora nu mai există, instanţa declară stinse măsurile pe care le-a dispus.

2. În caz de respingere, nu poate fi formulată o nouă cerere mai înainte de un an.

CAPITOLUL VIII

Internarea persoanelor cu anomalie psihică care nu pot fi trase la răspundere

Articolul 104. Anomalia psihică anterioară

1. Atunci când autorul nu este declarat lipsit de capacitate din punct de vedere legal şi este condamnat la închisoare, dar se dovedeşte că, în virtutea anomaliei psihice de care suferea la momentul comiterii infracţiunii, regimul penitenciarelor obişnuite îi este dăunător sau că el va tulbura grav acest regim, instanţa ordonă internarea sa într-o instituţie destinată persoanelor lipsite de capacitate din punct de vedere legal pe perioada corespunzătoare duratei pedepsei.

2. Internarea prevăzută la alineatul anterior nu împiedică liberarea condiţionată conform dispoziţiilor de la articolul 61 şi nici plasarea delincventului în penitenciar comun, pe durata privării de libertate care mai trebuie încă executată, imediat după încetarea cauzei determinante a internării.

Articolul 105. Anomalia psihică posterioară

1. Dacă autorul, după săvârşirea infracţiunii, este afectat de o anomalie psihică, cu efectele prevăzute la alineatul 1 al articolului 91 sau la articolul 104, instanţa ordonă internarea într-o instituţie destinată persoanelor lipsite de capacitate din punct de vedere legal pe perioada corespunzătoare duratei pedepsei.

2. Internării menţionate la articolul anterior, ce decurge dintr-o anomalie psihică cu efectele prevăzute la articolul 104, i se aplică regimul prevăzut la alineatul 2 al acelui articol.

3. Internarea menţionată la alineatul 1, ce decurge dintr-o anomalie psihică cu efectele prevăzute la alineatul 1 al articolului 91 este dedusă din pedeapsă. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2, 3, 4 şi 5 ale articolului 99.

Articolul 106. Anomalia psihică posterioară fără grad de periculozitate

1. Dacă anomalia psihică care îl afectează pe autor după comiterea infracţiunii nu îl face pe acesta periculos din punct de vedere infracţional, în termeni care, dacă autorul ar fi lipsit de capacitate din punct de vedere legal, ar determina internarea sa efectivă, executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat se suspendă până la terminarea circumstanţelor care au justificat această suspendare.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 3 şi 4 ale articolului 98.

3. Durata suspendării este dedusă din pedeapsa care trebuie executată, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la alineatele 2, 3, 4 şi 5 ale articolului 99.

4. Durata pedepsei la care autorul a fost condamnat nu poate fi, în niciun caz, depăşită.

Articolul 107. Revizuirea situaţiei

Măsurilor prevăzute la articolele 104, 105 şi 106 se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 1 şi 2 ale articolului 93.

Articolul 108. Simularea anomaliei psihice

Modificările regimului normal de executare a pedepsei, bazate pe dispoziţiile de la normele anterioare acestui capitol, încetează de îndată ce se dovedeşte că anomalia psihică a autorului a fost simulată.

CAPITOLUL IX

Pierderea instrumentelor, produselor şi avantajelor

Articolul 109. Pierderea instrumentelor

1. Sunt declarate pierdute în favoarea Statului instrumentele unei fapte ilicite tipice atunci când, prin natura sau circumstanţele cazului, pun în pericol siguranţa persoanelor, morala sau ordinea publică, sau care riscă să fie utilizate în vederea comiterii de noi fapte ilicite tipice, considerându-se instrumente ale unei fapte ilicite tipice toate obiectele care au servit sau care au fost destinate să servească săvârşirii acesteia.

2. Dispoziţiile de la alineatul anterior se aplică chiar şi atunci când nimeni nu poate fi pedepsit pentru faptă, inclusiv în cazul morţii făptuitorului sau în cazul în care făptuitorul a fost judecat în lipsă.

3. Dacă instrumentele menţionate la alineatul 1 nu pot fi însuşite în natură, pierderea este înlocuită cu plata către Stat a valorii corespunzătoare, această înlocuire putând avea loc în orice moment, chiar şi în faza de executare, în limitele prevăzute în articolul 112-A.

4. Dacă legislaţia nu prevede destinaţia specială a obiectelor pierdute conform termenilor de la alineatele anterioare, judecătorul poate ordona distrugerea lor totală sau parţială sau plasarea în afara comerţului.

Articolul 110. Pierderea produselor şi avantajelor

1. Sunt declarate pierdute în favoarea Statului:

a) produsele faptei ilicite tipice, fiind considerate astfel toate obiectele care au fost produse prin săvârşirea acesteia; şi

b) avantajele faptei ilicite tipice, fiind considerate astfel toate lucrurile, drepturile sau avantajele care constituie un avantaj economic pentru făptuitor sau pentru un terţ, şi care rezultă direct sau indirect din faptă.

2. Dispoziţiile literei b) de la alineatul anterior includ recompensa dată sau promisă autorilor unei fapte ilicite tipice, comise sau care urmează să se comită, pentru ei înşişi sau pentru un terţ.

3. Pierderea produselor şi a avantajelor menţionate la alineatele anterioare are loc chiar dacă acestea au suferit o eventuală transformare sau reinvestire ulterioară, incluzând orice câştiguri cuantificabile care pot rezulta de aici.

4. Dacă produsele sau avantajele menţionate la alineatele anterioare nu pot fi însuşite în natură, pierderea este înlocuită cu plata către Stat a valorii corespunzătoare, această înlocuire putând avea loc în orice moment, chiar şi în faza de executare, în limitele prevăzute în articolul 112-A.

5. Dispoziţiile de la alineatul anterior se aplică chiar şi atunci când nimeni nu poate fi pedepsit pentru faptă, inclusiv în cazul morţii făptuitorului sau în cazul în care făptuitorul a fost judecat în lipsă.

6. Dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere drepturilor persoanei vătămate.

Articolul 111. Instrumente, produse sau avantaje care aparţin unui terţ

1. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele următoare, pierderea nu are loc dacă instrumentele, produsele sau avantajele, la data săvârşirii faptei, nu aparţineau niciunuia dintre făptuitori sau beneficiari, sau nu le aparţineau în momentul în care pierderea a fost decisă.

2. Deşi instrumentele, produsele sau avantajele aparţin unui terţ, pierderea este decretată atunci când:

a) titularul acestora a participat, în mod condamnabil, la utilizarea sau fabricarea lor, sau a tras foloase de pe urmă faptei;

b) instrumentele, produsele sau avantajele au fost dobândite, cu orice titlu, după comiterea faptei, cumpărătorul cunoscând sau trebuind să cunoască provenienţa acestora; sau

c) instrumentele, produsele sau avantajele, sau valoarea corespunzătoare acestora au fost transferate, cu orice titlu, către un terţ pentru a evita pierderea ordonată în conformitate cu articolele 109 şi 110, acest scop fiind sau trebuind să fie cunoscut de acesta.

3. Dacă produsele sau avantajele menţionate la alineatele anterioare nu pot fi însuşite în natură, pierderea este înlocuită cu plata către Stat a valorii corespunzătoare, această înlocuire putând avea loc în orice moment, chiar şi în faza de executare, în limitele prevăzute în articolul 112-A.

4. Dacă instrumentele, produsele sau avantajele constau în înscrieri, reprezentări sau înregistrări pe hârtie, suport sau mijloc audio-vizual, care aparţin unui terţ de bună-credinţa, pierderea nu va avea loc, acestea fiind restituite după ştergerea înscrierilor, reprezentărilor sau înregistrărilor care au integrat fapta ilicită tipică. Dacă acest lucru nu este posibil, instanţa ordonă distrugerea acestora, cu despăgubirea conform prevederilor legislaţiei civile.

Articolul 112. Plata amânată sau în rate şi atenuarea

1. Atunci când aplicarea dispoziţiilor articolelor 109, 110 şi 111 se traduce, în concret, prin plata unei sume de bani, se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 3 şi 4 ale articolului 47.

2. Dacă, avându-se în vedere situaţia socio-economică a persoanei în cauză, aplicarea alineatului 3 al articolului 109, alineatului 4 al articolului 110 sau alineatului 3 al articolului anterior se dovedeşte nedreaptă sau prea severă, instanţa poate atenua, în mod echitabil, valoarea menţionată în aceste dispoziţii.

Articolul 112-A. Plata valorii declarate pierdute în favoarea Statului

1. Atunci când, în temeiul alineatului 3 al articolului 109, alineatului 4 al articolului 110 sau alineatului 3 al articolului 111, sau în temeiul unei legislaţii specifice, se dispune înlocuirea pierderii în natură cu plata către Stat a valorii corespunzătoare, se aplică termenele de prescripţie prevăzute pentru pedeapsă sau pentru măsura de siguranţă aplicată în mod concret.

2. În cazurile în care nu a avut loc aplicarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă, se aplică termenele de prescripţie prevăzute pentru urmărirea penală.

TITLUL IV

Plângerea şi acuzarea privată

Articolul 113. Titularii dreptului de a depune plângere

1. Atunci când urmărirea penală depinde de plângere, are legitimitatea de a o depune, dacă nu se specifică altfel, persoana vătămată, fiind considerat astfel titularul intereselor pe care legea doreşte să le protejeze cu incriminarea.

2. Dacă persoana vătămată moare fără a fi depus plângere şi fără a renunţa la aceasta, dreptul de a face plângere aparţine persoanelor indicate în cele ce urmează, cu excepţia cazului în care una din ele a participat la săvârşirea infracţiunii:

a) soţului supravieţuitor neseparat legal de persoana vătămată şi de bunurile acesteia sau persoanei de sex diferit sau de acelaşi sex care a trăit cu persoana vătămată în condiţii similare celor ale soţilor, descendenţilor, adoptaţilor, ascendenţilor şi adoptanţilor; iar în lipsa acestora

b) fraţilor şi descendenţilor lor.

3. Oricare dintre persoanele care aparţin uneia din clasele menţionate la literele alineatului anterior poate depune plângere independent de celelalte.

4. Dacă persoana vătămată este un minor cu vârsta sub 16 ani sau nu posedă discernământul necesar pentru a înţelege sfera de acţiune şi semnificaţia dreptului de a depune plângere, acesta aparţine reprezentantului legal, iar, în lipsa acestuia, persoanelor menţionate succesiv la literele de la alineatul 2, cu aplicarea dispoziţiilor de la alineatul anterior.

5. Atunci când urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri, Ministerul Public poate iniţia această procedură în termen de şase luni de la data cunoaşterii faptei şi a autorilor ei, ori de câte ori interesul părţii vătămate o recomandă şi:

a) partea vătămată este minoră sau nu posedă discernământul necesar pentru a înţelege sfera de acţiune şi semnificaţia exercitării dreptului de a depune o plângere; sau

b) dreptul de a depune plângere nu poate fi exercitat pentru că titularul acestuia ar fi numai autorul infracţiunii.

6. Dacă dreptul de a depune plângere nu este exercitat conform dispoziţiilor de la alineatul 4, iar urmărirea penală nu a fost iniţiată conform termenilor de la litera a) a alineatului anterior, persoana vătămată poate să-şi exercite acest drept de la data la care împlineşte 16 ani.

Articolul 114. Extinderea efectelor plângerii

Depunerea plângerii împotriva unuia dintre participanţii la o infracţiune, extinde urmărirea penală şi asupra celorlalţi.

Articolul 115. Stingerea dreptului de a depune plângere

1. Dreptul de a depune plângere se stinge în termen de şase luni de la data luării la cunoştinţă a faptei şi a autorilor acesteia de către titular sau de la data morţii persoanei vătămate sau de la data la care aceasta a devenit inaptă.

2. Dreptul de a depune plângere prevăzut la alineatul 6 al articolului 113 se stinge în termen de şase luni de la data la care persoana vătămată împlineşte 18 ani.

3. Neexercitarea în timp util a dreptului de a depune plângere cu privire la unul dintre participanţii la infracţiune, este şi în avantajul celorlalţi, în cazurile în care aceştia, de asemenea, nu pot fi urmăriţi penal în lipsa plângerii.

4. În situaţia în care sunt mai mulţi titulari ai dreptului de a depune plângere, termenul curge autonom pentru fiecare dintre ei.

Articolul 116. Renunţarea şi retragerea plângerii

1. Dreptul de a depune plângere nu poate fi exercitat dacă titularul acestuia a renunţat în mod expres la el sau a acţionat astfel încât, din faptele sale, se deduce în mod necesar renunţarea.

2. Persoana vătămată poate să-şi retragă plângerea, cu condiţia să nu existe opoziţie din partea autorului, până la pronunţarea hotărârii la prima instanţă. Retragerea împiedică reînnoirea plângerii.

3. Retragerea plângerii cu privire la unul dintre participanţii la infracţiune este şi în avantajul celorlalţi, dacă aceştia nu se opun, în cazurile în care urmărirea lor, de asemenea, nu este posibilă în absenţa plângerii.

4. După împlinirea vârstei de 16 ani, persoana vătămată poate solicita terminarea procesului în condiţiile prevăzute la alineatele 2 şi 3, atunci când dreptul de a depune plângere a fost exercitat conform dispoziţiilor de la alineatul 4 al articolului 113 sau când urmărirea penală a fost iniţiată în termenii literei a) a alineatului 5 de la articolul 113.

Articolul 117. Acuzarea privată

Dispoziţiile de la articolele acestui titlu se aplică corespunzător cazurilor în care urmărirea penală este condiţionată de acuzarea privată.

TITLUL V

Stingerea răspunderii penale

CAPITOLUL I

Prescrierea urmăririi penale

Articolul 118. Termene de prescripţie

1. Răspunderea penală se stinge, prin efectul prescripţiei, după expirarea următoarelor termene de la săvârşirea faptei:

a) 15 ani, atunci când vorbim despre infracţiuni sancţionate cu pedeapsa cu închisoarea a cărei limită maximă este mai mare de 10 ani sau despre infracţiunile prevăzute la articolele 335, 372, 373, 374, 374-A, 375, alineatul 1, 377, alineatul 1, 379, alineatul 1, 382, 383 şi 384 din Codul Penal, articolele 16, 17, 18 şi 19 din Legea nr. 34/87, din 16 iulie modificată prin Legile nr. 108/2001, din 28 noiembrie, 30/2008, din 10 iulie, 41/2010, din 3 septembrie, 4/2011, din 16 februarie şi 4/2013 din 14 ianuarie, articolele 7, 8 şi 9 din Legea nr. 20/2008, din 21 aprilie şi articolele 8, 9, 10 şi 11 din Legea nr. 50/2007, din 31 august şi, de asemenea, despre infracţiunea de fraudă în obţinerea de subsidii sau subvenţii;

b) zece ani, atunci când vorbim despre infracţiuni sancţionate cu pedeapsa cu închisoarea a cărei limită maximă este egală sau mai mare de cinci ani, dar care să nu depăşească zece ani;

c) cinci ani, când este vorba de infracţiuni sancţionate cu pedeapsă cu închisoarea a cărei limită maximă este egală sau mai mare de un an, dar mai mică de cinci ani;

d) doi ani, în celelalte cazuri.

2. În sensul dispoziţiilor de la alineatul anterior, la stabilirea limitei maxime a pedepsei aplicabile fiecărei infracţiuni, sunt luate în considerare elementele care aparţin tipului de infracţiune, dar nu circumstanţelor agravante sau atenuante.

3. Dacă urmărirea penală priveşte o persoană juridică sau o entitate echivalentă, termenele prevăzute la alineatul 1 sunt stabilite ţinând seama de pedeapsa cu închisoarea, înainte de a trece la conversia prevăzută la alineatele 1 şi 2 ale articolului 90-B.

4. Atunci când legislaţia prevede pentru o infracţiune, alternativ, pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa amenzii, doar prima este luată în considerare în sensul dispoziţiilor acestui articol.

5. În ceea ce priveşte infracţiunile împotriva libertăţii şi autodeterminării sexuale a minorilor, precum şi cu privire la infracţiunea de mutilare genitală feminină a victimei minore, urmărirea penală nu se stinge, prin efectul prescripţiei, înainte ca persoana vătămată să împlinească 23 de ani.

Articolul 119. Debutul termenului

1. Termenul de prescripţie a răspunderii penale curge din ziua în care fapta a fost consumată.

2. Termenul de prescripţie curge doar:

a) în cazul infracţiunilor continue permanente, din ziua în care încetează consumarea;

b) în cazul infracţiunilor continuate şi cele obişnuite, din ziua săvârşirii ultimei acţiuni;

c) în cazul infracţiunilor neconsumate, din ziua ultimei acţiuni de punere în executare.

3. În cazul complicităţii, se ţine întotdeauna seama, în sensul prezentului articol, de fapta autorului.

4. Atunci când este relevantă verificarea rezultatului neinclus în tipul de infracţiune, termenul de prescripţie curge numai din ziua în care acel rezultat se verifică.

Articolul 120. Suspendarea prescripţiei

1. Prescripţia răspunderii penale se suspendă, în afara cazurilor special prevăzute de lege, pe perioada în care:

a) urmărirea penală nu poate fi iniţiată sau continuată legal din cauza lipsei autorizaţiei legale sau a hotărârii ce urmează a fi pronunţată de instanţa nepenală sau a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare de către instanţa nepenală;

b) urmărirea penală depinde de notificarea punerii sub acuzare sau, dacă aceasta nu a fost emisă, de notificarea deciziei judecătorului de instrucţie prin care inculpatul este trimis în judecată sau a cererii de aplicare a sancţiunii în procedură simplificată;

c) este în vigoare declaraţia de contumacie;

d) hotărârea nu a putut fi adusă la cunoştinţa autorului judecat în lipsă; sau

e) hotărârea de condamnare, după notificarea făptuitorului, nu rămâne definitivă;

f) delincventul execută în străinătate pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de libertate.

2. În cazul prevăzut la litera b) a alineatului anterior suspendarea nu poate depăşi trei ani.

3. În cazul prevăzut la litera c) a alineatului 1 suspendarea nu poate depăşi termenul normal de prescripţie.

4. În cazul prevăzut la litera e) de la alineatul 1 suspendarea nu poate depăşi 5 ani, ridicându-se la 10 ani în cazul în care a fost declarată complexitatea excepţională a procesului.

5. Termenii la care face referire alineatul anterior se dublează dacă s-a făcut recurs la Curtea Constituţională.

6. Prescripţia reîncepe să curgă din ziua în care a încetat cauza suspendării.

Articolul 121. Întreruperea prescripţiei

1. Prescripţia urmăririi penale se întrerupe:

a) odată cu stabilirea identităţii făptuitorului;

b) odată cu notificarea de punere sub acuzare sau, dacă aceasta nu a fost emisă, cu notificarea deciziei judecătorului de instrucţie prin care inculpatul este trimis în judecată sau cu notificarea solicitării pentru aplicarea sancţiunii în procedură simplificată;;

c) cu declaraţia de contumacie;

d) cu notificarea hotărârii prin care se stabileşte data audierii în absenţa făptuitorului.

2. După fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

3. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la alineatul 5 al articolului 118, prescripţia urmăririi penale are loc întotdeauna atunci când, de la debutul său, cu excepţia perioadei de suspendare, s-a scurs termenul normal de prescripţie plus încă jumătate din acesta. Atunci când, în temeiul unei dispoziţii speciale, termenul de prescripţie este mai mic de doi ani, limitei maxime a prescripţiei îi corespunde dublul acestui termen.

CAPITOLUL II

Prescripţia pedepselor şi măsurilor de siguranţă

Articolul 122. Termene de prescripţie a pedepselor

1. Pedepsele se prescriu în următoarele termene:

a) douăzeci de ani, dacă sunt mai mari de zece ani de închisoare;

b) cincisprezece ani, dacă sunt egale sau mai mari de cinci ani de închisoare;

c) zece ani, dacă sunt egale sau mai mari de doi ani de închisoare;

d) patru ani, în restul cazurilor.

2. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care hotărârea prin care se aplică pedeapsa rămâne definitivă şi irevocabilă.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului 118.

Articolul 123. Efectele prescripţiei pedepsei principale

Prescripţia pedepsei principale include prescripţia pedepsei accesorii care nu a fost executată, precum şi efectele pedepsei care nu au fost încă verificate.

Articolul 124. Termenele de prescripţie a măsurilor de siguranţă

1. Măsurile de siguranţă se prescriu în termen de 15 sau de 10 ani, în funcţie de natura lor privativă sau neprivativă de libertate.

2. Măsura de siguranţă a anulării permisului de conducere se prescrie în termen de cinci ani.

Articolul 125. Suspendarea prescripţiei

1. prescripţia pedepsei şi a măsurii de siguranţă se suspendă, în afară de cazurile special prevăzute de lege, pe perioada în care:

a) în temeiul legii, executarea nu a putut începe sau continua;

b) este în vigoare declaraţia de contumacie;

c) condamnatul execută altă pedeapsă sau măsură de siguranţă privativă de libertate; sau

d) persistă amânarea achitării amenzii.

2. Prescripţia reîncepe să curgă de la data la care încetează cauza suspendării.

Articolul 126. Întreruperea prescripţiei

1. Prescripţia pedepsei şi a măsurii de siguranţă se întrerupe:

a) cu executarea ei; sau

b) cu declaraţia de contumacie.

2. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.

3. Prescripţia pedepsei şi a măsurii de siguranţă are loc întotdeauna când, de la debutul său şi cu excepţia perioadei de suspendare, s-a scurs termenul normal de prescripţie plus încă jumătate din acesta.

CAPITOLUL III

Alte cauze de stingere

Articolul 127. Moartea, amnistia, iertarea generică, graţierea şi stingerea

1. Răspunderea penală se stinge prin moarte, amnistie, iertare generică sau graţiere.

2. În cazul dizolvării persoanei juridice sau entităţii echivalente, respectivul patrimoniu este folosit la plata amenzilor şi despăgubirilor la care aceasta a fost condamnată.

3. Stingerea răspunderii penale prin moartea făptuitorului nu constituie un impediment pentru continuarea procesului, în scopul declarării pierderii instrumentelor, produselor şi avantajelor în favoarea Statului.

Articolul 128. Efecte

1. Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului 3 al articolului anterior, moartea făptuitorului stinge atât urmărirea penală, cât şi pedeapsa sau măsura de siguranţă.

2. Amnistia stinge urmărirea penală, iar, în cazul în care s-a pronunţat o condamnare, face să înceteze executarea atât a pedepsei şi a efectelor sale, cât şi a măsurii de siguranţă.

3. Iertarea generică stinge pedeapsa total sau parţial.

4. Graţierea stinge pedeapsa, total sau parţial, sau o înlocuieşte cu o alta mai favorabilă prevăzută de lege.

TITLUL VI

Despăgubirea pentru pierderile şi prejudiciile cauzate de infracţiune

Articolul 129. Răspunderea civilă ce decurge din infracţiune

Despăgubirile pentru pierderile şi prejudiciile ce decurg din infracţiune sunt reglementate de legislaţia civilă.

Articolul 130. Despăgubirea parţii vătămate

1. Legislaţia specială stabileşte condiţiile în care Statul va putea asigura despăgubirea datorată ca urmare a săvârşirii de infracţiuni, ori de câte ori aceasta nu poate fi asigurată de către făptaş.

2. În cazurile neacoperite de legislaţia la care face referire alineatul anterior, instanţa poate să-i atribuie persoanei vătămate, la solicitarea acesteia şi până la limita prejudiciului cauzat, instrumentele, produsele sau avantajele declarate pierdute în favoarea Statului, în temeiul articolelor 109-111, inclusiv valoarea corespunzătoare acestora sau veniturile generate de vânzarea acestora.

3. În afara cazurilor prevăzute de legislaţia menţionată la alineatul 1, dacă prejudiciul provocat de infracţiune este atât de mare încât persoana vătămată rămâne fără mijloace de subzistenţă şi se poate prevedea că făptuitorul nu-l va repara, instanţa acordă persoanei vătămate, la cererea acesteia, în totalitate sau parţial şi până la limita prejudiciului, suma amenzii.

4. Statul se subroga în dreptul persoanei vătămate de a primi despăgubiri satisfăcătoare.

CARTEA II

Partea specială

TITLUL I

Despre infracţiunile contra persoanei

CAPITOLUL I

Despre infracţiunile contra vieţii

Articolul 131. Omorul

Autorul omorului este pedepsit cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

Articolul 132. Omorul calificat

1. Dacă moartea s-a produs în împrejurări de o deosebită gravitate, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la doisprezece la douăzeci şi cinci de ani.

2. Este susceptibilă de a face dovada gravităţii menţionate la alineatul anterior, împrejurarea în care, printre altele, făptuitorul:

a) este descendentul sau ascendentul, adoptatul sau adoptantul victimei;

b) săvârşeşte fapta contra soţului, fostului soţ, persoanei de sex diferit sau de acelaşi sex cu care acesta menţine sau a menţinut o relaţie de iubire sau similară celei a soţilor, chiar şi fără a locui împreună cu aceasta, sau contra unei rude de gradul 1;

c) victima este în mod deosebit neajutorată, în virtutea vârstei, deficienţei, bolii sau stării de graviditate;

d) foloseşte tortura sau alte acte de cruzime pentru a spori suferinţa victimei;

e) a acţionat din lăcomie, din plăcerea de a ucide sau de a provoca suferinţă, pentru excitarea sau satisfacerea instinctului sexual sau orice alt motiv frivol sau josnic;

f) a fost motivat de ură rasială, religioasă, politică sau a fost generată de culoarea, originea etnică sau naţională, sexul, orientarea sexuală sau de identitatea de gen a victimei;

g) are în vedere pregătirea, înlesnirea, executarea sau acoperirea altei infracţiuni, înlesnirea fugii sau asigurarea nepedepsirii autorului altei infracţiunii;

h) comite fapta împreună cu cel puţin încă două persoane sau utilizează un mijloc deosebit de periculos sau care constă în săvârşirea unei infracţiuni de pericol comun;

i) utilizează otravă sau alt mijloc insidios;

j) acţionează cu sânge rece, reflectând asupra mijloacelor utilizate şi persistând în intenţiei de a ucide pentru mai mult de 24 de ore;

l) victima este membru al organului de suveranitate, al Consiliului de Stat, Reprezentantul Republicii, magistrat, membru al guvernului din regiunile autonome, Ombudsman, membru al organului autorităţilor locale sau organismului de autoritate publică, comandant în armată, jurat, martor, avocat, apărător, agent însărcinat cu punerea în executare, mandatar, toţi cei care exercită funcţii în cadrul procedurilor de soluţionare extrajudiciară a conflictelor, agenţi ai forţelor sau serviciilor de siguranţă, funcţionar public, civil sau militar, membru al armatei sau poliţiei sau cetăţean responsabil cu serviciul public, cadru didactic, examinator sau membru al comunităţii academice sau ministru al cultului religios, jurnalist, judecător sau arbitru sportiv aflat sub jurisdicţia federaţiilor sportive, în exerciţiul funcţiei lor sau din cauza acestor funcţii;

m) este funcţionar şi comite fapta prin abuz grav de autoritate.

Articolul 133. Omorul privilegiat

Cel care comite o crimă dominat fiind de emoţii violente uşor de înţeles, compasiune, disperare sau alt motiv de relevantă valoare socială sau morală care îi micşorează în mod sensibil vinovăţia, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 134. Uciderea la cererea victimei

1. Cel care comite o crimă la cererea insistentă şi expresă a victimei este sancţionat cu pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 135. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

1. Cel care determină pe cineva la sinucidere sau îi acordă ajutor în acest scop, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani, dacă a existat tentativă de suicid sau dacă actul suicidal s-a consumat.

2. Dacă persoana în cauza are vârstă sub 16 ani sau dacă, din orice motiv, are capacitatea de evaluare şi de decizie sensibil diminuată, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 136. Pruncuciderea

Mama care-şi ucide copilul în timpul naşterii sau după, aflându-se încă sub influenţa perturbatoare a acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 137. Uciderea din culpă

1. Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. În caz de culpă gravă, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 138. Expunerea sau abandonul

1. Cel care pune în pericol viaţa unei persoane:

a) lăsând-o într-un loc în care nu se poate apăra; sau

b) abandonând-o fără apărare, ori de câte ori făptuitorului îi revine îndatorirea de a o îngriji, supraveghea sau asista;

se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.

2. Dacă fapta a fost săvârşită de ascendentul, descendentul, adoptantul sau adoptatul victimei, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la cinci ani.

3. Dacă fapta are ca rezultat:

a) vătămarea corporală gravă, făptuitorul este sancţionat cu pedeapsa cu închisoarea de la doi la opt ani;

b) moartea, făptuitorul este sancţionat cu pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani.

Articolul 139. Promovarea sinuciderii

Cel care, prin orice mijloace, promovează sau face cunoscut un produs, obiect sau metodă preconizată ca mijloc de a cauza moartea, adecvat provocării sinuciderii, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

CAPITOLUL II

Despre infracţiuni contra vieţii intrauterine

Articolul 140. Avortul

1. Cel care, prin orice mijloace şi fără consimţământul femeii gravide, îi provoacă acesteia avortul este pedepsit cu închisoarea de la doi la opt ani.

2. Cel care, prin orice mijloace şi cu consimţământul femeii însărcinate îi provoacă acesteia avortul, este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani.

3. Femeia gravidă care îşi dă consimţământul pentru avortul practicat de un terţ sau care, prin acţiune proprie sau a altcuiva, îşi provoacă avortul, este pedepsită cu închisoarea de până la 3 ani.

Articolul 141. Avortul agravat

1. Atunci când avortul sau mijloacele utilizare în vederea acestuia au ca rezultat moartea sau vătămarea corporală gravă a femeii gravide, limitele pedepsei aplicabile celui care i-a provocat avortul sunt sporite cu o treime.

2. Agravarea se aplică, de asemenea, autorului care face o practică obişnuită din avortul pasibil de pedeapsă conform dispoziţiilor de la numerele 1 şi 2 ale articolului anterior sau îl realizează în scopuri lucrative.

Articolul 142. Întreruperea de sarcină în scop terapeutic

1. Nu se pedepseşte întreruperea de sarcină efectuată de medic sau sub îndrumarea acestuia, într-o instituţie de sănătate oficială sau în mod oficial recunoscută şi cu consimţământul femeii gravide, atunci când:

a) constituie unicul mod de a îndepărta pericolul de moarte sau de lezare gravă şi ireversibilă a sănătăţii fizice sau psihice a femeii gravide;

b) se dovedeşte indicată pentru a evita pericolul de moarte sau de lezare gravă şi de durată a sănătăţii fizice sau psihice a femeii gravide şi este realizată în primele 12 săptămâni de sarcină;

c) există indicii sigure care arată că fătul va suferi, în mod incurabil, de o boală gravă sau de o malformaţie congenitală şi este realizată în primele 24 de săptămâni de sarcină, cu excepţia situaţiilor în care fetuşii sunt neviabili, caz în care întreruperea va putea fi realizată oricând;

d) sarcina este rezultatul unei infracţiuni contra libertăţii şi autodeterminării sexuale, iar întreruperea este realizată în primele 16 săptămâni;

e) este realizată, la alegerea femeii, în primele 10 săptămâni de sarcină.

2. Verificarea circumstanţelor care face întreruperea de sarcină nesusceptibilă de pedeapsă este certificată prin atestat medical scris şi semnat înainte de intervenţie de un alt medic decât cel care realizează întreruperea sau sub îndrumarea căruia are loc aceasta, fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la alineatul următor.

3. În situaţia prevăzută la litera e) a alineatului 1, certificatul menţionat la alineatul anterior se limitează la dovada că sarcina nu depăşeşte 10 săptămâni.

4. Consimţământul este acordat:

a) în cazurile menţionate la literele a) şi d) de la alineatul 1, prin document semnat de femeia gravidă sau la rugămintea ei, ori de câte ori este posibil, cu cel puţin trei zile înainte de data intervenţiei;

b) în cazul menţionat la litera e) a alineatului 1, prin document semnat de femeia gravidă sau la rugămintea ei, care trebuie făcută în instituţia de sănătate până la momentul intervenţiei şi întotdeauna după o perioadă de reflecţie de cel puţin trei zile de la data primului consult menit să-i asigure femeii gravide accesul la informaţii relevante în vederea luării unei decizii libere, conştiente şi responsabile.

5. În cazul în care femeia gravidă are vârstă sub 16 ani sau este incapabilă din punct de vedere psihic, în funcţie de caz, consimţământul va fi dat, respectiv şi succesiv, de către reprezentantul legal, ascendent sau descendent sau, în lipsa lor, de orice rudă pe linie colaterală.

6. Dacă obţinerea consimţământului conform prevederilor de la alineatele anterioare nu este posibilă, iar efectuarea întreruperii de sarcină este urgentă, medicul va decide în funcţie de situaţie, apelând ori de câte ori este posibil, la părerea altor medici.

7. În sensul dispoziţiilor prezentului articol, numărul de săptămâni al sarcinii este dovedit ecografic sau pe altă cale adecvată conform leges artis.

CAPITOLUL III

Despre infracţiuni contra integrităţii fizice

Articolul 143. Vătămarea corporală simplă

1. Cel care provoacă vătămări corporale unei persoane este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri, cu excepţia cazului în care victimele infracţiunii sunt agenţi ai forţelor şi serviciilor de siguranţă, în exercitarea atribuţiilor lor sau din cauza acestora.

3. Instanţa poate decide scutirea de pedeapsă atunci când:

a) vătămările au fost reciproce şi nu s-a putut stabili care dintre participanţi a atacat primul; sau

b) autorul doar a ripostat faţă de agresor.

Articolul 144. Vătămarea corporală gravă

Cel care provoacă unei persoane o leziune corporală astfel încât:

a) o privează pe aceasta de un organ sau membru important sau o desfigurează grav şi permanent;

b) îi răpeşte sau afectează grav capacitatea de a munci, capacităţile intelectuale, de procreare sau sexuale, sau posibilitatea de a-şi folosi corpul, simţurile sau limbajul;

c) îi provoacă o boală deosebit de dureroasă sau permanentă sau o anomalie psihică gravă sau incurabilă; sau

d) îi pune în pericol viaţă;

este pedepsit cu închisoarea de la doi la zece ani.

Articolul 144-A. Mutilarea genitală feminină

1. Cel care mutilează genital, total sau parţial, o persoană de sex feminin prin clitoridectomie, infibulaţie, excizie sau oricare altă practică dăunătoare aparatului genital feminin din alte motive decât cele medicale, este pedepsit cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

2. Actele preparatorii ale infracţiunii prevăzute la alineatul anterior sunt sancţionate cu închisoarea de până la 3 ani.

Articolul 145. Vătămarea corporală calificată

1. Dacă infracţiunile contra integrităţii fizice se produc în circumstanţe de o deosebită gravitate, făptuitorul este pedepsit:

a) cu pedeapsa cu închisoarea de până la patru ani în cazul de la articolul 143;

b) cu pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani în cazul de la alineatul 2 al articolului 144-A;

c) cu pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani în cazul de la articolul 144 şi de la alineatul 1 al articolului 144-A.

2. Sunt susceptibile de a demonstra o deosebită gravitate, printre altele, circumstanţele prevăzute la alineatul 2 al articolului 132.

Articolul 146. Vătămarea corporală privilegiată

Dacă infracţiunile contra integrităţii fizice se produc în circumstanţele prevăzute la articolul 133, făptuitorul este pedepsit:

a) cu pedeapsa cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă în cazul de la articolul 143;

b) cu pedeapsa cu închisoarea de la şase luni la patru ani în cazul de la articolul 144.

Articolul 147. Agravarea rezultatului

1. Dacă din infracţiunile prevăzute la articolele 143-146 rezultă moartea victimei, autorul este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii respective sporită cu o treime în limită minimă şi maximă.

2. Dacă din infracţiunile prevăzute la articolul 143, litera a) de la alineatul 1 al articolului 145 şi litera a) a articolului 146 rezultă infracţiunile prevăzute la articolul 144, autorul este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii respective sporită cu un sfert în limita minimă şi maximă.

Articolul 148. Vătămarea corporală din culpă

1. Cel care, din culpă, provoacă vătămări corporale unei persoane, se sancţionează cu pedeapsa cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsa amenzii de până la 120 de zile.

2. În cazul prevăzut la alineatul anterior, instanţa poate decide scutirea de pedeapsă atunci când:

a) autorul este medic în exercitarea profesiei, iar din actul medical nu rezultă boala sau incapacitatea de muncă pe o durată mai mare de opt zile; sau

b) vătămarea nu are ca rezultat boala sau incapacitatea de a munci pentru o perioadă mai mare de trei zile.

3. Dacă fapta are ca rezultat vătămarea corporală gravă, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

4. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 149. Consimţământul

1. Integritatea fizică a persoanei este garantată chiar şi în cazul existenţei consimţământului persoanei vătămate.

2. Pentru a decide dacă vătămarea corporală sau afectarea sănătăţii contravine bunelor moravuri, se iau în considerare motivele şi scopurile făptuitorului sau ale persoanei vătămate, precum şi mijloacele utilizate şi amplitudinea previzibilă a vătămării.

3. Consimţământul victimei infracţiunii prevăzute la articolul 144-A nu exclude în niciun caz caracterul ilicit al faptei.

Articolul 150. Intervenţii şi tratamente medico-chirurgicale

1. Intervenţiile şi tratamentele care, potrivit cunoştinţelor şi experienţei medicale, se dovedesc indicate şi sunt efectuate, conform leges artis, de către un medic sau de o altă persoană autorizată legal în acest sens, cu intenţia de a preveni, diagnostica, trata sau ameliora o boală, o suferinţă, o leziune sau o slăbiciune corporală sau tulburare mentală, nu sunt considerate vătămări corporale.

2. Persoanele menţionate la alineatul anterior care, în scopurile indicate acolo, realizează intervenţii sau tratamente cu încălcarea legis artis şi pun, astfel, în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea victimei, sunt pedepsite cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu le revine o pedeapsă mai mare.

Articolul 151. Participarea la altercaţie

1. Cel care intervine sau ia parte la altercaţia dintre două sau mai multe persoane, din care rezultă moartea sau vătămarea corporală gravă, este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Participarea la altercaţie nu se pedepseşte atunci când este determinată de motiv necenzurabil, şi anume atunci când are ca scop reacţia împotriva unui atac, apărarea cuiva sau separarea participanţilor.

Articolul 152. Violenţa domestică

1. Cel care, în mod reiterat sau nu, aplică rele tratamente fizice sau psihice, inclusiv pedepse corporale, privări de libertate şi abuzuri sexuale:

a) soţului sau fostului soţ;

b) persoanei de acelaşi sex sau de sex diferit cu care făptuitorul întreţine sau a întreţinut o relaţie amoroasă sau o relaţie similară celei a soţilor, chiar şi fără a locui împreună;

c) rudei de gradul 1; sau

d) persoanei lipsite de apărare în virtutea vârstei, deficienţei, bolii, gravidităţii sau dependenţei economice, care locuieşte cu făptuitorul;

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu îi revine o pedeapsă mai mare.

2. În cazul prevăzut la alineatul anterior, dacă făptuitorul:

a) săvârşeşte fapta contra minorului, în prezenţa minorului, la domiciliul obişnuit sau la domiciliul victimei; sau

b) difuzează, prin intermediul internetului sau al altor mijloace de comunicare în masă, date cu caracter personal, în special imagini sau sunete privind viaţa privată a uneia dintre victime, fără consimţământul acesteia

este pedepsit cu închisoarea de la doi la cinci ani.

3. Dacă din faptele prevăzute la alineatul 1 rezultă:

a) infracţiunea de vătămare corporală gravă, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la opt ani;

b) moartea, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la trei la zece ani;

4. În cazurile prevăzute la alineatele anterioare, făptuitorului îi pot fi aplicate pedepsele accesorii de interzicere a contactului cu victima şi de interdicţie de uz şi port armă, pe o perioadă de la şase luni la cinci ani şi de obligaţia frecventării programelor specifice de prevenire a violenţei domestice.

5. Pedeapsa accesorie a interzicerii contactului cu victima trebuie să includă îndepărtarea de domiciliul sau locul de muncă al acesteia, iar ducerea sa la îndeplinire trebuie supravegheată prin mijloace tehnice de control la distanţă.

6. Celui condamnat pentru infracţiunea prevăzută la acest articol i se poate interzice, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi legătura ei cu funcţia exercitată de către acesta, exercitarea autorităţii paterne, a tutelei sau a curatelei pe o perioadă de la unu la zece ani.

Articolul 152-A. Rele tratamente

1. Cel care are în grija, custodia sau serviciul lui, sau este însărcinat cu îndrumarea sau educarea minorului sau a persoanei lipsite de apărare, în virtutea vârstei, deficienţei, bolii sau gravidităţii, şi:

a) îi aplică în mod reiterat acesteia rele tratamente fizice sau psihice, inclusiv pedepse corporale, privări de libertate şi abuzuri sexuale sau o tratează cu cruzime;

b) o foloseşte în activităţi periculoase, inumane sau interzise; sau

c) o încarcă cu muncă excesivă;

este pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu îi revine o pedeapsă mai mare.

2. Dacă din faptele prevăzute la alineatele anterioare rezultă:

a) infracţiunea de vătămare corporală gravă, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani;

b) moartea, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la trei la zece ani.

Articolul 152-B. Încălcarea regulilor de siguranţă

1. Cel care, prin încălcarea dispoziţiilor legale sau regulamentare, pune grav în pericol viaţa, integritatea fizică sau sănătatea angajatului, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu îi revine o pedeapsă mai mare.

2. Dacă pericolul prevăzut la alineatul anterior este creat din culpă, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de pană la trei ani.

3. Dacă din faptele prevăzute la alineatele anterioare rezultă infracţiunea de vătămare corporală gravă, făptuitorul este pedepsit:

a) cu închisoarea de la doi la opt ani în cazul de la alineatul 1;

b) cu închisoarea de la unu la cinci ani în cazul de la alineatul 2.

4. Dacă din faptele prevăzute la alineatele 1 şi 2 rezultă moartea victimei, autorul este pedepsit:

a) cu închisoarea de la trei la zece ani în cazul de la alineatul 1;

b) cu închisoarea de la doi la opt ani în cazul de la alineatul 2.

CAPITOLUL IV

Despre infracţiunile contra libertăţii

Articolul 153. Ameninţarea

1. Cel care ameninţă o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii, a integrităţii fizice, libertăţii personale, libertăţii şi autodeterminării sexuale sau bunurilor patrimoniale de valoare considerabilă, astfel încât îi provoacă acesteia teamă sau îngrijorare sau aduce atingere libertăţii sale de decizie, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Urmărirea penală este condiţionată de depunerea unei plângeri.

Articolul 154. Constrângerea

1. Cel care, prin violenţă sau ameninţare, constrânge o persoană să întreprindă sau să omită o acţiune, sau să tolereze o activitate, este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Fapta nu se pedepseşte:

a) dacă utilizarea mijlocului în vederea atingerii scopului vizat nu este cenzurabilă; sau

b) dacă are ca scop evitarea sinuciderii sau faptei ilicite tipice.

4. Dacă fapta se petrece între soţi, ascendenţi, descendenţi, adoptanţi şi adoptaţi, sau între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, care trăiesc în situaţie similară celei a soţilor, urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 154-A. Persecuţia

1. Cel care, în mod repetat, persecută sau hărţuieşte o persoană, prin orice mijloace, direct sau indirect, astfel încât îi provoacă acesteia teamă sau îngrijorare sau aduce atingere libertăţii sale de decizie, este pedepsit cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă, dacă, în temeiul altei prevederi legale, nu îi revine o pedeapsă mai mare.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. În cazurile prevăzute la alineatul 1, făptuitorului îi pot fi aplicate pedepsele accesorii de interzicere a contactului cu victima pe o perioadă de la 6 luni la 3 ani şi a obligativităţii frecventării programelor specifice de prevenire a comportamentelor tipice persecuţiei.

4. Pedeapsa accesorie de interzicere a contactului cu victima trebuie să includă îndepărtarea de domiciliul sau locul de muncă al acesteia, iar îndeplinirea sa trebuie supravegheată prin mijloace tehnice de control la distanţă.

5. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 154-B. Căsătoria forţată

Cel care constrânge o persoană la încheierea căsătoriei sau uniunii echivalente căsătoriei este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 154-C. Acte preparatorii

Actele preparatorii ale infracţiunii prevăzute la articolul anterior, inclusiv atragerea victimei în afara domiciliului sau cu intenţia de a o constrânge la încheierea căsătoriei sau uniunii echivalente acesteia, se pedepsesc cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 155. Agravarea

1. Atunci când faptele prevăzute la articolele 153 şi 154-C sunt realizate:

a) prin ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de trei ani; sau

b) împotriva unei persoane lipsite de apărare în virtutea vârstei, deficienţei, bolii sau gravidităţii;

c) împotriva uneia dintre persoanele menţionate la litera l) de la alineatul 2 al articolului 132, în exerciţiul funcţiunii sau din cauza acesteia;

d) de către funcţionar prin abuz grav de autoritate;

autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, în cazul de la articolul 153 şi cu închisoarea de la unu la cinci ani, în cazul de la alineatul 1 al articolului 154;

e) prin stabilirea circumstanţelor prevăzute la litera f) de la alineatul 2 al articolului 132, făptuitorului este pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 240 de zile, în cazurile articolelor 153 şi 154-C, cu închisoarea de la 1 la 5 ani, în cazurile de la alineatul 1 al articolului 154 şi articolului 154-A şi cu închisoarea de la 1 la 8 ani, în cazul articolului 154-B.

2. Se aplică aceleaşi pedepse dacă, urmare a ameninţării, constrângerii, persecuţiei sau căsătoriei forţate, victima se sinucide sau încearcă să se sinucidă.

Articolul 156. Intervenţii şi tratamente medico-chirurgicale arbitrare

1. Persoanele menţionate la articolul 150 care, în scopurile indicate acolo, realizează intervenţii sau tratamente fără consimţământul pacientului, sunt pedepsite cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Fapta nu se pedepseşte atunci când consimţământul:

a) ar fi putut fi obţinut doar prin amânarea intervenţiei, ceea ce ar fi pus în grav pericol viaţa, integritatea fizică sau sănătatea pacientului; sau

b) este dat pentru o anume intervenţie sau tratament, dar cunoştinţele şi experienţa medicală impun o intervenţie diferită ca mijloc de evitare a pericolului pentru viaţa, integritatea fizică sau sănătatea pacientului;

şi nu se verifică circumstanţele care să permită concluzia potrivit căreia consimţământul ar fi fost refuzat.

3. Dacă, din culpă gravă, făptuitorul face presupuneri false cu privire la premizele consimţământului, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

4. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 157. Obligaţia de informare

În sensul dispoziţiilor de la articolul anterior, consimţământul este valabil doar atunci când pacientul a fost lămurit în mod adecvat asupra diagnosticului şi caracterului, sferei de acţiune, amplitudinii şi posibilelor consecinţe ale intervenţiei sau tratamentului, cu excepţia cazului în care acest lucru ar presupune comunicarea unor circumstanţe care, dacă ar fi cunoscute de pacient, i-ar pune acestuia viaţa în pericol sau ar fi susceptibile de a-i prejudicia grav sănătatea fizică sau psihică.

Articolul 158. Sechestrarea

1. Cel care deţine, reţine, menţine închisă sau reţinută o persoană sau o privează, pe orice cale, de libertate, este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la zece ani dacă privarea de libertate:

a) durează mai mult de două zile;

b) este precedată sau însoţită de vătămare corporală gravă, tortură sau alt tratament crud, degradant sau inuman;

c) este săvârşită sub pretextul fals că victimă ar suferi de o anomalie psihică;

d) are ca rezultat sinuciderea sau vătămarea corporală gravă a victimei;

e) are drept victimă o persoană în mod special lipsită de apărare, în virtutea vârstei, deficienţei, bolii sau gravidităţii;

f) are ca victimă una dintre persoanele menţionate la litera a) de la alineatul 2 al articolului 132, în exercitarea atribuţiilor ei sau din cauza acestora;

g) este pusă în practică prin simularea autorităţii publice sau de către funcţionar prin abuz grav de autoritate.

3. Dacă privarea de libertate are ca rezultat moartea victimei, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani.

Articolul 159. Sclavia

Cel care:

a) reduce o persoană la starea sau la condiţia de sclav; sau

b) înstrăinează, cedează, dobândeşte sau pune stăpânire pe o persoană cu intenţia de a o menţine în situaţia prevăzută la articolul anterior;

se pedepseşte cu închisoarea de la cinci la cincisprezece ani.

Articolul 160. Traficul de persoane

1. Cel care oferă, predă, recrutează, ademeneşte, acceptă, transportă, găzduieşte sau primeşte persoane în scopul exploatării acestora, inclusiv exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă, cerşetoria, sclavia, extracţia de organe sau exploatarea altor activităţi infracţionale:

a) prin violenţă, răpire sau ameninţare gravă;

b) prin înşelăciune sau tactici frauduloase;

c) prin abuz de autoritate care rezultă din relaţia de dependenţă ierarhică, economică, familială sau profesională;

d) profitând de incapacitatea psihică sau de situaţia de deosebită vulnerabilitate a victimei; sau

e) prin obţinerea consimţământului persoanei care deţine controlul asupra victimei;

se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, prin orice mijloace, recrutează, ademeneşte, transportă, găzduieşte sau primeşte minori ori îi predă, oferă sau acceptă în scopul exploatării lor, inclusiv exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă, cerşetoria, sclavia, extracţia de organe, adopţia sau exploatarea altor activităţi infracţionale.

3. În cazul prevăzut la alineatul anterior, dacă făptuitorul utilizează oricare din mijloacele prevăzute la literele de la alineatul 1 sau acţionează ca un profesionist sau cu intenţie lucrativă, se pedepseşte cu închisoarea de la trei la doisprezece ani.

4. Pedepsele prevăzute la alineatele anterioare sunt sporite cu o treime, în limita minimă şi maximă, dacă conduita menţionată la acestea:

a) a pus în pericol viaţa victimei;

b) a fost de o deosebită violenţă sau a cauzat victimei leziuni extrem de grave;

c) a fost comisă de un funcţionar în exerciţiul funcţiunii;

d) a fost comisă în cadrul unui grup infracţional; sau

e) are ca rezultat sinuciderea victimei.

5. Cel care, contra cost sau prin altă compensaţie, oferă, predă, solicită sau acceptă un minor, obţine sau îşi dă consimţământul la adopţia acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

6. Cel care, având cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alineatele 1 şi 2, foloseşte serviciile sau organele victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai mare.

7. Cel care reţine, ascunde, deteriorează sau distruge documentele de identitate sau de călătorie ale victimei infracţiunii prevăzute la alineatele 1 şi 2, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai mare.

8. Consimţământul victimei infracţiunilor prevăzute la alineatele anterioare nu exclude în niciun caz caracterul ilicit al faptei.

Articolul 161. Răpirea

1. Cel care, prin violenţă, ameninţare sau viclenie, răpeşte o persoană cu intenţia de a:

a) supune victima şantajului;

b) săvârşi o infracţiune contra libertăţii şi autodeterminării sexuale a victimei;

c) obţine răscumpărare sau recompensa; sau

d) constrânge autoritatea publică sau un terţ să întreprindă sau să omită o acţiune sau să tolereze o activitate;

se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani.

2. Dacă în cazul respectiv se verifică situaţiile prevăzute:

a) la alineatul 2 al articolului 158, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani;

b) la alineatul 3 al articolului 158, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

3. Dacă făptuitorul renunţă de bunăvoie la pretenţiile sale şi eliberează victima sau depune eforturi temeinice în acest sens, pedeapsa poate fi în mod special atenuată.

Articolul 162. Luarea de ostatici

1. Cel care, urmărind realizarea scopurilor politice, ideologice, filozofice sau confesionale, sechestrează sau răpeşte o persoană, ameninţând-o cu moartea, provocându-i vătămări corporale grave sau lipsind-o de libertate, prin aceasta având ca scop să constrângă Statul, o organizaţie internaţională, o persoană juridică, un grup de persoane sau o persoană fizică să întreprindă sau să omită o acţiune, sau să tolereze o activitate, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la zece ani.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2 al articolului anterior.

3. Cel care profită de pe urmă luării de ostatici săvârşită de altcineva cu intenţia şi în scopul constrângerii menţionate la alineatul 1, se sancţionează cu pedepsele prevăzute la alineatele anterioare.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului anterior.

CAPITOLUL V

Despre infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale

Secţiunea I

Infracţiuni contra libertăţii sexuale

Articolul 163. Constrângerea sexuală

1. Cel care prin violenţă, ameninţare gravă, aducerea în stare de inconştienţă a victimei sau punerea acesteia în imposibilitatea de a opune rezistenţă, o constrânge pe aceasta să întreţină cu sine sau cu altcineva un act sexual, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Cel care, prin mijloace neincluse la alineatul anterior, constrânge o persoană să întreţină cu sine sau cu altcineva relaţii sexuale, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

Articolul 164. Violul

1. Cel care prin violenţă, ameninţare gravă, aducerea în stare de inconştienţă sau punerea în imposibilitatea de a opune rezistenţă, obligă o persoană:

a) să întreţină cu sine sau cu altcineva relaţii sexuale normale, anale sau orale; sau

b) să suporte introducerea de părţi ale corpului sau obiecte în vagin sau anus,

se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

2. Cel care, prin mijloace neincluse la alineatul anterior, obligă o persoană:

a) să întreţină cu sine sau cu altcineva relaţii sexuale normale, anale sau orale; sau

b) să suporte introducerea de părţi ale corpului sau obiecte în vagin sau anus,

se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani.

Articolul 165. Abuzul sexual al persoanei incapabile de a opune rezistenţă

1. Cel care întreţine relaţii sexuale cu o persoană inconştientă sau incapabilă, din alt motiv, să opună rezistenţă, profitând de starea sau neputinţa acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la opt ani.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală sau anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la zece ani.

Articolul 166. Abuzul sexual al persoanei internate

1. Cel care, profitând de funcţia sau de poziţia pe care, cu orice titlu, o exercită sau deţine în:

a) instituţia în care se execută pedepse penale privative de libertate;

b) spital, ospiciu, azil, clinică de convalescenţă sau de sănătate, ori altă instituţie destinată asistenţei şi tratamentului; sau

c) instituţia de educaţie sau corecţie;

întreţine relaţii sexuale cu o persoană internată aici care îi este încredinţată sau care se află în grija sa, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală ori anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de la unu la opt ani.

Articolul 167. Frauda sexuală

1. Cel care, profitând în mod fraudulos de greşeala asupra identităţii sale, întreţine relaţii sexuale cu o persoană, este pedepsit cu închisoarea de până la un an.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală sau anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani.

Articolul 168. Procrearea artificială neconsimţită

Cel care supune o femeie la proceduri de procreare artificială, fără consimţământul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

Articolul 169. Proxenetismul

1. Cel care, acţionând ca un profesionist sau cu intenţie lucrativă, susţine, favorizează sau înlesneşte exercitarea prostituţiei de către altă persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

2. Dacă autorul comite infracţiunea prevăzută la alineatul anterior:

a) prin intermediul violenţei sau ameninţării grave;

b) prin viclenie sau tactici frauduloase;

c) prin abuzul de autoritate ce derivă dintr-o relaţie familială, din tutelă sau curatelă, sau o relaţie de dependenţă ierarhică, economică sau profesională; sau

d) profitând de incapacitatea psihică sau de situaţia de deosebită vulnerabilitate a victimei;

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

Articolul 170. Hărţuirea sexuală

Cel care hărţuieşte o persoană prin practicarea în faţa acesteia de fapte cu caracter exhibiţionist, prin formularea de propuneri cu conţinut sexual sau supunând-o la contact de natură sexuală, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai mare.

Secţiunea II

Infracţiuni contra integrităţii sexuale

Articolul 171. Abuzul sexual al copiilor

1. Cel care întreţine relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 14 ani sau mai mică sau îl determină pe acesta să întreţină astfel de relaţii cu un terţ, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală sau anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de la trei la zece ani.

3. Cel care:

a) hărţuieşte un minor cu vârsta mai mică de 14 ani, prin săvârşirea faptei prevăzute la articolul 170; sau

b) acţionează asupra minorului cu vârsta mai mică de 14 ani, prin intermediul conversaţiei, materialului scris, spectacolului sau obiectului pornografic;

c) atrage un minor cu vârsta mai mică de 14 ani în scopul de a asista la abuzuri sau activităţi sexuale

se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

4. Cel care comite faptele descrise la alineatul anterior în scop lucrativ se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

5. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 172. Abuzul sexual al minorilor aflaţi în întreţinere

1. Cel care comite sau determină comiterea faptei descrise la alineatele 1 şi 2 ale articolului anterior, în raport cu un minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani care i-a fost încredinţat în vederea educării sau asistenţei, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Cel care săvârşeşte fapta descrisă la literele de la alineatul 3 al articolului anterior, în raport cu minorul menţionat la alineatul anterior al acestui articol şi în condiţiile descrise acolo, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

3. Cel care comite faptele descrise la alineatul anterior în scop lucrativ se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

4. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 173. Actul sexual cu adolescenţi

1. Cel care, major fiind, întreţine relaţii sexuale cu minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani sau face astfel încât minorul să întreţine relaţii sexuale cu un terţ, abuzând de lipsa de experienţă a acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală sau anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 174. Recurgerea la prostituţia minorilor

1. Cel care, major fiind, întreţine relaţii sexuale cu minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, contra cost sau altă contraprestaţie, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani.

2. Dacă actul sexual constă în penetrare vaginală, anală sau orală sau în introducerea vaginală sau anală de părţi ale corpului sau obiecte, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 3 ani.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 175. Proxenetismul cu minori

1. Cel care susţine, favorizează sau înlesneşte exercitarea prostituţiei de către minori sau racolează minori în acest scop, este pedepsit cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă autorul comite infracţiunea prevăzută la alineatul anterior:

a) prin intermediul violenţei sau ameninţării grave;

b) prin viclenie sau tactici frauduloase;

c) prin abuzul de autoritate ce derivă dintr-o relaţie familială, din tutelă sau curatelă, sau o relaţie de dependenţă ierarhică, economică sau profesională;

d) acţionând ca un profesionist sau în scop lucrativ; sau

e) profitând de incapacitatea psihică sau de situaţia de deosebită vulnerabilitate a victimei;

se pedepseşte cu închisoarea de la doi la zece ani.

Articolul 176. Pornografia infantilă

1. Cel care:

a) foloseşte un minor în spectacol pornografic sau îl racolează în acest scop;

b) foloseşte un minor într-o fotografie, film sau înregistrare pornografică, independent de sprijinul său, sau îl racolează în acest scop;

c) produce, distribuie, importă, exportă, răspândeşte, expune sau cedează, indiferent de formă sau context şi prin orice mijloace, materialele prevăzute la litera anterioară[;

d) dobândeşte sau deţine materialele prevăzute la litera b) cu scopul de a le distribui, importa, exporta, răspândi, expune sau ceda;

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

2. Cel care comite faptele descrise la alineatul anterior acţionând ca un profesionist sau în scop lucrativ, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

3. Cel care comite faptele descrise la literele a) şi b) de la alineatul 1 recurgând la violenţă sau ameninţare gravă, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

4. Cel care comite faptele descrise la literele c) şi d) de la alineatul 1 prin utilizarea de material pornografic cu reprezentarea realistă a minorului, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

5. Cel care, intenţionat, dobândeşte, deţine, accede, obţine sau înlesneşte accesul prin intermediul sistemului informatic sau orice alt mijloc la materialele menţionate la litera b) de la alineatul 1, este pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani.

6. Cel care, personal sau prin intermediul sistemului informatic sau oricărui alt mijloc, major fiind, asistă sau înlesneşte accesul la spectacol pornografic la care participă minori cu vârsta mai mică de 16 ani, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani.

7. Cel care săvârşeşte faptele descrise la alineatele 5 şi 6 în scop lucrativ, este pedepsit cu închisoarea de până la 5 ani.

8. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 176-A. Racolarea minorilor în scopuri sexuale

1. Cel care, fiind de vârstă majoră, prin intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare, ademeneşte un minor în vederea întâlnirii cu acesta şi punerii în practică a uneia din faptele menţionate la alineatele 1 şi 2 ale articolului 171 şi la literele a), b) şi c) de la alineatul 1 al articolului anterior, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an.

2. Dacă ademenirea este urmată de acte materiale care conduc la întâlnire, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani.

Articolul 177. Agravarea

1. Pedepsele prevăzute la articolele 163-165 şi 167-176 sunt sporite cu o treime în limita minimă şi maximă dacă victima:

a) este ascendentul, descendentul, adoptantul, adoptatul, ruda sau afinul până la gradul al doilea cu făptuitorul; sau

b) se află într-o relaţie familială, de coabitare, de tutelă sau curatelă sau de dependenţă ierarhică, economică sau profesională cu făptuitorul, iar infracţiunea a fost comisă profitând de această relaţie.

2. Agravările prevăzute la alineatul anterior nu se aplică în cazurile de la litera c) de la alineatul 2 al articolului 169 şi de la litera c) de la alienatul 2 al articolului 175.

3. Pedepsele prevăzute la articolele 163-167 şi 171-174 sunt sporite cu o treime în limita minimă şi cea maximă, dacă autorul este purtătorul unei boli cu transmitere sexuală.

4. Pedepsele prevăzute la articolele 163-168 şi 171-175, la numerele 1 şi 2 ale articolului 176 şi la articolul 176-A sunt sporite cu o treime în limita minimă şi cea maximă, dacă infracţiunea este comisă în mod concertat de două sau mai multe persoane.

5. Pedepsele prevăzute la articolele 163-168 şi 171-174 sunt sporite cu jumătate în limita minimă şi cea maximă dacă din comportamentele descrise acolo rezultă sarcina, vătămarea corporală gravă, transmiterea unui agent patogen care pune în pericol viaţa, sinuciderea sau moartea victimei.

6. Pedepsele prevăzute la articolele 163-165, 168, 174, 175, la alineatul 1 al articolului 176 sunt sporite cu o treime, în limita minimă şi cea maximă, dacă victima are vârsta mai mică de 16 ani.

7. Pedepsele prevăzute la articolele 163-165, 168, 174, 175, la alineatul 1 al articolului 176 sunt sporite cu jumătate, în limita minimă şi cea maximă, dacă victima are vârsta mai mică de 14 ani.

8. Dacă un comportament include mai mult de una din circumstanţele menţionate la alineatele anterioare, se ia în considerare în vederea stabilirii pedepsei aplicabile cea cu efect mai agravant, celelalte fiind evaluate în ceea ce priveşte cuantumul de pedeapsă.

Articolul 178. Plângerea

1. Urmărirea penală a infracţiunilor prevăzute la articolele 163-165, 167, 168 şi 170 este condiţionată de introducerea unei plângeri, cu excepţia cazului în care sunt săvârşite în raport cu un minor sau au ca rezultat sinuciderea sau moartea victimei.

2. Atunci când urmărirea infracţiunilor de la articolele 163 şi 164 este condiţionată de introducerea unei plângeri, Ministerul Public poate iniţia această procedură în termen de şase luni de la data la care a luat cunoştinţă de faptă şi de autorii ei, ori de câte ori interesul victimei recomandă acest lucru.

3. Urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută la articolul 173 este condiţionată de introducerea unei plângeri, cu excepţia cazului în care aceasta are ca rezultat sinuciderea sau moartea victimei.

4. Cu privire la infracţiunile contra libertăţii şi autodeterminării sexuale a minorului neagravate prin rezultat, Ministerul Public, având în vedere interesul victimei, poate decide suspendarea temporară a procesului, cu acordul judecătorului de instrucţie şi al făptuitorului, atât timp cât anterior nu s-a mai aplicat o măsură similară pentru infracţiune de aceeaşi natură.

5. În cazul prevăzut la alineatul anterior durata suspendării poate ajunge până la cinci ani.

Articolul 179. Interzicerea autorităţii paternale şi exercitarea funcţiei

Celui condamnat pentru infracţiunile prevăzute la articolele 163-176 i se poate interzice, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi legătura acesteia cu funcţia exercitată de către autor:

a) exercitarea autorităţii parentale, tutelei sau curatelei; sau

b) exercitarea profesiei, funcţiei sau activităţii care presupune minori aflaţi în responsabilitatea acestuia în scopul educaţiei, tratamentului sau supravegherii;

pe o perioadă de la doi la cincisprezece ani.

CAPITOLUL VI

Despre infracţiuni contra onoarei

Articolul 180. Defăimarea

1. Cel care, adresându-se terţului, învinuieşte o persoană, chiar şi la nivel de suspiciune, de o faptă sau formulează cu privire la aceasta o judecată ofensatoare, sau reproduce o astfel de învinuire sau judecată, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Comportamentul nu se pedepseşte atunci când:

a) învinuirea se face cu urmărirea unor interese legitime; şi

b) autorul dovedeşte veridicitatea acelei învinuiri sau existenţa unui motiv întemeiat pentru care, cu bună-credinţă, o consideră adevărată.

3. Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la literele b), c) şi d) de la alineatul 2 al articolului 31, dispoziţiile de la alineatele anterioare nu se aplică atunci când este vorba de o învinuire referitoare la intimitatea vieţii private şi de familie.

4. Buna-credinţă la care face referire litera b) de la alineatul 2 este exclusă atunci când autorul nu şi-a îndeplinit datoria de a se informa, impusă de împrejurările cazului, cu privire la veridicitatea învinuirii.

Articolul 181. Insulta

1. Cel care insultă o persoană, prin imputarea anumitor fapte, chiar şi la nivel de suspiciune sau prin adresarea de cuvinte ofensatoare, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei luni sau cu amendă de până la 12 de zile.

2. Atunci când ne referim la imputarea anumitor fapte, se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2, 3 şi 4 ale articolului anterior.

Articolul 182. Echivalenţa

Defăimării şi insultei verbale le sunt asimilate cele făcute în scris, gesturile, imaginile şi orice alt mod de exprimare.

Articolul 183. Publicitatea şi calomnia

1. Dacă în cazul infracţiunilor prevăzute la articolele 180, 181 şi 182:

a) insulta a fost făcută prin mijloace sau în împrejurări care înlesnesc difuzarea ei; sau

b) fiind vorba de imputarea unor fapte, se stabileşte că autorul cunoştea caracterul fals al acesteia;

pedepsele defăimării şi insultei sunt sporite cu o treime în limita minimă şi cea maximă.

2. Dacă infracţiunea a fost comisă prin intermediul unui mijloc de comunicare socială, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă nu mai mică de 120 de zile.

Articolul 184. Agravarea

Pedepsele prevăzute la articolele 18, 181 şi 183 sunt sporite cu jumătate în limita minimă şi maximă dacă victima este una din persoanele menţionate la litera (l) de la alineatul 2 al articolului 132, în exercitarea funcţiei sau din cauza acesteia, sau dacă autorul este funcţionar şi comite fapta cu abuz grav de autoritate.

Articolul 185. Ofensa adusă memoriei persoanei decedate

1. Cel care, sub orice formă sau în orice context, ofensează grav memoria persoanei decedate este pedepsit cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile:

a) de la alineatele 2, 3 şi 4 ale articolului 180; şi

b) de la articolul 183.

3. Ofensa nu se pedepseşte atunci când au trecut mai mult de 50 de ani de la deces.

Articolul 186. Scutirea de pedeapsă

1. Instanţa îl scuteşte pe făptuitor de pedeapsă atunci când acesta aduce în faţa instanţei clarificări sau explicaţii cu privire la insulta de care este acuzat, dacă persoana vătămată, reprezentantul acesteia sau cel care integrează voinţa sa în calitate de titular al dreptului de a introduce plângerea sau acuzarea privată, le acceptă ca fiind satisfăcătoare.

2. Instanţa mai poate să-l scutească de pedeapsă dacă insulta a fost provocată de un comportament ilegal sau reprobabil al persoanei vătămate.

3. Dacă persoana vătămată ripostează, în cadrul aceleiaşi fapte, cu altă insultă, instanţa îi poate scuti pe ambii de pedeapsă sau numai pe unul dintre ei, în funcţie de circumstanţe.

Articolul 187. Insulta adusă organismului, serviciului sau persoanei juridice

1. Cel care, fără temei de a le considera cu bună-credinţă adevărate, afirmă sau promovează fapte neadevărate, menite să aducă ofensă credibilităţii, prestigiului sau încrederii datorate organismului sau serviciului care exercită autoritatea publică, persoanei juridice, instituţiei sau corporaţiei, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile:

a) de la articolul 183; şi

b) de la alineatele 1 şi 2 ale articolului 186.

Articolul 188. Urmărirea penală

1. Urmărirea penală a infracţiunilor prevăzute în prezentul capitol este condiţionată de acuzarea privată, cu excepţia cazurilor:

a) de la articolul 184; şi

b) de la articolul 187, ori de câte ori persoana vătămată exercită autoritatea publică;

în care caz este suficientă plângerea sau comunicarea.

2. Dreptul de acuzare privată pentru infracţiunea prevăzută la articolul 185 revine persoanelor menţionate la alineatul 2 al articolului 113, conform ordinii stabilite acolo.

Articolul 189. Aducerea la cunoştinţa publică a hotărârii de condamnare

1. În cazul condamnării, chiar şi cu scutirea de pedeapsă, conform dispoziţiilor de la articolul 183, de la litera b) a alineatului 2 de la articolul 185 sau de la litera a) a alineatului 2 de la articolul 187, instanţa ordonă, pe cheltuiala autorului, aducerea la cunoştinţa publică a hotărârii, până la încheierea cercetării în primă instanţă, dacă astfel solicită titularul dreptului de a introduce plângere sau acuzare privată.

2. Instanţa stabileşte condiţiile concrete în care aducerea la cunoştinţa publică a hotărârii trebuie să aibă loc.

CAPITOLUL VII

Despre infracţiunile contra vieţii private

Articolul 190. Violarea de domiciliu sau tulburarea vieţii private

1. Cel care, fără a avea permisiunea, pătrunde în locuinţa cuiva sau rămâne acolo după ce i s-a cerut să plece, este pedepsit cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Primeşte aceeaşi pedeapsă cel care, cu intenţia de a tulbura viaţă privată, pacea şi liniştea unei persoane, îi telefonează acesteia pe telefonul fix sau pe cel mobil.

3. Dacă infracţiunea prevăzută la alineatul 1 este comisă noaptea sau în loc retras, prin intermediul violenţei sau ameninţării cu acte de violenţă, prin uz de armă sau prin pătrunderea prin efracţie, escaladarea sau cu ajutorul cheilor false de trei sau mai multe persoane, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Articolul 191. Pătrunderea în spaţii interzise publicului

Cel care, fără a avea permisiunea sau autorizaţia celui în drept, pătrunde sau rămâne în curţi interioare, grădini sau spaţii închise dependinţe ale locuinţei, bărci sau alte mijloace de transport, în loc interzis destinat serviciului sau întreprinderii publice, serviciului de transport sau exercitării profesiilor sau activităţilor sau în orice alt loc interzis şi neaccesibil în mod liber publicului, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

Articolul 192. Intruziunea în viaţa privată

1. Cel care, fără a avea permisiunea şi cu intenţia de a invada viaţa privată a oamenilor, şi anume intimitatea vieţii sexuale şi de familie:

a) interceptează, înregistrează, imprimă, utilizează, transmite sau răspândeşte o conversaţie, o comunicare telefonică, mesaje prin poştă electronică sau factura detaliată;

b) captează, fotografiază, filmează, înregistrează sau difuzează imagini ale persoanelor, obiectelor sau spaţiilor intime;

c) spionează sau ascultă pe ascuns persoane care se găsesc în loc privat; sau

d) difuzează fapte referitoare la viaţa privată sau la boala gravă a unei persoane;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Fapta prevăzută la litera d) de la alineatul anterior nu se pedepseşte atunci când este comisă ca mijloc de urmărire a unui interes public legitim şi relevant.

Articolul 193. Privarea de confidenţialitate prin intermediul informaticii

1. Cel care creează, menţine sau utilizează un fişier automatizat de date identificabile individual care fac referire la convingeri politice, religioase sau filozofice, la afilierea la un partid sau afilierea sindicală, la viaţa privată sau la originea etnică, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amenda de până la 240 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 194. Violarea corespondenţei sau a telecomunicaţiilor

1. Cel care, fără consimţământ, deschide colet, scrisoare sau orice alt document scris închis care nu-i este destinat sau ia notă de conţinutul acestora prin procedee tehnice sau împiedică, pe orice cale, ca acestea să fie primite de către destinatar, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Primeşte aceeaşi pedeapsă cel care intervine în conţinutul telecomunicaţiei sau ia cunoştinţă de conţinutul acesteia.

3. Cel care difuzează conţinutul scrisorilor, coletelor, documentelor scrise închise sau ale telecomunicaţiilor menţionate la alineatele anterioare, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 195. Violarea secretului

Cel care, fără a avea permisiunea, dezvăluie un secret străin de care a luat cunoştinţă în virtutea poziţiei, funcţiei, ocupaţiei sau competenţelor sale, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 196. Utilizarea necorespunzătoare a secretului

Cel care, fără a avea permisiunea, se foloseşte de secretul privind activitatea comercială, industrială, profesională sau artistică a cuiva, secret pe care l-a aflat în virtutea poziţiei, funcţiei, ocupaţiei sau competenţelor sale şi aduce astfel prejudicii unei persoane sau Statului, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 197. Agravarea

Pedepsele prevăzute la articolele 190-195 sunt sporite cu o treime în limita minimă şi maximă dacă fapta este săvârşită:

a) în vederea obţinerii unei recompense sau a îmbogăţirii, pentru făptuitor sau pentru un terţ, sau pentru a cauza prejudicii unei persoane sau Statului; sau

b) prin intermediul unui mijloc mass-media, al difuzării pe internet sau prin alte mijloace de mediatizare.

Articolul 198. Plângerea

Cu excepţia cazului de la articolul 193, urmărirea penală a infracţiunilor prevăzute la acest capitol este condiţionată de introducerea unei plângeri sau notificări.

CAPITOLUL VIII

Despre infracţiunile contra activelor juridice personale

Articolul 199. Înregistrări şi fotografii cu caracter ilicit

1. Cel care, fără consimţământ:

a) înregistrează cuvinte pronunţate de o altă persoană care nu sunt destinate publicului, deşi îi sunt adresate; sau

b) utilizează sau permite utilizarea înregistrărilor menţionate la alineatul anterior, chiar dacă au fost făcute în mod legal;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Primeşte aceeaşi pedeapsă cel care, împotriva voinţei:

a) fotografiază sau filmează o persoană, chiar şi la evenimente la care a participat în mod legitim; sau

b) utilizează sau permite utilizarea fotografiilor sau filmelor menţionate la alineatul anterior, chiar dacă au fost obţinute în mod legal.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 197 şi 198.

Articolul 200. Omisiunea de a acorda ajutor

1. Cel care, în caz de mare necesitate, ca de exemplu cea provocată de dezastru, accident, calamitate publică sau situaţie de pericol comun, care pune în pericol viaţa, integritatea fizică sau libertatea unei persoane, nu acordă acesteia ajutorul necesar în vederea îndepărtării pericolului, fie prin acţiune personală, fie prin semnal de alarmă, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă situaţia menţionată la alineatul anterior a fost creată de cel care omite să acorde ajutor, acesta este pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

3. Omisiunea de a acorda ajutor nu se pedepseşte atunci când se dovedeşte existenţa unui mare risc pentru viaţa sau integritatea fizică a celui care a omis acordarea acestuia sau când, din alt motiv relevant, ajutorul nu îi este exigibil.

Articolul 201. Sustragerea de sub protecţia Statului de drept Portughez

1. Cel care, prin violenţă, ameninţare sau orice alt mijloc necinstit, plasează o persoană în afara cadrului de protecţie al legii penale portugheze şi o expune persecuţiei pe motive politice care-i pune în pericol viaţa, integritatea fizică sau libertatea, devenind victima violenţei sau a măsurilor contrare principiilor fundamentale ale Statului de drept portughez, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la zece ani.

2. Primeşte aceeaşi pedeapsă şi cel care, prin aceleaşi mijloace, împiedică o persoană să abandoneze situaţia de pericol menţionată la alineatul anterior sau o forţează să rămână în această situaţie.

TITLUL II

Despre infracţiunile contra patrimoniului

CAPITOLUL I

Dispoziţii preliminare

Articolul 202. Definiţii juridice

În sensul dispoziţiilor de la articolele următoare se consideră:

a) valoare ridicată – aceea care depăşeşte 50 de unităţi de cont evaluate în momentul săvârşirii faptei;

b) valoare considerabil ridicată – aceea care depăşeşte 200 de unităţi de cont evaluate în momentul săvârşirii faptei;

c) valoare mică – aceea care nu depăşeşte o unitate de cont evaluată în momentul săvârşirii faptei;

d) spargere – ruperea, fracturarea sau distrugerea totală sau parţială a dispozitivului destinat să închidă sau să împiedice intrarea în interiorul sau exteriorul casei sau spaţiului închis dependent de aceasta;

e) escaladare – pătrunderea în casă sau în spaţiul închis dependent de aceasta prin loc nedestinat în mod normal intrării, şi anume pe acoperiş, uşi ale balconului sau terasei, ferestre, pereţi, spaţii subterane sau prin orice alt dispozitiv menit să închidă sau să împiedice intrarea sau trecerea;

f) Chei false:

i) Cele imitate, contrafăcute sau modificate;

ii) cheile adevărate atunci când, în mod fortuit sau clandestin, nu s-au aflat sub controlul posesorului de drept; şi

iii) şperacle sau orice alte instrumente care pot servi la deschiderea încuietorilor sau altor dispozitive de siguranţă;

g) marcaj – orice construcţie, plantaţie, şanţ, gard sau alt semn destinat să stabilească limitele între diferite proprietăţi, plasate prin hotărâre judecătorească sau cu acordul persoanei autorizate în acest sens.

CAPITOLUL II

Despre infracţiunile contra proprietăţii

Articolul 203. Furtul

1. Cel care, cu intenţia nelegitimă de a-şi însuşi pentru sine sau pentru un terţ, sustrage un bun mobil străin, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 204. Furtul calificat

1. Cel care fură un bun mobil sau un animal:

a) de valoare ridicată;

b) plasat sau transportat cu un vehicul sau plasat în loc destinat depozitării de obiecte sau transportat de călători utilizatori ai mijloacelor de transport în comun, chiar şi atunci când sustragerea are loc în staţie, gară sau debarcader;

c) este destinat unui cult religios sau venerării memoriei morţilor şi se află într-un loc destinat acestui cult sau în cimitir;

d) prin exploatarea situaţiei de vulnerabilitate deosebită a victimei dezastrului, accidentului sau calamitaţii publice sau pericolului colectiv;

e) închis în sertar, seif sau alt recipient prevăzut cu încuietoare sau alt dispozitiv special destinat siguranţei sale;

f) prin pătrunderea sau ascunderea în locuinţa, chiar şi mobilă, centrul comercial, unitatea industrială sau spaţiul închis cu intenţia de a fura;

g) prin uzurparea titlului, uniformei, însemnului funcţionarului public, civil sau militar sau printr-un pretins ordin fals al autorităţii publice;

h) făcând din săvârşirea de furturi un mod de viaţă; sau

i) punând victima într-o situaţie economică dificilă;

j) prin împiedicarea sau tulburarea, sub orice formă, a serviciilor de comunicaţie sau de furnizare către populaţie a apei, energiei electrice, căldurii, combustibilului, benzinei sau gazului;

se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Cel care fură un bun mobil sau un animal:

a) de valoare considerabil ridicată;

b) de o mare importanţă pentru dezvoltarea tehnologică sau economică;

c) care prin natura sa este foarte periculos;

d) care posedă o mare valoare ştiinţifică, artistică sau istorică şi se află într-o colecţie sau expoziţie publică sau accesibilă publicului;

e) prin pătrunderea în locuinţă, chiar şi mobilă, centru comercial sau industrial sau alt spaţiu închis prin efracţie, escaladă sau cu ajutorul cheilor false;

f) prin purtarea de armă, în momentul săvârşirii infracţiunii, la vedere sau ascunsă; sau

g) ca membru al grupului ce are ca scop săvârşirea reiterată de infracţiuni contra patrimoniului cu participarea a cel puţin un membru al grupului;

se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani.

3. Dacă în cadrul aceleiaşi infracţiuni se verifică mai multe din circumstanţele menţionate la alineatele anterioare, se ia în considerare în vederea stabilirii pedepsei aplicabile pe cea cu efect mai agravant, restul fiind apreciate în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei.

4. Încadrarea juridică nu se face dacă bunul sau animalul furat sunt de valoare mică.

Articolul 205. Abuzul de încredere

1. Cel care îşi însuşeşte în mod nelegitim un bun mobil sau un animal care i-a fost predat pe baza unui titlu netranslativ de proprietate, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Dacă bunul sau animalul la care se face referire la alineatul 1 sunt:

a) de valoare ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile;

b) de valoare considerabil mare, autorul este pedepsit cu închisoarea de la unu la opt ani.

5. Dacă autorul a primit bunul sau animalul respectiv ca depozit impus de lege în virtutea funcţiei, ocupaţiei sau profesiei sau în calitate de tutor, curator sau reprezentant legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

Articolul 206. Restituirea sau repararea

1. În cazurile prevăzute la literele a), b) şi e) de la alineatul 1, la litera a) de la alineatul 2 al articolului 204 şi la alineatul 4 al articolului 205, răspunderea penală se stinge prin acordul persoanei vătămate cu făptuitorul, fără a aduce prejudicii nelegitime terţei părţi, până la publicarea hotărârii pronunţate de tribunalul de primă instanţă, atât timp cât bunul sau animalul furat sau în mod nelegitim apropriat a fost restituit sau daunele cauzate au fost integral reparate.

2. Atunci când bunul sau animalul furat sau în mod nelegitim însuşit sunt restituite sau are loc repararea integrală a prejudiciului cauzat, fără prejudicii nelegitime terţei părţi, până la debutul procesului la prima instanţă, pedeapsă este special atenuată.

3. Dacă restituirea sau repararea sunt parţiale, pedeapsa poate fi special atenuată.

Articolul 207. Acuzarea privată

1. În cazul articolului 203 şi al alineatului 1 de la articolul 205, urmărirea penală este condiţionată de acuzarea privată dacă:

a) autorul este soţul, ascendentul, descendentul, adoptantul, adoptatul, ruda sau afinul până la gradul 2 al victimei, sau trăieşte cu aceasta în condiţii similare celor ale soţilor; sau

b) bunul sau animalul furat sau însuşit în mod nelegitim sunt de valoare mică şi destinate utilizării imediate şi indispensabile satisfacerii unei necesităţi a autorului sau a uneia din persoanele menţionate la litera a).

2. În cazul articolului 203, urmărirea penală este condiţionată de acuzarea privată atunci când infracţiunea se petrece într-un centru comercial pe durata deschiderii acestuia către public, în raport cu sustragerea bunurilor mobile sau animalelor expuse de valoare mică atât timp cât acestea au fost recuperate imediat, cu excepţia cazului în care infracţiunea este comisă de două sau mai multe persoane.

Articolul 208. Furtul de utilizare a vehiculului

1. Cel care foloseşte automobilul sau alt vehicul motorizat, aeronavă, barcă sau bicicletă fără permisiunea celui îndreptăţit în acest sens, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 240 de zile dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai mare.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri sau, în cazurile prevăzute la articolul 207, de acuzarea privată.

Articolul 209. Însuşirea nelegală a bunului sau animalului găsit

1. Cel care, în mod nelegitim, îşi însuşeşte bunul sau animalul care nu-i aparţin şi care au ajuns în posesia sa ca urmare a unei erori, a unei întâmplări sau pe orice altă cale independentă de voinţa sa, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă şi celui care îşi însuşeşte, nelegitim, bunul sau animalul găsit.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 206 şi 207.

Articolul 210. Tâlhăria

1. Cel care, cu intenţia nelegitimă de a-şi însuşi pentru sine sau pentru terţ, sustrage sau, prin acte de violenţă asupra unei persoane, prin ameninţarea cu pericol iminent asupra vieţii sau integrităţii sale fizice, sau prin punerea acesteia în imposibilitatea de a opune rezistenţă, o constrânge să-i predea un bun mobil sau animal străin, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Se pedepseşte cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani dacă:

a) oricare dintre făptuitori pune în pericol viaţa victimei sau îi provoacă, cel puţin din culpă, vătămări corporale grave; sau

b) se verifică, singular sau cumulativ, oricare dintre cerinţele menţionate la alineatele 1 şi 2 ale articolului 204, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor de la alineatul 4 al aceluiaşi articol.

3. Dacă fapta are ca rezultat moartea unei persoane, autorul este pedepsit cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

Articolul 211. Violenţa după sustragere

Pedepsele prevăzute la articolul anterior sunt, în funcţie de caz, aplicabile celui care utilizează mijloacele prevăzute la acelaşi articol atunci când este surprins în flagrant delict, păstrează sau nu restituie bunurile sau animalele sustrase.

Articolul 212. Distrugerea

1. Cel care, distruge, deteriorează, desfigurează sau face inutilizabil, total sau parţial, un bun sau un animal străin, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 206 şi 207.

Articolul 213. Distrugerea calificată

1. Cel care distruge, total sau parţial, deteriorează, desfigurează sau face inutilizabil:

a) un bun sau animal de valoare ridicată care nu-i aparţine;

b) un monument public;

c) un bun sau animal destinat uzului sau de utilitate publică, organismului sau serviciilor publice;

d) un bun care aparţine patrimoniului cultural clasificat legal sau pe cale de a fi clasificat; sau

e) un bun sau animal străin destinat cultului religios sau venerării memoriei morţilor care se află în spaţiu dedicat acelui cult sau în cimitir;

se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Cel care distruge, total sau parţial, deteriorează, desfigurează sau face inutilizabil un bun sau un animal străin:

a) de valoare considerabil ridicată;

b) natural sau fabricat de om, inventariat oficial sau plasat sub protecţia oficială a legii;

c) care are o valoare ştiinţifică, artistică sau istorică semnificativă şi se află într-o colecţie sau expoziţie publică sau accesibilă publicului; sau

d) care are o importanţă semnificativă pentru dezvoltarea tehnologică sau economică;

se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 3 şi 4 ale articolului 204 şi alineatele 2 şi 3 ale articolului 206 şi de la litera a) de la alineatul 1 al articolului 207.

4. Alineatul 1 al articolului 206 se aplică şi în cazurile de la litera a) de la alineatul 1 şi la litera a) de la alineatul 2.

Articolul 214. Distrugerea prin violenţă

1. Dacă faptele descrise la articolele 212 şi 213 sunt comise prin acte de violenţă împotriva unei persoane, prin ameninţarea cu pericol iminent pentru viaţa sau integritatea sa corporală sau prin punerea acesteia în imposibilitatea de a opune rezistenţă, făptuitorul se pedepseşte:

a) în cazul de la articolul 212 cu închisoarea de la unu la opt ani;

b) în cazul de la articolul 213 cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani;

c) dacă fapta are drept consecinţă moartea cuiva, cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

2. Pedepsele prevăzute la alineatul anterior se aplică celui care utilizează mijloacele indicate la acesta atunci când, surprins în flagrant delict, continuă actul infracţional.

Articolul 215. Tulburarea de posesie

1. Cel care, prin violenţă sau ameninţări grave îndreptate asupra unei persoane, invadează sau ocupă un bun imobil străin, cu intenţia de a exercită drept de proprietate, posesie, folosinţă sau de servitute neprotejate de lege, hotărâre, contract sau act administrativ, se pedepseşte cu închisoarea de la până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, dacă, având în vedere mijlocul utilizat, nu-i revine o pedeapsă mai mare.

2. Pedeapsa prevăzută la alineatul anterior se aplică celui care, prin mijloacele indicate la acesta, deviază sau îndiguieşte cursuri de apă, fără a avea acest drept, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru terţ de foloase necuvenite.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 216. Modificarea marcajelor

1. Cel care, cu intenţia de a-şi însuşi, în totalitate sau parţial, un bun imobil străin, pentru sine sau pentru un terţ, smulge sau modifică un marcaj, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amenda de până la 60 de zile.

2. Urmărirea penala este condiţionată de introducerea unei plângeri.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 206 şi 207.

CAPITOLUL III

Despre infracţiunile împotriva patrimoniului în general

Articolul 217. Înşelăciunea

1. Cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ, îmbogăţirea nelegitimă, prin eroare sau inducerea în eroare asupra faptelor pe care, cu viclenie, le-a provocat, convinge o persoană să comită acte care îi cauzează ei sau altcuiva un prejudiciu patrimonial, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 206 şi 207.

Articolul 218. Înşelăciunea calificată

1. Cel care săvârşeşte fapta prevăzută la alineatul 1 al articolului anterior este pedepsit, dacă prejudiciul patrimonial este de valoare ridicată, cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Se aplică pedeapsa cu închisoarea de la doi la 8 ani dacă:

a) prejudiciul patrimonial este de valoare considerabil ridicată;

b) făptuitorul face din înşelăciune un mod de viaţă;

c) făptuitorul profită de situaţia de vulnerabilitate deosebită a victimei, din cauza vârstei, deficienţei sau bolii; sau

d) persoana prejudiciată rămâne într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2 şi 3 ale articolului 206.

4. Alineatul 1 al articolului 206 se aplică în cazurile de la alineatul 1 şi de la literele a) şi c) ale alineatul 2.

Articolul 219. Înşelăciunea referitoare la asigurări

1. Cel care primeşte sau acţionează astfel încât altcineva să primească valoarea totală sau parţială a asigurării:

a) prin provocarea sau agravarea semnificativă a rezultatului accidentului al cărui risc era acoperit; sau

b) prin lezarea integrităţii fizice proprii sau a altei persoane sau prin agravarea consecinţelor lezării integrităţii fizice provocate de accident al cărui risc este acoperit;

se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Dacă prejudiciul patrimonial provocat este:

a) de valoare ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile;

b) de valoare considerabil ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi la 8 ani.

5. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolul 206.

Articolul 220. Înşelăciunea în vederea obţinerii de alimente, băuturi sau servicii

1. Cel care, cu intenţia de a nu plăti:

a) comandă alimente şi băuturi într-o unitate care face din furnizarea acestora comerţ sau industrie;

b) foloseşte camera sau serviciul unui hotel sau unităţi similare; sau

c) utilizează un mijloc de transport sau pătrunde într-o incintă publică cunoscând faptul că acest lucru presupune achitarea unei sume de bani;

şi refuză plata datoriilor contractate, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

2. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolul 206 şi 207.

Articolul 221. Înşelăciunea informatică şi în comunicaţii

1. Cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru un terţ îmbogăţirea nelegitimă, îi cauzează cuiva un prejudiciu patrimonial, prin intervenţia în rezultatul procesării datelor informatice sau prin structurarea incorectă a programului informatic, utilizarea incorectă sau incompletă a datelor, utilizarea datelor fără autorizaţie sau intervenţia pe orice altă cale neautorizată în raport cu procesarea datelor, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ un folos necuvenit, cauzează cuiva un prejudiciu patrimonial prin utilizarea de programe, dispozitive electronice sau alte mijloace care, separat sau împreună, sunt destinate să diminueze, să modifice sau să împiedice, total sau parţial, funcţionarea normală sau exploatarea serviciilor de telecomunicaţie.

3. Tentativă se pedepseşte.

4. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

5. Dacă prejudiciul este:

a) de valoare ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile;

b) de valoare considerabil ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la opt ani.

6. Se aplică corespunzător dispoziţiile articolului 206.

Articolul 222. Înşelăciunea referitoare la muncă sau angajare

1. Cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ îmbogăţirea nelegitimă, cauzează cuiva un prejudiciu patrimonial, prin promisiunea unui loc de muncă în străinătate, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ îmbogăţirea nelegitimă, cauzează un prejudiciu patrimonial unei persoane care domiciliază în străinătate prin promisiunea unui loc de muncă în Portugalia.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2 şi 3 ale articolului 206 şi cele de la alineatul 2 al articolului 218.

Articolul 223. Şantajul

1. Cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau terţ îmbogăţirea nelegitimă, constrânge o persoană, prin violenţă sau ameninţări, la un aranjament patrimonial care atrage după sine un prejudiciu pentru aceasta sau pentru un terţ, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

2. Dacă ameninţarea constă în dezvăluirea, prin intermediul mijloacelor de comunicare socială, a unor fapte care pot leza grav reputaţia victimei sau a altei persoane, autorul este pedepsit cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

3. Dacă se verifică cerinţele menţionate la:

a) literele a), f) sau g) de la alineatul 2 al articolului 204, sau de la litere a) de la alineatul 2 al articolului 210, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la trei la cincisprezece ani;

b) alineatul 3 al articolului 210, autorul este pedepsit cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

4. Autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile dacă obţine, drept garanţie a datoriei şi profitând de situaţia de necesitate a victimei, un document care poate duce la urmărire penală.

Articolul 224. Gestiunea frauduloasă

1. Cel care, fiind-i încredinţată prin lege sau act juridic, datoria de a dispune de interese patrimoniale străine sau de a le administra sau supraveghea, cauzează acestor interese, intenţionat şi cu încălcarea gravă a îndatoririlor ce-i revin, prejudiciu patrimonial semnificativ, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2 şi 3 ale articolului 206 şi de la litera a) a alineatul 1 de la articolul 207.

Articolul 225. Abuzul de card de garanţie sau de credit

1. Cel care, abuzând de posibilitatea oferită de posesia cardului de garanţie sau de credit de a determina emitentul să efectueze o plată, cauzează un prejudiciu acestuia sau terţului, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea plângerii.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la articolele 206 şi 207.

2. Dacă prejudiciul este:

a) de valoare ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile;

b) de valoare considerabil ridicată, autorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la opt ani.

6. În cazul prevăzut la alineatul anterior se aplică corespunzător dispoziţiile articolului 206.

Articolul 226. Cămătăria

1. Cel care, cu intenţia obţinerii unui folos material, pentru sine sau pentru terţ, prin exploatarea situaţiei de necesitate, anomalie psihică, incapacitate, incompetenţă, inepţie, lipsă de experienţă sau slăbiciunea de caracter a debitorului sau a relaţiei de dependenţă a acestuia, îl determină pe acesta să cedeze sau să promită, sub orice formă, un avantaj pecuniar în favoarea sa sau a unui terţ, care, potrivit circumstanţelor cazului, este în mod evident disproporţionat în raport cu contra-prestaţia, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

4. Autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile dacă:

a) face din cămătărie un mod de viaţă;

b) disimulează avantajul pecuniar nelegitim prin scrisoare sau contract; sau

c) în mod conştient, prin intermediul cămătăriei, îşi ruinează financiar victima.

5. Pedepsele menţionate la alineatele anterioare sunt special atenuate sau fapta nu mai este pedepsită dacă autorul, înainte de debutul procesului în prima instanţă:

a) renunţă la avantajul pecuniar pretins;

b) predă surplusul financiar primit, la care se adaugă taxa legală de la data primirii; sau

c) modifică înţelegerea, de comun acord cu cealaltă parte, în conformitate cu regulile de bună-credinţă.

CAPITOLUL IV

Despre infracţiunile contra drepturilor patrimoniale

Articolul 227. Insolvenţa ca urmare a conduitei necorespunzătoare

1. Debitorul care cu intenţia de a cauza prejudicii creditorilor:

a) distruge, deteriorează, dezactivează sau face să dispară o parte a patrimoniului său;

b) îşi diminuează fictiv activele, prin disimularea de obiecte sau animale, prin invocarea datoriilor presupuse, prin recunoaşterea de credite fictive, prin incitarea terţilor de a raporta aceste credite sau prin simularea, pe orice cale, a unei situaţii financiare inferioare realităţii, şi anume prin intermediul contabilităţii inexacte, bilanţului fals, distrugerii sau ascunderii de documente contabile sau fără a ţine contabilitatea, deşi are această obligaţie;

c) creează sau agravează în mod artificial prejudiciile sau reduce profiturile; sau

d) pentru a întârzia falimentul, cumpără mărfuri pe credit, cu scopul de a le vinde sau de a le utiliza pentru plata la preţ semnificativ mai mic decât cel curent;

se pedepseşte, dacă intervine situaţia de insolvenţă, iar aceasta este recunoscută judiciar, cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Terţul care comite una din faptele descrise la alineatul 1 al acestui articol, cu ştirea debitorului sau în folosul acestuia, se sancţionează cu închisoarea prevăzută la alineatele anterioare, în funcţie de caz, în mod special atenuată.

3. Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la articolul 12, se pedepseşte conform dispoziţiilor de la alineatele 1 şi 2 ale prezentului articol, în cazul în care debitorul este persoană juridică, societate sau simplă asociaţie de facto, cel care a gestionat-o sau condus-o efectiv şi a comis una din faptele prevăzute la alineatul 1.

Articolul 227-A. Nerambursarea creanţelor

1. Debitorul care, după pronunţarea hotărârii de condamnare executorii, distruge, deteriorează, face să dispară, ascunde sau delapidează o parte a patrimoniului său, pentru ca, în acest fel, în mod intenţionat să nu ramburseze o creanţă, se pedepseşte, dacă procedura de punere în executare a fost instituită şi prin aceasta nu se reuşeşte satisfacerea pe deplin a drepturile creditorului, cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatele 2 şi 3 ale articolului anterior.

Articolul 228. Insolvenţa că urmare a neglijenţei

1. Debitorul care:

a) prin neglijenţă sau imprudenţă gravă, risipă sau cheltuieli în mod manifest exagerate, speculaţii păguboase sau management defectuos în exercitarea activităţii sale, creează starea de insolvenţă; sau

b) cunoscând dificultăţile economice şi financiare ale companiei sale, nu face nicio solicitare în timp util în vederea salvării situaţiei financiare;

se pedepseşte, dacă intervine situaţia de insolvenţă, iar aceasta este recunoscută pe cale judiciară, cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului 227.

Articolul 229. Favorizarea creditorilor

1. Debitorul care, cunoscând propria situaţie de insolvenţă sau prevăzând iminenţa acesteia, cu intenţia de a favoriza anumiţi creditori în detrimentul altora, achită datorii încă nescadente sau le achită astfel decât în bani ori valori uzuale, sau oferă garanţii pentru datoriile sale fără a fi obligat, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, dacă insolvenţa este recunoscută pe cale judiciară.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului 227.

Articolul 229-A. Agravarea

Pedepsele prevăzute la alineatul 1 al articolului 227, la alineatul 1 al articolului 227-A şi la alineatul 1 al articolului 229 sunt sporite cu o treime, în limita minimă şi maximă, dacă, ca urmare a săvârşirii uneia din faptele descrise acolo, rezultă nerambursarea de creanţe legate de ocuparea forţei de muncă în cadrul procedurilor de executare judiciară sau procedurilor de insolvenţă.

Articolul 230. Tulburarea licitaţiilor publice

Cel care, cu intenţia de a împiedica sau de a prejudicia rezultatele lichidării judiciare sau ale licitaţiei publice autorizate sau impuse de lege, precum şi concursul reglementat de dreptul public, prin intermediul unui favor, unei promisiuni, violenţei sau ameninţării, reuşeşte să împiedice începerea sau participarea cuiva la aceste acţiuni, sau, prin orice mijloace, aduce atingere libertăţii respectivelor activităţi, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai severă.

Articolul 231. Tăinuirea

1. Cel care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ, un folos material, ascunde un bun sau un animal obţinut în urma unei fapte ilicite tipice contra patrimoniului, îl primeşte drept gaj, îl dobândeşte cu orice titlu, îl deţine, păstrează, transmite sau contribuie la transferul lui sau care, pe orice cale, îşi asigură pentru sine sau terţ posesia acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Cel care, fără a se fi asigurat în prealabil cu privire la proveninţa sa legitimă, dobândeşte sau primeşte, cu orice titlu, bun sau animal care, prin calitatea sa, prin poziţia celui care îl oferă, sau prin preţul propus, face rezonabilă suspiciunea potrivit căreia acesta provine dintr-o faptă ilicită tipică contra patrimoniului, se pedepseşte cu închisoarea de până la 6 luni sau cu amendă de până la 120 de zile.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile:

a) articolului 206; şi

b) de la alineatul 1 al articolului 207, dacă există o relaţie de familie între autor şi victima faptei ilicite tipice contra patrimoniului.

4. Dacă autorul face din tăinuire un mod de viaţă, este pedepsit cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

Articolul 232. Ajutorul material

1. Cel care ajută pe cineva să se bucure de avantajele oferite de bunul sau animalul obţinut prin intermediul faptei ilicite tipice contra patrimoniului, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului 231.

Articolul 233. Domeniul de aplicare al obiectului tăinuit

Sunt echivalente bunurilor şi animalelor menţionate la articolul 231 valorile şi produsele obţinute direct cu acestea.

CAPITOLUL V

Despre infracţiunile contra sectorului public sau cooperativ agravate prin calitatea autorului

Articolul 234. Însuşirea nelegitimă

1. Cel care, în virtutea poziţiei pe care o ocupă, deţine conducerea, administrarea sau simpla capacitate de a dispune de bunurile din sectorul public sau cooperativ şi, pe orice cale, şi le însuşeşte în mod nelegitim sau permite ca altcineva să şi le însuşească nelegitim, se sancţionează cu pedeapsa corespunzătoare respectivei infracţiuni sporită cu o treime în limita minimă şi maximă.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 235. Administrarea păguboasă

1. Cel care, prin încălcarea intenţionată a normelor de control sau a reglementărilor economice de administrare raţională, cauzează pagube materiale semnificative unei unităţi economice din sectorul public sau cooperativ, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Fapta nu se pedepseşte atunci când pagubele se verifică contrar aşteptărilor întemeiate ale autorului.

TITLUL III

Despre infracţiunile contra identităţii culturale şi integrităţii personale

Articolul 236. Instigarea la război

(Abrogat prin Legea nr. 31/2004, din 22 iulie)

Articolul 237. Coruperea forţelor armate

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 238. Recrutarea de mercenari

(Abrogat prin Legea nr. 31/2004, din 22 iulie)

Articolul 239. Genocidul

(Abrogat prin Legea nr. 31/2004, din 22 iulie)

Articolul 240. Discriminarea şi incitarea la ură şi violenţă

1. Cel care:

a) pune bazele sau constituie o organizaţie sau desfăşoară activităţi de propagandă organizată care incită la discriminare, la ură sau la violenţă împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane pe motive de rasă, culoare, origine etnică sau naţională, ascendenţă, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate fizică sau psihică ori care le încurajează; sau

b) participă la organizarea sau la activităţile menţionate la alineatul anterior sau acordă ajutor acestora, inclusiv finanţare;

se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Cel care, în mod public, prin orice mijloc destinat difuzării, în special prin apologia, negarea sau banalizarea grosieră a crimelor de genocid, de război sau împotriva păcii şi umanităţii:

a) provoacă acte de violenţă împotrivă unei persoane sau unui grup de persoane pe motiv de rasă, culoare, origine etnică sau naţională, ascendenţă, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate fizică sau psihică;

b) calomniază sau insultă o persoană sau un grup de persoane pe motive de rasă, culoare, origine etnică sau naţională, ascendenţă, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate fizică sau psihică;

c) ameninţă o persoană sau un grup de persoane pe motive de rasă, culoare, origine etnică sau naţională, ascendenţă, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate fizică sau psihică; sau;

d) incită la violenţă sau la ură împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane pe motive de rasă, culoare, origine etnică sau naţională, ascendenţă, religie, sex, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate fizică sau psihică;

se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.

Articolul 241. Infracţiuni de război contra civililor

(Abrogat prin Legea nr. 31/2004, din 22 iulie)

Articolul 242. Distrugerea monumentelor

(Abrogat prin Legea nr. 31/2004, din 22 iulie)

Articolul 243. Tortura şi alte tratamente crude, degradante sau inumane

1. Cel care, ocupând funcţia de prevenire, urmărire, investigare sau cunoaştere a infracţiunilor penale, administrative sau disciplinare, punerea în executare a sancţiunilor de aceeaşi natură sau protecţia, paza sau supravegherea persoanei reţinute sau arestate, o torturează pe aceasta sau îi aplică tratamente crude, degradante sau inumane pentru:

a) a obţine de la ea sau de la un terţ mărturisirea, mărturia, declaraţia sau informaţia;

b) a o pedepsi pentru fapta comisă sau presupus comisă de ea sau de un terţ; sau

c) a o intimida pe aceasta sau pe un terţ;

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai severă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, din proprie iniţiativă sau la ordinul superiorului, uzurpă funcţia menţionată la alineatul anterior în vederea comiterii unui din actele descrise la acesta.

3. Se consideră tortură, tratament crud, degradant sau inuman actul care constă în provocarea de suferinţă acută fizică sau psihologică, epuizare fizică sau psihologică sau prin utilizarea de produse chimice, droguri sau alte mijloace, naturale sau artificiale, cu intenţia de a perturba capacitatea de decizie sau de liberă manifestare a voinţei victimei.

4. Dispoziţiile de la alineatul anterior nu includ suferinţele inerente executării sancţiunilor prevăzute la alineatul 1 sau ocazionate de aceasta şi nici măsurile legale privative sau restrictive de libertate.

Articolul 244. Tortura şi alte tratamente crude, degradante sau inumane grave

1. Cel care, în termenii şi condiţiile menţionate la articolul anterior:

a) cauzează vătămarea corporală gravă;

b) foloseşte mijloace sau metode de tortură deosebit de grave, cum ar fi bătăile, electroşocurile, simulacrul execuţiei sau substanţe halucinante; sau

c) pune în practică în mod uzual actele menţionate la articolul anterior;

se pedepseşte cu închisoarea de la trei la doisprezece ani.

2. Dacă din faptele descrise la acest articol sau la articolul anterior rezultă sinuciderea sau moartea victimei, autorul este pedepsit cu închisoarea de la opt la şaisprezece ani.

Articolul 245. Omisiunea denunţului

Superiorul ierarhic care, având cunoştinţă de comiterea de către subordonat, a faptei descrisă la articolele 243 şi 244, nu-l denunţă în termen de maxim trei zile de la data luării la cunoştinţă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani.

Articolul 246. Inaptitudini

Cel care este condamnat pentru infracţiunile prevăzute la articolele 240 şi 243-245 poate, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi proiecţia ei asupra reputaţiei civice a făptuitorului, să fie inapt de a vota în cadrul alegerilor pentru Preşedinţia Republicii, deputaţilor Adunării Republicii, deputaţii din Parlamentul European, deputaţii Adunărilor Legislative din Regiunile Autonome şi şefii autorităţilor locale, de a fi ales într-una din aceste poziţii sau de a fi jurat, pe o perioadă de la doi la zece ani.

TITLUL IV

Despre infracţiunile împotriva vieţii în societate

CAPITOLUL I

Despre infracţiunile contra familiei, orientărilor religioase şi respectului datorat morţilor

Secţiunea I

Despre infracţiunile contra familiei

Articolul 247. Bigamia

Cel care:

a) căsătorit fiind, încheie o nouă căsătorie; sau

b) încheie o căsătorie cu o persoană deja căsătorită;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 248. Falsificarea stării civile

Cel care:

a) înregistrează în registrul civil o naştere inexistentă; sau

b) prin punerea în pericol a verificării oficiale a stării civile sau a statului juridic familial, uzurpă, modifică, asumă sau ascunde starea civilă sau statutul juridic familial al unui terţ;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 249. Răpirea minorului

Cel care:

a) răpeşte un minor;

b) prin violenţă sau ameninţări, îl determină pe minor să evadeze;

sau

c) în mod repetat şi nejustificat, nu duce la îndeplinire regimul stabilit în vederea convieţuirii cu minorul în cadrul reglementării exercitării responsabilităţilor părinteşti, prin refuzul, întârzierea sau îngreunarea semnificativă a predării sau primirii acestuia;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. În cazurile prevăzute la litera c) de la alineatul 1, pedeapsa este special atenuată atunci când conduita autorului a fost condiţionată de respectarea voinţei minorului cu vârstă mai mare de 12 ani.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea plângerii.

Articolul 250. Încălcarea obligaţiei de întreţinere

1. Cel care, având obligaţia legală de întreţinere şi posibilitatea de îndeplinire a acesteia, nu o face totuşi în termen de două luni de la data scadentă, se pedepseşte cu amendă de până la 120 de zile.

2. Săvârşirea reiterată a infracţiunii menţionate la alineatul anterior se sancţionează cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

3. Cel care, având obligaţia legală de întreţinere şi posibilitatea de îndeplinire a acesteia, nu o face, punând astfel în pericol, fără ajutorul unui terţ, satisfacerea necesităţilor fundamentale ale celui îndreptăţit să o primească, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

4. Cel care, cu intenţia de a nu îndeplini obligaţia de întreţinere, se pune în imposibilitatea de a o face şi îşi încalcă astfel obligaţia la care este supus generând pericolul prevăzut la alineatul anterior, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

5. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

6. Dacă obligaţia a fost îndeplinită, instanţa poate renunţa la pedeapsă sau poate declara stinsă, total sau parţial, pedeapsa neexecutată încă.

Secţiunea II

Despre infracţiunile contra libertăţii religioase

Articolul 251. Ultrajul pe motiv de credinţă religioasă

1. Cel care, în mod public, insultă o persoană sau o ridiculizează pe motiv de credinţă sau funcţie religioasă, cu tulburarea liniştii publice, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care profanează spaţiul sau obiectul de cult sau venerare religioasă, cu tulburarea liniştii publice.

Articolul 252. Împiedicarea, tulburarea sau atingerea libertăţii religioase

Cel care:

a) prin violenţă sau ameninţare împiedică sau tulbură desfăşurarea legitimă a actului religios; sau

b) public denigrează actul cultului religios sau îl ridiculizează;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Secţiunea III

Despre infracţiunile contra respectului datorat persoanelor decedate

Articolul 253. Împiedicarea sau tulburarea ceremoniei funebre

Cel care, prin violenţă sau ameninţare, împiedică sau tulbură cortegiul sau ceremonia funebră, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 254. Profanarea cadavrelor sau a mormintelor

1. Cel care:

a) fără permisiunea celui îndreptăţit, sustrage, distruge sau ascunde un cadavru sau o parte a acestuia, sau cenuşa persoanei decedate;

b) profanează un cadavru sau o parte a acestuia, ori cenuşa persoanei decedate prin punerea în practică a unor fapte ofensatoare în raport cu respectul datorat morţilor; sau

c) profanează locul în care odihneşte persoana decedată sau monumentul înălţat pe acest loc în memoria sa, prin punerea în practică a unor fapte ofensatoare în raport cu respectul datorat morţilor;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

CAPITOLUL II

Despre infracţiunile de falsificare

Secţiunea I

Dispoziţii preliminare

Articolul 255. Definiţii legale

În sensul dispoziţiilor prezentului capitol, se consideră:

a) document – declaraţie scrisă sau înregistrată pe bandă magnetică, disc sau orice alt mijloc tehnic, inteligibil pentru majoritatea oamenilor sau pentru un anume cerc de persoane care, prin permiterea recunoaşterii emitentului, poate să dovedească un fapt relevant din punct de vedere juridic, sau a fost gândită în acest scop în momentul emiterii sale sau ulterior acesteia; şi de asemenea, semnul material făcut, dat sau pus pe un obiect sau animal pentru a dovedi un fapt relevant din punct de vedere juridic şi care permite majorităţii oamenilor sau unui anume cerc de persoane să recunoască destinaţia sa şi dovada ce rezultă din acesta;

b) notă tehnică – notaţia unei valori, a unei greutăţi sau măsuri, a unei stări sau a desfăşurării unui eveniment, făcută prin intermediul unui aparat tehnic care acţionează, total sau parţial, automat, care permite majorităţii oamenilor sau unui anume cerc de persoane recunoaşterea rezultatelor sale şi este destinat dovedirii unui fapt relevant din punct de vedere juridic, fie această destinaţie i-a fost dată în momentul realizării sale sau ulterior;

c) document de identitate sau călătorie – cartea de cetăţean, buletinul de identitate, paşaportul, viza, autorizaţia sau titlul de rezidenţă, permisul de conducere, certificatul de naştere, buletinul de vot sau alte certificate sau atestate cărora legea le atribuie autoritatea de identificare a persoanelor, sau a stării sau situaţiei profesionale a acestora, din care pot rezulta drepturi sau privilegii, în special în ceea ce priveşte subzistenţa, rechiziţia, deplasarea, asistenţă, sănătatea sau mijloace de câştigare a traiului sau de îmbunătăţire a acestuia;

d) Monedă – banii de hârtie, inclusiv bancnotele şi moneda metalică care circulă, au circulat sau s-a prevăzut punerea în circulaţie în ultimii 20 de ani în Portugalia sau în străinătate.

Secţiunea a II-a

Falsificarea de documente

Articolul 256. Falsificarea sau contrafacerea documentelor

1. Cel care, cu intenţia de a cauza prejudiciu unui terţ sau Statului, de a obţine pentru sine sau pentru terţ foloase necuvenite sau de a pregăti, înlesni, executa sau ascunde o altă infracţiune:

a) fabrică sau elaborează un document fals sau oricare dintre componentele sale;

b) falsifică sau modifică un document sau oricare dintre componentele sale;

c) utilizează abuziv semnătura altei persoane în vederea falsificării sau contrafacerii documentului;

d) înregistrează în mod eronat un document sau oricare dintre componentele faptei relevante din punct de vedere juridic;

e) foloseşte un document menţionat la alineatele anterioare; sau

f) prin orice mijloace, pune la dispoziţie sau deţine un document falsificat sau contrafăcut;

se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Dacă faptele menţionate la alineatul 1 se referă la un document autentic sau echivalent, la testament închis, mandat poştal, cambie, cec, alte documente transmisibile prin avizare sau cu orice alt titlu de creanţă neinclus la articolul 267, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani sau cu amendă de la 60 la 600 de zile.

4. Dacă faptele menţionate la alineatele 1 şi 3 sunt săvârşite de funcţionar în exerciţiul funcţiunii, autorul este pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 257. Falsificarea comisă de funcţionar

Funcţionarul care în exerciţiul funcţiei, cu intenţia de a cauza un prejudiciu unui terţ sau Statului sau de a obţine foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ:

a) omite un fapt pe care documentul căruia legea îi atribuie credibilitate este destinat să-l certifice sau autentifice; sau

b) inserează un act sau document în protocolul, dosarul sau registrul contabil oficial fără îndeplinirea formalităţilor legale;

cu intenţia de a cauza un prejudiciu terţului sau Statului sau de a obţine foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 258. Falsificarea notei tehnice

1. Cel care, cu intenţia de a cauza un prejudiciu terţului sau Statului sau de a obţine foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ:

a) fabrică notă tehnică falsă;

b) falsifică sau modifică nota tehnică;

c) afirmă în mod eronat că nota tehnică este relevantă din punct de vedere legal; sau

d) foloseşte nota tehnică la care fac referire alineatele anterioare, falsificată de altcineva;

se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Este echivalentă falsificării notei tehnice acţiunea perturbatoare asupra aparatelor tehnice sau automate prin intermediul cărora sunt influenţate rezultatele notei.

3. Tentativa se pedepseşte.

4. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 4 al articolului 256.

Articolul 259. Deteriorarea sau sustragerea documentelor sau notelor tehnice

1. Cel care, urmărind prejudicierea unui terţ sau a Statului sau obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ, distruge, deteriorează, face inutilizabil, face să dispară, ascunde sau sustrage documente sau note tehnice care nu sunt la dispoziţia sa sau pe care altă persoană le poate solicita legal, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Tentativa se pedepseşte.

3. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 4 al articolului 256.

4. Când persoanele vătămate sunt persoane particulare, urmărirea penală este condiţionată de introducerea unei plângeri.

Articolul 260. Atestatul fals

1. Medicul, dentistul, asistentul medical, moaşa, directorul sau angajatul laboratorului sau instituţiei de investigaţii medicale sau persoanele însărcinate cu efectuarea autopsiei care eliberează atestat sau certificat despre care ştiu că nu corespunde realităţii cu privire la starea organismului, a sănătăţii fizice sau mentale, a naşterii sau a morţii unei persoane, destinat să prezinte credibilitate în faţa autorităţii publice sau să aducă prejudicii intereselor cuiva, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă veterinarului care eliberează atestate în condiţiile şi în scopurile menţionate la alineatul anterior în ceea ce priveşte animalele.

3. Se aplică aceeaşi pedeapsă persoanelor menţionate la alineatele anterioare care eliberează un atestat sau certificat fără să ştie dacă acestea corespund realităţii.

4. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care întocmeşte atestatul sau certificatul menţionat la alineatele 1 şi 2 atribuindu-şi în mod eronat calitatea sau funcţia menţionate la acestea.

5. Cel care foloseşte atestatele sau certificatele false la care s-a făcut referire cu scopul de a înşela autoritatea publică sau de a prejudicia interesele cuiva, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 261. Uzul documentului de identitate sau călătorie străin

1. Cel care, cu scopul de a prejudicia un terţ sau Statul, de a obţine foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ sau de a pregăti, înlesni, executa sau ascunde o altă infracţiune, utilizează un document de identitate sau călătorie emis în favoarea altei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, cu intenţia de a face posibilă fapta descrisă la alineatul anterior, pune la dispoziţia unei persoane documente de identitate sau călătorie fără că acestea să fi fost emise pe numele ei.

Secţiunea a III-a

Falsificarea de monedă, obligaţiuni şi valori sigilate

Articolul 262. Falsificarea de monedă

1. Cel care falsifică moneda cu intenţia de a-i pune în circulaţie ca bani autentici este pedepsit cu închisoarea de la trei la doisprezece ani.

2. Cel care, cu intenţia de a pune în circulaţie, falsifică sau creşte valoarea nominală a banilor legitimi se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani.

Articolul 263. Deprecierea valorii monedei metalice

1. Cel care, urmărind punerea în circulaţie ca legitimă, depreciază moneda metalică autentică prin diminuarea prin orice mijloace a valorii sale, este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă cel care, fără autorizaţie legală şi cu intenţia de a o pune în circulaţie, fabrică monedă metalică cu aceeaşi valoare sau mai mare decât cea legală.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 264. Punerea în circulaţie de monede falsificate de comun acord cu falsificatorul

1. Se aplică pedepsele menţionate la articolele 262 şi 263 celui care, de comun acord cu autorul faptelor descrise acolo, emite sau pune în circulaţie prin orice mijloace, inclusiv punerea în vânzare, a monedelor amintite.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 265. Punerea în circulaţie a monedelor falsificate

1. Cel care, prin orice mijloace, inclusiv punerea în vânzare, emite sau pune în circulaţie:

a) ca legitime şi intacte, monede false, falsificate, fabricate fără autorizaţie legală sau cu nerespectarea condiţiilor în care autorităţile competenţe pot emite monede; sau

b) monede metalice depreciate de întreaga lor valoare; sau

c) (abrogat)

se pedepseşte, în cazul de la litera a) cu închisoarea de până la 5 ani, sau în cazul de la litera b) cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă autorul ia la cunoştinţă că monedele sunt false după primirea acestora, este pedepsit:

a) în cazul de la litera a) a alineatului anterior, cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile;

b) în cazul de la litera b) a alineatului anterior, cu amendă de până la 90 de zile.

3. În cazul de la litera a) de la alineatul 1 tentativa se pedepseşte.

Articolul 266. Achiziţionarea de monede false în vederea punerii acestora în circulaţie

1. Cel care dobândeşte, primeşte, transportă, exportă, importă sau pe orice altă cale introduce pe teritoriul portughez pentru sine sau pentru un terţ, cu intenţia ca, prin orice mijloace, să pună în vânzare, să emită sau să pună în circulaţie:

a) ca legitime şi intacte, monede false, falsificate, fabricate fără autorizaţie legală sau cu nerespectarea condiţiilor în care autorităţile competenţe pot emite monede; sau

b) monede metalice depreciate de întreagă lor valoare; sau

c) (abrogat)

se pedepseşte, în cazul de la litera a) cu închisoarea de până la 5 ani, sau în cazul de la litera b) cu închisoarea de până la 6 luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 267. Valori echivalente monedelor

1. În sensul dispoziţiilor de la articolele 262-266, sunt echivalente banilor:

a) obligaţiunile naţionale şi străine emise, în temeiul legii, pe un anumit tip de hârtie şi cu o anume tipăritură pentru a garanta eliminarea pericolului falsificării lor şi care, prin natura şi finalitatea lor, nu pot să nu reprezinte, prin ele însele, o valoare patrimonială;

b) biletele şi lozurile emise de loteria naţională; sau

c) cărţile de garanţie sau credit.

2. Dispoziţiile de la alineatul anterior nu includ falsificarea referitoare la elementele pentru a căror garantare şi identificare nu este destinată utilizarea hârtiei sau a tipăririi.

Articolul 268. Contrafacerea valorilor timbrate

1. Cel care, cu scopul de a utiliza sau prin orice mijloace, inclusiv punerea în vânzare, pune în circulaţie ca legitime sau intacte, contraface sau falsifică valori sigilate sau ştampilate a căror fabricare şi furnizare aparţine exclusiv Statului Portughez, şi anume hârtie timbrată, timbre fiscale sau poştale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

2. Cel care:

a) utilizează ca legitime sau intacte valorile timbrate menţionate, atunci când acestea sunt false sau falsificate; sau

b) cu intenţia menţionată la alineatul 1, dobândeşte, primeşte, importă sau pe altă cale introduce pe teritoriul portughez, pentru sine pentru terţi, valorile timbrate descrise mai sus, atunci când acestea sunt false sau falsificate;

se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Dacă, în cazul de la litera a) de la alineatul anterior, autorul a luat la cunoştinţă că valorile timbrate sunt false sau falsificate după primirea acestora, este pedepsit cu amendă de până la 90 de zile.

4. Dacă falsificarea constă în a face să dispară de pe valorile menţionate semnul potrivit căruia acestea au fost deja folosite, autorul se pedepseşte cu amendă de până la 60 de zile.

Secţiunea IV

Falsificarea de ştampile, greutăţi şi obiecte similare

Articolul 269. Contrafacerea de ştampile, timbre, mărci sau sigilii

1. Cel care, cu intenţia de a le utiliza ca autentice sau intacte, contraface sau falsifică ştampile, timbre, mărci sau sigilii ale unei autorităţi sau ale unui serviciu guvernamental, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

2. Cel care, cu intenţia menţionată mai sus, dobândeşte, primeşte, importă sau, pe orice altă cale, introduce pe teritoriul portughez, pentru sine sau terţi, obiectele indicate la alineatul anterior, atunci când acestea sunt false sau falsificate, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Cel care, urmărind prejudicierea Statului sau a terţului, utilizează, fără autorizaţia celui îndreptăţit, obiectele menţionate la alineatul 1, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 270. Greutăţi şi măsuri false

1. Cel care, cu intenţia de a prejudicia un terţ sau Statul:

a) ştanţează eronat greutăţile, măsurile, balanţele sau alte instrumente de măsură sau modifică ştanţarea existentă;

b) modifică, indiferent de natura sa, greutăţile, măsurile, balanţele sau alte instrumente de măsură supuse, în mod legal, ştanţării; sau

c) utilizează greutăţi, măsuri, balanţe sau alte instrumente de măsură false sau falsificate;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea V

Dispoziţii comune

Articolul 271. Acte preparatorii

1. Cel care pregăteşte punerea în executare a faptelor menţionate la articolele 256, 262, 263, la alineatul 1 al articolului 268, la alineatul 1 al articolului 269 sau la articolul 270, prin fabricarea, importul, dobândirea pentru sine sau pentru terţ, furnizarea, punerea în vânzare sau deţinerea de:

a) mulaje, matriţe, ştampile, imprimante, ştanţe, negative, fotografii sau alte instrumente care, prin natura lor, pot fi utilizate în săvârşirea de infracţiuni; sau

b) hârtie, hologramă sau alt element echivalent sau susceptibil de a se confunda cu cele care sunt fabricate pentru evitarea falsificării sau sunt utilizate la fabricarea documentului autentic sau de valoare egală, banilor, obligaţiunilor sau valorilor timbrate;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. În ceea ce priveşte falsificarea titlurilor de valoare de la articolul 267, se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul anterior.

3. Nu se pedepseşte conform alineatelor anterioare, cel care, de bunăvoie:

a) abandonează punerea în executare a actului pregătitor şi preîntâmpină pericolul provocat de el însuşi, ca altcineva să continue pregătirea sau executarea acestuia, depune eforturi temeinice în acest sens sau împiedică consumarea faptei; şi

b) distruge sau face inutilizabile obiectele menţionate la alineatele anterioare, aduce la cunoştinţa autorităţii publice existenţa lor sau le predă către aceasta.

CAPITOLUL III

Despre infracţiunile de pericol colectiv

Articolul 272. Incendii, explozii şi alte conduite deosebit de periculoase

1. Cel care:

a) provoacă un incendiu de proporţii însemnate într-o clădire, fabrică sau mijloc de transport;

b) provoacă o explozie, pe orice cale, prin utilizarea de explozibili;

c) eliberează gaze toxice sau asfixiante;

d) emite radiaţii sau eliberează substanţe radioactive;

e) provoacă inundaţie, avalanşă, alunecări de teren sau căderi de pietre; sau

f) provoacă prăbuşirea unei construcţii;

şi astfel pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a oamenilor sau a bunurilor de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este creat din culpă, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

3. Dacă conduita menţionată la alineatul 1 este urmare a culpei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 273. Energia nucleară

Dacă faptele descrise la alineatul anterior sunt săvârşite prin eliberarea de energie nucleară, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea:

a) de la cinci la cincisprezece ani în cazul de la alineatul 1;

b) de la trei la zece ani în cazul de la alineatul 2;

c) de la unu la opt ani în cazul de la alineatul 3.

Articolul 274. Incendierea pădurilor

1. Cel care incendiază un teren ocupat de pădure, inclusiv tufişuri, păşuni, arbuşti, formaţiuni vegetale spontane sau teren agricol, proprii sau străine, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă prin conduita menţionată mai sus, autorul:

a) pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunuri de valoare ridicată ce aparţin altcuiva;

b) victima rămâne într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic; sau

c) acţionează cu intenţia de a obţine un avantaj economic;

se pedepseşte cu închisoarea de la trei la doisprezece ani.

3. Dacă pericolul prevăzut la litera a) de la alineatul 2 este urmare a culpei, autorul este pedepsit cu închisoarea de la doi la zece ani.

4. Dacă comportamentul menţionat la alineatul 1 este urmare a culpei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

5. Dacă comportamentul prevăzut la alineatul anterior este urmare a culpei grave sau pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunuri de valoare ridicată care nu aparţin autorului, acesta este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

6. Cel care împiedică lupta împotrivă incendiilor menţionate la alineatele anterioare se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

7. Cel care îngreunează stingerea incendiilor menţionate alineatele anterioare prin distrugerea sau inactivarea materialului destinat combaterii lor, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

8. Nu este inclusă în dispoziţiile de la alineatul 1-5 realizarea de lucrări şi alte operaţiuni care, potrivit cunoştinţelor şi experienţei ce ţin de tehnica forestieră, se dovedesc indicate şi sunt efectuate în conformitate cu regulile aplicabile de către o persoană calificată sau autorizată în acest sens, în vederea combaterii incendiilor, prevenirii, neutralizarea sau diminuarea deteriorării patrimoniului forestier sau garantării apărării sau salvării sale.

9. Atunci când oricare din infracţiunile prevăzute la alineatele anterioare este comisă de o persoană lipsită de capacitate juridică, se aplică măsura de siguranţă prevăzută la articolul 91 sub forma internării intermitente care să coincidă cu lunile de risc major de apariţie a incendiilor.

Articolul 274-A. Regimul de sancţiuni

1. Suspendarea executării pedepsei cu închisoarea şi liberarea condiţionată pot fi condiţionate de obligaţia de a nu părăsi domiciliul, cu monitorizarea prin mijloace tehnice de control la distanţă, în perioada care coincide cu lunile de risc major de apariţie a incendiilor.

2. Atunci când oricare din infracţiunile prevăzute la articolul anterior este comisă de o persoană lipsită de capacitate juridică, măsura de siguranţă prevăzută la articolul 91 poate fi aplicată sub forma internării care să coincidă cu lunile de risc major de apariţie a incendiilor.

3. Suspendarea executării măsurii de internare şi eliberarea de probă pot fi condiţionate de obligaţia de a nu părăsi domiciliul, cu monitorizarea prin mijloace tehnice de control la distanţă, în perioada care coincide cu lunile de risc major de apariţie a incendiilor.

4. Cel care săvârşeşte cu premeditare infracţiunea de incendiere a pădurilor, căreia ar trebui să i se aplice concret pedeapsa închisorii cu executare efectivă şi a comis anterior infracţiunea cu premeditare de incendiere a pădurilor căreia i s-a aplicat sau i se aplică pedeapsa închisorii cu executare efectivă se pedepseşte cu o pedeapsă relativ nedeterminată, ori de câte ori evaluarea faptelor săvârşite şi a personalităţii făptuitorului evidenţiază o înclinaţie accentuată către săvârşirea acestei infracţiuni, care persistă în momentul condamnării.

5. Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatelor 1-3, pedepsei relativ nedeterminate i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alineatului 2 de la articolul 86 şi ale articolului 87.

Articolul 275. Acte preparatorii

Cel care, în vederea pregătirii executării uneia din infracţiunile prevăzute la articolele 272-274, fabrică, disimulează, dobândeşte pentru sine sau pentru terţ, predă, deţine sau importă substanţă explozivă sau care poate produce explozia nucleară, radioactivă sau adecvată producerii de gaze toxice sau asfixiante sau echipamente necesare pentru săvârşirea acestor infracţiuni, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 276. Instrumente de interceptare telefonică

Cel care importă, fabrică, depozitează, cumpără, vinde, cedează sau dobândeşte cu orice titlu, transportă, distribuie sau deţine instrument sau echipament destinat interceptării telefonice sau violării corespondenţei sau a telecomunicaţiilor, în afara condiţiilor legale sau contrar indicaţiilor autorităţii competente, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 277. Încălcarea normelor de construcţie, deteriorarea instalaţiilor şi perturbarea serviciilor

1. Cel care:

a) în cadrul activităţii sale profesionale încalcă normele legale, regulamentare sau tehnice care trebuie respectate în planificarea, îndrumarea sau executarea construcţiilor, demolărilor sau instalaţiilor sau în ceea ce priveşte modificarea sau întreţinerea acestora;

b) distruge, deteriorează sau face inutilizabil, total sau parţial, echipamentul sau alte mijloace existente la locul de muncă şi care sunt destinate prevenirii accidentelor sau, prin încălcarea normelor legale, regulamentare sau tehnice, omite instalarea acestor mijloace sau echipamente;

c) distruge, deteriorează, sau face inutilizabilă, total sau parţial, o instalaţie de exploatare, producţie, depozitare, transport sau distribuţie a apei, combustibilului, benzinei, căldurii, electricităţii, gazului sau energiei nucleare sau de protecţie împotrivă intemperiilor naturii; sau

d) împiedică sau perturbă exploatarea serviciilor de comunicaţie sau de furnizare către populaţie a apei, electricităţii, energiei, căldurii prin furtul, distrugerea, deteriorarea sau dezactivarea, totală sau parţială, a obiectului sau energiei care este în slujba acestor servicii;

şi pune astfel în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunurile de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a culpei, autorul este sancţionat cu pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani.

3. Dacă comportamentul menţionat la alineatul anterior este urmare a culpei, autorul este sancţionat cu pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Articolul 278. Distrugerea naturii

1. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acelor prevederi:

a) ucide, distruge sau capturează exemplare ale speciilor protejate de faună sau floră sălbatică sau ucide sau distruge un număr semnificativ de exemplare de faună sau floră;

b) distruge sau deteriorează semnificativ habitatul natural protejat sau habitatul natural neprotejat provocând extincţia speciilor protejate de faună sau floră sălbatică sau pierderea unui număr semnificativ al acestora; sau

c) afectează grav resursele subsolului;

se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

2. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acelor prevederi, comercializează sau deţine în vederea comercializării exemplar al speciilor protejate de faună sau floră sălbatică, viu sau mort, precum şi orice parte a acestuia sau orice produs obţinut de la el, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani sau amendă de până la 360 de zile.

3. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acelor prevederi, posedă sau deţine exemplar, viu sau mort, din speciile protejate de faună sau floră sălbatică, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

4. Comportamentul menţionat la alineatul anterior nu se pedepseşte atunci când:

a) cantitatea de exemplare deţinută nu este semnificativă; şi

b) impactul asupra conservării speciilor în cauză nu este semnificativ.

5. Dacă comportamentul menţionat la alineatul 1 este urmare a culpei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 360 de zile.

6. Dacă comportamentele menţionate la alineatele 2 şi 3 sunt urmare a culpei, făptuitorul se pedepseşte cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 278-A. Încălcarea regulilor de urbanism

1. Cel care efectuează lucrări de construcţie, reconstrucţie sau de extindere a unui imobil care afectează un drum public, un teren al Rezervei Ecologice Naţionale, Rezervei Agricole Naţionale, un bun al domeniului public sau un teren special protejat prin prevederi legale, cunoscând caracterul neconform al comportamentului sau cu normele urbanistice aplicabile, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Nu se aplică pedepse lucrărilor cu relevanţă urbanistică redusă, încadrate astfel prin lege.

3. Persoanele juridice şi entităţile asimilate acestora sunt răspunzătoare, în termeni generali, pentru infracţiunea prevăzută la alineatul 1 al prezentului articol.

4. Instanţa poate ordona, în hotărârea de condamnare, demolarea lucrării sau readucerea terenului la starea anterioară, pe cheltuiala autorului faptei.

Articolul 278-B. Scutirea sau atenuarea pedepsei

1. În cazurile prevăzute la alineatul anterior, se poate decide scutirea de pedeapsă dacă autorul, înainte de începerea urmăririi penale, demolează lucrarea sau readuce terenul în starea anterioară acesteia.

2. Pedeapsa este în mod special atenuată dacă autorul demolează lucrarea sau readuce terenul în starea anterioară acesteia până la încheierea şedinţei de judecată la prima instanţă.

Articolul 279. Poluarea

1. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acestor prevederi, provoacă poluare sonoră, sau poluează aerul, apa, solul sau, prin orice mijloace, degradează calitatea acestor componente ambientale, cauzând daune substanţiale, se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

2. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acestor prevederi, provoacă daune substanţiale în ceea ce priveşte calitatea aerului, a apei, a solului sau a florei sau faunei, prin:

a) eliberarea, emiterea sau introducerea de materii sau radiaţii ionizante în atmosferă, sol sau apa;

b) acţiuni de colectare, transport, depozitare, tratare, valorificare şi eliminare a reziduurilor, inclusiv tratarea posterioară a instalaţiilor de eliminare, precum şi activităţile exercitate de comercianţi şi intermediari;

c) exploatarea instalaţiei unde se desfăşoară o activitate periculoasă sau unde sunt depozitate sau utilizate substanţe sau amestecuri de substanţe periculoase; sau

d) producerea, tratarea, manipularea, utilizarea, deţinerea, depozitarea, transportul, importul, exportul sau eliminarea materialelor nucleare sau a altor substanţe radioactive periculoase;

se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

3. Atunci când comportamentele descrise la alineatele anterioare sunt susceptibile de a provoca daune substanţiale în ceea ce priveşte calitatea aerului, a apei, a solului, a florei sau a faunei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

4. Dacă comportamentele menţionate la alineatele 1 şi 2 sunt urmare a culpei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 360 de zile.

5. Dacă comportamentele menţionate la alineatul 3 sunt urmare a culpei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

6. În sensul alineatelor 1, 2 şi 3, sunt daune substanţiale cele care:

a) prejudiciază, în mod semnificativ sau pe o lungă durată de timp, integritatea corporală, precum şi bunăstarea oamenilor în ce priveşte fructificarea resurselor naturii;

b) împiedică, în mod semnificativ sau pe o lungă durată de timp, utilizarea unei componente ambientale;

c) răspândesc microorganisme sau substanţe nocive pentru sănătatea oamenilor;

d) provoacă un impact semnificativ asupra conservării speciilor sau a habitatelor acestora; sau

e) prejudiciază, în mod semnificativ sau pe o lungă durată de timp, calitatea sau starea unui component ambiental.

7. Atunci când se efectuează descărcări de substanţe poluante de către nave, în mod izolat sau reiterate, din care rezultă deteriorarea calităţii apei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani.

8. Dacă comportamentul menţionat la alineatul anterior este urmare a culpei, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 360 de zile.

Articolul 279-A. Activităţi periculoase pentru mediu

1. Cel care efectuează transportul deşeurilor, atunci când această activitate este cuprinsă de cadrul de aplicare de la alineatul 35 al articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului şi Consiliului European, din data de 14 iunie, referitor la transportul deşeurilor şi este realizat în cantităţi deloc neglijabile, fie constau într-un transport unic, fie în mai multe aparent conectate, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Cel care, prin încălcarea prevederilor legale, regulamentare sau a obligaţiilor impuse de autoritatea competentă conform acestor prevederi, produce, exportă, comercializează sau utilizează substanţe care subţiază stratul de ozon se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 240 de zile.

3. Dacă conduitele menţionate la alineatele anterioare sunt urmare a culpei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă, în cazurile de la alineatul 1 şi cu închisoarea de până la 6 luni sau cu amendă de până la 120 de zile, în cazurile de la alineatul 2.

Articolul 280. Poluarea cu efecte pe scară largă

Cel care, prin comportamentul descris la alineatele 1, 2 şi 7 al articolului 279, pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor, bunuri patrimoniale de valoare ridicată care nu-i aparţin sau monumente culturale ori istorice, se pedepseşte cu închisoarea:

a) de la 1 la 8 ani, dacă comportamentul şi crearea pericolului au fost intenţionate;

b) de până la 6 ani, dacă comportamentul a fost intenţionat, iar pericolul a fost creat ca urmare a culpei.

Articolul 281. Punerea în pericol a plantelor sau a animalelor

1. Cel care:

a) răspândeşte o boală, epidemie, o plantă sau un animal dăunător; sau

b) manipulează, fabrică sau produce, importă, depozitează, comercializează sau pune în circulaţie alimente sau furaje destinate animalelor domestice care nu îi aparţin;

şi pune astfel în pericol un număr considerabil de animale care nu-i aparţin, domestice sau folositoare omului, ori culturile, plantaţiile sau pădurile care nu se află în proprietatea sa, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a culpei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 240 de zile.

3. Dacă comportamentul menţionat la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 6 luni sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 282. Contaminarea alimentelor sau a substanţelor medicinale

1. Cel care:

a) în cadrul utilizării, producerii, preparării, fabricării, ambalării, transportului, tratării sau altei activităţi care le afectează, de substanţe destinate să fie mâncate, mestecate, băute, în scopuri medicinale sau chirurgicale, le contaminează, falsifică, modifică, diminuează valoarea nutritivă sau terapeutică sau le adaugă ingrediente; sau

b) importă, ascunde, comercializează, pune în vânzare, depozitează în vederea vânzării sau, pe orice altă cale, pune în circulaţie în vederea consumului substanţele care fac obiectul activităţilor menţionate la alineatul anterior sau care sunt utilizate după expirarea termenului de valabilitate, sau care sunt compromise, contaminate sau alterate de acţiunea timpului sau a agenţilor la care sunt expuse;

şi pune astfel în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

3. Dacă comportamentul menţionat la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 283. Răspândirea bolii, modificarea analizelor sau a reţetei medicale

1. Cel care:

a) răspândeşte o boală contagioasă;

b) în calitate de medic, angajat, asistent medical sau angajat al laboratorului, sau persoană autorizată în vederea efectuării unui examen, a unui tratament medical sau chirurgical sau cu înregistrarea unui diagnostic, furnizează date sau rezultate inexacte; sau

c) în calitate de farmacist sau angajat al farmaciei furnizează medicamente diferite de cele prescrise în reţeta medicală;

şi pune astfel în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

3. Dacă comportamentul menţionat la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 284. Refuzul medicului

Medicul care refuză să acorde ajutor unei persoane a cărei viaţă sau integritate corporală se află în pericol ce nu poate fi îndepărtat altfel, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 285. Agravarea rezultatului

Dacă din infracţiunile prevăzute la articolele 272-274, 277, 280 sau 282-284 rezultă moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane, autorul este sancţionat cu pedeapsa cuvenită faptei sporită cu o treime în limitele minime şi maxime.

Articolul 286. Atenuarea specială şi scutirea de pedeapsă

Dacă, în cazurile prevăzute la articolele 272-274 şi 277, la alineatele 3 şi 5 ale articolului 279 sau la articolele 280-284, autorul îndepărtează de bunăvoie pericolul înainte de producerea unui prejudiciu substanţial sau considerabil, pedeapsa este în special atenuată sau se poate renunţa la ea.

CAPITOLUL IV

Despre infracţiunile contra siguranţei comunicaţiilor

Articolul 287. Capturarea sau deturnarea aeronavei, navei, trenului sau autovehiculului destinat transportului în comun

Capturarea sau deturnarea aeronavei, navei, trenului sau autovehiculului destinat transportului în comun

1. Cel care preia controlul sau abate de la traseul normal o aeronavă aflată în zbor sau navă în timpul navigării, în care se află persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

2. Cel care pune stăpânire pe un tren aflat în mers în care se află persoane sau îl deturnează de la traseul normal, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

3. Cel care preia controlul sau abate de la traseul normal , un vehicul destinat transportului în comun aflat în mers, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

4. Se consideră:

a) o aeronavă în zbor din momentul în care, odată terminată îmbarcarea, au fost închise toate uşile exterioare până în momentul în care una din aceste uşi este deschisă pentru debarcare. În caz de aterizare forţată, zborul este considerat ca fiind în desfăşurare până când autoritatea competentă îşi asumă răspunderea pentru aeronavă, precum şi pentru persoanele şi bunurile aflate la bordul acesteia;

b) o navă în timpul navigării din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe operaţiunile pregătitoare în vederea unei anumite călătorii până la sosirea la destinaţie;

c) un tren în mers din momentul în care, odată terminată îmbarcarea pasagerilor, se pune în mers până la momentul la care trebuie să aibă loc debarcarea;

d) un vehicul destinat transportului în comun în mers din momentul în care, odată terminată urcarea călătorilor, se pune în mers până la momentul la care trebuie să aibă loc coborârea.

Articolul 288. Atentatul la siguranţă transporturilor aeriene, maritime sau feroviare

1. Cel care atentează la siguranţa transportului aerian, maritim sau feroviar:

a) prin distrugerea, suprimarea, deteriorarea sau dezactivarea instalaţiei, materialului sau semnalizării;

b) prin împiedicarea funcţionării sau a circulaţiei;

c) prin darea de avertisment sau semnal fals; sau

d) prin săvârşirea unei fapte care poate duce la dezastru;

se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă, prin conduita menţionată la alineatul anterior, autorul pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunuri de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

3. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

4. Dacă conduita la care se face referire la alineatul 2 este urmare a neglijenţei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 289. Conducerea periculoasă a mijlocului de transport pe cale aeriană, maritimă sau feroviară

1. Cel care conduce vehicul destinat transportului pe cale aeriană, maritimă sau feroviara, fără a putea face acest lucru în condiţii de siguranţă sau prin încălcarea grosolană a regulilor de conducere, punând astfel în pericol viaţa sau integritatea semenilor sau bunuri patrimoniale de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

3. Dacă conduita la care se face referire la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Articolul 290. Atentatul asupra siguranţei transportului rutier

1. Cel care atentează la siguranţa transportului rutier:

a) prin distrugerea, suprimarea, deteriorarea sau dezactivarea căii de comunicare, materialului rulant, operei de artă, instalaţiei sau semnalizării;

b) prin împiedicarea funcţionării sau a circulaţiei;

c) prin darea de avertisment sau semnal fals; sau

d) prin săvârşirea unei fapte care poate duce la dezastru;

se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

2. Dacă, prin conduita menţionată la alineatul anterior, autorul pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunuri de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

3. Dacă pericolul menţionat la alineatul anterior este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

4. Dacă conduita la care se face referire la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă.

Articolul 291. Conducerea periculoasă a vehiculului rutier

1. Cel care conduce un vehicul, cu sau fără motor, pe drum public sau considerat astfel:

a) fără a putea face acest lucru în condiţii de siguranţă, deoarece se află în stare de ebrietate sau sub influenţa alcoolului, stupefiantelor, substanţelor psihotrope sau produselor cu efect similar sau din cauza deficienţei fizice sau psihice sau a extenuării; sau

b) prin încălcarea grosolană a regulilor de circulaţie referitoare la prioritate, la obligaţia de a opri, la depăşire, la schimbarea direcţiei, la trecerea de pietoni, la inversarea direcţiei de mers pe autostrăzi sau pe drumurile din afară localităţilor, la mersul cu spatele pe autostrăzi sau pe drumurile din afara localităţilor, la limita de viteză sau la obligativitatea de a circulă pe banda din dreapta;

şi pune astfel în pericol viaţa sau integritatea corporală a semenilor sau bunuri de valoare ridicată care nu-i aparţin, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Cel care conduce vehicul, cu sau fără motor, pe drum public sau considerat ca atare şi desfăşoară activităţi neautorizate, de natură sportivă sau similară, care încalcă regulile prevăzute la litera b) a alineatului anterior, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Dacă pericolul menţionat la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul este pedepsit cu închisoarea de la până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

4. Dacă conduita la care se face referire la alineatul 1 este urmare a neglijenţei, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 292. Conducerea autovehiculului în stare de ebrietate sau sub influenţa stupefiantelor sau a substanţelor psihotrope

1. Cel care, cel puţin din neglijenţă, conduce un vehicul cu sau fără motor, pe drum public sau considerat ca atare, cu o concentraţie de alcool în sânge egală sau mai mare de 1,2 g/l, este pedepsit cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, cel puţin din neglijenţă, conduce un vehicul, cu sau fără motor, pe drum public sau echivalent al acestuia, fără să fie capabil să facă acest lucru în condiţii de siguranţă deoarece se află sub influenţa stupefiantelor, substanţelor psihotrope sau produselor cu efect similar perturbatoare ale capacităţii fizice, mentale sau psihologice.

Articolul 293. Lansarea de proiectile asupra unui vehicul

Cel care aruncă un proiectil asupra unui vehicul aflat în mişcare, destinat transportului pe cale aeriană, maritimă sau terestră, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile, dacă în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Articolul 294. Agravarea, atenuarea specială şi scutirea de pedeapsă

1. Atunci când infracţiunile prevăzute la articolele 291 şi 292 sunt săvârşite în exercitarea respectivei activităţi de către conducătorii vehiculului destinat transportului şcolar, vehiculelor uşoare de închiriat destinate transportului public, vehiculelor grele de pasageri sau mărfuri sau celor destinate transportului mărfurilor periculoase, autorul se sancţionează cu pedeapsa cuvenită, sporită cu o treime în limitele minimă şi maximă.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul anterior conducătorilor de vehicule de salvare sau urgenţă care săvârşesc infracţiunile prevăzute la litera a) de la alineatul 1, şi alineatele 2 şi 3 ale articolului 291, respectiv 292.

3. Cazurilor prevăzute la articolele 287-291 se aplică dispoziţiile de la articolele 285 şi 286, cu sporurile menţionate la alineatele anterioare.

CAPITOLUL V

Despre infracţiunile contra ordinii şi liniştii publice

Secţiunea I

Despre infracţiunile antisociale periculoase

Articolul 295. Starea de ebrietate şi intoxicaţia

1. Cel care, cel puţin din neglijenţă, se pune în starea de neimputabilitate ce decurge din ingestia sau consumul de băuturi alcoolice sau substanţe toxice şi, în această stare, săvârşeşte o faptă ilicită tipică, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Pedeapsa nu poate fi mai mare decât cea prevăzută pentru fapta ilicită tipică săvârşită.

3. Urmărirea penală este condiţionată de introducerea plângerii sau de acuzarea privată dacă procedura pentru fapta ilicită tipică este condiţionată, de asemenea, de una din ele.

Articolul 296. Folosirea minorului în scop de cerşetorie

Cel care foloseşte un minor sau o persoană cu handicap fizic în scop de cerşetorie, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Secţiunea II

Despre infracţiunile contra liniştii publice

Articolul 297. Instigarea publică la comiterea unei infracţiuni

1. Cel care, în şedinţă publică, prin intermediul unui mijloc de comunicare socială, prin difuzarea de materiale scrise sau alt mijloc de reproducere tehnică, provoacă sau instigă la săvârşirea unei anumite infracţiuni, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2 al articolului 295.

Articolul 298. Instigarea publică

1. Cel care, în şedinţă publică, prin intermediul unui mijloc de comunicare socială, prin difuzarea de materiale scrise sau alt mijloc de reproducere tehnică, recompensează sau elogiază pe cineva pentru comiterea unei infracţiuni, într-un mod care creează pericolul săvârşirii unei alte infracţiuni de acelaşi fel, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 2 al articolului 295.

Articolul 299. Constituirea unui grup infracţional

1. Cel care sprijină sau constituie unui grup, o organizaţie sau asociere a cărei finalitate sau activitate este orientată către săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care face parte din astfel de grupuri, organizaţii sau asocieri sau celui care le sprijină prin furnizarea de arme, muniţii, instrumente destinate comiterii de infracţiuni, pază sau locuri de întâlnire şi orice alt ajutor în vederea recrutării de noi elemente.

3. Conducerea sau controlarea grupurilor, organizaţiilor sau asocierilor menţionate la alineatele anterioare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

4. Pedepsele la care s-a făcut referire pot fi special atenuate sau pot să nu mai fie aplicate dacă autorul împiedică sau depune eforturi temeinice pentru împiedicarea perpetuării grupurilor, organizaţiilor sau asocierilor respective sau aduce la cunoştinţa autorităţilor existenţa acestora astfel încât infracţiunile pot fi evitate.

5. În sensul prezentului articol, se consideră grup, organizaţie sau asociere atunci când cel puţin trei persoane acţionează concertat pentru o anumită perioadă de timp.

Articolul 300. Organizaţiile teroriste

(Abrogat prin Legea nr. 52/2003, din 22 august).

Articolul 301. Terorismul

(Abrogat prin Legea nr. 52/2003, din 22 august).

Articolul 302. Participarea la revoltă

1. Participarea la revoltă în timpul căreia sunt săvârşite în mod colectiv acte de violenţă împotriva oamenilor sau bunurilor, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Dacă autorul a provocat sau a condus revolta, este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Autorul nu este pedepsit dacă s-a retras la ordinul sau avertismentul autorităţii competente fără să fi comis sau provocat acte de violenţă.

Articolul 303. Participarea la revolta armată

1. Limitele minime şi maxime ale pedepselor prevăzute la alineatele 1 şi 2 ale articolului anterior sunt sporite cu o jumătate în cazul în care revolta este armată.

2. Se consideră armată revolta în care unul dintre participanţi poartă o armă de foc la vedere sau cea în care diferiţi participanţi poartă arme de foc la vedere sau ascunse sau obiecte la vedere sau ascunse, susceptibile de a fi folosite ca atare.

3. În scopul dispoziţiilor de la alineatul anterior, nu se consideră armată revolta:

a) în care armele sunt aduse accidental şi fără intenţia de a le utiliza; sau

b) atunci când participanţii care poartă arme se retrag imediat sau sunt alungaţi.

4. Cel care poartă armă fără ca ceilalţi să cunoască acest lucru, se pedepseşte ca şi când ar fi participat la o revoltă armată.

5. Se aplică corespunzător dispoziţiile de la alineatul 3 al articolului anterior.

Articolul 304. Nesupunerea la ordinul de dispersie a reuniunii publice

1. Nesupunerea la ordinul legitim de retragere dintr-o adunare sau reuniune publică, emis de către autoritatea competentă, cu avertismentul că nesupunerea constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă persoană care nu se supune acestui ordin este iniţiatorul reuniunii sau adunării, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 305. Ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni

Cel care, prin ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni sau prin simularea acesteia, provoacă nelinişte sau îngrijorare în rândul populaţiei, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 306. Abuzul şi simularea semnalelor de pericol

Utilizarea abuzivă de semnale sau de apeluri de alarmă sau urgenţă, precum şi simularea necesităţii acordării de ajutor în virtutea dezastrului, pericolului sau situaţiei de necesitate colectivă, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Secţiunea III

Despre infracţiunile contra semnelor de identificare

Articolul 307. Abuzul de denumire, semn sau uniformă

1. Utilizarea nelegitimă a denumirii, semnului, uniformei sau ţinutei proprii funcţiei din serviciul public, naţional sau străin, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

2. Dacă denumirea, semnul, uniforma sau ţinuta aparţin exclusiv persoanei care exercită autoritatea publică, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

TITLUL V

Despre infracţiunile contra Statului

CAPITOLUL I

Despre infracţiunile contra siguranţei Statului

Secţiunea I

Despre infracţiunile contra suveranităţii naţionale

Subsecţiunea I

Despre infracţiunile contra independenţei şi integrităţii naţionale

Articolul 308. Trădarea de Patrie

Cel care, prin uzurpare sau abuz de funcţia legată de exercitarea puterii suverane:

a) încearcă să separe de Patria-Mamă sau să predea unei ţări străine sau să supună unei puteri străine, în totalitate sau parţial, teritoriul portughez; sau

b) ofensează sau pune în pericol independenţa Ţării;

Se pedepseşte cu închisoarea de la zece la douăzeci de ani.

Articolul 309. Serviciul militar în slujba forţelor armate inamice

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 310. Colaborarea cu străinătatea în vederea declanşării războiului

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 311. Săvârşirea de fapte care pot declanşa războiul

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 312. Colaborarea cu străinătatea în vederea constrângerii Statului Portughez

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 313. Ajutorul acordat forţelor armate inamice

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 314. Campania împotriva eforturilor de război

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 315. Sabotajul contra apărării naţionale

(Abrogat prin Legea nr. 100/2003, din 15 noiembrie)

Articolul 316. Violarea secretului de Stat

1. Cel care, punând în pericol interese fundamentale ale Statului Portughez, transmite, face accesibilă persoanei neautorizate sau face publică, în totalitate sau parţial şi indiferent de forma de acces, o informaţie, un fapt sau un document, un plan sau un obiect clasificate ca secret de Stat care, în numele acelor interese, trebuie să rămână secrete, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

2. Cel care distruge, sustrage sau falsifică o informaţie, un fapt sau un document, un plan sau un obiect menţionat la alineatul anterior, punând astfel în pericol interesele la care se face referire la acelaşi alineat, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

3. Dacă autorul săvârşeşte fapta descrisă la alineatele anterioare cu încălcarea unei îndatoriri în mod specific impusă de statutul funcţiei, serviciului sau misiunii încredinţate de către autoritatea competentă, se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

4. Dacă autorul săvârşeşte fapta descrisă la alineatul 1 prin mijloace sau în circumstanţe care înlesnesc difuzarea ei folosind mijloace de comunicare socială sau platforme digitale sau de orice altă natură se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 zece.

5. Dacă autorul săvârşeşte faptele descrise la alineatele 1 şi 2 din culpă, deoarece are acces la obiecte sau secrete de Stat în virtutea funcţiei, serviciului sau a misiunii încredinţate de către autoritatea competentă, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

6. Se consideră interese fundamentale ale Statului cele referitoare la independenţa naţională, la unitatea şi integritatea Statului sau la siguranţa sa internă sau externă, la protejarea instituţiilor sale constituţionale, precum şi resursele alocate apărării şi diplomaţiei, salvgardarea populaţiei aflată pe teritoriul naţional, apărarea şi siguranţă resurselor economice şi energetice strategice şi protejarea potenţialului ştiinţific naţional.

Notă: Regimul Secretului de Stat a fost aprobat prin Legea Organică nr. 2/2014, din 6 august şi modificată şi republicată prin Legea Organică nr. 1/2015, din 8 ianuarie

Articolul 317. Spionajul

1. Cel care:

a) Colaborează cu un guvern, agenţie, organizaţie sau serviciu de informaţii străin sau cu un agent al acestuia în vederea săvârşirii faptei menţionate la articolul anterior; sau

b) Recrutează, găzduieşte sau adăposteşte o persoană care săvârşeşte fapta menţionată la articolul sau alineatul anterior sau, prin orice mijloace, înlesneşte săvârşirea acesteia;

se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

2. Dacă autorul săvârşeşte fapta descrisă la alineatul anterior cu încălcarea unei îndatoriri specific impusă de statutul funcţiei, serviciului sau misiunii încredinţate de către autoritatea competentă, se pedepseşte cu închisoarea de la cinci la cincisprezece ani.

Articolul 318. Mijloace de probă de interes naţional

1. Falsificarea, sustragerea, distrugerea, dezactivarea, eliminarea sau disimularea mijloacelor de probă asupra unui fapt privind relaţiile dintre Portugalia şi un Stat străin sau o organizaţie internaţională, care pot pune în pericol drepturile şi interesele naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

2. Dacă acţiunea se traduce prin smulgerea, deplasarea, plasarea eronată, transformarea de nerecunoscut sau, prin orice mijloace, suprimarea marcajelor, balizelor sau a altor semnale ce indică limitele teritoriale portugheze, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani.

Articolul 319. Infidelitatea diplomatică

1. Reprezentantul oficial al Statului Portughez care, cu intenţia de a aduce atingere drepturilor sau intereselor naţionale:

a) desfăşoară afaceri de stat cu un guvern străin sau o organizaţie internaţională; sau

b) faţă de acestea îşi asumă compromisuri, fără a fi autorizat corespunzător în acest sens în numele Portugaliei;

Se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Urmărirea penală este condiţionată de sesizarea Guvernului Portughez.

Articolul 320. Uzurparea autorităţii publice portugheze

Cel care, pe teritoriul portughez, prin uzurparea funcţiei, exercită în favoarea unui Stat străin sau a agentului acestuia, acţiuni ce aparţin în exclusivitate autorităţii portugheze, este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Articolul 321. Predarea ilegală a unei persoane unei entităţi străine

Săvârşirea, pe teritoriul portughez, de fapte care conduc la predarea ilicită a unei persoane de naţionalitate portugheză sau străină, unui Stat străin, agentului acestuia sau oricărei entităţi publice sau private care există în acest Stat, folosind, în acest scop, violenţa sau înşelăciunea, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Subsecţiunea II

Despre infracţiunile contra Statelor străine şi organizaţiilor internaţionale

Articolul 322. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională

1. Cel care atentează la viaţa, integritatea fizică sau la libertatea persoanei care se bucură de protecţie internaţională, persoana vătămată aflându-se în Portugalia în scopul îndeplinirii atribuţiilor oficiale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Cel care insultă persoana care se bucură de protecţie internaţională aflată în situaţia menţionată la alineatul anterior, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă, dacă în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

3. Se bucură de protecţie internaţională în sensul dispoziţiilor de la alineatele anterioare:

a) Şeful de Stat, inclusiv membrul organismului colegial care exercită, în conformitate cu prevederile constituţionale, funcţiile de Şef de Stat, Şef de Guvern sau Ministru al Afacerilor Externe, precum şi membrii de familie care îi însoţesc; şi

b) Reprezentantul sau funcţionarul de Stat străin sau agentul organizaţiei internaţionale care, în momentul săvârşirii infracţiunii, se bucură de protecţie specială potrivit legislaţiei internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu acesta.

Articolul 323. Ultrajul adus simbolurilor străine

Cel care, în mod public, prin cuvinte, gesturi, difuzarea de materiale scrise sau alte mijloace de comunicare cu publicul, aduce injurii drapelului oficial sau altui simbol al suveranităţii Statului străin sau organizaţiei internaţionale al cărei membru este Portugalia, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 324. Condiţii de pedepsire şi procedură

1. Urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la această subsecţiune este condiţionată, dacă nu se specifică altfel prin tratat sau convenţie internaţională, de sesizarea Guvernului Portughez.

În cazul infracţiunii care aduce atingere onoarei este, de asemenea, necesară sesizarea guvernului străin sau a reprezentantului organizaţiei internaţionale.

2. Pentru aplicarea prevederilor de la această subsecţiune cu privire la Statul Străin, reprezentantul sau funcţionarul său, este necesar ca:

a) Portugalia să menţină relaţii diplomatice cu Statul străin; şi

b) Să existe reciprocitate în ceea ce priveşte tratamentul penal al faptei la momentul săvârşirii şi judecării sale.

Secţiunea II

Despre infracţiunile contra realizării Statului de drept

Articolul 325. Modificarea prin violenţă a Statului de drept

1. Cel care, prin violenţă sau ameninţarea cu acte de violenţă, încearcă să distrugă, să modifice sau să submineze Statul de drept consfinţit prin Constituţie, se pedepseşte cu închisoarea de la trei la doisprezece ani.

2. Dacă fapta descrisă la alineatul anterior este comisă prin intermediul violenţei armate, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la cinci la cincisprezece ani.

3. În cazul prevăzut la alineatul anterior pedeapsa este special atenuată dacă autorul, fără a exercita funcţii de comandă, se predă fără să opună rezistenţă sau depune sau abandonează armele înainte sau imediat după avertismentul autorităţii.

Articolul 326. Instigarea la război civil sau modificarea prin violenţă a Statului de drept

1. Cel care instigă în mod public locuitorii teritoriului portughez sau forţele militare, militarizate sau de securitate aflate în serviciul Portugaliei la război civil sau la săvârşirea infracţiunii menţionate la articolul anterior se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Dacă fapta descrisă la alineatul anterior este însoţită de distribuirea de arme, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la cinci la cincisprezece ani.

Articolul 327. Atentatul împotriva Preşedintelui Republicii

1. Cel care atentează la viaţa, integritatea fizică sau la libertatea Preşedintelui Republicii sau a celui care îl înlocuieşte din punct de vedere constituţional este pedepsit cu închisoarea de la cinci la cincisprezece ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. În cazul consumării infracţiunii contra vieţii, integrităţii fizice sau libertăţii, autorul este sancţionat cu pedeapsa corespunzătoare infracţiunii săvârşite sporită cu o treime în limitele minimă şi maximă.

Articolul 328. Ofensa adusă onoarei Preşedintelui Republicii

1. Cel care îl insultă sau defăimează pe Preşedintele Republicii sau pe cel care îl înlocuieşte din punct de vedere constituţional, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Dacă insulta sau defăimarea sunt făcute prin cuvinte rostite public, prin publicarea de material scris, desen sau orice alt mijloc tehnic de comunicare cu publicul, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau cu amenda minimă de 60 de zile.

3. Urmărirea penală încetează dacă Preşedintele Republicii declară în mod expres că renunţă la aceasta.

Articolul 329. Sabotajul

Cel care distruge, împiedică funcţionarea sau deviază de la scopurile normale, definitiv sau temporar, total sau parţial, mijloace sau căi de comunicare, facilităţi ale serviciilor publice sau cele destinate aprovizionării şi satisfacerii nevoilor vitale ale populaţiei, infrastructurile de valoare semnificativă pentru economia, siguranţa sau apărarea naţională, cu intenţia de a distruge, modifica sau submina Statul de drept consfinţit prin Constituţie, se pedepseşte cu închisoarea de la trei la zece ani.

Articolul 330. Instigarea la nesupunere colectivă

1. Cel care, cu intenţia de a distruge, modifică sau subminează prin violenţă Statul de drept consfinţit prin Constituţie, instigă, într-o întrunire publică sau prin orice alt mijloc de comunicare cu publicul, la nerespectarea colectivă a legilor privind ordinea publică, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, cu intenţia menţionată la alineatul anterior, public sau prin orice alt mijloc de comunicare cu publicul:

a) difuzează ştiri false sau tendenţioase susceptibile de a alarma sau nelinişti populaţia;

b) provoacă sau încearcă să provoace, prin mijloacele menţionate la alineatul anterior, divizări în sânul Forţelor Armate, între acestea şi forţele militarizate sau de securitate sau între acestea şi organele de suveranitate; sau

c) instigă la luptă politică prin intermediul violenţei.

Articolul 331. Legături cu străinătatea

Cel care, cu intenţia de a distruge, modifică sau subminează prin violenţă Statul de drept consfinţit prin Constituţie, ia legătura cu guvernul unui Stat străin, partid, asociaţie, instituţie sau grup străin sau cu unul dintre agenţii săi pentru:

a) a primi instrucţiuni, directive, bani sau valori; sau

b) a colabora în cadrul activităţilor care constau în:

i) colectarea, pregătirea sau difuzarea publică de ştiri false sau în mod grosolan denaturate;

ii) recrutarea de agenţi sau înlesnirea acestor activităţi prin punerea la dispoziţie de spaţii de întâlnire, finanţare sau susţinerea propagandei acestora;

iii) promisiuni sau donaţii; sau

iv) ameninţarea unei persoane sau fraudarea ei;

se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Articolul 332. Ultrajul adus simbolurilor naţionale şi regionale

1. Cel care, în mod public, prin cuvinte, gesturi sau difuzarea de materiale scrise sau prin orice alte mijloace de comunicare cu publicul, ultragiază Republica, Drapelul sau Imnul Naţional, armele sau emblemele suveranităţii portugheze sau nu le arată respectul cuvenit, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Dacă faptele descrise la alineatul anterior sunt săvârşite contra Regiunilor Autonome, Drapelurilor sau Imnurilor Regionale sau emblemelor respectivei autonomii, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 333. Coerciţia împotriva organismelor constituţionale

1. Cel care, prin violenţă sau ameninţarea cu acte de violenţă, împiedică sau constrânge exercitarea liberă a funcţiilor de către organul suveran sau ministrul Republicii se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

2. Dacă faptele descrise la alineatul anterior sunt săvârşite contra guvernului din Regiunile Autonome, autorul este pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

3. Dacă faptele descrise la alineatul 1 sunt comise contra organului autorităţii locale, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani.

4. Dacă faptele descrise la alineatul 1 sunt comise:

a) contra membrului organului menţionat la alineatul 1, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani;

b) contra membrului organului menţionat la alineatul 2, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani;

c) contra membrului organului menţionat la alineatul 3, autorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani;

Articolul 334. Perturbarea funcţionării organului constituţional

Cel care, prin intermediul revoltei, ţipetelor sau tulburării ordinii, perturbă în mod nelegitim:

a) funcţionarea organului la care s-a făcut referire la alineatele 1 şi 2 ale articolului anterior, fără să fie membru al acestuia, se pedepseşte, respectiv, cu închisoarea de până la trei ani, sau de până la un an;

b) exercitarea funcţiilor de către persoana menţionată la alineatul 4 al articolului anterior se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani în cazul literei a) sau cu închisoarea de până la şase luni în cazul literei b).

Articolul 335. Traficul de influenţă

1. Cel care, direct sau prin persoană interpusă, cu consimţământul sau aprobarea sa, solicită sau acceptă, pentru sine sau pentru un terţ, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial ori promisiunea acestuia, prin abuz de influenţă reală sau presupusă, pe lângă o autoritate publică, se pedepseşte:

a) cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă, dacă scopul este obţinerea unei decizii ilicite favorabile;

b) cu închisoarea de până la 3 ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă, dacă scopul este obţinerea unei decizii licite favorabile;

2. Cel care, direct sau prin persoană interpusă, cu consimţământul sau aprobarea sa, dă sau promite un avantaj patrimonial sau nepatrimonial persoanelor menţionate la alineatul anterior în scopurile prevăzute la litera a) se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Secţiunea III

Despre infracţiunile electorale

Articolul 336. Falsificarea recensământului electoral

1. Cel care:

a) se înscrie în registrul electoral furnizând elemente false;

b) înscrie un terţ în registrul electoral cunoscând faptul că acesta nu are acest drept;

c) împiedică înscrierea unei persoane cunoscând faptul că aceasta are acest drept; sau

d) prin orice alte mijloace falsifică registrul electoral;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Cel care, în calitate de membru al comisiei de recensământ, cu intenţie frauduloasă, nu elaborează sau nu corectează listele electorale se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 337. Obstrucţionarea înregistrării alegătorilor

1. Cel care, prin violenţă, ameninţarea cu acte de violenţă sau printr-un procedeu fraudulos, determină un alegător să nu se înscrie în registrul electoral sau să se înscrie în afara unităţii geografice sau circumscripţiei sale sau după data limită, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu-i revine o pedeapsă mai severă.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 338. Perturbarea adunării electorale

1. Cel care, prin violenţă, ameninţarea cu acte de violenţă sau participarea la revoltă, tulburarea ordinii sau prin ţipete, împiedică sau tulbură grav realizarea, funcţionarea sau înregistrarea rezultatelor adunării sau colegiului electoral, destinate, conform legii, alegerii organului suveran, deputaţilor din cadrul Parlamentului European, organului din Regiunile Autonome sau autorităţii locale sau cele destinate referendumurilor se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Cel care intră înarmat într-o adunare sau colegiu electoral, fără să facă parte din cadrul forţelor de poliţie sau armatei autorizate corespunzător, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 339. Frauda electorală

1. Cel care, în cadrul alegerilor menţionate la alineatul 1 al articolului anterior:

a) votează în mai multe secţii de votare, de mai multe ori sau pe liste diferite în cadrul aceleiaşi secţii sau acţionează pe orice altă cală care duce la un rezultat fals al scrutinului; sau

b) falsifică rezultatul, comunicatul sau actul oficial al rezultatului votării;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 340. Constrângerea alegătorului

Cel care, în cadrul alegerilor menţionate la alineatul 1 al articolului 338, prin violenţă, ameninţarea cu acte de violenţă sau ameninţări grave, constrânge o persoană să voteze, sau o împiedică să voteze sau o forţează să voteze într-un sens anume, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Articolul 341. Frauda şi coruperea alegătorului

1. Cel care, în cadrul alegerilor menţionate la alineatul 1 al articolului 338:

a) prin artificiu fraudulos, determină o persoană să voteze, o împiedică să voteze sau o determină să voteze într-un sens anume; sau

b) cumpără sau vinde votul;

se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 342. Violarea secretului scrutinului

Cel care, în cadrul alegerilor menţionate la alineatul 1 al articolului 338, realizate prin scrutin secret, prin încălcarea dispoziţiilor legale menite să asigure secretul scrutinului, ia cunoştinţă sau aduce la cunoştinţa cuiva sensul votului unui alegător se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 343. Agravarea

Pedepsele prevăzute la articolele acestei secţiuni, cu excepţia celei prevăzute la alineatul 2 al articolului 336, sunt sporite cu o treime în limitele minimă şi maximă dacă autorul este membru al comisiei recenzoare, a secţiei de vot sau dacă este delegatul unui partid politic în cadrul comisiei, secţiei sau adunării.

Secţiunea IV

Dispoziţii comune

Articolul 344. Acte preparatorii

Actele preparatorii ale infracţiunilor prevăzute la articolele 308-317 şi la articolele 325-327 sunt sancţionate cu pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani.

Articolul 345. Atenuarea specială

Atunci când o infracţiune prevăzută la acest capitol presupune crearea unui pericol, pedeapsa este în mod special atenuată dacă autorul, de bunăvoie, reduce considerabil acest pericol prin conduita sa sau îl îndepărtează.

Articolul 346. Pedepse accesorii

Celui care este condamnat pentru una din infracţiunile prevăzute în acest capitol, având în vedere gravitatea concretă a faptei şi proiecţia ei asupra reputaţiei civice a autorului, i se poate interzice dreptul de a vota în cadrul alegerilor prezidenţiale, în cele referitoare la membrii adunării legislative şi autorităţii locale, de a fi ales într-una din aceste funcţii sau de a fi jurat, pe o perioadă de la doi la zece ani.

CAPITOLUL II

Despre infracţiunile contra autorităţii publice

Secţiunea I

Despre rezistenţă, nesupunere şi declaraţii false faţă de autoritatea publică

Articolul 347. Rezistenţa şi constrângerea funcţionarului

1. Cel care, prin folosirea violenţei, inclusiv ameninţarea gravă sau atingerea adusă integrităţii fizice, contra funcţionarului sau membrului Forţelor Armate, militarizate sau de securitate, cu scopul de a se opune ca acesta să întreprindă o acţiune privitoare la îndeplinirea atribuţiilor sale sau de a-l constrânge să întreprindă o acţiune privitoare la îndeplinirea atribuţiilor sale, dar contrară îndatoririlor ce-i revin, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care nu se supune semnalului de oprire şi îndreaptă, împotrivă funcţionarului sau membrului Forţelor Armate, militarizate sau de securitate, un vehicul, cu sau fără motor, pe care îl conduce pe drum public sau echivalent al acestuia, ambarcaţiune pe care o pilotează în apele interioare fluviale sau maritime, cu scopul de a se opune ca acesta să întreprindă o acţiune privitoare la îndeplinirea atribuţiilor sale sau de a-l constrânge să întreprindă o acţiune privitoare la îndeplinirea atribuţiilor sale, dar contrară îndatoririlor ce-i revin, dacă, în temeiul altei dispoziţii legale, nu i se cuvine o pedeapsă mai severă.

Articolul 348. Nesupunerea

1. Cel care nu respectă ordinul sau mandatul legitim, comunicate în mod regulamentar şi care emană de la autoritatea sau funcţionarul competent, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile dacă:

a) o dispoziţie legală impune, în cazul respectiv, pedeapsa nesupunerii simple; sau

b) în absenţa dispoziţiei legale, autoritatea sau funcţionarul fac impunerea corespunzătoare.

2. Pedeapsa este închisoarea de până la doi ani sau amenda de până la 240 de zile în cazurile în care o prevedere legală impune pedeapsa nesupunerii calificate.

Articolul 348-A. Declaraţiile false

1. Cel care îşi declară sau atestă în mod fals în faţa autorităţii publice sau a funcţionarului aflat în exerciţiul funcţiunii identitatea, statutul sau altă calitate căreia legea îi atribuie efecte juridice, proprii sau străine, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă, dacă nu-i revine o pedeapsă mai severă în temeiul altei prevederi legale.

2. Dacă declaraţiile sunt destinate a fi înregistrate în scris în document autentic, autorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă.

Secţiunea II

Despre eliberarea şi evadarea deţinuţilor şi neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin hotărâre penală

Articolul 349. Eliberarea deţinuţilor

Cel care:

a) prin violenţă, ameninţare sau artificiu, eliberează o persoană privată de libertate în mod legal; sau

b) instigă, susţine sau, prin orice mijloace, ajută la evadarea persoanei în mod legal private de libertate;

se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 350. Ajutorul acordat de funcţionar în vederea evadării

1. Funcţionarul însărcinat cu paza persoanei în mod legal private de libertate care o eliberează pe aceasta, o lasă să evadeze sau înlesneşte, susţine sau, pe orice cale, ajută la evadarea sa, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Funcţionarul care, nefiind însărcinat cu paza, este obligat, în virtutea funcţiei pe care o deţine, să desfăşoare activităţi de supraveghere asupra persoanei private de libertate în mod legal sau să împiedice evadarea acesteia, săvârşeşte fapta menţionată la alineatul anterior se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 351. Neglijenţa în serviciul de pază

Funcţionarul însărcinat cu paza persoanei private, în mod legal, de libertate, care, din gravă neglijenţă, permite evadarea acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 352. Evadarea

1. Cel care, fiind în mod legal privat de libertate, evadează, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Dacă autorul se predă spontan autorităţilor până la declararea contumaciei, pedeapsa poate fi special atenuată.

Articolul 353. Încălcarea impunerilor, interdicţiilor şi restricţiilor

Cel care încalcă impunerile, interdicţiile sau restricţiile impuse prin hotărârea penală, cu titlu de pedeapsă aplicată în procedură sumară, pedeapsă accesorie sau măsură de siguranţă neprivativă de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 354. Revolta deţinuţilor

Deţinuţii, închişi sau internaţi care se revoltă şi, prin unirea forţelor:

a) îl atacă pe funcţionarul însărcinat în mod legal cu paza, tratamentul sau supravegherea lor sau îl constrâng, prin violenţă sau ameninţarea cu acte de violenţă, să întreprindă sau să omită o acţiune; sau

b) acţionează în vederea evadării proprii sau a unui terţ;

se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

Secţiunea III

Despre încălcarea măsurilor publice

Articolul 355. Deturnarea sau distrugerea obiectelor aflate sub autoritate publică

Cel care distruge, deteriorează sau face inutilizabil, total sau parţial, sau care, prin orice mijloace sustrage autorităţii publice căreia i se supune, document sau obiect mobil, precum şi bun sau animal pus sub sechestru, confiscat sau care face obiectul măsurii asiguratorii, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani, dacă nu-i revine o pedeapsă mai severă în temeiul altei dispoziţii legale.

Articolul 356. Ruperea ştampilelor şi sigiliilor

Cel care deschide, rupe sau face inutilizabile, total sau parţial, ştampilele sau sigiliile aplicate legitim de către funcţionarul competent pentru a identifica sau a face inviolabil un obiect sau animal, sau pentru a atesta sechestrul, confiscarea sau măsura asiguratorie asupra acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de până la 2 ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 357. Ruperea, distrugerea sau modificarea anunţurilor

Cel care rupe, distruge, deteriorează, modifică sau, prin orice alte mijloace, împiedică aducerea la cunoştinţă a anunţurilor afişate de către funcţionarul competent se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Secţiunea IV

Uzurparea funcţiei

Articolul 358. Uzurparea funcţiei

Cel care:

a) fără a fi autorizat, exercită funcţii sau întreprinde acţiuni rezervate funcţionarului, comandantului militar sau forţei de siguranţă publică, arogându-şi în mod expres sau tacit, această calitate;

b) exercită o profesie sau întreprinde acţiuni ce ţin de o anume profesie pentru exercitarea căreia legislaţia prevede titlu sau îndeplinirea unor condiţii, arogându-şi, în mod expres sau tacit, posesia sau îndeplinirea acestora, în condiţiile în care, în realitate, nu posedă titlul şi nici nu îndeplineşte condiţiile; sau

c) continuă să exercite funcţiile publice după ce a fost înştiinţat oficial cu privire la demiterea sau suspendarea din funcţii;

se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

CAPITOLUL III

Despre infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei

Articolul 359. Falsul în mărturii sau declaraţii

1. Cel care depune mărturie în calitate de parte într-un proces şi face declaraţii false cu privire la fapte, după ce a depus jurământul şi a fost avertizat cu privire la consecinţele penale la care se expune prin prestarea de mărturii false, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă asistentului şi părţilor civile în raport cu declaraţiile făcute în procesul penal, precum şi făptuitorului în raport cu declaraţiile referitoare la identitatea sa.

Articolul 360. Martorul, expertiza, interpretarea sau traducerea falsă

1. Cel care, în calitate de martor, expert, tehnician, traducător sau interpret, în faţa instanţei sau a funcţionarului competent să primească ca mijloc de probă mărturia, raportul, informaţia sau traducerea, depune mărturie, prezintă raport, dă informaţii sau face traduceri false, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau cu amendă minimă de 60 de zile.

2. I se aplică aceeaşi pedeapsă celui care, fără o cauză justă, refuză să depună sau să prezinte raportul, informaţia sau traducerea.

3. Dacă fapta descrisă la alineatul 1 este săvârşită după ce autorul a prestat jurământ şi a fost avertizat cu privire la consecinţele penale la care se expune, pedeapsa cu închisoarea este de până la 5 ani sau amendă de până la 600 de zile.

Articolul 361. Agravarea

1. Pedepsele prevăzute la articolele 359 şi 360 sunt sporite cu o treime în limitele minimă şi maximă dacă:

a) autorul acţionează cu intenţie lucrativă;

b) fapta are drept rezultat demiterea din funcţie, pierderea poziţiei profesionale sau distrugerea relaţiilor familiale sau sociale ale unui terţ; sau

c) fapta are drept consecinţă condamnarea altei persoane, în locul autorului, pentru infracţiunea săvârşită de acesta.

2. Dacă din faptele descrise la articolele 359 sau 360 rezultă privarea de libertate a unui terţ, autorul se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

Articolul 362. Retractarea

1. Pedeapsa prevăzută la articolele 359, 360 şi 361, litera a) nu se aplică dacă autorul îşi retrage afirmaţiile de bunăvoie şi în timp util astfel încât retractarea să poată fi luată în considerare la luarea hotărârii şi înainte ca rezultatul mărturiei, raportului, informaţiei sau traducerii false să aducă prejudicii terţului.

2. Retractarea poate fi făcută, după caz, în faţa instanţei, Ministerului Public sau organului de urmărire penală.

Articolul 363. Mita

Cel care convinge sau încearcă să convingă un terţ, prin intermediul donaţiei sau promisiunii, să săvârşească faptele prevăzute la articolele 359 sau 360, fără ca acestea să fie săvârşite, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 364. Atenuarea specială şi scutirea de pedeapsă

Pedepsele prevăzute la articolele 359, 360 şi 363 sunt special atenuate, cu posibilitatea scutirii de pedeapsă atunci când:

a) falsul se referă la circumstanţe care nu au semnificaţie esenţială pentru proba vizată de mărturie, raport, informaţie sau traducere; sau

b) fapta a fost comisă pentru a evita ca autorul, soţul, un adoptant sau adoptat, membrii familiei sau afinii până la gradul al doilea, sau persoana de acelaşi sex ori de sex diferit cu care autorul trăieşte în condiţii similare celor ale soţilor, să fie expuse pericolului de a fi supuse pedepsei sau măsurii de siguranţă.

Articolul 365. Denunţul calomnios

1. Cel care, prin orice mijloace, în faţa autorităţii sau public, cunoscând falsitatea imputării, denunţă sau lansează suspiciunea de săvârşire a unei infracţiuni faţă de o anumită persoană, cu intenţia ca împotriva acesteia să fie începută urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Dacă fapta constă în falsa învinuire de abatere administrativă sau disciplinară, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

3. Dacă mijlocul utilizat de către făptuitor se traduce prin prezentarea, modificarea sau denaturarea mijloacelor de probă, făptuitorul se pedepseşte:

a) în cazul de la alineatul 1 cu închisoarea de până la cinci ani;

b) în cazul de la alineatul 2, cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

4. Dacă fapta are drept rezultat privarea de libertate a părţii vătămate, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

5. La solicitarea persoanei vătămate, instanţa ordonă aducerea la cunoştinţa publică a hotărârii de condamnare, conform dispoziţiilor de la articolul 189.

Articolul 366. Simularea infracţiunii

1. Cel care, fără a acuza o persoană anume, denunţă comiterea unei infracţiuni sau ridică suspiciuni autorităţii competente cu privire la comiterea acesteia, ştiind că infracţiunea nu se verifică, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă fapta se referă la o abatere administrativă sau disciplinară, făptuitorul este pedepsit cu amenda de până la 60 de zile.

Articolul 367. Favorizarea făptuitorului

1. Cel care, în totalitate sau parţial, împiedică, zădărniceşte sau eludează activitatea probatorie sau preventivă a autorităţii competente cu intenţia de a evita ca o persoană care a comis o infracţiune să fie supusă pedepsei sau măsurii de siguranţă, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care acordă ajutor unui terţ cu intenţia sau cunoscând faptul că acesta, în totalitate sau parţial, împiedică, zădărniceşte sau se sustrage executării pedepsei sau măsurii de siguranţă la care a fost condamnat.

3. Pedeapsa la care făptuitorul este condamnat conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de lege pentru fapta comisă de către persoana în favoarea căreia s-a acţionat.

4. Tentativa se pedepseşte.

5. Nu se pedepseşte:

a) Făptuitorul dacă, prin fapta sa, a încercat în acelaşi timp să evite aplicarea sau punerea în executare a pedepsei sau măsurii de siguranţă împotriva sa;

b) soţul, adoptanţii sau adoptaţii, membrii de familie sau afinii până la gradul al doilea sau persoana de acelaşi sex sau de sex diferit care convieţuieşte în situaţie similară cu cea a soţilor cu persoana în beneficiul căreia s-a acţionat.

Articolul 368. Favorizarea făptuitorului săvârşită de funcţionar

Atunci când favorizarea prevăzută la articolul anterior este săvârşită de către funcţionar care intervine sau are competenţa de a interveni în proces sau de către cel care are competenţa de a ordona sau este însărcinat cu punerea în executare a pedepsei sau a măsurii de siguranţă, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

Articolul 368-A. Spălarea de bani

1. În sensul dispoziţiilor de la alineatele următoare se consideră avantaje bunurile care provin din săvârşirea, sub orice formă de participaţie, a faptelor ilicite tipice de proxenetism, abuz sexual al copiilor sau minorilor dependenţi, extorcare, trafic de stupefiante şi substanţe psihotrope, trafic de arme, trafic de organe sau ţesuturi umane, trafic cu speciile protejate, fraudă fiscală, trafic de influenţă, corupţie şi celelalte infracţiuni menţionate la alineatul 1 al articolului 1 din Legea nr. 36/94, din 29 septembrie şi în articolul 324 din Codul Proprietăţii Industriale şi a faptelor ilicite tipice pedepsite cu închisoarea cu durata minimă mai mare de şase luni sau cu durata maximă mai mare de cinci ani, precum şi bunurile obţinute prin intermediul acestora.

2. Cel care converteşte, transferă, ajută sau înlesneşte o operaţiune de conversie sau transfer a acestor avantaje, obţinute pentru sine sau pentru terţ, direct sau indirect, cu scopul de a disimula originea ilicită a acestora sau de a evita ca făptuitorul sau participantul la aceste infracţiuni să fie urmărit penal sau supus unei pedepse penale, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la doisprezece ani.

3. Se aplică aceeaşi pedeapsă celui care ascunde sau disimulează adevărata natură, origine, localizare, repartizare, deplasare sau identitate a proprietarului avantajelor sau drepturilor.

4. Pedeapsa pentru infracţiunile prevăzute la alineatele 2 şi 3 se aplică şi atunci când nu se cunoaşte locul săvârşirii faptei sau identitatea făptuitorilor sau când faptele care integrează infracţiunea de fond au fost săvârşite în afara teritoriului naţional, cu excepţia faptelor ilicite conform legii din locul în care au fost săvârşite, cărora nu li se aplică legea portugheză, în conformitate cu articolul 5.

5. Fapta se pedepseşte chiar dacă urmărirea penală referitoare la faptele ilicite tipice din care provin avantajele este condiţionată de depunerea unei plângeri, iar plângerea nu a fost depusă.

6. Pedeapsa prevăzută la alineatele 2 şi 3 este sporită cu o treime dacă făptuitorul săvârşeşte infracţiunile în mod obişnuit.

7. Atunci când are loc repararea integrală a prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin fapta ilicită tipică din a cărei comitere provin avantajele, fără daune nelegitime ale terţului, până la începerea procesului la prima instanţă, pedeapsa este în mod special atenuată.

8. Dacă se verifică cerinţele de la alineatul anterior, pedeapsa poate fi special atenuată dacă repararea este parţială.

9. Pedeapsa poate fi special atenuată dacă făptuitorul ajută concret la strângerea probelor decisive în vederea identificării sau capturării celor care se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor ilicite tipice din care provin avantajele.

10. Pedeapsa aplicată conform dispoziţiilor de la alineatele anterioare nu poate fi superioară limitei maxime a pedepsei celei mai severe dintre cele prevăzute pentru faptele ilicite tipice din care provin avantajele.

Articolul 369. Negarea justiţiei şi abuzul

1. Funcţionarul care, în cadrul anchetei procedurale sau procesului jurisdicţional, prin abateri administrative sau disciplinare, în mod conştient şi fără a fi autorizat, decide sau nu, favorizează sau nu, coordonează sau întreprinde o acţiune în exercitarea atribuţiilor ce decurg din funcţia pe care o deţine, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă fapta este săvârşită cu intenţia de a cauza prejudicii sau de a favoriza pe cineva, funcţionarul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani.

3. Dacă, în cazul de la alineatul 2, rezultă privarea de libertate a unei persoane, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de la 1 la 8 ani.

4. Se aplică pedeapsa prevăzută la alineatul anterior funcţionarului care, având competenţa necesară, ordonă sau pune în executare măsura privativă de libertate în mod ilegal sau omite ordonarea sau punerea în executare a acesteia conform legii.

5. În cazul menţionat la alineatul anterior, dacă fapta este săvârşită din gravă neglijenţă , făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă.

Articolul 370. Abuzul comis de avocat sau apărător

1. Avocatul sau apărătorul care prejudiciază intenţionat cauza ce i-a fost încredinţată se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Se aplică aceeaşi pedeapsă avocatului sau apărătorului care, în aceeaşi cauză, apără persoane ale căror interese sunt în conflict, cu intenţia de a acţiona în favoarea sau în dauna uneia dintre ele.

Articolul 371. Violarea secretului de justiţie

1. Cel care, în mod ilegal, face cunoscut în totalitate sau parţial, conţinutul documentului referitor la procesul penal aflat sub incidenţa secretului de justiţie sau care se desfăşoară cu uşile închise, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, cu excepţia cazului în care o altă pedeapsă este impusă în cazul respectiv de legislaţia procedurală.

2. Dacă fapta descrisă la alineatul anterior se referă:

a) la un proces de abatere administrativă, până la decizia autorităţii administrative; sau

b) la proces disciplinar, atât timp cât secretul este păstrat legal;

făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

CAPITOLUL IV

Despre infracţiunile comise în exerciţiul funcţiilor publice

Secţiunea I

Despre corupţie

Articolul 372. Primirea de foloase necuvenite

1. Funcţionarul care, în exercitarea funcţiei sau în temeiul acesteia, direct sau prin persoană interpusă, cu acordul sau aprobarea sa, solicită sau acceptă, pentru sine sau pentru terţ, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, la care nu este îndreptăţit, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de zile.

2. Cel care, direct sau prin persoană interpusă, cu acordul sau aprobarea sa, dă sau promite funcţionarului sau terţului la indicaţia acestuia, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial la care nu este îndreptăţit, în exercitarea funcţiei sau în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă de până la 360 de zile.

3. Se exclud de la alineatele anterioare conduitele adecvate din punct de vedere social şi în concordanţă cu uzanţele şi obiceiurile.

Articolul 373. Corupţia pasivă

1. Funcţionarul care, direct sau prin persoană interpusă, cu consimţământul sau aprobarea sa, solicită sau acceptă pentru sine sau pentru terţ, fără a avea dreptul, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial sau promisiunea acestuia pentru o faptă sau pentru omiterea ei incompatibilă cu îndatoririle ce decurg din funcţia sa, chiar dacă sunt anterioare acelei solicitări sau acceptări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la opt ani.

2. Dacă fapta sau omisiunea ei nu sunt contrare îndatoririlor ce decurg din funcţia deţinută, iar avantajul este necuvenit, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Articolul 374. Corupţia activă

1. Cel care, direct sau prin persoană interpusă, cu consimţământul sau aprobarea sa, dă sau promite funcţionarului sau terţului cu ştiinţa acestuia, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în scopul menţionat la alineatul 1 al articolului 373, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

2. Dacă scopul este cel descris la alineatul 2 al articolului 373, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă de până la 360 de zile.

3. Tentativa se pedepseşte.

Articolul 374-A. Agravarea

1. Dacă avantajul menţionat la articolele 372-374 este de valoare ridicată, făptuitorul este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii respective sporită cu un sfert în ceea ce priveşte minimul şi maximul.

2. Dacă avantajul menţionat la articolele 372-374 este de valoare considerabil ridicată, făptuitorul este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii respective sporită cu o treime în ceea ce priveşte minimul şi maximul.

3. În sensul dispoziţiilor de la alineatele anterioare, se aplică corespunzător prevederile de la literele a) şi b) ale articolului 202.

4. Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la articolul 11, atunci când făptuitorul acţionează conform prevederilor de la articolul 12 este sancţionat cu pedeapsa aplicabilă infracţiunii respective sporită cu o treime în ceea ce priveşte minimul şi maximul.

Articolul 374-B. Scutirea sau atenuarea pedepsei

1. Făptuitorul poate fi scutit de pedeapsă ori de câte ori:

a) a denunţat infracţiunea în maxim 30 de zile de la săvârşirea ei şi întotdeauna înainte de începerea urmăririi penale, cu condiţia restituirii benevole a avantajului sau, în cazul unui bun sau animal fungibil, a valorii acestuia; sau

b) înainte de comiterea faptei, respinge de bunăvoie oferta sau promisiunea pe care o acceptase, restituie avantajul sau, în cazul unui bun sau animal fungibil, valoarea lui; sau

c) înainte de săvârşirea faptei, îşi retrage promisiunea, refuză avantajul sau solicită restituirea lui.

2. Pedeapsa este special atenuată dacă făptuitorul:

a) până la încheierea audierilor din cadrul procesului judecat la prima instanţă, ajută concret la obţinerea sau strângerea probelor decisive în vederea identificării sau capturării celorlalţi vinovaţi; sau

b) a comis fapta la cererea funcţionarului, direct sau prin persoană interpusă.

Secţiunea II

Despre delapidare

Articolul 375. Delapidarea

1. Funcţionarul care, în mod nelegitim, îşi însuşeşte pentru folosul propriu sau al terţului, bani sau bunuri mobile sau imobile sau animale, publice sau private, care îi sunt predate, se află în posesia sa sau îi sunt accesibile în virtutea funcţiilor sale, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani, dacă nu se încadrează la o pedeapsă mai severă conform altei prevederi legale.

2. Dacă valorile sau obiectele menţionate la alineatul anterior sunt de valoare mică, conform termenilor de la litera c) a articolului 202, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

3. Dacă funcţionarul împrumută, amanetează sau, pe orice cale, grevează de sarcini valorile sau obiectele menţionate la alineatul 1, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani sau cu amendă, dacă nu se încadrează la o pedeapsă mai severă conform altei prevederi legale.

Articolul 376. Delapidarea utilizării

1. Funcţionarul care utilizează sau permite terţului să utilizeze în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate, un bun imobil, vehicule sau alte bunuri mobile sau animale de valoare semnificativă, publice sau private, care îi sunt predate, se află în posesia sa sau îi sunt accesibile în virtutea funcţiilor sale, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă funcţionarul, în absenţa unor motive speciale care să o justifice, alocă bani publici într-un scop de interes public diferit de cel pentru care sunt alocaţi în mod legal, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 377. Participarea economică la afaceri

1. Funcţionarul care, cu intenţia de a obţine pentru sine sau pentru terţ, participare economică ilicită, lezează interesele patrimoniale pe care, în totalitate sau parţial, în virtutea funcţiei deţinute, trebuie să le administreze, controleze, apere sau realizeze, se pedepseşte cu închisoarea de până la cinci ani.

2. Funcţionarul care, sub orice formă, primeşte pentru sine sau pentru terţ, un avantaj patrimonial prin efectul unui act juridic civil referitor la interese de care, în virtutea funcţiei sale, la momentul încheierii actului, dispunea, pe care le administra sau controla, fără a le aduce atingere, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 260 de zile.

3. Pedeapsa prevăzută la alineatul anterior se aplică, de asemenea, funcţionarului care primeşte, pentru sine sau pentru terţ, sub orice formă, un avantaj patrimonial ca urmare a colectării, lichidării sau plăţilor pe care, în virtutea funcţiei sale, este însărcinat să le ordone sau să le facă, în totalitate sau parţial, chiar dacă Finanţele Publice sau interesele care îi sunt încredinţate nu sunt prejudiciate.

Secţiunea III

Despre abuzul de putere

Articolul 378. Violarea domiciliului de către funcţionar

Funcţionarul care, prin abuzul de putere inerentă funcţiei sale, comite infracţiunea prevăzută la alineatul 1 al articolului 190 sau violează domiciliul profesional al celui care, prin natura activităţii sale, este obligat să păstreze confidenţialitatea, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

Articolul 379. Extorcarea

1. Funcţionarul care, în exercitarea funcţiei sau a autorităţii ce decurge din aceasta, direct sau prin persoană interpusă, cu acordul sau aprobarea sa, primeşte pentru sine, pentru Stat sau pentru terţ, prin inducerea în eroare sau profitând de greşeala victimei, un avantaj patrimonial necuvenit sau de valoare mai ridicată decât cel cuvenit, şi anume contribuţie, taxă, retribuţie sau amendă, este pedepsit cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile, dacă nu se încadrează la o pedeapsă mai severă în temeiul altei dispoziţii legale.

2. Dacă fapta este săvârşită prin violenţă sau ameninţarea gravă, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 8 ani, dacă nu se încadrează la o pedeapsă mai severă în temeiul altei dispoziţii legale.

Articolul 380. Utilizarea forţei publice împotriva punerii în executare a legii sau a ordinului legitim

Funcţionarul care, având competenţa necesară pentru a solicita sau ordona utilizarea forţei publice, solicită sau ordonă utilizarea acesteia în scopul împiedicării punerii în executare a legii, mandatului regulamentar sau ordinului legitim al autorităţii publice, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 381. Refuzul de a coopera

Funcţionarul care, la solicitarea legală a autorităţii competente în vederea cooperării în justiţie sau orice alt serviciu public, refuză să facă acest lucru sau, fără un motiv legitim, nu cooperează, se pedepseşte cu închisoarea de până la 1 an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Articolul 382. Abuzul de putere

Funcţionarul care, în afara cazurilor prevăzute la articolele anterioare, abuzează de putere sau îşi încalcă îndatoririle inerente funcţiei sale, cu intenţia de a obţine foloase necuvenite pentru sine sau pentru terţ sau pentru a prejudicia pe cineva, se pedepseşte cu închisoarea de până la 3 ani, dacă nu se încadrează la o pedeapsă mai severă conform altei prevederi legale.

Articolul 382-A. Încălcarea regulilor urbanistice de către funcţionar

1. Funcţionarul care raportează sau decide în mod favorabil procesul de acordare a licenţei sau autorizaţiei sau care oferă în cadrul acestuia informaţii false cu privire la legislaţia şi regulamentele aplicabile, cunoscând neconformitatea conduitei sale în raport cu normele urbanistice, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Dacă obiectul licenţei sau autorizaţiei implică un drum public, un teren din rezerva Ecologică Naţională, Rezerva Agricolă Naţională, precum şi domeniul public sau teren special protejat printr-o prevedere legală, făptuitorul este pedepsit cu închisoarea de până la cinci ani sau cu amendă.

Secţiunea IV

Despre violarea secretului

Articolul 383. Violarea secretului de către funcţionar

1. Funcţionarul care, fără a fi autorizat corespunzător în acest sens, dezvăluie secretul pe care l-a aflat sau care i-a fost încredinţat în virtutea atribuţiilor exercitate, sau a cărui aflare a fost înlesnită de funcţia ocupată, cu intenţia de a obţine foloase pentru sine sau pentru un terţ, sau de a aduce prejudicii interesului public sau terţilor, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu amendă.

2. Dacă funcţionarul comite fapta prevăzută la alineatul anterior punând în pericol viaţa sau integritatea fizică a altor persoane sau periclitând bunuri patrimoniale de valoare ridicată care nu-i aparţin, este pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani.

3. Urmărirea penală este condiţionată de sesizarea entităţii care controlează respectivul serviciu sau de plângerea persoanei vătămate.

Articolul 384. Violarea secretului corespondenţei sau telecomunicaţiilor

Funcţionarul serviciilor de poştă, telegraf, telefonie sau telecomunicaţii care, fără a fi autorizat corespunzător:

a) distruge sau sustrage scrisoare, colet, telegramă sau altă comunicare încredinţată acelui serviciu şi la care are acces în virtutea funcţiei sale;

b) deschide scrisoare, colet sau altă comunicare la care are acces în virtutea funcţiei sale sau ia cunoştinţă de conţinutul acesteia fără să o deschidă;

c) dezvăluie terţilor comunicările dintre anumite persoane, făcute prin intermediul poştei, telegrafului, telefonului sau altor mijloace de telecomunicaţie ale acelui serviciu, de care a luat cunoştinţă în virtutea funcţiei sale;

d) înregistrează sau dezvăluie terţului conţinutul comunicărilor menţionate, în totalitate sau parţial, sau face posibilă ascultarea sau aflarea acestora de către terţ; sau

e) permite sau sprijină faptele menţionate la alineatele anterioare;

se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau cu amendă de minim 60 de zile.

Secţiunea V

Despre abandonarea funcţiei

Articolul 385. Abandonarea atribuţiilor

Funcţionarul care, în mod nelegitim şi cu intenţia de a întrerupe serviciul public, îşi abandonează atribuţiile sau neglijează îndeplinirea acestora se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

Secţiunea VI

Dispoziţii generale

Articolul 386. Conceptul de funcţionar

1. În sensul legii penale, expresia funcţionar cuprinde:

a) funcţionarul civil;

b) agentul administrative;

c) arbitrii, juraţii şi experţii; şi

d) cel care, chiar şi provizoriu sau temporar, remunerat sau cu titlu gratuit, în mod voluntar sau obligat, a fost chemat să desfăşoare sau să participe la desfăşurarea unei activităţi cuprinsă de funcţia publică, administrativă sau jurisdicţională sau, în aceleaşi circumstanţe, să îndeplinească funcţii în cadrul organismelor de utilitate publică sau să participe la acestea;

2. Funcţionarului îi sunt asimilaţi administratorii, membrii organelor de supraveghere şi lucrătorii din întreprinderilor publice, naţionalizate, cu capital public sau cu participare majoritară de capital public sau companiile de utilităţi.

3. Sunt, de asemenea, asimilaţi funcţionarului, în sensul dispoziţiilor de la articolele 335 şi 372-374:

a) magistraţii, funcţionarii, agenţii şi cei asimilaţi acestora din cadrul organizaţiilor de drept internaţional public, indiferent de naţionalitate sau domiciliu;

b) funcţionarii cetăţeni ai altor State, atunci când infracţiunea a fost comisă, în totalitate sau parţial, pe teritoriul portughez;

c) toţi cei care exercită funcţii identice celor descrise la alineatul 1 în cadrul oricărei organizaţii internaţionale de drept public din care face parte Portugalia, atunci când infracţiunea a fost comisă, în totalitate sau parţial, pe teritoriul portughez;

d) magistraţii şi funcţionării instanţelor internaţionale, cu condiţia ca Portugalia să fi declarat recunoaşterea competenţei acestora;

e) toţi cei care exercită funcţii în cadrul procedurilor de soluţionare extrajudiciară a conflictelor, indiferent de naţionalitate şi domiciliu, atunci când infracţiunea a fost comisă, în totalitate sau parţial, pe teritoriul portughez;

f) juraţii şi arbitrii cetăţeni ai altor State, atunci când infracţiunea a fost comisă, în totalitate sau parţial, pe teritoriu portughez.

4. Echivalarea celui care îndeplineşte funcţii politice cu statutul funcţionarului, în sensul legislaţiei penale, este reglementată de legislaţia specială.

TITLUL VI

Despre infracţiuni contra animalelor de companie

Articolul 387. Rele tratamente aplicate animalelor de companie

1. Cel care, fără un motiv legitim, provoacă durere, suferinţă sau orice alte rele tratamente fizice unui animal de companie se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu amendă de până la 120 de zile.

2. Dacă din faptele prevăzute la alineatul anterior rezultă moartea animalului, pierderea unui organ important sau a unui membru sau afectarea gravă şi permanentă a capacităţii locomotorii a acestuia, făptuitorul se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu amendă de până la 240 de zile.

Articolul 388. Abandonarea animalelor de companie

Cel care, deşi are datoria de a salva, proteja sau supraveghea un animal de companie, îl abandonează periclitând astfel alimentaţia sa sau acordarea de îngrijiri cuvenite, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu amendă de până la 60 de zile.

Articolul 388-A. Pedepse accesorii

1. În funcţie de gravitatea faptei ilicite şi de vina făptuitorului, pot fi aplicate cumulativ cu pedepsele prevăzute pentru infracţiunile menţionate la articolele 387 şi 388, următoarele pedepse accesorii:

a) privarea de dreptul de a deţine animale de companie pe o perioadă de maxim 5 ani;

b) privarea de dreptul de a participa la târguri, pieţe, expoziţii sau concursuri care au legătură cu animalele de companie;

c) închiderea unităţii care are legătură cu animalele de companie a cărei funcţionare este supusă autorizării sau licenţei administrative;

d) suspendarea permiselor administrative, inclusiv autorizaţiile, licenţele şi avizele care au legătură cu animalele de companie.

2. Pedepsele accesorii menţionate la literele b), c) şi d) de la alineatul anterior au o durată maximă de trei ani, de la data hotărârii de condamnare.

Articolul 389. Conceptul de animal de companie

1. În sensul dispoziţiilor de la acest titlu, prin animal de companie se înţelege orice animal aflat în posesia sau destinat posesiei oamenilor, în căminul lor, pentru divertisment şi companie.

2. Dispoziţiile de la alineatul anterior nu se aplică faptelor legate de utilizarea animalelor în scopul exploatării agricole, zootehnice sau agroindustriale şi nici faptelor ce ţin de utilizarea animalelor în scopul spectacolelor comerciale sau în alte scopuri prevăzute în mod legal.

1) Prezenta traducerea a avut în vedere ultima variantă a Codului penal portughez, respectiv cea din 9 august 2018 (actualizată prin Legea nr. 44 din 9 august 2018).