Codul penal al Greciei

Tudorel TOADER

Codul penal cuprinde Partea generală (art. 1-133), respectiv Partea specială (art. 134-473).

Partea generală (art. 1-133)

Principalele particularităţi, în raport de Codul penal român, se referă la:

Valabilitatea teritorială a legilor penale. Când fapta este săvârşită prin intermediul internetului sau a altui mijloc de comunicare, locul de executare este considerat şi statul grec, dacă pe teritoriul acestuia se oferă acces la anumite mijloace, indiferent de locul de amplasare a acestora.

Recunoaşterea deciziilor penale străine. Dacă un cetăţean grec a fost condamnat în străinătate pentru fapta care, conform prevederilor din legile interne, implică pedepse complementare, instanţa abilitată infracţională poate impune aceste pedepse. Instanţa abilitată din cadrul curţii de delicte poate de asemenea să impună măsurile de siguranţă prevăzute de legislaţia elenă pentru persoana care a fost condamnată sau achitată în străinătate.

În prevederile legislaţiei penale, termenul „faptă” include şi omisiunile.

În situaţiile în care legea pentru existenţa unei fapte infracţionale necesită realizarea unui anumit rezultat, omiterea preîntâmpinării acestuia se pedepseşte ca şi provocarea acestuia printr-o acţiune, dacă persoana vinovată de omisiune avea o obligaţie specială juridică de a împiedica realizarea respectivului rezultat.

Momentul săvârşirii faptei. Momentul săvârşirii faptei se consideră a fi momentul în care persoana culpabilă a acţionat sau ar fi trebuit să acţioneze. Momentul în care s-a realizat rezultatul nu prezintă interes, în afara cazului în care se specifică altfel.

Faptele infracţionale pot fi: crime, delicte şi contravenţii.

Crima constituie orice faptă care este pedepsită prin pedeapsa cu moartea1) sau privativă de libertate. Delictul reprezintă orice faptă care este pedepsită prin închisoare sau pedepse băneşti sau restricţionarea într-un penitenciar special pentru tineri. Contravenţie reprezintă orice faptă pedepsită prin detenţie sau amendă.

Ordinul. Nu este injust actul pe care îl întreprinde cineva pentru a executa un ordin care i-a fost dat conform formulelor legale de autoritatea abilitată, dacă legea nu permite receptorului ordinului să analizeze dacă este legal sau nu. În cazul acesta este pedepsit drept autor cel care a dat ordinul.

Vinovăţia. Crimele şi delictele sunt pedepsite doar atunci când sunt săvârşite cu intenţie de înşelare. Prin excepţie, în situaţiile stabilite special de lege, delictele sunt pedepsite şi atunci când sunt săvârşite din culpă. Contravenţiile sunt pedepsite mereu şi când sunt săvârşite din culpă, cu excepţia situaţiilor în care legea cere special implicarea intenţiei de înşelare.

Infractori surdo-muţi. Fapta săvârşită de un surdo-mut nu îi este imputată, dacă se consideră că nu a avut capacitatea mentală de a percepe injusteţea faptei sale sau de a acţiona conform percepţiei sale în privinţa acestei fapte incorecte. Dacă nu este incidentă o circumstanţă de aplicare a alineatului precedent, surdo-mutul va fi pedepsit cu o pedeapsă redusă.

Pedepse privative de libertate sunt detenţia, închisoarea şi restricţia în unitatea specială de arest pentru tineri, restricţia în unitatea psihiatrică şi arestul.

Detenţia. Pedeapsa cu detenţia este pe viaţă şi provizorie şi este executată în unităţi sau sectoare de unităţi destinate exclusiv acestui scop. Durata detenţiei provizorii nu depăşeşte douăzeci de ani nici nu este mai mică de cinci ani, cu rezerva definiţiilor din art. 91 privind detenţia nedeterminată.

Închisoarea. Durata închisorii nu depăşeşte cinci ani nici nu este mai mică de zece zile.

Restricţionarea într-o unitate specială de arest pentru tineri.Durata restricţionării într-o unitate specială de arest pentru tineri nu depăşeşte cinci ani nici nu poate fi mai mică de şase luni, dacă pentru fapta săvârşită legea impune privarea de libertate de până la 10 ani. În cazul în care pedeapsa impusă este privarea de libertate pe viaţă sau o pedeapsă provizorie mai mare decât aceasta din alineatul anterior, durata de restricţie într-o asemenea unitate de arest a tinerilor nu depăşeşte zece ani, nici nu este mai mică de doi.

Arestul. Durata arestului nu poate depăşi o lună, nici nu poate fi mai mică de o zi, dacă legea nu stabileşte în mod diferit în situaţii speciale. Se realizează în sectoare speciale din închisori, dacă asemenea sectoare nu există, se va realiza în camere de arest de poliţie.

Modalitatea de comunicare publică a sentinţei de condamnare. Instanţa poate dispune publicarea sentinţei de condamnare, dacă interesul public impune acest lucru. În situaţiile stabilite de lege, se poate dispune publicarea sentinţei de condamnare la cererea victimei şi a sentinţei de achitare la cererea persoanei achitate, dacă instanţa consideră că solicitantul are un interes legitim.

Confiscarea. Confiscarea se impune terţului dacă obiectele sau elementele de patrimoniu au fost transferate, direct sau indirect, de către făptuitor altei persoane sau dacă au fost dobândite de acesta sau au ajuns în alt mod la acesta, dacă la momentul dobândirii elementelor de patrimoniu a cunoscut faptul că se poate să provină din infracţiuni şi că scopul transferului a fost evitarea confiscării. Cunoaşterea, conform alineatului precedent, trebuie să rezulte din corelaţia mai multor circumstanţe menţionate special în sentinţa instanţei, precum faptul că transferul sau dobândirea elementului patrimonial s-a realizat fără nicio contravaloare sau în schimbul unei contravalori semnificativ mai reduse decât valoarea de piaţă, sau de ceea ce a rezultat, pe baza practicii obişnuite în relaţiile familiale de trai. Confiscarea se impune terţului doar dacă nu poate fi impusă în detrimentul făptuitorului confiscarea contravalorii pe care a primit-o pentru transfer sau confiscarea adiţională. Când terţul este persoană juridică, se analizează dacă s-a cunoscut provenienţa averii de către cel care are putere de reprezentare a acestuia sau este împuternicit pentru luarea deciziilor sau pentru exercitarea controlului, în cadrul persoanei juridice sau a întreprinderii sau de către oricine exercită în fapt aceste îndatoriri.

Concursul de infracţiuni. Împotriva persoanei vinovate de două sau mai multe crime care s-au realizat prin două sau mai multe fapte şi sunt pedepsite conform legii prin pedepse temporare privative de libertate, se impune după calculare o pedeapsă totală care este constituită din cea mai gravă dintre pedepsele concurente, majorată. Dacă infracţiunile concurente au fost realizate printr-o singură faptă, instanţa majorează în mod liber pe cea mai gravă dintre pedepsele concurente, dar nu mai mult de limita maximă a tipului respectiv de pedeapsă.

Prevederi speciale cu privire la minori. Prin termenul minori se înţeleg cei care, la momentul săvârşirii faptei, au vârsta între opt şi optsprezece ani împliniţi.

Măsurile corective sunt: a) mustrarea minorului, b) atribuirea responsabilităţii custodiei minorului părinţilor sau custozilor, c) atribuirea responsabilităţii custodiei minorului către familia de plasament, d) atribuirea custodiei minorului către companii de protecţie sau fundaţii pentru minori sau către custozi de minori, e) concilierea făptuitorului minor şi a victimei pentru exprimarea regretelor şi, în general, concilierea extrajudiciară privind consecinţele faptei, f) despăgubirea victimei sau anularea sau reducerea în alt mod a consecinţelor faptei de către minor, g) prestarea de muncă în folosul comunităţii de către minor, h) urmarea de către minor a programelor sociale şi psihologice în instituţiile de stat, municipale şi comunitare sau private, i) frecventarea de către minor a şcolilor de formare profesională sau de alt tip de educaţie, j) urmarea de către minor a unor programe speciale de educaţie rutieră, k) atribuirea custodiei intensive şi supravegherii minorului către companii de protecţie sau custozi pentru minori şi l) plasarea minorului într-o instituţie educaţională adecvată de stat, municipală, comunitară sau privată.

Partea specială (art. 134-473)

Luarea de mită de către oficialii politici. Prim-ministrul, membrul guvernului, secretarul de stat, prefectul, viceprefectul sau primarul, care solicită sau primeşte, direct sau indirect, prin intermediul unui terţ pentru sine sau pentru altul, „un beneficiu necuvenit de orice natură” sau acceptă promisiunea unui asemenea beneficiu drept contravaloare pentru o acţiune sau omisiune a sa, viitoare sau deja finalizată, care se numără printre îndatoririle executate de acesta, este pasibil de detenţie şi pedeapsă pecuniară de la 15.000 până la 150.000 euro.

Cu aceeaşi pedeapsă este pedepsit şi membrul Parlamentului, al consiliilor de administraţie locală şi al comisiilor acestora care, cu privire la o alegere sau procedură de vot care este realizată de organismele de mai sus sau comisii, acceptă oferirea sau promisiunea „unui beneficiu necuvenit de orice natură” pentru sine sau pentru altul, sau solicită un asemenea beneficiu drept contravaloare pentru a nu lua parte la alegeri sau la procedura de vot, pentru a sprijini un anumit subiect pentru votare sau pentru a vota într-un anume mod.

Mituirea oficialilor politici. Cel care promite sau oferă direct sau prin intermediul unui terţ „un beneficiu necuvenit de orice natură” unei persoane menţionate în art. 159, pentru sine sau pentru altul, în scopurile menţionate în mod analog în articolul acesta, este pasibilă de detenţie şi pedeapsă pecuniară de la 15.000 până la 150.000 euro.

Insolenţa faţă de autorităţi. Persoana care participă la o întrunire publică în aer liber care a fost interzisă conform legii de autoritatea abilitată este pedepsită cu închisoare de până la şase luni sau cu pedeapsă pecuniară.

Încălcarea arestului la domiciliu cu monitorizare electronică. Cel care, la momentul în care se află sub monitorizare electronică, cu intenţie: a) sustrage, distruge, deteriorează sau intervine în orice chip asupra unui dispozitiv sau sistem de monitorizare electronică sau b) în orice chip alterează datele cu caracter personal aferente monitorizării este pedepsit cu cel puţin un an de închisoare.

Uzurparea. Persoana care cu intenţie uzurpă exercitarea unui serviciu public, municipal sau comunitar este pedepsită cu închisoare sau cu pedeapsă pecuniară. Această prevedere se aplică şi pentru uzurparea exercitării prosiei de avocat, precum şi pentru uzurparea exercitării serviciului funcţionarului Bisericii ortodoxe de Răsărit a lui Christos sau a altei religii cunoscute în Grecia.

Instigarea. Persoana care în orice mod provoacă sau îndeamnă în mod public la nesupunere faţă de legi sau decrete sau împotriva altor dispoziţii legale ale autorităţii este pedepsită cu închisoarea.

Elogierea unei infracţiuni. Persoana care elogiază public şi în orice mod o infracţiune săvârşită, expunând astfel la risc ordinea publică, este pedepsită cu închisoare.

Instigarea cetăţenilor la acte de violenţă sau discordie. Persoana care în public în orice mod provoacă sau îndeamnă cetăţenii la acte de violenţă între ei sau la discordie reciprocă şi astfel tulbură liniştea publică este pedepsită cu închisoare, dacă în conformitate cu alte prevederi nu se impune o pedeapsă mai gravă.

Luarea de mită de către un funcţionar. Funcţionarul care solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, „un folos necuvenit de orice natură”, sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, pentru realizarea sau omisiunea în relaţie cu exercitarea îndatoririlor sale, viitoare sau deja săvârşită, este pedepsit cu închisoare şi pedeapsă pecuniară.

Luarea şi darea de mită în cazul magistraţilor. Cel care este chemat conform legii să execute sarcini judiciare sau arbitrul, dacă solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, „un folos necuvenit de orice natură” sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, pentru realizarea sau omisiunea în relaţie cu exercitarea îndatoririlor sale pentru administrarea justiţiei sau soluţionarea litigiului, este pedepsit cu detenţie şi pedeapsă pecuniară.

Persecutarea. Funcţionarul care în cunoştinţă de cauză încasează impozite, taxe, taxe vamale sau alte încasări de impozite, cheltuieli de judecată sau orice alte onorarii care nu îi sunt datorate, este pedepsit cu închisoare.

Greva funcţionarilor publici. Funcţionarii publici care în număr de cel puţin trei, într-o deliberare comună, printr-o decizie publică şi în scopul de a împiedica sau de a întrerupe funcţionarea unui serviciu public: a) au solicitat demisia din serviciu, sau b) au renunţat la exercitarea serviciului care le-a fost atribuit, sau c) au neglijat executarea sarcinilor de serviciu, sau d) se înţeleg în orice mod pentru a declara grevă sau a ameninţa cu declararea grevei sau corelează în orice mod, direct sau indirect, acceptarea cererilor cu renunţarea la proiectele lor, sunt pedepsiţi cu închisoare.

Inundaţia. Persoana care cu intenţie produce inundaţii este sancţionată: a) cu închisoare, dacă din faptă poate rezulta un pericol comun asupra bunurilor străine, b) prin detenţie, dacă din faptă poate rezulta un pericol comun pentru om, c) cu detenţie pe viaţă sau provizorie de cel puţin zece ani, dacă în situaţia de la litera b a intervenit decesul.

Turismul sexual. Realizarea călătoriilor în scopul realizării de acte sexuale de către participanţii la acestea sau a altor fapte indecente pe seama unui minor. Cel care organizează, finanţează, direcţionează, supraveghează, promovează sau intermediază în orice mod sau cu orice mijloc realizarea de călătorii în scopul săvârşirii de către participanţii la acestea a unor acte sexuale sau a altor fapte indecente pe seama unui minor, este pedepsită cu detenţie de până la zece ani. Cel care în scopul de mai sus participă la călătoriile sus-menţionate este pedepsit cu închisoare, indiferent de răspunderea sa privind săvârşirea altor infracţiuni.

Insulta. Cel care, cu excepţia situaţiilor de defăimare, ofensează onoarea altei persoane în alt mod este pedepsit cu închisoare sau cu pedeapsă pecuniară. Pedeapsa pecuniară poate fi aplicată şi împreună cu pedeapsa cu închisoarea. Când ofensarea onoarei nu este extrem de gravă, dacă sunt luate în calcul circumstanţele şi persoana care a fost ofensată, persoana vinovată este pedepsită cu arest sau cu amendă.

Defăimarea. Persoana care în orice mod susţine faţă de un terţ sau răspândeşte despre o altă persoană o informaţie care poate aduce atingere cinstei sau reputaţiei acestuia este pedepsită cu închisoare sau cu pedeapsă pecuniară. Pedeapsa pecuniară poate fi aplicată şi împreună cu pedeapsa cu închisoarea.

Defăimarea unei societăţi pe acţiuni. Persoana care în orice mod susţine faţă de un terţ sau răspândeşte despre o societate pe acţiuni o anumită informaţie legată de afaceri, de situaţia financiară sau în general de lucrările sale sau de persoanele care o conduc sau o administrează şi care poate aduce atingere încrederii publicului în societate sau în general în afacerile acesteia este pedepsită cu închisoare sau cu pedeapsă pecuniară.

Depăşirea orei de noapte. Dacă restaurantele sau alte centre de relaxare sau divertisment public nu îşi opresc funcţionarea în timpul orelor de noapte stabilite de poliţie se impune amendă sau arestarea: a) directorului unităţi care tolerează şederea străinilor peste această oră, şi b) clienţilor regulaţi care rămân în unitate la îndemnul directorului unităţii sau a unui anumit agent de poliţie pentru a se îndepărta.

Provocarea unui pericol asupra animalelor. Cel care: a) lasă să rătăcească liber un animal sălbatic sau un animal care are comportament periculos, b) omite să ia măsurile preventive necesare pentru evitarea vătămării de către asemenea animale sau măsurile care au fost dispuse de autoritatea abilitată, c) păstrează un animal sălbatic periculos fără autorizaţia autorităţii de poliţie, d) asmute câinii împotriva oamenilor, este pedepsit cu amendă sau cu detenţie.

Codul Penal al Greciei 2), 3)

CARTEA I

Partea generală

CAPITOLUL I

Legea penală

I. Legea penală şi limitele temporare de aplicare

Art. 1 – Nicio pedeapsă fără lege

Nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată pentru faptele care nu erau expres prevăzute de legea penală la data când au fost săvârşite.

Art. 2 – Aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile

1. În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

2. În cazul în care legea ulterioară nu mai incriminează faptele săvârşite, executarea pedepsei şi consecinţele penale ale acesteia încetează.

Art. 3 – Aplicarea legii penale temporare

Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă legea penală iese ulterior din vigoare. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile art. 2 alin. 1.

Art. 4 – Aplicarea măsurilor de siguranţă

1. Măsurile de siguranţă prevăzute la art. 69, 71, 72, 73, 74 şi 76 se aplică conform legii în vigoare la momentul judecării faptei.

2. În situaţia prevăzută la art. 2 alin. 2, instanţa care a pronunţat hotărârea decide, la propunerea procurorului, cu privire la menţinerea măsurilor de siguranţă impuse.

II. Aplicarea legii penale în spaţiu

Art. 5 – Infracţiunile săvârşite pe teritoriul naţional [al Greciei]:

1. Legea penală greacă se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului, chiar dacă au fost săvârşite de cetăţeni străini.

2. Ambarcaţiunile sau aeronavele greceşti sunt considerate teritoriu al statului, indiferent de localizarea acestora, cu excepţia situaţiei în care le este aplicabilă o lege străină, conform dreptului internaţional,.

3. Când fapta este săvârşită prin intermediul Internetului sau a unui alt mijloc de comunicare, se consideră că fapta a fost săvârşită pe teritoriul Greciei, dacă a fost oferit accesul la anumite mijloace pe teritoriul statului elen, indiferent de amplasarea acestora.

Art. 6 – Infracţiunile săvârşite de cetăţenii greci în străinătate

1. Legislaţia penală greacă se aplică şi faptelor care reprezintă crime sau delicte, săvârşite de cetăţenii greci în străinătate, dacă faptele reprezintă infracţiune conform legislaţiei ţării unde au fost săvârşite sau dacă au fost săvârşite într-o ţară fără structură statală.

2. Este urmărit penal şi cetăţeanul străin care la momentul săvârşirii faptei era cetăţean grec. De asemenea, este urmărită penal şi persoana care a dobândit cetăţenia greacă după săvârşirea faptei.

3. În cazul delictelor, pentru ca prevederile alin. 1 şi 2 să fie aplicabile, este necesară plângerea victimei sau o cerere a guvernului ţării în care a fost săvârşit delictul.

4. Contravenţiile săvârşite în afara ţării se pedepsesc doar în situaţiile stabilite în mod expres de lege.

Art. 7 – Infracţiunile săvârşite de cetăţeni străini în străinătate

1. Legea penală greacă se aplică şi cu privire la cetăţenii străini, dacă fapta săvârşită în străinătate reprezintă crimă sau delict, dacă faptă a fost săvârşită împotriva unui cetăţean grec şi dacă reprezintă infracţiune conform legislaţiei ţării în care a fost săvârşită sau dacă a fost săvârşită într-o ţară fără structură statală.

2. De asemenea, sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 3 şi 4.

Art. 8 – Infracţiunile săvârşite în străinătate care se pedepsesc întotdeauna în conformitate cu legea greacă

Legea penală greacă se aplică infracţiunilor săvârşite de cetăţenii greci şi cetăţenii străini, indiferent de legislaţia aplicabilă în locul în care a fost săvârşită fapta, în cazul următoarelor infracţiuni săvârşite în străinătate: a) înaltă trădare, trădarea unui stat împotriva statului elen şi acţiuni teroriste (art. 187A); b) infracţiuni privind serviciul militar şi la obligaţia înrolării (partea specială, cap. H); c) infracţiuni săvârşite de angajaţii statului elen sau ai unui organ sau organism al Uniunii Europene cu sediul în Grecia; d) infracţiuni săvârşite sau îndreptate împotriva unui angajat al statului elen sau a unui cetăţean grec angajat în cadrul organului sau organismului Uniunii Europene în timpul exercitării atribuţiilor lor de serviciu sau în relaţie cu exercitarea atribuţiilor de serviciu; e) sperjur în proceduri pendinte la autorităţile elene; f) piraterie; g) infracţiuni cu privire la monedă (partea specială, capitolul TH); h) trafic de sclavi, trafic de fiinţe umane, exploatare sexuală, călătorii în scopul întreţinerii de raporturi sexuale sau alte acte sexuale cu minori, viol sau act sexual cu minori, corupere de minori, abuzul sexual asupra minorilor, pornografie infantilă, producţii pornografice cu minori, proxenetism săvârşit împotriva minorilor, alte acte sexuale săvârşite împotriva minorilor în schimbul unui folos patrimonial sau dispariţia forţată a unei persoane; i) trafic de droguri; j) punerea în circulaţie şi comercializarea de publicaţii indecente; k) orice altă infracţiune supusă unor dispoziţii speciale sau unor convenţii internaţionale, semnate şi ratificate de statul elen, care prevăd aplicarea legislaţiei penale elene.

Art. 9 – Neînceperea urmăririi penale pentru infracţiuni săvârşite în străinătate

1. În următoarele cazuri nu se dispune urmărirea penală pentru infracţiuni săvârşite în străinătate: a) când persoana vinovată a fost judecată în străinătate şi a fost achitată sau când, după condamnare, a executat pedeapsa în totalitate; b) când, în conformitate cu legea unui alt stat, a intervenit prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei sau persoana a fost graţiată; c) când, în conformitate cu legea unui alt stat, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această plângere fie nu a fost înaintată, fie a fost anulată.

2. Dispoziţiile anterioare nu se aplică infracţiunilor prevăzute la art. 8.

Art. 10 – Calcularea pedepselor executate în străinătate

Pedeapsa executată în totalitate sau parţial în străinătate, urmată de condamnarea în Grecia pentru aceeaşi infracţiune, este dedusă din pedeapsa stabilită de către instanţele elene.

Art. 11 – Recunoaşterea hotărârilor penale străine

1. În cazul în care un cetăţean grec a fost condamnat în străinătate pentru o infracţiune care, conform prevederilor dreptului elen, implică pedepse complementare, instanţa competentă poate stabili şi aceste pedepse.

2. Instanţa competentă poate stabili, de asemenea, măsuri de siguranţă prevăzute de legislaţia elenă, cu privire la persoana condamnată sau achitată în străinătate.

III. Raportul dintre Cod şi alte legi speciale, precum şi explicarea termenilor

Art. 12 – Legile penale speciale

Prevederile cuprinse în partea generală a Codului penal se aplică şi pentru infracţiunile prevăzute în legile speciale, dacă în conformitate cu respectivele legi nu se dispune altfel.

Art. 13 – Definirea termenilor utilizaţi în Cod

În cuprinsul acestui Cod, prin folosirea următorilor termeni se înţelege:

a) „funcţionar” reprezintă persoana care a fost însărcinată conform legii, chiar şi temporar, cu exercitarea atribuţiilor publice, municipale sau comunitare sau specifice altei persoane juridice de drept public.

b) „membru de familie” reprezintă rudele în linie directă şi afinii, părinţii adoptivi şi copiii adoptaţi, soţii, logodnicii, fraţii, surorile şi soţii sau logodnicele fraţilor şi surorilor, precum şi tutorii, reprezentanţii sau persoanele încredinţate în grija tutorelui sau a reprezentantului;

c) „document” reprezintă orice înscris formulat cu scopul de a dovedi un fapt cu semnificaţie juridică, precum şi orice redactare formulată cu scopul de a dovedi un astfel de fapt. Documentul poate fi reprezentat şi de mediul utilizat de computer sau de memoria periferică a computerului, prin mijloace electronice, magnetice sau de un alt tip, în scopul înregistrării, stocării, producerii şi reproducerii datelor care nu pot fi vizualizate direct, precum şi orice materiale magnetice, electronice sau de un alt tip pe care sunt înregistrate informaţii, imagini, simboluri sau sunete, în mod individual sau cumulat, dacă respectivele mijloace şi materiale au ca scop sau pot face dovada unui fapt cu semnificaţie juridică;

d) „violenţă corporală” reprezintă şi aducerea unei alte persoane în stare de inconştienţă sau incapacitate de a opune rezistenţă, în urma utilizării de somnifere, substanţe narcotice sau alte mijloace similare;

e) „armată” reprezintă toate forţele armate care operează la sol, pe mare sau în aer;

f) „săvârşire în mod profesionist a unei infracţiuni” reprezintă situaţia în care prin săvârşirea repetată a faptei sau în urma infrastructurii create de către făptuitor cu intenţia săvârşirii repetate a faptei, rezultă scopul făptuitorului de a obţine foloase patrimoniale. „Săvârşire de obicei a unei infracţiuni” reprezintă situaţia în care prin săvârşirea repetată a faptei rezultă o înclinaţie constantă a făptuitorului către săvârşirea infracţiunii respective, ca element al personalităţii făptuitorului.

g) „infractor extrem de periculos” este caracterizarea făcută atunci când având în vedere gravitatea faptei, modul şi circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, cauzele determinante şi personalitatea făptuitorului, rezultă caracterul antisocial al făptuitorului, precum şi tendinţa sa constantă de a săvârşi noi infracţiuni în viitor;

h) „sistem informatic” reprezintă dispozitivul sau un grupul de dispozitive interconectate sau relaţionate, din care unul sau mai multe execută, conform unui program, o prelucrare automată a datelor digitale, precum şi datele digitale stocate, procesate, recuperate sau transmise cu dispozitivul sau grupul de dispozitive respectiv în scopul punerii în funcţiune, utilizării, prelucrării şi întreţinerii acestor dispozitive;

i) „date digitale” reprezintă prezentarea evenimentelor, informaţiilor şi conceptelor într-o formă adecvată în scopul prelucrării prin sistemul informatic, inclusiv programul prin care sistemului informatic poate executa o anumită funcţie.

CAPITOLUL II

Infracţiunea

I. Prevederi generale

Art. 14 – Definirea infracţiunii

1. Infracţiunea este fapta ilegală prevăzută de legea penală, imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

2. În prevederile legislaţiei penale, termenul „infracţiune” include şi infracţiune săvârşită prin omisiune.

Art. 15 – Săvârşirea infracţiunii prin omisiune

Atunci când legea prevede, ca element constitutiv al infracţiunii, obţinerea unui anumit rezultat, neprevenirea acestui rezultat se pedepseşte în acelaşi mod ca şi provocarea respectivului rezultat printr-o acţiune, dacă persoana vinovată de omisiune avea o obligaţie juridică specială de a împiedica producerea respectivului rezultat.

Art. 16 – Locul săvârşirii infracţiunii

Locul săvârşirii faptei se consideră locul în care făptuitorul a săvârşit în totalitate sau în parte acţiunea infracţională sau omisiunea, precum şi locul în care a fost săvârşită fapta sau, în cazul tentativei, locul în care ar fi trebuit conform intenţiei făptuitorului, să fie săvârşită fapta.

Art. 17 – Momentul săvârşirii infracţiunii

Momentul săvârşirii faptei reprezintă momentul în care făptuitorul a acţionat sau ar fi trebuit să acţioneze. Momentul în care s-a produs rezultatul nu este relevant, în afară de cazul în care se dispune altfel.

Art. 18 – Clasificarea infracţiunilor

Orice faptă pedepsită cu pedeapsa cu moartea4) sau cu privare de libertate reprezintă o crimă. Orice faptă pedepsită cu închisoarea, amenda sau detenţia într-un penitenciar special pentru tineri reprezintă un delict. Orice faptă pedepsită cu detenţia sau amenda reprezintă o contravenţie.

Art. 19 – Caracterul penal al faptelor supuse judecăţii

Includerea faptelor supuse judecăţii în categoria crimelor sau delictelor se stabileşte pe baza celei mai severe pedepse prevăzute în lege cu privire la faptele respective şi nu pe baza celei mai uşoare pedepse care poate fi stabilită de către judecător, în temeiul circumstanţelor atenuante (art. 84) sau din orice alt motiv pentru reducerea pedepsei conform art. 83. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în situaţia condamnării la detenţie într-o unitate de psihiatrie, conform art. 38.

II. Caracterul nelegal al faptei

Art. 20 – Cauzele de excludere a caracterului nelegal al faptei

Suplimentar situaţiilor prevăzute în Codul penal (art. 21, 22, 25, 304 alin. 4 şi 5, 308 alin. 2, 367, 371 alin. 4) este justificată fapta care reprezintă exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege.

Art. 21 – Ordinul

Este justificată fapta persoanei săvârşită cu intenţia de a executa un ordin dat conform formulărilor legale de către autoritatea competentă, cu condiţia ca persoana care primeşte ordinul să nu aibă posibilitatea analizării legalităţii ordinului respectiv. În cazul acesta este pedepsită persoana care a dat ordinul, în calitate de autor.

Art. 22 – Apărarea [respectiv legitima apărare şi apărarea altor persoanei]

1. Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în apărare.

2. Apărarea reprezintă atacul necesar al agresorului desfăşurat de o persoană cu scopul de a înlătura un atac imediat şi injust, îndreptat împotriva sa sau împotriva unei alte persoane.

3. Necesitatea apărării trebuie să fie proporţională cu gravitatea atacului, tipul de pericol, modul şi intensitatea atacului, precum şi cu celelalte circumstanţe.

Art. 23 – Depăşirea limitelor apărării [respectiv legitima apărare şi apărarea altor persoanei]

Fapta persoanei care depăşeşte limitele apărării se pedepseşte, dacă această depăşire a limitelor a avut loc cu intenţie, cu o pedeapsă redusă (art. 83), iar în cazul în care depăşirea limitelor a survenit din culpă, fapta se pedepseşte conform dispoziţiilor privind culpa. Nu se pedepseşte şi nu este imputabilă depăşirea limitelor apărării dacă persoana a acţionat astfel în urma temerii sau tulburării cauzate în urma atacului.

Art. 24 – Provocarea apărării în mod deliberat

Nu este exceptată de la pedeapsa stabilită prin lege, persoana care cu intenţie a provocat atacarea unei alte persoane pentru a săvârşi o infracţiune împotriva acesteia sub pretextul apărării.

Art. 25 – Starea de necesitate şi cauzele justificative

1. Este justificată fapta persoanei de a înlătura un pericol iminent şi inevitabil prin orice alte mijloace, şi care reprezintă o ameninţare pentru persoana sau bunurile acesteia sau ale unei alte persoane, independent de voinţa sa, dacă prejudiciul cauzat este semnificativ mai redus în tip şi importanţă decât prejudiciul cu care a fost ameninţată.

2. Dispoziţiile anterioare nu se aplică cu privire la persoanele ale căror atribuţii implică expunerea la pericol.

3. Dispoziţiile art. 23 se aplică în mod similar şi în situaţiile prevăzute în acest articol.

III. Cauze de imputabilitate

Art. 26 – Răspunderea

1. Crimele şi delictele se pedepsesc doar atunci când sunt săvârşite cu intenţie. Prin excepţie, în situaţiile stabilite expres prin lege, delictele se pedepsesc şi atunci când sunt săvârşite din culpă.

2. Contravenţiile se pedepsesc întotdeauna, chiar dacă sunt săvârşite din culpă, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede în mod expres incidenţa intenţiei.

Art. 27 – Intenţia

1. Fapta este săvârşită cu intenţie (intenţionat) când făptuitorul urmăreşte producerea unor circumstanţe care reprezintă, conform legii, elementele constitutive ale unei infracţiuni; de asemenea, fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul cunoaşte şi acceptă că fapta sa poate avea ca rezultat astfel de circumstanţe.

2. În cazul în care legea prevede necesitatea cunoaşterii unei anumite circumstanţe ca element constitutiv al infracţiunii, incidenţa intenţiei nu este suficientă. Totodată, în cazul în care legea prevede necesitatea existenţei unui scop care să aibă un rezultat specific, ca element constitutiv al infracţiunii, trebuie să existe intenţia făptuitorului în acel scop.

Art. 28 – Culpa

Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul din lipsa atenţiei pe care trebuia să o acorde în circumstanţele respective nu prevede rezultatul faptei sale sau deşi prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă considerând că nu se va produce;

Art. 29 – Răspunderea privind rezultatul faptei

În cazul în care legea prevede că o anumită faptă se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă, atunci când are un anumit rezultat, această pedeapsă se stabileşte doar dacă respectivul rezultat survine din culpa autorului.

Art. 30 – Eroarea de fapt

1. Nu este imputabilă fapta săvârşită de persoana care, la momentul săvârşirii faptei, nu cunoştea circumstanţele care constituie elementele infracţiunii. Cu toate acestea, în cazul în care necunoaşterea acestor circumstanţe poate fi atribuită neglijenţei persoanei culpabile, fapta reprezintă infracţiune din culpa autorului.

2. De asemenea, circumstanţele agravante, conform legii, nu sunt reţinute în sarcina făptuitorului, dacă aceasta nu a recunoscut incidenţa respectivelor circumstanţe agravante.

Art. 31 – Eroarea de drept

1. Necunoaşterea exclusivă a caracterului penal nu este suficientă pentru existenţa cauzelor justificative.

2. Cu toate acestea, nu este imputabilă fapta săvârşită de persoana care din eroare a considerat că are dreptul să săvârşească fapta şi că respectiva eroare este scuzabilă.

Art. 32 – Starea de necesitate care exclude răspunderea penală

1. Nu este imputabilă fapta săvârşită de o persoana pentru a înlătura un pericol iminent şi inevitabil prin alte mijloace şi care ameninţă persoana sau bunurile făptuitorului sau persoana sau bunurile rudelor acestuia, ascendenţilor sau descendenţilor, fraţilor sau surorilor, soţului, dacă prejudiciul cauzat prin fapta săvârşită este proporţional cu prejudiciul presupus de incidenţa respectivului pericol.

2. Se aplică, de asemenea, prevederile art. 25 alin. 2 şi 3.

Art. 33 – Infractorii surdo-muţi

1. Nu este imputabilă fapta săvârşită de o persoană surdo-mută şi dacă se consideră că aceasta nu a avut capacitatea mentală de a percepe caracterul ilicit al faptei sale sau de a acţiona conform percepţiei sale în privinţa acestei fapte ilicite.

2. În cazul în care nu se aplică dispoziţiile alineatului precedent, fapta persoanei surdo-mute se pedepseşte cu o pedeapsă redusă (art. 83).

Art. 34 – Tulburarea funcţiilor mentale sau a conştiinţei

Nu este imputabilă fapta săvârşită de persoana care la momentul comiterii faptei, în urma tulburării vătămătoare a funcţiilor metale sau a conştiinţei, nu a avut posibilitatea de a percepe caracterul ilicit al faptei sale sau de a acţiona conform percepţiei sale privind caracterul ilicit al faptei.

Art. 35 – Tulburarea culpabilă a conştiinţei [în sensul actio libera in causa]

1. Fapta pe care o persoană a decis să o săvârşească fiind într-o stare psihică normală, însă pentru săvârşirea ei, s-a adus într-o stare de tulburare, este imputabilă respectivei persoane ca în cazul în care fapta ar fi fost săvârşită cu intenţie.

2. Orice altă faptă, cu excepţia celei care reprezintă rezultatul unei hotărâri, săvârşită într-o astfel de stare, se pedepseşte cu o pedeapsă redusă (art. 83).

3. Este imputabilă din culpă fapta săvârşită de persoana care a prevăzut-o sau ar fi putut să o prevadă, în eventualitatea trecerii într-o stare de tulburare.

IV. Infractorii cu capacitate redusă de răspundere

Art. 36 – Capacitatea redusă de răspundere

1. În cazul în care, în urma uneia din stările psihice prevăzute la art. 34, capacitatea de răspundere a fost redusă semnificativ, fără fi complet eliminată, fapta se pedepseşte cu o pedeapsă redusă (art. 83).

2. Prevederile alineatului anterior nu se aplică în cazul intoxicaţiei voluntare cu alcool.

Art. 37 – Executarea pedepsei în unităţi speciale

În cazul în care persoana cu capacitate redusă de răspundere, conform art. 36, necesită tratament sau îngrijiri speciale, pedepsele privative de libertate se execută în unităţi psihiatrice speciale sau în secţii speciale din cadrul penitenciarelor.

Art. 38 – Infractori periculoşi cu capacitate redusă de răspundere

[Abrogat; a se vedea art. 21 alin. 1 din Legea nr. 4509/2017].

Art. 39 – Durata internării în unităţile psihiatrice

[Abrogat; a se vedea art. 21 alin. 1 din Legea nr. 4509/2017].

Art. 40 – Înlocuirea internării [într-o unitate psihiatrică] în pedeapsa cu închisoarea sau detenţia

[Abrogat; a se vedea art. 21 alin. 1 din Legea nr. 4509/2017].

Art. 41 – Infractorii de obicei cu capacitate redusă de răspundere

[Abrogat; a se vedea art. 21 alin. 1 din Legea nr. 4509/2017].

CAPITOLUL III

Tentativa şi participaţia

I. Tentativa

Art. 42 – Definiţia şi pedepsirea tentativei

1. Fapta persoanei care, în urma rezoluţiei de a săvârşi o crimă sau un delict, desfăşoară o activitatea care constă cel puţin în iniţierea săvârşirii [faptei], se pedepseşte cu o pedeapsă redusă (art. 83), în cazul în care crima sau delictul nu au fost consumate.

2. În cazul în care instanţa consideră că pedeapsa redusă conform alineatului anterior nu este suficientă pentru a împiedica persoana responsabilă să săvârşească alte infracţiuni, se poate dispune aceeaşi pedeapsă ca pentru infracţiunea consumată, cu excepţia pedepsei cu moartea*.

3. Instanţa poate hotărî să nu stabilească o pedeapsă pentru tentativa de săvârşirea a unui delict pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea până la trei luni.

Art. 43 – Tentativa improprie

1. Fapta persoanei care a încercat să săvârşească o crimă sau un delict, prin mijloace speciale şi asupra unui anumit obiect, astfel încât consumarea efectivă a infracţiunii devine absolut imposibilă, se pedepseşte conform art. 83, cu reducerea la jumătate a pedepsei.

2. Fapta persoanei care săvârşeşte o astfel de tentativă din naivitate nu se pedepseşte.

Art. 44 – Desistarea

1. Nu se pedepseşte tentativa dacă făptuitorul a început acţiunea în scopul săvârşirii crimei sau delictului, dar nu a finalizat-o, din propria sa voinţă şi nu în urma unor impedimente externe.

2. În cazul în care făptuitorul, după finalizarea acţiunii, a împiedicat din proprie voinţă producerea rezultatului, care ar fi fost necesar pentru consumarea infracţiunii, se pedepseşte conform art. 83, cu reducerea la jumătate a pedepsei. Cu toate acestea, apreciind în mod liber toate circumstanţele, instanţa poate să nu stabilească o pedeapsă pentru tentativă.

II. Participaţia

Art. 45 – Co-autorii

În cazul în care două sau mai multe persoane au săvârşit împreună o faptă prevăzută de legea penală, fiecare este pedepsită ca autor al faptei.

Art. 46 – Instigatorul şi complicele direct

1. Cu pedeapsa aplicată autorului se pedepseşte şi: a) persoana care, cu intenţie, a determinat decizia unei alte persoane de a săvârşi o infracţiune în formă consumată; şi b) persoana care, cu intenţie, a oferit asistenţă directă făptuitorului în săvârşirea unor acte de executare pentru săvârşirea infracţiunii principale.

2. Fapta persoanei care, cu intenţie, a determinat decizia unei alte persoane de a săvârşi o infracţiune, în scopul unic de a prinde respectiva persoană în cursul tentativei de săvârşire a infracţiunii sau în timpul executării actelor pregătitoare supuse pedepsei şi, totodată, cu dorinţa de a împiedica finalizarea infracţiunii, se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută pentru autorat, redusă la jumătate.

Art. 47 – Complicele simplu

1. Fapta persoanei care, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 46 alin. 1 lit. b), oferă, cu intenţie, asistenţă unei alte persoane înainte de săvârşirea sau la momentul săvârşirii infracţiunii consumate, se pedepseşte în calitate de complice cu o pedeapsă redusă (art. 83).

2. Dispoziţiile art. 42 alin. 2 se aplică de asemenea în acest caz.

3. Cu privire la contravenţii, complicitatea se pedepseşte doar în situaţiile în care legea prevede astfel în mod expres.

Art. 48 – Dispoziţii generale

Incriminarea participanţilor conform art. 46 şi 47 se face independent de incriminarea autorului.

Art. 49 – Capacităţi şi relaţii specifice

1. În cazul în care legea prevede anumite capacităţi sau relaţii specifice pentru ca o faptă să reprezinte infracţiune şi dacă acestea există doar în raport cu autorul, participanţilor, conform art. 46 alin. 1, li se poate aplica o pedeapsă redusă (art. 83); cu toate acestea, în cazul în care respectivele capacităţi sau relaţii specifice există doar în raport cu participanţii, conform art. 46 alin. 1 şi art. 47, acestora li se aplică pedeapsa pentru autorat, iar autorului i se aplică pedeapsa pentru complicitate.

2. Capacităţile sau relaţiile specifice, precum şi alte circumstanţe care sporesc, reduc sau înlătură pedeapsa sunt luate în considerare cu privire la fiecare participant în parte.

CAPITOLUL IV

Pedepse, măsuri de siguranţă, despăgubiri

I. Pedepse principale

Art. 50 – Pedeapsa cu moartea5)

[Art. 50 fost abrogat; a se vedea art. 1 alin. 12b din Legea 2207/1994].

Art. 51 – Pedepse privative de libertate

1. Pedepsele privative de libertate sunt detenţia, închisoarea şi internarea într-un centru special de detenţie pentru tineri, internarea într-o unitate psihiatrică şi arestul.

2. Pentru pedepsele privative de libertate cu durată determinată, ziua se calculează la 24 ore, săptămâna la şapte zile, luna şi anul conform calendarului în vigoare.

3. Durata pedepsei se măsoară mereu în zile complete, săptămâni, luni şi ani.

Art. 52 – Detenţia

1. Pedeapsa cu detenţia este pe viaţă sau cu durată determinată şi se execută în unităţi sau secţii penitenciare exclusiv acestui scop.

2. Atunci când legea nu specifică expres că detenţia stabilită este pe viaţă, aceasta va fi cu durată determinată.

3. Durata maximă a detenţiei este de douăzeci de ani, iar cea minimă este de cinci ani, fără a aduce atingere definiţiilor prevăzute la art. 91 privind detenţia pe perioadă nedeterminată.

Art. 53 – Închisoarea

Durata maximă a pedepsei cu închisoare este de cinci ani, iar cea minimă de zece zile.

Art. 54 – Internarea într-un centru special de detenţie pentru tineri

Durata maximă a internării într-un centru special de detenţie pentru tineri este de cinci (5) ani, iar cea minimă de şase (6) luni, dacă pentru fapta săvârşită, legea stabileşte privarea de libertate de până la 10 ani. În cazul în care infracţiunea se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu o pedeapsă cu durată determinată mai mare decât cea din teza anterioară, durata maximă a internării într-un centru special de detenţie pentru tineri este de zece (10) ani, iar cea minim este de doi (2) ani.

Art. 55 – Arestul

Durata maximă a arestului este de o lună, iar cea minimă este de o zi, dacă legea nu cuprinde alte prevederi speciale. Arestul se execută în secţii penitenciare speciale sau, în lipsa acestora, se execută în unităţi de detenţie din cadrul secţiilor de poliţie.

Art. 56 – Executarea pedepselor şi măsurilor de siguranţă

1. Executarea pedepselor prevăzute la art. 38 şi art. 51-55, precum şi a măsurilor de siguranţă prevăzute la art. 69-72 se stabileşte prin legi speciale.

2. Fapta persoanei care a împlinit şaptezeci şi cinci (75) de ani execută la domiciliu pedeapsa sau restul de pedeapsă cu închisoarea sau detenţia de până la zece (10) ani, cu excepţia cazului în care, în baza unui temei special, se consideră că executarea acesteia într-o unitate penitenciară este absolut necesară pentru a împiedica săvârşirea altor infracţiuni de o gravitate similară. Prevederile de mai sus se aplică şi mamei condamnate în grija căreia este încredinţat minorul, până la data la care minorul împlineşte vârsta de 8 ani.

În ultima situaţie, se are în vedere în mod special interesul superior al minorului. Instanţa care pronunţă pedeapsa hotărăşte cu privire la existenţa premiselor prevăzute în alineatul anterior. În orice altă situaţie, decide consiliul instanţei pentru delicte, la cererea persoanei condamnate.

3. Persoana care execută pedeapsa la domiciliu poate primi permisiunea de a părăsi temporar domiciliul, de la procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia în care se află locul executării pedepsei.

persoanei care execută pedeapsa la domiciliu poate primi permisiunea de a părăsi [temporar] domiciliul, de la procurorul din cadrul instanţei pentru delicte6) din circumscripţia în care se află locul executării pedepsei, din motive privind educaţie, muncă sau spitalizare. Persoana este obligată să se prezinte în primele cinci zile din fiecare lună la secţia de poliţie din circumscripţia de domiciliu. În cazul în care această obligaţie nu este îndeplinită, procurorul responsabil de executarea pedepsei, luând în considerare frecvenţa absenţelor şi motivele aferente, poate: a) să facă recomandări, b) să dispună executarea în arest a unei fracţiuni de pedeapsă cu durata maximă de o lună sau c) să dispună executarea pedepsei într-o unitate penitenciară. Dispoziţiile art. 105 se aplică în conformitate.

Art. 57 – Pedepsele pecuniare

În cazul în care nu se stabileşte altfel prin dispoziţii speciale, pedeapsa pecuniară este de minim o sută cinzeci (150) euro şi nu poate depăşi suma de cincisprezece mii (15.000) euro, iar amenda este de minim douăzeci şi nouă (29) euro şi nu poate depăşi cinci sute nouăzeci (590) euro.

Art. 58 – Anularea pedepselor pecuniare

La decesul persoanei condamnate se radiază pedepsele pecuniare şi amenzile. În nici o situaţie nu vor fi executate de către moştenitorii persoanei condamnate.

II. Pedepse complementare

Art. 59 – Interzicerea exercitării drepturilor politice ipso jure

1. Pedeapsa cu moartea7) sau detenţiunea pe viaţă implică ipso jure interzicerea permanentă a exercitării drepturilor politice de către persoana condamnată.

2. Detenţia cu durată nedeterminată conform art. 90 şi urm. implică ipso jure interzicerea exercitării drepturilor politice pe o perioadă de zece ani.

Art. 60 – Interzicerea exercitării unor drepturi [politice] în cazul detenţiei cu durată determinată

Pedeapsa detenţiei cu durată determinată este însoţită de interzicerea temporară a exercitării drepturilor politice pe o perioadă de la doi la zece ani.

Art. 61 – Interzicerea exercitării unor drepturi în cazul pedepsei cu închisoarea

În cazul pedepsei cu închisoarea, cu excepţia situaţiilor prevăzute special de lege, se aplică şi pedeapsa constând în interzicerea exercitării drepturilor politice pe o perioadă de la unu la cinci ani dacă: a) pedeapsa stabilită este de cel puţin un an; şi b) fapta săvârşită evidenţiază prin cauze, tip, modul de săvârşire şi toate celelalte circumstanţe, pervertirea morală a caracterului făptuitorului, sau se aplică dispoziţiile art. 81 CP.

Art. 62 – Interzicerea exercitării unor drepturi în cazul pedepsei constând în internarea într-o unitate psihiatrică

În cazul pedepsei constând în internarea într-o unitate psihiatrică, conform art. 38, dacă fapta reprezintă o crimă, se aplică prevederile art. 60. În cazul în care fapta reprezintă un delict, se aplică prevederile art. 61 şi 64.

Art. 63 – Rezultatul interdicţiei

Interzicerea exercitării drepturilor politice are drept consecinţă faptul că persoana condamnată: 1) îşi pierde definitiv funcţiile în cadrul autorităţilor publice, municipale sau comunitare în care a fost ales, orice grad în armată, calitatea de avocat, precum şi poziţiile onorifice şi decoraţiile; 2) nu mai poate avea niciodată calităţile prevăzute mai sus, în cazul prevăzut la art. 59 alin. 1 sau pe perioada stabilită prin lege sau hotărâre, în cazul prevăzut la art. 59 alin. 2 şi în cazurile prevăzute la art. 60, 61 şi 62.; 3) nu poate, conform distincţiei de la punctul anterior, să voteze şi să fie ales în cadrul alegerilor electorale politice, municipale sau comunitare; b) nu poate fi membru al instanţelor de juraţi şi nu poate fi desemnat în calitate de expert de nici o autoritate publică.

Art. 64 – Interzicerea parţială a exercitării unor drepturi în cazul pedepsei cu închisoarea

În cazul pedepsei cu închisoarea, instanţa, cu întrunirea condiţiilor prevăzute la art. 61, poate stabili interzicerea parţială a exercitării unora dintre drepturile prevăzute la art. 63, dacă conform tipului de infracţiune şi conform circumstanţelor este exclusă posibilitatea unui abuz de drept, cu privire la restul drepturilor rămase.

Art. 65 – Calcularea perioadei de interdicţie cu privire la exercitarea drepturilor politice

1. Interdicţia totală sau parţială a exercitării drepturilor politice are efecte imediate, de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă. Durata interdicţiei este calculată din ziua următoare zilei în care se consideră că pedeapsa principală a fost executată, prescrisă sau graţiată.

2. În cazul prevăzut la art. 105 alin. 1 şi 2, durata se calculează din ziua următoare liberării temporare din închisoare, iar în cazurile prevăzute la art. 71 şi 72 din ziua următoare liberării persoanei condamnate din unitatea în care se afla.

Art. 66 – Reabilitarea

1. Persoana căreia i-au fost interzise drepturile politice conform art. 59-65 poate, pe baza unei cereri, să fie reabilitată în instanţă. Reabilitarea, atunci când condamnarea priveşte detenţia sau pedeapsa cu moartea8) care a fost convertită în pedeapsă privativă de libertate, poate avea loc după cinci ani. În ceea ce priveşte pedeapsa cu închisoarea, după trei ani de la executare, graţiere sau prescripţie sau, în cazurile prevăzute la art. 71 şi 72, de la momentul executării sau prescripţiei măsurii de siguranţă. Pentru a se admite reabilitarea, trebuie confirmat de către instanţă că în acest interval solicitantul a dus o viaţă onorabilă şi şi-a îndeplinit, în măsura în care a fost posibil, obligaţiile existente ca rezultat al săvârşirii infracţiunii. În cazul în care interzicerea exercitării drepturilor politice prevăzute la art. 11 alin. 1, a fost stabilită după executare, graţiere sau prescripţie, reabilitarea poate fi admisă în termen de trei ani de la data la care hotărârea instanţei pentru delicte care stabileşte interdicţia, a rămas irevocabilă.

2. În cazul stabilirii pedepsei constând în internarea într-o unitate psihiatrică, reabilitarea prevăzută la alin. 1 poate fi admisă după cinci ani, dacă fapta reprezintă o crimă, sau după trei ani, dacă fapta reprezintă un delict.

3. În cazul în care cererea de reabilitare este respinsă, cererea poate fi reiterată după doi ani.

4. Procedura prin care se admite reabilitarea este reglementată conform normelor de procedură penală.

Art. 67 – Interzicerea exercitării profesiei

1. În cazul săvârşirii unei crime sau unui delict printr-o gravă încălcare a atribuţiilor profesionale, a căror exercitare necesita o autorizaţie specială din partea autorităţilor şi dacă s-a impus o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin trei luni, instanţa poate stabili şi interzicerea exercitării profesiei pe o perioadă de la unul până la cinci ani. Această interdicţie are ca rezultat revocarea definitivă a autorizaţiei acordate. În cazul pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 336, 338 alin. 1, 339, 342 alin. 1 şi 2, 348Α, 348Β, 348G, 349, 351, 351Α, săvârşite împotriva minorului, instanţa poate stabili interzicerea desfăşurării activităţii profesionale pe o perioadă de la unu până la cinci ani, dacă această presupune contactul frecvent cu minorii. Dacă se stabileşte a doua pedeapsă pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute în teza anterioară a acestui articol, instanţa stabileşte obligatoriu interzicerea permanentă a activităţii profesionale similară cu cea descrisă în prezenta teză.

2. Prevederile art. 65 se aplică şi în această situaţie.

Art. 68 – Modalitatea de publicare a hotărârii de condamnare

1. Instanţa poate dispune publicarea hotărârii de condamnare, dacă este un interes public.

2. În situaţiile stabilite de lege, se poate dispune publicarea hotărârii de condamnare la cererea victimei, şi a hotărârii de achitare la cererea persoanei achitate, dacă instanţa consideră că solicitantul are un interes legitim.

3. În aceeaşi hotărâre se stabileşte modul de comunicare publică şi obligaţia de achitare a costurilor.

III. Măsuri de siguranţă

Art. 69 – Măsuri de tratare a persoanelor care sunt exonerate de pedeapsă din cauza tulburărilor psihice sau mentale

1. În cazul în care făptuitorul unei infracţiuni, susceptibil de o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un (1) an, a fost exonerat de pedeapsă din cauza tulburărilor psihice sau mentale (articolul 34), instanţa dispune o măsură adecvată de tratament, dacă va considera că, din cauza stării acestuia, există un pericol, la momentul dispunerii hotărârii, de a săvârşi şi alte infracţiuni de o gravitate comparabilă în cazul în care ar fi lăsat liber. Dispoziţiile hotărârii privitoare la măsurile de siguranţă sunt executate prin grija parchetului.

2. Alineatul 1 este aplicabil pentru toate infracţiunile împotriva vieţii sau integrităţii corporale care sunt pasibile de o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin trei (3) luni. Nu este aplicabil pentru infracţiunile împotriva proprietăţii şi averii care nu implică folosirea violenţei sau ameninţarea cu folosirea violenţei.

3. Măsurile terapeutice adecvate sunt: (a) internarea într-o secţie specială dintr-un spital public de psihiatrie sau spital general, (b) internarea în secţia de psihiatrie a unui spital public de psihiatrie sau spital general şi (c) tratarea obligatorie şi monitorizarea psihiatrică la intervale regulate de timp într-o unitate adecvată intraspitalicească de sănătate psihică sau în ambulatoriul unui spital de psihiatrie sau spital general.

4. Premisele dispunerii unei măsuri trebuie confirmate printr-o expertiză realizată imediat după arestare şi prin cel puţin o altă expertiză realizată cât mai aproape de termenul de judecată, din grija procurorului de la instanţa căreia îi revine competenţa de judecare. Expertizele sunt realizate de un expert ales, de preferinţă, din lista ţinută de instanţa de apartenenţă. În expertize se propune şi o eventuală măsură de tratament adecvată.

Art. 70 – Durata măsurii terapeutice [infractorilor cu capacitate redusă de răspundere]

1. În hotărârea prin care se dispune măsura terapeutică se stabileşte durata maximă a acesteia, care nu poate depăşi doi (2) ani pentru delicte şi cinci (5) ani pentru actele penale. Cu cel puţin o (1) lună înainte de împlinirea acestui an, instanţa pentru delicte cu trei juri în circumscripţia căreia se execută măsura terapeutică, printr-o hotărâre justificată în mod specific, poate dispune extinderea măsurii sau înlocuirea acesteia cu alta pentru aceeaşi perioadă maximă, dacă se impune aceasta pentru necesităţi terapeutice şi dacă se menţin premisele din alineatul 1 al articolului 69. Înaintea pronunţării hotărârii, instanţa convoacă persoana aflată sub tratament şi pe apărătorul acesteia, precum şi conducerea unităţii unde se execută respectiva măsură, pentru a-şi exprima opiniile. Prin excepţie, este posibilă extinderea duratei măsurii terapeutice peste limitele superioare de timp, prin procedura şi din motivele prevăzute în al doilea şi al treilea sub-alineat, dacă pentru existenţa acestor motive şi necesitatea prelungirii duratei măsurii şi-au exprimat consimţământul medicul psihiatru curant al persoanei aflate sub tratament şi directorul ştiinţific al unităţii de terapie. Durata totală a măsurii terapeutice nu poate depăşi durata maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită de persoana aflată sub tratament.

2. Aceeaşi instanţă, în fiecare an, respectând aceeaşi procedură, decide dacă va fi urmată măsura terapeutică impusă sau va fi înlocuită cu altă măsură. Instanţa însă, în orice moment, la cererea procurorului, a persoanei aflate sub terapie sau a conducerii unităţii în care se execută respectiva măsură, după un raport primit din partea medicului curant, poate dispune anularea sau înlocuirea acesteia. În cazul respingerii cererii, este imperativ să existe în hotărâre justificarea specifică a necesităţii menţinerii măsurii terapeutice. O nouă cerere după fi introdusă după trecerea a patru (4) luni de la respingerea celei anterioare.

3. În procedura desfăşurată în faţa instanţei pentru delicte cu trei juri din acest articol, precum şi în faţa Curţii de Apel în situaţia exercitării unui apel, dacă persoana aflată sub tratament nu are apărător, va fi desemnat din oficiu un apărător, conform dispoziţiilor articolului 340 din Codul de procedură penală.

Art. 70Α – Măsuri terapeutice pentru persoanele cu discernământ diminuat din cauza tulburărilor psihice sau mentale

1. În cazul în care o persoană a săvârşit o faptă infracţională din cauza tulburărilor psihice sau mentale care diminuează semnificativ discernământul acesteia (articolul 36 alineatul 1), fapta fiind susceptibilă de o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un (1) an, instanţa, exceptând impunerea unei pedepse reduse (articolul 83), dispune încadrarea acesteia într-o unitate psihiatrică din cadrul unui penitenciar sau, în cazul suspendării executării pedepsei, dispune măsurile terapeutice din alineatul 3 articolul 69, în cazul în care apreciază că se află sub incidenţa pericolului din alineatul 1 al articolului 69. Alineatele 2 şi 4 din articolul 69 se aplică şi în această situaţie.

2. Măsura va fi executată imediat după pronunţarea hotărârii, prin grija parchetului.

3. Articolul 70 se aplică în consecinţă. După îndeplinirea măsurii terapeutice, condamnatul execută şi pedeapsa, în cazul în care nu a fost suspendată executarea acesteia Din pedeapsă se va scădea timpul de internare în unitatea psihiatrică din cadrul penitenciarului sau din unităţile menţionate la punctele a şi b din alineatul 3 al articolului 69. Instanţa pentru delicte cu trei juri din circumscripţia locului de executare a măsurii poate dispune neexecutarea pedepsei dacă infracţiunea pentru care a fost dispusă este un delict.

Art. 71 – Internarea alcoolicilor şi toxicomanilor într-o unitate terapeutică

1. În cazul stabilirii unei pedepse: a) pentru o crimă sau un delict, pedepsite conform legii cu închisoare pe o perioadă minimă de şase luni şi care poate fi rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau a altor substanţe narcotice; sau b) pentru infracţiuni săvârşite în stare de ebrietate culpabilă, conform art. 193, instanţa poate dispune internarea într-o unitate terapeutică, în cazul abuzului repetat de băuturi alcoolice sau a altor substanţe narcotice.

2. Internarea în unitatea terapeutică se execută după executarea pedepsei şi şederea durează atât cât este necesar pentru atingerea scopului propus, fără a depăşi doi ani. Liberarea înainte de împlinirea celor doi ani se dispune de instanţa pentru delicte în a cărei circumscripţie se află unitatea, la propunerea conducerii unităţii.

Art. 72 – Trimiterea către o unitate de muncă

1. În cazul stabilirii pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni care reprezintă rezultatul unui comportament indolent sau a unei înclinaţii către o viaţă dezordonată, instanţa poate în situaţiile stabilite expres prin lege, să dispună, împreună cu pedeapsa, trimiterea către o unitate corecţională de muncă.

2. Măsura constând în trimitere către o unitate de muncă se execută după executarea pedepsei. Durata trimiterii este de minim un an şi de maxim cinci ani.

3. După executarea perioadei minime, în fiecare an următor, instanţa pentru delicte în a cărei circumscripţie se află unitatea, poate decide pe baza cererii conducerii unităţii sau a procurorului responsabil cu liberarea persoanei condamnate.

4. În cazul în care persoana condamnată este recidivist, trimiterea sa către o unitate corecţională de muncă este obligatorie.

Art. 73 – Interzicerea stabilirii domiciliului

1. În cazul în care instanţa, luând în considerare tipul faptei săvârşite de persoana condamnată şi personalitatea acesteia, precum şi alte circumstanţe, consideră că stabilirea domiciliului său într-un anumit loc poate cauza un anume pericol pentru ordinea publică şi dacă pedeapsa stabilită este detenţia sau închisoarea pe o perioadă minimă de un an, iar cu privire la pedeapsa cu închisoarea, doar în situaţiile stabilite în mod special de lege, instanţa aceasta poate stabili zonele în care autoritatea de poliţie poate, conform alin. 2, să interzică stabilirea domiciliului pe o perioadă de maxim cinci ani care curge de la data executării, prescripţiei sau graţierii pedepsei.

2. Pe baza acestei hotărâri, autoritatea de poliţie are dreptul, după avizul conducerii penitenciarului, să interzică persoanei condamnate să-şi stabilească domiciliul, pe perioada stabilită în hotărâre, în toate sau în unele dintre zonele stabilite, pe perioada de timp impusă.

3. În cazul în care se stabileşte a doua pedeapsă sau alte pedepse consecutive pentru oricare dintre următoarele infracţiuni: furt, înşelăciune, fals, deturnare de fonduri, pornografie infantilă, proxenetism, exploatare sexuală, alte acte sexuale cu un minor, exploatarea prostituatelor, încălcarea prevederilor cu privire la substanţele narcotice, comerţ ilegal, protejarea monedei naţionale şi a antichităţilor, precum şi în cazurile prevăzute la alin. 1 din acest articol, instanţa stabileşte obligaţia de a notifica autoritatea de poliţie de la locul de domiciliu, în decurs de zece zile, cu privire la adresa de domiciliu şi, timp de trei ani, să notifice orice modificare a acesteia către aceeaşi autoritate. Prevederile art. 182 se aplică şi în această situaţie.

Art. 74 – Expulzarea cetăţeanului străin

1. Sub rezerva prevederilor relevante incluse în contractele internaţionale care au fost ratificate de Grecia, instanţa poate dispune expulzarea cetăţeanului străin condamnat la detenţie, dacă apreciază că şederea sa în ţară nu se conformează condiţiilor convieţuirii sociale având în vedere în special tipul de infracţiune pentru care a fost condamnat, gradul de vinovăţie, condiţiile speciale de săvârşire a faptei, consecinţele acesteia, timpul de şedere pe teritoriul elen, legalitatea şederii acestuia sau lipsa ei, comportamentul general, orientarea profesională, existenţa familiei şi în general gradul de integrare al acestuia în societatea elenă. În cazul în care cetăţeanul străin la momentul săvârşirii faptei era minor, pentru expulzarea sa se ia în calcul şi eventuala instalare legală şi şedere a familiei sale în ţară şi, în cazul în care familia sa locuieşte în străinătate, riscul grav iminent din ţara de destinaţie împotriva vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii sale personale sau sexuale. Expulzarea este executată imediat după executarea pedepsei sau liberarea sa din închisoare. Acelaşi lucru se aplică şi când expulzarea a fost stabilită de instanţă ca pedeapsă complementară.

2. Instanţa poate de asemenea să dispună expulzarea din ţară a oricărui cetăţean străin pentru care s-a impus măsura de siguranţă prevăzută la art. 69, 71 şi 72. În această situaţie, expulzarea poate fi dispusă ca înlocuire a acestor măsuri.

3. Instanţa care decide expulzarea cetăţeanului străin stabileşte şi interdicţia de intrare în ţară pe o perioadă de până la zece (10) ani. Consiliul instanţei pentru delicte din circumscripţia instanţei care a impus expulzarea, după avizul organului de poliţie competent, poate permite returnarea cetăţeanului străin în ţară, la cererea acestuia, in termen de trei ani de la executarea expulzării, sub rezerva prevederilor de drept ale Uniunii Europene. Limitarea temporală prevăzută la alineatul anterior nu este valabilă în cazul cetăţeanului străin care a oficiat o căsătorie cu un cetăţean grec, pentru perioada de al căsătoriei, precum şi în cazul repatriatului de provenienţă elenă. Consiliul se pronunţă irevocabil şi poate examina o nouă cerere de reîntoarcere doar după un an de la respingerea cererii anterioare.

4. a) Expulzarea este executată prin demersurile autorităţilor competente de poliţie, conform legislaţiei interne cu privire la cetăţenii străini, precum şi normelor de drept internaţional şi european. Cu cinci (5) luni înainte de împlinirea termenului pentru liberarea condiţionată a condamnatului, directorul unităţii de arest este obligat să informeze în acest sens procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de detenţie astfel încât cel din urmă să ordone imediat autorităţii de poliţie competente investigarea posibilităţii de expulzare şi efectuarea pregătirilor în acest sens. Cu cel puţin o lună înainte de împlinirea anului pentru liberarea condiţionată, autoritatea de poliţie competentă înaintează un raport motivat procurorului de la locul de detenţie cu privire la posibilitatea expulzării. În cazul în care expulzarea este posibilă, este executată imediat după liberarea condiţionată sau executarea pedepsei condamnatului. La ordinul justificat al procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din localitatea de arest, arestul poate fi prelungit cu (1) lună doar de la momentul liberării condiţionate sau a executării pedepsei, dacă procedura expulzării a început şi urmează să fie executată în acest interval de timp. După această perioadă şi în lipsa expulzării, la ordinul procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din localitatea de arest se suspendă obligatoriu expulzarea cetăţeanului străin, i se impun condiţiile prevăzute la art. 100 alin. 3 sau anumite condiţii din acestea şi condamnatul este liberat imediat.

b) În cazul în care cetăţeanul străin împiedică pregătirea expulzării sale, refuzând să coopereze cu autorităţile şi să-şi dezvăluie datele sale reale, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de arest poate prelungi arestul până la trei (3) luni de la momentul liberării condiţionate sau a executării pedepsei. În cazul acesta precum şi la lit. a), cetăţeanul străin rămâne până la expulzarea sa într-un spaţiu special din unitatea de arest sau din unitatea terapeutică sau într-un spaţiu special al autorităţilor de poliţie, create în acest scop la ordinul procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia unităţii de arest. Condamnatul poate formula apel împotriva ordinului procurorului care prelungeşte arestul, ordin asupra căruia se pronunţă irevocabil procurorul competent în termen de (15) zile. După trecerea a trei luni, prin ordinul procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de arest se suspendă obligatoriu expulzarea cetăţeanului străin, stabilită de condiţiile prevăzute în alin. 3 prevăzută la art. 100 sau anumite condiţii dintre acestea şi condamnatul este liberat imediat.

c. Când expulzarea este posibilă conform raportului motivat înaintat de către autorităţile de poliţie, decizia de suspendare a acesteia este suspendată prin aceeaşi procedură prin care a fost emisă şi este dispus arestul cetăţeanului străin în vederea expulzării pe o perioadă de cel mult cincisprezece (15) zile.

5. În cazul în care, în conformitate cu raportul motivat al autorităţii de poliţie în situaţia prevăzută la alin. 4 lit. a), expulzarea nu este posibilă din orice motiv şi în special: a) pentru că cetăţeanul străin este apatrid sau solicită protecţie internaţională sau se bucură de protecţie internaţională, sau b) nu funcţionează sau nu colaborează autoritatea consulară din ţara sa de provenienţă sau c) ţara sa nu constituie o destinaţie sigură sau eventuala reîntoarcere constituie o încălcare a art. 3 din Convenţia Europeană pentru drepturile omului sau d) nu acceptat în ţara de provenienţă după liberarea condiţionată sau executarea pedepsei, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de arest suspendă obligatoriu ordinul său de expulzare, stabileşte toate sau unele dintre condiţiile prevăzute la art. 100 alin. 3 şi condamnatul este absolvit imediat. Când expulzarea este posibilă, se aplică în consecinţă lit. c) din alineatul anterior.

6. Fapta persoanei care încalcă una sau mai multe condiţii impuse de procurorul din cadrul instanţei pentru delicte în procedura de suspendare a executării este pedepsită cu pedeapsa prevăzută la art. 182 alin. 1.

Art. 75 – Prescripţia măsurilor de siguranţă

1. În cazul în care, după ce hotărârea prin care s-a impus măsura de siguranţă prevăzută la art. 69, 71, 72 şi 74 a rămas irevocabilă, trece o perioadă de trei ani fără să fi început executarea măsurii, aceasta nu mai poate fi executată, cu excepţia cazului în care instanţa dispune altfel.

2. Executarea măsurii de siguranţă conform alineatului anterior poate fi dispusă de instanţă doar dacă scopul măsurii necesită aplicarea acesteia.

3. Calcularea termenului de trei ani nu se face cu luarea în considerare a perioadei în care persoana care face subiectul măsurii de siguranţă execută o pedeapsă privativă de libertate sau altă măsură privativă de liberate.

Art. 76 – Confiscarea

1. Obiectele sau activele din patrimoniu care reprezintă produse ale unei crime sau ale unui delict, săvârşite cu intenţie, precum şi contravaloarea acestora şi tot ce se dobândeşte direct sau indirect împreună cu acestea, precum şi obiectele care au fost utilizare sau destinate pentru executarea unei asemenea fapte pot fi confiscate dacă acestea aparţin autorului sau unuia dintre participanţi. Pentru alte infracţiuni, această măsură poate fi stabilită doar în situaţiile prevăzute în mod special de lege. Dacă obiectele sau activele din patrimoniul de mai sus au fost amestecate cu patrimoniul dobândit din surse legale, respectivul patrimoniu va fi supus confiscării până la concurenţa valorii stabilite a obiectelor sau activelor ilegal obţinute.

2. Nu se impune confiscarea atunci când instanţa, din oficiu sau la cererea părţii sau a unui terţ, consideră că aceasta este disproporţionată în respectiva situaţie, precum şi atunci când există riscul de a priva pe condamnat sau un terţ, şi în special familia acestuia, de un lucru care le deserveşte mijloacele de subzistenţă sau de a le provoca un prejudiciu excesiv şi iremediabil. În situaţiile din alineatul anterior, instanţa poate dispune, în mod similar, confiscarea limitată sau o pedeapsă monetară, în conformitate cu alineatul 4.

3. Dacă obiectele sau activele din alineatul 1 nu mai există sau nu au fost găsite, instanţa poate dispune confiscarea (confiscarea specială) din patrimoniul făptuitorului a unor bunuri echivalente la momentul pronunţării hotărârii de condamnare.

4. Dacă instanţa nu poate dispune confiscarea obiectelor sau activelor menţionate în alineatele anterioare, întrucât acestea nu există sau nu sunt suficiente sau aparţin în totalitate sau în parte unui terţ, faţă de care nu se poate dispune confiscarea, se poate aplica făptuitorului o pedeapsă monetară până la concurenţa sumei corespunzătoare valorii acestor bunuri.

5. O terţă persoană este sancţionată cu confiscarea dacă obiectele sau activele au fost transferate, direct sau indirect, de către făptuitor către acesta sau dacă au fost dobândite de acesta sau au ajuns în alt mod la acesta, dacă la momentul dobândirii activelor cunoştea faptul că acestea ar provin din infracţiuni şi că scopul transferării acestora a fost eludarea confiscării. Cunoaşterea menţionată în alineatul precedent trebuie să rezulte din corelarea mai multor circumstanţe menţionate în mod specific în hotărârea instanţei, precum faptul specific că transferul sau dobândirea bunului s-a realizat fără nici o contravaloare sau în schimbul unei contravalori semnificativ mai reduse decât valoarea de piaţă sau decât cea care ar rezulta pe baza practicii obişnuite în relaţiile familiale de trai. Confiscarea se dispune faţă de terţa persoană doar dacă nu i se poate aplica făptuitorului confiscarea contravalorii pe care a primit-o pentru transfer sau confiscarea specială. Atunci când terţul este o persoană juridică, se analizează dacă s-a cunoscut provenienţa bunurilor de către cel care are putere de reprezentare a terţului sau este împuternicit pentru luarea deciziilor sau pentru exercitarea controlului, în cadrul persoanei juridice sau a întreprinderii, sau de către oricine exercită în fapt aceste prerogative.

6. În cazul în care obiectele prevăzute la alin. 1 prezintă un pericol pentru ordinea publică, confiscarea se dispune în mod obligatoriu şi se execută asupra persoanei care le deţine, chiar dacă nu a fost condamnată nicio persoană pentru fapta săvârşită. Confiscarea se execută şi asupra moştenitorilor, dacă hotărârea a rămas irevocabilă pe parcursul vieţii persoanei care face subiectul confiscării. În cazul în care nu a fost precedată de condamnarea unei anume persoane sau nu s-a putut face urmărirea penală, confiscarea este dispusă fie de instanţa care a judecat cazul, fie de instanţa pentru delicte la propunerea procurorului.

7. În orice situaţie de confiscare, instanţa decide dacă se impune ca bunurile să fie confiscate sau distruse sau dacă pot fi utilizate pentru interesul public ori în scopuri sociale ori pentru despăgubirea victimei.

IV. Despăgubirea

Art. 77 – Formele de plată

În cazul în care o persoană a fost condamnată la o pedeapsă pecuniară sau amendă şi în acelaşi timp la despăgubirea victimei, dar averea sa nu este suficientă pentru îndeplinirea acestor două obligaţii, achitarea sub forma despăgubirii este prioritară.

Art. 78 – Obligaţiile de plată

Persoanele condamnate în calitate de autori sau participanţi pentru aceeaşi faptă sunt obligaţi să plătească despăgubirea în solidar şi individual.

CAPITOLUL V

Calcularea pedepsei

I. Dispoziţii generale

Art. 79 – Calculul judiciar al pedepsei

1. La calcularea pedepsei în limitele trasate de lege instanţa are în vedere: a) gravitatea infracţiunii săvârşite şi b) persoana infractorului.

2. Pentru aprecierea gravităţii infracţiunii, instanţa urmăreşte: a) prejudiciul produs de infracţiune sau riscul provocat b) natura, tipul şi obiectul infracţiunii, precum şi toate circumstanţele care privesc timpul, locul, mijloacele şi modul în care se corelează pregătirea şi executarea acesteia c) intensitatea intenţiei infracţionale sau culpa persoanei vinovate.

3. Pentru aprecierea persoanei infractorului, instanţa are în vedere în special gradul rezoluţiei infracţionale la momentul săvârşirii faptei. Pentru stabilirea acestuia cu exactitate, instanţa cercetează:

a) motivele infracţiunii, pretextul dat şi scopul urmărit. Obiceiurile şi tradiţiile urmate de făptuitor, precum şi religia sa nu reprezintă circumstanţe pentru diminuarea pedepsei;

b) caracterul şi gradul de dezvoltare;

c) circumstanţele personale şi sociale, precum şi viaţa făptuitorului;

d) comportamentul pe parcursul săvârşirii faptei şi după săvârşirea acesteia, în special regretul dovedit şi dorinţa de a corecta consecinţele faptei sale.

4. În hotărâre se menţionează expres motivele care au justificat aprecierea instanţei pentru pedeapsa stabilită.

Art. 80 – Evaluarea pedepselor pecuniare

1. În evaluarea pedepsei pecuniare şi a amenzii sunt luate în calcul situaţia financiară a persoanei condamnată şi a membrilor de familie pe care îi are în întreţinere.

2. În situaţiile în care legea stabileşte alternativ fie o pedeapsă privativă de libertate, fie amendă, instanţa poate stabili ambele pedepse în cazul în care consideră că doar una dintre acestea nu este suficientă pentru a-l împiedica pe vinovat de la săvârşirea altor infracţiuni.

Art. 81 – Infracţiunea motivată de interes material

1. În cazul în care infracţiunea este motivată de un beneficiu financiar, instanţa poate, alături de pedeapsa privativă de libertate, să impună şi o pedeapsă pecuniară sau amendă, chiar dacă legea nu prevede pedepse pecuniare pentru infracţiunea săvârşită.

2. În situaţiile în care legea prevede pentru infracţiune doar pedeapsa pecuniară sau amenda, instanţa, în baza alin. 1, poate stabili o pedeapsă majorată cu multiplu de până la trei ori al limitei maxime al acesteia, prevăzută pentru această infracţiune.

Art. 81A – Infracţiunea cu elemente rasiste

În cazul în care din circumstanţe rezultă că s-a săvârşit o infracţiune împotriva unei victime, care a fost selectată pe motiv de rasă, culoarea pielii, origine naţională sau etnică, descendenţă genealogică, religie, handicap, orientare sexuală, sex sau caracteristici de gen, pedeapsa se stabileşte astfel:

a) În cazul delictului pedepsit cu închisoare de până la (1) an, limita minimă a pedepsei se majorează la şase (6) luni şi limita maximă a acesteia la doi (2) ani. În celelalte situaţii de delicte, limita minimă a pedepsei se majorează cu un (1) an.

b) În cazul crimei, pentru care cadrul prevăzut de pedeapsă este stabilit la cinci (5) până la (10) ani, limita minimă a pedepsei se majorează cu doi (2) ani. În celelalte situaţii de delicte, limita minimă a pedepsei se majorează cu trei (3) ani.

c) În cazul infracţiunii pedepsite cu pedeapsă pecuniară, limita minimă a pedepsei se dublează.

În cazul înlocuirii pedepsei cu închisoarea care a fost stabilită conform celor de mai sus, suma înlocuirii este de minim multiplul de doi al limitei sumei prevăzute pentru înlocuire.

Art. 82 – Înlocuirea pedepselor privative de libertate

1. Pedeapsa privativă de libertate care nu depăşeşte un an se înlocuieşte cu pedeapsa pecuniară sau cu amendă. Pedeapsa privativă de libertate care depăşeşte un an, nefiind mai mare de doi, se înlocuieşte cu pedeapsa pecuniară, cu excepţia situaţiei în care făptuitorul este recidivist, iar instanţa prin hotărâre motivată apreciază că prin înlocuire făptuitorul nu mai este împiedicat de la săvârşirea altor infracţiuni. Pedeapsa privativă de libertate care depăşeşte doi ani, nefiind mai mare de cinci, se înlocuieşte cu pedeapsa pecuniară, cu excepţia situaţiei în care instanţa prin hotărâre motivată apreciază că prin înlocuire făptuitorul nu mai este împiedicat de la săvârşirea altor infracţiuni.

2. Suma rezultată din înlocuire se stabileşte printr-o hotărâre argumentată special, luându-se în calcul situaţia personală şi financiară a făptuitorului, pentru determinarea căreia sunt luate în calcul veniturile nete pe care le are din muncă în medie pe zi, alte venituri şi averea personală, precum şi obligaţiile sale familiale. De asemenea, instanţa poate lua în considerare şi alte obligaţii.

3. Fiecare zi de închisoare se calculează în sumă de cinci (5) euro până la una sută (100) euro şi fiecare zi de arest în suma de cinci (5) euro până la una sută (100) euro. Prin decizia comună a Ministerelor de Justiţie, Transparenţă şi Drepturile Omului şi Finanţe se poate reduce sau majora suma prevăzută din înlocuirea pedepselor privative de libertate.

4. După înlocuirea pedepsei privative de libertate, instanţa apreciază dacă persoana condamnată poate achita imediat în totalitate suma rezultată din înlocuire. În cazul în care se constată că există imposibilitatea achitării directe sau achitarea va implica imposibilitatea achitării unei despăgubiri victimei, instanţa stabileşte un terme, de la doi până la trei ani, pentru ca în decursul acestuia să achite persoana condamnată suma de mai sus în ratele stabilite de instanţă.

5. În cazul în care persoana condamnată declară că nu va putea achita suma rezultată din înlocuire în intervalul stabilit în alin. precedent, instanţa converteşte în continuare pedeapsa pecuniară sau amenda, în totalitate sau în parte, în muncă în folosul comunităţii, dacă este de acord sau solicită acest lucru condamnatul. În cazul acesta, instanţa stabileşte şi numărul de ore de muncă în folosul comunităţii care oscilează de la 100 la 240 ore pentru pedeapsa de până la un an, 241 până la 480 ore pentru pedeapsa de la 1 la 2 ani, 481 până la 720 ore pentru pedeapsa de la doi la trei ani, 721 până la 960 ore pentru pedeapsa de la trei la patru ani şi 961 până la 1. 200 ore pentru pedeapsa de la patru la cinci ani, stabilind şi termenul nu mai mare de cinci ani pentru executarea acestora.

6. Munca în folosul comunităţii se prestează neremunerat în serviciile de stat, în serviciile organismelor administraţiei locale, ale persoanelor juridice de drept public sau în persoane juridice neguvernamentale de utilitate publică de drept privat, dar şi altele, care sunt stabilite prin decizia Ministerului de Justiţie, transparenţă şi drepturile omului şi eventualele ministere de resort cointeresate. Poate de asemenea să privească şi prestarea de servicii către victime, dacă există acordul acestora. Executarea muncii în folosul comunităţii este supravegheată de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere, în afara situaţiei în care instanţa dispune în mod diferit. Prin aceeaşi decizie ministerială, se stabilesc de asemenea organizarea prestării muncii în folosul comunităţii, procedura de selectare, atribuirea şi supravegherea muncii aferente şi orice alt detaliu aferent.

7. În cazul în care munca este prestată de persoana condamnată în mod deficitar sau necorespunzător din propria sa vină, procurorul responsabil de executarea pedepsei poate, având în vedere frecvenţa şi gravitatea încălcării obligaţiilor de către condamnat, gradul de vinovăţie şi partea din pedeapsă pe care a executat-o: a) să îl avertizeze pe condamnat, b) să prelungească termenul de executare a muncii cu încă un an, c) să permită executarea pedepsei în bani sau a amenzii, care au fost impuse iniţial după înlocuirea pedepsei privative de libertate, după scăderea sumei care corespunde pedepsei deja executate de prestare a muncii în folosul comunităţii, stabilind pentru fiecare patru ore de muncă o zi, d) să crească sau să limiteze numărul de ore de prestare a muncii în folosul comunităţii în limitele corespunzătoare duratei pedepsei privative de libertate care a fost stabilită iniţial, e) să dispună executarea pedepsei privative de libertate de una până la trei luni pentru pedeapsa de prestare a muncii în folosul comunităţii de până la 240 ore, două până la cinci luni pentru pedeapsa de prestare a muncii în folosul comunităţii mai mare de 240 până la 480 ore, patru până la opt luni pentru pedeapsa de prestare a muncii în folosul comunităţii mai mare de 480 ore până la 720 ore, şapte până la 12 luni pentru pedeapsa de prestare a muncii în folosul comunităţii mai mare de 720 ore şi până la 960 ore şi 11 până la 17 luni pentru pedeapsa de prestare a muncii în folosul comunităţii mai mare de 960 ore, f) dispune executarea pedepsei privative de libertate care a fost stabilită înainte de înlocuire.

8. În cazul în care după înlocuirea pedepsei privative de libertate în pedeapsă pecuniară sau în amendă intervine o schimbare esenţială a dispoziţiilor situaţiei personale şi financiare ale persoanei condamnate, acesta poate solicita de la de la aceeaşi instanţă acordarea unui termen sau extinderea termenului de achitare a pedepsei pecuniare, care nu poate depăşi doi ani, iar modificarea valorii convertite sau chiar modificarea pedepsei pecuniare în muncă în folosul comunităţii, în măsura în care instanţa stabileşte acest lucru. În aceeaşi hotărâre se stabilesc şi consecinţele neîndeplinirii obligaţiilor de mai sus.

9. Pedeapsa privativă de libertate care a fost convertită în pedeapsă pecuniară sau în muncă în folosul comunităţii îşi păstrează caracterul privativ de libertate şi după, executarea parţială sau totală a pedepsei în care a fost convertită.

10. Înlocuirea anterior menţionată în alineatului precedent este exclusă în situaţiile de condamnare pentru infracţiunea de comercializare a narcoticelor. Dispoziţiile Codului penal sau ale legilor penale speciale, care exclud sau reglementează în alt mod înlocuirea pedepselor privative de libertate în pedepse pecuniare sau amenzi sau stabilesc în alt mod semnificaţia înlocuirii sunt anulate sub rezerva alineatului anterior.

11. Punerea în aplicare a acestui articol nu presupune o decizie irevocabilă de condamnare.

12. În cazul în care instanţa a omis să se pronunţe cu privire la înlocuirea pedepsei privative de libertate, persoana care a fost condamnată, prin cerere adresată instanţei emitente a deciziei, poate solicita înlocuirea.

Art. 83 – Motivele reducerii pedepsei

În situaţiile în care în partea generală este prevăzute o pedeapsă redusă fără nici o altă determinare, pedeapsa care trebuie stabilită este calculată astfel: a) în locul pedepsei cu moartea9) sau a detenţiunii pe viaţă se stabileşte detenţia pe durată determinată de minim 10 ani; b) în locul pedepsei cu detenţia de peste 10 ani se stabileşte detenţia de până la 10 ani sau închisoare de cel puţin doi ani; c) în locul pedepsei cu detenţie de până la 10 ani se stabileşte detenţia de până la 6 ani sau închisoare de cel puţin un an; d) în orice altă situaţie judecătorul reduce pedeapsa în mod liber până la limita minimă a tipului respectiv de pedeapsă; e) dacă legea prevede cumulativ pedeapsa privativă de libertate şi pedeapsa pecuniară, poate fi stabilită numai pedeapsa pecuniară.

Art. 84 – Circumstanţe atenuante

1. Pedeapsa se reduce de asemenea şi în măsura prevăzută de articolul anterior şi în situaţiile în care instanţa consideră că se aplică circumstanţe atenuante.

2. Sunt considerate circumstanţe atenuante cu precădere: a) faptul că persoana vinovată a dus până la momentul săvârşirii infracţiunii o viaţă onorabilă, individuală, profesională şi socială în general; b) faptul că fapta sa a fost săvârşită din motive oneste, din sărăcie, în urma unei ameninţări serioase sau în mod impus de persoana căreia acesta îi dă ascultare sau cu care se află în relaţie de dependenţă c) faptul că a fost îndemnat la fapta sa de un comportament necuviincios al victimei sau a fost condus de furie sau de o durere violentă cauzată împotriva sa printr-o altă faptă injustă; d) faptul că şi-a exprimat sincer regretul şi a urmărit să înlăture sau să reducă consecinţele faptei sale; şi e) faptul că persoana în culpă a avut un comportament satisfăcător pe o perioadă relativ mare după săvârşirea faptei.

Art. 85 – Concurenţa motivelor de reducere a pedepsei

În cazul în care sunt concurente mai multe motive de reducere a pedepsei conform art. 83 sau sunt aplicaţi concomitent unul sau mai multe asemenea motive în concurenţă cu circumstanţele atenuante (art. 84), se aplică doar o dată reducerea pedepsei conform prevederilor art. 83. În evaluarea pedepsei se iau în calcul toate motivele de mai sus, precum şi circumstanţele atenuante.

Art. 86 – Aplicarea pedepsei cu moartea*

Abrogat prin art. 1 alin. 12 lit. b) din Legea 2207/1994.

Art. 87 – Calcularea detenţiei provizorii [respectiv arestul preventiv]

1. Dacă se stabileşte o pedeapsă privativă de libertate şi după stabilirea duratei acesteia, se deduce perioada de detenţie provizorie dispusă de către autoritatea de investigaţii indiferent de jurisdicţia acesteia. De asemenea, se deduce perioada reţinerii de la arestare până la detenţia sa provizorie.

2. În cazul concursului de infracţiuni supuse aceleiaşi judecăţi se scade din pedeapsa stabilită pentru una dintre acestea, perioada de detenţie provizorie care a fost dispusă pentru oricare dintre acestea. De asemenea, se scade şi perioada detenţiei prevăzute la alin. 1 din acest articol, chiar dacă prin hotărâre inculpatul a fost găsit nevinovat pentru infracţiunea pentru care a fost deţinut provizoriu.

3. De asemenea, se deduce perioada de internare a persoanei condamnate la spitalul de psihiatrie (art. 200 din Codul de procedură penală).

4. Autoritatea competentă pentru executarea sentinţelor judiciare deduce din pedeapsă perioada de detenţie executată de la pronunţarea hotărârii până la data la care aceasta a rămas irevocabilă.

II. Infractori recidivişti şi de obicei

Art. 88 – Recidiva

1. Există recidivă când persoana este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate care depăşeşte şase luni pentru o crimă sau un delict săvârşit cu intenţie, iar în cinci ani de la comunicarea hotărârii irevocabile de condamnare, dacă a fost condamnat pentru un delict sau în zece ani, dacă a fost condamnat pentru crimă, săvârşeşte o nouă crimă sau delict cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare de cel puţin trei luni.

2. Pentru calcularea a cinci sau zece ani nu este luată în calcul perioada de executare în fapt a pedepsei privative de libertate sau a măsurii de siguranţă în închisoare sau într-o instituţie corecţională sau terapeutică, precum şi perioada în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei.

Art. 89 – Pedeapsa în caz de recidivă

1. În cazul recidivei, pedeapsa prevăzută pentru faptă se agravează şi poate depăşi limita maximă stabilită de lege şi poate ajunge până la limita maximă a tipului pedepsei impuse. În cazul în care în lege se stabileşte separat o pedeapsă privativă de libertate sau o pedeapsă pecuniară, se stabileşte întotdeauna prima pedeapsă, sporită conform alineatului anterior.

2. În cazul unei a treia recidive şi a oricărei recidive următoare, dacă pentru faptă se stabileşte pedeapsa cu închisoarea, a cărei limită maximă depăşeşte un an, se stabileşte pedeapsa cu închisoarea de cel puţin 18 luni.

3. În cazul înlocuirii pedepsei cu închisoarea, stabilită conform acestui articol, suma convertită este de minim: a) dublul sumei convertite la prima recidivă b) triplul limitei minime la a doua recidivă şi c) de cinci ori limita minimă a sumei convertite pentru orice recidivă ulterioară.

Art. 90 – Infractori recidivişti de obicei

1. În cazul în care o persoană, în pofida faptului că a fost pedepsită în mod repetat, dar cel puţin de trei ori pentru infracţiuni sau delicte săvârşite cu intenţie, cu pedepse privative de liberate, una dintre acestea fiind cel puţin detenţie, săvârşeşte o nouă crimă sau un nou delict cu intenţie, care în corelaţie cu faptele anterioare demonstrează că este infractor de obicei sau de profesie, periculos pentru siguranţa publică, instanţa stabileşte pedeapsa cu detenţia pe perioadă nedeterminată, dacă pedeapsa prevăzută conform dispoziţiilor cuprinse în articolul anterior este detenţia pe perioadă determinată. Pedeapsă se execută în unităţi speciale sau în secţii speciale din cadrul penitenciarelor. În hotărâre se stabileşte doar perioada minimă de detenţie care este de minim două treimi din limita maximă a pedepsei menţionată în articolul anterior.

2. Pedepsele privative de libertate stabilite pentru fapte care constituie conform legislaţiei elene crime sau delicte, săvârşite cu intenţie şi săvârşite în totalitate sau în parte în străinătate, sunt luate în considerare pentru a se aplica pedeapsa prevăzută mai sus; detenţia este asimilată cu pedeapsa privativă de libertate conform legislaţiile străine, care pe baza conţinutului ei corespunde cel mai mult detenţiei.

Art. 91 – Încheierea detenţiei nedeterminate

1. După împlinirea limitei minime de detenţie care a fost stabilită în hotărâre conform articolului anterior alin. 1 şi, ulterior la fiecare trei ani, se analizează posibilitatea liberării, la cererea condamnatului sau din oficiu. Liberarea se dispune dacă condamnatul arată că în perioada executată în închisoare a avut o conduită satisfăcătoare, prin care ar putea să facă dovada că nu va săvârşi o nouă infracţiune. instanţa pentru delicte în regiunea căreia se execută pedeapsa, are competenţa de a hotărî în acest sens, în urma avizului liberat de către conducerea unităţii.

2. Măsura liberării este întotdeauna condiţionată: poate fi revocată conform dispoziţiilor prevăzute la art. 107 alin. 1 şi rămâne definitivă dacă în decurs de cinci ani nu este revocată. În privinţa revocării se aplică mutatis mutandis prevederile art. 110 alin. 3, 4, 5.

3. În toate cazurile, termenul de pedeapsă aplicat persoanei condamnate la detenţie pe perioadă nedeterminată nu poate depăşi data de expirare a termenului limită stabilit în hotărâre cu mai mult de cincisprezece ani, dacă este vorba despre o faptă care se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani şi cu mai mult de douăzeci de ani în celelalte situaţii.

4. În cazul în care intervine situaţia concursului de infracţiuni conform art. 97 lit. a), instanţa stabileşte din nou limita minimă a pedepsei stabilită conform art. 90 alin. 1, majorând-o în măsura prevăzută la art. 94 alin. 1

Art. 92 – Infractorii de obicei independent de recidivă

Indiferent de existenţa recidivei, dispoziţiile art. 89 alin. 1 se aplică şi infractorilor de obicei şi a celor de profesie. În cazul în care aceştia sunt periculoşi pentru siguranţa publică şi pedeapsa prevăzută pentru fapta sau pentru faptele săvârşite este detenţia temporară, se poate dispune detenţia pe perioadă nedeterminată. Limita minimă a duratei acesteia este de minim jumătate din limita maximă a pedepsei aplicate făptuitorului. În ceea ce priveşte celelalte elemente, se aplică prevederile art. 90 şi 91.

Art. 93 – Infractorii recidivişti din culpă

Prevederile art. 89 alin. 1 se aplică, de asemenea, în cazul unei pedepse privative de libertate de cel puţin 6 luni pentru delicte săvârşite din culpă, dacă făptuitorul în decurs de cinci luni de la publicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile săvârşeşte acelaşi delict sau un delict similar din culpă.

III. Concursul de infracţiuni

Art. 94 – Pedeapsa rezultantă în cazul pedepselor privative de libertate

1. Cu privire la persoana care a săvârşit două sau mai multe infracţiuni prin două sau mai multe fapte pedepsite conform legii cu pedepse privative de libertate cu durată determinată, pedeapsa rezultantă stabilită după evaluare constă în cea mai severă dintre pedepsele concurente sporită [sporită, dacă este cazul]. În cazul în care pedepsele concurente sunt de acelaşi tip şi de durată egală, pedeapsa rezultantă se calculează prin adăugarea unui spor la una dintre pedepse. Majorarea pedepsei celei mai grave pentru fiecare dintre pedepsele concurente este de minim: a) patru luni, dacă pedeapsa concurentă depăşeşte doi ani; b) un an dacă pedeapsa concurentă este detenţia de până la zece ani; şi c) doi ani, dacă pedeapsa concurentă este detenţia mai mare de zece ani. În toate cazurile, sporul nu poate depăşi trei pătrimi (¾) din suma celorlalte pedepse concurente, iar pedeapsa rezultantă nu poate depăşi douăzeci şi cinci de ani, pentru detenţie, zece ani pentru pedeapsa cu închisoarea şi şase luni pentru arest.

2. În cazul în care infracţiunile concurente au fost săvârşite printr-o singură faptă, instanţa stabileşte sporul de pedeapsă adăugat la cea mai severă pedeapsă dintre cele concurente, fără a depăşi limita maximă a tipului respectiv de pedeapsă. În cazul infracţiunilor de omor din culpă concurente, în cazuri excepţionale, instanţa poate stabili pedeapsa rezultantă conform alin. 1.

3. În cazul amnistiei, graţierii, suspendării urmăririi penale, liberării condiţionate, prescripţiei, înlăturării pedepsei pentru una sau mai multe infracţiuni concurente, pentru care pedepsele au fost calculate conform prevederilor din alineatele anterioare, se continuă executarea celorlalte pedepse şi, dacă este cazul, procurorul poate face o nouă calculare a acestora, din oficiu sau la cererea persoanei condamnate.

4. Pedepsele stabilite pentru infracţiuni sau delicte săvârşite cu intenţie, cu întrebuinţare de violenţe şi de deţinuţi împotriva altor deţinuţi sau a angajaţilor din penitenciare sau pe perioada învoirii [din penitenciar] sunt executate în întregime după executarea pedepsei stabilite sau care va fi stabilită pentru fapta care a dus la încarcerarea condamnatului.

Art. 95 – Pedepse complementare concurente etc.

Pedepsele complementare (art. 59-64) şi măsurile de siguranţă (art. 71-76) sunt impuse sau pot fi impuse împreună cu pedeapsa rezultantă, şi dacă legea stabileşte, pentru una din infracţiunile concurente.

Art. 96 – Pedeapsa rezultantă în cazul concurenţei pedepselor monetare

1. În cazul în care sunt concurente mai multe pedepse pecuniare sau amenzi, pedeapsa rezultantă se stabileşte prin majorarea celei mai severe pedepse în funcţie de situaţia financiară a persoanei condamnate. Cu toate acestea, sporul nu poate depăşi trei pătrimi (¾) din suma celorlalte pedepse concurente. În cazul în care pedepsele concurente sunt egale, pedeapsa rezultantă se stabileşte prin majorarea uneia dintre acestea.

2. Dispoziţiile art. 94 alin. 2 se aplică şi pentru dispoziţiile cuprinse în acest articol.

Art. 97 – Alte cazuri în care se aplică pedeapsa rezultantă

Dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi art. 96 alin. 1 se aplică şi dacă, înainte de executarea pedepsei în totalitate, înainte de prescripţie sau graţiere, se stabileşte o pedeapsă pentru o altă infracţiune, indiferent de momentul săvârşirii respectivei infracţiuni.

Art. 98 – Săvârşirea repetată a unei infracţiuni

1. În cazul săvârşirii repetate a unei infracţiuni de către aceeaşi persoană prin îndeplinirea un singur act, instanţa poate stabili o singură pedeapsă în locul aplicării prevederilor art. 94 alin. 1. În stabilirea pedepsei, instanţa ia în calcul conţinutul actelor parţiale în întregimea lor.

2. Valoarea obiectului faptei şi prejudiciul patrimonial, precum şi beneficiul patrimonial care rezultă din săvârşirea repetată a infracţiunii sunt luate în calcul în ansamblul lor dacă făptuitorul a urmărit acest rezultat prin îndeplinirea mai multor acte. În situaţiile acestea caracterul penal al faptei este stabilit pe baza valorii totale a obiectului şi a prejudiciului patrimonial total sau a beneficiului patrimonial total obţinut sau urmărit, în funcţie de infracţiune.

CAPITOLUL VI

Suspendarea condiţionată a pedepsei şi liberarea condiţionată

I. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Art. 99 – Pedepse suspendate şi durata suspendării

În cazul condamnării prin hotărâre irevocabilă pentru săvârşirea unei crime sau a unui delict, la executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de un an, printr-o decizie sau mai multe în care pedepsele nu depăşesc în total limita prevăzută mai sus, se stabileşte o pedeapsă de până la trei ani, instanţa dispune prin hotărâre suspendarea executării pedepsei pe o anumită perioadă de timp, de la unul la trei ani, în afara situaţiei în care consideră, pe baza unor probe amintite în mod expres în motivarea hotărârii, că executarea pedepsei conform art. 82 este absolut necesară pentru a împiedica săvârşirea unor noi infracţiuni. Perioada suspendării nu poate fi mai scurtă decât perioada pedepsei. Suspendarea executării pedepsei se dispune independent de achitarea anterioară a cheltuielilor de judecată.

Art. 100 – Suspendarea pedepselor care depăşesc trei ani. Suspendarea pedepsei sub supraveghere

1. În cazul în care se stabileşte o pedeapsă cu închisoarea de la trei la cinci ani, cu aplicarea condiţiilor prevăzute la art. 99 alin. 1, instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supravegherea şi în custodia consilierului de reintegrare socială pe o perioadă de la trei la cinci ani, cu excepţia cazului în care consideră pe baza unor elemente special amintite în motivarea hotărârii că executarea pedepsei este absolut necesară pentru a împiedica săvârşirea unor noi infracţiuni.

2. Custodia şi supravegherea consilierului de reintegrare socială include sesiuni săptămânale cu persoana condamnată, individual şi împreună cu alte persoane condamnate pentru infracţiuni similare, în cadrul cărora se încearcă conştientizarea gravităţii faptelor săvârşite, evidenţierea consecinţelor lor, identificarea cauzelor care au dus la săvârşirea infracţiunii, dar şi propuneri pentru nerepetarea acestora. În atribuţiile consilierului intră, de asemenea, supravegherea îndeplinirii dispoziţiilor impuse de instanţă şi înaintarea unui raport semestrial în acest sens către procurorul competent. Totodată, consilierul raportează imediat orice încălcare gravă a condiţiilor stabilite pentru persoana condamnată.

3. Instanţa, prin hotărârea de suspendare sub supraveghere, notifică persoana condamnată cu privire la condiţiile stabilite, care alternativ sau cumulativ, pot fi: a) remedierea prejudiciului cauzat victimei infracţiunii, b) obligaţia inculpatului de a se prezenta la anumite intervale de timp la autorităţile de poliţie din localitatea de reşedinţă, c) retragerea permisului de conducere pe o perioadă de până la un an, dacă fapta constituie încălcare gravă a normelor rutiere, d) interdicţia aplicată persoanei condamnate de a părăsi localitatea de reşedinţă sau locul stabilit de instanţă, fără învoire. Învoirea se liberează în scris şi are valabilitate temporară. Se dispune persoanei condamnate de către procurorul din cadrul instanţei pentru delicte, la propunerea consilierului de reintegrare socială, exclusiv din motive de muncă, studii, sănătate sau motive familiale, e) retragerea paşaportului sau a altui document de călătorie echivalent şi interzicerea părăsirii ţării, cu excepţia cazului în care s-a acordat şi în cazul acesta, învoirea menţionată la lit. d), care nu poate depăşi o lună, f) Interzicerea aplicată persoanei condamnate de a aborda sau de a contacta cu anumite persoane, g) îndeplinirea obligaţiilor privind întreţinerea şi îngrijirea altor persoane, h) obligaţia cu privire la terapie sau tratament special sau internarea într-o anumită instituţie.

4. În cazul în care pe durata suspendării pedepsei persoana condamnată încalcă dispoziţiile instanţei şi obligaţia de participare la sesiunile organizate de consilierul de reintegrare socială şi supraveghere, instanţa care a emis hotărârea, la cererea procurorului competent, decide cu privire la revocarea suspendării. Dacă instanţa este o instanţă mixtă cu juraţi sau o curte de apel mixtă cu juraţi, competenţa este deţinută de curtea de apel cu trei juri şi, respectiv, cinci juri. Revocarea suspendării se dispune dacă instanţa consideră că numărul şi gravitatea încălcărilor sunt atât de semnificative, încât este necesară executarea pedepsei privative de libertate pentru a împiedica săvârşirea unor noi infracţiuni.

5. Instanţa prevăzută la alineatul anterior, la cererea procurorului competent sau a persoanei condamnate, poate decide modificarea dispoziţiilor, reducerea sau extinderea perioadei de supraveghere sau chiar revocarea completă a supravegherii cu menţinerea simultană a suspendării, dacă apreciază că este necesar având în vedere conduita generală a persoanei condamnate pe durata suspendării pedepsei. O nouă cerere a persoanei condamnate poate fi înaintată după şase luni de la respingerea cererii anterioare.

Art. 100Α – Suspendarea sub supraveghere

[Abrogat prin art. 34 din Legea 3094/2010]

Art. 101 – Revocarea suspendării

1. În cazul în care după dispunerea suspendării, pe parcursul acesteia, se dovedeşte că persoana a fost condamnată anterior printr-o hotărâre irevocabilă la o pedeapsă privativă de libertate pentru una dintre faptele stabilite la art. 99, instanţa, pe baza cererii procurorului, poate revoca suspendarea.

2. În cazul în care pe parcursul suspendării devine irevocabilă o condamnare pentru fapta săvârşită înainte de comunicarea hotărârii de suspendare, se consideră că suspendarea nu s-a acordat; pedeapsa suspendată se execută conform prevederilor art. 94 alin. 1 şi art. 96 alin. 1, cu excepţia cazului în care instanţa, pronunţând noua condamnare, dispune expres prin aceeaşi hotărâre să se menţină suspendarea, luând în considerare caracterului nepericulos al delictului pentru care s-a stabilit noua condamnare. Aceste dispoziţii se aplică şi dacă, după perioada suspendării, a urmat condamnarea sau a început urmărirea penală pentru o faptă săvârşită înainte de suspendare, imediat după ce hotărârea a rămas irevocabilă cu privire la condamnarea pentru această faptă.

Art. 102 – Abrogarea suspendării

1. În cazul în care pe parcursul suspendării inculpatul este condamnat din nou la o pedeapsă privativă de libertate pentru o crimă sau un delict săvârşit pe durata suspendării, suspendarea se abrogă imediat ce noua condamnare devine irevocabilă. Pedeapsa stabilită prin noua condamnare se execută în continuarea pedepsei suspendate, cu excepţia situaţiei în care, având în vedere caracterul nepericulos al delictului reţinut în noua condamnare, instanţa prin aceeaşi hotărâre, dispune expres menţinerea suspendării.

2. În cazul în care suspendarea nu este abrogată conform celor de mai sus sau nu este revocată conform prevederilor art. 101, se consideră că pedeapsa suspendată nu a fost stabilită.

Art. 103 – Efectul unei hotărâri judecătoreşti străine

În cazul în care condamnarea definită la art. 99, 101 şi 102 a intervenit prin hotărârea unei instanţe străine, demersurile sale în ceea ce priveşte dispunerea, revocarea sau abrogarea suspendării în orice situaţie, rămân la discreţia instanţei.

Art. 104 – Cheltuieli judiciare, despăgubiri şi pedepse complementare

1. Suspendarea pedepsei nu exceptează persoana condamnată de la plata cheltuielilor judiciare, despăgubirilor civile sau compensaţiilor monetare.

2. Interdicţia unor drepturi şi libertăţi, aplicate împreună cu pedeapsa principală se suspendă şi se înlătură împreună cu pedeapsa principală. Cu toate acestea, în cazul interdicţiilor stabilite cu privire la funcţionarii publici (art. 263), instanţa poate dispune menţinerea acestor interdicţii.

II. Liberarea condiţionată a persoanei condamnate

Art. 105 – Persoanele condamnate eligibile pentru liberare

1. Persoanele care au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate pot fi liberate condiţionat conform dispoziţiilor de mai jos, dacă au executat:

a) în cazul pedepsei cu închisoarea, două cincimi din pedeapsa lor,

b) în cazul detenţiei temporare, trei cincimi din pedeapsa lor,

c ) în cazul detenţiunii pe viaţă, cel puţin nouăsprezece (19) ani.

Liberarea condiţionată se dispune dacă hotărârea de condamnare nu a rămas irevocabilă.

2. Perioada de trei cincimi se limitează la două cincimi din pedeapsa stabilită şi în cazul detenţiunii pe viaţă, cei nouăsprezece (19) ani se restrâng la cincisprezece (15) ani, în cazul în care condamnatul a depăşit şaptezeci (70) de ani. Perioada de cincisprezece (15) ani se majorează cu două cincimi din restul pedepselor stabilite, în cazul în care acestea sunt aplicate cumulativ. Cu toate acestea, în toate cazurile, condamnatul poate fi liberat dacă a executat nouăsprezece (19) ani. După împlinirea vârstei de 65 de ani de către deţinut, fiecare zi executată în penitenciar se calculează în beneficiul condamnatului în cuantum de două (2) zile din pedeapsa executată. În cazul în care condamnatul lucrează, fiecare zi de muncă se calculează în cuantum de o jumătate de zi în plus din pedeapsa executată. În cazul în care, pentru această categorie de deţinuţi, conform altor prevederi cuantumul pedepsei este diminuat, se aplică respectivele prevederi. Prevederile alin. de faţă nu se aplică deţinuţilor pentru infracţiunea de înaltă trădare, pentru care se aplică prevederile art. 105 alin. 2 din Legea nr. 1492/1950 privind ratificarea Codului penal.

3. În cazul pedepselor cu închisoarea care nu au fost convertite, dacă s-a executat în orice mod o cincime din acestea, instanţa pentru delicte cu trei juri din circumscripţia locului de detenţie, converteşte următoarea cincime din aceste pedepse în pedeapsă pecuniară şi dispune liberarea condamnatului, cu excepţia situaţiei în care prin hotărâre motivată specială apreciază, în baza conduitei generale a condamnatului pe perioada executării pedepsei, că pedeapsa pecuniară nu este suficientă pentru împiedicarea săvârşirii altor infracţiuni. Condamnatul poate formula apel împotriva acestei hotărâri. În cazul în care instanţa consideră că respectivul deţinut se află în incapacitate financiară absolută cu privire la achitarea pedepsei pecuniare, o converteşte în pedeapsă de prestare a muncii în folosul comunităţii, conform celor stabilite la art. 82 alin. 5. În toate celelalte cazuri, se aplică art. 82 alin. 6-8.

4. În cazul concurenţei mai multor pedepse, condamnatul poate fi liberat condiţionat, dacă a executat suma cuantumurilor pedepselor, prevăzute în alin. 1. În toate cazurile, condamnatul poate fi liberat dacă a executat douăzeci şi cinci de ani, chiar dacă suma de mai sus depăşeşte această limită.

5. În cazul liberării condiţionate, dacă se impune aplicarea unei măsuri privative de libertate după executarea pedepsei, termenul de încercare începe după încheierea acestei măsuri. În cazul în care, prin hotărâre judecătorească, se dispune expulzarea condamnatului liberat condiţionat, expulzarea se execută imediat după liberarea condiţionată a acestuia, cu excepţia situaţiei în care expulzarea este imposibilă, în acest caz condamnatul fiind liberat, cu începerea termenului de încercare.

6. Pentru dispunerea liberării condiţionate, pedeapsa executată se consideră cea calculată în beneficiul persoanei condamnate conform prevederilor în vigoare. Cu toate acestea, în cazul pedepselor cu detenţia, persoana condamnată nu poate fi liberată condiţionat, dacă nu a executat în penitenciar o perioadă egală cu o treime din pedeapsa stabilită şi, în cazul detenţiunii pe viaţă, cincisprezece (15) ani. Perioada de o treime sau, în cazul detenţiunii pe viaţă, cincisprezece (15) ani, se majorează cu două cincimi din restul pedepselor impuse, în cazul în care acestea se aplică în mod cumulat. Cu toate acestea, în toate cazurile, condamnatul poate fi liberat dacă a executat nouăsprezece (19) ani. Prevederile prezentului alineat nu se aplică persoanelor condamnate pentru înaltă trădare, cu privire la care se aplică art. 5 din Legea 2058/1952. De asemenea, prevederile prezentului alineat nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiunea prevăzută la art. 299 alin. 1, dacă fapta a fost săvârşită pe durata detenţiei în penitenciar.

7. Cu privire la persoanele condamnate care suferă de hemiplegie sau paraplegie, scleroză în plăci sau au fost supuşi unei intervenţii de transplant de inimă, ficat, rinichi sau măduvă sau sunt purtători ai sindromului imunodeficienţei dobândite sau suferă de neoplasm malign sau de insuficienţă renală pentru care se face hemodializa regulată sau de tuberculoză pe parcursul tratamentului acesteia, fiecare zi de detenţie se calculează în beneficiul persoanei condamnate în cuantum de două (2) zile din pedeapsa executată. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi cu privire la: a) persoanele condamnate cu un procent de invaliditate de peste cincizeci la sută (50%), care nu pot lucra, dacă se consideră că detenţia în penitenciar poate fi extrem de împovărătoare din cauza incapacităţii lor de auto-îngrijire, b) persoanele condamnate cu un procent de invaliditate de peste (67%), c) persoanele condamnate cărora le este interzis, după avizarea de către Centrul de certificare a invalidităţii (C.C.I.), să muncească sau să se angajeze, deoarece există motive întemeiate să se considere că aceste activităţi ar putea avea ca rezultat un prejudiciu grav sau permanent pentru sănătatea acestora, d) persoanele condamnate care sunt internate în unităţi de tratament sau spitale, dacă spitalizarea acestora a durat cel puţin patru (4) luni, e) mamele condamnate, pe perioada în care au împreună cu ele copiii minori, f) persoanele condamnate care participă la programe terapeutice de reabilitare psihică în urma consumului de droguri, organizate de instituţii certificate, conform art. 51 din Legea nr. 4139/2013 (A’74), şi g) persoanele condamnate aflaţi în arestul secţiilor de poliţie, pe perioada reţinerii lor. Gradul de handicap, conform lit. a) şi b) se certifică prin procedura prevăzută la art. 110Α alin. 4. Recalcularea în beneficiul condamnatului se face de către autoritatea judiciară competentă, conform art. 46 alin. 1 din Codul penitenciarelor şi se aplică cu privire la măsura liberării condiţionate, precum şi cu privire la încetarea executării pedepsei, înlocuirea acesteia în pedeapsă pecuniară, muncă în folosul comunităţii sau executarea cumulată a pedepselor.

8. În toate cazurile, cuantumul zilelor de pedeapsă rezultat în urma recalculării făcute în beneficiul condamnatului sau a persoanelor aflate în arest preventiv include şi perioada de spitalizare în spitalele penitenciar, spitalele penitenciar de psihiatrie din Korydallos, precum şi în orice altă unitate medicală.

Art. 106 – Condiţii pentru dispunerea liberării

1. Liberarea condiţionată se dispune în orice situaţie, cu excepţia situaţiei în care se consideră pe baza unei motivări speciale că purtarea persoanei condamnate pe perioada executării pedepsei face absolut necesară continuarea detenţiei pentru a se împiedica săvârşirea de noi infracţiuni. Această prevedere nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiunea de înaltă trădare, cu privire la care continuă să se facă aplicarea prevederilor art. 106 alin. 1 din Legea nr. 1492/1950 privind ratificarea Codului penal.

2. Persoanei liberate i se pot stabili anumite obligaţii care privesc modul de viaţă şi în special locul de reşedinţă. Aceste obligaţii pot fi oricând revocate sau modificate la cererea persoanei liberate.

3. Prevederile art. 100Α alin. 2-4 se aplică în consecinţă.

Art. 106Α – [fără titlu]

[Abrogat conform art. 1 alin. 12 din Legea nr. 2207/1994]

Art. 107 – Revocarea liberării

1. Liberarea poate fi revocată dacă persoana liberată nu respectă obligaţiile stabilite la liberare.

2. În cazul revocării, perioada de la liberare până la noua arestare nu se ia în calcul cu privire la durata pedepsei.

Art. 108 – Abrogarea liberării

În cazul în care în perioada prevăzută la art. 109, persoana liberată săvârşeşte o infracţiune cu intenţie, pentru care s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, prin hotărâre irevocabilă, indiferent de momentul pronunţării hotărârii, se execută cumulativ şi în întregime restul pedepsei anterioare, care ar fi trebuit execută la momentul liberării condiţionate.

Art. 109 – Consecinţele nerevocării

În cazul în care de la liberare se scurge o perioada de timp corespondentă cu perioada pedepsei care rămăsese de executat, în cazul în care acesta depăşeşte trei ani, sau dacă trec trei ani fără a avea loc revocarea, se consideră că pedeapsa a fost revocată. Detenţiunea pe viaţă se consideră că a fost executată dacă trec zece ani de la liberare fără să se dispună revocarea.

Art. 110 – Procedura de dispunere şi de revocare a liberării

1. Consiliul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de executare a pedepsei decide cu privire la dispunerea şi revocarea liberării condiţionate. Condamnatul nu este citat, nu se prezintă în faţa consiliului, dar poate să înainteze un memoriu scris, după ce a luat la cunoştinţă de propunerea procurorului prin intermediul directorului penitenciarului. Cu toate acestea, în cazul în care consiliul consideră necesar, se poate dispune înfăţişarea persoanei condamnate.

2. Liberarea condiţionată se dispune la cererea conducerii penitenciarului în care este încarcerat condamnatul. Cererea se depune cu o lună înainte de împlinirea termenului prevăzut la art. 105. În cazul în care conducerea instituţiei apreciază că sunt aplicabile condiţiile pentru respingerea liberării condiţionate, conducerea instituţiei înaintează un raport în acest sens împreună cu raportul serviciului social al instituţiei către procurorul din cadrul instanţei pentru delicte, care îl înaintează consiliului.

3. Acelaşi consiliu judiciar decide cu privire la revocare, la propunerea autorităţilor care au monitorizat persoana liberată.

4. Supravegherea poate fi atribuită şi unei societăţi de protejare a persoanelor liberate.

5. În caz de urgenţă, pentru a se preveni punerea în pericol a ordinii publice, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia în care se află localitatea de reşedinţă a persoanei liberate poate dispune arestarea preventivă a acesteia, care are ca rezultat imediat decizia de revocare, pe baza procedurii legale. În cazul unei revocări definitive, se consideră că aceasta a intervenit în ziua arestării.

Art. 110Α – [fără titlu]

1. Liberarea condiţionată se dispune indiferent dacă sunt întrunite colectiv condiţiile prevăzute la art. 105 şi 106, în cazul în care condamnatul suferă de un sindrom de imunodeficienţă dobândită sau insuficienţă renală cronică, fiind supus unei hemodialize regulate sau de o tuberculoză rezistentă sau este tetraplegic sau a suferit transplant de ficat, măduvă şi inimă sau suferă de neoplasm malign în stadiu final sau de ciroză hepatică cu handicap de peste şaizeci şi şapte la sută (67%) sau demenţă senilă având peste optzeci (80) de ani.

2. Liberarea se dispune, indiferent dacă sunt întrunite colectiv condiţiile prevăzute la art. 105 şi 106 şi în situaţiile de mai jos, în care s-a pronunţat o pedeapsă personală privativă de libertate: a) persoanelor condamnate cu un procent de invaliditate de peste cincizeci la sută (50%) dacă se consideră că detenţia în penitenciar poate fi extrem de împovărătoare din cauza incapacităţii lor de auto-îngrijire, şi b) persoanelor condamnate cu un procent de invaliditate de peste şaizeci şi şapte la sută (67%). În cazul detenţiei provizorii, este necesară executarea unei cincimi din pedeapsă, în orice mod.

3. În cazul detenţiunii pe viaţă, condamnatul cu un procent de invaliditate de peste optzeci la sută (80%) dacă a executat în orice mod cinci (5) ani în cazul în care crima nu este omorul, sau zece (10) ani în orice altă situaţie, execută restul pedepsei la domiciliu, cu aplicarea în consecinţă a art. 56 alin. 3. În această situaţie se poate dispune monitorizarea electronică, aşa cum este prevăzută la art. 283Α din Codul de procedură penală. De asemenea, este posibilă stabilirea unor condiţii cu aplicare mutatis mutandis a art. 100 alin. 2 şi 3 din Codul penal.

4. Verificarea condiţiilor anterioare are loc pe baza cererii condamnatului, de către consiliul instanţei pentru delicte sau, în cazul condamnatului care execută pedeapsa cu detenţie pe viaţă, de către consiliul curţii de apel. Procurorul, după depunerea cererii, dispune o expertiză specială, pentru confirmarea condiţiilor din alineatele anterioare şi certificarea procentului de invaliditate, dacă acesta a fost confirmat de Centrul de certificare a invalidităţii (C.C.I.). Expertiza specială de mai sus sau confirmarea din partea C.C.I. este înaintată de procuror consiliului competent, împreună cu propunerea sa. Se poate face apel în casare împotriva deciziei consiliului de apel. Detaliile privind expertiza specială de mai sus sunt stabilite prin ordin comun al Ministerului de Justiţie, Transparenţă şi Drepturile Omului şi a Ministerului Sănătăţii. În expertiza specială sau adeverinţa C.C.I. se specifică în mod obligatoriu dacă handicapul este permanent sau provizoriu şi menţionează în cazul handicapului provizoriu durata şi procentul. În cazul handicapului provizoriu, procurorul competent depune cu o (1) lună înainte de încheierea perioadei certificate cu privire la handicap, în atenţia consiliului, propunerea de reexaminare a liberării condiţionate dispuse. Din acest motiv, cu două (2) luni înainte de încheierea perioadei certificate cu privire la handicap, dispune o expertiză specială sau notificarea centrului C.C.I. competent pentru o nouă certificare a condiţiilor de stabilire a procentului de invaliditate. În cazul în care nu sunt aplicabile condiţiile din alineatele anterioare, se dispune continuarea executării pedepsei. Perioada scursă de la data eliberării condiţionate se calculează ca timp real de executare a pedepsei. Reexaminarea handicapului şi confirmarea condiţiilor prevăzute în prezentul articol se finalizează în perioada prevăzută la art. 109.

5. Sub rezerva art. 107 şi 108, liberarea condiţionată conform alin. 1 şi 2 se înregistrează în cazierul judiciar al persoanei condamnate, se dispune doar o dată şi se extinde ipso jure asupra tuturor pedepselor concurente, pentru care se poate dispune o pedeapsă totală conform art. 551 din Codul de procedură penală.

6. Condamnarea pe durata termenului de încercare pentru fapta săvârşită înainte de începerea executării pedepsei, pentru care s-a acordat liberarea condiţionată, nu implică revocarea liberării.

7. În toate situaţiile de mai sus, în afara stabilirii detenţiunii pe viaţă, se poate dispune doar condiţia constând în interdicţia de părăsire a ţării. Revocarea liberării pentru încălcarea condiţiei nu se poate aplica atunci când a fost cauzată din motive de sănătate.

8. Persoanelor liberate conform prevederilor din prezentul articol nu li se poate aplica detenţia provizorie [pentru pretenţii civile].

Art. 110Β – Liberarea condiţionată a persoanelor condamnate aflate în arest la domiciliu sub supraveghere electronică

1. Persoanele condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, la cerere, pot fi eliberate cu condiţia executării pedepsei în arest la domiciliu sub supraveghere electronică, aşa cum se prevede la art. 283Α din Codul de procedură penală, dacă au executat: a) cu privire la detenţia provizorie, 2/5 din pedeapsa lor, b) cu privire la detenţiunea pe viaţă, cel puţin 14 ani. În cazul în care se aplică în mod concurent mai multe pedepse, condamnatul trebuie să execute suma fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la lit. a) şi b). În fiecare situaţie, condamnatul poate fi liberat, dacă a executat 17 ani, chiar şi când cuantumul de mai sus depăşeşte această limită. Pedeapsa executată este considerată cea care a fost calculată în beneficiul persoanei condamnate conform Legii nr. 2058/1952. Prevederile acestui alineat nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiunile prevăzute la art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 4139/2013, art. 134, 187, 187Α, 336, 338, 339 alin. 1 lit. a) şi b), 342 alin. 1 şi 2, 348Α alin. 4, 351Α alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 3, 380 alin. 1 a doua teză şi alin. 2 şi 299 alin. 1, dacă în ultima situaţie s-a dispus detenţiunea pe viaţă. Cu excepţia faptelor prevăzute la art. 134 şi 187Α, prevederile [tezei anterioare] din prezentul alineat nu au aplicare pentru persoanele condamnate pentru faptele din această teză, dacă suferă de afecţiuni cu procent de invaliditate de peste optzeci la sută (80%). Confirmarea handicapului se face la cererea persoanei condamnate de către consiliul instanţei pentru delicte competent, care dispune o expertiză specială, conform celor stabilite la art. 110Α alin. 2 din Codul penal.

2. În cazul detenţiei provizorii condamnatul va trebui să fi rămas în penitenciar pe o perioadă egală cu o cincime (1/5) din pedeapsa stabilită, iar în situaţia detenţiunii pe viaţă pe o perioadă egală cu doisprezece (12) ani. Perioada de o cincime (1/5) sau, în cazul detenţiunii pe viaţă, de doisprezece (12) ani, se majorează cu o cincime din restul pedepselor, în eventualitatea stabilirii lor, în situaţia în care acestea se aplică în mod cumulat. Cu toate acestea, în toate cazurile, condamnatul poate să fie liberat, dacă a executat efectiv în penitenciar paisprezece (14) ani. Pentru liberarea condamnatului conform prevederilor prezentului articol nu este necesar ca hotărârea de condamnare să fie irevocabilă. Prevederile acestui alineat nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiunea de înaltă trădare, pentru care se continuă aplicabilitatea art. 5 din Legea nr. 2058/1952 sau pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută la art. 299 alin. 1 din Codul penal, dacă fapta aceasta a fost săvârşită împotriva funcţionarului în timpul executării atribuţiilor de serviciu.

3. Persoana liberată conform prevederilor acestui articol poate părăsi locul arestului la domiciliu, la ore stabilite, exclusiv din motive de muncă, educaţie sau formare profesională, participare la programe aprobate de întreţinere sau de vindecare a dependenţei de substanţe narcotice sau alcool sau îndeplinire a obligaţiilor care i-au fost impuse. Orele de absenţă ale persoanei condamnate din locul de arest la domiciliu şi ansamblul de obligaţii sunt stabilite prin hotărârea [consiliului] prin care s-a dispus liberarea acestuia sau după ce s-a dispus liberarea, prin dispoziţia procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de executare a pedepsei. Prin dispoziţia sa, acelaşi procuror, la cererea persoanei condamnate sau din oficiu, decide schimbarea locului de arest la domiciliu, modificarea programului de absentare al persoanei condamnate şi stabilirea sau modificarea obligaţiilor celui din urmă. Cu privire la celelalte cazuri se aplică dispoziţiile art. 106 alin. 2.

4. Liberarea persoanei condamnate conform prevederilor acestui articol poate fi revocată atunci când condamnatul nu se conformează obligaţiilor impuse şi se presupune că, având în vedere gravitatea încălcării obligaţiilor sale, modul şi în general condiţiile în care a avut loc, nu se poate anticipa că îşi va respecta obligaţiile în viitor. În cazul revocării, perioada calculată de la data liberării până la data noii arestări nu se consideră pedeapsă executată. În toate cazurile, condamnatul are în continuare dreptul de liberare condiţionată, conform art. 105.

5. Liberarea persoanei condamnate conform prevederilor acestui articol se revocă atunci când condamnatul, în perioada prevăzută în alin. 6, săvârşeşte: a) o crimă sau un delict, cu intenţie, pedepsite cu închisoarea de cel puţin şase (6) luni, conform unei hotărâri de condamnare irevocabile; sau b) infracţiunea prevăzută la art. 173Α. În situaţia revocării liberării, perioada de timp de la liberare până la noua condamnare nu se consideră pedeapsă executată. În cazul acesta, condamnatul are dreptul să fie liberat condiţionat conform art. 105, după executarea în instituţia corecţională a unei perioade de un an în plus faţă de [perioada prevăzută] la art. 105 alin. 1 lit. b) şi c). Nu se aplică teza anterioară, dacă la data la care hotărârea de condamnare a rămas irevocabilă, s-a dispus deja liberarea condiţionată conform art. 105, astfel încât pedeapsa pentru care s-a acordat liberarea se consideră executată, conform prevederilor art. 109. În cazul în care la momentul la care condamnarea a rămas irevocabilă, se acordase deja liberarea conform art. 105, fără executarea perioadei prevăzute la art. 109, se anulează liberarea acordată prevăzută la art. 105 şi condamnatul dobândeşte dreptul de a fi liberat condiţionat conform art. 105, după executarea în instituţia corecţională a unei perioade de un an în plus faţă de [perioada prevăzută] la art. 105 alin. 1 lit. b) şi c).

6. Liberarea dispusă pe baza prezentului articol se extinde până la data la care se dispune liberarea condiţionată conform art. 105.

7. Infracţiunile săvârşite de către persoanele liberate cu condiţia arestului la domiciliu sub supraveghere electronică, se judecă cu prioritate absolută.

Art. 110C – Premise şi procedura de liberare cu condiţia arestului la domiciliu sub supraveghere electronică şi revocarea acesteia

1. Cu privire la liberarea cu condiţia arestului la domiciliu sub supraveghere electronică la cererea persoanei condamnate, decide consiliul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de executare a pedepsei. Condamnatul nu este citat, nici nu se prezintă în faţa consiliului, însă poate să înainteze un memoriu scris. În cazul în care consiliul consideră necesar, poate dispune înfăţişarea persoanei condamnate. Liberarea se dispune în orice situaţie, cu excepţia cazului în care se consideră, printr-o motivare specială, că purtarea persoanei condamnate, în timpul executării pedepsei sale, face absolut necesară continuare detenţiei sale, pentru a împiedica săvârşirea unor noi infracţiuni. Cererea persoanei condamnate este însoţită de un raport al conducerii penitenciarului şi un raport al serviciului social al penitenciarului, înaintate în atenţia consiliului de către procurorul din cadrul instanţei pentru delicte. În raportul serviciului social se face o menţiune specială cu privire la mediul familial şi social extins al persoanei condamnate, cu accent special pe relaţiile acestuia cu persoanele cu care este posibil să coabiteze dacă se dispune liberarea.

2. În cazul în care cererea de liberare cu condiţia arestului la domiciliu sub supraveghere electronică nu este admisă, se poate înainta o nouă cerere în termen de patru (4) luni de la data respingerii cererii anterioare.

3. Acelaşi Consiliu judiciar decide cu privire la revocare, la cererea procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de executare a pedepsei. Condamnatul este citat obligatoriu cu cel puţin zece (10) zile înainte de şedinţa Consiliului judiciar. Liberarea conform art. 110Β se anulează oricând prin dispoziţia procurorului din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia locului de executare a pedepsei, la cererea persoanei condamnate.

4. În caz de urgenţă, pentru a se preveni punerea în pericol a ordinii publice, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte din circumscripţia de domiciliu a persoanei liberate poate dispune arestarea preventivă a acesteia, de care este determinată direct, prin procedura legală, decizia de revocare. În cazul revocării definitive, se consideră că aceasta a intervenit din ziua arestării.

CAPITOLUL VII

Cauze care înlătură răspunderea penală

Ι. Termene de prescripţie

Art. 111 – Termene de prescripţie pentru [urmărirea penală] a infracţiunilor

1. Răspunderea penală se prescrie la împlinirea termenului de prescripţie.

2. Termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală] a crimelor este: a) douăzeci de ani dacă, pentru aceste crime, legea impune pedeapsa cu moartea10) sau detenţiunea pe viaţă b) cincisprezece ani, în toate celelalte cazuri.

3. Termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală] a delictelor este de cinci ani.

4. Termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală] a contravenţiilor este de doi ani.

5. Termenele de mai sus sunt calculate conform calendarului în vigoare.

6. În cazul în care legea impune mai multe pedepse alternative, termenele de prescripţie de mai sus se calculează în funcţie de pedeapsa cea mai severă.

Art. 112 – Data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală] a infracţiunilor

Dacă nu se prevede altfel, termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală] a infracţiunilor începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Art. 113 – Suspendarea cursului prescripţiei pentru [urmărirea penală] a infracţiunilor

1. Cursul termenului prescripţiei se suspendă în timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare sau continuarea urmăririi penale.

2. De asemenea, cursul termenului prescripţiei se suspendă pe durata procedurii principale şi până la data la care hotărârea de condamnare rămâne irevocabilă.

3. Suspendarea prevăzută la alineatele anterioare nu poate fi mai mare de cinci ani pentru crime, trei ani pentru delicte şi un an pentru contravenţii. Termenul limită al suspendării nu se aplică în cazul în care urmărirea penală a fost amânată sau suspendată în temeiul art. 30 alin. 2 şi art. 59 din Codul de procedură penală.

4. În cazul în care pentru urmărirea penală este necesară introducerea unei plângeri, lipsa acesteia nu determină suspendarea termenului prescripţiei.

5. Pentru cazurile pendinte, în care termenul de prescripţie se împlineşte potrivit articolului de faţă şi celor două articole precedente, procurorul competent din cadrul parchetului de pe lângă instanţa pentru delicte poate dispune încetarea urmăririi penale şi închiderea cazului, cu acordul procurorului din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel.

6. Termenul de prescripţie pentru [urmărirea penală a] infracţiunilor prevăzute la art. 323Α, 324, 336, 338, 339, 342, 343, 345, 346, 347, 348, 348Α, 348Β, 348C, 349, 351 şi 351Α, atunci când acestea sunt săvârşite împotriva minorilor, se suspendă până când victima devine majoră şi timp de un an ulterior în cazul unui delict, şi timp de trei ani ulterior în cazul unei crime.

Art. 114 – Termenul de prescripţie pentru [executarea] pedepselor impuse

Termenul de prescripţie pentru [executarea] pedepselor impuse în urma unei hotărâri irevocabile şi care nu a fost executată este: a) treizeci de ani pentru pedeapsa cu moartea11) şi detenţiunea pe viaţă, b) douăzeci de ani pentru detenţia într-o instituţie de psihiatrie (art. 38) sau a detenţiei, c) zece ani în cazul pedepsei cu închisoarea, al pedepsei monetare şi al detenţiei într-o unitate specială de detenţie pentru minori (art. 54) şi d) doi ani în cazul oricărei alte pedepse mai mici.

Art. 115 – Data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru [executarea] pedepselor

Termenul de prescripţie [pentru executarea pedepselor] începe să curgă de la data în care hotărârea a rămas irevocabilă.

Art. 116 – Suspendarea cursului prescripţiei [executării] pedepselor

Cursul termenului prescripţiei se suspendă: a) în timpul cât o dispoziţie legală împiedică începerea sau continuarea executării pedepsei; b) în timpul cât s-a suspendat executarea pedepsei potrivit art. 99, sau a fost permisă plata în rate a pedepsei monetare impuse sau a amenzii şi c) în timpul cât a fost executată una dintre măsurile prevăzute la art. 71 şi 72.

ΙΙ. Renunţarea la plângerea penală

Art. 117 – Lipsa plângerii penale sau declaraţia de renunţare la dreptul de a depune o plângere penală

1. În cazul în care legea prevede necesitatea unei plângeri penale pentru urmărirea penală a unei infracţiuni, răspunderea penală este înlăturată dacă persoana în drept să depună plângerea penală nu o depune în termen de trei luni de la data la care a luat cunoştinţă despre fapta săvârşită şi despre autorul faptei sau despre unul dintre participanţi.

2. Declaraţia expresă a persoanei în drept să depună o plângere penală dată în faţa autorităţii competente, potrivit căreia renunţă la dreptul de a depune o plângere penală conduce, de asemenea, la acelaşi rezultat.

Art. 118 – Persoanele în drept să introducă o plângere penală

1. Dreptul de a introduce o plângere penală aparţine victimei directe a infracţiunii, dacă legea nu prevede altfel printr-o dispoziţie specială.

2. În cazul în care victima nu a împlinit 12 ani sau se află sub interdicţie judiciară, tutorele său legal are dreptul de a introduce o plângere penal. În cazul în care victima a împlinit 12 ani, atât victima, cât şi tutorele său legal au dreptul de a introduce o plângere penală, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, dreptul acesta îi revine doar victimei.

3. În cazul în care două sau mai multe persoane au dreptul de a introduce o plângere penală, acest drept este independent pentru fiecare în parte.

4. După decesul victimei, dreptul de a introduce o plângere penală se transferă soţului supravieţuitor şi copiilor săi şi, dacă nu are soţ/soţie şi copii, atunci se transferă părinţilor săi.

5. Pentru infracţiunile săvârşite împotriva preşedintelui Republicii sau împotriva persoanei care exercită prerogativele prezidenţiale, urmărirea penală a acestor fapte este condiţionată de introducerea unei plângeri penale, urmărirea penală se pune în mişcare la cererea ministrului Justiţiei.

Art. 119 – Caracterul indivizibil al plângerii penale

Urmărirea penală se pune în mişcare împotriva tuturor participanţilor la infracţiune, chiar dacă plângerea penală introdusă se îndreaptă numai împotriva unuia dintre aceştia.

Art. 120 – Retragerea plângerii penale

1. Persoana care a depus plângerea penală o poate retrage potrivit dispoziţiilor prevăzute în Codul de procedură penală.

2. Retragerea plângerii penale cu privire la unul dintre participanţii determină încetarea urmăririi penale şi a celorlalţi [participanţi], cu condiţia ca pentru urmărirea penală a acestora să fie, de asemenea, necesară înaintarea unei plângeri penale.

3. Retragerea plângerii penale nu produce efecte pentru inculpatul care declară autorităţilor că nu acceptă retragerea plângerii penale. O nouă plângere penală nu mai poate fi depusă după retragerea unei plângerii penale depuse.

CAPITOLUL VIII

Prevederi speciale cu privire la minori

Art. 121 – Definiţii

1. În acest capitol, prin termenul minori se înţeleg persoanele care, la momentul săvârşirii faptei, au vârsta cuprinsă între opt şi optsprezece ani.

2. Minorii se supun măsurilor educative sau terapeutice sau corecţiei penale conform prevederilor articolelor următoare.

Art. 122 – Măsuri educative

1. Măsurile educative sunt: a) mustrarea minorului, b) încredinţarea custodiei minorului părinţilor sau tutorilor legali ai acestuia, c) încredinţarea custodiei minorului către familia de plasament, d) încredinţarea custodiei minorului către companii de protecţie sau instituţii pentru minori sau către custozi de minori, e) concilierea făptuitorului minor şi a victimei pentru exprimarea regretelor şi în general concilierea extrajudiciară privind consecinţele faptei, f) despăgubirea victimei sau anularea sau reducerea în alt mod a consecinţelor faptei de către minor, g) prestarea de muncă în folosul comunităţii de către minor, h) participarea minorului la programe sociale şi psihologice în instituţiile de stat, municipale, comunitare sau private i) frecventarea de către minor a şcolilor de formare profesională sau care oferă alt tip de educaţie sau formare, j) participarea minorului la programe speciale de educaţie rutieră, k) atribuirea custodiei intensive şi supravegherii minorului către companii de protecţie sau custozi pentru minori şi l) plasarea minorului într-un centru educativ adecvat de stat, municipal, comunitar sau privat.

2. În orice situaţie, se pot stabili obligaţii suplimentare în sarcina minorului privind modul de viaţă sau educaţia sa ca măsură educativă suplimentar. În situaţii excepţionale, se pot stabili două sau mai multe dintre măsurile prevăzute la literele a – l) din alineatul anterior.

3. Prin hotărârea instanţei se stabileşte durata maximă a măsurii educative.

Art. 123 – Măsuri terapeutice

1. În cazul în care starea minorului necesită o abordare specială, în special dacă suferă de boli psihice sau prezintă tulburări mintale ale funcţiilor psihice sau suferă de boli organice, o tulburare care îi creează puternice disfuncţionalităţi corporale sau dacă este dependent de utilizarea băuturilor alcoolice sau de substanţe narcotice şi nu poate să înlăture dependenţa prin propriile sale eforturi sau prezintă o întârziere neobişnuită în dezvoltarea sa mentală şi morală, instanţa dispune: a) încredinţarea custodiei minorului către părinţi, tutori legali sau familia de plasament, b) încredinţarea custodiei minorului către companii de protecţie sau către custozi de minori, c) participarea minorului la un program terapeutic de consiliere şi d) instituţionalizarea minorului într-o instituţie adecvată terapeutică sau de alt tip. În situaţii excepţionale, măsurile prevăzute la literele a) sau b) se pot stabili în corelaţie cu măsura prevăzută la litera c).

2. Măsurile terapeutice se dispun după diagnosticarea prealabilă şi avizarea de către o echipă specializată de medici, psihologi şi asistenţi sociali, care aparţin unei unităţi din Ministerul Justiţiei sau a centrelor de sănătate sau a instituţiilor de spitalizare de stat, după caz.

3. În cazul în care minorul este utilizator de substanţe narcotice sau dacă este dependent şi nu poate să depăşească această situaţie prin propriile sale eforturi, atunci, înainte de a stabili măsurile terapeutice prevăzute la alin. 1 din prezentul articol, instanţa dispune expertiza psihiatrică şi analiza de laborator, conform art. 13 alin. 2 din Legea nr. 1729/1987.

Art. 124 – Modificarea sau retragerea măsurilor

1. Instanţa de judecată poate în orice moment să înlocuiască măsurile educative impuse cu alte măsuri, dacă va considera acest lucru necesar. În cazul în care măsurile şi-au atins scopul, instanţa le retrage.

2. [Instanţa] poate întreprinde acelaşi lucru şi pentru măsurile terapeutice, după obţinerea avizului persoanelor prevăzute la art. 123 alin. 2.

3. Instanţa poate înlocui măsurile educative cu măsuri terapeutice, după obţinerea avizului persoanelor prevăzute la art. 123 alin. 2.

4. Îndeplinirea condiţiilor prealabile pentru înlocuirea sau retragerea măsurilor educative sau terapeutice este verificată de instanţă cel târziu după un an de la stabilirea acestora.

Art. 125 – Durata măsurilor

1. Măsurile educative impuse de instanţă încetează de drept când minorul împlineşte vârsta de 18 ani. Printr-o hotărâre specială motivată, instanţa poate prelungi măsurile cel mult până la împlinirea vârstei de 21 de ani de către minor.

2. Durata măsurilor terapeutice poate fi prelungită şi după împlinirea vârstei de 18 ani, în urma obţinerii avizului persoanelor prevăzute la art. 123 alin. 2, cel mult până la împlinirea vârstei de 21 de ani de către minor.

Art. 126Absenţa răspunderii penale a minorilor

1. Minorul cu vârsta între opt şi paisprezece ani nu răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite.

2. Cu privire la minorul care a săvârşit infracţiunea înaintea împlinirii vârstei de 15 ani se dispun doar măsuri educative şi terapeutice.

3. Minorului care a săvârşit o infracţiune şi a împlinit cincisprezece (15) ani i se impun măsuri educative sau terapeutice, cu excepţia cazului în care se consideră necesar să se stabilească măsuri de corecţie penală conform articolului următor. În special, măsurile educative prevăzute la art. 122 alin. 1 litera l) se stabilesc numai în cazul unei fapte care ar fi constituit o crimă, dacă ar fi fost săvârşită de un adult.

Art. 127 – [fără titlu]

1. Internarea într-un penitenciar special pentru tineri se dispune doar în cazul minorului care a împlinit cincisprezece (15) ani, dacă fapta săvârşită de acesta ar fi constituit o crimă care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă dacă ar fi fost săvârşită de un adult. Aceeaşi pedeapsă se poate stabili şi pentru faptele prevăzute la art. 336, dacă sunt săvârşite împotriva unei persoane cu vârsta mai mică de cincisprezece (15) ani. Internarea într-un penitenciar special pentru tineri poate fi stabilită şi în cazul minorului care a împlinit cincisprezece (15) ani şi căruia i s-a impus măsura educativă prevăzută la alin. 1 litera l) din art. 122, dacă după internarea sa în centrul educativ, acesta săvârşeşte o infracţiune care ar fi constituit o crimă dacă ar fi fost săvârşită de un adult. Hotărârea trebuie să conţină o justificare specifică şi minuţioasă din care să rezulte motivul pentru care măsurile educative sau terapeutice nu sunt considerate suficiente în cazul de faţă, luând în considerare în fiecare caz în parte circumstanţele specifice de săvârşire a faptei şi personalitatea minorului.

2. În hotărârea instanţei se stabileşte exact perioada de şedere a minorului în penitenciarul special pentru tineri conform art. 54.

Art. 128 – Contravenţiile săvârşite de minori

În cazul în care fapta săvârşită de către minor constituie contravenţie, se aplică numai măsurile educative prevăzute la alin. 1 lit. a), b) şi j) din art. 122.

Art. 129 – Liberarea condiţionată

1. După executarea a jumătate din pedeapsa de detenţie într-un penitenciar special pentru tineri care a fost stabilită, instanţa îl liberează pe minor, conform prevederilor mai jos. În hotărârea de liberare condiţionată se stabileşte termenul de încercare, care nu poate fi mai mare decât pedeapsa rămasă de executat.

2. Liberarea condiţionată se dispune în orice situaţie, cu excepţia cazului în care se consideră, pe baza unei justificări speciale, că purtarea minorului în timpul executării pedepsei face absolut necesară continuarea detenţiei sale, pentru a se evita săvârşirea unor noi infracţiuni de către acesta. Pentru dispunerea liberării condiţionate, conducerea unităţii în care minorul se află în detenţie depune o cerere împreună cu raportul serviciului social al unităţii, imediat după executarea a jumătate din pedeapsa stabilită. Este obligatorie citarea minorului cu cel puţin zece zile înainte de audierea în instanţă, la care se poate prezenta personal sau poate fi reprezentat de un apărător pe care îl numeşte printr-un document simplu vizat pentru autenticitatea semnăturii de către directorului unităţii de detenţie, de către un avocat sau autorităţile competente.

3. Liberarea condiţionată poate fi acordată, de asemenea, înaintea executării a jumătate din pedeapsa stabilită, însă doar din motive semnificative şi dacă s-a executat efectiv o treime din pedeapsă.

4. Pentru acordarea liberării condiţionate, pedeapsa care a fost calculată în beneficiul condamnatului, conform prevederilor în vigoare va fi luată, de asemenea, în considerare la calcularea pedepsei executate. Liberarea condiţionată nu poate fi acordată dacă minorul nu a fost deţinut într-un penitenciar special pentru tineri pe o perioadă egală cu o treime din pedeapsa stabilită.

5. Se pot stabili obligaţii în sarcina persoanei liberate [minorului] pe parcursul termenului de încercare, cu privire la modul de viaţă al acestuia şi, în special, cu privire la locul de rezidenţă, educaţia sa sau participarea la un program terapeutic aprobat de lege pentru vindecarea dependenţei de substanţe narcotice sau alcool. Cu privire la o persoană liberată străină [minor] se poate dispune şi expulzarea acesteia în ţara de provenienţă, cu excepţia cazului în care familia sa locuieşte legal în Grecia sau expulzarea nu este posibilă. În cazul în care persoana liberată minoră încalcă aceste condiţii, art. 107 se aplică mutatis mutandis.

6. În cazul în care, pe parcursul termenului de încercare, persoana liberată este condamnată pentru crimă sau delict cu intenţie, liberarea se anulează, aplicându-se art. 132.

7. În cazul în care, după liberare, termenul de încercare stabilit în hotărâre trece fără revocare, se consideră că pedeapsa a fost executată.

8. Instanţa pentru minori formată din trei judecători din cadrul instanţei pentru delicte în circumscripţia căreia se află penitenciarul special pentru tineri în care se execută pedeapsa detenţiei are competenţă pentru liberarea minorului şi revocarea liberării condiţionate.

9. În cazul în care, pe parcursul detenţiei în penitenciarul special pentru tineri pentru o infracţiune prevăzute la art. 5 din Legea nr. 1729/1987, astfel cum este în vigoare, sau pentru o infracţiune pretinsă a fi fost săvârşită pentru facilitarea utilizării substanţelor narcotice, minorul a urmat cu succes un program de consiliere acreditat şi persoana responsabilă cu un program acreditat de reabilitare psihică atestă printr-o declaraţie că minorul este admis în cadrul acestuia, participarea la program constituie un motiv important pentru liberarea condiţionată înainte de termen în sensul din alin. 3. Persoanele responsabile cu programul extern de reabilitare psihică au obligaţia de a informa la două luni autoritatea judiciară cu privire la frecventarea consecventă a programului sau la finalizarea cu succes a programului de către respectivul minor, precum şi obligaţia de a informa, fără întârziere, întreruperea nejustificată a participării la program. În cazul întreruperii se revocă liberarea condiţionată.

10. În cazul în care cererea de liberare condiţionată nu este acceptată, o nouă cerere poate fi depusă după două luni de la respingere, cu excepţia situaţiei în care există dovezi noi.

Art. 129Α – Liberarea condiţionată a minorilor în arest la domiciliu cu monitorizare electronică

1. Minorii care au fost condamnaţi la o pedeapsă de detenţie într-un penitenciar special pentru tineri pot fi liberaţi condiţionat, la cerere, în arest la domiciliu cu monitorizare electronică, după cum se prevede la art. 283Α din Codul de procedură penală, dacă au executat 1/3 din pedeapsă. Cererea trebui însoţită de un raport al serviciului de asistenţă socială din cadrul centrului de detenţie şi de un raport al Centrului de Supraveghere pentru Minori. Aceste rapoarte precizează în mod specific mediul social extins al persoanei condamnate, cu accent special pe relaţiile acestuia cu persoanele cu care este posibil să coabiteze dacă i se acordă această liberare. Pedeapsa care a fost calculată în beneficiul condamnatului, conform prevederilor în vigoare, va fi luată în considerare la calcularea pedepsei executate.

2. Liberarea condiţionată a minorului în arest la domiciliu cu monitorizare electronică nu poate fi acordată dacă minorul nu a fost deţinut în penitenciarul special pentru tineri pe o perioadă egală cu o cincime (1/5) din pedeapsă.

3. Liberarea condiţionată în arest la domiciliu cu monitorizare electronică poate fi revocată în cazul în care minorul nu respectă obligaţiile impuse acestuia şi, având în vedere gravitatea încălcării obligaţiilor sale, modalitatea de încălcare şi condiţiile generale ale încălcării, se estimează că nu se poate preconiza că acesta îşi va respecta obligaţiile în viitor. În cazul revocării, perioada de la liberare până la o nouă arestare nu este luată în considerare în calculul pedepsei executate. Minorul îşi rezervă dreptul la liberare condiţionată conform art. 129.

4. Liberarea condiţionată în arestul la domiciliu cu monitorizare electronică se anulează în cazul în care, pe durata respectivei liberări, minorul săvârşeşte cu intenţie o faptă – care ar fi constituit un delict dacă ar fi fost săvârşită de un adult – pentru care este condamnat irevocabil, indiferent de momentul condamnării. În cazul revocării, perioada de la liberare până la o nouă arestare nu este luată în considerare la calculul pedepsei executate. Minorul îşi rezervă dreptul la liberare condiţionată conform art. 129.

5. Liberarea condiţionată în arestul la domiciliu cu monitorizare electronică se anulează în cazul în care, pe durata respectivei liberări, minorul săvârşeşte cu intenţie o faptă – care ar fi constituit o crimă dacă ar fi fost săvârşită de un adult – pentru care este condamnat irevocabil, indiferent de momentul condamnării. În cazul revocării, perioada de la liberare până la o nouă arestare nu este luată în considerare în calculul pedepsei executate şi minorul dobândeşte dreptul la liberare condiţionată conform art. 129, după ce perioada de detenţie în penitenciarul special pentru tineri este mai mare cu un an decât [perioada prevăzută] la art. 129 alin. 1 şi 4. Teza anterioară nu se aplică dacă, la momentul în care condamnarea a rămas irevocabilă, se acordase deja liberarea condiţionată conform art. 129 şi aceasta nu a fost revocată, astfel încât, pedeapsa pentru care a fost acordată liberarea va fi considerată deja executată potrivit prevederilor art. 129 alin. 7. În cazul în care, la momentul în care condamnarea a rămas irevocabilă, a fost deja acordată liberarea condiţionată conform art. 129, fără să fi expirat însă perioada prevăzută la art. 129 alin. 7, atunci se anulează liberarea acordată conform art. 129 şi condamnatul dobândeşte dreptul la liberare condiţionată conform art. 129, după ce perioada de detenţie în penitenciarul special pentru tineri este mai mare cu un an decât [perioada prevăzută] la art. 129 alin. 1 şi 4.

6. Prevederile art. 110Β alin. 3 şi 7, art. 110C alin. 1 teza trei şi alin. 3 teza trei, art. 129 alin. 2 prima şi a treia teză, alin. 4 prima teză, alin. 5 prima teză, alin. 8 şi 10 se aplică mutatis mutandis.

Art. 130 – Judecarea după împlinirea vârstei de optsprezece ani

1. Dispoziţia prevăzută la art. 127 alin. 1 se aplică şi pentru minorii care au săvârşit infracţiunea după împlinirea vârstei de cincisprezece ani (15) şi care sunt aduşi în faţa instanţei după împlinirea vârstei de optsprezece (18) ani. În acest caz, măsurile educative încetează de drept când persoana răspunzătoare împlineşte vârsta de douăzeci şi cinci de ani. În cazul prevăzut la litera l` alin. 1 din art. 122, măsurile educative încetează de drept când persoana răspunzătoare împlineşte vârsta de optsprezece ani. În cazul în care instanţa consideră că nu este suficientă impunerea măsurilor educative sau terapeutice şi, deşi este necesară, detenţia într-un penitenciar special pentru tineri nu îşi atinge scopul, atunci instanţa poate stabili pedeapsa prevăzută pentru fapta săvârşită, redusă conform prevederilor art. 83.

2. Pedepsele privative de libertate impuse conform alineatului anterior nu implică în nicio situaţie privarea de drepturile politice sau trimiterea către o unitate de muncă.

3. În general, aceşti deţinuţi sunt ţinuţi separat de alţi deţinuţi adulţi.

Art. 131 – Începerea executării hotărârii după împlinirea vârstei de optsprezece ani

1. În cazul în care condamnatul la detenţie într-un penitenciar special pentru tineri a împlinit vârsta de optsprezece ani, înainte de începerea executării hotărârii, instanţa poate înlocui detenţia cu pedeapsa prevăzută la articolul anterior în cazul în care consideră că această detenţie nu îşi atinge scopul.

2. Alineatele 2 şi 3 din articolul anterior se aplică şi în cazurile prevăzute în acest articol.

Art. 132 – Pluralitatea de infracţiuni

1. În cazul în care un deţinut dintr-un penitenciar special pentru tineri săvârşeşte o infracţiune înainte de a fi împlinit vârsta de optsprezece ani sau dacă intervine altă situaţie de pluralitate de infracţiuni conform art. 97, instanţa majorează pedeapsa stabilită prin hotărârea anterioară fără a depăşi limitele stabilite la art. 54.

2. În cazul în care deţinutul din unitatea specială de detenţie pentru tineri săvârşeşte o infracţiune după împlinirea vârstei de optsprezece ani:

a) În cazul în care pedeapsa stabilită pentru fapta aceasta este detenţia temporară, instanţa aplică pedeapsa rezultantă pentru detenţie majorată. Majorarea perioadei detenţiei nu poate fi mai mică decât jumătatea pedepsei stabilite în hotărârea anterioară a instanţei. În toate celelalte cazuri, se aplică prevederile art. 94 alin. 1.

b) În cazul în care pedeapsa aplicată pentru noua faptă este mai blândă decât detenţia temporară, instanţa majorează pedeapsa stabilită în hotărârea anterioară, însă fără a depăşi limita maximă de detenţie stabilită la art. 54.

Art. 133 – Adulţi tineri

Instanţa poate stabili o pedeapsă redusă (art. 83) pentru orice persoană care, la momentul săvârşirii infracţiuni, împlinise vârsta de optsprezece ani, fără, însă, a fi împlinit vârsta de douăzeci şi unu de ani. În cazul acesta, se aplică prevederile alin. 2 şi 3 din art. 130.

CARTEA A II-A

Partea specială

CAPITOLUL I

Infracţiuni contra sistemului de guvernământ

Art. 134 – Înalta trădare

1. Se pedepseşte cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau temporare: A) fapta oricărei persoane care încearcă să priveze în orice mod pe preşedintele Republicii sau pe persoana care exercită prerogativele preşedintelui de prerogativele atribuite acestuia conform Constituţiei B) fapta oricărei persoane care încearcă prin violenţă corporală sau ameninţări cu violenţa corporală: a) să împiedice pe oricare dintre persoanele prevăzute mai sus să îşi exercite prerogativele constituţionale sau să-l oblige să întreprindă fapte care decurg din această prerogativă şi b) să modifice sistemul de guvernare al statului [elen].

2. Cu excepţia cazului prevăzut la alin. precedent, se pedepseşte cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiei temporare, fapta oricărei persoane care: a) încearcă în mod violent sau cu ameninţarea violenţei sau prin uzurparea calităţii sale de reprezentant al statului [elen] să distrugă, să modifice sau să anuleze permanent sau provizoriu regimul democratic de guvernământ care se sprijină pe suveranitatea poporului sau principiile sau instituţiile fundamentale ale acestui sistem de guvernământ; b) încearcă cu mijloacele prevăzute în teza precedentă şi într-un mod suficient astfel încât să tulbure funcţionarea obişnuită a sistemului de guvernământ, să priveze sau să împiedice Parlamentul, Guvernul sau Prim-ministrul să îşi exercite prerogativele care le sunt conferite de Constituţie sau să îi oblige să execute sau să omită fapte care decurg din aceste prerogative; c) exercită sau a exercitat puterea pe care acesta sau o altă persoană a obţinut-o în modurile şi cu mijloacele prevăzute în prezentul articol.

3. Fapta persoanei care încearcă să îl ucidă pe Preşedintele Republicii sau pe persoana care exercită prerogativele Preşedintelui se pedepseşte cu pedeapsa cu moartea12)* sau cu detenţiune pe viaţă.

Art. 134a – Principiile fundamentale şi instituţiile sistemului de guvernământ

În contextul articolul precedent, principiile fundamentale şi instituţiile sistemului de guvernământ sunt considerate: a) alegerea şefului statului; b) dreptul poporului de a alege Parlamentul prin vot general, direct, liber, egal şi secret, în termenele constituţionale; c) sistemul parlamentar de guvernare; d) principiul pluralităţii partidelor; e) principiul separării puterilor în stat, conform prevederilor Constituţiei f) principiul angajării legiuitorului prin Constituţie şi al puterii executive şi judiciare prin Constituţie şi legi; g) principiul independenţei justiţiei şi h) aplicabilitatea generală şi protecţia exercitării drepturilor civile prevăzute de Constituţie.

Art. 134b – [fără titlu]

Fapta funcţionarilor sau oficialilor publici care şi-au exercitat atribuţiile pe parcursul uzurpării suveranităţii populare sau al abolirii, modificării sau anulării ilegale a sistemului democratic de guvernământ nu se pedepseşte dacă exercitarea atribuţiilor lor a fost necesară exclusiv pentru continuarea funcţionării statului şi nu s-a realizat în scopul păstrării puterii de către uzurpatori.

Art. 135 – Acte de pregătire a înaltei trădări

1. Fapta persoanei care, în mod public sau prin diseminarea documentelor, imaginilor sau a reprezentărilor, îi provoacă în mod intenţionat sau încearcă să incite alte persoane pentru a întreprinde fapte dintre cele prevăzute la art. 134 se pedepseşte cu detenţie.

2. Fapta persoanei care conspiră cu o altă persoană în scopul de a săvârşi fapte dintre cele prevăzute la art. 134 sau care, prin înţelegeri cu un guvern străin, pregăteşte în prealabil săvârşirea uneia dintre aceste fapte, se pedepseşte cu detenţie.

3. Orice altă acţiune de pregătire prealabilă cu intenţie a uneia dintre faptele prevăzute la art. 134 se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni.

4. O conspiraţie există atunci când două sau mai multe persoane decid în comun să înfăptuiască un act de înaltă trădare sau îşi asumă obligaţia reciprocă de a înfăptui un asemenea act.

Art. 135a – Infracţiuni împotriva vieţii oficialilor statului

Fapta persoanei care încearcă să ucidă Prim-ministrul, Preşedintele Parlamentului sau adjuncţii acestora sau şeful unui partid [politic] recunoscut de Regulamentul Parlamentului se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

Art. 136 – [fără titlu]

În cazurile prevăzute la art. 135, în afara pedepsei cu închisoarea, instanţa poate să impună şi privarea de drepturile politice (art. 61). În cazul în care persoana condamnată este un străin, instanţa poate dispune şi expulzarea acesteia (art. 74).

Art. 137 – [fără titlu]

1. În cazurile prevăzute la art. 134 alin. 1 şi 2 şi art. 135, autorul nu este pedepsit dacă, prin propria sa voinţă, a împiedicat producerea rezultatului pe care l-a urmărit [iniţial] prin fapta sa.

2. Dacă, în cazurile prevăzute la art. 134, autorul a contribuit decisiv la restaurarea sistemului democratic de guvernământ, acestuia i se aplică o pedeapsă redusă. Apreciind liber toate circumstanţele cauzei, instanţa însă poate să decidă neaplicarea unei pedepse pentru fapta respectivă.

Art. 137ΑTortura şi alte atingeri aduse demnităţii umane

1. Fapta funcţionarului sau a cadrului militar din armata [Greciei], ale cărui atribuţii implică interogarea sau examinarea infracţiunilor sau a abaterilor disciplinare, executarea pedepselor sau detenţia sau supravegherea deţinuţilor se pedepseşte cu detenţie dacă, în cursul exercitării acestor atribuţii, acesta supune persoana aflată în puterea sa la tortură în scopul: a) de a obţine de la acesta sau de la un terţ o mărturisire, depoziţie, informaţie sau declaraţie în special de renegare sau acceptare a unei ideologii politice sau de alt tip; b) de a pedepsi [respectiva persoană]; c) de a intimida persoana şi terţe persoane. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi pentru fapta funcţionarului sau a cadrului militar care, la ordinul superiorilor săi sau din proprie iniţiativă, îşi ia asupra sa în mod necuvenit asemenea îndatoriri şi săvârşeşte faptele prevăzute la teza precedentă.

2. Potrivit alineatului anterior, tortura reprezintă orice acţiune prin care se provoacă în mod metodic o suferinţă corporală intensă sau epuizare fizică periculoase pentru sănătate [victimei] sau o suferinţă psihică ce poate să implice o vătămare psihică gravă precum şi orice utilizare nelegală de substanţe chimice, narcotice sau de alte mijloace naturale sau tehnice în scopul de a face să cedeze voinţa victimei.

3. Fapta prin care sunt produse leziuni fizice, vătămarea sănătăţii, exercitarea violenţei corporale sau psihologice nelegale şi orice altă încălcare gravă a demnităţii umane care este săvârşită de persoane în condiţiile şi în scopurile prevăzute la alin. 1, dacă nu intră sub incidenţa alin. 2, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin 3 ani, dacă nu este sancţionată mai grav prin alte prevederi. Atingerile aduse demnităţii umane sunt considerate, în special: a) utilizarea detectorului de minciuni; b) izolarea prelungită; c) încălcarea gravă a demnităţii sexuale.

4. Nu intră sub incidenţa acestui articol faptele sau consecinţele inerente executării legale a pedepsei sau a altei îngrădiri legale a libertăţii sau [inerente] altei măsuri procedurale de punere în aplicare.

Art. 137Β – Circumstanţe agravante

1. Faptele prevăzute la primul alineat al articolul precedent se pedepsesc cu detenţie de cel puţin 10 ani: a) dacă sunt utilizate mijloace sau modalităţi de tortură sistematică, în special lovituri la tălpile victimei (bătaie) sau şocuri electrice sau execuţii false sau utilizarea de substanţe halucinogene; b) dacă au ca rezultat vătămarea corporală gravă a victimei; c) În cazul în care făptuitorul săvârşeşte faptele în mod obişnuit sau se consideră din circumstanţele faptei că este extrem de periculos; d) dacă persoana responsabilă a dat ordinul săvârşirii faptei în calitate de superior.

2. Faptele prevăzute la articolul precedent se pedepsesc cu detenţie de până la 10 ani când se aplică concomitent punctele b, c şi d de la alineatul precedent.

3. În cazul în care faptele prevăzute la articolul precedent au determinat decesul victimei, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Art. 137C – Pedepse complementare

Condamnarea pentru faptele prevăzute la art. 137Α şi 137Β implică de drept privarea permanentă de drepturile politice în cazul condamnării la detenţiune pe viaţă, privarea timp de cel puţin zece ani în cazul detenţiei şi de cel puţin cinci ani în cazul pedepsei cu închisoarea, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale. De asemenea, în cazul pedepsei cu detenţia, [condamnarea] determină incapacitatea permanentă a dobândirii calităţilor prevăzute la punctul 1 din art. 63, iar în cazul pedepsei cu închisoarea, [condamnarea determină] o incapacitate [a dobândirii calităţilor prevăzute la punctul 1 din art. 63] pe o perioadă de zece ani.

Art. 137D – Dispoziţii generale

1. Starea de necesitate nu exclude niciodată caracterul ilegal al faptelor prevăzute la art. 137Α şi 137Β.

2. Comanda superiorului cu privire la faptele prevăzute la art. 137Α şi 137Β nu exclude niciodată caracterul ilegal al acestora.

3. În cazul în care faptele prevăzute la art. 137Α şi 137Β sunt săvârşite într-un regim de uzurpare a suveranităţii poporului, termenul de prescripţie începe imediat după restabilirea puterii legitime.

4. Persoana afectată de faptele prevăzute la art. 137Α şi 137Β are dreptul să solicite de la autorul faptelor şi de la stat, care sunt răspunzători în solidar şi indivizibil, despăgubiri pentru prejudiciile suferite şi compensaţii financiare pentru suferinţele psihice sau daune morale.

CAPITOLUL II

Trădarea ţării

Art. 138 – Încălcarea integrităţii [teritoriale] a ţării

1. Fapta persoanei care încearcă, prin violenţă fizică sau ameninţări cu violenţa fizică, să desprindă din statul elen un teritoriu care aparţine acestuia sau să unească un teritoriu al statului elen cu alt stat se pedepseşte cu moartea13).

2. Prevederile art. 135 şi 137 se aplică şi în acest caz.

Art. 139 – Infracţiuni contra păcii internaţionale a ţării

1. Fapta persoanei care se consultă sau negociază cu un guvern străin în scopul provocării unui război sau a ostilităţilor împotriva statului elen sau a unui aliat al acestuia se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu detenţia temporară.

2. În cazul în care, din cauza acestor acţiuni a izbucnit în fapt războiul sau au început ostilităţile, [fapta prevăzută mai sus] se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu pedeapsa cu moartea14).

Art. 140 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, prin faptele sale ostile, pe care guvernul nu le aprobă, sau prin intrigi, expune în mod intenţionat statul elen sau un aliat al acestuia la riscul de război sau ostilităţi se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. În cazul în care din cauza acestor acţiuni a izbucnit în fapt războiul sau au început ostilităţile, [fapta prevăzută mai sus] se pedepseşte cu detenţie de cel puţin zece ani.

Art. 141 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, în mod intenţionat şi prin orice acţiuni, expune statul elen sau un aliat al acestuia sau locuitorii acestora la riscul de represalii sau expune la riscul de tulburare relaţiile de prietenie ale statului elen sau ale aliatului acestuia cu un stat străin, se pedepseşte cu închisoarea între trei luni şi trei ani. În cazul în care, din cauza acţiunilor sale, represaliile au avut loc efectiv, fapta persoanei se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei ani.

Art. 142 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, din neglijenţă, a fost găsită vinovată de vreuna dintre faptele prevăzute la art. 139-141 se pedepseşte, în cazurile prevăzute la art. 139 şi 140, cu închisoare de până la trei ani şi, în cazurile prevăzute la art. 141, cu închisoare de până la un an.

Art. 143 – Serviciul militar pentru inamic

Fapta cetăţeanului grec care, în timp de război împotriva statului elen, deserveşte în armata inamică sau ridică armele împotriva statului elen sau a aliaţilor acestuia, se pedepseşte cu pedeapsa cu moartea15) sau cu detenţiune pe viaţă.

Art. 144 – Sprijinirea forţelor de război ale inamicului

1. Fapta persoanei care, în legătură cu un război aflat în desfăşurare sau care este iminent împotriva statului elen, acţionează ilicit şi, cu ştiinţă, într-un mod în care poate consolida forţele de război ale inamicului sau poate prejudicia forţele de război ale statului elen sau ale aliaţilor acestuia se pedepseşte cu pedeapsa cu moartea16) sau cu detenţiune pe viaţă.

2. Fapta cetăţeanului străin care oferă inamicului mijloacele necesare sau împrumut pentru război nu se pedepseşte, cu excepţia cazului în care, la momentul faptei, acesta a locuit în Grecia sau într-un teritoriu deţinut de Grecia sau dacă tot ceea ce a furnizat inamicului provine din aceste teritorii.

3. Fapta persoanei care, pe teritoriul statului [elen] care se află sub atac inamic sau ocupaţie inamică în timpul războiului, favorizează intenţiile politice ale inamicului asupra acestui teritoriu sau acţionează, cu ştiinţă, într-un mod în care poate reduce încrederea cetăţenilor în statul elen se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţie temporară.

Art. 145 – Încălcarea contractelor

1. Fapta persoanei care, în legătură cu un război aflat în desfăşurare sau care este iminent împotriva statului elen, omite, în totalitate sau în parte, să execute un contract privitor la nevoile forţelor militare ale statului sau ale oricăror aliaţi ai acestuia se pedepseşte cu închisoarea. În cazul în care omisiunea a fost determinată de neglijenţă, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Aceste infracţiuni se pedepsesc doar la cererea Ministrului Justiţiei.

Art. 146 – Violarea secretului de stat

1. Fapta persoanei care, în mod intenţionat şi ilicit, predă sau lasă să ajungă în posesia sau la cunoştinţa unei alte persoane documente, planuri sau alte lucruri sau informaţii în privinţa cărora interesele statului sau ale aliaţilor săi impun a fi păstrate confidenţiale faţă de guvernul străin se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani.

2. Pe timp de război, persoana răspunzătoare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţie temporară de cel puţin zece ani.

Art. 147 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, din neglijenţă, poartă răspunderea penală pentru una dintre faptele prevăzute la articolul precedent, dacă respectivele planuri, documente, lucruri sau informaţii îi sunt încredinţate în baza funcţiei deţinute sau îi sunt accesibile în calitate de funcţionar public sau datorită unui ordin al unei autorităţi sau a luat cunoştinţă de acestea în temeiul unui contract din cele prevăzute la art. 145 din [prezentul] Cod se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 148 – Spionajul

1. Fapta persoanei care, cu intenţie şi ilicit, reuşeşte să intre în posesia sau să ia cunoştinţă de obiecte sau informaţii dintre cele prevăzute la art. 146 se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an.

2. Cu toate acestea, în cazul în care persoana răspunzătoare a acţionat în scopul utilizării obiectelor sau informaţiilor de mai sus pentru a transmite unei alte persoane sau pentru a le anunţa astfel încât să expună interesele statului şi, în special, siguranţa acestuia sau a oricărora dintre aliaţii săi, fapta acesteia se pedepseşte cu detenţie iar, în timp de război, cu detenţiune pe viaţă sau cu pedeapsa cu moartea17).

Art. 149 – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care: a) fără a i se fi acordat acest drept, elaborează imagini sau planuri ale fortificaţiilor, ambarcaţiunilor, drumurilor, unităţilor sau altor lucrări sau amplasamente militare, sau b) în scopul acesta pătrunde pe ascuns sau prin înşelăciune în acestea, dacă accesul în acestea este interzis publicului, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

2. Fapta persoanei care pătrunde în locurile prevăzute mai sus pe ascuns sau prin înşelăciune se pedepseşte, doar pentru această infracţiune, cu închisoare de până la 6 luni.

Art. 150 – Modificarea probelor

Fapta persoanei care, cu intenţie, modifică, distruge sau ascunde documente sau alte obiecte care pot fi utilizate pentru dovedirea exercitării drepturilor sau sprijinirea intereselor statului elen sau ale oricăror aliaţi ai săi faţă de un alt stat se pedepseşte cu detenţie.

Art. 151 – Abuz de calitatea de reprezentant

Fapta persoanei care, în calitate de reprezentant al statului elen sau al unui aliat al acestuia, se ocupă, cu un alt guvern, de afacerile statului reprezentat, cu intenţie, în aşa fel încât acest lucru poate cauza un prejudiciu statului reprezentat, se pedepseşte cu detenţie.

Art. 152 – Dispoziţii generale

În cazurile prevăzute la art. 142,145,147,148 şi 149, instanţa poate impune, împreună cu pedeapsa cu închisoarea, interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile prevăzute la art. 63, pct. 1.

CAPITOLUL III

Infracţiuni contra statelor străine

Art. 153 – Infracţiuni contra unui stat străin şi şefului acestuia

1. a) Fapta persoanei care este răspunzătoare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 134 şi 135 împotriva unui stat străin care este recunoscut de Grecia şi care se află în stare de pace cu Grecia, precum şi b) fapta persoanei care, cu intenţie, săvârşeşte acte de violenţă sau intenţionează să săvârşească acte de violenţă împotriva şefului unui stat străin, care este recunoscut de Grecia şi care se află în stare de pace cu Grecia, precum şi fapta persoanei care aduce atingere în mod public, în orice mod, onoarei acestuia se pedepseşte cu închisoarea. Pedeapsa se stabileşte dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale, dacă este asigurată reciprocitatea atât la momentul săvârşirii faptei, cât şi la momentul aplicării pedepsei. Urmărirea penală se pune în mişcare numai la cererea guvernului străin.

2. Fapta persoanei care, în Grecia, este răspunzătoare penal pentru una dintre faptele prevăzute la alin. 1, litera b) împotriva şefului unui asemenea stat străin, la momentul şederii sale în ţară, se pedepseşte indiferent de reciprocitate. Fapta se urmăreşte din oficiu dacă persoana a devenit răspunzătoare pentru acte de violenţă sau a încercat să săvârşească asemenea acte de violenţă, după cum se prevede mai sus.

3. Termenul de prescripţie pentru [urmărirea] insultelor împotriva onoarei, prevăzute în acest articol este de şase luni. Nu este permisă dovedirea adevărului.

4. În cazul prevăzut la alin. 1, lit. a) din prezentul articol se aplică dispoziţiile art. 137.

Art. 154Insulte împotriva onoarei reprezentanţilor diplomatici

Fapta persoanei care este răspunzătoare pentru una dintre faptele prevăzute la articolul precedent, alin. 1, lit. b), împotriva unui ambasador acreditat în statul elen sau a altui reprezentant diplomatic al unui stat străin, se pedepseşte cu închisoarea până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale. Urmărirea se pune în mişcare doar în urma plângerii penale introduse de persoana vătămată sau la cererea guvernului acesteia.

Art. 155Ofensă adusă simbolurilor unui stat străin

Fapta persoanei care, pentru a-şi exprima ura sau lipsa de consideraţie, înlătură, distruge, deformează sau contaminează steagul oficial sau emblema suveranităţii statului străin, care este recunoscut de Grecia şi se află în stare de pace cu Grecia, sau întrerupe sau obstrucţionează sonor redarea publică a imnului naţional, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase (6) luni sau cu pedeapsă monetară, dacă este asigurată reciprocitatea atât la momentul săvârşirii faptei, cât şi la momentul judecării acesteia de către instanţă. Urmărirea se pune în mişcare doar ca urmare a cererii guvernului străin.

Art. 156 – Încălcarea neutralităţii

Fapta persoanei care încalcă o dispoziţie de interdicţie emisă de guvern şi publicată în Monitorul Oficial, având scopul de a păstra neutralitatea pe parcursul unui război se pedepseşte cu închisoare sau cu pedeapsă monetară. Urmărirea se pune în mişcare doar ca urmare a cererii Ministrului Justiţiei.

CAPITOLUL IV

Infracţiuni contra exercitării libere a drepturilor politice

Ι. Infracţiuni contra organismelor politice şi ale guvernului

Art. 157 – Violenţă împotriva organismului politic sau a Guvernului

1. Fapta persoanei care, prin violenţă sau prin ameninţarea cu violenţă, impune Parlamentului sau Guvernului sau unui membru al acestora săvârşirea, omisiunea sau tolerarea unei fapte care se numără printre îndatoririle lor se pedepseşte cu detenţie de cel puţin zece ani. Aceeaşi pedeapsă se stabileşte dacă fapta se îndreaptă împotriva şefului unui partid recunoscut conform Regulamentului Parlamentului.

2. Fapta persoanei răspunzătoare pentru faptele de mai sus împotriva consiliilor judeţene, municipale sau comunitare sau a altui consiliu din administraţia autonomă locală sau membru al acestor [consilii] se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

3. Fapta persoanei care, în mod public, insultă Parlamentul se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni. În cazul în care insulta a fost adusă împotriva unuia dintre consiliile de la alin. 2, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani. Urmărirea penală se pune în mişcare ca urmare a cererii Parlamentului sau a consiliului.

4. Instanţa poate stabili, împreună cu aceste pedepse, interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile prevăzute la art. 63 pct. 1.

Art. 157Α – Violenţă exercitată împotriva unui partid politic

1. Fapta persoanei care săvârşeşte acte de violenţă împotriva sediilor partidelor politice care funcţionează conform legii se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

2. Art. 167 alin. 2 se aplică şi în această situaţie.

3. În cazul în care prin faptele prevăzute la alineatele precedente s-au produs daune, [aceste fapte] sunt încadrate drept circumstanţe agravante şi atrag asupra persoanei răspunzătoare pedepsele prevăzute la art. 382.

Art. 158 – Modificarea [rezultatelor] alegerilor sau a procesului de votare

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, determină în orice mod obţinerea unui rezultat nereal la alegeri sau în procesul de vot desfăşurat de Parlament sau de o comisie a acestuia, sau persoana care modifică rezultatul real al alegerilor sau al procesului de vot, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Fapta persoanei care este răspunzătoare pentru oricare dintre aceste faptele cu privire la alegeri sau la procesul de vot desfăşurat de un consiliu judeţean, municipal sau comunitar, sau orice alt consiliu al administraţiei autonome locale sau oricare dintre comisiile acestora se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

3. Instanţa poate stabili, alături de aceste pedepse, şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile la art. 63, pct. 1.

Art. 159 – Acceptarea unui beneficiu de către oficialii politici [respectiv luarea de mită de către oficialii politici]

1. Fapta unui Prim-ministru, membru al Guvernului, Secretar de stat, Prefect, Viceprefect sau Primar, care solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, un beneficiu necuvenit de orice natură sau acceptă promisiunea unui asemenea beneficiu în schimbul unei acţiuni sau omisiuni a acestuia, viitoare sau deja realizată, în legătură cu exercitarea îndatoririlor sale, se pedepseşte cu detenţie şi pedeapsă monetară între 15.000 şi 150.000 euro.

2. Aceeaşi pedeapsă se stabileşte şi în cazul unui membru al Parlamentului, al consiliilor administraţiei autonome locale şi al comisiilor acestora care, cu privire la orice alegeri sau proceduri de vot desfăşurate de organismele sau comisiile de mai sus, acceptă oferirea sau promisiunea unui beneficiu necuvenit de orice natură pentru sine sau pentru o altă persoană, sau solicită un asemenea beneficiu în schimbul neparticipării la alegeri sau la procedura de vot, în schimbul sprijinirii adoptării unei rezoluţii specifice, sau în schimbul votării într-un anume mod.

3. Alineatele 1 şi 2 se aplică şi când fapta este săvârşită de un membru al Comisiei Europene sau al Parlamentului European.

4. Prevederile art. 238, 263 alin. 1 şi 263Β alin. 2-5 se aplică şi pentru infracţiunile prevăzute la alineatele anterioare.

Art. 159Α – Oferirea unui beneficiu oficialilor politici [respectiv darea de mită oficialilor politici]

1. Fapta persoanei care promite sau oferă, direct sau prin intermediul unui terţ, un beneficiu necuvenit de orice natură unei persoane prevăzute la art. 159, pentru [oficial] acesta sau pentru o altă persoană, în scopurile prevăzute în prezentul articol [respectiv art. 159], se pedepseşte cu detenţie şi pedeapsă monetară între 15.000 şi 150.000 euro.

2. Fapta directorului unei întreprinderi sau a oricărui factor de decizie sau oricărei persoane cu autoritate de supraveghere dintr-o întreprindere care, din neglijenţă, nu a împiedicat persoana subordonată acestuia de la săvârşirea faptei prevăzute la alin. 1 în favoarea întreprinderii se pedepseşte cu închisoarea, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

3. Prevederile art. 238, 263 alin. 1 şi 263Β se aplică şi pentru infracţiunea prevăzută la alin. 1.

Art. 160 – Tulburarea şedinţelor

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, împiedică desfăşurarea unei şedinţe a Parlamentului sau a oricărei comisii a acestuia sau deranjează şedinţa provocând zgomot sau tulburare sau în orice alt mod se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Fapta persoanei care, cu intenţie, împiedică sau tulbură, într-una din modalităţile de mai sus, şedinţa unui consiliu judeţean, municipal sau comunitar sau a altui consiliu al administraţiei autonome locale sau a oricărei comisii a acestora se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

ΙΙ. Infracţiuni în timpul alegerilor

Art. 161 – Violenţa împotriva alegătorilor

Fapta persoanei care, prin violenţă sau ameninţări cu violenţa, împiedică un alegător să îşi exercite dreptul său de alegător sau impune exercitarea acestuia sau votul pentru sau împotriva vreunui candidat la alegerile parlamentare sau ale autorităţilor judeţene, municipale sau comunitare se pedepseşte cu închisoarea. Instanţa poate stabili, în afară de pedeapsa aceasta, interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile prevăzute la art. 63, pct. 1.

Art. 162 – Înşelarea electoratului

Fapta persoanei care, prin informaţii false sau zvonuri calomnioase care implică persoana unui candidat sau care înşală electoratul în alt mod fie pentru a nu-şi mai exercita dreptul de vot, fie pentru a se răzgândi cu privire la votul său în oricare dintre alegerile prevăzute la art. 161 se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani şi cu pedeapsă monetară.

Art. 163 – Violarea secretului votului

Fapta persoanei care, într-un proces electoral secret, reuşeşte prin orice mod să afle sau [permite] unei terţe părţi [să afle] [conţinutul] votului exprimat de un votant, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

Art. 164 – Modificarea [rezultatelor] alegerilor

1. Fapta persoanei care, fără a avea dreptul de a face acest lucru, votează la alegerile prevăzute la art. 161, sau votează în mod repetat sau exprimă voturi multiple sau, în orice alt mod şi cu intenţie, determină obţinerea unui rezultat nereal al alegerilor, sau care falsifică rezultatul real al alegerilor, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani. În cazul în care persoana răspunzătoare şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu în timpul alegerilor, fapta acesteia se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Ultima teză din art. 161 se aplică şi în această situaţie.

Art. 165Oferirea unui beneficiu pe durata alegerilor [respectiv mituirea pe durata alegerilor]

1. Fapta persoanei care, cu privire la oricare dintre alegerile prevăzute la art. 161, de la anunţarea lor şi până la închiderea procesului de vot, propune, oferă sau promite unui votant cadouri sau orice alte beneficii care nu îi sunt cuvenite în schimbul neexercitării dreptului său electoral sau pentru a-l exercita într-un anume mod, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani şi cu pedeapsă monetară. Ultima teză din art. 161 se aplică şi în această situaţie.

2. Fapta unui votant care, cu privire la oricare dintre alegerile prevăzute la art. 161 şi pe perioada prevăzută la alineatul anterior, acceptă oferirea sau promisiunea unor cadouri sau a oricăror alte beneficii care nu îi sunt cuvenite sau solicită asemenea [cadouri sau alte beneficii] în schimbul neexercitării dreptului său electoral sau pentru a-l exercita într-un anume mod se pedepseşte cu închisoare de până la doi ani şi cu pedeapsă monetară.

Art. 166 – Tulburarea alegerilor

Fapta persoanei care, cu intenţie, împiedică desfăşurarea oricăror alegeri prevăzute la art. 161 sau le tulbură provocând zgomot sau tulburare sau în orice alt mod se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

CAPITOLUL V

Infracţiuni contra autorităţilor de stat

Art. 167 – Rezistenţa

1. Fapta persoanei care utilizează violenţa sau ameninţări cu violenţa pentru a forţa o autoritate sau un funcţionar să efectueze o faptă care se numără printre sarcinile sale sau să omită o faptă legală, precum şi care săvârşeşte acte de violenţă împotriva unui funcţionar sau a unei persoane care a fost recrutată sau a altui funcţionar căruia i s-a adresat pentru ajutor, în timpul acţiunii sale legale, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an. În acest caz este exclusă convertirea sau suspendarea pedepsei.

2. În cazul în care faptele prevăzute la alineatul anterior au fost săvârşite de o persoană înarmată sau care are asupra sa obiecte destinate a produce vătămare corporală sau are trăsăturile acoperite sau deformate sau faptele au fost săvârşite de mai multe persoane, precum şi în cazul în care persoana împotriva căreia s-a îndreptat fapta a fost pusă în pericol personal grav, acestea se pedepsesc cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

Art. 168 – Infracţiuni împotriva preşedintelui Republicii

1. Fapta persoanei care săvârşeşte acte de violenţă împotriva persoanei preşedintelui Republicii sau împotriva persoanei care exercită prerogativele preşedintelui se pedepseşte cu detenţie.

2. Fapta persoanei care insultă onoarea preşedintelui Republicii sau onoarea persoanei care exercită prerogativele preşedintelui sau îl defăimează în public sau în prezenţa sa se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

3. Termenul de prescripţie al răspunderii penale prevăzute la alin. 1 şi 2 este de şase luni.

Art. 169 – Nesupunerea

Fapta persoanei care, după un apel legal, refuză să acorde unuia dintre funcţionarii prevăzuţi la art. 13, alin. a), fără rezistenţă, serviciul sau sprijinul la care este dator potrivit legii sau refuză să pătrundă în orice incintă pentru efectuarea oricărei acţiuni aferente serviciului se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni.

Art. 170 – Rebeliunea

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, participă la o adunare publică de persoane care săvârşesc în masă una dintre faptele prevăzute la art. 167 se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

2. Fapta persoanelor care instigă la rebeliune, precum şi a persoanelor care au utilizat violenţa fizică sau ameninţări cu violenţa corporală sau acte de violenţă, sunt pedepsiţi cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă alte prevederi legislative nu pedepsesc fapta cu pedepse mai grave.

Art. 171Insolenţa faţă de autorităţi

1. Fapta persoanei care participă la o întrunire publică în aer liber care a fost interzisă în mod legal de o autoritate competentă se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară.

2. Când mulţimea adunată în spaţiul deschis este invitată în mod legal să se disperseze de către un funcţionar civil sau militar competent, fapta fiecăruia dintre participanţii care nu se îndepărtează din adunare după al treilea apel se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

Art. 172 – Liberarea deţinutului

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, liberează prizonierul sau o altă persoană care este deţinută printr-o dispoziţie a autorităţii se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani.

2. Fapta persoanei care este răspunzătoare pentru una dintre aceste fapte se pedepseşte cu închisoarea, dacă, din orice motiv, respectiva persoană avea datoria să păzească persoana care a evadat. Fapta persoanei rămâne complet nepedepsită dacă persoana care a evadat este arestată cu ajutorul său în termen de cincisprezece zile.

Art. 173 – Evadarea deţinutului

1. Fapta prin care un deţinut sau altă persoană deţinută printr-un ordin al unei autorităţi competente evadează se pedepseşte cu închisoarea de până la un an. Pedeapsa de mai sus este executată în întregime după executarea pedepsei stabilite sau care va fi stabilită pentru fapta pentru care persoana care a evadat a fost deţinută [iniţial].

2. Fapta oricărei alte persoane care participă la evadare se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani. În cazul în care participantul la evadare are calitatea de funcţionar în penitenciar sau funcţionar de poliţie, fapta acestuia se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani.

Art. 173Α – Încălcarea arestului la domiciliu cu monitorizare electronică

1. Fapta persoanei care, în perioada în care se află sub monitorizare electronică, cu intenţie: a) îndepărtează, distruge, deteriorează sau intervine în orice chip asupra unui dispozitiv sau sistem de monitorizare electronică, sau b) modifică în orice fel datele cu caracter personal aferente monitorizării se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, în perioada în care se află sub monitorizare electronică, profitând de defectarea sau funcţionarea incorectă a dispozitivului sau a sistemului de monitorizare electronică, se sustrage monitorizării de către autorităţile competente. Pedeapsa pentru infracţiunile de mai sus se execută în întregime după executarea pedepsei impuse sau care va fi impusă pentru fapta pentru care persoana monitorizată electronic a fost deţinută [iniţial].

2. Fapta oricărei persoane care ia parte la faptele de mai sus se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani. În cazul în care participantul la infracţiune are calitatea de funcţionar în penitenciar sau funcţionar de poliţie sau funcţionar competent pentru monitorizarea electronică, pedeapsa stabilită este detenţia de până la opt ani.

Art. 174 – Rebeliunea deţinuţilor

1. Fapta deţinuţilor sau a altor persoane deţinute la ordinul unei autorităţi care, în masă: a) încearcă să evadeze prin utilizarea violenţei, b) atacă fizic funcţionarii închisorii sau ai penitenciarului sau persoanelor cărora li s-a încredinţat păzirea sau supravegherea acestora, c) încearcă, prin utilizarea violenţei sau cu ameninţări să oblige oricare dintre persoanele de mai sus să întreprindă o acţiune sau o omisiune se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani.

2. Fapta oricărei persoane dintre aceştia [deţinuţi sau alte persoane deţinute] care a întreprins acte de violenţă împotriva oricăreia dintre persoanele prevăzute mai sus se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

3. Pedepsele de mai sus se execută în întregime după executarea pedepsei car a fost sau va fi stabilită pentru fapta pentru care persoana răspunzătoare a fost deţinută [iniţial].

Art. 175 – Simularea autorităţii

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, pretinde că are dreptul de a exercita orice serviciu public, municipal sau comunitar se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

2. Această prevedere se aplică şi pentru fapta persoanei care pretinde că are dreptul de a exercita profesia de avocat, precum şi pentru fapta persoanei care pretinde că are dreptul de a acţiona în calitate de funcţionar al Bisericii Ortodoxe de Răsărit a lui Christos sau a altei religii cunoscute în Grecia.

Art. 176 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, în mod public şi fără drept, poartă o uniformă sau alt însemn distinctiv al unui funcţionar public, municipal, comunitar sau religios dintre cei prevăzuţi la alin. 2 din art. 175 sau o medalie sau titlu pe care nu are dreptul de a le purta în mod legal se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară.

Art. 177 – Încălcarea confiscării

Fapta persoanei care, cu intenţie, distruge, prejudiciază sau sustrage un bun confiscat se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 178 – Încălcarea sigiliilor aplicate de o autoritate

Fapta persoanei care, cu intenţie şi în mod arbitrar, rupe sau deteriorează un sigiliu aplicat de autoritate pentru confiscarea sau păstrarea în siguranţă a obiectelor închise sau a documentelor sau pentru confirmarea identităţii acestora sau care anulează în orice mod o asemenea sigilare se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 179 – Încălcarea custodiei [asupra materialelor aflate în păstrare oficială]

Fapta persoanei care, cu intenţie, distruge, deteriorează sau sustrage în orice mod de la o autoritate documente sau alte obiecte aflate în păstrarea acesteia sau pe care aceasta le-a dat spre păstrare unei alte persoane se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 180 – Deteriorarea comunicărilor oficiale

Fapta persoanei care, cu intenţie şi în mod arbitrar, sustrage, deteriorează sau face ilizibile orice comunicări oficiale pe care autorităţile le-au afişat sau le-au expus public se pedepseşte cu închisoare de până la un an sau cu pedeapsa monetară.

Art. 181 – Încălcarea simbolurilor statului elen

Fapta persoanei care, pentru a exprima ură sau dispreţ, îndepărtează, distruge, denaturează sau dezonorează steagul oficial al statului [elen] sau stema suveranităţii sale se pedepseşte cu închisoare de până la doi (2) ani.

Art. 182 – Încălcarea restricţiilor privind reşedinţă

1. Fapta persoanei care încalcă restricţiile impuse în mod legal libertăţii de reşedinţă şi obligaţiile aferente acestora se pedepseşte cu închisoare de până la şase luni.

2. Fapta cetăţeanului străin care a fost expulzat ca executare a unei hotărâri judecătoreşti şi care încalcă interdicţia de reîntoarcere în ţară se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi (2) ani, care nu poate fi convertită în pedeapsă monetară în nicio situaţie şi din niciun motiv, şi nici nu poate fi suspendată în niciun mod potrivit art. 99-104. Exercitarea căilor de atac nu are efecte suspensive.

3. Pedeapsa din alin. 1 din acest articol se aplică şi pentru fapta persoanei care, după ce a fost dispus arestul său la domiciliu cu monitorizare electronică, încalcă restricţiile care au fost impuse legal asupra libertăţii sale de reşedinţă şi obligaţiile aferente.

Art. 182Α – [fără titlu]

Fapta inculpatului care încalcă normele restrictive care i-au fost impuse prin hotărâre judecătorească sau prin decizie a consiliului judiciar, în ceea ce priveşte libertatea de reşedinţă şi alte obligaţii relevante, în cazurile privind infracţiunile de organizaţie criminală, acte de terorism, pornografia infantilă, spălarea banilor şi finanţarea terorismului se pedepseşte cu închisoare de la unul la trei ani, dacă procedurile judiciare au început, însă nu sunt încă finalizate. Pedeapsa aplicată unui infractor căutat care încalcă normele nu se converteşte şi nici nu se suspendă, iar apelul formulat nu are efecte suspensive în niciun caz.

CAPITOLUL VI

Încălcarea ordinii publice

Art. 183 – Instigarea

Fapta persoanei care provoacă sau îndeamnă [alte persoane] prin orice mijloace, în mod public la nesupunere faţă de legi sau decrete sau împotriva altor dispoziţii legale ale autorităţii se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 184 – [fără titlu]

Fapta persoanei care provoacă sau îndeamnă [alte persoane] prin orice mijloace, în mod public, la săvârşirea unei crime sau a unui delict se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 185 – [fără titlu]

Fapta persoanei care elogiază public şi în orice mod o infracţiune săvârşită, punând astfel în pericol ordinea publică, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 186 – Determinarea şi oferirea săvârşirii unei crime sau a unui delict

1. Fapta persoanei care determină sau îndeamnă în orice mod o altă persoană să săvârşească o anumită crimă, precum şi persoana care se oferă [să o comită] sau acceptă o asemenea provocare sau ofertă, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

2. Fapta persoanei care determină sau îndeamnă în orice mod o altă persoană să săvârşească un anumit delict, precum şi persoana care se oferă să îl comită şi persoana care acceptă o asemenea provocare sau ofertă, se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută pentru delictul plănuit, fiind [însă] redusă conform art. 83. Pentru urmărirea penală a acestei infracţiuni, este necesară plângerea persoanei împotriva căreia a fost plănuită săvârşirea delictului, dacă delictul în curs de executare este urmărit în baza unei plângeri.

3. Pedepsele de la alineatele anterioare se aplică dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

4. Faptele prevăzute în prezentul articol pot să rămână nepedepsite dacă persoana răspunzătoare a retras de bună voie invitaţia, oferta sau acceptarea [ofertei].

Art. 187 – Organizaţia criminală

1. Fapta persoanei care constituie sau aderă ca membru într-un grup organizat şi cu durată extinsă format din trei sau mai mult persoane (organizaţia) care urmăreşte săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute la art. 207 (falsificarea), 208 (punerea în circulaţie de monede falsificate), 216 (falsificarea documentelor), 218 (falsificarea şi abuzul în utilizarea timbrelor), 242 (atestarea falsă, contrafacerea, etc.), 264 (incendierea), 265 (Incendierea pădurilor), 268 (inundaţia), 270 (explozia), 272 (infracţiuni privind materialele explozibile), 277 (provocarea unui naufragiu), 279 (otrăvirea izvoarelor şi alimentelor), 291 (tulburarea siguranţei căilor ferate, a ambarcaţiunilor şi aeronavelor), 299 (omorul calificat), 310 (vătămare corporală gravă), 322 (deplasarea ilicita a unei persoane [respectiv răpirea]), 322Α şi 322Β (dispariţia forţată a unei persoane) 323 (traficul de sclavi), 323Α (traficul de fiinţe umane), 324 (răpirea minorilor), 327 (răpirea involuntară), 336 (violul), 338 (abuzul sexual), 339 (coruperea de minori), 348Α (pornografia infantilă), 351 (exploatarea sexuală), 351Α (acte de natură sexuală cu un minor în schimbul unei sume de bani), 374 (cazuri de furt calificat), 375 (sustragerea ilicită), 380 (tâlhăria), 385 (extorcare), 386 (înşelăciunea), 386Α (frauda informatică), 404 (cămătăria), art. 87 alin. 5 ultima teză şi art. 88 din Legea 3386/2005 (M. Of. 212A), când aceste fapte (facilitarea şederii, pătrunderii sau ieşirii sau a transportului ilegal de cetăţeni ai unor terţe ţări) sunt săvârşite pentru obţinerea unui câştig monetar, precum şi [săvârşirea] mai multor infracţiuni prevăzute de legislaţia cu privire la narcotice, arme, materii explozibile şi protecţia de materiale care emit radiaţii periculoase pentru om, precum şi [săvârşirea] mai multor infracţiuni care sunt prevăzute şi pedepsite de legislaţia privind protecţia antichităţilor şi în general protecţia patrimoniului cultural, precum şi legislaţia cu privire la protecţia mediului, precum şi [săvârşirea] mai multor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 41F din Legea nr. 2725/1999, cu prevederile în vigoare, precum şi [săvârşirea] mai multor infracţiuni prevăzute şi pedepsite la art. 128TH din Legea nr. 2725/1999 se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani. Pentru infracţiunile din acest ultim articol, calitatea de medic, antrenor sau fizioterapeut constituie o circumstanţă agravantă. Cu aceeaşi pedeapsă este pedepsită şi persoana răspunzătoare de fapta de la prima teză, dacă organizaţia criminală urmăreşte săvârşirea mai multor infracţiuni cu privire la evitarea achitării unui impozit legal, a unei taxe, a unei taxe vamale sau altor costuri la achiziţionarea, vânzarea, preluarea, recepţia, transportul, tranzitarea, comercializarea, deţinerea, depozitarea, exportul sau importul de mărfuri sau produse de imitaţie, contrafăcute sau piratate.

2. Fapta persoanei care oferă informaţii esenţiale sau mijloace materiale în scopul de a facilita sau de a ajuta organizaţia de la alineatul anterior pentru săvârşirea infracţiunilor urmărite de aceasta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

3. Fapta persoanei care conduce organizaţia de la primul alin. se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte orice alt membru al organizaţiei dacă la momentul săvârşirii infracţiunii prevăzută la a doua teză din primul alineat a fost funcţionar public sau funcţionar în sensul art. 263a.

4. Fapta persoanei care, prin ameninţări sau utilizarea violenţei împotriva funcţionarilor judiciari, juraţilor, funcţionarilor de investigaţii sau ai instanţei, a martorilor, a experţilor şi interpreţilor sau prin oferirea unui beneficiu acestor persoane [respectiv mituire activă], obstrucţionează descoperirea sau urmărirea sau pedepsirea infracţiunii de constituire sau aderare la organizaţia criminală prevăzută la alin. 1 se pedepseşte cu detenţia de până la zece (10) ani şi o pedeapsă monetară cuprinsă între o sută de mii (100.000) de euro şi cinci sute de mii (500.000) de euro. Fapta persoanei care, în situaţiile de mai sus, obstrucţionează descoperirea sau urmărirea sau pedepsirea nu doar a infracţiunii de constituire sau aderare la o organizaţie criminală prevăzută la alin. 1, dar şi a altei infracţiuni dintre cele enumerate în acelaşi alineat, se pedepseşte cu detenţia şi o pedeapsă monetară cuprinsă între o sută de mii de euro (100.000) şi un milion de euro (1.000.000).

5. Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. 1, fapta persoanei care se asociază cu o altă persoană pentru a săvârşi o crimă (constituirea sau participarea la un grup), se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni. Dacă asocierea prevăzută la teza anterioară s-a constituit în vederea săvârşirii unui delict care se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an şi prin care se urmăreşte un beneficiu financiar sau de altă natură sau să se aducă atingere vieţii, integrităţii corporale sau a libertăţii sexuale fapta persoanei respective se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni.

6. Producerea, furnizarea şi deţinerea de arme, de materiale explozive şi materiale chimice sau biologice sau materiale care emit radiaţii dăunătoare omului pentru deservirea scopurilor organizaţiei de la alin. 1 sau a grupului de la alin. 318) sau urmărirea unui beneficiu financiar sau a altui beneficiu material pentru membrii acestora constituie circumstanţe agravante. Neducerea la îndeplinire a oricăreia dintre infracţiunile urmărite prevăzute la alin. 1 şi 3 constituie o circumstanţă atenuantă. Simpla complicitate psihică la constituirea sau participarea la o organizaţie criminală prevăzută la alin. 1 sau la un grup prevăzut la alin. 3 nu se pedepseşte, dacă membrii organizaţiei sau ai grupului nu urmăresc beneficii financiare sau de alt tip. Săvârşirea faptei prevăzute în ultima teză din primul alineat având ca obiect ţiţeiul sau alt produs petrolier sau energetic constituie, de asemenea, o circumstanţă agravantă.

7. Prevederile din acest articol se aplică şi în cazul în care infracţiunile prevăzute de acesta au fost săvârşite în străinătate de un cetăţean grec sau s-au îndreptat împotriva unui cetăţean grec sau împotriva unei persoane juridice cu sediul în Grecia sau împotriva Statului elen, chiar şi în cazul în care acestea nu se pedepsesc conform legislaţiei ţării în care au fost săvârşite.

8. Dispoziţia prevăzută la art. 238 se aplică mutatis mutandis şi infracţiunilor de la alin. 1-4 din prezentul articol.

Art. 187Α – Acte de terorism

1. Fapta persoanei care săvârşeşte una sau mai multe dintre infracţiunile de mai jos:

a) Omorul calificat (art. 299),

b) Vătămare corporală gravă (art. 310),

c) Vătămarea [corporală] letală (art. 311),

d) Deplasarea ilicita a unei persoane [respectiv răpirea] (art. 322),

e) Răpirea minorilor (art. 324),

f) Cazuri de distrugere calificată [a proprietăţii] (art. 382 alin. 2),

g) Incendierea (art. 264),

h) Incendiere a pădurilor (art. 265),

i) Inundaţia (art. 268),

j) Explozia (art. 270),

k) Infracţiuni privind materialele explozibile (art. 272),

l) Prejudicii care pun în pericol siguranţa publică (art. 273),

m) Dezafectarea instalaţiilor de siguranţă (art. 275),

n) Provocarea unui naufragiu (art. 277),

o) Otrăvirea izvoarelor şi a alimentelor (art. 279),

p) Alterarea alimentelor (art. 281 alin. 1),

q) Tulburarea siguranţei transporturilor (art. 290),

r) Tulburarea siguranţei căilor ferate, a ambarcaţiunilor şi aeronavelor (art. 291),

s) Infracţiunile prevăzute la alin. 1 din art. 8 din Legea nr. 181/1974 „Cu privire la protecţia faţă de radiaţiile ionizante” (M. Of. 347 A),

t) infracţiunile prevăzute la art. 161, 162, 163, 164, 165, 168, 169, 170, 173, 174, 178, 179, 180, 181, 192, 183, 184 şi 186 din Codul de drept aeronaval ratificat prin Legea nr. 1815/1988 (M. Of. 250 A),

u) infracţiunile prevăzute la alin. 1 şi 2 din art. 15 şi alin. 1 şi 3 din art. 17 din Legea nr. 2168/1993 „Reglementarea aspectelor privind arme, muniţii, materiale explozive, mecanisme explozive şi alte prevederi” (M. Of. 147 A),

v) infracţiunile prevăzute la alin. 2 şi 3 din art. 4 din Legea nr. 2991/2002 „Aplicarea convenţiei privind interzicerea [dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii] armelor chimice” (M. Of. 35 A),

într-un mod sau într-o măsură sau în condiţii [care este] posibil să vatăme grav o ţară sau un organism internaţional şi în scopul de a intimida grav o populaţie sau de a obliga în mod ilegal o autoritate publică sau un organism internaţional să îndeplinească sau să nu îndeplinească orice faptă sau de a vătăma grav sau a distruge structurile fundamentale constituţionale, politice sau economice ale unei ţări sau ale unei organizaţii internaţionale internaţional se pedepseşte:

i. Cu detenţiune pe viaţă dacă pedeapsa prevăzută pentru una dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)-u) este detenţiunea pe viaţă. În acest caz, prescripţia răspunderii pentru această faptă intervine după treizeci de ani. În cazul în care se aplică pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, atunci se aplică prevederile art. 105-110, dacă persoana condamnată a executat o pedeapsă de 25 de ani.

ii. Cu detenţie cel puţin 10 ani dacă pedeapsa prevăzută pentru una dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)-u) este pedeapsa cu detenţia temporară.

iii. Cu închisoare de cel puţin trei ani dacă pedeapsa prevăzută pentru una dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)-u) este pedeapsa cu închisoarea.

În cazul în care actul de terorism a avut drept urmare decesul mai multor persoane, se aplică dispoziţiile art. 94 alin. 1.

2. Prevederile alineatul precedent nu se aplică dacă sunt incidente condiţiile prevăzute la art. 134-137.

3. Fapta persoanei care ameninţă grav cu săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin. 1, provocând astfel teamă, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani. Tentativa nu se pedepseşte.

4. Fapta persoanei care constituie sau aderă în calitate de membru la un grup structurat şi cu activitate continuă, format din peste trei persoane, care acţionează în comun şi urmăresc săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin. 1 (organizaţia teroristă) se pedepseşte cu detenţie de până la zece ani. Fapta prevăzută în teza precedentă se pedepseşte cu o pedeapsa redusă (art. 83), când organizaţia teroristă a fost constituită pentru săvârşirea delictelor prevăzute la alin. 1. Producerea, furnizarea şi deţinerea armelor, a substanţelor explozive şi a materialelor chimice sau biologice sau a materialelor care emit radiaţii nocive pentru om pentru deservirea scopurilor organizaţiei teroriste constituie circumstanţă agravantă. Neducerea la îndeplinire de către organizaţia teroristă a oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)-u) din alin. 1 constituie o circumstanţă atenuantă.

5. Fapta persoanei care conduce organizaţia teroristă conform primei teze din alineatul precedent se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani. Fapta persoanei care conduce organizaţia teroristă conform celei de-a doua teze din alineatul precedent se pedepseşte cu pedeapsa redusă (art. 83) prevăzută la teza precedentă.

6. Fapta persoanei care oferă orice tip de active, corporale sau necorporale, mobile sau imobile sau orice tip de mijloace financiare, indiferent de modul de dobândire a acestora, către o organizaţie teroristă sau unui terorist care acţionează individual sau pentru constituirea unei organizaţii teroriste sau pentru a determina o persoană să devină terorist sau [care] le încasează, le colectează sau le administrează în interesul persoanelor menţionate mai sus, indiferent de săvârşirea oricărei infracţiuni din cele prevăzute la alin. 1, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. Fapta persoanei care, având cunoştinţă de utilizarea posibilă viitoare a acestora, oferă informaţii esenţiale pentru a facilita sau a sprijini săvârşirea de către organizaţia teroristă sau de către un terorist acţionând individual a oricăreia dintre crimele prevăzute la alin. 1 se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă.

În infracţiunea din sub-alineatul a) pentru aplicarea articolelor 88-93 din Codul penal sunt avute în vedere şi hotărârile judecătoreşti irevocabile dispuse de instanţele din alte state membre ale Convenţiei Consiliului Europei din anul 2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului.

7. Fapta persoanei care săvârşeşte infracţiunile de furt calificat (art. 374), tâlhărie (alin. 1 şi 3 din art. 380), falsificarea documentelor (art. 216) privind documente oficiale sau extorcare (art. 385) cu scopul săvârşirii infracţiunii din alin. 1 se pedepseşte cu detenţia, cu excepţia situaţiei în care, în cazul extorcării, aceasta se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă. În cazul în care fapta săvârşită este un delict, se aplică pedeapsa cu închisoarea de cel puţin trei ani.

8. Alineatul 4 al art. 187 se aplică şi pentru infracţiunile prevăzute la alineatele anterioare.

Art. 187B – Măsuri de clemenţă

1. În cazul în care oricare dintre persoanele răspunzătoare pentru faptele de constituire a unei organizaţii criminale sau a unui grup sau de participare la acestea conform alin. 1 şi 319) din art. 187 sau constituirea a unei organizaţii teroriste sau participare la aceasta conform alin. 4 din art. 187Α face posibilă prevenirea săvârşirii uneia dintre infracţiunile planificate prin notificarea autorităţilor sau contribuie în mod semnificativ la distrugerea organizaţiei criminale, a grupului sau a organizaţiei teroriste, respectivele fapte ale acesteia vor fi scutite de pedeapsă. În cazul în care nu a fost încă pusă în mişcare urmărirea penală, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte se abţine, printr-o dispoziţie justificată, de la urmărirea penală şi înaintează dosarul procurorului din cadrul curţii de apel, care acţionează conform art. 43 alin. 2 din Codul de procedură penală.

2. În cazul în care, în situaţia prevăzută la alineatul precedent, persoana răspunzătoare a săvârşit una dintre infracţiunile urmărite prevăzute la alin. 1 şi 3* din art. 187 sau a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la alin. 1 din art. 187Α, instanţa îi aplică acestuia pedeapsa redusă conform art. 83. În situaţii excepţionale, luând în considerare toate circumstanţele şi, în special, gradul de pericol al organizaţiei criminale, al grupului sau al organizaţiei teroriste, întinderea participării persoanei răspunzătoare la aceasta şi gradul de participare la distrugerea acesteia, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei pentru trei până la zece ani, iar în toate celelalte situaţii se aplică art. 99-104.

3. Pentru orice persoană care denunţă faptele infracţionale săvârşite în detrimentul său de organizaţia criminală prevăzută la art. 187 sau de persoanele culpabile prevăzute la art. 323Α, 348Α, 348Β, 348C, 349 şi 351, în cazul în care denunţul se consideră întemeiat, procurorul din cadrul instanţei pentru delicte poate, cu aprobarea procurorului din cadrul curţii de apel, să întrerupă temporar urmărirea penală legată de încălcarea legii privind cetăţenii străini şi cu privire la persoanele care se prostituează, precum şi pentru încălcări privind participarea lor la activităţi infracţionale, dacă această participare a fost consecinţa directă a faptului că au fost victimele infracţiunilor prevăzute la art. 323Α, 348Α, 348Β, 348C, 349 şi 351, şi până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile pentru faptele denunţate. În cazul în care denunţul se dovedeşte întemeiat, neînceperea urmăririi penale este definitivă.

3a. O circumstanţă atenuantă este recunoscută cu privire la o persoană răspunzătoare penal, cu excepţia celor prevăzute la art. 187Α Codul penal, pentru care, înainte de condamnarea irevocabilă a acesteia, se recunoaşte că a contribuit, din proprie iniţiativă, la dezvăluirea sau distrugerea organizaţiei teroriste prin furnizarea de informaţii sau a făcut posibilă prevenirea înfăptuirii actului terorist sau descoperirea şi arestarea persoanelor căutate sau a celor care se sustrag de la executarea pedepsei pentru fapte de terorism prevăzute la art. 187Α din Codul penal, prin informarea autorităţilor. În cazul în care este necesară eliberarea temporară a persoanei răspunzătoare prevăzute mai sus, pentru descoperirea sau distrugerea organizaţiei teroriste sau prevenirea săvârşirii actului de terorism sau arestarea persoanelor fugare sau căutate pentru faptele acestea, consiliul instanţei pentru delicte poate dispune printr-o decizie suspendarea temporară a urmăririi penale a persoanei de mai sus şi liberarea temporară din închisoare pentru un anumit timp, pentru a verifica informaţiile de mai sus. În cazul în care, după suspendarea urmăririi penale conform celor de mai sus şi liberarea persoanei răspunzătoare, rezultă că informaţiile date de acesta nu au fost adevărate sau că nu a fost vorba despre o organizaţie teroristă sau despre acte de terorism prevăzute la art. 87Α din Codul penal, respectiva decizie este suspendată, dispunându-se din nou încarcerarea persoanei răspunzătoare şi urmărirea penală suspendată împotriva acesteia continuă, cu excepţia cazului în care o altă dispoziţie privind clemenţa se aplică în acest caz. Pe baza informaţiilor furnizate de persoana răspunzătoare, se întocmeşte un raport de audiere sub jurământ a martorului care se transmite procurorului competent din cadrul curţii de apel, pentru a lua la cunoştinţă. Acest raport se păstrează într-o arhivă specială a parchetului, împreună cu un raport al autorităţii competente, care a realizat, pe baza informaţiilor de mai sus, distrugerea organizaţiei teroriste, prevenirea actului de terorism şi arestarea persoanelor căutate şi a celor care se sustrag de la executarea pedepsei pentru fapte de terorism. Rapoartele de mai sus sunt aduse numai la cunoştinţa membrilor consiliului judiciar competent sau ai instanţei, care examinează, tot din oficiu acordarea sau nu a beneficiilor prevăzute la alineatele anterioare. Prevederile alin. 1 şi 2 din prezentul articol sau din alte legi, care prevăd măsuri benefice sau măsuri de clemenţă, nu sunt afectate de prevederile acestui alineat.

4. Expulzarea străinilor aflaţi ilegal în ţară şi care denunţă faptele infracţionale prevăzute la art. 323Α, 348Α, 348Β, 348C, 349 şi 351 sau [denunţă] fapte infracţionale săvârşite de o organizaţie criminală prevăzută la art. 187, poate, prin dispoziţia procurorului din cadrul instanţei pentru delicte şi cu aprobarea procurorului din cadrul curţii de apel, fi anulată până la emiterea hotărârii irevocabile pentru faptele denunţate. Pe durata suspendării expulzării, cetăţenilor străini li se acordă permis de şedere, indiferent de legislaţia în vigoare cu privire la cetăţenii străini.

Art. 188 – Participarea la o asociere ilegală

Fapta persoanei care ia parte la o asociere ale cărei scopuri contravin prevederilor legii penale se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 189 – Tulburarea liniştii publice

1. Fapta persoanei care ia parte la o adunare publică formată din mai multe persoane fizice care, în masă, săvârşesc acte de violenţă împotriva persoanelor sau lucrurilor sau pătrund ilicit în case străine, locuinţe sau alte imobile se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Fapta instigatorilor şi a persoanelor care au săvârşit acte de violenţă se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni.

3. Pedepsele acestea se aplică dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

Art. 190 – Tulburarea liniştii cetăţenilor

Fapta persoanei care, cu ameninţarea că vor fi săvârşite crime sau delicte, cauzează nelinişte sau teama cetăţenilor se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 191 – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care răspândeşte în orice mod informaţii sau zvonuri false care pot induce nelinişte sau teamă cetăţenilor sau pot tulbura încrederea publicului [în stat] sau pot submina încrederea publicului în moneda naţională sau în forţele armate ale ţării sau pot determina tulburarea relaţiilor internaţionale ale ţării se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni şi cu o pedeapsă monetară. În cazul în care fapta a fost săvârşită repetat prin intermediul presei, aceasta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni şi cu o pedeapsă monetară de cel puţin cinci sute nouăzeci (590) euro.

2. Fapta persoanei răspunzătoare pentru oricare dintre faptele prevăzute la alineatul precedent se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

Art. 192 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, în orice mod public, provoacă sau îndeamnă cetăţenii la acte de violenţă între ei sau la ură reciprocă şi, astfel, tulbură liniştea publică, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

Art. 193 – Infracţiuni [săvârşite] în stare de ebrietate voluntară

1. Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 35, fapta persoanei care, cu intenţie sau din neglijenţă, îşi determină o stare de ebrietate care exclude posibilitatea de imputare conform art. 34 şi, în această situaţie, este răspunzătoare pentru o faptă care altfel i-ar fi fost imputată drept crimă sau delict, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni dacă fapta este delict, şi cu închisoare de până la doi ani, dacă fapta este crimă.

2. În cazul în care fapta este urmărită doar la înaintarea unei plângeri penale, urmărirea penală se pune în mişcare doar după depunerea acesteia.

Art. 194 – Invitaţia de a contribui la [plata unei] pedepse monetare

Fapta persoanei care, în scopul respingerii unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a impus pedeapsa monetară, despăgubirea sau cheltuieli de judecată, invită în mod public [alte persoane] să facă contribuţii pentru achitarea acestora sau publică numele contribuitorilor în acest scop se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară.

Art. 195 – Constituirea unui grup armat

Fapta persoanei care, fără drept, constituie un grup armat care nu urmăreşte săvârşirea de infracţiuni, îl dotează cu muniţii sau îşi asumă conducerea acestuia, precum şi fapta persoanei care participă la un asemenea grup, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

Art. 196 – Abuz de funcţia ecleziastică

Fapta funcţionarului bisericesc care, în timpul exercitării atribuţiilor sale sau în mod public şi în calitatea sa oficială, provoacă sau îndeamnă cetăţenii la ură împotriva autorităţii statului sau a altor cetăţeni se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 197 – Tulburarea şedinţelor

1. Fapta persoanei care, fără a tulbura liniştea publică, împiedică în mod arbitrar şedinţele unei asociaţii constituite conform legii pentru desfăşurarea unor activităţi publice sau ale unui partid politic care funcţionează în mod legal sau ale unui organism recunoscut prin lege sau ale administraţiei acestora sau ale autorităţilor şi consiliilor unei instituţii sau le tulbură în mod grav prin incitare la zgomot sau dezordine sau în orice alt mod, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. În cazul în care fapta săvârşită se referă la o audiere în instanţă, aceasta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

CAPITOLUL VII

Încălcarea păcii religioase

Art. 198 – Blasfemia cu rea intenţie

1. Fapta persoanei care, în mod public şi cu rea intenţie, defăimează pe Dumnezeu, se pedepseşte cu închisoare de până la doi an.

2. Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. 1, fapta persoanei care manifestă public, prin blasfemie, lipsă de respect faţă de divinitate, se pedepseşte cu detenţie până la şase (6) luni sau cu amendă de până la trei mii (3.000) de euro.

Art. 199 – Denigrarea religiei

Fapta persoanei care, în mod public şi cu rea intenţie, insultă în orice mod Biserica Ortodoxă de Răsărit a lui Christos sau altă religie recunoscută în Grecia se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 200 – Tulburarea adunărilor religioase

1. Fapta persoanei, care cu rea intenţie, încearcă să împiedice sau tulbură cu intenţie o adunare religioasă acceptată de sistemul elen de guvernământ pentru desfăşurarea cultului sau a ceremoniei, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Fapta persoanei care, în biserică sau în orice loc stabilit pentru adunările religioase acceptate de sistemul elen de guvernământ, săvârşeşte fapte necuvenite în mod abuziv se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă.

Art. 201 – Profanarea cadavrelor

Fapta persoanei care, în mod arbitrar, sustrage un cadavru sau părţi ale acestuia sau cenuşa de la persoanele care au dreptul de a le deţine sau care săvârşeşte faptele necuvenite în mod abuziv cu privire la acestea sau cu privire la un mormânt se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

CAPITOLUL VIII

Infracţiuni referitoare la serviciul militar şi obligaţia de înrolare

Art. 202 – Incitarea persoanelor care au obligaţia serviciului militar

1. Fapta persoanei care, în orice mod şi cu intenţie, incită sau îndeamnă o persoană care deserveşte în armată să încalce o obligaţie de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Fapta persoanei care, cu intenţie, incită sau îndeamnă o persoană care are obligaţia de a se înrola să nu se supună convocării de înrolare se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă.

3. Fapta persoanei care, în timpul războiului, al unei rebeliuni armate sau al mobilizării generale, săvârşeşte faptele prevăzute la alineatele anterioare se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

4. Pedepsele din acest articol se aplică dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

Art. 203 – Determinarea artificială a incapacităţii pentru serviciul militar

1. Fapta persoanei care, cu intenţie şi pentru a evita recrutarea, îşi cauzează singur sau cu ajutorul altei persoane incapacitatea pentru serviciul militar prin mutilare sau în orice alt mod, în totalitate sau în parte, permanent sau provizoriu, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani. Instanţa poate să impună, de asemenea, interzicerea unor drepturi politice.

2. Fapta persoanei care, cu intenţie, determină această incapacitate a unei alte persoane cu consimţământul acesteia din urmă, se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă cu închisoarea şi cu o pedeapsă monetară, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

3. Fapta persoanei care, în timpul războiului, al unei rebeliuni armate sau al mobilizării generale, săvârşeşte faptele prevăzute la alineatele anterioare se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

Art. 204 – Fraudă pentru evitarea obligaţiei de înrolare

Fapta persoanei care utilizează mijloace înşelătoare pentru ca aceasta sau o altă persoană să evite, în totalitate sau în parte, permanent sau provizoriu, obligaţia de înrolare se pedepseşte cu închisoarea de până la un an, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale. Instanţa poate să impună, de asemenea, interzicerea unor drepturi politice.

Art. 205 – Migrare ilegală

1. Fapta persoanei care părăseşte ţara fără permisiune şi pentru a se sustrage de la înrolare, precum şi persoana care se află în străinătate şi nu se prezintă în timp util pentru a-şi îndeplini obligaţiile militare, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă bănească dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

2. Fapta persoanei care părăseşte ţara fără permisiunea aferentă cerută de lege cu privire la serviciul militar se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară.

Art. 206 – Recrutarea militară în numele unui stat străin

Fapta persoanei care recrutează un cetăţean grec pentru serviciu militar într-un stat străin, precum şi fapta persoanei care îl ajută în orice mod [să facă acest lucru] se pedepseşte cu închisoarea.

CAPITOLUL IX

Infracţiuni privind moneda

Art. 207 – Falsificarea

Fapta persoanei care falsifică sau contraface o monedă metalică sau bancnotă a oricărui stat sau autorităţi emitente, fie în timpul fie înainte de momentul punerii legale în circulaţie, fie în perioada în care schimbul acesteia este acceptat de către instituţiile competente, în scopul punerii în circulaţie ca fiind autentică, precum şi persoana care achiziţionează, acceptă, importă, exportă, transportă sau deţine asemenea monedă pentru acelaşi scop, se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani şi pedeapsă monetară. În cazurile deosebit de minore, această faptă se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi pedeapsă monetară.

Art. 208 – Punerea în circulaţie de monede falsificate [respectiv monede şi bancnote]

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, pune în circulaţie monede sau bancnote falsificate ale oricărui stat sau autorităţi emitente, fie înainte sau fie în momentul punerii în circulaţie, fie în perioada în care schimbul acestora este acceptat de către organismele competente, în scopul punerii legale în circulaţie ca fiind autentice, se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani şi pedeapsă monetară. În cazurile deosebit de minore, această faptă se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi cu pedeapsă monetară.

2. Cu toate acestea, în cazul în care persoana răspunzătoare sau reprezentantul său a acceptat moneda ca fiind autentică, această faptă se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi dacă persoana răspunzătoare a acţionat executând un ordin al persoanei căreia i-a fost dată moneda ca fiind autentică, atunci când se află în relaţie de dependenţă cu persoana care dă ordinul sau trăieşte în aceeaşi locuinţă cu aceasta.

Art. 208Α – [fără titlu]

Fapta persoanei care, cu intenţie, produce, achiziţionează, acceptă, importă, exportă, transportă sau pune în circulaţie monedă metalică sau bancnotă fie la momentul fie înainte de momentul punerii oficiale în circulaţie, fie în perioada în care schimbul acestora este acceptat de către organismele competente şi pentru săvârşirea căreia s-au utilizat incinte legale şi materiale, fără a avea însă permisiunea autorităţii competente sau cu depăşirea dreptului aferent, se pedepseşte cu pedepsele prevăzute la alin. 1 din art. 208.

Art. 209 – Contrafacerea monedelor

Fapta persoanei care, prin tăiere, perforare sau răzuire sau în alt mod reduce valoarea intrinsecă a monedei metalice în scopul de a o pune în circulaţie ca şi cum ar avea valoare intrinsecă completă, precum şi fapta persoanei care achiziţionează monedă contrafăcută în acelaşi scop se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi cu pedeapsă monetară.

Art. 210 – Punerea în circulaţie a monedelor contrafăcute

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, pune în circulaţie monedă falsă ca şi cum ar avea valoare intrinsecă completă se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi pedeapsă monetară.

2. Cu toate acestea, în cazul în care persoana răspunzătoare sau reprezentantul acesteia a acceptat această monedă ca fiind autentică, această faptă se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau pedeapsă monetară. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi dacă persoana răspunzătoare a acţionat executând un ordin al persoanei căreia i-a fost dată moneda ca fiind autentică, atunci când se află în relaţie de dependenţă cu persoana care dă ordinul sau trăieşte în aceeaşi locuinţă cu aceasta.

Art. 211 – Acte pregătitoare

Fapta persoanei care, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 207 şi 209, produce, acceptă, achiziţionează sau deţine instrumente, obiecte, programe informatice şi date sau alte mijloace utile pentru acest scop, precum şi caracteristici de siguranţă, precum holograme, filigrane sau alte elemente constitutive ale monedei, utilizate pentru protejarea împotriva contrafacerii, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un (1) an şi pedeapsă monetară.

Art. 212 – [fără titlu]

Este scutită de pedeapsă orice persoană care, în cazurile prevăzute la articolul precedent, distruge de bunăvoie obiectele menţionate în acesta înainte de utilizare.

Art. 213 – Confiscarea

1. Confiscarea de monedă contrafăcută sau falsificată şi a mijloacelor, dispozitivelor şi instrumentelor prevăzute la art. 211 se dispune indiferent dacă o anumită persoană este urmărită şi condamnată [efectiv] şi indiferent dacă aceste [articole] aparţin sau nu autorului sau coautorului contrafacerii sau falsificării.

2. Cu toate acestea, în cazul în care s-a dovedit că deţinătorul de monedă sau al materialelor din care au fost produse nu a participat la contrafacere sau falsificare, moneda este eliminată din uz ca monedă şi este remisă ulterior deţinătorului.

3. Moneda care este confiscată ca produs suspectat de contrafacere sau falsificare, este transmisă la Centrul corespunzător de analiză sau la Centrul Naţional de analiză a monedei euro pentru analiza, detectarea şi identificarea altor produse contrafăcute, fără întârziere şi, cel târziu, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în procedura penală.

Art. 214 – Bilete de bancă şi alte titluri asimilate acestora

Pentru aplicarea prevederilor din acest capitol, sunt asimilate cu bancnotele biletele de bancă, obligaţiunile care conţin promisiunea de plată pentru o anumită sumă de bani, acţiunile, titlurile provizorii de acţionar, cupoanele, chitanţele de la dividende sau dovezile de reînnoire a unor asemenea dividende, dacă aceste titluri sunt instrumente la purtător şi au fost emise de o persoană îndreptăţită să le emită sau par a fi emise de o asemenea persoană.

Art. 214Α – Recidiva

Pentru aplicarea art. 88-93 din prezentul cod cu privire la infracţiunile prevăzute la art. 207-211 şi art. 214, hotărârile irevocabile de condamnare emise de instanţele statelor membre din Uniunea Europeană vor fi luate, de asemenea, în considerare.

Art. 215 – Emiterea ilegală a obligaţiunilor la purtător

Fapta persoanei care plasează ilicit în circulaţie în Grecia obligaţiuni la purtător care conţin promisiunea de plată a unei anumite sume de bani se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 215Α – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care produce, vinde, importă sau distribuie spre vânzare sau în alte scopuri medalii sau jetoane care: a) poartă pe faţă termenii „euro” sau „eurocenţi” sau simbolul euro, sau b) au dimensiunile în cadrul limitelor de referinţă aşa cum sunt acestea determinate conform literei f) prevăzută la art. 1 din Regulamentul 2182/2004 al Consiliului din 6 decembrie 2004 (JO L 373/1/21.12.2004), sau c) poartă pe faţă orice design similar cu feţele monedelor naţionale sau feţele reversului comun al monedelor euro şi sunt identice sau similare cu reprezentarea stemei monedelor de 2 euro, se pedepseşte cu pedeapsa monetară cuprinsă între 1.000 euro şi 20.000 euro.

2. Faptele de mai sus nu se pedepsesc atunci când intră sub incidenţa excepţiilor prevăzute la art. 3 din regulamentul de mai sus sau s-a acordat autorizaţie specială conform prevederilor art. 4 din acelaşi regulament.

3. Cu aceeaşi pedeapsă monetară se pedepseşte şi fapta oricărei persoane care continuă să utilizeze, după sfârşitul anului 2009, medalii şi jetoane emise înainte de 21 decembrie 2004, care nu respectă condiţiile instituite la art. 2, 3 şi 4 din regulament.

CAPITOLUL X

Infracţiuni privind documentele

Art. 216 – a. Falsificarea documentelor

1. Fapta persoanei care întocmeşte un document fals sau falsifică un document cu scopul de a înşela o altă persoană cu privire la un fapt care poate avea consecinţe juridice se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni. Utilizarea efectivă a documentului de către acesta se consideră circumstanţă agravantă.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, în scopul de mai sus, utilizează cu ştiinţă un document fals sau falsificat.

3. În cazul în care persoana răspunzătoare pentru faptele acestea (alin. 1-2) a urmărit să obţină pentru sine sau pentru o altă persoană un beneficiu patrimonial aducând atingere unui terţ sau a urmărit să prejudicieze altă persoană, fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani, dacă beneficiul total sau prejudiciul total depăşeşte suma de o sută douăzeci de mii (120.000) euro. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei răspunzătoare de săvârşirea falsificărilor în mod profesionist sau de obicei şi beneficiul total sau prejudiciul total depăşeşte suma de 30.000 euro.

Art. 217 – Falsificarea certificatelor

1. Fapta persoanei care, în scopul facilitării sprijinirii imediate, mobilităţii sau progresului social, pentru sine sau pentru o altă persoană, întocmeşte un certificat fals sau falsifică un certificat sau un document doveditor sau de alt tip care poate fi utilizat de obicei pentru asemenea scopuri sau, ştiind acest fapt, foloseşte un asemenea document fals sau contrafăcut se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care utilizează în acelaşi scop un asemenea document, care este autentic, fiind însă emis pentru o altă persoană.

Art. 218 – Falsificarea şi abuzul în utilizarea timbrelor

1. Fapta persoanei care întocmeşte timbre oficiale false sau le contraface, în special timbre poştale sau timbre fiscale sau timbre pentru plata impozitelor, în scopul de a le utiliza ca autentice, b) le utilizează, cu ştiinţă, ca fiind autentice c) le achiziţionează în acest scop sau le oferă în vederea vânzării sau a schimbului sau le introduce în circulaţie se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care întocmeşte produse de transport falsificate sau le contraface pe cele autentice pentru serviciile de transport public (bilete valabile sau carduri-cupoane cu călătorii nelimitate) în scopul de le oferi spre vânzare sau de a le pune în circulaţie dacă beneficiul total sau prejudiciul total depăşeşte suma de o sută douăzeci de mii (120.000) euro sau fapta persoanei răspunzătoare care săvârşeşte falsificare în mod profesionist şi beneficiul total sau prejudiciul total depăşeşte suma de treizeci de mii (30.000) euro.

2. Fapta persoanei care, cu ştiinţă, reutilizează timbre oficiale cu valoare declarată, care deja au fost utilizate sau pe care le dobândeşte în scopul de le reutiliza oferindu-le spre vânzare sau punându-le în circulaţie se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

3. Fapta persoanei care, în scopul săvârşirii oricărora dintre faptele de mai sus produce, achiziţionează sau predă altei persoane mijloace, dispozitive sau unelte utile în acest scop se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

4. Instanţa dispune confiscarea timbrelor false care au fost reutilizate şi a celor care sunt destinate reutilizării, putând de asemenea să dispună confiscarea dispozitivelor şi uneltelor prevăzute în alineatul anterior indiferent dacă o anumită persoană este urmărită sau condamnată [efectiv].

Art. 219 – [fără titlu]

Dispoziţiile art. 212 se aplică în mod corespunzător şi pentru faptele prevăzute la art. 218 alin. 3.

Art. 220 – b. Obţinerea unei atestări false

1. Fapta persoanei care reuşeşte, prin înşelăciune, să obţină atestarea falsă, printr-un document oficial, a unui incident care poate avea consecinţe juridice, precum şi persoana care utilizează o asemenea atestare falsă pentru a înşela o altă persoană cu privire la respectivul incident, se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin dispoziţiile privind instigarea.

2. Cu toate acestea, în cazul în care condiţiile prevăzute la art. 216 alin. 3 se aplică concomitent [cu cele din prezentul articol], fapta se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni.

Art. 221 – c. Certificate medicale false

1. Fapta săvârşită de medici, stomatologi, medici veterinari, farmacişti, chimişti şi moaşe, care, cu ştiinţă, emit certificate false, care sunt destinate să prezinte încredere pentru autorităţile publice, municipale sau comunitare sau pentru persoane juridice de drept public sau pentru societăţi de asigurări sau [certificate false] care pot prejudicia interese legitime şi fundamentale ale unei alte persoane se pedepseşte cu închisoare de până la doi ani şi cu pedeapsă monetară. În cazul în care aceste certificate false sunt destinate utilizării în instanţă, fapta persoanelor care le emite se pedepseşte cu închisoare de cel puţin şase luni şi pedeapsă monetară, cu interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile prevăzute la art. 63 alin. 1, precum şi cu interzicerea exercitării profesiei pentru o perioadă cuprinsă între una şi şase luni.

2. Cu închisoare de până la un an se pedepseşte şi fapta persoanei care utilizează un astfel de certificat fals pentru a înşela o autoritate publică, municipală sau comunitară sau o persoană juridică de drept public sau o societate de asigurări. În cazul în care certificatul fals prevăzut mai sus a fost utilizat în instanţă, fapta persoanei care l-a utilizat se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

Art. 222 – d. Indisponibilizarea documentelor

Fapta persoanei care, în scopul prejudicierii altei persoane ascunde, deteriorează sau distruge un document al cărui posesor nu este sau nu este unicul posesor al acestuia sau în privinţa căruia o altă persoană are dreptul de a solicita predarea sau prezentarea acestuia potrivit dispoziţiilor de drept civil relevante se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 223 – e. Deplasarea bornelor

1. Fapta persoanei care, în scopul de a prejudicia altă persoană, sustrage, face irecognoscibile, deplasează sau plasează în mod fals borne sau alte însemne utilizate pentru stabilirea limitelor sau [pentru stabilirea] înălţimii şi pentru separarea suprafeţelor de apă, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. În cazul în care fapta a fost săvârşită fără acest scop, însă cu intenţie, aceasta se pedepseşte cu închisoare de până la trei luni sau pedeapsă monetară.

CAPITOLUL XI

Infracţiuni cu privire la administrarea justiţiei

Art. 224 – Mărturie mincinoasă

1. Fapta persoanei care, ca parte într-un proces civil, depune cu ştiinţă o mărturie mincinoasă, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, fiind examinată sub jurământ ca martor în faţa autorităţii competente să realizeze o audiere sub jurământ sau făcând referire la jurământul dat, face o depoziţie mincinoasă cu ştiinţă sau neagă sau ascunde adevărul.

3. Sunt asimilate jurământului confirmarea clerului în slujba religioasă, declaraţia permisă de lege în locul jurământului în cazul adepţilor religiilor care nu permit jurământul, conform normelor de procedură.

Art. 225 – Mărturie mincinoasă fără jurământ

1. Cu închisoare de cel puţin un an se pedepseşte: a) fapta persoanei care, în cursul audierii, fără a depune jurământ în calitate de parte sau de martor, de către autoritatea competentă să efectueze o asemenea audiere, cu ştiinţă, face depoziţii mincinoase sau neagă sau ascunde adevărul, şi b) fapta persoanei care declară că este pregătită să depună în faţa instanţei un jurământ care este fals, ceea ce nu face însă, întrucât partea adversă l-a acceptat ca fiind făcut.

2. Cu închisoare de cel puţin un an sau cu pedeapsă monetară se pedepseşte şi fapta persoanei care, în fiecare altă situaţie, când este audiată de o autoritate sau de un organism competent sau când face referire la aceasta [autoritate], emite cu ştiinţă minciuni sau refuză sau ascunde adevărul. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care se prezintă în calitate de martor în faţa unei autorităţi şi refuză cu insistenţă să depună mărturie sau jurământul pentru mărturie.

Art. 226 – Mărturie mincinoasă comisă de un expert şi de un interpret

1. Fapta persoanei care, în calitate de expert sau interpret, cu ştiinţă, emite minciuni sub jurământ sau ascunde adevărul, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani.

2. Dispoziţiile art. 67 se aplică, de asemenea, în acest caz, în consecinţă.

3. În cazul în care avizul fals dat de către expert sau traducerea falsă realizată de interpret s-a realizat fără prestaţie sub jurământ, fapta se pedepseşte cu închisoare de cel puţin doi ani.

Art. 227 – [fără titlu]

1. În cazurile prevăzute la art. 224 şi 226 alin. 1, în cazul persoanei responsabile se aplică, de asemenea, şi interzicerea unor drepturi politice pe o perioadă de la unul până la cinci ani.

2. În cazurile prevăzute la art. 225, fapta nu se pedepseşte dacă, prin libera sa voinţă, persoana răspunzătoare a revocat în faţa aceleiaşi autorităţi depoziţia falsă printr-o nouă depoziţie. Această revocare nu înlătură pedeapsa aplicată persoanei răspunzătoare, dacă autoritatea a emis deja o hotărâre sau dacă o consecinţă juridică nefavorabilă s-a produs pentru o altă persoană.

3. În cazul în care persoana răspunzătoare pentru faptele prevăzute la art. 224 alin. 2 şi la art. 225 le-a săvârşit pentru a evita răspunderea penală, fie a sa proprie, fie a uneia dintre rude, instanţa o poate scuti de orice pedeapsă.

Art. 228 – Înşelăciune pentru a determina o persoană [să comită] mărturie mincinoasă

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, convinge o altă persoană să depună, din greşeală, un jurământ fals, conform prevederilor la art. 224, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin dispoziţiile privind instigarea.

2. Fapta persoanei care încearcă, cu orice mijloace, să convingă o altă persoană să săvârşească infracţiunile prevăzute la art. 224 şi 226 alin. 1, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 229 – Acuzaţii false

1. Fapta persoanei care, cu ştiinţă, acuză altă persoană în mod fals sau raportează autorităţii cu privire la acesta că a săvârşit infracţiunea sau abaterea disciplinară în scopul determinării urmăririi acestei persoane pentru această [faptă], se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, în acelaşi scop, cu ştiinţă şi în mod fals, face ca cealaltă persoană să devină suspect în faţa autorităţii pentru o infracţiune sau o abaterea disciplinară depunând, modificând sau ascunzând orice tip de probe.

3. La cererea persoanei prejudiciate, instanţa poate să îi permită să publice hotărârea pe cheltuiala persoanei condamnate.

4. Dreptul de publicare pe cheltuiala persoanei condamnate expiră dacă publicarea nu are loc în decurs de trei luni de la comunicarea hotărârii irevocabile către persoana prejudiciată.

Art. 230 – [fără titlu]

Fapta persoanei care, fără a determina o altă persoană să devină suspect, prezintă autorităţii, cu ştiinţă şi în mod fals, că a fost săvârşită o anumită crimă sau delict se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 231 – Tăinuirea infractorului

1. Fapta persoanei care, cu ştiinţă, împiedică urmărirea unei alte persoane pentru crima sau delictul săvârşite sau pentru executarea pedepsei aplicate sau a măsurii de siguranţă (art. 69-76 şi art. 122) se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Tăinuirea nu se pedepseşte dacă persoana răspunzătoare a săvârşit fapta în beneficiul uneia dintre rude.

Art. 232 – Tăinuirea infracţiunilor

1. Fapta persoanei care, aflând într-un mod credibil că se are în vedere [comiterea unei] crime sau că a început deja comiterea acesteia, şi, într-un termen care ar permite împiedicarea comiterii acesteia sau a rezultatului acesteia, omite să o denunţe la o autoritate în timp util, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani în cazul în care crima a fost săvârşită sau a avut loc o tentativă de comitere a acesteia, indiferent dacă autorul [crimei] este pedepsit.

2. Această omisiune nu se pedepseşte dacă anunţarea autorităţii se referă la o rudă a persoanei răspunzătoare pentru omisiune.

Art. 232Α – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care, cu intenţie, nu a respectat dispoziţiile provizorii ale unui judecător sau ale unei instanţe sau nu a respectat o prevedere a unei hotărâri judecătoreşti, prin care a fost obligat să omită sau să tolereze sau să îndeplinească o faptă care nu poate fi îndeplinită de un terţ şi a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa sa, sau [fapta persoanei care, cu intenţie, nu respectă] dispoziţiile procurorului privind reglementarea provizorie a posesiei între cetăţean şi stat, un O.L.S.G. sau un alt L.P.P.L. se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase (6) luni, dacă fapta nu se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale.

2. Dispoziţiile alineatului precedent nu se aplică atunci când fapta constă în reabilitarea relaţiei de convieţuire matrimoniale sau [fapta] depinde existenţa unor condiţii prealabile privind exercitarea abilităţilor tehnice, artistice sau ştiinţifice ale persoanei care refuză să se conformeze, iar acest refuz nu se datorează nesupunerii sale.

Art. 233 – Abuzul de încredere comis de avocaţi

Fapta unui avocat sau a altui reprezentant juridic care, cu intenţie, prejudiciază persoana ale cărei interese a fost mandatat să le reprezinte în mod legal, sau care, în aceeaşi cauză, asistă ambele părţi furnizându-le, simultan sau consecutiv, servicii [juridice] sau consultanţă în faţa instanţei se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani. Cu toate acestea, în cazul în care a acţionat după ce s-a consultat cu persoana care are interese contrare, sau a urmărit obţinerea unui câştig, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

Art. 234 – Încălcarea confidenţialităţii şedinţelor de judecată

Fapta persoanei care, în orice mod, publică un raport privind orice şedinţă de judecată desfăşurată cu uşile închise [in camera] sau orice document dintr-un asemenea proces se pedepseşte cu închisoare de până la şase luni sau cu pedeapsă monetară, cu excepţia cazului în care instanţa în faţa căreia se desfăşoară procesul permite publicarea.

CAPITOLUL XII

Infracţiuni privind serviciul

Art. 235 – Acceptarea unui beneficiu de către un funcţionar [respectiv mituire pasivă a unui funcţionar]

1. Fapta funcţionarului care solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru o altă persoană, un folos necuvenit de orice natură, sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, pentru realizarea sau omisiunea [de către funcţionar] în relaţie cu exercitarea îndatoririlor sale, viitoare sau deja săvârşită, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an şi pedeapsă monetară între 5.000 şi 50.000 euro. În cazul în care persoana răspunzătoare săvârşeşte fapta prevăzută la teza precedentă în mod profesionist sau de obicei sau folosul necuvenit sau beneficiul sunt de valoare extrem de mare, atunci fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsa monetară cuprinsă între 10.000 şi 100.000 euro.

2. În cazul în care realizarea sau omisiunea faptei de către persoana răspunzătoare conform celor de mai sus este contrară atribuţiilor sale, atunci fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsa monetară cuprinsă între 15.000 şi 150.000 euro. În cazul în care persoana răspunzătoare săvârşeşte fapta prevăzută la teza precedentă în mod profesionist sau de obicei sau beneficiul este de valoare extrem de mare, atunci fapta se pedepseşte cu detenţia de până la cincisprezece ani şi pedeapsa monetară cuprinsă între 15.000 şi 150.000 euro.

3. Fapta funcţionarului care solicită sau primeşte, pentru sine sau pentru altă persoană, prestaţii necuvenite de natură patrimonială, profitând de calitatea sa [de funcţionar], se pedepseşte cu închisoarea, dacă fapta nu se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii de drept penal.

4. Fapta săvârşită de şefii de departament sau inspectori sau persoanele care au putere de decizie sau supervizare în cadrul serviciilor publice, al serviciilor organismelor din administraţia autonomă locală sau al serviciilor persoanelor juridice prevăzute la art. 263Α se pedepseşte cu închisoare, dacă fapta nu se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii de drept penal, dacă, din neglijenţă sau prin încălcarea unei anumite sarcini de serviciu, nu au împiedicat o persoană aflată în subordinea lor sau asupra căreia deţin controlul, de la săvârşirea unei fapte prevăzute la alineatele anterioare.

Art. 236 – Oferirea unui beneficiu unui funcţionar [respectiv mituirea activă a unui funcţionat]

1. Fapta persoanei care oferă, promite sau acordă unui funcţionar, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine [pentru funcţionar] sau pentru o altă persoană, un folos necuvenit de orice natură sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, pentru îndeplinirea sau omisiunea unei acţiuni în relaţie cu exercitarea îndatoririlor sale, viitoare sau deja îndeplinită, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare şi cu pedeapsă monetară cuprinsă între 5.000 şi 50.000 euro.

2. În cazul în care acţiunea sau omisiunea prevăzute mai sus sunt contrare atribuţiilor funcţionarului, fapta persoanei răspunzătoare se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsa monetară cuprinsă între 15.000 şi 150.000 euro.

3. Fapta săvârşită de directorul unei întreprinderi sau altă persoană care are puterea de decizie sau de supervizare într-o întreprindere se pedepseşte cu închisoarea, dacă fapta nu se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale, dacă, din neglijenţă, nu au împiedicat o persoană aflată în subordinea lor sau asupra căreia deţin controlul, de la săvârşirea unei fapte prevăzute la alineatele anterioare în favoarea întreprinderii.

4. Pentru aplicarea acestui articol în cazul faptelor săvârşite în străinătate de un cetăţean grec, nu este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6.

Art. 237 – Acceptarea şi oferirea unui beneficiu de către un magistrat [respectiv luarea şi darea de mită de către magistraţi]

1. Fapta persoanei care este chemată, conform legii, să exercite atribuţii judiciare, sau a unui mediator, care solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, un folos necuvenit de orice natură sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, în schimbul unei acţiuni sau omisiuni viitoare sau deja îndeplinite în relaţie cu exercitarea îndatoririlor sale de administrare a justiţiei sau soluţionare a unui litigiu, se pedepseşte cu detenţia şi pedeapsă monetară cuprinsă între 15.000 şi 150.000 euro.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, pentru acelaşi scop de mai sus, promite sau oferă asemenea beneficii, direct sau prin intermediul unui terţ, persoanelor prevăzute la alineatul precedent, pentru sine sau pentru altă persoană.

3. Fapta săvârşită de directorul unei întreprinderi sau de o altă persoană care are puterea de decizie sau de supervizare într-o întreprindere se pedepseşte cu închisoarea, dacă fapta nu se pedepseşte cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii speciale, dacă, din neglijenţă, nu a împiedicat persoana, care acţionează la ordinele sale sau se supune controlului său, de la săvârşirea faptei prevăzute la alin. 1 în beneficiul societăţii.

Art. 237Α – Trafic de influenţă – intermediari

1. Fapta persoanei care solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, un folos de orice natură sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, pentru influenţarea necuvenită pe care susţine sau confirmă, în mod fals sau adevărat, că o poate exercita asupra uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159, art. 235 alin. 1 şi art. 237 alin. 1, pentru ca acestea să întreprindă acţiuni sau omisiuni în exercitarea atribuţiilor lor, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an şi pedeapsă monetară cuprinsă între 5.000 şi 50.000 euro.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care oferă, promite sau oferă orice fel de beneficii, direct sau prin intermediul unui terţ, pentru sine sau pentru altă persoană, unei persoane care susţine sau afirmă, în mod fals sau adevărat, că pot exercita influenţă necorespunzătoare asupra uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159, art. 235 alin. 1 şi art. 237 alin. 1, pentru ca acestea să întreprindă acţiuni sau omisiuni care se numără printre sarcinile lor.

Art. 237Β – Acceptarea şi oferirea unui beneficiu în sectorul privat [respectiv luarea şi darea de mită în sectorul privat]

1. Fapta persoanei care lucrează sau oferă servicii în orice calitate sau în orice relaţie în sectorul privat şi, în exercitarea activităţii sale profesionale, solicită sau primeşte, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altă persoană, un folos necuvenit de orice natură sau acceptă promisiunea acordării unui asemenea folos, în schimbul unei acţiuni sau omisiuni îndeplinite cu încălcarea sarcinilor sale, astfel cum sunt acestea prevăzute de lege, de contractul de muncă, de regulamentul intern, ordinele sau instrucţiunile superiorilor săi sau astfel cum rezultă din natura funcţiei sale sau a serviciului său se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, în exercitarea activităţii sale profesionale, promite sau oferă asemenea foloase necuvenite de orice natură, direct sau indirect, unei persoane care lucrează sau furnizează servicii în orice calitate în sectorul privat, pentru sine sau pentru un terţ, [în schimbul unei] acţiuni sau omisiuni cu încălcarea îndatoririlor prevăzute mai sus.

Art. 238 – Confiscarea

1. În cazurile prevăzute la art. 235-237Β, printr-o hotărâre judecătorească se dispune confiscarea cadourilor şi a oricăror alte active acordate, precum şi a celor dobândite direct sau indirect prin [utilizarea] acestora. În cazul în care respectivele produse s-au amestecat cu activele dobândite din surse legale, activele relevante se supun confiscării până la valoarea stabilită pentru produsul amestecat [cu activele dobândite din surse legale]. Veniturile sau alte beneficii care decurg din respectivele produse, din activele dobândite cu respectivele produse sau din activele cu care s-au amestecat sunt supuse de asemenea confiscării în aceeaşi măsură ca şi produsele infracţiunii.

2. În cazul în care activele supuse confiscării, conform alineatului anterior, nu mai există, nu au fost găsite, nu este posibil să fie confiscate sau aparţin unui terţ de la care este imposibil să fie confiscate, vor fi confiscate active aparţinând persoanei răspunzătoare cu o valoare egală cu cele de la momentul hotărârii de condamnare, astfel cum este determinată de instanţă. Instanţa poate să impună, de asemenea, pedeapsa monetară până la concurenţa valorii activelor, dacă apreciază că nu există active adiţionale pentru confiscare sau că cele existente au o valoare mai mică decât valoarea activelor care fac obiectul confiscării.

Art. 239 – Abuz de putere

Fapta funcţionarului care are printre atribuţii urmărirea sau investigarea infracţiunilor şi care: a) a administrat în mod ilegal mijloace coercitive pentru a obţine orice mărturie verbală sau scrisă a acuzatului, a martorului sau expertului se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă conform art. 137Α şi 137Β b) cu ştiinţă, a expus o persoană nevinovată la urmărire sau pedeapsă sau a omis să urmărească o persoană răspunzătoare sau a provocat scutirea acesteia de pedeapsă se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

Art. 240 – Încălcări privind executarea pedepselor

1. Fapta funcţionarului ale cărui atribuţii includ executarea pedepselor şi care, cu ştiinţă, a executat în mod nelegal o pedeapsă sau dacă a omis executarea acesteia se pedepseşte cu închisoare de cel puţin o lună.

2. Cu toate acestea, în cazul în care executarea nelegală a fost cauzată de neglijenţă, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau pedeapsă monetară.

Art. 241 – Nerespectarea inviolabilităţii domiciliului

Fapta unui funcţionar care, utilizând calitatea sa de funcţionar, pătrunde în locuinţa altei persoane fără ca aceasta să dorească acest lucru, cu excepţia cazului prevăzut de lege şi fără îndeplinirea formalităţilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni până la doi ani.

Art. 242 – Atestarea falsă, contrafacerea, etc.

1. Fapta unui funcţionar ale cărui atribuţii implică emiterea sau redactarea anumitor documente oficiale şi care atestă în mod fals şi cu intenţie un incident care poate avea consecinţe legale, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta funcţionarului care, cu intenţie contraface, distruge, deteriorează sau face indisponibil un document care i-a fost încredinţat sau care îi este disponibil în virtutea serviciului său.

3. Cu toate acestea, în cazul în care persoana răspunzătoare pentru una dintre faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 a avut drept scop să obţină pentru sine sau pentru altă persoană un folos necuvenit sau să prejudicieze în mod ilicit o altă persoană, fapta acesteia se pedepseşte cu detenţia, dacă beneficiul total sau prejudiciul total sau deteriorarea depăşesc suma de o sută douăzeci de mii (120.000) de euro.

4. Cu pedeapsa de la alin. 1 se pedepseşte şi fapta persoanei care, cu ştiinţă, utilizează un asemenea document fals sau contrafăcut sau care a fost făcut indisponibil.

Art. 243 – Omiterea certificării identităţii [unei persoane]

Fapta funcţionarului ale cărui atribuţii includ emiterea sau redactarea documentelor oficiale şi care, în cursul emiterii sau redactării acestora, omite să confirme identitatea persoanei menţionate în document conform cerinţelor legii se pedepseşte cu închisoarea de până la trei luni.

Art. 244 – Persecutarea

Fapta funcţionarului care, cu ştiinţă, încasează impozite, taxe, tarife sau alte încasări de impozite, cheltuieli de judecată sau orice alte drepturi care nu sunt datorate se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

Art. 245 – [fără titlu]

1. Pedepsele prevăzute la art. 244 se aplică, de asemenea, în cazul funcţionarilor care permit grefierilor sau asistenţilor desemnaţi de aceştia să efectueze oricare dintre faptele prevăzute la art. 244, dacă, făcând acest lucru şi cu ştiinţa funcţionarului, aceştia au încasat sume necuvenite.

2. În cazul în care aceşti grefieri sau asistenţi au încasat o sumă despre care ştiu că nu este cuvenită, fapta acestora se pedepseşte cu închisoare de până la doi ani.

Art. 246 – [fără titlu]

Fapta funcţionarului care, cu excepţia cazului prevăzut la art. 258, la predarea banilor sau a altor lucruri, reţine cu ştiinţă şi cu intenţie, în totalitate sau în parte, banii sau lucrurile pe care trebuie să le predea se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 247 – Greva funcţionarilor publici

1. Fapta funcţionarilor publici care, în număr de cel puţin trei şi care, într-o reuniune comună, în urma unei decizii comune şi în scopul de a împiedica sau de a întrerupe funcţionarea oricărui serviciu public: a) şi-au dat demisia din serviciu sau b) au abandonat exercitarea serviciului care le-a fost atribuit sau c) au neglijat executarea sarcinilor de serviciu sau d) ajung în orice mod la o înţelegere pentru a declara grevă sau ameninţă cu declararea grevei sau asociază în orice mod, direct sau indirect, acceptarea sau neacceptarea cererilor lor cu abandonarea sarcinilor lor, se pedepseşte cu închisoare de până la un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta oricărui funcţionar public care participă a posteriori la oricare dintre faptele prevăzute la alineatul precedent.

3. Membrii Consiliului de administraţie al unei asociaţii sau al unui sindicat de funcţionari publici care au decis declararea grevei se pedepsesc cu închisoare de cel puţin trei luni şi cu pedeapsă monetară. Pentru plata pedepsei monetare, asociaţia sau sindicatul şi persoanele condamnate sunt răspunzătoare în solidar şi indivizibil.

4. O condamnarea la orice pedeapsă pentru oricare dintre faptele prevăzute la alin. 1-3 implică, de asemenea, interzicerea unor drepturi politice (art. 61-65).

Art. 248 – Încălcări comise de funcţionarii poştali

Fapta funcţionarului poştal care deschide în mod ilegal, face indisponibilă sau distruge o scrisoare sau un alt obiect care a fost încredinţat oficiului poştal şi care îi este accesibil din cauza serviciului său sau care, cu ştiinţă, permite unei alte persoane să întreprindă o asemenea faptă sau o ajută să facă acest lucru sau comunică unui terţ conţinutul unui asemenea obiect închis, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

Art. 249 – Încălcări comise de funcţionarii serviciului telegrafic

Fapta funcţionarului de telegrafie care deschide în mod ilegal, face indisponibilă sau distruge telegramă care i-a fost încredinţată în cadrul unui birou telegrafic şi care îi este accesibilă din cauza serviciului său sau care, cu ştiinţă, permite altei persoane să întreprindă o asemenea faptă sau o ajută să facă acest lucru sau comunică unui terţ conţinutul unei asemenea telegrame cunoscut din cauza serviciului său, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

Art. 250 – Încălcări comise de funcţionarii de telefonie

Fapta funcţionarului de telefonie care cunoaşte, din cauza serviciului său, conţinutul unui apel şi îl comunică unui terţ sau, cu ştiinţă, permite unui terţ să audă o asemenea conversaţie telefonică, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un an.

Art. 251 – Încălcarea confidenţialităţii judiciare

1. Fapta persoanei care este desemnată, conform legii, să îndeplinească sarcini judiciare şi comunică unei alte persoane [informaţii] confidenţiale din sesiunea sau procesul de vot la care a luat parte se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care participă la o asemenea şedinţă sau proces de vot în cursul îndeplinirii atribuţiilor sale şi comunică unei alte persoane [informaţii] confidenţiale din aceasta.

Art. 252 – Încălcarea secretului de serviciu

1. Fapta funcţionarului care, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 248, 249, 250 şi 251, încălcându-şi atribuţiile, comunică altei persoane:

a) un lucru, pe care îl cunoaşte doar în virtutea serviciului său; sau

b) un document care îi este încredinţat sau accesibil în virtutea serviciului său, şi dacă a săvârşit oricare dintre faptele acestea în scopul de a obţine un beneficiu pentru sine sau de a prejudicia statul sau o altă persoană, se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei (3) luni.

2. Fapta persoanei care, aflându-se în serviciu, în legătură, în orice mod, cu Biroul de stat al Prim-ministrului, al Miniştrilor sau Secretarilor de stat, în special în calitate de colaborator special, consilier special, funcţionar administrativ realocat, detaşat sau cu sarcini de funcţionar, angajat cu contract de servicii sau membru al unui grup sau comitet de lucru, comunică unei alte persoane: a) o informaţie pe care o cunoaşte doar în virtutea serviciului său, sau b) un document care îi este încredinţat sau accesibil în virtutea serviciului său, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase (6) luni. În cazul în care acţionează în scopul de a obţine un beneficiu pentru sine sau pentru o altă persoană sau de a prejudicia statul sau o altă persoană, fapta se pedepseşte cu închisoare de cel puţin un (1) an şi pedeapsa monetară cuprinsă între o sută de mii (100.000) euro şi cinci sute de mii (500.000) euro.

3. Cu pedepsele prevăzute la alineatele anterioare se pedepseşte fapta unui terţ care utilizează informaţia sau documentul având cunoştinţă de provenienţa acestuia, pentru a obţine un beneficiu pentru sine sau pentru altă persoană sau pentru a prejudicia statul sau o altă persoană. Nu constituie o faptă ilicită utilizarea informaţiei sau a documentului în măsura necesară pentru a satisface un interes justificat [cu privire la informaţie] de informare a opiniei publice.

Art. 253 – [fără titlu]

Cazurile de încălcare a confidenţialităţii prevăzute la art. 248-252 se pedepsesc şi dacă faptele au fost săvârşite ce funcţionarul a părăsit funcţia.

Art. 254 – Tăinuirea motivelor de excludere

Fapta funcţionarului în cazul căruia există un motiv legal de excludere dintr-un anume caz şi care, cu ştiinţă, tăinuieşte acest fapt şi participă la acest caz se pedepseşte cu închisoare de cel puţin trei luni dacă tăinuirea a avut loc în scopul obţinerii unui beneficiu necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană sau [în scopul] prejudicierii unei alte persoane.

Art. 255 – Participare necuvenită

Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, şi în special utilizând altă persoană sau prin fapte disimulate, a luat parte la o licitaţie [publică], închiriere, proces de atribuire sau orice alt act în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani şi pedeapsă monetară.

Art. 256 – Abuzul de încredere în serviciu

Fapta funcţionarului care, în determinarea, încasarea sau administrarea impozitelor, taxelor, tarifelor şi altor impozite de încasat sau orice alte venituri, reduce, cu ştiinţă, activele publice, municipale sau comunitare, sau activele unei persoane juridice de drept public, a cărei administrare i-a fost încredinţată, pentru a obţine un beneficiu pentru sine sau pentru o altă persoană, se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin şase luni b) cu închisoare de cel puţin doi ani dacă reducerea are o valoare extrem de mare, sau c) cu detenţie de până la zece ani, dacă: aa) persoana răspunzătoare a folosit stratageme speciale şi reducerea activelor are o valoare extrem de mare, de peste treizeci de mii de euro (30.000) sau bb) obiectul faptei are o valoare totală mai mare de o sută douăzeci de mii (120.000) euro.

Art. 257 – Exploatarea obiectelor încredinţate

Fapta funcţionarului care, fără intenţie de deturnare sau de abuz de încredere, aplică dobânzi sau administrează în alt mod pentru propriul său beneficiu sau acordă unei alte persoane, în vederea utilizării, bani sau obiecte care îi sunt încredinţate din raţiuni de serviciu se pedepseşte cu închisoare de până la un an şi pedeapsă monetară.

Art. 258 – Deturnare în exerciţiul funcţiunii

Fapta funcţionarului care, în mod ilicit îşi deturnează bani sau alte bunuri mobile pe care le-a primit sau le deţine în virtutea calităţii sale de funcţionar, chiar dacă nu ar fi fost competent să facă acest lucru, se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin şase luni; b) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă obiectul faptei are o valoare extrem de mare; c) cu detenţie de până la zece ani, dacă: aa) persoana răspunzătoare a folosit stratageme speciale şi obiectul faptei are o valoare extrem de mare, de peste treizeci mii euro (30.000) sau bb) obiectul faptei are o valoare totală mai mare de o sută douăzeci de mii (120.000) euro.

Art. 259 – Încălcarea atribuţiilor

Fapta funcţionarului care, cu intenţie, îşi încalcă atribuţiile de serviciu în scopul de a obţine pentru sine sau pentru o altă persoană un beneficiu ilegal sau pentru a prejudicia statul sau o altă persoană, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii de drept penal.

Art. 260 – Insubordonarea faţă de o autoritate civilă

Fapta comandantului militar, ofiţerului sau subofiţerului sau a funcţionarului de poliţie care omite să concentreze şi să utilizeze forţele armate sau de poliţie, în pofida faptului că autoritatea civilă competentă i-a solicitat în mod legal să facă acest lucru, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

Art. 261 – Instigarea subordonaţilor şi toleranţa

Fapta funcţionarului care încearcă să convingă un alt funcţionar care este subordonat al său sau se află sub controlul său de serviciu să săvârşească una dintre infracţiunile prevăzute la art. 235 – 260 sau care, cunoscând acest fapt, tolerează săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, dacă fapta nu este pedepsită cu o pedeapsă mai severă prin alte dispoziţii de drept penal.

Art. 262 – Dispoziţii generale

În cazul în care un funcţionar care îşi exercită serviciul sau care beneficiază de calitatea sa se face cu intenţie răspunzător pentru o crimă sau un delict prevăzut la alt capitol din Codul penal, limita maximă a pedepsei prevăzută de lege pentru faptă este majorată cu jumătate, însă aceasta nu poate să depăşească limita maximă stabilită în general pentru fiecare tip de pedeapsă.

Art. 263 – [fără titlu]

1. Funcţionarului condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru oricare dintre faptele prevăzute la art. 235-261, i se aplică interzicerea provizorie a unor drepturi politice pe o perioadă cuprinsă între unu (1) şi cinci (5) ani, cu excepţia situaţiei în care instanţa decide altfel printr-o hotărâre motivată în mod specific.

În mod special, excluderea persoanei culpabile de pe poziţia sau din funcţia deţinută ca urmare a interzicerii drepturilor politice intervine de drept imediat ce hotărârea de condamnare devine irevocabilă şi nu poate fi exceptată prin aplicarea art. 64. În cazul unui terţ care este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin trei (3) luni pentru oricare dintre faptele prevăzute la art. 235-261 instanţa poate pronunţa simultan şi interzicerea temporară a drepturilor politice (art. 61).

2. Dispoziţiile art. 238 se aplică în consecinţă pentru toate infracţiunile prevăzute la art. 239-261, dacă persoanele responsabile au dobândit beneficii sub formă de active.

Art. 263Α – [fără titlu]

1. În sensul art. 235, 236, 239, 241, 242, 243, 245, 246, 252, 253, 255, 256, 257, 258, 259, 261, 262 şi 263, se consideră că orice persoană este un funcţionar dacă îşi îndeplineşte atribuţiile, permanent sau temporar, şi în orice calitate sau relaţie: a) în întreprinderi sau organisme deţinute de stat, în organisme ale administraţiei locale autonome sau ale persoanelor juridice de drept public sau privat şi care deservesc prin monopol sau exploatare privilegiată furnizarea sau alimentarea populaţiei cu apă, electricitate, căldură, combustibil sau orice mijloace de transport sau comunicare sau de informare în masă, b) în bănci care au sediul legal în Grecia conform legii sau statutului lor, c) în persoane juridice de drept public care au fost înfiinţate de stat, de persoane juridice de drept public şi de persoanele juridice prevăzute în teza anterioară, dacă persoanele juridice fondatoare participă la administrarea [persoanelor juridice de drept privat] sau, în cazul unei societăţi pe acţiuni (societe anonyme), la capitalul acesteia sau cu condiţia că aceste persoane juridice [de drept privat] au fost alocate pentru executarea programelor de stat de reabilitare financiară sau dezvoltare, d) în organe sau organisme ale Uniunii Europene, inclusiv membrii Comisiei Europene şi ai Curţii Europene de Justiţie şi ai Curţii de conturi a Uniunii Europene şi e) în persoane juridice de drept privat, în care, conform prevederilor în vigoare, granturi sau subvenţii pot fi acordate de stat, de persoane juridice de drept public sau de băncile prevăzute mai sus.

2. Pentru aplicarea art. 235 alin. 1 şi 2 şi a art. 236, [următoarele persoane] sunt considerate funcţionari: a) funcţionarii oficiali sau alţi funcţionari aflaţi în orice relaţie contractuală, ai oricărui organism public internaţional sau supranaţional la care Grecia este membru, precum şi orice persoană împuternicită de respectivul organism pentru a acţiona în numele său, b) membrii adunărilor parlamentare internaţionale sau supranaţionale la care Grecia este membru, c) persoanele care exercită sarcini judiciare sau sarcini de arbitraj în instanţele internaţionale, a căror jurisdicţie este recunoscută de Grecia, d) orice persoană care exercită o funcţie publică sau un serviciu pentru un stat străin, inclusiv judecătorii, membrii juriului şi arbitrii şi e) membrii parlamentelor şi adunărilor administraţiei locale autonome din alte state.

3. În sensul art. 237, membrii Curţii Europene de Justiţie şi ai Curţii de Conturi a Uniunii Europene sunt consideraţi, de asemenea, magistraţi.

Art. 263Β – Măsuri de clemenţă pentru persoanele care contribuie la dezvăluirea faptelor de corupţie

1. Faptele prevăzute la art. 236 alin. 1, 2 şi 3, art. 237 alin. 2 şi 3 şi art. 237Β alin. 1 rămân nepedepsite dacă persoana răspunzătoare, prin propria sa voinţă şi înainte de a fi investigat în orice mod pentru fapta sa, o anunţă procurorului din cadrul instanţei pentru delicte sau oricărui funcţionar de investigaţii sau autorităţii competente, furnizând un raport scris sau verbal, caz în care se redactează un raport relevant.

2. În cazul în care persoana răspunzătoare pentru faptele prevăzute la art. 236 alin. 1, 2 şi 3 şi art. 237 alin. 2 şi 3 sau participantul la faptele prevăzute la art. 235 alin. 1, 2 şi 3, art. 237 alin. 1 şi art. 239-261, precum şi la fapta prevăzută la art. 390, atunci când fapta este săvârşită de un funcţionar, contribuie în mod esenţial, informând autoritatea, la descoperirea participării funcţionarului la aceste faptele, fapta acestuia se pedepseşte cu o pedeapsă redusă în măsura stabilită la art. 44 alin. 2 prima teză. Instanţa poate dispune suspendarea executării acestei pedepse, indiferent dacă sunt aplicabile condiţiile prevăzute la art. 99 şi 100. Printr-un decret emis la propunerea procurorului competent, Consiliul instanţei pentru delicte dispune suspendarea condamnării penale începute a fi executată de către persoana răspunzătoare pentru o anumită perioadă, pentru a confirma veridicitatea datelor furnizate. Suspendarea urmăririi poate fi dispusă şi de instanţă, dacă sunt furnizate dovezi până la pronunţarea hotărârii în a doua instanţă. Prin acelaşi decret sau prin aceeaşi hotărâre se poate dispune şi anularea sau înlocuirea măsurilor procedurale coercitive care au fost impuse. În cazul în care, după suspendarea condamnării penale, rezultă că datele furnizate de persoana răspunzătoare nu sunt suficiente pentru punerea în mişcare a urmăririi penale împotriva funcţionarului, respectivul decret sau hotărâre este revocat(ă) şi continuă urmărirea penală suspendată împotriva persoanei răspunzătoare.

3. Funcţionarul răspunzător pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 235-261, precum şi la art. 390, sau care participă la aceste fapte, care contribuie semnificativ la dezvăluirea participării altor funcţionari la faptele acestea prin informarea autorităţilor, se pedepseşte conform celor stabilite la alineatul precedent, cu condiţia ca persoana care este denunţată să deţină o poziţie superioară faţă de a sa [a funcţionarului] şi acesta [funcţionarul] a transferat statului toate activele pe care le dobândise, direct sau indirect, din săvârşirea sau participarea la săvârşirea infracţiunilor de mai sus. În cazul în care, în mod excepţional, acest transfer nu s-a finalizat până la evaluarea judiciară a pedepsei, instanţa poate să îşi rezerve hotărârea în privinţa pedepsei, amânând în acest sens procedura pentru o anumită dată şi fără aplicarea termenului limită prevăzut la art. 352 alin. 1 din Codul de procedură penală. În această situaţie, [instanţa] stabileşte şi transferurile respective şi alte acţiuni pe care trebuie să le întreprindă făptuitorul pentru a beneficia de respectivul beneficiu. Prin hotărârea cu privire la amânarea procesului, instanţa poate dispune şi anularea sau înlocuirea măsurilor procedurale coercitive impuse.

4. a) În cazul în care oricare dintre persoanele răspunzătoare pentru infracţiunile prevăzute la art. 235-261 şi art. 390 sau pentru faptele de spălare de bani proveniţi direct din aceste activităţi infracţionale specifice, furnizează elemente probatorii privind participarea la aceste fapte a unor persoane care au deţinut funcţia sau deţin funcţia de membri ai Guvernului sau secretari de stat, consiliul judiciar, prin decret emis la propunerea procurorului, dispune suspendarea urmăririi penale exercitate împotriva acesteia. Suspendarea de mai sus poate fi dispusă de instanţă şi în cazul în care probele sunt furnizate până la emiterea hotărârii în a doua instanţă. Prin acelaşi decret sau prin aceeaşi hotărâre se poate dispune şi anularea sau înlocuirea măsurilor procedurale coercitive care au fost impuse.

b) În cazul în care Parlamentul consideră, conform prevederilor alin. 3 din art. 86 din Constituţie, că probele nu sunt suficiente pentru punerea în mişcare a urmăririi penale împotriva ministrului sau a secretarului de stat, decretul sau hotărârea este revocată şi continuă urmărirea penală suspendată împotriva persoanei răspunzătoare. În cazul în care Parlamentul decide punerea în mişcare a urmăririi penale împotriva ministrului sau a secretarului de stat conform art. 86 din Constituţie, în cazul condamnării de către Tribunalul special, participantul care, potrivit tezei anterioare, a adus dovezi se pedepseşte cu pedeapsa redusă conform art. 44 alin. 2 prima teză. Instanţa poate dispune suspendarea executării acestei pedepse potrivit prevederilor alin. 2.

5. În cazul în care punerea în mişcare a urmăririi penale nu este posibilă în urma suspendării prevăzute la art. 86 alin. 3 lit. b) din Constituţie, se dispune reducerea pedepsei conform art. 44 alin. 2 prima teză. Instanţa poate dispune şi suspendarea executării acestei pedepsei conform prevederilor alin. 2.

CAPITOLUL XIII

Infracţiunile împotriva siguranţei publice

Art. 264 – Incendierea

Fapta persoanei care cu intenţie produce un incendiu se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane; b) cu detenţie, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a altor persoane; c) cu detenţiunea pe viaţă sau detenţie de cel puţin zece ani, dacă situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de moarte.

Art. 265 – Incendierea pădurilor

1. În cazul în care nu se dispune o pedeapsă mai severă, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 264, fapta persoanei care cu intenţie incendiază păduri sau suprafeţe împădurite conform art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 998/1979 sau pe suprafeţe destinate împăduririi sau reîmpăduririi, conform alin. 5 din acelaşi articol, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi cu pedeapsa pecuniară de la cincisprezece mii (15.000) euro până la o sută cincizeci de mii (150.000) euro. Nu se permite înlocuirea sau suspendarea pedepsei, iar apelul nu suspendă executarea pedepsei. În cazul în care fapta a fost urmată de extinderea incendiului pe o suprafaţă mare, pedeapsa este detenţia.

2. În cazul în care fapta a fost săvârşită din interes personal sau rea-voinţă sau suprafaţa incendiată este extrem de mare, pedeapsa este detenţia de cel puţin zece ani.

3. Fapta persoanei care cu scopul de a săvârşi infracţiunea prevăzută în alin. 1 săvârşeşte orice acte pregătitoare, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare. Nu se permite înlocuirea sau suspendarea pedepsei, iar apelul nu suspendă executarea pedepsei.

Art. 266 – Incendierea din culpă

1. În cazul în care fapta prevăzută la art. 264 a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea.

2. În cazul în care fapta prevăzută la art. 265 alin. 1 a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de cel puţin doi ani şi pedeapsa pecuniară de la două mii nouă sute (2.900) euro până la douăzeci şi nouă de mii (29.000) euro, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai grav conform altor prevederi. Nu se permite înlocuirea pedepsei.

Art. 267 – [fără titlu]

Persoana care poartă răspunderea pentru fapta prevăzută la art. 266 este exceptată de la pedeapsă, dacă din proprie voinţă stinge personal incendiul sau notifică cu promptitudine autorităţile cu privire la stingerea incendiului.

Art. 268 – Inundaţia

Fapta persoanei care, cu intenţie, produce inundaţii se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane; b) cu detenţie, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a altor persoane; c) cu detenţiunea pe viaţă sau detenţie de cel puţin zece ani, dacă situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de moarte.

Art. 269 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la art. 268 se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 270 – Explozia

Fapta persoanei care cu intenţie produce explozii în orice mod şi îndeosebi cu ajutorul materialelor explozibile se pedepseşte: a) cu detenţie şi pedeapsă pecuniară de cel puţin 290 euro, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane; b) cu detenţie de cel puţin zece ani şi cu pedeapsa pecuniară de cel puţin 290 euro, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a altor persoane; c) cu detenţiunea pe viaţă şi cu pedeapsa pecuniară de cel puţin 590 euro, situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de vătămarea corporală a altor persoane sau de prejudicii asupra utilităţilor publice; [sau] cu pedeapsa cu moartea20) sau cu detenţiunea pe viaţă şi pedeapsa pecuniară de cel puţin 880 euro, dacă situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de moarte.

Art. 271 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la art. 270 se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 272 – Infracţiuni privind materialele explozibile

1. Fapta persoanei care produce, achiziţionează sau deţine materiale explozibile sau bombe în scopul de a le utiliza pentru a pune în pericol bunurile sau persoanele sau [în scopul] de a le ceda unei alte persoane pentru aceeaşi utilizare, se pedepseşte cu detenţia.

2. Fapta persoanei care produce, furnizează, predă, depozitează, ascunde sau transportă materiale explozibile sau bombe, despre care cunoaşte că se intenţionează folosirea acestora în scop infracţional, conform alin. 1, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, cunoscând faptul că o altă persoană intenţionează folosirea materialelor explozibile sau a bombelor în scop infracţional, conform alin. 1, îndrumă respectiva persoană, în orice mod, în vederea producerii, utilizării, furnizării, transportului sau depozitării.

Art. 272Α – [fără titlu]

[Abrogat; a se vedea art. 3 alin. 2 din Legea nr. 2928/2001].

Art. 273 – Prejudicii care pun în pericol siguranţa publică

Fapta persoanei care, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 264, 268 şi 270, produce cu intenţie deteriorarea unui bun mobil sau imobil, propriu sau al unei alte persoane, se pedepseşte cu: a) cu închisoare, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane; b) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a altor persoane; c) cu detenţie, dacă situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de moarte.

Art. 274 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte infracţiunea din culpă prevăzută la art. 273 se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 275 – Dezafectarea instalaţiilor de siguranţă

Fapta persoanei care, în fabrici, în mine sau în alte amplasamente a căror funcţionare este periculoasă pentru viaţa muncitorilor distruge cu intenţie sau scoate din uz, în orice mod, instalaţii care asigură protecţia la pericol sau întrerupe funcţionarea acestora, se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane; b) cu detenţiunea pe viaţă sau detenţia temporară, dacă situaţia a fost cauzatoare de moarte.

Art. 276 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la art. 275 se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 277 – Provocarea unui naufragiu

Fapta persoanei care cu intenţie provoacă scufundarea sau eşuarea unei ambarcaţiuni se pedepseşte: a) cu închisoare de cel puţin doi ani, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a bunurilor altor persoane, b) cu detenţie, dacă fapta poate fi urmată de punerea în pericol a altor persoane; c) cu detenţiunea pe viaţă sau detenţia temporară de cel puţin zece ani, dacă situaţia prevăzută la lit. b) a fost cauzatoare de moarte.

Art. 278 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la art. 277 se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 279 – Otrăvirea izvoarelor şi a alimentelor

Fapta persoanei care, cu intenţie, otrăveşte izvoarele, puţurile, fântânile sau alte cursuri sau rezervoare de apă sau alte bunuri similare, alimente sau alte bunuri similare, prin folosinţa cărora poate fi pus în pericol un număr nedeterminat de persoane sau introduce într-unul dintre aceste bunuri alte materiale care pot duce la acelaşi rezultat, se pedepseşte cu detenţia. În cazul în care fapta a fost cauzatoare de moarte, se poate dispune detenţiunea pe viaţă.

Art. 280 – [fără titlu]

Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la art. 279 se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 281 – Alterarea alimentelor

1. Fapta persoanei care produce sau prelucrează alimente, băuturi, medicamente sau alte bunuri a căror utilizare poate pune în pericol sănătatea sau viaţa altor persoane, precum şi fapta persoanei care pune în circulaţie astfel de bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

2. În cazul în care oricare dintre faptele prevăzute anterior a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de până la un an sau pedeapsă pecuniară.

Art. 282 – Otrăvirea furajelor pentru animale

1. Fapta persoanei care cu intenţie otrăveşte păşuni, livezi, lacuri sau alte locuri de adăpat pentru animale, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni; dacă prin fapta sa au fost ucise sau au suferit o vătămare gravă şi permanentă animalele deţinute de alte persoane, fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

2. Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la alin. 1 se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 283 – Răspândirea bolilor animaliere

1. Fapta persoanei care cu intenţie răspândeşte o boală animalieră infecţioasă se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni; dacă prin fapta sa au fost ucise sau au suferit o vătămare gravă şi permanentă animalele deţinute de alte persoane, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

2. Fapta persoanei care săvârşeşte, din culpă, infracţiunea prevăzută la alin. 1 se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 284 – Încălcarea măsurilor de prevenire a bolilor

1. Fapta persoanei care încalcă măsurile dispuse prin lege sau de către autoritatea competentă pentru prevenirea apariţiei sau răspândirii bolilor contagioase se pedepseşte cu închisoarea. În cazul în care încălcarea a fost urmată de transmiterea bolii la om, pedeapsa este detenţia de până la zece ani.

2. Fapta persoanei care săvârşeşte infracţiunea din culpă, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 285 – Încălcarea măsurilor de prevenire a epizootiilor

1. Fapta persoanei care încalcă măsurile dispuse prin lege sau de către autoritatea competentă pentru prevenirea apariţiei sau răspândirii epizootiei sau a bolilor plantelor se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Fapta persoanei care săvârşeşte infracţiunea din culpă, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 286 – Încălcarea normelor de construcţie

1. Fapta persoanei care, în întocmirea unui proiect [clădiri] sau conducerea sau executarea unei lucrări de construcţii [clădiri] sau demolare acţionează împotriva normelor tehnice generale, se pedepseşte cu: a) închisoare de la unu până la cinci ani şi pedeapsa pecuniară, dacă faptă poate pune în pericol alte persoane; b) detenţie până la cincisprezece ani, dacă situaţia prevăzută la lit. a) a fost urmată de vătămarea corporală gravă a altor persoane; c) detenţie de la zece la cincisprezece ani, dacă situaţia prevăzută la lit. a) a fost urmată de moartea altei persoane şi detenţie pe viaţă sau temporară de la cincisprezece până la douăzeci de ani dacă fapta a fost urmată de moartea unui număr mare de persoane.

2. Fapta persoanei care în cazurile prevăzute la alineatul precedent încalcă din culpă normele tehnice generale sau produce din culpă posibilitatea unui pericol se pedepseşte cu închisoarea până la doi ani sau pedeapsă pecuniară.

3. Termenul de prescripţie pentru infracţiunile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c) începe să curgă din momentul în care intervine decesul sau vătămarea corporală gravă şi fără a depăşi douăzeci şi cinci (25) ani de la momentul încălcării normelor.

Art. 287 – Nerespectarea contractelor de achiziţie publică

1. Cu închisoare de cel puţin trei luni se pedepseşte şi fapta persoanei care neglijează în totalitate sau în parte executarea obligaţiei asumate faţă de o autoritate publică de a furniza sau de a transporta alimente sau alte bunuri, împiedicând astfel prevenirea sau rezolvarea unei stări de necesitate.

2. Cu aceleaşi pedepse sunt pedepsiţi şi alţi furnizori de orice tip, subcontractori, intermediari sau angajaţii entităţilor cărora le revine obligaţia furnizării sau transportării [bunurilor alimentare sau a altor bunuri] care, prin încălcarea obligaţiilor stabilite, opresc sau împiedică activităţile [de furnizare şi transport], obstrucţionează astfel prevenirea sau rezolvarea unei stări de necesitate.

Art. 288 – Împiedicarea prevenirii unui pericol public şi neacordarea de asistenţă

1. Fapta persoanei care cu intenţie opreşte sau împiedică demersurile necesare pentru prevenirea sau rezolvarea unei situaţii de pericol public, existentă sau iminentă, se pedepseşte cu închisoarea, dacă fapta nu se pedepseşte mai sever conform altor prevederi.

2. Fapta persoanei care în cazul unui accident fatal, într-o situaţie de pericol public sau stare de necesitate nu acordă asistenţa solicitată, care ar putea fi acordată fără ca persoana respectivă să fie pusă în pericol, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni.

Art. 289 – Prevederi generale

1. În cazurile prevăzute la art. 269, 271, 274, 276, 278, 280, 281 alin. 2, 282 alin. 2, 283 alin. 2, 284 alin. 2, 285 alin. 2 şi art. 286, persoana răspunzătoare este exceptată de la pedeapsă, dacă din proprie voinţă previne pericolul sau notifică cu promptitudine autorităţile cu privire la prevenirea respectivului pericol.

2. Persoana care poartă răspunderea faptelor prevăzute în alineatul precedent şi a faptei prevăzute la art. 266 este exceptată de la pedeapsă, dacă din proprie voinţă şi până la începerea procedurii probatorii în primă instanţă încearcă să reducă extinderea pericolului produs şi în cazul deteriorării bunurilor altor persoane, despăgubeşte pe deplin victimele prin achitarea debitului principalul şi a penalităţilor, cu confirmarea acestei acţiuni de către victimă sau de către moştenitorii acesteia.

CAPITOLUL XIV

Infracţiuni împotriva siguranţei transporturilor, a comunicaţiilor telefonice şi a serviciilor de utilitate publică

Art. 290 – Tulburarea siguranţei transporturilor

1. Fapta persoanei care cu intenţie tulbură siguranţa transporturilor pe drumuri şi în pieţe se pedepseşte cu: a) închisoare, dacă prin fapta sa pot fi puşi în pericol alţi oameni; b) detenţie, dacă fapta a fost urmată de moartea unei alte persoane.

2. În cazul în care fapta a fost săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 291 – Tulburarea siguranţei căilor ferate, a ambarcaţiunilor şi aeronavelor

1. Fapta persoanei care cu intenţie tulbură siguranţa transporturilor feroviare sau maritime sau aeronautice, se pedepseşte: a) cu închisoarea de cel puţin doi ani dacă prin fapta sa poate rezulta un pericol comun pentru bunurile străine; b) cu detenţie, dacă prin fapta sa pot fi puşi în pericol alţi oameni; c) cu detenţiunea pe viaţă sau cu detenţia temporară de cel puţin zece ani, dacă în situaţia de la lit. b) dacă fapta a fost urmată de moartea unei alte persoane.

2. În cazul în care fapta a fost săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoarea.

3. Orice încălcare a normelor şi regulamentelor administrative privind politicile de siguranţă şi, în general, privind administrarea şi utilizarea transporturilor feroviare, maritime şi aeriene, care nu sunt prevăzute în alin. 1 şi 2, se pedepseşte cu pedeapsă pecuniară.

4. Fapta persoanei care sustrage în scopul însuşirii ilegale sau cu intenţie distruge, în totalitate sau în parte, orice material sau obiect destinat prin poziţie sau din construcţie pentru deservirea funcţionării căii ferate sau siguranţei transporturilor feroviare, se pedepseşte cu detenţia, indiferent de prejudiciul posibil sau produs sau valoarea economică a materialului sau obiectului.

Art. 292 – Obstrucţionarea transporturilor

1. Fapta persoanei care cu intenţie împiedică funcţionarea unor mijloace de utilitate publică utilizate în transporturi, în special autostrăzi, căi ferate, transporturi aeriene, transporturi cu autobuzele, oficii poştale sau telegraf, destinate folosinţei publice, se pedepseşte cu închisoarea de până la un (1) an.

2. În cazul în care fapta prevăzută la alin. 1 a avut o durată semnificativă, pedeapsa este închisoarea de până la trei (3) ani.

Art. 292Α – Infracţiuni împotriva siguranţei comunicaţiilor telefonice

1. Fapta persoanei care fără drept dobândeşte acces la conexiunea sau la reţeaua de prestări servicii de telefonie sau la sistemul de aparatură şi programe informatice utilizat pentru prestarea unor astfel de servicii şi în acest mod pune în pericol siguranţa comunicaţiilor telefonice, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an şi pedeapsa pecuniară de la douăzeci de mii (20.000) până la cincizeci de mii (50.000) euro. În cazul în care făptuitorul din teza precedentă este angajatul sau colaboratorul prestatorului de servicii de telefonie, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani şi pedeapsa pecuniară de la douăzeci de mii (20.000) până la una sută mii (100.000) euro.

2. Prestatorul de servicii de telefonie sau reprezentantul legal al acestuia, care încalcă prevederile regulamentului Autorităţii de Asigurare a Confidenţialităţii Comunicaţiilor (AACC) sau condiţiile generale de utilizare sau dreptul de utilizare a frecvenţei radio sau dreptul de utilizare a numărului, în legătură cu siguranţa comunicaţiilor electronice, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani şi pedeapsa pecuniară de la o sută mii (100.000) până la cinci sute mii (500.000) euro.

3. Prestatorul de servicii de telefonie, reprezentantul legal al acestuia sau responsabilul de asigurare a confidenţialităţii comunicaţiilor conform art. 3 din prezenta lege21), care nu ia măsurile necesare pentru împiedicarea faptei din alin. 1, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani şi pedeapsă pecuniară de la cincizeci de mii (50.000) până la două sute mii (200.000) euro, dacă infracţiunea a fost consumată sau sub forma tentativei, indiferent dacă făptuitorul este pedepsit.

4. În cazul în care fapta prevăzută în alineatele anterioare a fost săvârşită cu scopul obţinerii de foloase patrimoniale necuvenite sau cu scopul producerii unui prejudiciu material pentru o altă persoană, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei ani şi pedeapsa pecuniară de la una sută mii (100.000) până la trei sute mii (300.000) euro. În cazul în care beneficiul total sau prejudiciul total depăşeşte 120.000 euro, făptuitorul se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsa pecuniară de la una sută mii (100.000) până la cinci sute mii (500.000) euro.

5. În cazul în care prin faptele din alineatele anterioare pot fi puse în pericol principii fundamentale şi instituţii ale statului, aşa cum sunt acestea amintite la art. 134 lit. a) din Codul penal sau confidenţialitatea privind siguranţa statului sau siguranţa serviciilor de utilitate publică, pedeapsa este detenţia.

6. Fapta persoanei care fără drept plasează spre comercializare sau oferă în alt mod spre instalare mijloace tehnice speciale pentru săvârşirea faptelor din alin. 1 sau promovează în public sau îşi oferă serviciile pentru săvârşirea lor, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare şi pedeapsa pecuniară de la zece mii (10.000) până la cincizeci mii (50.000) euro.

Art. 292Β – Obstrucţionarea funcţionării sistemelor de informaţii

1. Fapta persoanei care, fără drept, împiedică grav sau întrerupe funcţionarea sistemului informatic prin introducerea, transmiterea, ştergerea, distrugerea, alterarea datelor digitale sau prin alt mod face ca accesul la aceste date să devină imposibil, se pedepseşte cu închisoarea de până la trei (3) ani.

2. Fapta din primul alineat se pedepseşte: a) cu închisoare de la unu (1) până la trei (3) ani, dacă a fost săvârşită cu ajutorul unui instrument proiectat în principal pentru săvârşirea de atacuri care afectează un număr mare de sisteme de informaţii sau atacuri care cauzează prejudicii grave şi în special atacuri care cauzează dereglări ale funcţiilor sistemelor informatice de mare întindere sau pe o perioadă îndelungată, prejudicii financiare de extrem de mare valoare şi pierderi semnificative de date; b) cu cel puţin un (1) an închisoare, dacă au fost cauzate prejudicii grave şi dereglări ale funcţiilor sistemelor informatice de mare întindere sau pe o perioadă îndelungată, prejudicii financiare de extrem de mare valoare şi pierderi semnificative de date; şi c) cu cel puţin un (1) an de închisoare, dacă a fost săvârşită împotriva sistemelor de informaţii care fac parte din infrastructura pentru aprovizionarea populaţiei cu bunuri sau servicii de importanţă vitală. Prin bunuri de importanţă vitală sau servicii se înţelege în principal apărarea naţională, sănătatea, transporturile, comunicaţiile şi energia.

3. În cazul în care fapta din alineatele anterioare a fost săvârşită în cadrul unei echipe structurate şi cu activitate permanentă formată din trei sau mai multe persoane, care urmăresc săvârşirea mai multor infracţiuni din cele enumerate în prezentul articol, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi (2) ani.

4. Urmărirea penală pentru fapta prevăzută la alin. 1 se pune în mişcare în urma unei plângeri penale.

Art. 292C – [fără titlu]

Cu închisoare de până la doi (2) ani se pedepseşte şi fapta persoanei care fără drept şi în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 292Β produce, vinde, achiziţionează pentru utilizare, deţine, distribuie sau tranzacţionează în alt mod: a) dispozitive sau programe informatice, proiectate sau adaptate în principal în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 292Β; b) parole sau coduri de acces sau alte date conexe cu ajutorul cărora este posibil accesul, în întregime sau parţial, la un sistem informatic.

Art. 293 – Obstrucţionarea funcţionării altor instalaţii de utilitate publică

1. Fapta persoanei care cu intenţie împiedică funcţionare unei unităţi sau instalaţii care deserveşte aprovizionarea publicului cu apă, electricitate, căldură sau combustibil se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

2. În cazul în care fapta a fost săvârşită din culpă, se stabileşte închisoarea de până la şase luni.

Art. 294 – Încetarea muncii

Cu închisoare de cel puţin trei luni se pedepseşte şi fapta persoanei care, pe parcursul contractului de muncă, cu intenţie încetează munca fără înştiinţarea în timp util a angajatorul şi a autorităţii de poliţie competente sau îşi amână cu rea intenţie munca, fiind răspunzător pentru oricare dintre faptele prevăzute la art. 292 şi 293 care au ca rezultat starea de urgenţă.

Art. 295 – Cauzarea stării de urgenţă

Dacă printr-una dintre faptele prevăzute la art. 292 alin. 1, 293 alin. 1 este cauzată o stare de urgenţă, fapta se pedepseşte cu detenţia.

Art. 296 – Obstrucţionarea aprovizionării cu pâine

Fapta persoanei care cu intenţie şi în modul menţionat la art. 294 sau în orice alt mod, împiedică funcţionarea unei unităţi sau instalaţii care deserveşte aprovizionarea publică cu pâine se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni, dacă prin fapta sa este cauzată o stare de urgenţă.

Art. 297 – Expunerea ambarcaţiunii la risc prin comerţ ilicit

1. Fapta persoanei care cu intenţie aduce pe o ambarcaţiune elenă obiecte a căror existenţă presupune un pericol de sechestrare sau confiscare a ambarcaţiunii sau a încărcăturii se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani.

2. Fapta se pedepseşte şi când a fost săvârşită în afara graniţelor ţării.

3. Cu privire la ambarcaţiunile altor state, fapta se pedepseşte dacă încărcarea ambarcaţiunii a fost săvârşită în totalitate sau în parte pe teritoriul naţional al Greciei.

Art. 298 – Prevederi generale

Prevederile art. 289 se aplică mutatis mutandis şi în cazurile prevăzute la art. 290 alin. 2 şi art. 291 alin. 2. Instanţa, cu privire la delictele prevăzute la art. 292 sau fapta prevăzută la art. 431, poate înlătura pedeapsa, dacă obstrucţionarea a avut o durată insignifiantă sau dacă făptuitorul a săvârşit fapta pentru apărarea unui interes social extins.

CAPITOLUL XV

Infracţiuni împotriva vieţii

Art. 299 – Omorul calificat

1. Fapta persoanei care cu intenţie ucide o altă persoană se pedepseşte cu pedeapsa cu moartea22) sau cu detenţiunea pe viaţă.

2. În cazul în care fapta a fost decisă şi a fost săvârşită dintr-un impuls de furie, se stabileşte pedeapsa detenţiei temporare.

Art. 300 – Omorul consensual

Fapta persoanei care decide şi săvârşeşte omorul la cererea serioasă şi repetată a victimei şi din milă din cauza suferinţei produse de o boală incurabilă se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 301 – Participaţia la sinucidere

Fapta persoanei care cu intenţie convinge altă persoană să se sinucidă sau fapta persoanei care acordă asistenţă în actul suicidal, se pedepseşte cu închisoarea indiferent dacă infracţiunea este consumată sau sub formă de tentativă.

Art. 302 – Uciderea din culpă

1. Fapta persoanei care cauzează din culpă moartea unei alte persoane se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

2. În cazul în care victima infracţiunii menţionate în alineatul anterior este o rudă a persoanei răspunzătoare, instanţa poate să înlăture pedeapsa, dacă este convinsă că din cauza durerii psihice suferite ca urmare a consecinţelor faptei sale, pedeapsa nu este necesară.

Art. 303 – Uciderea nou-născutului de către mamă

Uciderea nou-născutului la naştere sau după naştere, de către mama aflată într-o stare în care organismul acesteia este afectat după naştere, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

Art. 304 – Întreruperea sarcinii

1. Fapta persoanei care, fără consimţământul femeii însărcinate, întrerupe o sarcină, se pedepseşte cu detenţia.

2. a) Fapta persoanei care, cu consimţământul femeii însărcinate, întrerupe într-un mod nepermis o sarcină sau pune la dispoziţia femeii însărcinate, mijloace pentru întreruperea sarcinii se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni şi dacă este săvârşită în mod obişnuit, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani.

b) Fapta prevăzută la lit. a) urmată de o suferinţă fizică sau psihică gravă cauzată femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este detenţia de până la zece ani.

3. Gravida care întrerupe în mod nepermis sarcina sau permite altei persoane să o întrerupă se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

4. Nu reprezintă infracţiune întreruperea sarcinii cu consimţământul femeii însărcinate, de către un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, cu participarea anestezistului, într-o unitate medicală organizată, dacă intervine una dintre următoarele situaţii:

a) Nu s-au împlinit doisprezece săptămâni de sarcină.

b) S-au constatat, cu mijloacele moderne de diagnoză prenatală, indicii de anomalie gravă a embrionului care implică naşterea unui nou-născut bolnav, iar sarcina nu are mai mult de douăzeci şi patru săptămâni.

c) Există un pericol inevitabil pentru viaţa gravidei sau un pericol de vătămare gravă şi permanentă a sănătăţii fizice sau psihice a acesteia. În situaţia aceasta este necesară o adeverinţă în acest sens din partea medicului competent în funcţie de situaţie.

d) Sarcina este rezultatul violului, corupţiei minorei, incestului sau abuzului asupra unei femei vulnerabile şi dacă nu s-au împlinit [primele] nouăsprezece săptămâni de sarcină.

5. În cazul în care gravida este minoră este necesar şi acordul unuia dintre părinţi sau a tutorelui legal.

Art. 304Α – Vătămarea fătului sau a nou-născutului

Fapta persoanei care săvârşeşte o faptă ilegală asupra femeii însărcinate, cauzând astfel vătămarea gravă a fătului sau afecţiuni grave fizicului sau creierului nou-născutului, se pedepseşte conform prevederilor art. 310.

Art. 305 – Promovarea publică a mijloacelor de întrerupere a sarcinii

1. Fapta persoanei care în mod public sau prin punerea în circulaţie a unor documente, imagini sau reprezentări, anunţă sau promovează public, chiar şi pe ascuns, medicamente sau alte obiecte sau mijloace ca fiind adecvate pentru a produce întreruperea sarcinii sau oferă în acelaşi mod propriile servicii sau ale altei persoane pentru efectuarea sau asistenţa în întreruperea sarcinii se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Nu reprezintă infracţiune informarea sau educaţia medicală cu privire la întreruperea sarcinii [desfăşurată] în centrele de planificare familială, precum şi informarea medicilor sau persoanelor care distribuie legal mijloace de întrerupere a sarcinii şi publicaţiile aferente în centre medicale specializate sau reviste medicale.

Art. 306 – Expunerea [la pericol]

1. Fapta persoanei care expune o altă persoană [la pericol] şi astfel o pune într-o situaţie de vulnerabilitate, precum şi fapta persoanei care cu intenţie pune într-o situaţie de vulnerabilitate o altă persoană aflată sub protecţia sa sau cu privire la care are obligaţia de a o hrăni şi de a o îngriji sau transporta sau o persoană pentru care poartă răspunderea vătămărilor cauzate, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

2. În cazul în care fapta a dus la: a) vătămarea gravă a sănătăţii victimei, pedeapsa este detenţia de până la zece ani; sau b) moartea victimei, pedeapsa este detenţia de cel puţin şase ani.

Art. 307 – Inacţiune cu privire la salvarea unei persoane dintr-un pericol mortal

Fapta persoanei care cu intenţie nu salvează o altă persoană dintr-un pericol mortal, dacă poate să facă acest lucru fără a-şi pune în pericol propria viaţă sau sănătate, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

CAPITOLUL XVI

Vătămarea corporală

Art. 308 – Vătămarea corporală simplă

1. Fapta persoanei care cu intenţie provoacă altei persoane rănirea fizică sau afecţiuni de sănătate se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani. În cazul în care rănirea sau afecţiunile de sănătate provocate sunt uşoare, [fapta] se pedepseşte cu detenţia de până la şase (6) luni sau cu amendă de până la trei mii (3.000) euro.

2. Vătămarea corporală prevăzută la alin. 1 nu reprezintă infracţiune, dacă are loc cu acordul victimei şi nu aduce atingere bunelor moravuri.

3. Există posibilitatea ca fapta prevăzută la alin. 1 să nu fie supusă pedepsei, dacă a survenit ca rezultat al unei indignări, justificată de o altă faptă extrem de dură sau brutală, imediată şi anterior săvârşită de către victimă împotriva sau în prezenţa sa.

Art. 308Α – Vătămarea corporală neprovocată

1. Cu închisoare de cel puţin şase luni se pedepseşte vătămarea corporală simplă (art. 308 alin. 1, lit. a) săvârşită fără provocarea victimei.

2. În cazul în care fapta din alineatul precedent are caracterul unei vătămări corporale periculoase (art. 309) sau dacă la aceasta au participat două sau mai multe persoane, pedeapsa este de cel puţin un an de închisoare.

Art. 309 – Vătămarea corporală periculoasă

În cazul în care prin fapta prevăzută la art. 308 a fost pusă în pericol grav viaţa şi sănătatea victimei (art. 310 alin. 2), pedeapsa este închisoarea de cel puţin trei luni.

Art. 310 – Vătămarea corporală gravă

1. În cazul în care consecinţele faptei prevăzute la art. 308 asupra victimei sunt afecţiuni grave fizice sau psihice, pedeapsa este închisoarea de cel puţin doi ani.

2. Se consideră afecţiuni grave fizice sau psihice în special dacă prin săvârşirea faptei, victima a fost pusă în pericol de moarte, fapta a fost urmată de o afecţiune gravă şi îndelungată sau de mutilarea gravă a victimei sau de imposibilitatea efectivă şi de durată a victimei de a-şi folosi corpul sau creierul.

3. În cazul în care persoana vinovată a urmărit rezultatul produs, pedeapsa este detenţia de până la zece ani.

Art. 311 – Vătămarea [corporală] letală

În cazul în care consecinţa vătămării corporale este moartea victimei, pedeapsa este detenţia de până la zece ani. În cazul în care persoana vinovată a urmărit vătămarea corporală gravă a victimei pedeapsa este detenţia.

Art. 312 – Producerea vătămării [corporale] prin cruzime continuă

1. Fapta persoanei care prin cruzime continuă cauzează altei persoane vătămări corporale sau alte afecţiuni fizice sau psihice, se pedepseşte cu închisoarea, dacă nu intervine săvârşirea unei infracţiuni mai grave. Fapta săvârşită de către minori nu se pedepseşte cu excepţia situaţiei în care diferenţa de vârstă dintre minori depăşeşte trei (3) ani, iar în această situaţie se aplică doar măsuri corective sau terapeutice.

2. În cazul în care victima nu a împlinit optsprezece (18) ani sau nu se poate apăra şi se află în custodia sau sub protecţia sau aparţine de casa făptuitorului sau are cu acesta o relaţie de muncă sau serviciu sau victima a fost lăsată în grija făptuitorului de către reprezentatul legal, victima a fost încredinţată făptuitorului în vederea creşterii, educaţiei, supravegherii sau pazei, chiar şi temporar, pedeapsa este închisoarea cel puţin şase (6) luni, dacă nu intervine săvârşirea unei infracţiuni mai grave. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care prin neglijarea sistematică a obligaţiilor sale către persoanele anterior amintite este răspunzătoare pentru vătămarea corporală sau afecţiunile fizice sau psihice ale categoriilor de persoane menţionate mai sus.

Art. 313 – Încăierarea

În cazul în care încăierarea sau atacul săvârşit de multe persoane a fost urmat de moartea sau vătămarea corporală gravă a altor persoane (art. 310), fapta fiecărei persoanei care a luat parte la încăierare sau la atac se pedepseşte individual cu închisoare de până la trei ani, cu excepţia situaţiei în care persoana care a participat la încăierare nu poartă răspunderea acestei fapte.

Art. 314 – Vătămarea corporală din culpă

1. Fapta persoanei care este urmată din culpă de vătămarea corporală sau de vătămarea sănătăţii unei alte persoane se pedepseşte cu închisoarea de până la trei ani. În cazul în care vătămarea corporală provocată este uşoară, pedeapsa este arestul de până la trei (3) luni sau amenda de până la trei mii (3.000) euro.

2. Dispoziţiile din art. 302 alin. 2 se aplică mutatis mutandis şi cu privire la fapta prevăzută în alineatul precedent. În acest caz, urmărirea penală se pune în mişcare numai în urma plângerii penale a persoanei vătămate şi nu se aplică prevederile art. 315 alin. 1 teza a II-a.

Art. 315 – Plângerea penală

1. În cazurile prevăzute la art. 308 şi art. 314, urmărirea penală se pune în mişcare numai în urma plângerii penale a persoanei vătămate. Nu este necesară înaintarea unei plângeri penale dacă persoana care poartă răspunderea faptei prevăzute la art. 314 a fost obligată în baza atribuţiilor sale de serviciu sau profesionale să aibă o grijă sau să acorde o atenţie specială. Conducerea unui vehicul intră sub incidenţa tezei anterioare când această ocupaţie reprezintă transport de pasageri sau mărfuri. În cazul prevăzut la art. 314, dacă fapta a fost săvârşită în timpul conducerii unui vehicul şi nu intră sub incidenţa tezei doi din prezentul alineat, urmărirea penală se pune în mişcare din oficiu. În cazul în care victima declară că nu doreşte urmărirea penală a făptuitorului, procurorul dispune neînceperea urmăririi penale. În cazul în care declaraţia este înaintată după începerea urmăririi penale, instanţa încetează acţiunea penală.

2. Dacă în situaţia din articolul 308 victima este funcţionar public şi fapta a fost săvârşită în timpul atribuţiilor sale de serviciu sau în legătură cu atribuţiile sale de serviciu ori este funcţionarul unei licitaţii care acţionează în timpul unei proceduri de executare silită, fapta fiind săvârşită din motive legate de licitaţie, urmărirea se exercită din oficiu.

Art. 315Α – [fără titlu]

Săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 308Α-311 împotriva unui poliţist, funcţionar portuar, pompier sau funcţionar sanitar în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu constituie circumstanţe deosebit de agravante.

Art. 315B – [fără titlu]

Fapta persoanei care incită sau îndeamnă o femeie să se supună unei mutilări a organelor genitale, precum şi cel care pricinuieşte sau incită, în mod public, la această faptă, se pedepseşte cu închisoarea.

CAPITOLUL VII

Duelul

Art. 316 – Provocarea la duel

[Art. 316 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 317 – Duelul

[Art. 317 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 318 – Duelul care exclude pericolul letal

[Art. 318 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 319 – Pedepsirea complicilor

[Art. 319 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 320 – Instigarea la duel

[Art. 320 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 321 – Publicaţii privind duelul

[Art. 316 a fost abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

CAPITOLUL XVIII

Infracţiuni împotriva libertăţii personale

Art. 322 – Deplasarea ilicită a unei persoane [respectiv răpirea]

Fapta persoanei care prin înşelăciune sau violenţă, sau prin ameninţarea cu violenţa, arestează, răpeşte sau reţine ilicit o altă persoană, în scopul privării sale de protecţia oferită de stat şi, în special, fapta persoanei care ţine ostatică o altă persoană sau o privează de libertate într-un mod similar, se pedepseşte cu detenţia. În cazul în care fapta a fost săvârşită cu scopul de a sili victima sau o altă persoană să întreprindă o acţiune, inacţiune sau omisiune cu privire la un act pentru care nu avea această obligaţie, se pedepseşte: a) cu detenţiunea pe viaţă în cazul în care constrângerea se îndreaptă împotriva autorităţilor [politice] sau persoanei prevăzute la art. 157 alin. 1; sau b) cu detenţie de cel puţin zece ani, în toate celelalte cazuri.

Art. 322Α – Dispariţia forţată a unei persoane

1. Fapta persoanei care, cu ajutorul forţei, al ameninţării forţei sau al altor mijloace coercitive, prin constrângere, abuz de putere sau prin răpire, angajează, transportă, deplasează în interiorul sau în afara statului, reţine, adăposteşte, predă în schimbul unei contravalori sau fără nicio contravaloare către altă persoană sau primeşte de la altul o persoană în scopul extragerii de celule, ţesuturi sau organe corporale ori pentru a exploata ea însăşi sau o altă persoană munca sau cerşetoria ori pentru a exploata ea însăşi sau o altă persoana munca sau cerşetoria acestuia sau în scopul de a forţa această persoană la încheierea unei căsătorii, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi cu pedeapsa monetară de la zece mii până la cincizeci de mii de euro.

2. Făptuitorul se pedepseşte cu pedeapsa de la alineatul precedent dacă, pentru a atinge acelaşi scop, smulge consimţământul persoanei cu ajutorul unor mijloace frauduloase sau îl amăgeşte, exploatând poziţia sa vulnerabilă, prin promisiuni, cadouri, plăţi sau acordarea altor beneficii.

3. Fapta persoanei care, în cunoştinţă de cauză, acceptă munca unei persoane care acţionează în condiţiile descrise în alineatele 1 şi 2, sau veniturile din cerşit ale acestei persoane, se pedepseşte cu închisoare începând de la şase luni.

4. Fapta persoanei vinovate conform alineatelor anterioare se pedepseşte cu detenţia de la zece ani şi pedeapsă monetară de la cincizeci de mii până la o sută de mii de euro, dacă fapta:

a) se îndreaptă împotriva minorului sau a persoanei cu handicap fizic sau mental,

b) este săvârşită în mod profesionist,

c) este săvârşită de un funcţionar care în timpul exercitării serviciului său sau beneficiind de această calitate a sa săvârşeşte fapta sau ia parte în orice mod la această, sau

d) a avut drept rezultat vătămarea extrem de gravă a sănătăţii victimei sau a expus viaţa acestuia la un pericol grav.

5. Fapta persoanei care utilizează mijloacele din alineatele 1 şi 2 pentru a recruta un minor în scopul utilizării acestuia în conflicte armate, se pedepseşte cu detenţie de cel puţin zece ani şi pedeapsă monetară de la cincizeci de mii de euro până la o sută de mii de euro.

6. Persoana vinovată se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă dacă fapta prevăzută la alineatele anterioare a avut drept rezultat decesul victimei

Art. 322Β – Circumstanţe agravante

1. Faptele prevăzute la articolul precedent se pedepsesc cu detenţie de cel puţin zece (10) ani: a) dacă persoana vinovată în calitate de organ de conducere a dat ordinul săvârşirii acestora sau b) dacă victime ale infracţiunii sunt femeile însărcinate, minorii sau persoanele cu handicap în grad de 67% sau mai mult; sau c) infracţiunea a fost urmată de vătămarea corporală gravă a victimei.

2. În cazul în care faptele prevăzute la articolul precedent au indus decesul victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

Art. 322C – Prevederi generale

1. Fapta persoanei care, fiind implicată în săvârşirea unei dispariţii forţate, contribuie efectiv la găsirea în viaţă a persoanei dispărute sau face posibilă clarificarea cazurilor de dispariţie forţată sau identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea de dispariţie forţată, se pedepseşte cu o pedeapsă redusă (art. 83 din Codul penal).

2. Pedeapsa pentru faptele prevăzute la art. 322Α şi art. 322Β cu detenţie pe viaţă atrage ipso jure interdicţia permanentă a drepturilor politice ale persoanei condamnate, iar pedeapsa cu detenţia temporară atrage interdicţia acestor drepturi pe o perioadă de minim cinci ani.

3. Nu este exclusă în nici un caz răspunderea organelor de conducere care emit ordinul cu privire la faptele prevăzute la art. 322Α şi art. 322Β.

4. În cazul în care faptele prevăzute la art. 322Α şi art. 322Β, sunt săvârşite într-un regim de uzurpare a sistemului democratic, termenul de prescripţie începe imediat după restaurarea puterii legitime.

5. Victima faptelor prevăzute la art. 322Α şi art. 322Β are dreptul să solicite despăgubiri făptuitorului şi statului, care sunt răspunzători individual şi în solidar, pentru prejudiciul produs [victimei] şi despăgubiri băneşti pentru suferinţele psihice şi daunele morale cauzate.

Art. 323 – Traficul de sclavi

1. Traficul de sclavi se pedepseşte cu detenţia.

2. Traficul de sclavi include orice faptă de capturare, achiziţie şi plasare a unei persoane, cu scopul ţinerii în stare de sclavie, orice act de cumpărare a unui sclav în scopul revânzării sau schimbului acestuia, orice act de cedare prin vânzare sau schimb a unui sclav dobândit şi în general actul de trafic sau transport al sclavilor.

3. Fapta persoanei care desfăşoară orice fel de activitate pe o ambarcaţiune, având reprezentarea faptului că ambarcaţiunea are ca scop traficul de sclavi sau este utilizată deja în acest scop, precum şi persoana care continuă din proprie voinţă respectiva activitate, având reprezentarea scopului ambarcaţiunii sau a utilizării într-un astfel de scop, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

4. Fapta persoanei care a contribuit direct sau indirect la navlosirea ambarcaţiunii având cunoştinţă de faptul că navlosirea urmăreşte săvârşirea infracţiunii de trafic de sclavi, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

5. Fapta persoanei care transportă sclavi, fără a urmări scopul traficului de sclavi, dar şi fără ca transportul să fie în scopul liberării lor, se pedepseşte cu închisoarea.

6. Cu aceeaşi pedeapsă este pedepsit armatorul şi căpitanul ambarcaţiunii, care având reprezentarea faptei, săvârşesc transportul de sclavi.

Art. 323Α – Traficul de fiinţe umane

1. Fapta persoanei care, prin violenţă sau prin ameninţarea cu violenţa sau prin alte forme de constrângere, abuz de autoritate sau răpire, racolează, transportă, transferă în interiorul sau în afara statului, reţine, adăposteşte, predă în schimbul unei contravalori sau gratuit sau primeşte de la o altă persoană, o fiinţă umană în scopul sustragerii de celule, ţesuturi sau organe, în scopul exploatării sau a predării victimei cu scopul de a fi exploatată de o altă persoană, prin acte de cerşetorie sau muncă, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi cu pedeapsa pecuniară de zece mii până la cincizeci de mii de euro.

2. Cu pedeapsa prevăzută la alineatul precedent se pedepseşte persoana vinovată dacă, pentru a atinge acelaşi scop, obţine consimţământul victimei prin înşelăciune sau atrage victima [traficului], profitând de situaţia sa vulnerabilă, prin promisiuni, cadouri, plăţi sau alte beneficii.

3. Fapta persoanei care cu ştiinţă acceptă munca unei alte persoane, în condiţiile descrise în alin. 1 şi 2, sau veniturile din cerşetorie ale acestei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

4. Cu detenţie de cel puţin zece ani şi pedeapsa pecuniară de cincizeci mii până la una sută mii euro se pedepseşte persoana vinovată conform alineatele anterioare, dacă fapta: a) este îndreptată împotriva minorului sau a persoanei cu handicap fizic sau psihic; b) este săvârşită în mod profesionist; c) este săvârşită de un funcţionar care, în îndeplinirea atribuţiilor sale sau profitând de funcţia sa, săvârşeşte sau participă, în orice mod, la faptă; sau d) a fost urmată de vătămarea gravă a sănătăţii victimei sau a pus în pericol grav viaţa victimei.

5. Fapta persoanei care utilizează mijloacele din alin. 1 şi 2 pentru a recruta un minor în scopul utilizării acestuia în conflicte armate se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani şi pedeapsa pecuniară de cincizeci de mii până la o sută mii euro.

6. Cu detenţiunea pe viaţă se pedepseşte persoana vinovată conform alineatelor anterioare, dacă fapta a fost urmată de moartea victimei.

Art. 323Β – Călătorii în scopul întreţinerii de raporturi sexuale sau alte acte sexuale cu minori (turism sexual)

Fapta persoanei care organizează, finanţează, direcţionează, supraveghează, promovează sau intermediază, în orice mod sau cu orice mijloc, călătorii în scopul săvârşirii de către participanţi a întreţinerii de raporturi sexuale sau alte acte sexuale cu minori, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. Fapta persoanei care în scopul de mai sus participă la călătoriile prevăzute în teza precedentă se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an, indiferent de răspunderea sa privind săvârşirea altor infracţiuni.

Art. 324 – Răpirea minorilor

1. Fapta persoanei care deplasează un minor, îndepărtându-l de părinţii săi, tutorii legali sau persoanele în grija cărora este încredinţat minorul, sau fapta persoanei care sprijină sustragerea voluntară a minorului de sub autoritatea persoanelor de mai sus, se pedepseşte cu închisoarea. În cazul în care, lipsa îngrijirii minorului a fost urmată de vătămarea gravă a sănătăţii sau a pus în pericol grav viaţa minorului, fapta se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare.

2. În cazul în care minorul nu a împlinit paisprezece ani, pedeapsa este detenţia de până la zece ani, cu excepţia situaţiei în care fapta a fost săvârşită de o rudă pe linie ascendentă, situaţie în care se aplică alineatul anterior. În fiecare situaţie în care persoana vinovată a săvârşit fapta cu scopul de a exploata minorul prin ocupaţii imorale sau de a modifica statutul social al minorului, fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

3. În cazul în care scopul persoanei vinovate, aşa cum se prevede în alineatele anterioare, este să încaseze o răscumpărare sau să constrângă [o altă persoană] în vederea unei acţiuni sau inacţiuni, pedeapsa este detenţia. În situaţia în care făptuitorul, în mod voluntar şi înainte de a profita de condiţiile sau pretenţiile impuse, a eliberat şi înapoiat minorul, sănătos şi integru, fapta se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 325 – Privarea ilegală de libertate

Fapta persoanei care cu intenţie privează de libertate o altă persoană, împotriva voinţei sale, sau îi restrânge libertatea de mişcare în orice alt mod, se pedepseşte cu închisoarea, iar dacă privarea ilegală de libertate a durat o perioadă de timp îndelungată, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani.

Art. 326 – Privarea neconstituţională de libertate

Fapta persoanei care încalcă una dintre prevederile art. 6 din Constituţie, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

Art. 327 – Răpire involuntară

1. Fapta persoanei care în scopul căsătoriei sau al relaţiilor promiscue răpeşte sau privează ilegal de libertate (art. 325) o femeie, împotriva voinţei sale, sau o femeie cu deficienţe intelectuale sau incapabilă să opună rezistenţă din cauza pierderii cunoştinţei sau din cauza handicapului sau dintr-un alt motiv, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare, dacă fapta a fost săvârşită în scopul căsătoriei. În cazul în care fapta a fost săvârşită în scopul relaţiilor promiscue, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 328 – Răpire voluntară

1. Fapta persoanei care în scopul căsătoriei sau al relaţiilor promiscue răpeşte sau privează ilegal de libertate o femeie necăsătorită şi minoră, cu acordul acesteia, dar fără acordul reprezentanţilor legali sau al persoanelor în grija cărora a fost încredinţată, se pedepseşte, dacă fapta a fost săvârşită în scopul căsătoriei, cu închisoare de până la trei ani şi dacă fapta a fost săvârşită în scopul relaţiilor promiscue, cu închisoarea.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 329 – Prevederi generale

În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 327 şi 328, răpirea a fost urmată de căsătoria cu femeia răpită, urmărirea penală se pune în mişcare numai după anularea căsătoriei.

Art. 330 – Acte de violenţă ilicită

Fapta persoanei care prin violenţă fizică sau prin ameninţări cu violenţa fizică sau ameninţări privind alte acţiuni sau inacţiuni, constrânge o altă persoană să săvârşească o acţiune, inacţiune sau omisiune, pentru care victima nu are nici o obligaţie, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani, indiferent dacă fapta este săvârşită împotriva persoanei ameninţate sau împotriva rudelor acesteia.

Art. 331 – Justiţiarism

Fapta persoanei care ridică arbitrar pretenţii privind dreptul pe care îl are în mod real sau din convingere şi-l însuşeşte, se pedepseşte cu detenţia de până la şase (6) luni sau cu amendă de până la trei mii (3.000) euro. Urmărirea penală se pune în mişcare numai în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 332 – Constrângerea [unei persoane] cu privire la demisie

Fapta persoanei care prin violenţă sau ameninţări constrânge o altă persoană să participe la o asociere cu scopul desfacerii contractului colectiv de muncă, în vederea schimbării dispoziţiilor cuprinse în respectivul contractul sau împiedică o altă persoană să părăsească asocierea, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă pecuniară.

Art. 333 – Ameninţarea

1. Fapta persoanei care ameninţă cu acte de violenţă sau alte acţiuni sau inacţiuni ilegale, de natură a produce temere sau nelinişte, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă pecuniară.

Cu pedeapsa din sub-alineatul anterior este pedepsită şi persoana care, fără ameninţarea cu acte de violenţă sau alte acţiuni sau inacţiuni ilegale, produce altei persoane temere sau nelinişte, prin persecutarea constantă sau urmărirea acestuia, precum prin urmărirea constantă prin intermediul mijloacelor de comunicaţii sau electronice sau inspectări repetate în mediul familial, social sau profesional al acestuia, în pofida exprimării voinţei sale opuse.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 334 – Tulburarea posesiei

1. Fapta persoanei care pătrunde ilicit sau rămâne împotriva voinţei locatarului în locuinţa acestuia sau în locul său de muncă sau într-un spaţiu închis aflat în posesia sa, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă monetară.

2. Faptele de mai sus sau faptele de violenţă săvârşite împotriva persoanelor sau bunurilor, precum şi faptele de distrugere a proprietăţii altei persoane, în scopul împiedicării emiterii şi a punerii în liberă circulaţie a ziarelor sau revistelor, precum şi a punerii în liberă circulaţie a cărţilor, se pedepsesc cu cel puţin un an de închisoare; în nici o situaţie nu se admite înlocuirea sau suspendarea pedepsei.

3. Fapta persoanei care pătrunde ilicit într-un sediu sau spaţiu al unei instituţii publice, municipale sau comunitare sau [un spaţiu] aflat în proprietatea unei persoane juridice de drept public sau al unei companii de utilitate publică sau al unui funcţionar în cadrul unei licitaţii în timpul procedurii de executare silită sau rămâne în aceste spaţii împotriva voinţei beneficiarului serviciului utilizat, declarată de reprezentantul legal sau angajatul respectivului beneficiar sau de beneficiarul licitaţiei şi provoacă astfel întreruperea sau tulburarea desfăşurării conforme a serviciului sau a licitaţiei, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni. Cu închisoare de cel puţin trei luni se pedepseşte şi fapta persoanei care pătrunde ilegal sau rămâne în spaţiile anterior amintite sau în alte unităţi în afara orelor de program, în scopul obstrucţionării serviciilor puse la dispoziţie.

4. Urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin. 1 se pune în mişcare numai în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 335 – Instigarea la emigrare prin mijloace fraudulente

Fapta persoanei care în interes material şi în mod fraudulos determină o altă persoană să emigreze din ţară [Grecia], se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

CAPITOLUL XIX

Infracţiuni împotriva libertăţii sexuale şi infracţiuni privind exploatarea sexuală în interes material

Art. 336 – Violul

1. Fapta persoanei care prin violenţă sau cu ameninţarea unui pericol grav şi iminent constrânge o altă persoană să întreţină relaţii sexuale sau alte acte sexuale sau să tolereze astfel de acte, se pedepseşte cu detenţia.

2. În cazul în care fapta prevăzută la alineatul precedent este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este detenţia de cel puţin zece ani.

Art. 337 – Încălcarea demnităţii sexuale

1. Fapta persoanei care prin gesturi promiscue sau propuneri privind acte de natură sexuală, încalcă grav demnitatea unei alte persoane cu privire la viaţa sa sexuală, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau pedeapsă pecuniară.

2. Cu închisoare de la trei luni până la doi ani se pedepseşte şi fapta prevăzută la alineatul precedent, dacă victima are o vârsta mai mică de 12 ani.

3. Persoana majoră care prin intermediul internetului sau al altui mijloc de comunicare, intră în contact cu o altă persoană care nu a împlinit cincisprezece ani şi, prin gesturi promiscue sau propuneri privind acte de natură sexuală, încalcă grav demnitatea minorului cu privire la viaţa sa sexuală, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani. În cazul în care fapta este săvârşită de obicei sau dacă a fost urmată de o întâlnire, fapta persoanei majore se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei ani.

4. Persoana majoră care prin intermediul internetului sau al altui mijloc de comunicare, intră în contact cu o altă persoană care pare să fie un minor cu vârsta mai mică de cincisprezece ani şi, prin gesturi promiscue sau propuneri privind acte de natură sexuală, încalcă grav demnitatea acestuia cu privire la viaţa sa sexuală, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare. În cazul în care fapta este săvârşită de obicei sau dacă a fost urmată de o întâlnire, fapta [persoanei majore] se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei ani.

5. Urmărirea penală a persoanei care săvârşeşte actele prevăzute la alin. 1 din prezentul articol, exploatând statutul profesional al victimei sau situaţia persoanei care este într-un proces de căutare a unui loc de muncă, se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate, iar fapta se pedepseşte cu închisoarea de la şase (6) luni până la trei (3) ani şi pedeapsă pecuniară de cel puţin o mie (1.000) euro.

Art. 338 – Abuzul sexual

1. Fapta persoanei care abuzând de alienarea mintală a unei alte persoane sau incapacitatea sa de a opune rezistenţă din orice altă cauză, întreţine relaţii sexuale cu aceasta sau orice alte acte sexuale cu această persoană, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

2. Fapta persoanei care abuzând de situaţiile de mai sus încalcă demnitatea unei alte persoane în ceea ce priveşte viaţa sa sexuală prin gesturi de natură sexuală sau propuneri de natură sexuală, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni. În cazul în care victima este minoră, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

3. În cazul în care fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârşită de două sau mai multe persoane [făptuitori] împreună, pedeapsa este detenţia de cel puţin zece ani.

Art. 339 – Coruperea de minori

1. Fapta persoanei care săvârşeşte acte de natură sexuală cu o persoană cu vârsta mai mică de 15 ani sau o induce în eroare cu scopul de a determina minorul să întreţină sau să accepte astfel de acte, în cazul în care nu face subiectului unei pedepse mai severe conform art. 351Α, se pedepseşte după cum urmează: a) dacă victima nu a împlinit doisprezece ani, cu detenţie de cel puţin zece ani; b) dacă victima a împlinit doisprezece ani dar nu are mai mult de paisprezece ani, cu detenţie de până la zece ani; şi c) dacă a împlinit paisprezece ani, dar nu depăşeşte vârsta de cincisprezece ani, cu închisoare de cel puţin doi ani.

2. Actele de natură sexuală dintre minorii care nu au împlinit vârsta de cincisprezece ani nu se pedepsesc, cu excepţia situaţiei în care diferenţa de vârstă dintre aceştia depăşeşte trei ani, iar în acest caz sunt aplicate doar măsuri corective sau terapeutice.

3. Fapta persoanei care instigă sau atrage un minor să devină martor la un act sexual sau la un alt act de natură sexuală, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare, chiar dacă minorul nu ia parte la aceste acte. Fapta din teza precedentă se pedepseşte cu închisoare de cel puţin doi ani când minorul este martor la un abuz sexual.

Art. 340 – Prevederi generale

În cazul în care oricare dintre faptele prevăzute la art. 336, 338 şi 339 a fost urmată de moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

Art. 341 – Întreţinerea de acte sexuale prin mijloace fraudulente

Fapta persoanei care întreţine un act sexual cu o femeie prin inducere în eroare sau prin exploatarea unei erori, în urma căreia victima consideră că actul sexual a avut loc în cadrul căsătoriei, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

Art. 342 – Abuzul sexual săvârşit asupra minorilor

1. Fapta persoanei majore care se angajează în acte de natură sexuală cu un minor, aflat în grija sau sub tutela sa, chiar şi temporar, se pedepseşte după cum urmează: a) dacă victima nu a împlinit paisprezece ani, cu detenţie de cel puţin zece ani, b) dacă victima a împlinit paisprezece ani, neavând însă o vârstă mai mare de optsprezece ani, cu detenţie.

2. Constituie circumstanţe agravante săvârşirea faptei din primul alineat: a) de o rudă; b) de o persoană care locuieşte cu minorul sau are relaţii de prietenie cu rudele minorului; c) de un cadru didactic, pedagog, antrenor sau altă persoană care predă lecţii minorului; d) de o persoană care primeşte servicii din partea minorului; e) de un cleric cu care minorul are o relaţie spirituală; f) de un psiholog, medic, asistent spitalicesc sau un om de ştiinţă specialist care îşi oferă servicii minorului; g) de o persoană care abuzează de handicapul psihic sau fizic al minorului.

3. Fapta persoanei majore care, prin gesturi, propuneri sau prin povestiri, reprezentări sau prezentări ale actelor de natură sexuală atentează la pudoarea minorului aflat în grija sau sub tutela sa, chiar şi temporar, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni şi, dacă fapta este săvârşită de obicei, cu închisoare de cel puţin doi ani. În aceste cazuri sunt aplicabile prevederile alin. 2.

Art. 343 – Abuzul sexual şi abuzul de autoritate

Cu cel puţin un an de închisoare se pedepsesc şi faptele următoarelor categorii de persoane: a) funcţionarul public care săvârşeşte acte de natură sexuală cu o persoană care depinde profesional de acesta, exploatând această relaţie; b) angajaţii numiţi sau angajaţii din cadrul închisorilor sau din cadrul altor unităţi de detenţie, şcoli, institute pedagogice, spitale, clinici sau unităţi terapeutice sau de recuperare sau alte instituţii în care se oferă îngrijire persoanelor vulnerabile, dacă săvârşesc această faptă împotriva persoanei internate în aceste instituţii.

Art. 344 – Plângerea penală

În cazurile prevăzute la art. 337 alin. 1 şi art. 341, urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii penale. În cazul prevăzut la art. 336 urmărirea penală se pune în mişcare din oficiu. Cu toate acestea, prin excepţie şi prin ordin motivat, după aprobarea procurorului din cadrul curţii de apel, procurorul poate dispune neînceperea urmăririi penale sau, dacă s-a dispus începerea urmăririi penale, poate înainta cazul către consiliul competent al instanţei pentru delicte. Consiliul poate înceta definitiv urmărirea penală luând în considerare declaraţia victimei sau a persoanelor prevăzute la art. 118, în conformitate cu care publicitatea generată de urmărirea penală ar putea duce la traumatizarea psihică gravă a victimei.

Art. 345 – Incestul

1. Raportul sexual între rude, pe linie ascendentă sau descendentă, se pedepseşte: a) dacă este săvârşit de ascendenţi, cu detenţie de cel puţin zece ani dacă descendentul nu a împlinit cincisprezece ani, cu detenţie dacă descendentul a împlinit cincisprezece ani, dar nu are vârsta de optsprezece ani, cu închisoare de până la doi ani dacă descendentul a împlinit optsprezece ani; b. dacă este săvârşit de descendenţi, cu închisoare de până la doi ani; c) este săvârşit de fraţii biologici sau prin alianţă, cu închisoare de până la doi ani.

2. Nu se pedepseşte fapta descendenţilor sau fraţilor sau surorilor, dacă la momentul săvârşirii faptei nu împliniseră optsprezece ani.

Art. 346 – Acte de natură sexuală săvârşite între rude

1. În afară de raportul sexual, cu pedepsele prevăzute la art. 345 alin. 1 se pedepseşte şi întreţinerea oricăror alte acte de natură sexuală săvârşite de rudele menţionate la art. 345.

2. Art. 345 alin. 2 se aplică şi în această situaţie.

Art. 347 – Acte nenaturale de natură sexuală

[Abrogat; a se vedea art. 68 din Legea nr. 4356/2015.]

Art. 348 – Înlesnirea relaţiilor promiscue între alte persoane

1. Fapta persoanei care în mod profesionist facilitează în orice mod actele de natură sexuală dintre alte persoane, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

2. Cu închisoare de până la trei ani şi cu pedeapsa pecuniară se pedepseşte şi fapta persoanei care facilitează actele de natură sexuală între alte persoane prin mijloace fraudulente, chiar dacă nu acţionează în mod profesionist.

3. Fapta persoanei care în mod profesionist sau urmărind un folos material încearcă să înlesnească, chiar şi prin acoperire, prin publicarea unui anunţ, unei imagini, unui număr de telefon sau prin transmiterea de mesaje electronice sau în orice alt mod acte de natură sexuală cu un minor, se pedepseşte cu închisoarea şi cu o pedeapsă pecuniară de zece mii până la o sută mii euro.

Art. 348Α – Pornografia infantilă

1. Fapta persoanei care cu intenţie produce, distribuie, publică, arată, importă sau exportă, transportă, oferă, vinde sau pune la dispoziţie în alt mod, cumpără, achiziţionează, dobândeşte sau deţine materiale de pornografie infantilă, diseminează sau transmite informaţii privind săvârşirea faptelor de mai sus, se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare şi pedeapsa pecuniară de la zece mii până la una sută mii euro.

2. Fapta persoanei care cu intenţie produce, oferă, vinde sau pune la dispoziţie într-un alt mod, distribuie, transmite, cumpără, achiziţionează sau deţine materiale de pornografie infantilă sau diseminează informaţii privind săvârşirea faptelor de mai sus prin intermediul sistemelor informatice, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi (2) ani şi pedeapsa pecuniară de la cincizeci de mii până la trei sute de mii euro.

3. Reprezintă materiale de pornografie infantilă, în sensul alineatelor anterioare, reprezentările sau proiectarea reală sau virtuală, pe un suport de stocare electronic sau de un alt tip, a organelor sexuale sau a corpului minorului în general într-un mod în care evident provoacă excitaţie sexuală, precum şi actele de natură sexuală, reale sau virtuale, întreţinute de sau cu un minor.

4. Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 se pedepsesc cu detenţie de până la zece ani şi pedeapsa pecuniară de o sută mii până la cinci sute mii euro:

a) dacă au fost săvârşite în mod profesionist sau de obicei;

b) dacă producerea materialului de pornografie infantilă este legată de exploatarea vulnerabilităţii, bolii psihice sau fizice sau a disfuncţionalităţii corporale survenite în urma afecţiunii minorului sau prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţări împotriva minorului sau participarea minorului care nu a împlinit cincisprezece ani sau dacă producerea materialului de pornografie infantilă a pus viaţa minorului într-un pericol grav; şi

c) dacă persoana care produce materialului de pornografie infantilă este una dintre persoanele menţionate la art. 342 alin. 2 lit. a)-f) inclusiv. În cazul în care fapta prevăzută la lit. b) a fost urmată de vătămarea corporală gravă a victimei, pedeapsa este detenţia de cel puţin zece ani şi pedeapsă pecuniară de la trei sute mii până la cinci sute mii euro, iar dacă a fost urmată de moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

5. Fapta persoanei care cu ştiinţă dobândeşte acces la materialele de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice se pedepseşte cu cel puţin un an (1) închisoare.

Art. 348Β – Ademenirea minorilor în scopuri de natură sexuală

Fapta persoanei care cu intenţie, prin intermediul sistemelor informatice, propune minorului care nu a împlinit cincisprezece ani, o întâlnire cu aceasta sau cu o altă persoană, în scopul săvârşirii împotriva minorului a infracţiunilor prevăzute la art. 339 alin. 1 şi 2 sau art. 348Α, iar dacă propunerea este urmată de alte acte care duc la o astfel de întâlnire, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi (2) ani şi pedeapsa pecuniară de la cincizeci de mii până la două sute mii euro.

Art. 348C – Producţii pornografice cu minori

1. Fapta persoanei care instigă sau atrage un minor pentru a participa în producţii pornografice sau organizează astfel de producţii, se pedepseşte astfel: a) dacă victima nu a împlinit doisprezece ani, cu detenţie de cel puţin zece ani, b) dacă victima a împlinit doisprezece ani, dar nu paisprezece ani, cu detenţie de până la zece ani, c) dacă victima a împlinit paisprezece ani, nefiind însă mai mare de cincisprezece ani, cu închisoare de cel puţin doi ani; şi d) dacă victima a împlinit cincisprezece ani, cu cel puţin un an (1) închisoare. Fapta persoanei care cu ştiinţă, după ce a achitat o contravaloare, urmăreşte o producţie pornografică la care participă minori, se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b) din teza precedentă cu închisoare de cel puţin doi ani, în cazurile prevăzute la lit. c) şi d) cu cel puţin un an de închisoare.

2. În cazul în care faptele din alineatul precedent au fost săvârşite prin constrângere, violenţă sau ameninţare, pentru a determina minorul să participe la producţii pornografice sau în scopul unui folos material în urma acestor producţii, se stabilesc următoarele pedepse: a) în cazul prevăzut la lit. a) din alineatul precedent, detenţia de cel puţin cincisprezece ani; b) în cazul prevăzut la lit. b), detenţia de până la cincisprezece ani; c) în cazul prevăzut la lit. c), detenţia de până la zece ani; şi d) în cazul prevăzut la lit. d), detenţia de până la opt ani.

3. Producţie pornografică, în sensul alineatelor anterioare, reprezintă expunerea organizată în direct, destinată vizionării sau ascultării, printre altele şi cu ajutorul tehnologiei informatice: a) a minorului care întreţine acte de natură sexuală, reale sau virtuale; sau b) a organelor sexuale şi, în general, a corpului minorului într-un mod în care evident produce excitaţie sexuală.

Art. 349 – Proxenetismul

1. Fapta persoanei care, pentru a deservi depravarea altor persoane, racolează sau determină un minor să practice prostituţia sau încurajează, constrânge, înlesneşte sau participă la practicarea prostituţiei de către minori, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi cu pedeapsa pecuniară de la zece mii până la cincizeci mii euro.

2. Cu detenţie şi pedeapsă pecuniară de la cincizeci mii până la o sută mii euro se pedepseşte şi fapta săvârşită: a) împotriva unei persoane cu vârsta mai mică de cincisprezece ani; b) prin mijloace frauduloase; c) de un ascendent sau rudă pe linie ascendentă prin alianţă sau de către părintele adoptiv, soţul, tutorele legal sau o altă persoană căreia i-a fost încredinţat minorul spre creştere, educare, supraveghere sau care deţine custodia minorului, chiar şi temporar; d) de un funcţionar care în îndeplinirea atribuţiilor sau profitând de funcţia sa, săvârşeşte sau participă în orice mod la săvârşirea faptei; e) cu ajutorul mijloacelor electronice de comunicare; [sau] f) prin oferirea sau promisiunea plăţii unor sume de bani sau a oricărui alt beneficiu.

3. Fapta persoanei care în mod profesionist sau în interes material, recrutează femei în scopul practicării prostituţiei, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin 18 luni şi pedeapsă pecuniară. Săvârşirea faptei de către un funcţionar care în îndeplinirea atribuţiilor sau profitând de funcţia sa, săvârşeşte sau participă în orice mod la săvârşirea faptei, constituie circumstanţă agravantă.

Art. 350 – Exploatarea prostituatei

Fapta bărbatului care este întreţinut, în totalitate sau în parte, de o femeie care practică prostituţia în mod profesionist, prin exploatarea câştigurilor obţinute ilicit, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni până la trei ani, dacă nu se dispune o pedeapsă mai severă pentru o infracţiune mai gravă.

Art. 351 – Exploatarea sexuală

1. Fapta persoanei care, prin violenţă, ameninţări cu violenţa sau prin alte mijloace de constrângere, prin subjugare sau abuz de autoritate sau prin răpire, recrutează, transportă sau transferă în stat sau în afara statului, reţine, adăposteşte, predă unei alte persoane, cu sau fără un interes material, sau primeşte o fiinţă umană de la o altă persoană, în scopul exploatării sexuale, pentru sine [făptuitorul] sau pentru o altă persoană, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsa pecuniară de la zece mii până la cincizeci mii euro.

2. Cu pedeapsa din alineatul precedent se pedepseşte persoana vinovată dacă, pentru a atinge acelaşi scop, obţine consimţământul victimei prin mijloace fraudulente sau ademeneşte victima, profitând de vulnerabilitatea sa, prin promisiuni, cadouri, plăţi sau prin acordarea altor beneficii.

3. Fapta persoanei care cu ştiinţă întreţine acte de natură sexuală cu o altă persoană, în condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

4. Cu detenţie de cel puţin zece ani şi pedeapsa pecuniară de la cincizeci mii până la o sută mii euro se pedepseşte persoana vinovată conform alineatele anterioare, dacă fapta: a) este săvârşită împotriva minorului sau este legată de incapacitatea intelectuală sau surzenia victimei; b) este săvârşită de una dintre persoanele prevăzute la art. 349 alin. 2 lit. c); este săvârşită în conexiune cu intrarea, şederea sau ieşirea ilegală a victimei din ţară; d) este săvârşită în mod profesionist; e) este săvârşită de un funcţionar care în îndeplinirea atribuţiilor sau profitând de funcţia sa, săvârşeşte sau participă în orice mod la săvârşirea faptei; sau f) a fost urmată de vătămarea extrem de gravă a sănătăţii victimei sau a pus într-un pericol grav viaţa victimei.

5. În cazul în care oricare dintre faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 au fost urmate de moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

6. Exploatarea sexuală prevăzută în alineatele anterioare reprezintă întreţinerea actelor de natură sexuală în schimbul unui interes material sau cu scopul folosirii, în interes material, al corpului, vocii, imaginii unei persoane pentru acte de natură sexuală, reale sau simulate sau cu scopul de a pune la dispoziţie servicii care urmăresc excitaţia sexuală.

Art. 351Α – Acte de natură sexuală cu un minor în schimbul unei sume de bani

1. Actele de natură sexuală cu un minor, săvârşite de persoana majoră în schimbul unei sume de bani sau altor beneficii materiale sau actele de natură sexuală determinate de o persoană majoră, în acelaşi mod, săvârşite în prezenţa persoanei majore sau în prezenţa unei alte persoane majore, se pedepsesc astfel: a) dacă victima nu a împlinit vârsta de zece ani, cu detenţie de cel puţin zece ani şi pedeapsă pecuniară de la o sută mii până la cinci sute mii euro; b) dacă victima a împlinit vârsta de zece ani, dar nu are mai mult de cincisprezece ani, cu detenţie de până la zece ani şi pedeapsa pecuniară de la cincizeci mii până la o sută de mii euro; şi c) dacă a împlinit vârsta de cincisprezece ani, cu cel puţin un an de închisoare şi pedeapsa pecuniară de zece mii până la cincizeci mii euro. La calcularea judiciară pedepsei nu se aplică prevederile art. 83 lit. e).

2. Săvârşirea de obicei a faptei de către persoana majoră, conform alineatului anterior constituie circumstanţă agravantă.

3. În cazul în care fapta din primul alineat a fost urmată de moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

Art. 352 – Măsuri de siguranţă

În cazurile prevăzute la art. 347 alin. 2, 348, 349, 350 şi 351 se aplică şi prevederile privind trimiterea într-o unitate de muncă restricţiile privind domiciliul prevăzute la art. 72, 73 şi 74.

Art. 352Α – Examinarea medicală în vederea diagnosticării psihice şi a tratării făptuitorului şi a victimei infracţiunilor împotriva libertăţii sexuale şi infracţiunilor privind exploatarea sexuală

1. În cazul în care victima este minoră, suspectul sau inculpatul acuzat de săvârşirea de infracţiuni împotriva libertăţii sexuale şi infracţiuni de exploatare sexuală, conform prevederilor cuprinse în capitolul XIX din Codul penal, sunt supuşi la o examinare medicală în vederea stabilirii unui diagnostic pentru stabilirea stării psihice şi sexuale. Această examinare se dispune numai consimţământul persoanei în cauză, de către procurorul competent, în procedura de cameră preliminară, sau de către judecătorul de instrucţie competent, în eventualitatea cercetării judecătoreşti, sau de către instanţă în timpul procedurii principale.

2. În cazul în care autorul infracţiunii prevăzută la alineatul anterioare este condamnat, instanţa, cu condiţia prevăzută în alin. 1, poate dispune ca acesta să urmeze un program de terapie psihosexuală, iar această măsură poate fi executată fie în perioada executării pedepsei principale sau indiferent de această perioadă. La aceste programe pot participa şi persoanele urmărite sau cele reţinute în arest preventiv, cu consimţământul acestora, fără ca această participare să influenţeze dreptul la apărare sau prezumţia de nevinovăţie.

3. De asemenea, minorul victimă a faptelor prevăzute în alin. 1, este suspus la o examinare specială a stării psihice şi fizice pentru a se stabili necesitatea terapiei. Tratamentul terapeutic al minorului-victimă se dispune de către procurorul competent, în procedura de cameră preliminară, sau de către judecătorul de instrucţie competent, în eventualitatea cercetării judecătoreşti, sau de către instanţă în timpul procedurii principale.

4. În cazul în care se consideră necesar pentru protecţia minorului-victimă, procurorul, judecătorul de instrucţie sau instanţa dispune îndepărtarea făptuitorului din mediul înconjurător al victimei sau îndepărtarea victimei şi şederea temporară a acesteia într-un mediu protejat, precum şi interzicerea comunicării dintre făptuitor şi victimă.

5. Printr-un ordin comun emis la propunerea Ministrului Justiţiei şi a Ministrului Sănătăţii şi Solidarităţii Sociale, în termen de şase luni de la emiterea prezentei legi, se prezintă detaliile examinării cu privire la diagnosticare, precum şi a tratamentului terapeutic al victimei sau a inculpatului.

Art. 352Β – Protejarea vieţii private a minorului victimă

Fapta persoanei care, în urma denunţării unei fapte care reprezintă infracţiuni împotriva libertăţii sexuale şi infracţiuni de exploatare sexuală în interes material, până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile, face publice în orice mod circumstanţe care ar putea duce la dezvăluirea identităţii minorului-victimă, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 353 – Provocarea unui scandal prin acte obscene

1. Fapta persoanei care, în mod public, săvârşeşte un act obscen, urmat de un scandal, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Fapta persoanei care cu ştiinţă atacă în mod brutal pudoarea unei alte persoane prin acte obscene săvârşite în faţa acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni sau cu pedeapsă pecuniară. În cazul în care fapta din teza precedentă este realizată în faţa unei persoane cu vârsta mai mică de cincisprezece ani, fapta se pedepseşte cu închisoarea. Urmărirea penală pentru faptele prevăzute în prezentul alineat se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

CAPITOLUL XX

Infracţiuni privind căsătoria şi familia

Art. 354 – Tulburarea statutului familial

Fapta persoanei care modifică sau ascunde, în orice mod, statutul unei alte persoane şi, în special, persoana care înregistrează fals un copil, se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 355 – Înşelăciunea privind căsătoria

Fapta persoanei care prin mijloace înşelătoare convinge o altă persoană să încheie o căsătorie nulă sau anulabilă, în cazul în care căsătoria a fost declarată nulă din acest motiv, se pedepseşte cu închisoarea. Urmărirea penală se pune în mişcare doar la plângerea persoanei vătămate.

Art. 356 – Bigamia

1. Fapta soţului care a încheiat o nouă căsătorie înainte de desfacerea definitivă sau anularea căsătoriei anterioare, precum şi persoana care încheie împreună cu acesta o nouă căsătorie în cunoştinţă de cauză a faptului că există o căsătorie care nu a fost desfăcută sau anulată se pedepseşte cu închisoarea.

2. Termenul de prescripţie al urmăririi penale începe după ce una din cele două căsătorii a fost desfăcută sau declarată nulă.

Art. 357 – Adulterul

[Abrogat prin art. 6 din Legea nr. 1272/82].

Art. 358 – Încălcarea obligaţiei de întreţinere şi a acordului privind vizitarea

1. Fapta persoanei care cu rea intenţie încalcă obligaţia de întreţinere care îi este stabilită de lege şi care a fost recunoscută, chiar şi provizoriu, de instanţă sau printr-un acord notarial legalizat conform articolului 1441 din Codul Civil, într-un mod în care beneficiarul suportă privaţiuni sau este silit să accepte ajutorul altora, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an.

2. Fapta persoanei care, în mod intenţionat, nu se conformează clauzelor acordului legalizat la notar conform articolului 1441 din Codul Civil, cu privire la comunicarea cu copiii minori, este pedepsită cu închisoare începând de la şase (6) luni, dacă fapta nu este incriminată mai grav de alte prevederi

Art. 359 – Abandonarea femeii gravide

Fapta persoanei care abandonează o femeie fără resurse sau neajutorată în alt mod, care a fost lăsată de acesta gravidă şi care din cauza sarcinii sau a gravidităţii nu se poate îngriji singură se pedepseşte cu închisoarea de până la un an. Urmărirea penală se pune în mişcare doar la plângerea persoanei vătămate.

Art. 360 – Neglijenţă în supravegherea minorului

1. Fapta persoanei care, deşi are obligaţia supravegherii unui minor sub 18 ani omite să îl împiedice de la săvârşirea unei infracţiuni sau de la practicarea prostituţiei, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an, dacă nu se aplică alte prevederi mai severe.

2. Fapta persoanei care din culpă este răspunzătoare pentru omisiunea prevăzută în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoarea de până la trei luni.

3. Pedeapsa de la alin. 1 se extinde la închisoare de până la doi ani şi cea de la alin. 2 la închisoare de până la şase luni, dacă vinovaţi de omisiune au fost părinţii, curatorii sau tutorii în grija cărora a fost plasat minorul conform art. 122 din prezentul Cod.

4. În cazul în care fapta săvârşită de minor constituie contravenţie, autorul faptelor prevăzute la alin. 1-3 poate fi exceptat de la pedeapsă, conform hotărârii instanţei.

CAPITOLUL XX

Infracţiuni împotriva onoarei

Art. 361 – Insulta

1. Fapta persoanei care, cu excepţia situaţiilor de defăimare (art. 367 şi 363), ofensează onoarea altei persoane verbal, prin acţiuni sau în orice alt mod, se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă pecuniară. Pedeapsa pecuniară poate fi aplicată şi împreună cu pedeapsa cu închisoarea.

2. Când ofensarea onoarei nu este extrem de gravă, dacă sunt luate în calcul circumstanţele şi persoana ofensată, autorul faptei se pedepseşte cu arest sau cu amendă.

3. Dispoziţiile din art. 308 alin. 3 au aplicare şi în această situaţie.

Art. 361Α – Insulta prin acţiuni neprovocată

1. Insulta săvârşită prin acţiuni (art. 361 alin. 1), se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni, dacă a avut loc fără a fi provocată de victimă.

2. În cazul în care la fapta din alineatul precedent au participat două sau mai multe persoane, se stabileşte închisoarea de cel puţin şase luni.

Art. 361Β – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care furnizează bunuri sau oferă servicii sau anunţă printr-o invitaţie publică furnizarea sau prestarea acestora, excluzând din aversiune anumite persoane pentru motive legate de rasă, culoare, apartenenţă etnică sau naţională, provenienţă genealogică, religie, handicap, orientare sexuală, identitate sau caracteristici de gen, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei (3) luni şi pedeapsa pecuniară de cel puţin o mie cinci sute (1.500) euro.

2. În cazul în care la fapta din alineatul precedent au participat două sau mai multe persoane, se stabileşte pedeapsa cu închisoarea de cel puţin şase (6) luni şi pedeapsa pecuniară de la cinci mii (5.000) până la douăzeci şi cinci mii (25.000) euro.

Art. 362 – Discreditarea

Fapta persoanei care în orice mod susţine faţă de un terţ sau răspândeşte despre o altă persoană o informaţie care poate aduce atingere cinstei sau reputaţiei acestuia se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară. Pedeapsa pecuniară poate fi aplicată şi împreună cu pedeapsa cu închisoarea.

Art. 363 – Defăimarea

În cazul în care, în situaţia prevăzută la art. 362 informaţia este falsă şi autorul a ştiut că acesta este falsă, fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni. Împreună cu închisoarea se poate dispune şi pedeapsa pecuniară. Se poate, de asemenea, stabili şi interzicerea drepturilor politice, conform art. 63.

Art. 364 – Discreditarea [şi defăimarea] unei societăţi pe acţiuni

1. Fapta persoanei care în orice mod susţine faţă de un terţ sau diseminează despre o societate pe acţiuni o anumită informaţie legată de afaceri, de situaţia financiară sau în general de activităţile sale sau de persoanele care o conduc sau o administrează şi care poate aduce atingere încrederii publicului în respectiva societate sau în general în activitatea acesteia se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau cu pedeapsă pecuniară.

2. Nu este pedepsit inculpatul dacă se dovedeşte că informaţia susţinută sau diseminată este adevărată.

3. Fapta persoanei care a cunoscut că informaţia susţinută sau diseminată este falsă, se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 365 – Ofensarea memoriei persoanelor decedate

Fapta persoanei care ofensează memoria persoanelor decedate cu insulte brutale sau afirmaţii rău voitoare sau prin defăimare (art. 363) se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni.

Art. 366 – Prevederi generale

1. În cazul în care informaţia prevăzută la art. 362 este adevărată, fapta nu se pedepseşte. Cu toate acestea, dovedirea adevărului informaţiei este interzisă când acesta implică exclusiv relaţii privind viaţa de familie sau viaţa privată, dacă nu aduc atingere interesului public şi susţinerea sau diseminarea s-a realizat în mod răuvoitor.

2. În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 362, 363, 364 şi 365 informaţia susţinută sau răspândită de autor reprezintă infracţiune pentru care s-a pus în mişcare urmărirea penală, procesul [cu privire la defăimare sau discreditare] se anulează până la finalizarea urmăririi penale Se consideră că informaţia defăimătoare este adevărată dacă hotărârea este una de condamnare şi falsă dacă hotărârea este una de achitare şi se sprijină pe faptul că nu s-a demonstrat că persoana [defăimată sau discreditată] a săvârşit infracţiunea.

3. Dovedirea adevărului evenimentului privitor la defăimare nu exclude pedepsirea pentru insultă, dacă din modul în care s-a manifestat sau din circumstanţele în care a fost săvârşită defăimarea rezultă scopul insultei [conform art. 361].

Art. 367 – [fără titlu]

1. Nu constituie infracţiuni: a) aprecierile negative privind lucrări ştiinţifice, artistice sau profesionale; b) exprimările negative incluse într-un document al unei autorităţi publice privind aspecte legate de atribuţiile profesionale; şi c) manifestările care au loc pentru executarea atribuţiilor legale, exercitarea puterii legale sau salvgardarea (protecţia) dreptului sau a altui interes legal; sau d) orice alte situaţii similare.

2. Dispoziţiile anterioare nu se aplică: a) când aprecierile şi manifestările de mai sus conţin elementele constitutive ale faptei prevăzute la art. 363; şi b) când din modul de manifestare sau din circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, rezultă scopul insultei.

Art. 368 – Plângerea penală

1. În cazurile prevăzute la art. 361, 362, 363, 364 şi 365, urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate. În cazul în care victima este poliţist, funcţionar portuar, pompier sau funcţionar sanitar şi fapta a avut loc în timpul executării serviciului de către persoana care a acţionat cu trăsăturile acoperite sau distorsionate, urmărirea penală în cazul prevăzut la art. 361 se pune în mişcare din oficiu.

2. În cazul prevăzut la art. 365, soţul supravieţuitor şi copiii persoanei decedate au dreptul să înainteze plângerea şi, în lipsa acestora, dreptul este deţinut de părinţi şi fraţi şi surori. În cazul prevăzut la art. 364, consiliul de administraţie şi orice altă persoană cu interese legitime au dreptul să înainteze plângerea.

3. În cazul în care victima este funcţionar public şi fapta a avut loc în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu sau din motive privind exercitarea acestora, autoritatea superioară şi ministrul de resort au, de asemenea, dreptul să depună plângere.

Art. 369 – Publicarea hotărârii

1. Art. 229 alin. 3 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 361, 362, 363, 364 şi 365 în favoarea persoanei care a înaintat plângerea. Termenul pentru publicarea acestei hotărâri începe de la comunicarea acesteia. În cazul în care fapta a fost săvârşită printr-o publicare în presă, publicarea trebuie să se facă prin includerea cel puţin într-un singur ziar a motivării şi dispozitivului hotărârii.

2. Editorul ziarului sau al revistei în care a fost inclusă publicarea ce a produs condamnarea trebuie să includă în întregime hotărârea în ziarul sau revista sa, în decurs de opt zile de la comunicarea acesteia în aceeaşi poziţie şi cu aceleaşi date, aşa cum a fost înregistrată şi publicarea ofensatoare, în caz contrar, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la un an sau pedeapsă pecuniară.

CAPITOLUL XXII

Încălcarea confidenţialităţii

Art. 370 – Încălcarea secretului corespondenţei

1. Fapta persoanei care, fără drept şi în scopul de a lua la cunoştinţă de conţinutul acestora, deschide o scrisoare închisă sau un alt document închis sau încalcă spaţiul închis în care sunt păstrate sau în orice mod dobândeşte acces la secrete străine citind sau copiind sau imprimând în orice mod o scrisoare sau un alt document se pedepseşte cu pedeapsa pecuniară sau cu închisoarea de până la un an.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 370Α – Încălcarea secretului comunicărilor telefonice şi a convorbirilor verbale [directe]

1. Fapta persoanei care interceptează ilicit sau în orice alt mod intervine asupra dispozitivului, conexiunii sau reţelei de prestări servicii de telefonie sau a sistemului material sau de software care este utilizat pentru prestarea unor asemenea servicii, în scopul ca el însuşii sau altă persoană să fie informat sau să imprime pe un material conţinutul convorbirii telefonice între terţi sau datele poziţiei şi parcursului respectivei comunicaţii, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte fapta din teza precedentă şi când făptuitorul imprimă pe un material conţinutul convorbirii sale telefonice cu o altă persoană fără a avea consimţământul expres al celui din urmă.

2. Fapta persoanei care monitorizează ilicit prin mijloace tehnice speciale sau imprimă pe un material o convorbire verbală între terţi sau imprimă pe un material o faptă care nu este publică a altei persoane, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte fapta din teza precedentă şi când făptuitorul imprimă pe un material conţinutul convorbirii sale cu o altă persoană fără a avea consimţământul expres al celui din urmă.

3. Cu detenţie de până la zece ani se pedepseşte şi fapta persoanei care face uz de informaţia sau materialul pe care a fost imprimată aceasta în modalităţile prevăzute în alin. 1 şi 2 din prezentul articol.

4. În cazul în care autorul faptelor prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 din prezentul articol este furnizor de servicii de telefonie sau reprezentant legal al acestuia sau membru al consiliului de administraţie sau responsabil cu asigurarea confidenţialităţii sau angajat sau colaborator al furnizorului sau realizează investigaţii private sau săvârşeşte faptele acestea în mod profesionist sau de obicei sau a urmărit încasarea unui onorariu, pedeapsa este detenţia de până la zece ani şi pedeapsa pecuniară de la cincizeci şi cinci de mii (55.000) până la două sute de mii (200.000) de euro.

5. În cazul în care faptele prevăzute în alin. 1 şi 3 din prezentul articol implică încălcarea secretului militar sau diplomatic sau privesc secretul care face referire la siguranţa statului sau la siguranţa instalaţiilor de utilitate publică, se pedepsesc conform art. 146 şi 147 din Codul penal.

Art. 370Β – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care în mod ilicit copiază, imprimă, utilizează, dezvăluie unui terţ sau în orice situaţie violează date sau programe de calculator, care constituie secrete de stat, ştiinţifice sau profesionale sau secrete ale unei companii publice sau din sectorul privat, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni. Secrete sunt considerate şi cele pe care deţinătorul lor legal, dintr-un interes justificat, le tratează ca secrete, în special când a luat măsuri pentru a împiedica terţii să le ia la cunoştinţă.

2. În cazul în care făptuitorul este în serviciul posesorului datelor, precum şi dacă secretul este de extrem de mare însemnătate financiară, se stabileşte cel puţin un an de închisoare.

3. În cazul în care este vorba despre secrete militare sau diplomatice sau despre secrete care fac referire la siguranţa statului, fapta prevăzută la alin. 1 se pedepseşte conform art. 146 şi 147.

4. Urmărirea penală cu privire la faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 370C – Accesul ilegal la un sistem informatic

1. Fapta persoanei care, fără drept, copiază sau utilizează programe de calculator, se pedepseşte cu închisoarea de până la şase (6) luni şi pedeapsă pecuniară de la (290) euro până la cinci mii nouă sute (5. 900) euro.

2. Fapta persoanei care, fără drept, dobândeşte acces în totalitate sau parţial la sistemul informatic sau la date transmise prin sistemele de telecomunicaţii, cu nerespectarea interdicţiilor sau măsurilor de siguranţă pe care le-a luat reprezentantul său legal, se pedepseşte cu închisoarea. În cazul în care fapta face referire la relaţiile internaţionale sau la siguranţa statului, se pedepseşte conform art. 148.

3. În cazul în care făptuitorul este în serviciul deţinătorului legal al sistemului informatic sau al datelor, fapta din alineatul precedent se pedepseşte doar dacă este interzisă expres în regulamentul intern sau prin decizia scrisă a deţinătorului sau a unui angajat competent al acestuia.

4. Urmărirea penală cu privire la faptele prevăzute în alin. 1-3 se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 370D – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care, fără drept, şi cu ajutorul mijloacelor artificiale monitorizează sau imprimă pe un material transmiteri de date sau emisii electromagnetice care nu sunt publice de la, către sau în cadrul unui sistem informatic sau intervine asupra acestora în scopul ca el însuşii sau altă persoană să se informeze cu privire la conţinutul acestora, se pedepseşte cu detenţia de până la zece (10) ani.

2. Cu pedeapsa din alin. 1 se pedepseşte şi fapta persoanei care face uz de această informaţie sau materialul pe care a fost imprimată aceasta în modurile prevăzute în alin. 1.

3. În cazul în care faptele din alin. 1 şi 2 implică încălcarea secretului militar sau diplomatic sau privesc secretul care face referire la siguranţa statului în timp de război, se pedepsesc conform art. 146.

Art. 370Ε – [fără titlu]

Cu închisoare de până la doi (2) ani se pedepseşte şi fapta persoanei care, fără drept, şi în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 370Β, 370C alin. 2 şi 3 şi 370D produce, vinde, achiziţionează spre utilizare, importă, deţine, distribuie sau tranzacţionează în alt mod: a) dispozitive sau programe pentru calculator, proiectate sau adaptate în special în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 370Β, 370C şi 370D, b) parole sau coduri de acces sau alte date conexe cu ajutorul cărora este posibil să se dobândească acces la sistemul informatic în totalitate sau în parte.

Art. 371 – Încălcarea secretului profesional

1. Clericii, avocaţii şi orice tip de reprezentanţi legali, notari, medici, moaşe, farmacişti şi alte persoane cărora unii le încredinţează de obicei din cauza profesiei lor sau a calităţii lor secrete private precum şi asistenţii acestor persoane, sunt pedepsiţi cu pedeapsă pecuniară sau cu închisoarea de până la un an dacă dezvăluie secretele private care le-au fost încredinţate sau pe care le-au aflat ca rezultat al profesiei sau calităţii lor.

2. În mod similar se pedepseşte şi fapta persoanei care, după decesul uneia dintre persoanele din alin. 1, şi din această cauză devine posesorul documentelor sau al notiţelor persoanei decedate privind exercitarea profesiei sau calităţii sale şi din acestea dezvăluie secretele private.

3. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

4. Fapta nu reprezintă infracţiune şi nu se pedepseşte dacă persoana vinovată a urmărit îndeplinirea îndatoririi sale sau asigurarea unui interes legitim sau esenţial justificat din orice alt motiv, public sau privat sau al unei alte persoane care nu a putut fi păstrat într-un alt mod.

CAPITOLUL XXIII

Infracţiuni împotriva proprietăţii

Art. 372 – Furtul

1. Fapta persoanei care sustrage un bun mobil străin (în totalitate sau parţial) din posesia unei alte persoane cu scopul de a şi-l însuşi în mod ilegal, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi dacă obiectul furtului este de o valoare extrem de mare cu închisoare de cel puţin doi ani.

2. Bun mobil se consideră conform codului şi energia electrică, pe aburi şi orice alt tip de energie.

3. Sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 cu privire la trimiterea persoanei vinovate într-o unitate de muncă.

Art. 373 – [fără titlu]

Pentru furt se pedepseşte şi fapta persoanei care profanează mormintele urmărind să dobândească ilicit foloase patrimoniale pentru sine sau pentru o altă persoană.

Art. 374 – Cazuri de furt calificat

Furtul se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani: a) dacă dintr-un loc destinat cultului religios a fost sustras un lucru care îi este închinat acestui loc b) dacă a fost sustras un lucru cu semnificaţie ştiinţifică, artistică, arheologică sau istorică, care se afla într-o colecţie expusă comun sau într-o construcţie publică sau în alt loc public c) dacă a fost sustras un lucru care era transportat cu orice mijloc de comunicaţii public sau a fost plasat într-un loc destinat aşezării lucrurilor spre transport sau preluare sau era transportat de un călător d) dacă furtul a fost săvârşit de două sau mai multe persoane care s-au unit pentru a săvârşi furturi sau tâlhării e)dacă fapta a fost săvârşită de o persoană care săvârşeşte furturi sau tâlhării în mod profesionist sau de obicei sau dacă valoarea totală a obiectelor depăşeşte suma de o sută douăzeci de mii (120.000) euro.

Art. 374Α – [fără titlu]

1. Fapta persoanei care sustrage din posesia altei persoane un mijloc de transport auto cu scopul exclusiv de a-l utiliza pentru o perioadă redusă de timp se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii părţii vătămate.

3. Dispoziţiile art. 384 se aplică şi pentru infracţiunea din alin. 1 din prezentul articol, însă împreună cu remiterea lucrului este necesară în fiecare situaţie şi despăgubirea completă a victimei.

Art. 375 – Sustragerea ilicită

1. Fapta persoanei care îşi însuşeşte în mod ilicit un lucru (în totalitate sau parţial) mobil care a ajuns în posesia sa în orice mod se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani şi, dacă obiectul delapidării are o valoare extrem de mare, cu cel puţin un an de închisoare. În cazul în care valoarea totală depăşeşte suma de o sută douăzeci mii (120.000) euro, se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani.

2. În cazul în care este vorba despre un obiect de valoare extrem de mare care a fost încredinţat persoanei vinovate din cauza necesităţii sau a calităţii sale de mandatar, curator sau tutore al victimei sau de depozitar sau de administrator al patrimoniului străin, persoana vinovată se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. În cazul în care obiectul total al faptei din teza precedentă depăşeşte suma de o sută douăzeci de mii (120.000) euro, aceasta reprezintă o circumstanţă agravantă.

3. Prin bunul străin se asimilează şi: a) contravaloarea primită de persoana vinovată pentru bunul mobil care i-a fost încredinţat spre vânzare, precum şi b) bunul mobil dobândit de persoana vinovată cu bani sau alte lucruri care i-au fost încredinţate pentru a achiziţiona sau a schimba în mod corespunzător lucrul dobândit.

Art. 376 – Tăinuirea unui bun

Fapta persoanei care găseşte un bun pierdut şi nu anunţă găsirea acestuia în paisprezece zile autorităţilor sau publicului sau beneficiarului se pedepseşte cu pedeapsă pecuniară. În cazul în care obiectul este lipsit de semnificaţie, instanţa poate hotărî neaplicarea pedepsei.

Art. 377 – Furturi şi sustrageri ilicite cu valoare redusă

1. În cazul în care furtul sau sustragerea ilicită are drept obiect un bun de o valoare nesemnificativă, se pedepseşte cu pedeapsă pecuniară sau cu închisoarea de până la şase luni. În cazul în care însă fapta a fost săvârşită din nevoie pentru utilizare imediată sau consumul obiectului furtului sau sustragerii ilicite, instanţa poate să aprecieze fapta ca nepedepsită.

2. În cazurile prevăzute în prezentul articol urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 378 – Furt sau sustrageri ilicite împotriva rudelor

Infracţiunile de furt sau sustragere ilicită sunt urmărite penal doar în urma plângerii persoanei vătămate, dacă sunt săvârşite: a) între rude şi rude de sânge pe linie directă, părinţii adoptivi şi copiii adoptaţi, soţi şi logodnici, fraţi precum şi soţii şi logodnicii lor; b) de către un soţ/soţie din averea pe care a lăsat-o soţia/soţul c) împotriva unui curator sau tutore al persoanei vinovate, precum şi în detrimentul persoanei de care persoana vinovată sau participantul la infracţiune depinde sau cu care trăieşte în aceeaşi casă.

Art. 379 – Înapoierea bunului însuşit

[Abrogat prin art. 34 din Legea nr. 3904/2010]

Art. 380 – Tâlhăria

1. Fapta persoanei care prin violenţă împotriva unei persoane sau prin ameninţări privind integritatea corporală sau viaţa, sustrage de la o altă persoană (în totalitate sau parţial) un bun mobil sau o forţează pe respectiva persoană să i-l predea pentru a şi-l însuşi în mod ilegal, se pedepseşte cu detenţia. Săvârşirea faptei din teza precedentă prin acoperirea sau distorsionarea trăsăturilor chipului făptuitorului constituie circumstanţă agravantă. În cazul în care persoana vinovată de această faptă a purtat o armă de atac sau o armă de foc dotată cu cartuşe de peste 40 mm sau mitralieră sau automat sau grenadă sau mecanism exploziv sau o armă grea sau o armă de artilerie, fapta se pedepseşte cu detenţia de cel puţin zece ani.

2. În cazul în care, în urma săvârşirii faptei, a survenit decesul unei persoane sau vătămarea corporală gravă sau dacă fapta a fost săvârşită cu o gravitate extremă împotriva persoanei sau dacă făptuitorul a utilizat o armă de atac sau o armă de foc dotată cu cartuşe de peste 40 mm sau mitralieră sau automat sau grenadă sau mecanism exploziv sau o armă grea sau o armă de artilerie, fapta se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.

3. Aceleaşi pedepse (alin. 1 şi 2) sunt aplicate persoanei care a fost prinsă în flagrant furând şi a utilizat violenţă corporală împotriva persoanei sau ameninţări privind integritatea corporală sau viaţa, cu scopul de a păstra bunul furat.

Art. 381 – Distrugerea bunului aflat în proprietatea altei persoane

1. Fapta persoanei care cu intenţie distruge sau deteriorează un bun aflat în proprietatea altei persoane (în totalitate sau în parte) sau face imposibilă în orice alt mod utilizarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

2. În cazul în care distrugerea are ca obiect un lucru de o valoare semnificativă sau prejudiciul produs de distrugere este neglijabil, persoana vinovată se pedepseşte cu detenţia până la şase (6) luni sau cu amendă de până la trei mii (3.000) de euro.

Art. 381Α – Distrugerea datelor electronice [respectiv interferenţa informatică ilicită]

1. Fapta persoanei care, fără drept, şterge, distruge, alterează sau ascunde date digitale dintr-un sistem informatic, face imposibilă utilizarea acestora sau în orice mod elimină accesul la aceste date, se pedepseşte cu închisoarea până la trei (3) ani. În cazuri infracţiunilor minore, instanţa poate să nu aplice o pedeapsă, având în vedere circumstanţele săvârşirii faptei.

2. Fapta din primul alineat se pedepseşte: a) cu închisoare de la unul (1) până la trei (3) ani, dacă a fost săvârşită cu ajutorul unui instrument care a fost proiectat în principal pentru realizarea atacului care influenţează un mare număr de sisteme informatice sau atacurilor care au produs prejudicii semnificative de mare întindere sau tulburarea pentru un mare interval de timp a serviciilor sistemelor informatice, prejudicii financiare extrem de mari sau o pierdere semnificativă de date; b) cu cel puţin un an de închisoare (1), dacă a produs prejudicii semnificative şi în special întreruperea de mare întindere sau pentru o perioadă extinsă a serviciilor sistemelor informatice, prejudicii financiare extrem de mari sau o pierdere semnificativă de date; şi c) cu cel puţin un an de închisoare (1), dacă a fost săvârşită împotriva sistemelor de informaţii care constituie parte din infrastructura pentru aprovizionarea populaţiei cu bunuri sau servicii de importanţă vitală. Prin bunuri sau servicii de importanţă vitală se înţelege în special apărarea naţională, sănătatea, comunicaţiile, transporturile şi energia.

3. În cazul în care faptele din alineatele anterioare au fost săvârşite în contextul unui grup cu acţiuni structurate şi de durată, format de mai mult de trei persoane, care urmăreşte săvârşirea mai multor infracţiuni din prezentul articol, faptele se pedepsesc cu închisoarea de cel puţin doi (2) ani.

4. Urmărirea penală cu privire la fapta se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 381Β – [fără titlu]

Cu închisoarea de până la doi (2) ani, se pedepseşte şi fapta persoanei care, fără drept şi cu scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 381Α alin. 1, 2 şi 3 produce, vinde, achiziţionează spre utilizare, importă, deţine, distribuie, sau tranzacţionează în alt mod: a) dispozitive sau programe de computer proiectate sau adaptate în principal în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 381Α, b) parole sau coduri de acces sau alte date conexe prin utilizarea cărora este posibil să se dobândească acces în totalitate sau în parte la un sistem informatic.

Art. 382 – Cazuri de distrugere calificată [a proprietăţii]

1. Cu închisoare de cel puţin trei luni se pedepseşte distrugerea bunurilor aflate în proprietatea altei persoane, prevăzută la art. 381 alin. 1, dacă a avut loc fără a fi provocată de către victimă.

2. Cu pedeapsa din alineatul anterior este pedepsit făptuitorul, dacă obiectul faptei prevăzut la art. 381 alin. 1: a) este un bun utilizat în beneficiul public; b) are valoare extrem de mare; c) distrugerea s-a realizat prin incendiu sau prin unul din mijloacele prevăzute la art. 270.

3. În cazul în care la fapta din primul alineat participă două sau mai multe persoane sau se aplică şi unul dintre cazurile prevăzute la alin. 2, se stabileşte închisoarea de cel puţin şase luni.

4. Fapta persoanei care, conform dispoziţiilor prevăzute la articolul precedent, provoacă distrugerea sau deteriorarea unui monument arheologic sau artistic sau istoric plasat într-un spaţiu public se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin un an cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

Art. 383 – Prevederi generale

În cazurile prevăzute la art. 381 şi 382 alin. 2 lit. b) urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 384 – Despăgubirea victimei

1. Infracţiunile prevăzute la art. 372-374, 375-377, 381 şi 382 nu se pedepsesc, dacă persoana vinovată, din proprie voinţă şi înainte de a fi audiată în orice mod pentru fapta sa de către autorităţi, înapoiază bunul fără a prejudicia o terţă parte sau despăgubeşte complet victima. Înapoierea parţială sau despăgubirea înlătură pedeapsa doar pentru partea respectivă.

2. În cazul în care autorul faptei prevăzute la alin. 1, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale, înapoiază bunul fără a prejudicia o terţă parte şi victima sau moştenitorii acesteia declară că nu mai au alte pretenţii din această faptă sau despăgubeşte complet victima, achitând în mod dovedit sau conform declaraţiilor victimei sau ale moştenitorilor suma principală şi penalităţile de întârziere, se dispune neînceperea urmăririi penale, iar cazul este clasat printr-o decizie motivată a procurorului din cadrul instanţei pentru delicte.

3. Fapta persoanei care săvârşeşte delictele prevăzute la art. 372, 373, 375-377, 381 şi 382 nu se pedepseşte dacă, până la finalul procedurii probatorii în prima instanţă, înapoiază bunul, iar victima sau moştenitorii acesteia declară că nu mai au alte pretenţii sau despăgubeşte complet victima, achitând în mod dovedit sau conform declaraţiilor victimei sau ale moştenitorilor suma principală şi penalităţile de întârziere.

4. Cu privire la tentativa de săvârşire a faptelor din alin. 1 este suficientă declaraţia victimei sau a moştenitorilor conform căreia au fost despăgubiţi.

5. Declaraţia victimei sau a moştenitorilor conform căreia au fost despăgubiţi complet este valabilă pentru toţi participanţii, cu excepţia celor care declară că nu o acceptă.

Art. 384Α – Represiunea daunelor provocative

[Abrogat prin art. 34 din Legea nr. 3904/2010].

CAPITOLUL XXIV

Infracţiuni împotriva proprietăţii

Art. 385 – Extorcarea

1. Fapta persoanei care, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 380, în scopul de a dobândi pentru sine sau pentru o altă persoană beneficii ilicite, constrânge o altă persoană prin violenţă sau ameninţări, să întreprindă acţiuni sau inacţiuni sau omisiuni, care să aibă ca rezultat un prejudiciu asupra bunurilor persoanei constrânse [astfel] sau [asupra bunurilor] altei persoane se pedepseşte: a) conform dispoziţiilor prevăzute la art. 380, alin. 1 şi 2, dacă fapta a fost săvârşită prin violenţă fizică împotriva persoanei sau prin ameninţări la adresa integrităţii corporale sau vieţii, b) dacă persoana vinovată a utilizat violenţe sau ameninţări cu violenţa împotriva societăţii comerciale, profesiei, funcţiei sau altei activităţi desfăşurată de persoana constrânsă sau de o altă persoană sau s-a oferit să ofere sau oferă protecţie pentru evitarea producerii unui astfel de prejudiciu cauzat de către un terţ, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin doi ani şi nu se permite înlocuirea sau suspendarea pedepsei. În cazul în care faptele de mai sus sunt săvârşite de obicei sau în mod profesionist (sau dacă din circumstanţele faptei se dovedeşte că persoana vinovată este extrem de periculoasă), se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani. În orice altă situaţie fapta se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni.

2. De asemenea, se aplică prevederile art. 72 privind trimiterea către o unitate de muncă.

Art. 386 – Înşelăciunea

1. Fapta persoanei care, în scopul de a dobândi pentru sine sau pentru o altă persoană un folos patrimonial necuvenit, cauzează un prejudiciu asupra bunurilor altei persoane, convingând o altă persoană să întreprindă o acţiunea, inacţiune sau omisiune având reprezentarea unor evenimente false ca fiind reale sau disimularea ilicită sau tăinuirea unor informaţii reale se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei luni şi dacă prejudiciul provocat este extrem de mare, cu închisoare de cel puţin doi ani.

2. De asemenea, se aplică prevederile art. 72 privind trimiterea către o unitate de muncă.

3. Pedeapsa este detenţia de până la zece ani: a) dacă persoana vinovată săvârşeşte înşelăciunea în mod profesionist sau de obicei şi beneficiul total sau prejudiciul total depăşesc suma de treizeci de mii (30.000) de euro; sau b) dacă beneficiul total sau prejudiciul total depăşesc suma totală de o sută douăzeci de mii (120.000) de euro.

Art. 386Α – Frauda informatică

Fapta persoanei care în scopul de a dobândi pentru sine sau pentru o altă persoană un folos patrimonial necuvenit, cauzează un prejudiciu asupra bunurilor altei persoane, influenţând rezultatul procedurii de prelucrare a datelor digitale, prin configurarea incorectă a programului electronic sau prin utilizarea unor elemente incorecte sau deficitare sau fără drept de utilizare a datelor sau prin intervenţia fără drept asupra sistemului informatic, se pedepseşte cu pedepsele prevăzute la articolul precedent. Există un prejudiciu patrimonial şi dacă persoanele prejudiciate nu sunt cunoscute. Pentru calcularea valorii prejudiciului nu este relevant numărul persoanelor prejudiciate.

Art. 387 – Înşelăciunea minoră

În cazul în care prejudiciul cauzat prin înşelăciune este minor se aplică în consecinţă prevederile art. 377 alin. 1 şi 2.

Art. 388 – Înşelăciunea privind asigurările

1. Fapta persoanei care, în scopul de a colecta pentru sine sau pentru o altă persoană o sumă pentru care a asigurat un bun mobil sau imobil, cauzează prejudiciul pentru care s-a realizat asigurarea, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care în scopul de mai sus îşi auto-produce vătămarea corporală sau exacerbează consecinţele vătămării corporale care a intervenit ca urmare a accidentului.

Art. 389 – Producerea frauduloasă a unui prejudiciu

1. Fapta persoanei care cu intenţie cauzează un prejudiciu ilicit, determinând o altă persoană, prin prezentarea de evenimente false ca fiind reale sau prin disimularea ilicită sau tăinuirea unor informaţii reale, să întreprindă o acţiune, inacţiune sau omisiune cu privire la o faptă, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 390 – Abuzul de încredere

Fapta persoanei care cu ştiinţă prejudiciază patrimoniul altei persoane, pe care îl are în grijă sau administrare (în totalitate sau în parte sau doar pentru o anumită faptă) pe baza legii sau a actelor juridice, se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin trei (3) luni. În cazul în care prejudiciul patrimonial depăşeşte suma de treizeci de mii (30.000) euro, fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece (10) ani.

Art. 391 – Sustragere de la plata biletului

Fapta persoanei care utilizează un mijloc de transport comun destinat uzului public fără să achite contravaloarea biletului, sub orice formă, se pedepseşte cu detenţia sau cu amenda. Urmărirea penală se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 392 – Acceptarea frauduloasă de bunuri şi servicii

1. Fapta persoanei care, cu intenţia de a nu achita contravaloarea, achiziţionează pentru consumul imediat, alimente sau băuturi sau acceptă servicii de cazare sau servicii, a căror contravaloare este plătibilă imediat conform procedurilor comerciale, se pedepseşte cu pedeapsa pecuniară sau cu închisoarea de până la trei luni.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 393 – Prevederi generale

[Abrogat prin art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 394 – Acceptarea şi plasarea produselor infracţiunii

1. Fapta persoanei care, cu intenţie ascunde, cumpără, primeşte ca garanţie sau în alt mod acceptă în posesie un bun provenit din infracţiune sau transferă către altă persoană posesia asupra unui asemenea bun sau contribuie la transferul sau asigură în alt mod posesia unei alte persoane, se pedepseşte cu închisoarea, indiferent dacă autorul infracţiunii în urma căreia a provenit bunul este pedepsit.

2. În cazul în care obiectul faptei din alineatul anterior este de valoare mică, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la şase luni şi urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

3. Cu bunurile provenite din faptele infracţionale este asimilată şi contravaloarea lor, precum şi obiectele dobândite prin intermediul acestora.

4. În cazul în care persoana vinovată săvârşeşte aceste fapte în mod profesionist sau de obicei sau a acţionat din interes personal sau dacă bunul are o valoare extrem de mare, se stabileşte închisoarea de cel puţin şase luni. De asemenea, se aplică prevederile art. 72 privind trimiterea către o unitate de muncă.

Art. 394Α – Legalizarea venitului generat în urma activităţii infracţionale

[Abrogat; a se vedea art. 9 din Legea nr. 2331/1995]

Art. 395 – [fără titlu]

[Abrogat; a se vedea art. 34 din Legea nr. 3904/2010].

Art. 396 – Obstrucţionarea concurenţei

Fapta persoanei care, prin licitaţii publice, împiedică prin violenţă sau ameninţări, libera concurenţă sau îndepărtează cu ajutorul darurilor sau promisiunilor persoana care ofertează sau are intenţia de a oferta, se pedepseşte cu închisoarea.

Art. 397 – Fraudarea creditorilor

1. Debitorul care cu intenţie zădărniceşte în totalitate sau parţial despăgubirea creditorului, vătămând, distrugând sau anulând valoarea, ascunzând sau înstrăinând fără o contravaloare echivalentă şi solvabilă vreun element patrimonial, construind datorii false sau acte legale false, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară, dacă fapta se supune unei pedepse mai grave, conform altor prevederi.

2. În mod identic se pedepseşte şi fapta persoanei care săvârşeşte una dintre aceste fapte în favoarea debitorului.

3. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 398 – Falimentul

Fapta persoanei reprezentând bancrută frauduloasă conform dispoziţiilor de drept comercial se pedepseşte cu cel puţin un an de închisoare, iar fapta persoanei reprezentând faliment simplu se pedepseşte cu cel mult doi ani închisoare. Urmărirea penală pentru infracţiunea de faliment simplu se pune în mişcare în urma plângerii persoanei vătămate de către judecătorul sindic sau de către creditorul falimentarului.

Art. 399 – Obstrucţionarea exercitării dreptului

1. Fapta persoanei care cu intenţie sustrage sau distruge, în totalitate sau în parte un bun pe care îl are în proprietate, făcând astfel imposibilă pentru beneficiar exercitarea dreptului de uzufruct, utilizare, locuire, asigurare reală sau reţinere asupra acestui bun, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani sau cu pedeapsă pecuniară.

2. În mod identic se pedepseşte şi fapta persoanei care săvârşeşte oricare dintre aceste fapte în favoarea proprietarului.

3. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 400 – Pescuitul ilegal

1. Fapta persoanei care pescuieşte în apele cu privire la care o altă persoană deţine dreptul de pescuit, fără permisiunea acestuia, se pedepseşte cu pedeapsa pecuniară sau cu închisoarea de până la şase luni.

2. În cazul în care fapta reprezentând pescuit ilegal este săvârşită în mod profesionist sau de obicei, fapta se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

3. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 401 – Pescuitul în apele teritoriale

Fapta cetăţeanului străin care pescuieşte fără drept în zona de coastă a statului elen se pedepseşte cu pedeapsa pecuniară sau cu închisoarea de până la şase luni.

Art. 402 – Prevederi generale

[Abrogat; a se vedea art. 34 lit. b) din Legea nr. 3904/2010].

Art. 403 – Producerea de datorii împotriva minorilor

1. Fapta persoanei care din interes personal şi prin exploatarea deficienţei intelectuale sau a lipsei de experienţă a unui minor acceptă pentru sine sau pentru o altă persoană, din partea minorului şi prin prejudicierea sa, promisiunea sau asigurarea plăţii unei sume de bani sau dispunerea altei prestaţii cu valoare financiară se pedepseşte cu pedeapsa pecuniară sau cu închisoarea de până la un an.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care înstrăinează ulterior sau oferă ca garanţie o creanţă dobândită de minor de tipul menţionat în alin. 1 sau urmăreşte îndeplinirea avantajelor materiale care izvorăsc din aceasta.

3. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate.

Art. 404 – Cămătăria

1. Fapta persoanei care într-o tranzacţie legală pentru dispunerea oricărui credit, reînnoire a acestuia sau prelungire a termenului de plată exploatează necesitatea, incapacitatea spirituală, deficienţa intelectuală, lipsa de experienţă sau starea de excitaţie psihică a persoanei care primeşte creditul, agreând sau primind, pentru sine sau pentru o altă persoană, foloase patrimoniale, care în funcţie de circumstanţele speciale sunt evident disproporţionale cu prestaţia persoanei vinovate [creditor], se pedepseşte cu închisoarea de cel puţin şase luni şi cu pedeapsă pecuniară.

2. Cu aceleaşi pedepse se pedepseşte şi fapta: a) persoanei care, indiferent de condiţiile de mai sus, la furnizarea sau prelungirea termenului de plată, la reînnoirea sau achitarea anticipată a unui împrumut, agreează sau primeşte pentru sine sau pentru o altă persoană foloase patrimoniale care depăşesc procentul echitabil al dobânzii conform legii; b) persoana care înstrăinează în continuare sau dă ca garanţie o creanţă pe care a dobândit-o şi care este de tipul celei menţionate în alin. 1 sau alin. 2 lit. a) sau urmăreşte îndeplinirea beneficiilor rezultate în urma cămătăriei, care decurg din această creanţă.

3. În cazul în care fapta persoanei reprezintă săvârşirea în mod profesionist sau de obicei a faptelor de cămătărie de tipul celor din alin. 1 şi 2, fapta se pedepseşte cu detenţia de până la zece ani şi pedeapsă pecuniară.

4. În cazul în care faptele din alineatul precedent sunt săvârşite de persoane juridice, răspunderea penală revine administratorilor şi directorilor acestora.

Art. 405 – Specula

1. Fapta persoanei care, cu privire la tranzacţii legale, cu excepţia celor menţionate la art. 404 alin. 1 şi în aceleaşi circumstanţe, agreează sau primeşte pentru sine sau pentru o altă persoană, foloase patrimoniale care depăşesc valoarea propriei sale prestaţii cât şi pentru ca în funcţie de circumstanţele speciale să se afle în disproporţionalitate evidentă cu aceasta, se pedepseşte, dacă este săvârşită în mod profesionist sau de obicei, cu închisoare de cel puţin trei luni şi pedeapsă pecuniară.

2. Se aplică şi în acest caz art. 404 alin. 623).

Art. 406 – Înşelăciunea privind actele de brokeraj

Fapta persoanei care din aviditate exploatează lipsa de experienţă sau incapacitatea intelectuală a altei persoane înşelând prin fapte speculative de brokeraj care nu aparţin domeniului în care îşi desfăşoară activitatea sau profesia persoana înşelată şi sunt în mod evident disproporţionate în raport cu averea sa [a victimei], iar în baza acestui fapt, pot induce sau pot cauza distrugerea financiară a acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani.

Art. 406Α – Despăgubirea persoanelor prejudiciate

1. Elementul infracţional al infracţiunilor prevăzute la art. 386-406 este anulat, dacă cel vinovat prin propria sa voinţă şi înainte de a fi audiat în orice mod pentru fapta sa de către autorităţi despăgubeşte complet victima. Despăgubirea parţială anulează elementul infracţional doar pentru partea respectivă.

2. În cazul în care persoana vinovată de faptele din alin. 1 până la începerea urmăririi penale, despăgubeşte complet victima, achitând în mod dovedit sau conform declaraţiilor victimei sau a moştenitorilor acestuia creditul principal şi dobânzile de penalizare, nu se începe urmărirea penală şi cazul se clasează prin decizia motivată a procurorului din cadrul instanţei pentru delicte.

3. Delictele, prevăzute la art. 386 -406, nu se pedepsesc dacă, până la finalul procedurii probatorii în primă instanţă, victima este complet despăgubită, făptuitorul achitând în mod dovedit sau conform declaraţiilor victimei sau a moştenitorilor acestuia creditul principal şi dobânzile de penalizare.

4. Prevederile art. 384 alin. 4 şi 5 se aplică în consecinţă.

5. Asupra infracţiunii prevăzute la art. 390 nu se aplică prevederile alineatului precedent, când fapta se îndreaptă împotriva statului, a persoanelor juridice de drept public şi a organismelor din administraţia publică locală de grad prim şi secund.

CAPITOLUL XXV

Cerşetoria şi vagabondajul

Art. 407 – Cerşetoria

Fapta persoanei care cerşeşte din indolenţă sau din dorinţă de câştig financiar sau de obicei se pedepseşte cu detenţia de până la şase (6) luni sau cu amendă până la trei mii (3.000) de euro. Pedeapsa pecuniară poate fi stabilită şi împreună cu pedeapsa detenţiei.

Art. 408 – Vagabondajul

[Abrogat; a se vedea art. 1 alin. 12 lit. b) din Legea nr. 2207/1994].

Art. 409 – Neîmpiedicarea cerşetoriei sau vagabondajului

Se pedepseşte cu închisoare de până la şase luni sau cu pedeapsă pecuniară: a) fapta persoanei care instigă la cerşetorie sau nu împiedică practicarea cerşetoriei sau vagabondajul persoanelor pe care le are în grijă sau care sunt în întreţinerea acesteia. b) fapta persoanei care oferă sau furnizează altora persoane cu vârsta sub 18 ani sau care au depăşit această vârstă, fiind însă handicapaţi fizic sau intelectual, pentru a produce prin vârsta lor tânără sau prin eventualele boli psihice sau corporale mila sau curiozitatea publicului pentru a obţine un beneficiu patrimonial pentru sine sau pentru altă persoană.

Art. 410 – Prevederi generale

Dispoziţiile art. 72 privind trimiterea într-o unitate de muncă se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 407-409.

CAPITOLUL XXVI

Contravenţiile

I. Prevederi generale

Art. 411 – Răspunderea privind contravenţiile săvârşite de alte persoane

Proprietarii de fabrici sau alţi directori sau şefi de echipă, din orice domeniu, inclusiv domeniul industrial artizanal, precum şi furnizorii de servicii în antrepriză şi comercianţii poartă răspunderea pentru contravenţiile săvârşite de subordonaţi sau reprezentanţii lor, care se numără printre faptele dispuse sau interzise privind realizarea proiectelor lor, dacă le cunosc şi le pot împiedica sau dacă există posibilitatea ca aceştia să fie în culpă cu privire la supravegherea acestora.

Art. 412 – Recidivişti sau autori de obicei ai delictelor

1. Fapta persoanei, pedepsită în mod repetat, cel puţin însă de două ori în decurs de doi ani, cu pedeapsa arestului pentru aceeaşi contravenţie sau o contravenţie concurentă, care săvârşeşte o nouă astfel de contravenţie, se pedepseşte cu pedeapsa arestului majorată până la dublul celei prevăzute de lege pentru contravenţia săvârşită.

2. Aceeaşi dispoziţie se aplică, indiferent de durata pedepsei, dacă din corelaţia noii contravenţii cu cele anterioare se dovedeşte că autorul săvârşeşte contravenţiile de obicei sau în mod profesionist.

II. Contravenţiile speciale

Art. 413 – Acceptarea de distincţii şi remuneraţii acordate de o putere străină

Cetăţeanul care acceptă de la o putere străină un salariu, o pensie, un titlu, o medalie sau alt însemn distinctiv fără autorizaţia expresă a guvernului se pedepseşte cu detenţia de până la trei luni sau cu amendă sau ambele pedepse.

Art. 414 – Practicarea ilegală a profesiei

1. Fapta persoanei care, fără autorizaţie din partea autorităţii, practică o profesie care este supusă autorizării prin lege, se pedepseşte cu amenda sau arestul.

2. Această prevedere nu se aplică: a) dacă autorizaţia prevăzută de lege urmăreşte exclusiv scopuri fiscale; şi b) în situaţiile reglementate în mod specific de lege.

Art. 415 – Schimbarea abuzivă a numelui

Fapta persoanei care fără permisiunea autorităţii îşi modifică numele de familie sau îşi dă un nume de familie străin se pedepseşte cu arest.

Art. 416 – Cauzarea de tulburare

Fapta persoanei care cu intenţie provoacă tulburare altei persoane sau mobilizează autoritatea sau forţele armate solicitând ajutor în mod fals sau utilizând în mod nejustificat semne de pericol sau prin anunţuri amăgitoare sau superstiţioase sau zvonuri, se pedepseşte cu arest sau cu amendă dacă fapta nu se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

Art. 417 – Tulburarea liniştii publice

Fapta persoanei care tulbură în mod public preocupările, relaxarea sau liniştea pe timp de noapte a locuitorilor cu zgomote excesive produse în exercitarea profesiei sau care sunt produse în alt mod sau cu zgomote, altercaţii sau orice alte fapte se pedepseşte cu arest sau cu amendă.

Art. 418 – Depăşirea orei de noapte

În cazul în care restaurantele sau alte centre de relaxare sau divertisment public nu îşi opresc funcţionarea în timpul orelor de noapte stabilite de poliţie se stabileşte pedeapsa cu amendă sau arest: a) cu privire la directorul unităţi care tolerează şederea peste această oră; şi b) cu privire la clienţii obişnuiţi care rămân în unitate în ciuda îndemnului de a părăsi incinta făcut de directorul unităţii sau agentul de poliţie.

Art. 419 – Contravenţii privind reprezentaţiile publice

Cu arest sau cu amendă se pedepseşte şi fapta persoanei care organizează reprezentaţii publice, teatrale sau alte reprezentări publice fără autorizaţia autorităţii de poliţie, precum şi persoana care, în legătură cu asemenea manifestări sau reprezentaţii, încalcă prevederile emise de autorităţi privind locul, momentul sau modul de desfăşurare a acestora.

Art. 420 – Încălcarea prevederilor privind drumurile publice

Fapta persoanei care încalcă prevederile emise de autoritatea competentă şi în special prevederile autorităţilor de poliţie care urmăresc siguranţa, ordinea, confortul, liniştea sau curăţenia pe drumurile publice sau în pieţe sau a apelor se pedepseşte cu amendă sau arest de până la două luni.

Art. 421 – Încălcarea prevederilor privind litoralul

Cu amendă sau cu detenţie de până la două luni se pedepseşte şi fapta persoanei care încalcă prevederile autorităţii competente şi în special prevederile autorităţilor de poliţie emise pentru protejarea litoralului, a ţărmurilor maritime, a lacurilor sau râurilor şi plantaţiile sau alte amplasamente aflate pe acestea.

Art. 422 – Neîmpiedicarea vătămării produse de otrăvire

Fapta persoanei care are reprezentarea faptului că din utilizarea unui bun poate rezulta un pericol de otrăvire a unei persoane sau a unui animal şi neglijează împiedicarea pericolului cu mijloacele care îi stau la dispoziţie se pedepseşte cu detenţia de până la două luni sau cu amendă.

Art. 423 – Producerea ilegală şi furnizarea de substanţe otrăvitoare

Cu detenţie de până la două luni sau cu amendă, dacă alte prevederi nu impun o pedeapsă mai severă, se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) produce, vinde sau administrează în alt mod otrăvuri fără autorizaţia necesară din partea autorităţii. Prevederile art. 414 alin. 2 lit. a) se aplică şi în această situaţie; [sau] b) încalcă prevederile autorităţii competente şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privind producerea, vânzarea sau administrarea în alt mod a otrăvurilor sau se face vinovat prin unele din aceste demersuri de orice neglijenţă, din care poate rezulta vătămarea altei persoane sau a unui animal aflat în proprietatea unei alte persoane.

Art. 424 – Contravenţii privind paza şi transportul substanţelor otrăvitoare

Cu pedepsele prevăzute la art. 423, dacă alte prevederi nu impun o pedeapsă mai severă, se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) deţine în orice mod o substanţă otrăvitoare şi nu depune diligenţele necesare pentru depozitarea ei, pentru a se evita orice modificare sau utilizare vătămătoare a respectivei substanţe; b) încalcă prevederile autorităţii competente şi, în special, prevederile autorităţilor de poliţie privind paza şi transportul substanţelor otrăvitoare.

Art. 425 – Interacţiuni periculoase pentru sănătatea altor persoane

Fapta persoanei care suferă de o boală transmisibilă şi intră în contact personal cu altă persoană, contact prin care se poate transmite direct boala, se pedepseşte cu detenţia de până la cinci luni sau cu amendă.

Art. 426 – Încălcarea prevederilor privind persoanele decedate

Fapta persoanei care încalcă prevederile emise de autoritatea competentă privind protecţia sănătăţii publice şi care privesc expunerea publică a persoanelor decedate sau momentul, locul sau modul de înmormântare a acestora se pedepseşte cu detenţia de până la două luni sau cu amendă.

Art. 427 – Încălcarea prevederilor privind curăţenia [şi igiena]

Fapta persoanei care încalcă prevederile autorităţii competente şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privind condiţiile sanitare [şi standardele de igienă] privind: a) apele care sunt utilizate sau nu de oameni; b) alimentele expuse sau destinate vânzării; c) unităţile sau spaţiile de producere sau vânzare a alimentelor; d) practicarea oricărui meşteşug, comerţ, practică industrială sau a unei alte practici profesionale; şi e) în general în fiecare interacţiune, acţiune sau inacţiune care poate afecta condiţiile sanitare [şi igiena], se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la două luni, dacă alte prevederi nu impun o pedeapsă mai severă.

Art. 428 – Poluarea

Fapta persoanei care aruncă asupra altor persoane sau asupra caselor acestor persoane sau asupra altor clădiri sau spaţii împrejmuite, gunoi sau alte obiecte care pot deranja altă persoană, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 429 – Încălcarea prevederilor privind alimentele

1. Cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni se pedepseşte şi fapta persoanei care încalcă prevederile autorităţii competente şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privitoare la: a) supunerea alimentelor supravegherii sau controlului autorităţii; b) obligaţia comercianţilor de a achiziţiona sau a depozita alimente; c) locul sau data, contravaloarea echitabilă sau alte detalii privind vânzarea acestora şi în general privind comercializarea sau plasarea alimentelor.

2. Dispoziţiile din alin. 1 nu se aplică în situaţiile în care contravenţiile sunt prevăzute de prevederi speciale.

Art. 430 – Încălcarea prevederilor privind prevenirea inundaţiilor

Fapta persoanei care încalcă prevederile emise de autoritatea competentă şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privind evitarea pagubelor produse de ape se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la două luni.

Art. 431 – Blocarea traficului

Fapta persoanei care blochează fără drept traficul în locuri publice, pe uscat sau pe apă, sau tulbură în orice mod sau pune în pericol siguranţa traficului, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la două luni, dacă alte prevederi nu dispun pedepse mai severe pentru această faptă.

Art. 432 – Producerea ilegală şi furnizarea de materiale explozibile

Cu detenţie de până la trei luni sau cu amendă, dacă alte prevederi nu dispun pedepse mai severe pentru această faptă, se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) fără autorizaţia necesară din partea autorităţii pregăteşte, vinde sau oferă în alt mod praf de puşcă sau ale materiale explozibile sau focuri de artificii inflamabile sau materiale caustice. Art. 414 alin. 2 lit. a) se aplică şi în această situaţie; b) încalcă prevederile autorităţii competente, şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privind producerea, vânzarea sau altă administrare, păstrarea, transportul sau utilizarea unui obiect similar; sau c) se face vinovat într-una dintre aceste acţiuni de orice neglijenţă, din care poate rezulta vătămarea unei persoane sau a unui bun aparţinând altei persoane.

Art. 433 – Încălcarea prevederilor privind prevenirea incendiilor

Cu detenţie de până la trei luni sau cu amendă, dacă alte prevederi nu dispun pedepse mai severe pentru această faptă, se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) utilizează în mod nechibzuit şi neglijent focul sau mijloacele de iluminat, într-un mod în care poate rezulta vătămarea unei persoane sau a unui bun aparţinând altei persoane; şi b) încalcă prevederile emise de autoritatea competentă şi în special prevederile autorităţilor de poliţie pentru prevenirea incendiilor.

Art. 434 – Încălcarea prevederilor privind construcţiile

Cu detenţie sau cu amendă, dacă alte prevederi nu dispun pedepse mai severe pentru această faptă, se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) încalcă prevederile dispuse de autoritatea competentă şi în special prevederile autorităţilor de poliţie privind siguranţa sau igiena construcţiilor sau în general reglementarea ordinii în construcţii sau evitarea riscurilor ce pot surveni în urma construcţiilor; b) în timpul construcţiei, este răspunzătoare pentru orice neglijenţă din care poate rezulta vătămarea unei persoane sau a unui bun aparţinând altei persoane; c) este răspunzătoare pentru una dintre faptele menţionate la lit. a) şi b) în executarea unei alte lucrări similare sau a unei lucrări de demolare.

Art. 435 – Provocarea unui pericol cu privire la animale

Fapta persoanei care: a) lasă liber un animal sălbatic sau un animal periculos; b) nu ia măsurile preventive necesare pentru evitarea vătămării cauzate de astfel de animale sau măsurile care au fost dispuse de autoritatea competentă; c) întreţine un animal sălbatic periculos fără autorizaţia autorităţii de poliţie; d) asmute câini împotriva oamenilor, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la două luni.

Art. 436 – Producerea unui pericol armat

Cu detenţie sau cu amendă, dacă alte prevederi nu dispun pedepse mai severe pentru această faptă, se pedepseşte şi fapta persoanei care cu privire la deţinerea, utilizarea sau livrarea unei arme către altă persoană: a) încalcă prevederile autorităţii competente şi în special prevederile organelor de poliţie; b) este răspunzătoare pentru orice neglijenţă astfel încât să poată rezulta din aceasta o vătămare a altei persoane.

Art. 437 – Producerea unui pericol prin lapidare

Fapta persoanei care aruncă asupra altor persoane sau a caselor acestor persoane sau asupra altor clădiri sau curţi, grădini sau spaţii împrejmuite sau în locuri în care de obicei locuiesc sau care sunt frecventate de oameni, pietre sau alte obiecte dure care pot produce vătămarea unei persoane sau a proprietăţii, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 438 – Neglijenţa privind păzirea fântânilor etc.

Cu amendă sau cu detenţie de până la două luni se pedepseşte şi fapta persoanei care în locuri frecventate de oameni: a) lasă neacoperite, neîmprejmuite sau nepăzite în alt mod izvoare subterane, lacuri, faleze sau alte adâncimi, artificiale sau naturale, astfel încât se poate cauza un pericol pentru o altă persoană; b) instalează, fără autorizaţie din partea poliţiei, capcane, mecanisme de tragere automată sau alte mecanisme similare, astfel încât se poate cauza un pericol pentru o altă persoană.

Art. 439 – Neglijenţa în supravegherea persoanelor alienate mintal

Fapta persoanei care îşi neglijează sarcina supravegherii unei persoane alienate mintal astfel încât se poate cauza un pericol pentru o altă persoană în urma acestei neglijenţe, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 440 – Stare periculoasă în urma intoxicaţiei cu alcool

1. Fapta persoanei care, în urma intoxicaţiei voluntare cu alcool, cauzează un pericol pentru o altă persoană sau tulbură grav ordinea publică, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte şi fapta persoanei care, în timp ce desfăşoară activităţi care necesită o atenţie specială, îşi provoacă o stare de intoxicaţie cu alcool, fapta persoanei care, în stare de intoxicaţie, începe astfel de activităţi.

Art. 441 – Refuzul tratamentului medical de către medici

Fapta medicilor şi moaşelor, care fără niciun impediment justificat refuză să-şi desfăşoare activitatea sau în timpul desfăşurării activităţii sunt răspunzători cu privire la neglijenţe care pot avea ca rezultat cauzarea unui pericol pentru o altă persoană, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

Art. 442 – Neanunţarea găsirii unei persoane decedate

Fapta persoanei care nu anunţă imediat autorităţile cu privire la găsirea unei persoane decedate, se pedepseşte cu amendă.

Art. 443 – Înmormântarea tăinuită şi prematură

Fapta persoanei care: a) fără autorizaţia necesară din partea autorităţii înmormântează sau face să dispară în orice mod sau disecă o persoană decedată, precum şi persoana care b) încalcă prevederile emise de autoritatea competentă cu privire la interzicerea înmormântării premature, dispariţiei sau disecării unei persoane decedate, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni.

Art. 444 – Nedeclararea cetăţenilor străini etc.

Fapta persoanelor care încalcă prevederile autorităţilor de poliţie privind notarea sau anunţarea autorităţilor privind străinii cărora le oferă cazare sau le închiriază locuinţa, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

Art. 445 – Încălcarea prevederilor privind angajaţii

Fapta persoanei care încalcă prevederile autorităţilor de poliţie privind angajaţii, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 446 – Producerea ilegală a cheilor etc.

Cu amendă sau cu detenţie de până la două luni se pedepseşte şi fapta: a) lăcătuşilor sau a altor tehnicieni sau comercianţi care, fără autorizaţie din partea autorităţilor de poliţie, predau oricărei persoane chei de rezervă sau alte unelte folosite la deschiderea încuietorilor; b) lăcătuşilor sau a altor tehnicieni care: aa) produc chei pentru uşi, camere sau spaţii de depozitare, fără autorizaţie din partea autorităţilor de poliţie sau fără acordul posesorului de locuinţă sau a altui bun mobil sau imobil sau al reprezentantului posesorului; bb) deschid încuietori de orice tip când li se solicită, fără a avea un ordin din partea autorităţii sau fără să se confirme că cei care fac solicitarea sunt posesorii sau reprezentanţii acestora.

Art. 447 – Contravenţii privind unităţile de măsură

Cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi, cu amendă sau cu detenţie se pedepseşte şi fapta: a) persoanelor în posesia cărora sunt identificate cântare, metri sau greutăţi potrivite pentru practicarea profesiei lor, nefiind însă reglate cu exactitatea, conform legii, sau sunt în practică inexacte; b) persoanele care încalcă prevederile autorităţii competente, şi în principal ale autorităţii de poliţie privind cântarele, unităţile de măsurare şi greutăţile.

Art. 448 – Contravenţii privind fixarea preţurilor

Fapta persoanei care, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 429 şi orice altă prevedere specială, încalcă prevederile autorităţii competente privind fixarea preţurilor, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 449 – Realizarea şi vânzarea produselor fără marcă

Fapta persoanei care produce sau vinde produse din aur sau argint care nu au un marcaj legal se pedepseşte cu amendă.

Art. 450 – Cauzarea unui pericol privind punerea în circulaţie a monedelor

Cu amendă se pedepseşte şi fapta persoanei care: a) produce, vinde sau pune în orice mod în circulaţie obiecte care sunt extrem de similare monedelor din aur sau argint, bancnotelor sau documentelor asimilate conform art. 214 cu bancnotele, astfel încât să fie posibil să fie considerate autentice; b) produce ştampile, ştampile pentru timbru sec, plăci sau alte matriţe care pot fi utilizate pentru realizarea unuia dintre obiectele prevăzute la lit. a).

Art. 451 – Realizarea ilegală de instrumente pentru emiterea de monedă

Cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni se pedepseşte şi fapta persoanei care, fără autorizaţie scrisă din partea autorităţii, produce, achiziţionează sau predă altei persoane cu excepţia autorităţii sau beneficiarului legal: a) ştampile, ştampile pentru timbru sec, plăci sau alte matriţe care pot fi utilizate pentru realizarea monedelor metalice sau bancnotelor sau documentelor asimilate bancnotelor conform art. 214, timbrelor oficiale (art. 218), adeverinţelor oficiale sau certificatelor; b) amprentele matriţelor sau modele ale documentelor oficiale de mai sus, ale adeverinţelor sau certificatelor.

Art. 452 – Refuzul acceptării monedelor

Fapta persoanei care refuză să accepte la plată monede care sunt în circulaţie legală în stat, se pedepseşte cu amendă.

Art. 453 – Realizarea ilegală de ştampile

Cu amendă se pedepseşte şi fapta persoanei care la solicitarea unor persoane necunoscute sau de neîncredere şi fără să analizeze mai detaliat şi să se asigure cu privire la un eventual abuz produce sau livrează însemne private sau ştampile sau modele de cambii utilizate de anumite consorţii comerciale.

Art. 454 – Încălcarea prevederilor privind casele de amanet

Fapta persoanei care încalcă prevederile autorităţii competente privind casele de amanet se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni sau cu ambele pedepse.

Art. 455 – Tăinuirea omorului

Fapta persoanei care a înfăptuit un omor care nu se pedepseşte conform prevederilor art. 22 şi 25 şi nu anunţă imediat acest lucru la cea mai apropiată autoritatea competentă, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

Art. 456 – Micşorarea suprafeţelor imobiliare

1. Fapta persoanei care, cu intenţie şi fără drept, micşorează un bun imobiliar aparţinând unei alte persoane, un drum public sau privat sau o piaţă sau limitele care separă proprietăţile, prin săpare, arare sau într-un alt mod, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni.

2. Urmărirea penală se pune în mişcare doar în urma plângerii persoanei vătămate, cu excepţia cazului în care fapta implică un drum de uz comun sau o piaţă.

Art. 457 – Încălcarea măsurii de interdicţie a unor drepturi

Fapta persoanei cu privire la care s-a stabilit interdicţia definitivă sau temporară a unor drepturi, ca urmare a condamnării sale pentru o crimă şi care, cu toate acestea, îşi exercită respectivul drept, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie de până la trei luni, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte mai sever prin alte prevederi.

CAPITOLUL XXVII

Prevederi finale

Art. 458 – Încălcarea dispoziţiilor administrative

Fapta persoanei care cu intenţie încalcă dispoziţiile obligatorii sau prohibitive ale legislaţiei administrative se pedepseşte cu amendă de cel puţin cincizeci şi nouă (59,00) euro, dacă prevederile speciale sunt menţionate în prezentul articol în ceea ce priveşte sancţionarea penală a contravenţiei.

Art. 458Α – Încălcări ale regulamentelor UE

Fapta persoanei care cu intenţie încalcă sancţiunile sau măsurile restrictive care au fost impuse în detrimentul statelor sau entităţilor sau organismelor sau persoanelor fizice sau juridice prin regulamente UE, se pedepseşte cu închisoarea de până la doi ani cu excepţia situaţiei în care prin alte prevederi se stabileşte o pedeapsă mai severă. Prevederile cuprinse în teza precedentă se aplică şi dacă faptele prevăzute nu sunt infracţiuni, conform legislaţiei statului în care au fost săvârşite.

Art. 459 – Încălcarea dispoziţiilor organelor de poliţie

Fapta persoanei care încalcă dispoziţiile autorităţilor de poliţie privind alt obiect sau alt scop cu excepţia celor dispuse special în capitolul precedent, se pedepseşte cu amendă sau cu detenţie.

CARTEA III

Dispoziţii tranzitorii 24)

Art. 460 – [fără titlu]

Codul penal intră în vigoare de la 1 ianuarie 1951.

Art. 461 – [fără titlu]

De la intrarea în vigoare a Codului penal se abrogă Legea Penală din 3 noiembrie 1836, precum şi orice dispoziţie de modificare a acestei legi.

Art. 462 – [fără titlu]

În situaţiile în care Codul penal şi alte legi speciale trimit la un anumit articol din legea penală abrogată, de la intrarea în vigoare a Codului penal, aceste trimiteri se consideră a fi făcute către prevederi corespunzătoare din prezentul Cod.

Art. 463 – [fără titlu]

Pedepsele cu detenţia, închisoarea, încarcerarea, reţinerea temporară sau detenţiunea pe viaţă, prevăzute de legile penale speciale se definesc şi se aplică de la intrarea în vigoare a Codului penal conform art. 51-55. Încarcerarea şi reţinerea temporară corespund detenţiei temporare, iar reţinerea pe toată durata vieţii corespunde detenţiunii pe viaţă.

Art. 464 – [fără titlu]

Limitele de pedeapsă prevăzute în legile speciale continuă să fie în vigoare.

Art. 465 – [fără titlu]

Nu se abrogă prevederile legilor speciale conform cărora cu excepţia celui condamnat este responsabil şi terţul pentru plata unei pedepse pecuniare sau a unei despăgubiri băneşti.

Art. 466 – [fără titlu]

Nu se aduce atingere prevederilor legilor speciale prin care se stabilesc pedepsele complementare sau alte consecinţe cu excepţia celor prevăzute de Codul penal.

Art. 467 – [fără titlu]

În situaţiile în care prin legi speciale se pedepseşte tentativa şi complicitatea cu pedeapsa aplicată infracţiunii săvârşite, judecătorul poate să aplice o pedeapsă mai blândă conform art. 42 alin. 1 din Codul penal.

Art. 468 – [fără titlu]

În situaţiile în care prin legi speciale se stabileşte un termen de prescripţie diferit de cel menţionat la art. 111 din Codul penal, se consideră că perioada prescripţiei este termenul stabilit de aceste legi pentru prescripţia definitivă, dacă acest termen este de cel puţin un an. În alte cazuri, termenul de prescripţie este de un an. Dacă prin legi speciale nu se stabileşte un termen de prescripţie definitiv [cu privire la urmărirea penală], ca durată de prescripţie a infracţiunilor prevăzute de acestea [legi] se stabileşte durata prevăzută la art. 111 din Codul penal.

Art. 469 – [fără titlu]

Pedepsele privative de libertate stabilite prin hotărâre irevocabilă cu privire la minorul care nu a împlinit 17 ani la momentul săvârşirii faptei se consideră, de la intrarea în vigoare a Codului penal, a fi pedepse cu internarea într-un centru de corecţie; limita maximă pentru această internare este durata pedepsei stabilite prin hotărâre şi limita minimă este jumătate din această durată, cu aplicarea art. 127 alin. 3 şi a art. 129 şi art. 132 din Cod. În cazul în care pedeapsa stabilită este pedeapsa cu moartea sau detenţiunea pe viaţă, această pedeapsă se converteşte ipso jure în pedeapsa cu internarea într-un centru de corecţie. Limita maximă a acestei pedepse este de douăzeci de ani şi limita minimă este de zece ani.

Art. 470 – [fără titlu]

În situaţiile prevăzute la art. 4 alin. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 5017/1931 instanţele penale elene judecă crimele sau delictele săvârşite pe aeronave străine, dacă se aplică termenii prevăzuţi la art. 6 şi 7 din Codul penal. În situaţiile prevăzute la lit. c) şi d), urmărirea penală se desfăşoară întotdeauna conform legislaţiei penale elene, indiferent de legile statului de origine al aeronavei.

Art. 471 – [fără titlu]

Nu se abrogă următoarele prevederi: 1) Legea TOD din 1871 […]; 2) Legea GOLST din 1911 […]; 3) prevederile privind distrugerea pădurii etc. prevăzută la art. 219 din Legea 4173 […], precum şi toate dispoziţiilor penale speciale din această lege, cu excepţia celor prevăzute la art. 473, care se abrogă; 4) prevederile privind furtul agricol, distrugerea suprafeţelor agricole şi mutarea bornelor din Legea nr. 1010 din 1939 […]; 5) prevederile penale din Decretul-lege nr. 136 din 1946 […] cu modificările şi completările ulterioare; 6) Legea 375 din 1936 […],cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 472 – [fără titlu]

Următoarele prevederi rămân temporar în vigoare pe durata prevăzută în respectivele norme: 1) art. 2 şi 3 Legea nr. 453 din 1945 […]; 2) art. 5 din Legea privind Constituţia nr. 19 din 1945; 3) Rezoluţia III din 1946 […], cu completările şi modificările ulterioare; şi 4) alte dispoziţii penale speciale în vigoare pe o anumită perioadă.

Art. 473 – [fără titlu]

1. La intrarea în vigoare a Codului penal se abrogă: a) toate prevederile cuprinse în legile speciale care reglementează măsura pedepsei în cazul concursului de infracţiuni şi al recidivei şi b) prevederile care exclud aplicarea învoirea din penitenciar, suspendarea condiţionată a executării a pedepsei şi înlocuirea detenţiei sau a închisorii în amendă sau pedeapsă pecuniară.

2. Se abrogă, de asemenea, următoarele prevederi: 1) Legea nr. 811 din 1917 […], cu modificările ulterioare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 8, 10 şi 11. 2) Legea GOIH […], cu modificările ulterioare. 3) Decretul-lege din 4 iulie 1933, modificat prin ratificarea Legii nr. 5986 şi Legea nr. 1294 din 1938 (cu excepţia art. 15-19). 4) Art. 102 alin. 3 din Legea nr. 1165 (Codul vamal), înlocuit cu art. 3 din Legea nr. 2081 din 1939. 5) Art. 3 şi 10 din Legea GMD […]. 6) Art. 27 alin. 9 din Legea nr. 971 din 1917 […], cu modificările ulterioare. 7) Art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 5096 cu privire la completarea prevederilor legii penale. 8) Art. 1 teza 3 din Legea GPN […] conform căruia se stabileşte pedeapsa pecuniară posesorului unui automobil în cazul infracţiunii săvârşite de conducătorul auto. 9) Legea ΑPΚΒ […] cu excepţia art. 5. 10) Art. 1 din Legea ΑΡΟΒ […]. 11) Art. 5 Legea GOLZ […]. 12) Art. 34 lit. d) din Legea nr. 3632 cu privire la bursele de valori. 13) Art. 9-10 din Legea nr. 3090 cu privire la reforma penitenciarelor. 14) Art. 9-10 Legea nr. 202 privind modificarea organizării instanţelor. 15) Art. 60 din Legea nr. 6094 privind organizarea grefei instanţelor. 16) Legea nr. 755 din 1917 […]. 17) Legea nr. 1592 cu privire la duel cu excepţia art. 7-8. 18) Legea 2111 cu privire la infracţiunile împotriva libertăţii muncii. 19) Art. 1 din Legea 2918 cu privire la modificarea legii GFA şi Legea nr. 389 […]. 20) Art. 1-7 Legea nr. 1681 cu privire la neînscrierea minorilor în învăţământul obligatoriu şi cerşetorie. 21) Art. 4 şi 5 din Legea nr. 1682 cu privire la vagabondaj şi cerşetorie. 22) Art. 66, 67, 68 din Decretul-lege din 17 iulie 1923/ 16 august 1923 […]. 23) Art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 3316 cu privire la alimentare cu apă în Atena – Pireu. 24) Art. 7 ultima teză din Decretul-lege nr. 5/20 mai 1926 […]. 25) Art. 7 alin. 5 din Legea nr. 4862 cu privire la şcolile străine. 26) Legea nr. 4092 cu privire la drepturile imobiliare, cu excepţia art. 3. 27) Art. 232 punctul 7 din Decretul-lege din 11 martie 1929 […], ratificat prin Legea nr. 4173 din 1929. 28) Art. 41-45 din Legea nr. 4277 cu privire la corespondenţa telegrafică, precum şi art. 2 din Legea nr. 4275 cu privire corespondenţa telefonică, aşa cum se extind, prin art. 41-45 şi asupra comunicaţiilor telefonice. 29) Art. 8 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 4332 privind ratificarea convenţiei dintre stat şi Banca Naţională cu privire la înfiinţarea Băncii Agricole. 30) Art. 24 punctul 6 din Decretul-lege din 23/28 noiembrie 1929 […], aşa cum a fost înlocuit prin art. 4 din Legea nr. 1966 din 1939. 31) Art. 14, aşa cum a fost înlocuit prin art. 8 din Legea nr. 6243/1934, art. 15 din Legea nr. 4581 cu privire la corespondenţa poştală şi art. 9 din Legea nr. 6243/1934, completat prin art. 2 din Legea nr. 1814 din 1939. 32) Art. 72 punctul 1 şi art. 73 din Legea nr. 4639 cu privire la asocierea obligatorie în vederea aducerii de îmbunătăţiri. 33) Art. 57, 59, 61 din Legea nr. 4755 cu privire la taxele de timbru. 34) Art. 42 punctul 11 lit. b) teza opt […] şi art. 43 ultima teză din Legea nr. 4841 cu privire la automobile şi obligaţiile conducătorilor auto. 35) Art. 58 din Legea nr. 4971 cu privire la organizarea poliţiei orăşeneşti. 36) Art. 16 din Legea nr. 6015 cu privire la serviciul pompieri. 37) Art. 107 alin. 2 din Legea din 7/8 iunie 1935 […]. 38) Articolul unic din Legea nr. 5004 punctul 3 […]. 39) Art. 4-10 din Legea nr. 5016 privind ratificarea Convenţiei internaţionale de la Geneva din 20 aprilie 1929 […]. 40) Art. 10, 11, 12, 13, 17 18, 19, 20-28, inclusiv, din Legea nr. 5060 cu privire la presă etc. […] teza a doua. 41) Art. 13 din Legea nr. 5425 cu privire la înregistrarea ipotecii. 42) Art. 3 şi 4 din Legea nr. 5458/1934 […]. 43) Art. 4 din Legea nr. 6439/1934 […]. 44) Art. 5 din Legea din 19 noiembrie 1935 […] modificat. 45) Art. 9 din Legea ΑΤΙΒ […]. 46) Legea Β cu privire la contrafacerea timbrelor etc. emise în alte state. 47) Art. 13 teza a cincea din Legea nr. 5911 cu privire la manualele şcolare. 48) Art. 15-25 din Decretul din 13 decembrie 1923 […]. 49) Art. 1 şi 2 din Legea nr. 1390/1944 […]. 50) Art. 2 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 2724/1940 […].

În general se abrogă orice prevedere inclusă în legile speciale, dacă implică aspecte reglementate în partea specială a Codului penal.

Ministrul Justiţiei este delegat cu publicarea şi executarea acestui Decret.

1) Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în anul 1993. În dispoziţiile în care, pentru o anumită infracţiune, se prevede numai pedeapsa cu moartea, această pedeapsă se înlocuieşte cu detenţiunea pe viaţă.

2) Conform gramaticii limbii greceşti, forma masculină este de asemenea folosită cu referire la forme generice, respectiv formulări privind ambele sexe ale persoanelor. Ca şi în cazul celorlalte prevederi din legislaţia greacă, Codul penal urmează această regulă şi foloseşte forma masculină pentru a se referi în general la persoanele fizice care fac obiectul dispoziţiilor sale. Această utilizare a formei masculine este prezentă în toată traducerea textului.

În textul în limba greacă, numerele folosite pentru a dispune asupra sumelor şi perioadelor de timp nu sunt scrise uniform; în unele articole, numerele sunt scrise în cuvinte, în altele, atât în cifre, cât şi în cuvinte. Pentru ca traducerea să fie apropriată de textul grecesc original, autorii au păstrat formele folosite în textul original elaborat în limba greacă, numerele fiind indicate atât în cifre, cât şi în cifre şi cuvinte.

3) Legea nr. 1492 din 1950 raportată la Decretul prezidenţial nr. 283 din 1985, actualizată la data de 5 aprilie 2018. Traducere în limba engleză de către Vasiliki Chalkiadaki şi Emmanouil Billis. Decretul prezidenţial nr. 283/1985 – Codul penal: „Având în vedere: Prevederile art. 36 alin. 2 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 1406/83, la propunerea Ministrul Justiţiei, hotărăşte:

Articol unic: Textul Codului penal aşa cum este deja în vigoare şi transpus în demotice de către comitetul înfiinţat conform art. 36 alin. 1 din Legea nr. 1406/83, are următorul conţinut: Legea nr. 1492 din 17/7 august 1950 “Ratificarea Codului penal” Articol unic. Se ratifică prezentul codul penal, elaborat de către Comitetul înfiinţat conform Legii-decret nr. 222/1947 şi cuprinde următoarele prevederi:”

4) Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în anul 1993. În dispoziţiile în care, pentru o anumită infracţiune, se prevede numai pedeapsa cu moartea, această pedeapsă se înlocuieşte cu detenţiunea pe viaţă; în cazul în care se prevede alternativ pedeapsa cu moartea şi o altă pedeapsă, pedeapsa dispusă este numai aceasta din urmă (a se vedea art. 33 alin. 1 din Legea nr. 2172/1993, art. 1 alin. 12 din Legea 2207/1994 şi, de asemenea, Legea nr. 2610/1998 şi Legea nr. 3289/2004, precum şi art. 7 alin. 3 din Constituţie).

5) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

6) Procurorii sunt desemnaţi ierarhic la instanţele pentru delicte, instanţele de apel sau la Curtea Supremă (Areios Pagos).

7) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

8) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

9) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

10) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

11) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

12) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

13) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

14) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

15) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

16) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

17) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

18) Din cauza undei neglijenţe în cursul diferitelor modificări suferite de acest alineat, legea face în mod eronat referire la „alin. 3” în loc de „alin. 5”.

19) Din cauza unei erori în cursul diferitelor modificări suferite de acest alineat, legea face în mod eronat referire la „alin. 1 şi 3 din art. 187” în loc de „alin. 1 şi 5 din art. 187”.

20) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

21) În art. 292A alin. 3 din Codul penal se face referire la art. 3 din Legea nr. 3674/2008.

22) Cu privire la pedeapsa cu moartea, a se vedea art. 18.

23) Art. 405 alin. 2 se referă la o dispoziţie a art. 404 care a fost abrogată.

24) În Cartea III a Codului penal grec, titlurile legilor enumerate prezintă importanţă numai din punct de vedere istoric. Prin urmare, ele nu sunt traduse în limba engleză şi sunt specificate doar cu numărul oficial şi anul intrării în vigoare.