Codul penal al Republicii Finlanda

Tudorel TOADER

Codul penal este structurat pe un număr de 51 capitole. Normele penale generale sunt cuprinse în capitolele 1-11, iar normele penale speciale sunt cuprinse în capitolele 12-51.

Norme penale cu caracter general (Capitolele 1-11)

Principalele particularităţi în raport de Codul penal român se referă la următoarele:

Amenda este stabilită prin sistemul zilelor-amendă, ale cărei limite sunt o zi-amendă şi 120 de zile-amendă. Cuantumul unei zile-amendă trebuie stabilit astfel încât să fie rezonabil în raport cu situaţia materială a condamnatului.
O zi-amendă este considerată rezonabilă dacă este în cuantum de o şaisprezecime din venitul lunar al condamnatului, din care se scad taxele şi impozitele stabilite prin lege şi o reducere forfetară pentru consumul de bază. Cuantumul va fi scăzut dacă persoana supusă pedepsei amenzii are obligaţii faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

Liberarea de probă sub supraveghere. Un deţinut poate fi plasat în afara închisorii, în libertate de probă sub supraveghere, efectuată prin mijloace tehnice sau de altă natură, timp de cel mult şase luni înainte de liberarea condiţionată sau de liberarea la termen, ca urmare a executării pedepsei.

Perioada de probă a liberării condiţionate. Perioada de probă, echivalentă cu durata pedepsei rămase la data liberării, începe la momentul liberării condiţionate a persoanei condamnate.

Tipurile de pedeapsă. Pedepsele generale sunt amenda penală sumară, amenda, închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării, munca în folosul comunităţii, pedeapsa sub supraveghere şi închisoarea cu executare.

Serviciul în folosul comunităţii. Un infractor care este condamnat la închisoare necondiţionată pe o durată determinată de cel mult opt luni va fi condamnat, în schimb, la serviciu în folosul comunităţii, cu excepţia cazului în care pedeapsa închisorii necondiţionate, pedeapsa monitorizată, serviciul în folosul comunităţii anterior, continuarea activităţii infracţionale sau alte motive întemeiate trebuie considerate impedimente pentru impunerea ordinului de serviciu în folosul comunităţii.

Pedeapsa monitorizată. Unui infractor care este condamnat la închisoare necondiţionată pe o durată determinată de cel mult şase luni trebuie, în schimb, să îi fie impusă o pedeapsă monitorizată pentru o perioadă similară de timp.

Normele penale speciale. (Capitolele 12-51)

Înaltă trădare. O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă sau printr-o manieră similară, prin constrângere ilegală sau prin încălcarea Constituţiei, cu scopul abrogării Constituţiei finlandeze sau al modificării acesteia, sau al modificării fundamentelor şi instituţiilor politice din Finlanda, comite o faptă care declanşează pericolul ca acest scop să fie atins, este condamnată pentru înaltă trădare.

Obstrucţionarea activităţii unui funcţionar public. O persoană care, fără a întrebuinţa sau a ameninţa cu violenţă, împiedică sau încearcă să împiedice executarea unui act oficial, sau să facă mai dificilă executarea actului, este condamnată pentru obstrucţionarea activităţii unui funcţionar public.

Darea de mită unui membru al Parlamentului, în formă agravată. În cazul în care, în darea de mită unui membru al Parlamentului, cadoul sau beneficiul este destinat să determine membrul să acţioneze, în mandatul său parlamentar, în beneficiul considerabil al persoanei care dă mita sau al altei persoane sau provoacă pierderi sau prejudicii considerabile pentru o altă persoană, se pedepseşte.

Revolta. Atunci când un grup intenţionează în mod clar să folosească violenţa împotriva unei persoane sau să provoace daune semnificative unei proprietăţi, o persoană care participă în mod activ la acţiunile grupului şi, în acest context, nu respectă o ordonanţă legală emisă de un funcţionar competent pentru a se dispersa, este condamnată pentru revoltă.

Deghizarea ilegală. O persoană care, în considerarea unei întruniri publice sau a unui eveniment public organizat într-un loc public sau a unei alte adunări publice organizate într-un loc public, poartă o deghizare, astfel încât să nu poată fi recunoscută şi intenţionează în mod clar să întrebuinţeze violenţă împotriva unei persoane sau să provoace daune unei proprietăţi este condamnată pentru deghizarea ilegală.

Infracţiune privitoare la protecţia animalelor. O persoană care, în mod intenţionat sau prin neglijenţă gravă, prin violenţă, împovărare excesivă, lipsă de îngrijire sau hrană necesară tratează un animal cu cruzime sau provoacă suferinţe inutile, dureri sau angoase unui animal, este pedepsită.

Încălcarea interdicţiei de comercializare a blănurilor de pisică sau de câine. O persoană care introduce pe piaţă blănuri de pisică sau de câine sau produse care conţin astfel de blănuri, este condamnată pentru violarea interdicţiei de comercializare a blănurilor de pisică sau de câine.

Distribuirea de materiale care conţin reprezentări de acte violente. O persoană care oferă spre vânzare sau închiriere, distribuie sau în alt mod oferă sau menţine disponibil sau, în acest scop, produce sau importă filme sau alte programe audiovizuale sau înregistrări sau fişiere de date care conţin astfel de filme sau programe audiovizuale care conţin proiecţii de violenţă brutală este condamnată pentru distribuirea de materiale care conţin reprezentări de acte de violenţă se pedepseşte.

Obscenitatea publică. O persoană care execută în mod public un act obscen care cauzează ofensă este, cu excepţia cazului în care pedeapsa pentru faptă este prevăzută într-o altă lege, pedepsită.

Confiscarea în legătură cu o infracţiune privitoare la protecţia animalelor. Animalele la care se face referire în interdicţia de a deţine animale şi care sunt deţinute sau păstrate de persoana care face obiectul interdicţiei la data la care a fost impusă, vor fi supuse confiscării de către stat. În mod similar, animalele care fac obiectul unei încălcări a interdicţiei de stăpânire a animalelor vor fi confiscate de către stat. Confiscarea se dispune indiferent de proprietarul animalelor în cauză. În schimbul animalelor care fac obiectul unei încălcări a interdicţiei de a deţine animale, va fi dispusă împotriva persoanei vinovate confiscarea valorii acestora.

Manipularea ilegală a moştenirii genetice. O persoană care efectuează cercetări care implică manipularea integrităţii umane sau a unui embrion uman sau a unui făt uman şi care are drept scop să facă posibilă clonarea umană, generarea unui om prin combinarea embrionilor, sau generarea unui om prin combinarea celulelor germinale umane şi a unui material genetic animal, este condamnată pentru manipularea ilegală a moştenirii genetice.

Hărţuirea prin comunicaţii. O persoană care, cu intenţia de a deranja, trimite în mod repetat mesaje sau efectuează apeluri către o altă persoană, astfel încât fapta conduce la provocarea unui deranj considerabil sau a unei vătămări, este condamnată pentru hărţuirea prin comunicaţii.

Defăimarea. O persoană care răspândeşte informaţii false sau o insinuare falsă privitoare la o altă persoană, astfel încât fapta conduce la provocarea de daune sau suferinţe persoanei respective sau face persoana respectivă subiect de dispreţ, sau denigrează o altă persoană, este condamnată. În mod similar, o persoană care răspândeşte informaţii false sau o insinuare falsă despre o persoană decedată, astfel încât fapta conduce la provocarea de suferinţe unei persoane căreia persoana decedată i-a fost deosebit de apropiată, este condamnată pentru defăimare.

Nesupravegherea animalelor. Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a păzi animalul, periculos pentru oameni, pentru care este responsabilă, va fi condamnată pentru nesupravegherea animalelor. Instanţa poate dispune ca animalul să fie sacrificat dacă acest act este justificat de periculozitatea animalului.

Codul penal al Republicii Finlanda

(39/1889, amendamente până la 766/2015 inclusiv)

Capitolul 1

Sfera de aplicare a legii penale în Finlanda (626/1996)

Secţiunea 1. Infracţiune comisă în Finlanda

(1) Legea finlandeză se aplică în cazul unei infracţiuni comise în Finlanda.

(2) Aplicarea legii finlandeze în cazul unei infracţiuni comise în zona economică a Finlandei intră sub incidenţa Legii privind zona economică a Finlandei (1058/2004) şi Legii privind protecţia mediului în navigaţie (300/1979). (1680/2009)

Secţiunea 2. Infracţiune legată de un vas finlandez (626/1996)

(1) În cazul unei infracţiuni comise la bordul unui vas finlandez sau al unei aeronave finlandeze se aplică legea finlandeză, dacă infracţiunea a fost comisă

(1) în timp ce vasul se afla în apele internaţionale sau într-un teritoriu ce nu aparţine niciunui stat sau dacă aeronava se afla în sau deasupra unui astfel de teritoriu, sau

(2) atunci când vasul se afla pe teritoriul unui stat sau când aeronava se afla în sau deasupra unui astfel de teritoriu şi infracţiunea a fost comisă de către comandantul vasului sau aeronavei, de un membru al echipajului acestora, de un pasager sau de o altă persoană aflată la bord în orice altă calitate.

(2) Legea finlandeză se aplică, de asemenea, în cazul unei infracţiuni comise în afara Finlandei de către comandantul unui vas sau al unei aeronave sau de către un membru al echipajului acestora dacă, prin comiterea acelei infracţiuni, făptuitorul îşi încalcă îndatoririle legale ce îi revin în calitate de comandant al vasului sau aeronavei sau de membru al echipajului acestora.

Secţiunea 3. Infracţiune îndreptată împotriva Finlandei (626/1996)

(1) Legea finlandeză se aplică în cazul unei infracţiuni comise în afara Finlandei şi care este îndreptată împotriva Finlandei.

(2) O infracţiune va fi considerată ca îndreptată împotriva Finlandei

(1) dacă este vorba despre o infracţiune de trădare sau de înaltă trădare,

(2) dacă fapta a încălcat sau periclitat într-un alt fel, în mod grav, drepturile sau interesele militare sau economice ale Finlandei, sau

(3) dacă infracţiunea a fost îndreptată împotriva unei autorităţi finlandeze.

Secţiunea 4. Infracţiune comisă în exerciţiul unei funcţii publice şi infracţiune militară (626/1996)

(1) Legea finlandeză se aplică infracţiunilor la care se face referire în Capitolul 40 al prezentului Cod şi care au fost comise în afara Finlandei de către una din persoanele menţionate în Capitolul 40, secţiunea 11, paragrafele (1), (2), (3) şi (5). (604/2002)

(2) Legea finlandeză se aplică, de asemenea, şi în cazul unei infracţiuni din cele menţionate în Capitolul 45, comise în afara Finlandei de către o persoană ce intră sub incidenţa prevederilor Capitolului respectiv.

Secţiunea 5. Infracţiune îndreptată împotriva unui finlandez (626/1996)

Legea finlandeză se aplică în cazul unei infracţiuni comise în afara Finlandei şi care este îndreptată împotriva unui cetăţean finlandez, unei societăţi comerciale, fundaţii sau altei persoane juridice finlandeze sau a unui străin care are reşedinţa permanentă în Finlanda dacă, potrivit legii Finlandeze, fapta poate fi pedepsită cu peste şase luni de închisoare.

Secţiunea 6. Infracţiuni comise de un finlandez (626/1996)

(1) Legea finlandeză se aplică în cazul unei infracţiuni comise în afara teritoriului Finlandei de către un cetăţean finlandez. În cazul în care infracţiunea a fost comisă într-un teritoriu ce nu aparţine niciunui stat, o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru aplicarea unei pedepse este aceea ca, în condiţiile legii din Finlanda, fapta să fie pedepsită cu peste şase luni închisoare.

(2) Persoana care, la data comiterii infracţiunii, era cetăţean finlandez sau care este cetăţean finlandez la data trimiterii în judecată este considerată cetăţean finlandez.

(3) Următorii sunt consideraţi echivalenţi ai unui cetăţean finlandez:

(1) o persoană care a avut reşedinţa permanentă în Finlanda la data comiterii infracţiunii sau are reşedinţa permanentă în Finlanda la data începerii judecăţii, şi

(2) o persoană care a fost reţinută în Finlanda şi care la începutul procesului este cetăţean danez, islandez, norvegian sau suedez sau care în acel moment avea domiciliul într-una din acele ţări.

Secţiunea 7. Infracţiune internaţională (626/1996)

(1) Legea finlandeză se aplică şi în cazul unei infracţiuni comise în afara Finlandei, într-un loc în care caracterul incriminatoriu al actului, indiferent de legea aplicabilă în locul în care aceasta a fost comisă, se bazează pe un acord la care Finlanda este parte sau pe o altă lege sau regulament cu caracter obligatoriu pentru Finlanda în plan internaţional (infracţiune internaţională). Alte prevederi referitoare la aplicarea acestei secţiuni vor fi emise prin Decret.

(2) Indiferent de legea aplicabilă în locul comiterii faptei, legea finlandeză se aplică şi în cazul unei infracţiuni la regimul explozivilor nucleari sau în cazul pregătirii unei infracţiuni din sfera periclitării securităţii, care este considerată o infracţiune la care se face referire în Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Tratatele la care Finlanda este parte 15/2001). (841/2003)

(3) Indiferent de legea aplicabilă în locul comiterii faptei, legea Finlandeză se aplică şi în cazul traficului de persoane, al traficului de persoane în formă agravată şi al infracţiunilor la care se face referire în Capitolul 34(a), comise în afara Finlandei. (650/2004)

Decret privind aplicarea Capitolului 1, secţiunea 7 din Codul penal (627/1996)

Secţiunea 1

(1) În aplicarea Capitolului 1, secţiunea 7 din Codul Penal, următoarele infracţiuni sunt considerate infracţiuni internaţionale:

(1) falsificarea de monedă, pregătirea falsificării de monedă sau folosirea de monedă falsificată, la care se face referire în Convenţia privind combaterea falsificării banilor (Tratatele la care Finlanda este parte 47/1936) şi falsificarea monedei euro, la care se face referire la articolul 7,
paragraful 2 al Deciziei-cadru a Consiliului, din data de 29 mai 2000, privind consolidarea, prin sancţiuni penale sau de altă natură, a protecţiei împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro (Jurnalul Oficial Monitorul L 140, 14 iunie 2000), (370/2001);

(2) crimele împotriva umanităţii, crimele împotriva umanităţii în formă agravată, crimele de război, crimele de război în formă agravată definite în Carta de la Roma a Tribunalului Penal Internaţional (Tratatele la care Finlanda este parte 56/2002) sau alte fapte penale corespondente pedepsite de lege, ce sunt considerate încălcări grave ale Convenţiilor de la Geneva pentru îmbunătăţirea tratamentului răniţilor aparţinând forţelor armate din teatrele de operaţii, bolnavilor şi naufragiaţilor aparţinând forţelor navale în misiune pe mare, referitoare la tratamentul prizonierilor de război şi referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război (Tratatele la care Finlanda este parte 8/1955), precum şi Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva, cu privire la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Tratatele la care Finlanda este parte 82/1980), (286/2008);

(3) genocidul şi pregătirea genocidului, la cere se face referire în Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid (Tratatele la care Finlanda este parte 5/1960);

(4) infracţiunile la regimul stupefiantelor, infracţiunile în formă agravată la regimul stupefiantelor, pregătirea unei infracţiuni la regimul stupefiantelor, sprijinirea unei infracţiuni la regimul stupefiantelor, sprijinirea unei infracţiuni în formă agravată la regimul stupefiantelor şi infracţiunea de tăinuire, aşa cum sunt acestea definite de Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 (Tratatele la care Finlanda este parte 43/1965), Protocolul de modificare a Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 (Tratatele la care Finlanda este parte 42/1975), Convenţia asupra substanţelor psihotrope (Tratatele semnate de Finlanda 60/1976) şi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope (Tratatele la care Finlanda este parte 44/1994), (1014/2006);

(5) orice act de preluare a controlului asupra unei aeronave sau orice faptă incriminabilă, prin care autorul, acţionând în mod ilegal, recurgând la forţă sau la ameninţarea cu forţa, preia controlul asupra unei aeronave, act care trebuie considerat infracţiunea la care se face referire în Convenţia pentru combaterea deturnărilor de aeronave (Tratatele la care Finlanda este parte 62/1971);

(6) orice faptă de natură penală de încălcare a regulilor de trafic sau de încălcare, în formă agravată, a regulilor de trafic, pregătirea unei infracţiuni de risc sau orice altă faptă incriminabilă, ce trebuie considerată infracţiune, la care se face referire în Convenţia pentru combaterea actelor ilegale săvârşite împotriva siguranţei aeronavelor civile (Tratatele la care Finlanda este parte 56/1973);

(7) omorul, agresiunea sau privarea de libertate îndreptate împotriva unei persoane aflate sub protecţie internaţională sau atacul în forţă asupra unor clădiri şi spaţii oficiale, asupra locuinţei şi mijloacelor de transport aparţinând unei astfel de persoane protejate sau o ameninţare cu oricare din aceste fapte, la care se face referire în Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea crimelor îndreptate împotriva persoanelor aflate sub protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor diplomatici (Tratatele la care Finlanda este parte 63/1978);

(8) luarea de ostatici sau un alt act de privare de libertate la care se face referire în Convenţia împotriva luării de ostatici (Tratatele la care Finlanda este parte 38/1983);

(9) actele de tortură înfăptuite cu scopul de a obţine mărturisiri, agresiunea, agresiunea în formă agravată sau orice act care trebuie considerat un act de tortură, la care se face referire în Convenţia împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante (Tratatele la care Finlanda este parte 60/1989);

(10) orice faptă care constituie infracţiune la regimul instalaţiilor nucleare, infracţiune de punere în pericol a sănătăţii, infracţiune la regimul de utilizare a energiei nucleare şi orice altă faptă comisă cu folosirea de materiale nucleare, ce trebuie considerată infracţiune la care se face referire în Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (Tratatele la care Finlanda este parte 72/1989);

(11) orice faptă de privare de libertate, privare de libertate în formă agravată, răpire, sabotaj, punere în pericol sau orice altă faptă care trebuie considerată infracţiune la care se face referire în Convenţia europeană privind combaterea terorismului (Tratatele la care Finlanda este parte 16/1990), (353/1997), precum şi orice faptă de omor, agresiune, privare de libertate sau tâlhărie, îndreptată împotriva unei persoane la bordul unui vas sau al unei aeronave sau deturnare, furt sau avariere a unui vas, a unei aeronave sau a unor bunuri la bordul unui vas sau unei aeronave, care trebuie considerată un act de piraterie, conform Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (Tratatele la care Finlanda este parte 50/1996), (118/1999);

(12) orice act de încălcare a interzicerii armelor chimice, la care se face referire în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi utilizării armelor chimice şi distrugerea acestora (Tratatele la care Finlanda este parte 19/1997), (118/1999);

(13) orice act ilegal îndreptat împotriva siguranţei navigaţiei maritime, la care se face referire în Convenţia privind combaterea actelor ilegale îndreptate împotriva siguranţei navigaţiei maritime (Tratatele la care Finlanda este parte 11/1999), (537/2000);

(13(a)) orice act de încălcare a interzicerii armelor biologice, la care se face referire în Protocolul privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor bacteriologice de luptă (Tratatele la care Finlanda este parte 23/1929) şi Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor bacteriologice (biologice) şi a armelor cu toxine şi distrugerea acestora (Tratatele la care Finlanda este parte 15/1975), (286/2008);

(14) orice act ilegal îndreptat împotriva platformelor fixe amplasate pe platforma continentală, la care se face referire în Protocolul privind combaterea actelor ilegale îndreptate împotriva siguranţei platformelor fixe aflate pe platforma continentală (Tratatele la care Finlanda este parte 44/2000), (739/2001);

(15) orice infracţiune îndreptată împotriva Naţiunilor Unite şi personalului asociat acestora, la care se face referire în Convenţia privind securitatea Naţiunilor Unite şi personalului asociat (Tratatele la care Finlanda este parte 2-3/2001), (510/2002);

(16) orice infracţiune îndreptată împotriva unui loc de interes public, edificiu de stat sau guvernamental, sistem de transport public sau element de infrastructură, la care se face referire în Convenţia privind combaterea atentatelor teroriste cu bombă (Tratatele la care Finlanda este parte 60/2002);

(17) orice act de finanţare a terorismului, la care se face referire în Convenţia privind combaterea finanţării terorismului (Tratatele la care Finlanda este parte 74/2002), (859/2003);

(18) orice act deliberat de omor sau vătămare corporală gravă îndreptat împotriva civililor, la care se face referire în Protocolul privind interzicerea sau limitarea folosirii minelor, armelor-capcană şi altor dispozitive, modificat la 3 mai 1996 (Tratatele la care Finlanda este parte 91/1998) (859/2003).

(2) Tentativa pedepsibilă şi participaţia penală la comiterea unei infracţiuni din cele prevăzute în subsecţiunea 1 constituie şi ele infracţiuni internaţionale.

Secţiunea 8. Alte infracţiuni comise în afara teritoriului Finlandei (626/1996)

Legea finlandeză se aplică unei infracţiuni comise în afara teritoriului Finlandei care, în conformitate cu legea finlandeză, se pedepseşte cu mai mult de şase luni de închisoare, dacă statul pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea cere punerea sub acuzare şi judecarea vinovatului de către o instanţă finlandeză sau ca autorul infracţiunii să fie extrădat pentru fapta comisă, dar cererea de extrădare nu a fost aprobată.

Secţiunea 9. Răspunderea penală a persoanei juridice (626/1996)

În cazul în care, în virtutea prezentului capitol, legea finlandeză este aplicabilă infracţiunii, legea finlandeză este de asemenea aplicabilă pentru determinarea răspunderii penale a persoanei juridice.

Secţiunea 10. Locul săvârşirii infracţiunii (626/1996)

(1) Locul săvârşirii infracţiunii este atât locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, cât şi locul unde s-au produs urmările acesteia, după cum sunt definite de lege. În cazul unei infracţiuni omisive, se consideră că aceasta a fost săvârşită atât în locul în care autorul ar fi trebuit să acţioneze, precum şi în locul în care s-au produs urmările cuprinse în definiţia legală a infracţiunii.

(2) Dacă infracţiunea rămâne în stadiul de tentativă, ea este considerată comisă în locul în care, dacă ar fi fost consumată, s-ar fi produs urmările cuprinse în definiţia legală a infracţiunii sau unde autorul consideră că ar fi trebuit să se producă urmările.

(3) Infracţiunea comisă de către un instigator sau un complice este considerată a fi comisă atât în locul unde au fost săvârşite actele de complicitate, cât şi în locul unde se consideră că infracţiunea a fost săvârşită de către autor.

(4) Dacă locul săvârşirii faptei nu va fi stabilit cu certitudine, însă există motive justificate să se considere că acesta a fost pe teritoriul Finlandei, se consideră că respectiva infracţiune a fost comisă pe teritoriu finlandez.

Secţiunea 11. Cerinţa dublei incriminări (626/1996)

(1) Dacă infracţiunea a fost comisă în afara teritoriului ţării, legea finlandeză va fi aplicată în virtutea secţiunilor 5, 6 şi 8 numai dacă fapta este sancţionată şi conform legii ţării unde a fost săvârşită şi dacă există posibilitatea ca o instanţă de pe teritoriul acelui stat să emită o hotărâre având ca obiect respectiva infracţiune. În acest caz, sancţiunea aplicată în Finlanda nu va fi mai severă decât sancţiunea prevăzută de legea aplicabilă în locul săvârşirii faptei.

(2) Chiar dacă fapta nu se pedepseşte, conform legii aplicabile locului săvârşirii faptei, se aplică legea finlandeză, dacă infracţiunea a fost comisă de un cetăţean finlandez sau de către o persoană la care se face referire în secţiunea 6, subsecţiunea 3(1) şi dacă sancţiunea a fost reglementată în

(1) secţiunile 5 şi 6 din Capitolul 11, dacă fapta constituie o crimă de război sau o crimă de război în formă agravată, la care se face referire în articolul 15 din Protocolul al doilea al Convenţiei de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat sau un act de participare la aceste infracţiuni,

(2) secţiunile 1-9 din Capitolul 15, conform secţiunii 12(a) din capitolul menţionat,

(3) secţiunile 1-3 din Capitolul 16, chiar dacă cel împotriva căruia este îndreptată infracţiunea este o persoană menţionată în Capitolul 40, secţiunea 11, alineatele (2), (3) şi (5) sau un funcţionar public străin în serviciul Curţii Internaţionale Penale,

(4) secţiunile 13, 14, 14(a) şi 14(b) din Capitolul 16, chiar dacă dispoziţiile sunt aplicate conform secţiunii 20 a Capitolului menţionat,

(5) secţiunile 18, 18(a) sau 19 din Capitolul 17,

(6) secţiunile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 sau 8(a)-8(c) din Capitolul 20,

(7) secţiunile 9 sau 9(a) din Capitolul 20, dacă fapta este săvârşită împotriva unei persoane care nu a împlinit încă vârsta de 18 ani,

(8) secţiunile 5 sau 6 din Capitolul 21, secţiunile 1 sau 2 din Capitolul 21
sau secţiunea 8 din Capitolul 25, dacă fapta constituie căsătorie forţată, mutilare genitală feminină, avort forţat sau sterilizare forţată, după cum sunt reglementate în articolele 37, 38 sau 39 din Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, a mutilării genitale feminine,

(9) secţiunile 7, 7(a), 8 sau 8(a) din Capitolul 30, chiar dacă prevederile sunt aplicate în virtutea secţiunii 14 din respectivul capitol,

(10) secţiunile 1-4 sau 4(a) din Capitolul 40, dacă infractorul este membru al parlamentului, funcţionar public străin sau membru al unui parlament străin. (376/2015)

Secţiunea 12. Urmărirea penală efectuată de Procurorul general

(1) Niciun dosar penal nu va fi cercetat în Finlanda fără un ordin de urmărire penală emis de Procurorul general, dacă

(1) infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului ţării,

(2) un străin a comis infracţiunea la bordul unei nave străine, dacă nava se afla în apele teritoriale finlandeze sau la bordul unei aeronave străine, dacă aeronava se afla în spaţiul aerian finlandez şi dacă infracţiunea nu a avut ca subiect pasiv statul finlandez, un cetăţean finlandez, un străin cu drept de rezidenţă permanentă în Finlanda sau o companie, fundaţie sau altă persoană juridică finlandeză.

(2) Cu toate acestea, nu este necesar un ordin al Procurorului general, dacă

(1) infracţiunea a fost săvârşită de către un cetăţean finlandez sau de o persoană care, conform secţiunii 6, este considerată echivalentul unui cetăţean finlandez şi subiectul pasiv este Finlanda, un cetăţean finlandez, un străin cu drept de rezidenţă permanentă în Finlanda sau o companie, fundaţie sau orice persoană juridică finlandeză,

(2) infracţiunea a fost comisă în Danemarca, Islanda, Norvegia sau Suedia şi procurorul competent teritorial a solicitat ca procesul având ca obiect infracţiunea să fie judecată de către o instanţă finlandeză, (441/2011)

(3) infracţiunea a fost comisă la bordul unui vas finlandez, în timp ce acesta se afla în largul mării sau într-un teritoriu ce nu aparţine niciunui Stat sau la bordul unei aeronave finlandeze aflate în sau deasupra unui astfel de teritoriu,

(4) infracţiunea a fost comisă la bordul unui vas sau al unei aeronave, în timp ce se afla în trafic regulat între puncte finlandeze sau între un punct din Finlanda şi unul din Danemarca, Islanda, Norvegia sau Suedia,

(5) infracţiunea va fi judecată în cadrul unui proces penal, conform Codului de procedură al Curţii Militare (326/1983) sau

(6) există o dispoziţie legală care prevede că Preşedintele Republicii sau al Parlamentului trebuie să dispună care sunt acuzaţiile care trebuie aduse.

Secţiunea 13. Hotărâri străine (626/1996)

(1) În Finlanda nu se pot aduce acuzaţii dacă există deja o hotărâre definitivă în statul în care infracţiunea a fost comisă sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi

(1) acuzaţiile au fost respinse,

(2) pârâtul a fost considerat vinovat şi s-a dispus renunţarea la executarea pedepsei,

(3) pedeapsa a fost executată sau este în curs de executare,

(4) conform legii din statul în care s-a emis hotărârea, executarea pedepsei s-a prescris (814/1998).

(2) Cu toate acestea, în pofida prevederilor subsecţiunii 1 de mai sus, Procurorul general poate dispune punerea sub acuzare în Finlanda dacă hotărârea judecătorească pronunţată în străinătate nu a fost dată în urma unei cereri formulate de o autoritate finlandeză pentru judecarea cauzei şi pronunţarea unei sentinţe sau pe o cerere de extrădare, înaintată de autorităţile finlandeze, şi

(1) în baza secţiunii 3, se consideră că infracţiunea a fost îndreptată împotriva Finlandei,

(2) fapta constituie o infracţiune comisă în exerciţiul unei funcţii publice sau o infracţiune militară, la care se face referire în secţiunea 4,

(3) fapta constituie o infracţiune internaţională, din cele la care se face referire în secţiunea 7, sau

(4) conform prevederilor secţiunii 10, se consideră că infracţiunea a fost comisă şi în Finlanda. Cu toate acestea, Procurorul general nu poate dispune punerea sub acuzare pentru o infracţiune care a fost comisă parţial pe teritoriul acelui stat al Uniunii Europene în care a fost pronunţată hotărârea. (814/1998)

[Subsecţiunea 3 a fost abrogată; 515/2003)]

Secţiunea 14. Prevederi cu titlu de referinţă (626/1996)

În materia extrădării pentru săvârşirea unei infracţiuni şi a altor situaţii de cooperare judiciară internaţională, precum şi în materia imunităţii, în anumite cazuri, a persoanelor care iau parte la un proces sau la urmărirea penală se aplică dispoziţii separate.

Secţiunea 15. Tratate şi legi internaţionale care obligă Finlanda (626/1996)

Dacă un tratat internaţional cu valoare de lege sau un alt statut sau regulament aplicabil Finlandei restrânge, în anumite cazuri, domeniul de aplicare a legii penale finlandeze, în comparaţie cu dispoziţiile prezentului capitol, restrângerea se aplică conform înţelegerii. În ciuda dispoziţiilor prezentului capitol, se vor aplica şi limitările asupra legii penale finlandeze, conform regulilor internaţionale general recunoscute.

Capitolul 2

Pedepse

[Secţiunea 1 a fost abrogată (515/2003)]

[Secţiunea 2 a fost abrogată (780/2005)]

Secţiunea 3 (613/1974)

(1) În cazul în care o infracţiune se pedepseşte prin lege cu privarea de libertate într-un penitenciar, va fi pronunţată o hotărâre de pedeapsă cu închisoarea, în loc de privarea de libertate într-un penitenciar.

(2) Se va pronunţa o hotărâre de detenţiune pe viaţă, în loc de privarea de libertate într-un penitenciar pe viaţă. Se va pronunţa o hotărâre de pedeapsă cu închisoarea pe un termen limitat, în loc de privarea de libertate într-un penitenciar pe termen limitat şi se va utiliza grila de pedepse prevăzută pentru pedepsele privative de libertate executate în penitenciar. În cazul în care nu au fost prevăzute limite maxime şi minime specifice, se va pronunţa o hotărâre de condamnare la închisoare de la şase luni la doisprezece ani, în loc de pedeapsa cu privarea de libertate într-un penitenciar.

(3) În cazul în care legea nu dispune altfel, maximul perioadei de încarcerare aplicate în baza unei prevederi penale intrate în vigoare înainte de 1 iulie 1975 este de patru ani.

(4) Dispoziţiile privitoare la privarea de libertate într-un penitenciar pe viaţă se aplică şi în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă.

[Secţiunile 4 şi 5 au fost abrogate; 550/1999)]

Secţiunea 6

Când pedeapsa este stabilită în raport cu valoarea bunurilor, se ia în considerare valoarea bunurilor de la momentul săvârşirii faptei.

Secţiunea 7 (782/1989)

(1) Îndepărtarea din funcţie, la care fac referire dispoziţiile capitolelor 11 şi 40 din prezentul cod cuprinde pierderea dreptului de a ocupa funcţia publică sau a poziţiei din care a fost săvârşită infracţiunea. Dacă funcţionarul public s-a transferat din postul din care a fost săvârşită infracţiunea într-un alt post corespondent, îndepărtarea sa din funcţie include pierderea dreptului de a ocupa postul respectiv. (990/2009)

(2) În cazurile cuprinse în Secţiunea 10 din prezentul Capitol, îndepărtarea din funcţie include pierderea dreptului de a ocupa demnităţile publice sau funcţiile pe care persoana condamnată le exercita în momentul în care a fost emisă hotărârea.

[Secţiunile 8 şi 9 au fost abrogate; 782/1998)]

Secţiunea 10 (604/2002)

(1) Un funcţionar public, o persoană aleasă să exercite o funcţie publică sau o persoană care exercită o autoritate publică, care este condamnată la detenţie pe viaţă va fi îndepărtată din funcţie. Persoana este îndepărtată şi dacă este condamnată la pedeapsa cu închisoarea de minim doi ani, cu excepţia cazului în care instanţa consideră că săvârşirea infracţiunii nu demonstrează că persoana ar fi nepotrivită să fie funcţionar public sau să exercite o demnitate publică.

(2) Dacă persoana menţionată în subsecţiunea 1 este condamnată pentru o infracţiune intenţionată pentru o perioadă mai mică de doi ani, ea va fi îndepărtată din funcţie dacă infracţiunea comisă demonstrează că nu este potrivită să exercite un mandat public sau să fie funcţionar public. Cu toate acestea, un membru din consiliul director al unei societăţi de stat, care a fost ales printr-un vot general nu va fi îndepărtat din funcţie în temeiul acestei secţiuni.

[Secţiunea 11 a fost abrogată; 1/1969)]

[Secţiunea 12 a fost abrogată; 604/2002)]

Secţiunea 13 (780/2005)

(1) Dacă un deţinut sau o persoană arestată preventiv comite o infracţiune în penitenciar sau în timpul în care se află sub supravegherea unui funcţionar al Agenţiei pentru Executarea Sancţiunilor Penale, pentru care pedeapsa nu este mai severă decât amenda, se va aplica o sancţiune disciplinară, conform Capitolului 15 din Legea închisorilor (767/2005) şi Capitolului 10 din Legea privind arestul preventiv (768/2005). Dacă infracţiunea va fi sancţionată cu o pedeapsă mai severă decât amenda, aceasta va fi sesizată organelor de poliţie sau unei alte autorităţi cu competenţe în cercetarea faptelor înaintea de sesizarea instanţei. (731/2011)

(2) Dacă un deţinut sau o persoană arestată preventiv comite o infracţiune în afara penitenciarului, aceasta va fi raportată către poliţie sau către organele de urmărire penală.

[Secţiunea 14 a fost abrogată; 1/1969)]

Secţiunea 14(a) (578/1995)

(1) Unei persoane condamnate pentru infracţiunile de trădare sau înaltă trădare sau pentru altă infracţiune la închisoare pentru minim doi ani, i se va aplica degradarea militară, cu excepţia cazului în care, având în vedere natura infracţiunii, circumstanţele care au condus la comiterea infracţiunii şi s-au manifestat ca urmare a acesteia, precum şi celelalte consecinţe ale degradării militare suferite de autor, se consideră că această pedeapsă este nerezonabilă.

(2) Cu toate acestea, niciunei persoane nu i se poate retrage gradul militar cel mai mic. (559/2000)

[Secţiunea 15 a fost abrogată; 395/2015)]

[Secţiunea 16 a fost abrogată; 875/2001)]

[Secţiunea 17 a fost abrogată; 463/2003)]

Secţiunea 18

În anumite cazuri pot fi aplicate, în mod separat şi alte sancţiuni decât cele menţionate în prezentul capitol, conform dispoziţiilor următoare din prezentul cod.

Capitolul 2(a)

Amenda, conversia pedepsei şi taxa penală sumară (550/1999)

Amenda

Secţiunea 1. Numărul de zile-amendă (550/1999)

(1) Amenda este stabilită prin sistemul zilelor-amendă, ale cărei limite sunt o zi-amendă şi 120 de zile-amendă.

(2) Capitolul 7 cuprinde dispoziţii referitoare la minimul şi maximul zilelor-amendă în cazul convertirii unui cumul de pedepse în amendă.

(3) În cazuri speciale, minimul şi un maximul special vor fi stabilite printr-o lege, urmând a se încadra în limitele stabilite în subsecţiunea 1.

(4) Nu sunt aplicabile minimele şi maximele speciale stabilite printr-o lege adoptată înainte de 1 iunie 1969.

Secţiunea 2. Cuantumul unei zile-amendă (808/2007)

(1) Cuantumul unei zile-amendă trebuie stabilit astfel încât să fie rezonabil în raport cu situaţia materială a condamnatului.

(2) O zi-amendă este considerată rezonabilă dacă este în cuantum de o şaisprezecime din venitul lunar al condamnatului, din care se scad taxele şi impozitele stabilite prin lege şi o reducere forfetară pentru consumul de bază. Cuantumul va fi scăzut dacă persoana supusă pedepsei amenzii are obligaţii faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

(3) Baza primară pentru calculul venitului lunar al condamnatului#160;o constituie venitul care reiese din ultima declaraţie de impozitare a persoanei sancţionate cu amenda. Dacă venitul persoanei amendate nu poate fi stabilit cu exactitate din evidenţele fiscale sau dacă acesta s-a modificat în mod esenţial de la data ultimei impozitări, el va fi evaluat pe baza altor informaţii.

(4) În instanţă, ziua-amendă este stabilită pe baza informaţiilor disponibile în momentul desfăşurării procesului, iar în cadrul procedurii de urmărire penală, ziua-amendă este stabilită pe baza Legii privind amenda penală sumară (754/2010), pe baza informaţiilor disponibile în momentul stabilirii amenzii sau la data la care a fost formulată cererea de aplicare a unei amenzi penale sumare. Cu toate acestea, procurorul va stabili valoarea unei zile-amendă pe baza informaţiilor disponibile în momentul emiterii dispoziţiei de amendă, dacă a devenit evident faptul că solvabilitatea persoanei pentru care a fost formulată cererea de aplicare a unei amenzi penale sumare s-a modificat, între timp, în mod esenţial. (755/2010)

[Subsecţiunea 4 a fost modificată prin Legea nr. 755/2010 şi va intra în vigoare la o dată ce urmează a fi stabilită ulterior prin Lege. Conţinutul anterior al acesteia este:]

(4) În instanţă, ziua-amendă este stabilită pe baza informaţiilor disponibile în momentul desfăşurării procesului, iar în cadrul procedurii de urmărire penală, ziua-amendă este stabilită pe baza informaţiilor disponibile în momentul în care a fost formulată cererea de aplicare a unei dispoziţii penale. Cu toate acestea, procurorul va stabili valoarea unei zile-amendă pe baza informaţiilor disponibile în momentul emiterii dispoziţiei penale, dacă a devenit evident faptul că solvabilitatea persoanei pentru care a fost formulată cererea de aplicare a unei amenzi penale sumare s-a modificat, între timp, în mod esenţial.

(5) Prevederi mai detaliate referitoare la calculul venitului mediu lunar, la rotunjirea cuantumului zilei-amendă, la cuantumul deducerii în sumă fixă pentru consumul de bază, la modalitatea în care obligaţia de întreţinere trebuie luată în calcul şi la cuantumul minim al unei zile-amendă vor fi adoptate printr-un Decret.

Secţiunea 3. Cuantumul total al amenzii (550/1999)

(1) Cuantumul total al amenzii este egal cu numărul de zile-amendă înmulţit cu valoarea unei zile-amendă.

(2) Se poate stabili prin Decret ca valoarea totală a unei amenzi aplicate pentru anumite infracţiuni să fie majorată, în aşa fel încât să ajungă la nivelul maxim al amenzii penale sumare prevăzut de lege pentru acelaşi tip de infracţiune.

(3) Capitolul 7, secţiunea 3(a) conţine prevederi referitoare la majorarea sumei totale atunci când se procedează la stabilirea unei pedepse comune pentru infracţiuni pedepsite de lege cu plata unei amenzi sau cu o amendă penală sumară. (755/2010).

Pedeapsa rezultată prin conversie

Secţiunea 4. Aplicarea unei pedepse rezultate prin conversie (578/2008)

(1) O persoană care a fost condamnată la plata unei amenzi şi de la care nu s-a reuşit colectarea amenzii dispuse, va fi condamnată la închisoare în locul amenzii neplătite. Pedeapsa prin conversie este aplicată în cazul unei somaţii cu amenda, a cărei colectare nu a fost efectuată, în cazul în care instanţa a impus o astfel de pedeapsă pentru a asigura buna desfăşurare a procedurii judiciare sau în baza Codului de executare (705/2007). Nicio altă formă de somaţie cu amenda nu va fi convertită în pedeapsa cu închisoarea.

[subsecţiunea 2 va intra în vigoare la o dată ce urmează să fie stabilită prin lege:]

(2) Cu toate acestea, o amendă nu va fi convertită în pedeapsa cu închisoarea, dacă:

(1) amenda a fost aplicată în cadrul procedurii prevăzute de Legea privind aplicarea amenzilor şi a amenzilor penale sumare;

(2) numărul zilelor-amendă neachitate este mai mic de 20;

(3) infracţiunea sancţionată cu amenda a fost comisă înainte ca autorul să împlinească vârsta de 18 ani. (731/2015)

Secţiunea 5. urata pedepsei rezultate prin conversie (983/2005)

(1) Se dispune pedeapsa de conversie pentru amendă, astfel încât trei zile-amendă neexecutate corespund unei zile de închisoare. Dacă numărul de zile-amendă care urmează să fie convertite nu este divizibil cu trei, restul nu este convertit. În cazul în care a fost plătită doar o parte din ziua-amendă, respectiva zi-amendă este considerată neplătită.

(2) Atunci când este dispusă o pedeapsă de conversie pentru un avertisment cu amendă aplicată ca sumă forfetară în euro, fiecare fracţiune de 30 de euro corespunde unei zile de închisoare.

(3) Cu toate acestea, o pedeapsă de conversie va fi dispusă pentru cel puţin 4 zile şi cel mult 60 de zile. O pedeapsă de conversie nu va fi pronunţată în lipsa unui motiv special, în cazul în care numărul de zile-amendă neachitate este mai mic de 12 sau suma neachitată corespunzătoare pedepsei cu zile-amendă aplicate este mai mică de 120 de euro.

(4) În cazul în care două sau mai multe amenzi urmează a fi convertite în acelaşi timp, se dispune o singură pedeapsă de conversie, în conformitate cu subsecţiunea 3. În acest caz, un avertisment cu amendă corespunde unei amenzi.

(5) În baza motivelor prevăzute în secţiunea 6, subsecţiunea 1 sau secţiunea 7, instanţa poate dispune o pedeapsă de conversie mai scurtă decât cea prevăzută în prezenta secţiune, dar care nu va fi mai mică de patru zile.]

[Secţiunea 5 a fost modificată prin Legea nr. 731/2015, care intră în vigoare la o dată care urmează să fie stabilită prin lege. Textul modificat este următorul:]

[Secţiunea 5. Durata pedepsei rezultate prin conversie (731/2015)

(1) Se dispune pedeapsa de conversie pentru amendă, astfel încât patru zile-amendă neexecutate corespund unei zile de închisoare. Dacă numărul de zile-amendă care urmează să fie convertite nu este divizibil cu patru, restul nu este convertit. În cazul în care a fost plătită doar o parte din ziua-amendă, respectiva zi-amendă este considerată neplătită.

(2) Atunci când este dispusă o pedeapsă de conversie pentru un avertisment cu amenda aplicată ca sumă forfetară în euro, fiecare fracţiune de 30 de euro corespunde unei zile de închisoare.

(3) O pedeapsă rezultată prin conversie va fi dispusă pentru cel puţin 5 zile şi cel mult 40 de zile. O pedeapsă de conversie nu va fi pronunţată în lipsa unui motiv special, în cazul în care suma neachitată a amenzii este mai mică de 120 de euro.

(4) În cazul în care două sau mai multe amenzi urmează a fi convertite în acelaşi timp, în conformitate cu subsecţiunea 3, se dispune o singură pedeapsă de conversie. În acest caz, un avertisment cu amenda corespunde unei amenzi.

(5) În baza motivelor prevăzute în secţiunea 6, subsecţiunea 1 sau secţiunea 7,
instanţa poate dispune o pedeapsă de conversie mai scurtă decât cea prevăzută în prezenta secţiune, dar care nu va fi mai mică de cinci zile.]

Secţiunea 6. Renunţarea la conversia unei amenzi sau a unei părţi din amendă (550/1999)

(1) Instanţa poate renunţa la o pedeapsă de conversie, dacă

(1) infracţiunea care a stat la baza pedepsei cu amenda, ţinând seama de caracterul său vătămător, este considerată ca fiind minoră, când este evaluată în ansamblu,

(2) infracţiunea care a stat la baza pedepsei cu amenda a fost săvârşită de o persoană cu vârsta sub 18 ani;

(3) pedeapsa de conversie este considerată nerezonabilă sau lipsită de utilitate, luând în considerare circumstanţele personale ale persoanei sancţionate, celelalte consecinţe ale infracţiunii asupra persoanei respective, măsurile luate de autorităţile de asistenţă socială sau de sănătate sau alte circumstanţe.

(2) Atunci când dispune o pedeapsă de conversie pentru sancţiuni cu amenda cumulate, instanţa judecătorească evaluează proporţia amenzilor care nu sunt susceptibile de a fi convertite în pedeapsa comună şi renunţă la conversie pentru acea parte.

(3) Partea din cuantumul total al amenzii care a fost majorată, în conformitate cu secţiunea 3(2) sau Capitolul 7 secţiunea 3(a), nu va fi convertită în închisoare. (755/2010)

[Subsecţiunea 3 a fost modificată prin Legea nr. 755/2010 şi intră în vigoare la o dată care urmează să fie stabilită prin lege. Reglementarea anterioară este următoarea:]

(3) Partea din cuantumul total al amenzii care a fost majorată, în conformitate cu secţiunea 3(2), nu va fi transformată în închisoare.

(4) O amendă aplicată în cadrul unei proceduri penale nu este convertită în închisoare. De asemenea, o astfel de amendă nu va fi convertită în închisoare atunci când a fost aplicată de instanţă în cadrul unei proceduri judiciare, ca urmare a unei obiecţii împotriva emiterii ordinului penal. (578/2008)

[Secţiunea 6 a fost modificată prin Legea nr. 731/2015, care intră în vigoare la o dată care urmează să fie stabilită prin lege. Textul modificat este următorul:]

[Secţiunea 6. Renunţarea la conversia unei amenzi sau a unei părţi din amendă (731/2015)

(1) Instanţa poate renunţa la o pedeapsă de conversie dacă pedeapsa de conversie este considerată nerezonabilă sau lipsită de utilitate, luând în considerare

(1) circumstanţele personale sau starea de sănătate a persoanei sancţionate,

(2) participarea persoanei sancţionate la măsuri sociale şi de sănătate,

(3) o pedeapsă cu închisoarea sau ordinul de serviciu comunitar impus persoanei sancţionate în baza unei alte infracţiuni.

(2) Atunci când dispune o pedeapsă de conversie pentru sancţiuni cu amenda cumulate, instanţa judecătorească evaluează proporţia amenzilor care nu sunt susceptibile de a fi convertite în pedeapsa comună şi renunţă la conversie pentru acea parte.

(3) Partea din cuantumul total al amenzii care a fost majorată, în conformitate cu secţiunea 3(2) sau Capitolul 7 secţiunea 3(a), nu va fi convertită în închisoare.

Secţiunea 7. Renunţarea la conversia unui avertisment de aplicare a unei amenzi (550/1999)

Instanţa poate renunţa la conversia unui avertisment de aplicare a unei amenzi în închisoare, dacă

(1) obligaţia principală a fost respectată în totalitate sau în parte; sau

(2) pedeapsa de conversie trebuie considerată nerezonabilă sau lipsită de utilitate, luând în considerare circumstanţele personale ale persoanei sancţionate, celelalte consecinţe ale nerespectării obligaţiei principale faţă de persoana respectivă sau alte circumstanţe.

Amenda penală sumară

Secţiunea 8. Amenda penală sumară (755/2010)

(1) O amendă penală sumară este o pedeapsă pecuniară care constă într-o sumă fixă în euro, mai puţin severă decât o amendă şi care este stabilită de lege drept pedeapsă unică pentru anumite infracţiuni.

(2) O amendă penală sumară neplătită nu va fi convertită în pedeapsa cu închisoarea.

[Secţiunea 8 a fost modificată prin Legea nr. 755/2010 şi intră în vigoare la o dată care urmează a fi stabilită prin lege. Reglementarea anterioară este următoarea:]

Secţiunea 8. Amenda penală sumară (550/1999)

(1) O amendă penală sumară este o pedeapsă pecuniară care constă într-o sumă fixă în euro, mai puţin severă decât o amendă. (971/2001)

(2) O amendă penală sumară nu poate depăşi 200 de euro. Cuantumul amenzilor penale sumare plătite pentru diferite infracţiuni urmează să fie stabilit printr-un decret guvernamental. (971/2001)

(3) O amendă penală sumară neplătită nu va fi convertită în pedeapsa cu închisoarea.

[Secţiunea 9 a fost abrogată prin Legea nr. 755/2010, care intră în vigoare la o dată care urmează a fi stabilită prin lege. Reglementarea anterioară este următoarea:]

Secţiunea 9. Infracţiuni care dau naştere unor amenzi penale sumare (475/2008)

(1) Amenda penală sumară poate fi prevăzută ca sancţiune, în conformitate cu subsecţiunile 2-8, pentru infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale şi pentru care pedeapsa cea mai severă prevăzută este amenda sau închisoarea de cel mult şase luni. (641/2009)

(2) Amenda penală sumară poate fi prevăzută ca sancţiune pentru infracţiunile minore ale Legii circulaţiei rutiere (267/1981), Legii autovehiculului (1090/2002), Legii conducătorului auto (386/2011), Legii cu privire la calificările profesionale ale şoferilor de taxi (695/2009), Legii privind calificările profesionale ale şoferilor de camioane şi autobuze (273/2007) sau Legii privind traficul pe căile navigabile (463/1996) sau regulamentele sau ordinele emise pe baza acestora şi care privesc:

(1) pietonii,

(2) operatorii vehiculelor fără motor,

(3) structura, echipamentul sau starea autovehiculelor sau a remorcilor, documentele necesare pentru conducerea autovehiculelor, conducerea deranjantă sau inutilă a autovehiculelor, transportul de călători, utilizarea echipamentului individual de protecţie al şoferului sau pasagerului, alte reglementări privind traficul, destinate conducătorilor auto sau comenzile, interdicţiile şi restricţiile emise prin semnale de trafic,

(4) depăşirea limitei de viteză cu un autovehicul,

(5) inspecţia şi înregistrarea vehiculelor; sau

(6) obligaţiile generale ale unei persoane în traficul pe căi navigabile, structura, echipamentele şi starea unui vehicul cu trafic pe apă, obligaţia de a prezenta documente legate de traficul pe căi navigabile sau interdicţiile şi restricţiile regionale privind traficul pe căi navigabile.

(392/2011)

(3) Amenda penală sumară poate fi prevăzută şi ca sancţiune pentru infracţiunile minore ale interdicţiei de aruncare a gunoiului prevăzute în Legea privind deşeurile (646/2011) şi neglijarea plăţii taxei de gestionare a pescuitului prevăzute de Legea privind pescuitul (379/2015) sau neprezentarea, într-un anumit termen, a unei chitanţe care dovedeşte plata taxei respective. (381/2015)

(4) Amenda penală sumară poate fi prevăzută şi ca sancţiune pentru încălcarea ordinii publice, prevăzută în Legea privind ordinea publică. (512/2003)

(5) Amenda penală sumară poate fi prevăzută şi ca sancţiune pentru deţinerea în posesie a unui obiect sau a unei substanţe ce va fi folosită pentru rănirea unei alte persoane, aşa cum este reglementată in Capitolul 41, secţiunea 6
şi pentru acţiunea oferirii unui minor a un obiect adecvat pentru rănirea altei persoane, aşa cum este reglementat în Capitolul 41, secţiunea 7.

(6) Amenda penală sumară poate fi prevăzută ca sancţiune şi pentru încălcarea regulilor corespunzătoare unui vehicul de trafic pe apă, reglementate în secţiunea 39, şi pentru o încălcare a interdicţiei de folosire, menţionată în secţiunea 40 din Legea Registrului vehiculelor din traficul pe apă (424/2014).

(431/2014)

(7) Amenda penală sumară poate fi prevăzută ca sancţiune şi pentru încălcarea unei interdicţii corespunzătoare băuturilor alcoolice prevăzute în Legea privind alcoolul (1143/1994) sau emisă de poliţie în baza Legii privind alcoolul, în scopul menţinerii ordinii publice sau pentru încălcarea limitelor de vârstă prevăzute de Legea privind alcoolul pentru posesia băuturilor alcoolice. (641/2009)

(8) Dispoziţii detaliate privind infracţiunile prevăzute la subsecţiunile 2-7 de mai sus se emit prin Decret. (641/2009)

[Secţiunea 10 a fost abrogată prin Legea nr. 755/2010, care intră în vigoare la o dată care urmează a fi stabilită prin lege. Reglementarea anterioară este următoarea:]

Secţiunea 10. Aplicarea unei amenzi penale sumare (550/1999)

(1) Amenda penală sumară este aplicată de un ofiţer de poliţie sau de un alt funcţionar care exercită o funcţie statutară de monitorizare.

(2) Amenda penală sumară nu va fi aplicată, dacă:

(1) infracţiunea a condus la provocarea unui pericol sau a unei perturbări majore,

(2) persoana care a săvârşit infracţiunea a demonstrat, prin acţiunile sale, indiferenţă fata de regulile şi interdicţiile legii; sau

(3) este evident că partea vătămată se va adresa poliţiei sau procurorului de caz pentru a solicita tragerea la răspundere pentru faptele care constituie infracţiune sau va face o plângere pentru recuperarea daunelor materiale rezultate.

(3) Procedura de aplicare a unei amenzi penale sumare este prevăzută în Legea procedurală cu privire la amenda penală sumară (66/1983).

[Secţiunea 11 a fost abrogată prin Legea nr. 755/2010, care intră în vigoare la o dată ce urmează a fi stabilită prin lege. Reglementarea anterioară este următoarea:]

Secţiunea 11. Amenda penală sumară în cazul concursului de infracţiuni (550/1999)

(1) În cazul în care o amendă penală sumară este aplicată pentru două sau mai multe infracţiuni, se va aplica amenda penală sumară corespunzătoare infracţiunii pentru care cuantumul prevăzut este cel mai mare.

(2) O pedeapsă cumulativă nu va fi pronunţată pentru o amendă penală sumară şi o amendă sau o pedeapsă cu închisoarea pe perioadă determinată.

Capitolul 2(b)

Pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării (520/2001)

[Secţiunile 1 şi 2 au fost abrogate; 515/2003]

Secţiunea 3. Conţinutul pedepsei închisorii cu suspendare condiţionată a executării (520/2001)

(1) Atunci când este aplicată o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare condiţionată, executarea pedepsei este amânată pentru o perioadă de probă. Durata perioadei de probă este de cel puţin un an şi cel mult trei ani. Perioada de probă începe în momentul pronunţării sau emiterii hotărârii judecătoreşti.

(2) Pedeapsa îşi pierde valabilitatea, dacă nu este dispus să fie pusă în executare în conformitate cu secţiunea 5.

(3) Dispoziţii separate se aplică alegerii între închisoare cu suspendare condiţionată a executării şi închisoarea cu executare şi sancţiunilor accesorii pedepsei cu închisoarea. (515/2003)

Secţiunea 4. Comunicarea efectelor pedepsei (520/2001)

Atunci când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea, persoana condamnată va fi notificată în legătură cu pronunţarea sau emiterea hotărârii judecătoreşti, cu privire la data la care se încheie termenul de probă şi la motivele pentru care se va dispune executarea pedepsei.

Secţiunea 5. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei

(1) Instanţa poate dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei cu închisoarea în cazul în care persoana săvârşeşte o infracţiune în timpul perioadei de probă, daca instanţa consideră că o pedeapsă cu închisoarea cu executare este sancţiunea corespunzătoare şi acuzaţiile au fost aduse în termen de un an de la sfârşitul perioadei de probă.

În acest caz, sentinţa cu suspendare condiţionată ce urmează a fi executată, condamnarea pentru infracţiunea săvârşită în timpul perioadei de probă şi pedepsele cu închisoare pentru celelalte infracţiuni considerate în acelaşi proces vor fi conexate ca o condamnare la închisoare cu executare, în conformitate cu dispoziţiile Capitolul 7.

(2) Instanţa poate, de asemenea, să dispună revocarea suspendării condiţionate a pedepsei numai parţial, caz în care restul pedepsei va continua să fie cu suspendată condiţionat şi supus aceleiaşi perioade de probă.

Capitolul 2(c)

Închisoarea (780/2005)

Dispoziţii generale

Secţiunea 1. Conţinutul pedepsei închisorii (780/2005)

Conţinutul unei pedepse cu închisoarea este pierderea sau restrângerea libertăţii. Legea privind închisoarea conţine dispoziţii privind executarea unei pedepse privative de libertate.

Secţiunea 2. Durata pedepsei (780/2005)

(1) Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată sau pe viaţă.

(2) O pedeapsă cu închisoarea pe durată determinată se aplică pentru cel puţin paisprezece zile şi cel mult doisprezece ani sau cincisprezece ani, atunci când se aplică o sentinţă cumulativă, în temeiul Capitolului 7.

Secţiunea 3. Unităţile de timp într-o pedeapsă cu închisoarea (395/2015)

Atunci când se aplică o pedeapsă cu închisoarea, anii, lunile şi zilele sunt folosite ca unităţi de timp. Termenele de mai puţin de trei luni se socotesc în zile. Un an se socoteşte de 365 de zile, iar o lună se socoteşte de 30 de zile.

Secţiunea 4. Pedepsele cu închisoarea combinate (1099/2010)

(1) În cazul în care persoana condamnată trebuie să execute, în acelaşi timp, mai multe pedepse privative de libertate pe durată determinată, care nu pot fi contopite, acestea vor fi cumulate în închisoare.

(2) O pedeapsă cu detenţie pe viaţă încorporează toate pedepsele cu închisoarea, pedepsele rezultate prin conversie pentru amenzile neplătite şi detenţia care trebuie executate în acelaşi timp cu pedeapsa cu detenţie pe viaţă.

Liberarea condiţionată

Secţiunea 5. Definirea şi determinarea liberării condiţionate (780/2005)

(1) Liberarea condiţionată constă în liberarea unui deţinut care execută o pedeapsă cu executare cu închisoarea, pentru a-şi executa restul pedepsei în libertate.

(2) În condiţiile prevederilor secţiunii 9, o persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea pe perioadă determinată este liberată condiţionat în momentul în care a executat două treimi din pedeapsă sau, în cazul unei pedepse aplicate pentru o infracţiune săvârşită sub vârsta de 21 de ani, atunci când a executat jumătate din pedeapsă. Un deţinut care, pe durata celor trei ani anteriori, nu a executat o pedeapsă privativă de libertate în închisoare, va fi liberat în mod condiţionat atunci când a executat jumătate din pedeapsă sau, în cazul unei pedepse aplicate pentru o infracţiune săvârşită sub vârsta de 21 de ani, când a executat o treime din pedeapsă. Aplicarea acestei ultime fracţii nu este împiedicată de faptul că persoana respectivă a executat, în cursul celor trei ani anteriori, o pedeapsă cu închisoarea care a înlocuit amenzile neplătite sau o pedeapsă cu închisoarea pentru refuzul serviciului militar civil menţionat la secţiunea 74 din Legea privind serviciul militar civil (1446/2007), o infracţiune de serviciu militar civil reglementată în secţiunea 75 a legii menţionate, refuzul serviciului militar civil în timpul serviciului militar extraordinar sau al mobilizării generale reglementate în secţiunea 76 din legea menţionată, în timpul serviciului militar extraordinar sau al mobilizării generale reglementate în secţiunea 77 din legea menţionată sau refuzul serviciului militar reglementat în secţiunea 118 din Legea serviciului militar (1438/2007), absenţa de la inducţie în timpul mobilizării generale reglementate în secţiunea 120 din respectivul act sau evitarea serviciului în timpul mobilizării generale citate în secţiunea 123 a legii menţionate. În calcularea unei fracţii din pedeapsă nu se iau în considerare părţi ale unei zile, ci doar zile întregi. Perioada de privare de libertate menţionată în capitolul 6 secţiunea 13 din prezentul cod este dedusă din fracţia menţionată şi din fracţia la care se face referire în secţiunea 12, subsecţiunea 1. (1099/2010)

(3) Liberarea condiţionată este posibilă după ce au fost executate paisprezece zile din pedeapsa cu închisoarea.

Secţiunea 6. Liberarea condiţionată în cazul pedepselor cu închisoarea contopite(780/2005)

În cazul în care pentru fiecare din infracţiunile săvârşite de către o persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea rezultată prin contopire sunt aplicabile fracţiile diferite la care se face referire în subsecţiunea 2 din secţiunea 5, persoana în cauză va fi liberată condiţionat pe baza fracţiei mai mari.

Secţiunea 7. Liberarea condiţionată în cazul pedepselor cu închisoarea combinate (1099/2010)

(1) Persoana care execută pedepse cu închisoarea combinate este liberată condiţionat în momentul în care a executat partea din pedeapsă care rezultă prin adunarea termenelor de executare fiecărei pedepse, calculate pe baza fracţiunilor menţionate la secţiunea 5, subsecţiunea 2, secţiunea 11, subsecţiunea 1 sau secţiunea 12, subsecţiunea 1. La calcularea fracţiunii de pedeapsă nu se iau în considerare părţi ale unei zile.

(2) Persoana care execută pedepse cu închisoarea combinate este liberată condiţionat cel mai târziu după ce a executat maximum cincisprezece ani din pedeapsă. Cu toate acestea, în cazul în care, conform secţiunii 11, cel puţin una dintre sentinţele care urmează să fie executate a fost dispusă să fie executată în totalitate, deţinutul va fi liberat condiţionat cel mai târziu după ce a executat maximum douăzeci de ani din condamnare. La calcularea perioadei maxime, se iau în considerare deducerile de pedeapsă pe baza capitolului 6, secţiunea 13.

(3) În cazul în care un deţinut care execută o pedeapsă cu închisoare pe perioadă determinată sau un deţinut în arest preventiv se face vinovat de infracţiunea prevăzută în secţiunea 11, subsecţiunea 1, paragraful 1, instanţa poate, la cererea procurorului, dispune ca subsecţiunea 2 din prezenta secţiune privind pedeapsa maximă care trebuie executată să nu se aplice sentinţei care urmează să fie dispusă.

Secţiunea 8. Liberarea de probă sub supraveghere (628/2013)

Un deţinut poate fi plasat în afara închisorii, în libertate de probă sub supraveghere, efectuată prin mijloace tehnice sau de altă natură, timp de cel mult şase luni înainte de liberarea condiţionată sau de liberarea la termen, ca urmare a executării pedepsei.

Secţiunea 9. Amânarea liberării condiţionate (780/2005)

(1) Cu consimţământul persoanei deţinute, liberarea sa condiţionată va fi amânată, dacă urmează a fi executate noi pedepse cu închisoarea sau pedepse cu închisoarea care au înlocuit amenzile neplătite sau persoana deţinută doreşte amânarea liberării condiţionate dintr-un alt motiv justificat.

(2) Liberarea condiţionată va fi amânată fără consimţământul persoanei deţinute dacă, pe baza conduitei sau a ameninţărilor făcute de aceasta, există în mod evident pericolul ca, la eliberare, aceasta să comită o infracţiune gravă împotriva vieţii, a sănătăţii sau a libertăţii şi amânarea liberării este necesară pentru a preveni infracţiunea.

(3) Decizia luată în baza subsecţiunii (2) privind amânarea liberării va fi supusă reexaminării la intervale de cel mult şase luni.

(4) Capitolul 20 din Legea privind închisoarea se aplică apelului la decizia de amânare a liberării condiţionate, iar Capitolul 21 din legea menţionată se aplică autorităţii care ia decizia de amânare a liberării.

Secţiunea 10. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă (1099/2010)

(1) O persoana condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă va fi liberată condiţionat cel mai devreme după ce a executat 12 ani de închisoare. Persoana condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru o infracţiune săvârşită înainte de vârsta de 21 de ani va fi liberată condiţionat cel mai devreme după ce a executat 10 ani de închisoare.

(2) În considerarea liberării condiţionate trebuie acordată atenţie naturii infracţiunii sau infracţiunilor care au condus la pedeapsa cu detenţie pe viaţă, altor pedepse încorporate în pedeapsa cu detenţie pe viaţă sau care au fost executate în timpul perioadei închisorii la care se face referire în secţiunea 10(a),
posibilei infracţionalităţi ulterioare a persoanei condamnate şi factorilor menţionaţi în secţiunea 9, subsecţiunea 2. La considerarea liberării trebuie acordată atenţie punerii în aplicare a planului pentru termenul de condamnare, menţionat în Capitolul 4, secţiunea 6 din Legea privind închisoarea şi, de asemenea, comportamentului din timpul detenţiei. De asemenea, trebuie luată în considerare respectarea obligaţiilor condamnatului de a se conforma condiţiilor tratamentului medical, menţionat în secţiunea 4 din Legea privind libertatea de probă (629/2013) şi a eventualelor tratamente şi asistenţei conexe. (628/2013)

(3) Înainte de liberarea condiţionată a unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă, aceasta va fi plasată în libertate de probă sub supraveghere. În cazul în care Unitatea Centrală de Administrare a Agenţiei pentru Sancţiuni Penale consideră că, din cauza unei infracţiuni care a devenit evidentă sau datorită revocării consimţământului, la care face referire secţiunea 23, subsecţiunea 1 din Legea privind libertatea de probă sub supraveghere sau datorită revocării libertăţii de probă, menţionată în secţiunea 26, subsecţiunea 1 din respectiva lege, înainte de liberarea în condiţiile libertăţii de probă sub supraveghere, liberarea prevăzută la subsecţiunea 2 ar trebui reexaminată, va supune chestiunea reexaminării Curţii de Apel din Helsinki. Se aplică aceeaşi procedură în ceea ce priveşte chestiunile legate de calculul termenului de condamnare menţionat în secţiunea 28 din Legea privind libertatea de probă sub supraveghere şi în Capitolul 3, secţiunea 7 din Legea privind închisoarea.

(4) Legea privind procedura de liberare a deţinuţilor pe termen lung se aplică la examinarea cauzei de către Curtea de Apel din Helsinki. (781/2005)

Secţiunea 10(a). Calculul duratei de detenţie a unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă (1099/2010)

(1) Durata de detenţie a unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă este pedeapsa şi timpul în care aceasta a fost reţinută, a stat în arest preventiv sau a fost privată altfel de libertate, ca urmare a săvârşirii infracţiunii, înainte de a începe să execute pedeapsa.

(2) Perioada de privare de libertate menţionată anterior în subsecţiunea 1 este considerată timp de detenţie, chiar dacă deţinutul execută simultan o sentinţă pe durată determinată, închisoarea care a înlocuit amenzile neplătite sau închisoarea militară.

(3) În cazul în care o pedeapsă cu detenţie pe viaţă include alte pedepse cu închisoarea, calculul perioadei petrecute în detenţie nu include deducerile făcute din aceste pedepse în baza Capitolului 6, secţiunea 13, care se aplică perioadei anterioare începerii perioadei de privare de libertate menţionate în subsecţiunea 1.

Secţiunea 11. Executarea în totalitate a pedepsei cu închisoarea (780/2005)

(1) La pronunţarea unei condamnări, instanţa poate, la cererea procurorului, să dispună ca persoana condamnată să nu fie eliberată decât după ce a executat sentinţa, dacă:

(1) infractorul este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe perioadă determinată de cel puţin trei ani pentru omor, ucidere, vătămare corporală gravă, viol în forma agravată, abuz sexual al unui minor în formă agravată, tâlhărie în forma agravată, agresivitate criminală, genocid, crimă împotriva umanităţii, crimă agravată împotriva umanităţii, crimă de război, crimă de război agravată, tortură, trafic agravat de persoane, luarea de ostatici, punerea gravă în pericol a sănătăţii, infracţiunea cu instrumente nucleare, deturnarea unui avion, infracţiunea săvârşită cu intenţie teroristă sau tentativa ori complicitatea la astfel de fapte, (990/2009)

(2) în decursul a 10 ani anterior săvârşirii infracţiunii, făptuitorul s-a făcut vinovat de o infracţiune menţionată în subsecţiunea 1 sau dacă săvârşirea infracţiunii la care face referire subsecţiunea 1 a fost săvârşită în termen de trei ani de la eliberare, după executarea completă a unei pedepse în închisoare, după executarea unei condamnări la detenţie pe viaţă sau după liberarea condiţionată în modul menţionat în secţiunea 12, subsecţiunea 1, şi

(3) pe baza factorilor aparenţi în infracţiunile şi ancheta menţionate în Capitolul 17, secţiunea 37, subsecţiunea 3 din Codul de procedură penală, infractorul este considerat deosebit de periculos pentru viaţa, sănătatea sau libertatea altor persoane.

(2) Atunci când sunt impuse pedepse cu închisoarea cumulate pentru două sau mai multe infracţiuni, o condiţie prealabilă pentru decizia menţionată în subsecţiunea 1 este ca cel puţin una dintre infracţiuni să fie prevăzută în subsecţiunea menţionată, şi ca pedeapsa aplicată separat pentru această infracţiune să fie închisoarea pe durată determinată de cel puţin trei ani.

Secţiunea 12. Reexaminarea în instanţă (780/2005)

(1) O persoană condamnată să execute întreaga pedeapsă va fi liberată condiţionat după ce a executat cinci şesimi din pedeapsă, în cazul în care nu mai este considerată ca fiind deosebit de periculoasă pentru viaţa, sănătatea sau libertatea altor persoane. Trebuie, de asemenea, luată în considerare obligaţia persoanei deţinute de a se conforma condiţiilor tratamentului medical menţionat în secţiunea 4 din Legea privind libertatea de probă şi eventualele tratamente şi asistenţa conexe. Liberarea condiţionată în baza acestei subsecţiuni poate să intervină cel mai devreme după ce deţinutul a executat trei ani de închisoare. (628/2013)

(2) Înainte de liberarea condiţionată, persoana deţinută va fi plasată în libertate de probă sub supraveghere. În cazul în care Agenţia pentru Sancţiuni Penale consideră că, din cauza unei infracţiuni care a devenit evidentă sau datorită revocării consimţământului la care face referire secţiunea 23, subsecţiunea 1 din Legea privind libertatea de probă sub supraveghere sau datorită revocării libertăţii de probă menţionate în respectiva lege, înainte de liberarea sub condiţiile libertăţii de probă sub supraveghere, liberarea prevăzută la subsecţiunea 1 ar trebui reexaminată, va supune chestiunea reexaminării Curţii de Apel din Helsinki. Se aplică aceeaşi procedură în ceea ce priveşte chestiunile legate de calculul termenului de condamnare menţionat în secţiunea 28 din Legea privind libertatea de probă sub supraveghere şi în Capitolul 3, secţiunea 7 din Legea privind închisoarea.

[Subsecţiunea 3 a fost abrogată; 628/2013]

(4) Legea privind procedura de liberare a deţinuţilor pe termen lung se aplică la examinarea cauzei de către Curtea de Apel din Helsinki.

Secţiunea 13. Perioada de probă a liberării condiţionate (780/2005)

(1) Perioada de probă, echivalentă cu durata pedepsei rămase la data liberării, începe la momentul liberării condiţionate a persoanei condamnate. Cu toate acestea, durata maximă a perioadei de probă este de 3 ani.

(2) Perioada de probă pentru liberarea condiţionată şi pedeapsa rămasă pentru o persoană condamnată la detenţie pe viaţă este de 3 ani. Dacă o persoană care şi-a executat întreaga pedeapsa în închisoare săvârşeşte o infracţiune prevăzută în secţiunea 14, subsecţiunea 1 în termen de 3 ani de la data liberării de la executarea întregii pedepse în închisoare, aceasta reprezintă un factor agravant în stabilirea pedepsei.

(3) Legea privind executarea sancţiunilor comunitare (400/2015) se aplică implementării măsurilor de supraveghere a eliberării condiţionate. (401/2015)

Secţiunea 14. Dispunerea executării pedepsei rămase (780/2005)

(1) La cererea procurorului, instanţa poate dispune ca sentinţa rămasă să fie executată în cazul în care persoana condamnată comite o nouă infracţiune pe parcursul perioadei de probă, pentru care instanţa de judecată ar condamna-o la închisoare cu executare şi pentru care s-au adus acuzaţii în termen de un an de la încetarea perioadei de probă. În acest caz, persoanei în cauză îi va fi aplicată o singură pedeapsă cu executare pentru pedeapsa rămasă de executat şi pentru pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită în timpul perioadei de liberare condiţionată, cumulată cu pedepsele cu închisoare ce urmează a fi impuse pentru alte infracţiuni, în conformitate cu dispoziţiile Capitolului 7. Cu toate acestea, pedeapsa rămasă nu este considerată pedeapsa mai severă la care face referire secţiunea 5, subsecţiunea 2 din capitolul menţionat. La determinarea duratei rămase din pedeapsă, instanţa va lua în considerare prevederile paragrafului 2.

(2) Executarea pedepsei rămase va fi anulată în mod excepţional, dacă:

(1) cea mai mare parte a perioadei de probă a fost executată înainte de săvârşirea infracţiunii menţionate la subsecţiunea 1,

(2) partea rămasă din pedeapsă este sumară,

(3) pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită în cursul perioadei de probă este sumară sau

(4) ca urmare a pedepsei impuse făptuitorului pentru infracţiunea săvârşită în timpul perioadei de probă sau a altor consecinţe ale pedepsei, condamnarea cumulativă ar conduce la un rezultat nerezonabil.

(3) Instanţa poate, de asemenea, să dispună ca o parte din pedeapsa rămasă să fie executată, caz în care liberarea condiţionată continuă pe durata de probă iniţială.

(4) Atunci când instanţa dispune ca partea din pedeapsa rămasă să fie executată, se va preciza durata corespunzătoare executării sentinţei rămase sau a unei părţi din aceasta.

Capitolul 3

Cadrul general al răspunderii penale (515/2003)

Secţiunea 1. Principiul legalităţii (515/2003)

(1) O persoană poate fi găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni doar dacă fapta de care este acuzată este incriminată în mod expres de legea penală la data la care aceasta a fost comisă.

(2) Pedepsele şi alte sancţiuni prevăzute de legea penală se întemeiază pe lege.

Secţiunea 2. Aplicarea în timp (515/2003)

(1) Legea în vigoare în momentul săvârşirii infracţiunii se aplică infracţiunii.

(2) Cu toate acestea, dacă legea în vigoare la data condamnării este diferită de legea în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, se aplică noua lege dacă aceasta conduce la un rezultat mai favorabil

(3) În cazul în care legea urmează să fie în vigoare doar pentru o perioadă determinată şi nu există dispoziţii contrare, legea în vigoare la data săvârşirii se aplică unei fapte săvârşite în cursul acestei perioade.

(4) În cazul în care conţinutul specific al unei prevederi a legii penale este determinat de alte prevederi ale legii sau de prevederi sau norme emise în baza acesteia, pedepsirea unei fapte este evaluată pe baza prevederilor sau normelor în vigoare la momentul săvârşirii faptei, cu excepţia cazului în care există prevederi legale contrare sau cazului în care, potrivit noilor prevederi, atitudinea faţă de pedepsirea faptei s-a schimbat

Secţiunea 3. Pedepsirea unei omisiuni (515/2003)

(1) O omisiune este pedepsită dacă aceasta este prevăzută în mod expres în definiţia legală a unei infracţiuni.

(2) Omisiunea este pedepsită şi în cazul în care făptuitorul a neglijat să împiedice producerea unui rezultat care corespunde definiţiei legale, chiar dacă a avut o îndatorire juridică specială de a împiedica producerea rezultatului.
O astfel de îndatorire va fi bazată pe:

(1) un serviciu, un post sau o funcţie,

(2) relaţia dintre infractor şi victimă,

(3) asumarea unei misiuni sau a unui contract,

(4) acţiunea infractorului în crearea unui pericol, sau

(5) un alt motiv comparabil cu acestea.

Secţiunea 4. Vârsta răspunderii penale şi a responsabilităţii penale (515/2003)

(1) Condiţiile prealabile pentru antrenarea răspunderii penală sunt ca făptuitorul să fi împlinit vârsta de 15 ani în momentul săvârşirii faptei şi să fie responsabil penal.

(2) Făptuitorul nu este responsabil penal dacă în momentul săvârşirii, datorită unei boli mintale, deficienţei mintale grave sau tulburării mintale grave sau a unei perturbări grave a cunoştinţei, nu este capabil să înţeleagă natura faptică sau ilegalitatea actului său sau capacitatea sa de a-şi controla comportamentul este în mod decisiv afectată din cauza unui astfel de motiv (iresponsabilitate penală).

(3) În cazul în care făptuitorul nu este lipsit de responsabilitate din punct de vedere penal, în conformitate cu subsecţiunea 2, dar din cauza unei boli psihice, a unei deficienţe mintale, a unei tulburări mintale sau a unui tulburări de cunoştinţă, capacitatea sa de a înţelege natura factuală sau nelegalitatea actului sau capacitatea sa de a-şi controla comportamentul este în mod semnificativ afectată (diminuarea responsabilităţii), dispoziţiile capitolului 6, secţiunea 8 (3)
şi art. 8 alin. (4) trebuie luate în considerare la stabilirea pedepsei.

(4) Aflarea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe sau alte tulburări psihice temporare induse de făptuitorul însuşi nu sunt luate în considerare în evaluarea responsabilităţii penale, cu excepţia cazului în care există motive deosebit de importante în acest sens.

(5) În cazul în care, din cauza stării mintale a persoanei acuzate de o infracţiune, instanţa renunţă la pedeapsă, instanţa, cu excepţia cazului în care este în mod evident lipsit de necesitate, înaintează spre clarificare problema nevoii sale de tratament, conform articolului 21 din Legea privind sănătatea mintală (1116/1990).

Secţiunea 5. Vinovăţia (515/2003)

(1) Intenţia sau neglijenţa sunt premise pentru răspunderea penală.

(2) Dacă nu este prevăzut altfel, fapta la care face menţiune prezentul cod se pedepseşte numai dacă a fost săvârşită cu intenţie.

(3) Dispoziţiile din subsecţiunea 2 se aplică şi unor reglementari menţionate în alte legi, pentru care pedeapsa maximă specială este închisoarea de peste şase luni sau pentru care dispoziţia penală a fost emisă după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Secţiunea 6. Intenţia (515/2003)

Se consideră că făptuitorul a provocat cu intenţie consecinţa descrisă în definiţia legală dacă scopul urmărit de el a fost provocarea consecinţei respective sau dacă acesta a acceptat că acţiunile sale vor conduce în mod sigur sau foarte probabil la consecinţa respectivă.

Secţiunea 7. Neglijenţa (515/2003)

(1) Comportamentul unei persoane este neglijent în cazul în care aceasta îşi încalcă obligaţia de a manifesta atenţia pe care circumstanţele o impun şi de care în mod normal trebuie să dea dovadă, chiar dacă persoana în cauză ar fi putut să respecte această obligaţie (neglijenţă)

(2) Pentru a stabili dacă neglijenţa trebuie considerată gravă (neglijenţă gravă) sau nu, trebuie efectuată o evaluare de ansamblu. În cadrul evaluării, se ţine seama de semnificaţia datoriei de a avea grijă, de importanţa intereselor în pericol şi de probabilitatea încălcării obligaţiei, de caracterul deliberat al asumării riscului şi de alte circumstanţe legate de act şi de făptuitor.

(3) O faptă despre care se consideră că a avut loc mai mult accidental decât prin neglijenţă nu este pedepsită.

Capitolul 4

Cauze de excludere a răspunderii penale (515/2003)

Secţiunea 1. Eroarea cu privire la elementele constitutive ale unei infracţiuni

Dacă în momentul săvârşirii faptei, autorul nu era conştient de existenţa tuturor acelor factori necesari pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sau dacă a fost în eroare cu privire la un astfel de factor, actul nu este săvârşit cu intenţie. Cu toate acestea, va fi analizată răspunderea pentru o infracţiune din neglijenţă, în conformitate cu dispoziţiile privind răspunderea penală din neglijenţă.

Secţiunea 2. Eroarea cu privire la caracterul ilicit al faptei (515/2003)

Dacă făptuitorul greşeşte în privinţa caracterului legal al faptei sale, acesta este scutit de răspundere penală în cazul în care eroarea este considerată în mod manifest scuzabilă datorită următorilor factori:

(1) publicarea defectuoasă sau eronată a legii,

(2) obtuzitatea deosebită a conţinutul legii,

(3) îndrumările eronate din partea unei autorităţi, sau

(4) un alt motiv comparabil cu acestea.

Secţiunea 3. Eroarea privind temeiul exonerării de răspundere (515/2003)

În cazul în care fapta nu implică temeiuri din cele menţionate în secţiunile 4,
5 şi 6, care l-ar exonera pe făptuitor de răspundere, însă astfel de temeiuri ar fi putut fi asociate situaţiei în care fapta a fost comisă, aşa cum făptuitorul a crezut în mod rezonabil, există posibilitatea ca acesta să nu fie pedepsit pentru infracţiune comisă cu intenţie. Cu toate acestea, va fi analizată răspunderea pentru o infracţiune din neglijenţă, în conformitate cu dispoziţiile privind răspunderea penală din neglijenţă.

Secţiunea 4. Legitima apărare (515/2003)

(1) O faptă care este necesară pentru apărarea împotriva unui atac ilicit în curs de desfăşurare sau iminent constituie un act legal de legitimă apărare, cu excepţia cazului în care fapta depăşeşte în mod vădit ceea ce într-o evaluare generală este considerat justificabil, ţinând cont de natura şi gravitatea atacului, identitatea apărătorului şi a atacatorului şi celelalte circumstanţe.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care apărarea depăşeşte limitele legitimei apărări (legitima apărare excesivă), făptuitorul este scutit de răspundere penală dacă circumstanţele sunt de aşa natură încât să nu se poată considera, în mod rezonabil, că acesta ar fi putut să acţioneze altfel, luând în considerare periculozitatea şi natura bruscă a atacului, precum şi alte aspecte ale situaţiei.

Secţiunea 5. Necesitatea (515/2003)

(1) O faptă, diferită de cea menţionată în secţiunea 4 de mai sus, necesară pentru a contracara o ameninţare imediată şi evidentă la adresa unui interes protejat de lege, este permisă ca act necesar dacă, evaluată în ansamblul său, fapta respectivă este considerată justificată, luând în considerare natura şi amploarea interesului care trebuie protejat, precum şi prejudiciul şi pierderile cauzate de faptă, originea pericolului şi celelalte circumstanţe.

(2) În cazul în care fapta comisă pentru salvarea interesului protejat de lege nu este considerată admisibilă, în conformitate cu subsecţiunea 1, făptuitorul este totuşi exclus de la răspunderea penală în cazul în care nu se putea aştepta, în mod rezonabil, ca acesta să fi acţionat altfel, luând în considerare importanţa interesului care trebuia salvat, natura neaşteptată şi constrângătoare a situaţiei şi celelalte circumstanţe.

Secţiunea 6. Utilizarea măsurilor de forţă (515/2003)

(1) Dreptul de a folosi măsuri de forţă în îndeplinirea funcţiilor oficiale sau dintr-un alt motiv asemănător şi dreptul de a asista persoane desemnate pentru menţinerea ordinii sunt reglementate prin dispoziţii separate ale legii.

(2) În situaţia folosirii unor măsuri de forţă, se poate recurge doar la acele măsuri necesare pentru îndeplinirea funcţiei şi care, evaluate în ansamblul lor, pot fi considerate justificate, având în vedere importanţa şi caracterul de urgenţă al sarcinii ce trebuie îndeplinite, gradul de periculozitate al rezistenţei întâmpinate şi alte aspecte legate de situaţia respectivă

(3) În cazul în care limitele prevăzute la alin. (2) au fost depăşite în aplicarea măsurilor de forţă, făptuitorul este totuşi scutit de răspundere penală, dacă există motive serioase pentru a considera că nu se putea aştepta în mod rezonabil ca făptuitorul să fi acţionat altfel, luând în considerare postul şi pregătirea acestuia, importanţa funcţiei şi natura neaşteptată a situaţiei.

Secţiunea 7. Atenuarea răspunderii penale (515/2003)

Chiar dacă făptuitorul nu este total scutit de răspundere penală în baza motivelor prevăzute în prezentul capitol, împrejurările pot fi totuşi luate în considerare ca temei de atenuare a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile Capitolului 6, secţiunea 8, subsecţiunea 1(4), subsecţiunea 2 şi subsecţiunea 4.

Capitolul 5

Tentativa şi complicitatea (515/2003)

Secţiunea 1. Tentativa (515/2003)

(1) Tentativa este pedepsită numai dacă este incriminată de o prevedere referitoare la infracţiunea intenţionată.

(2) O acţiune îndeplineşte criteriile unei tentative atunci când făptuitorul a început comiterea unei infracţiuni şi a atins nivelul de pericol, când infracţiunea ar putea să producă rezultatul. Tentativa există şi atunci când un astfel de pericol nu este cauzat, însă lipsa acestui pericol se datorează exclusiv unei coincidenţe.

(3) În pedepsirea tentativei se aplică prevederile Capitolului 6, secţiunea 8,
subsecţiunea 1 (2), subsecţiunea 2 şi subsecţiunea 4, cu excepţia cazului în care, potrivit dispoziţiei penale aplicabile cazului, tentativa este asimilată unei acţiuni finalizate.

Secţiunea 2. Desistarea de la tentativă şi împiedicarea producerii rezultatului unei infracţiuni de către făptuitor (515/2003)

(1) Tentativa nu este pedepsită dacă făptuitorul, din proprie iniţiativă, s-a retras de la executarea infracţiunii sau a împiedicat, în alt mod, producerea rezultatelor menţionate în definiţia legală a infracţiunii.

(2) În cazul în care infracţiunea implică mai mulţi participanţi, făptuitorul, instigatorul sau complicele este exonerat de răspundere pe baza retragerii din infracţiune şi eliminării de către făptuitor a efectelor infracţiunii, doar dacă acesta a reuşit să îi determine şi pe ceilalţi participanţi să renunţe la înfăptuirea infracţiunii, sau dacă a reuşit într-un alt mod să împiedice producerea consecinţelor menţionate în definiţia legală a infracţiunii sau a eliminat într-un alt mod efectele propriilor acţiuni în cursul consumării infracţiunii.

(3) În plus faţă de prevederile din subsecţiunile 1 şi 2, o tentativă nu este pedepsită dacă infracţiunea nu este consumată sau rezultatul menţionat în definiţia legală a infracţiunii nu este produs dintr-un motiv care este independent de voinţa făptuitorului, instigatorului sau complicelui, dar acesta şi-a dorit în mod voluntar şi serios să împiedice executarea infracţiunii sau producerea rezultatului.

(4) În cazul în care o tentativă, conform subsecţiunilor 1-3, nu este pedepsită, dar constituie o altă infracţiune consumată, această infracţiune este pedepsită.

Secţiunea 3. Coautoratul la săvârşirea unei infracţiuni (515/2003)

Dacă două sau mai multe persoane au săvârşit împreună o infracţiune intenţionată, fiecare este pedepsită în calitate de autor.

Secţiunea 4. Săvârşirea unei infracţiuni prin intermediar (515/2003)

O persoană este condamnată ca autor dacă a săvârşit o infracţiune intenţionată prin utilizarea, ca intermediar, a unei alte persoane, care nu va fi pedepsită pentru infracţiunea menţionată din cauza lipsei de răspundere sau de intenţie penală sau din cauza altui motiv legat de condiţiile prealabile pentru răspunderea penală.

Secţiunea 5. Instigarea (515/2003)

O persoană care convinge în mod intenţionat o altă persoană să comită o infracţiune intenţionată sau o tentativă pedepsită a unei astfel de infracţiuni este pedepsită pentru instigarea la infracţiune, ca şi cum ar fi fost autorul.

Secţiunea 6. Complicitatea (515/2003)

(1) O persoană care, înainte sau în timpul săvârşirii unei infracţiuni, înlesneşte în mod intenţionat comiterea, de către o altă persoană, a unei infracţiuni intenţionate sau a unei tentative pedepsite, prin îndrumare, acţiune sau în alt mod, este pedepsită pentru complicitate în acelaşi mod ca autorul. Cu toate acestea, dispoziţiile Capitolului 6, secţiunea 8, subsecţiunea 1(3), subsecţiunea 2 şi subsecţiunea 4 se aplică în stabilirea pedepsei.

(2) Instigarea la complicitate şi înlesnirea săvârşirii infracţiunii sunt pedepsite ca fiind complicitate.

Secţiunea 7. Circumstanţe personale speciale (515/2003)

(1) În cazul în care o circumstanţă specială justifică, atenuează sau agravează o faptă, aceasta se aplică numai autorului, instigatorului sau complicelui căruia îi corespunde circumstanţa.

(2) Un instigator sau un complice nu este exonerat de răspundere penală chiar dacă acesta nu este afectat de o circumstanţă personală specială, iar circumstanţa menţionată este fundamentală pentru pedepsirea acţiunii făptuitorului.

Secţiunea 8. Acţionarea în numele unei persoane juridice (515/2003)

(1) Un membru al unui organism de conducere sau management al unei societăţi comerciale, fundaţii sau al altei persoane juridice, o persoană care exercită o putere efectivă de decizie asupra persoanei juridice sau o persoană care acţionează în nume propriu, pe baza unei relaţii de muncă, în sectorul privat sau public sau pe baza unui mandat de muncă va fi condamnată pentru o infracţiune săvârşită prin operaţiunile unei persoane juridice, chiar dacă aceasta nu îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute pentru făptuitor în definiţia legală a infracţiunii, dacă persoana juridică îndeplineşte condiţiile menţionate.

(2) În cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei activităţi organizate care face parte dintr-o activitate a unui întreprinzător sau dintr-o altă activitate organizată, care este comparabilă cu activitatea unei persoane juridice, dispoziţiile din subsecţiunea 1 privind o infracţiune comisă în operaţiunile unei persoane juridice se aplică în mod corespunzător.

(3) Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul în care în speţă sunt aplicabile dispoziţii diferite din alte acte normative.

Capitolul 6

Pedeapsa (515/2003)

Dispoziţii generale

Secţiunea 1. Tipurile de pedeapsă (515/2003)

(1) Pedepsele generale sunt amenda penală sumară, amenda, închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării, munca în folosul comunităţii, pedeapsa sub supraveghere şi închisoarea cu executare. (329/2011)

(2) O pedeapsă specială pentru infracţiunile comise de o persoană sub vârsta de 18 ani este pedeapsa juvenilă. (1195/2004)

(3) Pedepsele speciale pentru funcţionarii publici sunt avertismentul şi demiterea din funcţie.

(4) Pedepsele disciplinare pentru soldaţi şi alte persoane care fac obiectul Capitolului 45 constau în avertisment, serviciul suplimentar, consemnarea în cazarmă, amenda disciplinară şi detenţie. În aplicarea unei dispoziţii prin care se solicită pedepsirea disciplinară a unei alte persoane decât cele care fac obiectul Capitolului 45, persoana respectivă va fi condamnată la o amendă, în locul unei pedepse disciplinare. (256/2014)

(5) Unei persoane juridice i se aplică o amendă corporativă, aşa cum prevede Capitolul 9.

Secţiunea 2. Limita penală şi abaterile de la limita penală (673/2014)

Pedeapsa este stabilită în conformitate cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiune. Abaterile de la acesta pot fi făcute conform secţiunilor 8 şi 8(a). Pedeapsa maximă prevăzută poate fi depăşită conform prevederilor Capitolului 7.

Secţiunea 3. Elementele de bază în condamnare (515/2003)

(1) În stabilirea pedepsei, se ţine seama de toate temeiurile prevăzute în lege, care influenţează durata şi tipul pedepsei, precum şi de caracterul uniform al practicii judiciare.

(2) Temeiurile care influenţează condamnarea sunt cele prevăzute în secţiunile 4-8 ale prezentului Capitol, precum şi cele prevăzute în alte legi.

(3) Pentru a decide asupra tipului de pedeapsă, se aplică prevederile secţiunilor 9-12, în plus faţă de temeiurile care influenţează condamnarea.

Stabilirea pedepsei

Secţiunea 4. Principiul general (515/2003)

Pedeapsa este determinată astfel încât să fie proporţională cu daunele produse şi periculozitatea infracţiunii, motivele faptei şi celelalte elemente de vinovăţie a infractorului manifeste în infracţiune.

Secţiunea 5. Temeiuri de sporire a pedepsei (564/2015)

(1) Următoarele circumstanţe conduc la sporirea pedepsei:

(1) natura metodică a activităţii criminale,

(2) săvârşirea infracţiunii ca parte a activităţii unui grup criminal organizat,

(3) săvârşirea infracţiunii din interes material,

(4) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, culoarea pielii, statutul la naştere, naţionalitate sau etnie, religie sau confesiune, orientare sexuală sau handicap ori alte împrejurări de acelaşi fel; şi

(5) antecedentele penale ale făptuitorului, dacă raportarea acestora la noua infracţiune, având în vedere asemănările dintre infracţiuni sau alte elemente, indică faptul că făptuitorul nu ţine cont de dispoziţiile legii şi de interdicţiile impuse de aceasta.

(2) „Grupul criminal organizat” se referă la o asociere structurată de trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp şi care acţionează în mod concertat în scopul comiterii de infracţiuni care sunt pedepsite cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin 4 ani sau infracţiuni menţionate la Capitolul 11, secţiunea 10 sau Capitolul 15, secţiunea 9.

Secţiunea 6. Temeiuri de reducere a pedepsei (515/2003)

Următoarele circumstanţe conduc la reducerea pedepsei:

(1) presiuni semnificative, ameninţări sau influenţe similare care au afectat comiterea infracţiunii,

(2) empatia puternică sau o tentaţie excepţională şi bruscă care a condus la săvârşirea infracţiunii, contribuţia excepţional de mare a părţii vătămate sau o circumstanţă corespunzătoare, care a condus la diminuarea capacităţii infractorului de a se conforma legii,

(3) reconcilierea dintre infractor şi persoana vătămată, alte încercări ale infractorului de a preveni sau a elimina efectele infracţiunii sau încercarea sa de a înlesni descoperirea infracţiunii şi

(4) circumstanţele menţionate în secţiunea 8(1) şi (3).

Secţiunea 7. Circumstanţe de atenuare a pedepsei (515/2003)

În plus faţă de prevederile anterioare enumerate în secţiunea 6, circumstanţele de atenuare a pedepsei care trebuie de asemenea luate în considerare sunt:

(1) alte consecinţe ale infracţiunii comise sau ale pedepsei aplicate asupra făptuitorului,

(2) vârsta înaintată, starea precară a sănătăţii sau alte circumstanţe personale ale făptuitorului, şi

(3) o perioadă considerabil de lungă care a trecut de la săvârşirea infracţiunii,

dacă pedeapsa care ar urma să fie aplicată, în conformitate cu practica stabilită, ar conduce, din aceste motive, la un rezultat nerezonabil sau excepţional de dăunător.

Secţiunea 8. Reducerea limitelor pedepsei (515/2003)

(1) Pedeapsa este stabilită în limite reduse, dacă

(1) făptuitorul a săvârşit infracţiunea sub vârsta de 18 ani,

(2) făptuitorul a rămas la stadiul de tentativă,

(3) făptuitorul este condamnat în calitate de complice într-o infracţiune, prin aplicarea dispoziţiilor Capitolului 5, secţiunea 6 sau participaţia sa în infracţiune este în mod clar mai redusă, faţă de cea a altor complici,

(4) infracţiunea a fost comisă în circumstanţe care se aseamănă îndeaproape cu cele care conduc la aplicarea unor motive de exonerare de răspundere penală,

sau

(5) există motive excepţionale de reducere, în conformitate cu secţiunile 6 sau 7 sau alte motive excepţionale, menţionate în sentinţa de condamnare.

(2) La stabilirea pedepsei, conform subsecţiunii 1, cel mult trei sferturi din pedeapsa maximă cu închisoarea sau amenda şi cel puţin pedeapsa minimă prevăzută pentru infracţiune pot fi impuse inculpatului. Dacă infracţiunea este pedepsită cu detenţie pe viaţă, pedeapsa maximă este, în acest caz, de doisprezece ani de închisoare, iar pedeapsa minimă este de doi ani de închisoare.

(3) Prevederile din subsecţiunea 2 se aplică, în mod similar, la stabilirea pedepsei pentru o persoană care a comis o infracţiune într-o stare de responsabilitate redusă. Cu toate acestea, diminuarea responsabilităţii nu duce la modificarea limitei maxime de pedeapsă aplicabile.

(4) În cazul în care pedeapsa maximă pentru infracţiune este închisoarea pe o perioadă determinată, instanţa poate, în cazurile menţionate în prezenta secţiune, să impună ca pedeapsă o amendă, în loc de închisoare, dacă există motive deosebit de serioase pentru acest lucru.

Secţiunea 8(a). Reducerea limitei penale în baza mărturisirii (673/2014)

(1) Pedeapsa se stabileşte în conformitate cu o limită penală redusă, în cazul în care inculpatul a contribuit la clarificarea circumstanţelor săvârşirii infracţiunii, astfel cum este prevăzut în Capitolul 1, secţiunile 10 şi 10 (a) şi în Capitolul 5 (a) din Codul de procedură penală (689/1997) şi în Capitolul 3, secţiunea 10 (a) din Legea privind cercetarea penală (805/2011).

(2) La stabilirea pedepsei, în baza subsecţiunii 1, pot fi impuse cel mult două treimi din durata maximă a pedepsei privative de libertate sau a valorii maxime a amenzii şi cel puţin durata minimă prevăzută pentru tipul de pedeapsă. În cazul în care pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiune este închisoarea pe o perioadă determinată, instanţa poate impune o amendă în locul închisorii, dacă există motive speciale în acest sens.

(3) Hotărârea de condamnare trebuie să menţioneze nu numai pedeapsa aplicată, ci şi ce pedeapsă ar fi aplicat instanţa în lipsa beneficiilor din prevederile indicate mai sus.

Stabilirea tipului de pedeapsă

Secţiunea 9. Alegerea între suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea condiţionată şi închisoare cu executare (515/2003)

(1) Executarea unei pedepse cu închisoarea pe perioadă determinată cu o durată de cel mult doi ani va fi suspendată condiţionat (închisoare condiţionată), cu excepţia cazului în care gravitatea infracţiunii, vinovăţia făptuitorului manifestată în infracţiune sau antecedentele penale ale făptuitorului impun stabilirea unei pedepse cu închisoarea cu executare.

(2) Cu toate acestea, o pedeapsă cu executare cu închisoarea nu se aplică pentru o infracţiune comisă de făptuitor sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazului în care se impune din motive întemeiate. În evaluarea importanţei unui motiv întemeiat, trebuie să fie luată în considerare plasarea condamnatului într-o instituţie de protecţie a copilului, menţionată la secţiunea 57 din Legea privind protecţia copilului (417/2007).

(401/2015)

Secţiunea 10. Sancţiuni auxiliare închisorii condiţionate (515/2003)

(1) În cazul în care pedeapsa cu închisoarea condiţionată în sine este considerată o pedeapsă insuficientă pentru infracţiune, se poate impune o amendă adiţională sau, dacă pedeapsa cu închisoarea condiţionată este de opt luni sau mai mult, va fi aplicată obligaţia de prestare de muncă în folosul comunităţii de cel puţin 14 şi cel mult 90 de ore.

(2) O persoană care a săvârşit o infracţiune sub vârsta de 21 de ani va fi supusă unei perioade de un an şi trei luni de supraveghere menită să susţină pedeapsa de suspendare condiţionată, şi să confirme dacă aceasta este considerată justificată, în vederea promovării adaptării sociale a infractorului sau pentru prevenirea altor infracţiuni. Dispoziţiile privind executarea supravegherii sunt prevăzute în Legea privind executarea sancţiunilor comunitare. (401/2015)

(3) Amenzile, munca în folosul comunităţii şi monitorizarea – ca pedepse accesorii închisorii cu suspendare condiţionată – fac obiectul prevederilor separate privind sancţiunea în cauză. Cu toate acestea, serviciul auxiliar în folosul comunităţii poate fi înlocuit va fi comutat în închisoare timp de cel puţin patru şi cel mult 90 de zile.

Secţiunea 10(a). Pedeapsa juvenilă (401/2015)

(1) O pedeapsă juvenilă va fi dispusă pentru o infracţiune comisă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dacă:

(1) amenda este, ţinând cont de gravitatea infracţiunii, gradul de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul şi antecedentele penale ale acestuia, o pedeapsă insuficientă şi nu există motive întemeiate care să impună o condamnare la pedeapsa cu închisoare cu executare, şi

(2) închisoarea condiţionată cu supraveghere nu este considerată suficientă pentru a promova adaptarea socială a infractorului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

(2) Pot fi aplicate pedepse juvenile, conform condiţiilor prealabile prevăzute în subsecţiunea (1), şi în cazul în care doar câteva dintre infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată au fost săvârşite sub vârsta de 18 ani.

(3) Secţiunea 64 din Legea privind executarea sancţiunilor comunitare conţine dispoziţii privind durata şi conţinutul pedepsei juvenile.

Secţiunea 11. Munca în folosul comunităţii (401/2015)

(1) Un infractor care este condamnat la închisoare cu executare pe o durată determinată de cel mult opt luni va fi condamnat, în schimb, la muncă în folosul comunităţii, cu excepţia cazului în care pedeapsa închisorii necondiţionate, pedeapsa monitorizată, munca în folosul comunităţii dispusă anterior, continuarea activităţii infracţionale sau alte motive întemeiate trebuie considerate impedimente pentru impunerea ordinului de serviciu în folosul comunităţii.

(2) O condiţie prealabilă pentru aplicarea unui ordin de prestare de muncă în folosul comunităţii este ca persoana condamnată să fie de acord cu efectuarea activităţii respective şi ca persoana în cauză să fie considerată capabilă de a duce la îndeplinire acea activitate.

(3) În evaluarea importanţei pedepselor anterioare, săvârşirea infracţiunii sub vârsta de 21 de ani este considerată un temei în sprijinul aplicării unei sancţiuni de muncă în folosul comunităţii.

Secţiunea 11(a). Pedeapsa monitorizată (329/2011)

(1) Unui condamnat la închisoare cu executare pe o durată determinată de cel mult şase luni trebuie, în schimb, să îi fie aplicată o pedeapsă monitorizată pentru o perioadă similară de timp, dacă:

(1) din cauza impedimentelor menţionate în secţiunea 11, subsecţiunea 1
sau a
absenţei condiţiei prealabile prevăzute la subsecţiunea 2 a secţiunii menţionate, infractorul nu va fi condamnat la muncă în folosul comunităţii;

(2) se consideră că aplicarea pedepsei de monitorizare nu este împiedicată de motive care rezultă dintr-o pedeapsă de monitorizare sau cu închisoarea cu executare, aplicate anterior, sau care ţin de natura infracţiunii în cauză; şi

(3) aplicarea unei pedepse monitorizate este considerată justificată pentru susţinerea şi promovarea adaptării sociale a condamnatului.

(2) O condiţie suplimentară pentru o pedeapsă monitorizată este consimţământul făptuitorului pentru aplicarea pedepsei monitorizate şi ca adulţii care trăiesc în aceeaşi locuinţă cu făptuitorul, din proprie voinţă, să fie de acord cu executarea pedepsei monitorizate în locuinţa menţionată. O cerinţă suplimentară este aceea ca obligaţia prevăzută în secţiunea 41 din Legea privind executarea sancţiunilor comunitare, de a rămâne în locuinţa proprie şi de a participa la activitatea care i-a fost atribuită, să poată fi aplicată făptuitorului, în condiţiile în care se poate considera că persoana condamnată execută pedeapsa monitorizată. O pedeapsă monitorizată nu va fi aplicată în lipsa unui plan de executare. Secţiunea 45, subsecţiunea 2 din Legea privind executarea sancţiunilor comunitare conţine dispoziţii privind audierea şi constatarea opiniei persoanelor minore care trăiesc în locuinţă. (401/2015)

Secţiunea 12. Renunţarea la pedeapsă (515/2003)

O instanţă poate renunţa la aplicarea unei pedepse, dacă

(1) infracţiunea, atunci când este evaluată în ansamblu, ţinând seama de daunele provocate sau de vinovăţia făptuitorului, manifestată în săvârşirea infracţiunii, este considerată ca fiind de importanţă minoră,

(2) făptuitorul a comis infracţiunea sub vârsta de 18 ani, iar săvârşirea este considerată a fi rezultatul lipsei de înţelegere sau al imprudenţei,

(3) din motive speciale legate de faptă sau de făptuitor, acţiunea este comparabilă cu o faptă scuzabilă,

(4) pedeapsa este apreciată ca fiind nerezonabilă sau lipsită de utilitate, în special luând în considerare factorii menţionaţi mai sus în secţiunea 6, paragraful 3 şi secţiunea 7 sau acţiunile autorităţilor de securitate socială şi de sănătate, sau

(5) infracţiunea nu ar avea un efect esenţial asupra pedepsei totale, datorită dispoziţiilor privind condamnarea la o pedeapsă cumulată.

Deduceri care trebuie făcute din pedeapsa aplicată

Secţiunea 13. Computarea perioadei de privare de libertate (515/2003)

(1) Dacă este dispusă o pedeapsă cu închisoarea pe durată determinată pentru o faptă pentru care făptuitorul a fost privat de libertate pentru o perioadă continuă de cel puţin o zi, instanţa va deduce din pedeapsă o perioadă corespunzătoare cu această privare de libertate sau va considera că această privare de libertate este o executare completă a pedepsei. Perioada de privare de libertate este calculată în zile. În hotărâre, trebuie precizate prima şi ultima zi a perioadei de privare de libertate. (395/2015)

(2) Se va proceda în mod similar dacă privarea de libertate se datorează faptului că pârâtul a fost luat în custodie din cauza unor acuzaţii sau a unei urmăriri penale referitoare la aceeaşi chestiune sau datorită unei hotărâri judecătoreşti potrivit căreia pârâtul urma să fie adus în faţa instanţei.

(3) În cazul în care pedeapsa aplicată este o amendă, privarea de libertate va fi luată în calcul în cuantum rezonabil, cel puţin în cuantum corespunzător privării de libertate, sau va fi considerată drept executare integrală a pedepsei.

(4) În cazul în care pedeapsa aplicată este o pedeapsă juvenilă, privarea de libertate va fi luată în considerare ca deducere. La calcularea deducerii menţionate în această subsecţiune, o zi de privare de libertate corespunde la două zile de pedeapsă juvenilă, cu excepţia cazului în care există anumite motive de derogare de la această regulă. (1195/2004)

(5) În cazul în care pedeapsa aplicată este o taxă penală sumară, privare de libertate se consideră o executare completă a pedepsei. (755/2010)

Secţiunea 14. Computarea pedepsei aplicate în străinătate (515/2003)

În cazul în care o persoană este condamnată în Finlanda pentru o infracţiune pentru care a fost deja sancţionată, în totalitate sau parţial, în străinătate, se deduce o durată rezonabilă din sentinţa care urmează să fie aplicată. În cazul în care pedeapsa care a fost executată a fost una privativă de libertate, instanţa va deduce din pedeapsă timpul care corespunde privării de libertate. Instanţa poate, de asemenea, să constate că sancţiunea care a fost executată este considerată o sancţiune suficientă pentru infracţiune.

Secţiunea 15. Computarea pedepsei disciplinare pentru deţinuţii care execută o condamnare (515/2003)

Pedeapsa disciplinară va fi aplicată în închisoare unui deţinut sau unei persoane reţinute, aşa cum este prevăzut în Capitolul 15 din Legea privind închisoarea şi în Capitolul 10 din Legea privind reţinerea şi arestul preventiv. Dacă un deţinut sau o persoană reţinută este condamnat(ă) în instanţă pentru o infracţiune pentru care a executat o pedeapsă disciplinară integrală sau parţială, instanţa va deduce o durată rezonabilă din pedeapsa aplicată, cu excepţia cazului în care există motive justificate de a nu face deducerea sau de a considera că pedeapsa disciplinară executată constituie pedeapsa integrală aplicată pentru faptă. (780/2005)

[Secţiunea 16 a fost abrogată; 256/2014]

Capitolul 7

Contopirea pedepselor (697/1991)

Secţiunea 1. Condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea rezultată din contopirea mai multor pedepse (755/2010)

(1) În cazul în care o persoană urmează să fie condamnată la închisoare pentru una sau mai multe infracţiuni, în acelaşi timp, aceasta va fi condamnată la o pedeapsă cu închisoarea rezultată din contopirea pedepselor aplicabile, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel.

(2) În cazul în care una din infracţiuni se pedepseşte cu închisoarea, iar una sau mai multe infracţiuni se pedepsesc cu amendă sau cu amendă penală sumară, instanţa poate pronunţa o pedeapsă contopită cu închisoarea pentru unele din infracţiunile comise şi, în plus, pedeapsa cu amenda sau cu amenda penală sumară pentru celelalte infracţiuni, însă doar cu una din acestea două din urmă, nu cu amândouă.

(3) În cazul în care una din infracţiuni este pedepsibilă cu detenţiunea pe viaţă, instanţa va aplica pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă ca pedeapsă rezultantă pentru toate infracţiunile constatate.

[Secţiunea 1 a fost amendată prin Legea nr. 755/2010, care va intra în vigoare la o dată ce urmează să fie stabilită prin lege. Textul anterior al variantei amendate avea următorul conţinut:]

Secţiunea 1. Condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea, rezultată din contopirea pedepselor (697/1991)

(1) În cazul în care o persoană urmează să fie condamnată la închisoare pentru una sau mai multe infracţiuni, în acelaşi timp, aceasta va fi condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, rezultată din contopirea pedepselor aplicabile, cu excepţia cazului în care legea nu prevede altfel. (751/1997)

(2) În cazul în care una din infracţiuni se pedepseşte cu închisoarea, iar una sau mai multe infracţiuni se pedepsesc cu amendă sau cu amendă penală sumară, instanţa poate pronunţa o pedeapsă contopită cu închisoarea pentru unele din infracţiunile comise şi, în plus, pedeapsa cu amenda pentru celelalte infracţiuni.

(3) În cazul în care una din infracţiuni este pedepsibilă cu detenţiunea pe viaţă, instanţa va aplica pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă ca pedeapsă rezultantă pentru toate infracţiunile constatate.

Secţiunea 2. Termenul maxim şi minim al pedepsei cu închisoarea pe o perioadă determinată (697/1991)

(1) Atunci când este pronunţată o pedeapsă contopită, termenul maxim prevăzut pentru cea mai grea dintre pedepsele astfel contopite poate fi depăşit, însă pedeapsa nu poate fi mai mare decât suma totală a duratelor maxime prevăzute pentru infracţiunile respective. În plus, pedeapsa maximă cea mai grea nu poate depăşită cu mai mult de

(1) un an, dacă pedeapsa maximă cea mai grea este pedeapsa cu închisoarea de până la un an şi şase luni,

(2) doi ani, dacă pedeapsa maximă cea mai grea este pedeapsa cu închisoarea de la un an şi şase luni la patru ani, sau

(3) trei ani, dacă pedeapsa maximă cea mai grea este pedeapsa cu închisoarea pe o durată determinată de peste patru ani.

(2) Pedeapsa aplicată nu poate fi mai scurtă decât cea mai severă pedeapsă minimă dintre pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile respective.

(3) Cea mai gravă pedeapsă maximă şi minimă se referă la pedeapsa care, potrivit prevederilor aplicabile în cauză, poate fi aplicată ca pedeapsă maximă şi minimă. În cazul în care una sau mai multe dintre infracţiunile comise se pedepsesc doar cu amendă, amenzile luate împreună vor fi considerate echivalentul unei luni de închisoare atunci când se calculează suma totală a pedepselor maxime pentru diferitele infracţiuni comise.

Secţiunea 3. Contopirea amenzilor (697/1991)

(1) În cazul în care o persoană urmează să fie condamnată, în acelaşi timp, la plata unor amenzi pentru două sau mai multe infracţiuni, acesteia i se va aplica, în schimb, pedeapsa la plata unei amenzi contopite.

(2) Cuantumul maxim al unei amenzi contopite este de 240 de zile de amendă. Cu toate acestea, amenda contopită nu poate fi mai mare decât suma cuantumului maxim al amenzilor aplicabile pentru fiecare din infracţiunile comise în parte. În cazul în care printr-una din legile intrate în vigoare după 1 iunie 1969 a fost stabilit un număr minim de zile de amendă, amenda contopită aplicată nu poate fi mai mică decât minimul respectiv. (515/2003)

(3) Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul unui avertisment de amendă aplicată în euro. (515/2003)

Secţiunea 3(a). Amenda şi taxa penală sumară (755/2010)

(1) În cazul în care pentru două sau mai multe infracţiuni urmează să fie aplicate, în acelaşi timp, o amendă şi o taxă penală sumară, pedeapsa aplicată va fi amenda sau amenda contopită, la care va fi adăugat un spor de 20 euro. Cu toate acestea, amenda nu poate fi majorată, dacă taxa penală sumară este aplicată unui pieton sau conducătorului unui vehicul nemotorizat.

(2) În cazul în care amenda totală sau amenda combinată are o valoare mai mică decât taxa penală sumară sau decât cea mai mare taxă penală sumară, amenda sau amenda combinată va fi majorată până la valoarea avută de taxa penală sumară sau de cea mai mare taxă penală sumară înainte de aplicarea majorării menţionate în subsecţiunea 1.

[Prezenta secţiune va intra în vigoare la o dată care urmează să fie stabilită prin Decret.]

Secţiunea 3(b). Taxa penală sumară (755/2010)

În cazul în care pentru două sau mai multe infracţiuni urmează să fie aplicată, în acelaşi timp, pedeapsa cu o taxă penală sumară, pedeapsa aplicată va fi o singură taxă penală. Într-un astfel de caz, taxa penală sumară va fi majorată cu 20 euro faţă de valoarea prevăzută pentru fapta pedepsibilă cu taxa penală sumară cea mai mare. Cu toate acestea, taxa penală sumară aplicată unui pieton sau conducătorului unui vehicul nemotorizat nu poate fi majorată.

[Prezenta secţiune va intra în vigoare la o dată care urmează să fie stabilită prin Decret.]

Secţiunea 4. Alte sancţiuni (697/1991)

(1) În cazul în care pentru o infracţiune legea prevede, pe lângă pedeapsa generală aplicabilă, şi demiterea sau o altă sancţiune, sancţiunea va fi aplicată în plus faţă de pedeapsa contopită, dacă legea cere acest lucru.

(2) În cazul mai multor infracţiuni comise de un minor în acelaşi timp, va fi aplicată o singură pedeapsă dintre cele prevăzute de lege pentru infracţionalitatea juvenilă. (1195/2004)

Secţiunea 5. Condamnarea prin contopirea pedepselor (697/1991)

(1) Atunci când este pronunţată o pedeapsă cu închisoarea, rezultată prin contopire sau o pedeapsă cu amenda, rezultată prin contopire, vor fi urmate prevederile Capitolului 6, acolo unde acestea sunt aplicabile.

(2) Atunci când este pronunţată o pedeapsă rezultată prin contopire, baza este pedeapsa aplicabilă pentru infracţiunea care, în opinia instanţei, atrage după sine pedeapsa cea mai grea, iar pedeapsa contopită aplicată pentru infracţiunile comise va fi stabilită şi în raport de numărul de infracţiuni, gravitatea acestora şi legăturile dintre ele. Dacă unul din temeiurile majorării sau reducerii pedepsei menţionate în Capitolul 6 sau o altă împrejurare precizată în capitolul amintit se aplică doar în cazul uneia sau unora din infracţiunile pentru care este pronunţată pedeapsa, acesta va fi luat în considerare, într-o măsură rezonabilă, în stabilirea cuantumului pedepsei pronunţate prin contopire.

Secţiunea 6. Luarea în considerare a unei pedepse anterioare cu închisoarea (751/1997)

(1) Dacă o persoană care a fost condamnată la închisoare cu executare este acuzată de comiterea unei noi infracţiuni înainte de pronunţarea sentinţei, pedeapsa anterioară cu închisoarea poate fi luată în considerare, într-o măsură rezonabilă, ca circumstanţă atenuantă sau ca temei pentru reducerea pedepsei aplicate. În plus, sentinţa pentru noua infracţiune comisă poate fi mai mică decât minimul prevăzut de lege pentru o astfel de faptă sau sentinţa anterioară poate fi considerată o pedeapsă suficientă şi pentru fapta care a fost judecată ulterior.

(2) În sentinţa pronunţată, instanţa va preciza sentinţa sau sentinţele anterioare care a(u) fost luată, respectiv luate în considerare atunci când a pronunţat sentinţa, în condiţiile prezentei secţiuni.

Secţiunea 7. Luarea în considerare a unei pedepse anterioare cu munca în folosul comunităţii şi a unei sentinţe de monitorizare anterioare (329/2011)

Atunci când este aplicată o nouă pedeapsă, instanţa poate lua în considerare o pedeapsă anterioară cu munca în folosul comunităţii şi o sentinţă anterioară de monitorizare, în acelaşi mod în care se procedează în cazul unei pedepse anterioare cu închisoare cu executare, descris în secţiunea 6.

Secţiunea 8. Luarea în considerare a unei pedepse juvenile anterioare (401/2015)

În cazul în care o persoană condamnată la o pedeapsă juvenilă trebuie condamnată la închisoare cu executare pentru o faptă comisă înainte de a-i fi fost aplicată pedeapsa juvenilă sau pentru o infracţiune comisă după ce i-a fost aplicată pedeapsa juvenilă, însă înainte de executarea acesteia, ea poate fi condamnată la o pedeapsă comună de închisoare cu executare pentru infracţiunea respectivă şi pentru infracţiunea care a condus la aplicarea pedepsei juvenile. Instanţa va lua în calcul partea corespunzătoare din pedeapsa juvenilă aplicată care a fost deja executată, în conformitate cu prevederile Secţiunii 68 a Legii privind executarea sancţiunilor comunitare.

Secţiunea 9. Luarea în considerare a unei sentinţe impuse de o instanţă dintr-un stat străin (179/2010)

Prevederile secţiunilor 6 şi 7 se aplică şi în cazul unei pedepse cu închisoare cu executare sau cu munca în folosul comunităţii sau al unei alte pedepse comparabile, impuse de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din Islanda sau Norvegia.

Capitolul 8

Prescripţia

Secţiunea 1. Termenele de prescripţie a răspunderii penale (297/2003)

(1) Infracţiunile pentru care pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege este închisoarea pe viaţă nu se prescriu. (212/2008)

(2) Răspunderea penală se prescrie

(1) în termen de douăzeci ani de la comiterea faptei, în cazul în care pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă este închisoarea pe termen determinat, mai mare de opt ani,

(2) în termen de zece ani, în cazul în care pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă este închisoarea de la doi la opt ani,

(3) în termen de cinci ani, în cazul în care pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă este închisoarea de la unu la doi ani, şi

(4) în termen de doi ani, în cazul în care pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă este pedeapsa cu închisoarea de până la un an sau o amendă sau taxă penală sumară. (755/2010)

[paragraful 4 a fost amendat prin Legea 755/2010, care va intra în vigoare la o dată ce urmează să fie stabilită prin lege. Textul anterior al acestui paragraf este următorul:]

(4) în termen de doi ani, dacă pedeapsa cea mai grea este pedeapsa cu închisoarea de până la un an sau amenda.

(3) Prin pedeapsa cea mai grea se înţelege pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiune în textul de lege aplicabil.

(4) Cu toate acestea, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea privind exerciţiul unei funcţii publice este de cinci ani. Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru deteriorarea mediului înconjurător, infracţiuni de mediu sau infracţiuni în domeniul protecţiei clădirilor este de zece ani. Termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare pentru fapte ce ţin de deteriorarea mediului înconjurător, deteriorarea mediului înconjurător în formă agravată, infracţiuni de mediu sau deteriorarea din neglijenţă a mediului înconjurător de către un vas străin în zona economică finlandeză, la care se face referire în Capitolul 13, secţiunea 3 din Legea privind protejarea mediului maritim, este trei ani. Termenul de prescripţie răspunderii penale pentru încălcarea prevederilor Legii pescuitului de către un vas străin în zona economică finlandeză este trei ani. (1680/2009)

(5) Dreptul de punere sub acuzare pentru abuz sexual asupra unui copil şi abuz sexual asupra unui copil în formă agravată nu se prescrie înainte ca cel care reclamă că a fost abuzat să împlinească vârsta de douăzeci şi opt de ani. Acelaşi termen de prescripţie se aplică şi în cazul faptelor de viol, viol în formă agravată, acte sexuale consumate prin constrângere, constrângere la comiterea unui act sexual, abuz sexual, proxenetism, proxenetism în formă agravată, trafic de persoane şi trafic de persoane în formă agravată, comise împotriva unei persoane ce nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. În cazul ademenirii unui copil în scopuri sexuale, faptă la care se face referire în Capitolul 20, secţiunea 8(b), dreptul de punere sub acuzare se prescrie în momentul în care persoana care a făcut obiectul infracţiunii împlineşte vârsta de douăzeci şi trei de ani. (540/2011)

Secţiunea 2. Începutul termenului de prescripţie (297/2003)

(1) Perioadele menţionate mai sus în secţiunea 1 se calculează cu începere de la data comiterii infracţiunii. Dacă elementele esenţiale ale infracţiunii prevăd incriminarea omisiunii, termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare începe să curgă din momentul în care fapta omisă ar fi trebuit cel mai târziu să fie comisă. În cazul în care elementele esenţiale ale infracţiunii cer producerea unei anumite consecinţe, perioada este calculată începând de la data la care se produce consecinţa respectivă.

(2) În cazul în care infracţiunea implică menţinerea unei situaţii ilegale, termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare nu începe să curgă decât în momentul în care respectiva situaţie încetează.

(3) Termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare pentru complicitate la comiterea unei infracţiuni începe să curgă de la aceeaşi dată la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare pentru fapta principală.

Secţiunea 3. Întreruperea termenului de prescripţie (297/2003)

(1) Se consideră că punerea sub acuzare a fost făcută într-o manieră ce întrerupe termenul de prescripţie atunci când persoanei a cărei cercetare penală urmează să fie demarată i-a fost comunicată somaţia sau când împotriva ei a fost formulată o cerere de condamnare în instanţă, într-un proces la care persoana respectivă a fost prezentă.

(2) Punerea sub acuzare într-un dosar care ulterior este clasat fără urmări sau în care acuzaţiile sunt retrase nu duce la întreruperea termenului de prescripţie.

(3) Când o faptă de încălcare a legii este analizată în conformitate cu procedura prevăzută de Legea privind amenzile şi taxele penale sumare, termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare este întrerupt atunci când suspectului îi este comunicată decizia de plată a unei amenzi, decizia de plată a unei taxe penale ce poate fi contestată sau decizia de executare a unei pedepse. Cu toate acestea, termenul de prescripţie nu este întrerupt în cazul în care decizia este retrasă, când împotriva acesteia este înregistrată o contestaţie sau când suspectul sau reclamantul îşi retrage consimţământul la care se face referire în secţiunea 4 sau 5 a legii menţionate. (755/2010)

Secţiunea 3(a). Întreruperea termenului de prescripţie pe baza unei propuneri de trimitere în judecată (673/2014)

(1) În cazul în care termenul de prescripţie nu fost întrerupt deja în baza secţiunii 3, acesta este întrerupt atunci când persoana suspectă de comiterea unei infracţiuni sau persoana persoana inculpată într-un caz penal semnează propunerea de trimitere în judecată la care se face referire în Capitolul 1, secţiunea 19 a Codului de procedură penală.

(2) Înaintarea unei propuneri de trimitere în judecată într-un caz care ulterior este respins de instanţă, fără a fi analizat pe fond, nu întrerupe curgerea termenului de prescripţie.

Secţiunea 4. Prelungirea termenului de prescripţie (297/2003)

În practică, termenul de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare poate fi prelungit o dată, cu un an, dacă

(1) cercetarea preliminară a faptei necesită măsuri procedurale speciale, îndelungate, motiv pentru care la sfârşitul termenului de prescripţie este foarte posibil ca cercetarea să nu poată fi finalizată,

(2) cercetarea preliminară a faptei a fost începută extrem de târziu, sau

(3) persoana ce urmează să fie citată în calitate de inculpat se sustrage reţinerii şi, din această cauză, este probabil că ea nu va putea fi citată înainte de încetarea termenului de prescripţie, în cauză existând un interes public foarte important care cere prelungirea termenului de prescripţie.

Secţiunea 5. Procedura în cazul prelungirii termenului de prescripţie (297/2003)

(1) Decizia privind prelungirea termenului de prescripţie a dreptului de punere sub acuzare este luată de instanţa competentă care ar urma să judece cauza, în conformitate cu Capitolul 4 al Codului de procedură penală (689/1997). Cererea de prelungirea a termenului de prescripţie poate fi formulată de procurorul din cadrul Ministerului Public şi de către reclamant, dacă acesta din urmă are dreptul de punere sub acuzare prevăzut la Capitolul 1, secţiunea 14,
subsecţiunile 1 sau 2, sau la secţiunea 15, subsecţiunea 1 din textul de lege menţionat. Cererea trebuie formulată în scris şi depusă înainte de împlinirea termenului de prescripţie. (441/2011)

(2) Cererea de prelungire a termenului de prescripţie va fi analizată de către instanţă cu celeritate. Ea poate fi analizată de către o judecătorie districtuală, într-un complet de un singur judecător.

(3) Dacă este probabil ca o anumită persoană să fie pusă sub acuzare pentru fapta reclamată în cererea de prelungire a termenului de prescripţie, menţionată în secţiunea 4(1) sau (2), persoanei respective i se va acorda ocazia de a fi audiată cu privire la cererea formulată împotriva sa. Citaţia poate fi înmânată direct persoanei în cauză sau poate fi expediată prin poştă.

(4) Decizia pronunţată cu privire la cerere nu poate fi atacată în apel ordinar. Un apel extraordinar, în care se invocă erori de procedură, poate fi formulat de către procuror la instanţa superioară în termen de treizeci de zile. Instanţa va analiza apelul extraordinar în regim de urgenţă.

Secţiunea 6. Termenul de prescripţie al pronunţării unei sentinţe (297/2003)

(1) Dreptul de a pronunţa o sentinţă pentru oricare din infracţiunile prevăzute în secţiunea 1, subsecţiunea 1 nu este prescriptibil. (1161/2005)

(2) Nu poate fi aplicată sau dispusă nicio pedeapsă în baza Legii privind amenda şi taxa penală sumară, pentru o infracţiune diferită de cea prevăzută de subsecţiunea 1, după ce termenele de mai jos s-au scurs de la data menţionată în secţiunea 2:

(1) treizeci de ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea pe durată determinată de peste opt ani,

(2) douăzeci de ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea de la doi la zece ani,

(3) zece ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea de până la doi ani sau amenda. (755/2010)

[Subsecţiunea 2 a fost modificată prin Legea 755/2010 şi va intra în vigoare la o dată ce urmează să fie stabilită prin lege. Textul anterior al variantei amendate aveau următorul conţinut:]

(2) Nu poate fi aplicată nicio pedeapsă, cu excepţia celei prevăzute de subsecţiunea 1, după ce termenele menţionate mai jos s-au scurs de la data menţionată în secţiunea 2:

(1) treizeci de ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea pe durată determinată de peste opt ani,

(2) douăzeci de ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea de la doi la opt ani,

(3) zece ani, dacă pedeapsa maximă prevăzută pentru fapta comisă este închisoarea de până la doi ani sau amenda.

(3) Nu poate fi aplicată nicio pedeapsă pentru o infracţiune la care se face referire în secţiunea 1 se mai sus, subsecţiunea 5, după ce perioada la care se face referire în subsecţiunea 2 a secţiunii menţionate s-a scurs, iar de la data la care reclamantul a împlinit vârsta de douăzeci şi opt de ani sau douăzeci şi trei de ani au trecut zece ani. (540/2011)

(4) O pedeapsă aplicată se prescrie dacă hotărârea prin care aceasta a fost aplicată nu devine executorie înainte de expirarea termenului menţionat în subsecţiunile 2 sau 3. (1161/2005)

Secţiunea 7. Prescripţia unei cereri de aplicare a unei amenzi unei persoane juridice (297/2003)

Termenul de prescripţie pentru formularea unei cereri de amendare a unei persoane juridice este acelaşi ca şi cel prevăzut pentru punerea sub acuzare pentru infracţiunea reclamată, care stă la baza cererii.

Acest termen nu poate fi însă mai mic de cinci ani.

Secţiunea 8. Prescripţia impunerii unui avertisment de amendă (297/2003)

Dreptul de a aplica o amendă acolo unde instanţa a stabilit un astfel de avertisment de amendă pentru a asigura desfăşurarea procedurilor încetează în doi ani de la data la care a fost dispus avertismentul cu amenda.

Secţiunea 9. Prescripţia dispunerii confiscării (1161/2005)

O sancţiune ce implică măsura confiscării nu poate fi aplicată atunci când, ca urmare a depăşirii termenului de prescripţie, pentru infracţiunea respectivă nu poate fi aplicată nicio pedeapsă.. Cu toate acestea, termenul minim de prescripţie a unei cereri de confiscare este de cinci ani. Cu toate acestea, în cazul în care cererea de confiscare priveşte instrumentul folosit la comiterea faptei, instrument la care se face referire în Capitolul 10, secţiunea 4 sau un alt bun menţionat în secţiunea 5, dreptul de a cere confiscarea nu se prescrie.

Secţiunea 10. Prescripţia executării pedepsei cu închisoarea (297/2003)

(1) Pedeapsa cu închisoarea pe viaţă şi pedeapsa cu închisoarea pe durată determinată, dispuse pentru genocid, crimă împotriva umanităţii, crimă împotriva umanităţii în formă agravată, crimă de război sau crimă de război în formă agravată nu se prescriu. (212/2008)

(2) Pedeapsa cu închisoarea pe perioadă determinată se prescrie în cazul în care ea nu a fost pusă în executare în termenele prevăzute mai jos, care încep să curgă de la data la care hotărârea de condamnare a devenit definitivă:

(1) în termen de douăzeci de ani, dacă pedeapsa pe perioadă determinată este mai mare de opt ani,

(2) în termen de cincisprezece ani, dacă pedeapsa este de la patru la
opt ani,

(3) în termen de zece ani, dacă pedeapsa este de la unu la patru ani,

şi

(4) în termen de cinci ani, dacă pedeapsa este de cel mult un an.

(3) O pedeapsă rezultată prin aplicată pentru neplata unor amenzi se prescrie în cazul în care ea nu a fost pusă în executare în termen de trei ani de la data la care hotărârea prin care a fost aplicată a devenit definitivă.

Secţiunea 11. Prescripţia executării unei pedepse cu muncă în folosul comunităţii şi a unei pedepse de punere sub supraveghere (329/2011)

Pedeapsa cu muncă în folosul comunităţii sau pedeapsa de punere sub supraveghere se prescrie în aceleaşi condiţii în care se prescrie pedeapsa cu închisoarea aplicabilă pentru aceleaşi fapte.

Secţiunea 12. Prescripţia executării pedepsei în anumite cazuri (297/2007)

În cazul în care executarea unei pedepse cu închisoarea, a unei pedepse cu munca în folosul comunităţii sau a unei pedepse rezultate prin conversie pentru neplata unor amenzi este întreruptă sau a fost dispusă lipsirea de libertate a unei persoane eliberate condiţionat, pentru continuarea executării, se vor aplica în mod corespunzător prevederile secţiunilor 10 şi 11. Termenul de prescripţie a unei pedepse cu închisoarea pe durată determinată şi a unei pedepse cu munca în folosul comunităţii este stabilit pe baza perioadei din pedeapsă rămase neexecutate, iar dacă este vorba de mai multe pedepse ce trebuie executate, din perioada rămasă de executat, rezultată prin combinarea pedepselor. Termenul efectiv va fi calculat cu începere de la data întreruperii şi, în cazul în care este dispusă revocarea unei liberări condiţionate sau punerea în executare a unei sentinţe cu suspendare condiţionată, cu începere de la data la care a fost emis ordinul de revocare sau de punere în executare.

Secţiunea 12(a). Prescripţia executării unei pedepse aplicate minorului (1161/2005)

Pedeapsa aplicată unui minor se prescrie în cazul în care nu este pusă în executare în termen de trei ani de la data pronunţării hotărârii finale.

Secţiunea 13. Prescripţia în cazul sancţiunii cu amenda (297/2003)

(1) Executarea unei sancţiuni cu amenda se prescrie în termen de cinci ani de la data pronunţării hotărârii definitive, dacă înainte de expirarea acestui termen persoanelor amendate nu le-a fost aplicată o pedeapsă rezultată prin conversie. În cazul în care a fost dispusă o astfel de pedeapsă, rezultată prin conversie, persoana amendată are dreptul ca şi în cursul perioadei menţionate să plătească amenda, aşa cum a fost stabilit separat. Prevederile de mai sus cu privire la amendă se aplică şi în cazul în care a fost dispus un avertisment cu amenda.

(2) Executarea sancţiunii cu amenda aplicate unei persoane juridice se prescrie după cinci ani de la data la pronunţării hotărârii definitive.

(3) Executarea sancţiunii cu taxa penală sumară se prescrie după cinci ani de la data emiterii ordinului de aplicare a amenzii penale sumare. (755/2010)

Secţiunea 14. Prescripţia măsurii de confiscare aplicate ca sancţiune (1161/2005)

Sancţiunea confiscării nu mai poate fi pusă în executare după ce au trecut zece ani de la data pronunţării hotărârii definitive. Cu toate acestea, în cazul în care confiscarea se referă la instrumentul folosit la comiterea infracţiunii, instrument menţionat la Capitolul 10, secţiunea 4 sau la un alt bun la care se face referire în secţiunea 5, punerea în executare a sancţiunii confiscării nu se prescrie.

Secţiunea 15. Efectul sechestrului (297/2003)

În cazul în care, în cursul termenului de prescriere s-a procedat la sechestrul asupra unui bun, în vederea executării prevăzute în secţiunile 13 sau 14, executarea poate fi continuată cu privire la bunul poprit.

Secţiunea 16. Efectul decesului asupra executării pedepsei (297/2003)

(1) Pedeapsa cu amenda sau cu avertismentul de amendă încetează în momentul decesului persoanei condamnate. Cu toate acestea, executarea unei pedepse în cadrul căreia a fost efectuat un sechestru cât timp persoana condamnată era încă în viaţă poate fi dusă la capăt cu privire la bunul ce face obiectul sechestrului.

(2) La decesul inculpatului sau a unei alte persoane responsabile pentru confiscare, sancţiunea va fi stabilită în funcţie de bunurile rămase de pe urma defunctului, cu excepţia cazului în care instanţa consideră că măsura confiscării ar fi nerezonabilă.

(3) În cazul în care persoana care deţine bunurile asupra cărora a fost dispusă confiscarea a decedat, executarea poate fi îndreptată către bunurile ce formează masa succesorală rămasă de pe urma defunctului. Cu toate acestea, moştenitorii defunctului au dreptul ca, în termen de trei luni de la data la care asupra bunului ce a aparţinut defunctului a fost dispus sechestru sau bunul respectiv a fost preluat şi a intrat în posesia statului, să se adreseze instanţei care a judecat cauza pe fond, care va trebui să decidă dacă măsura confiscării trebuie să înceteze sau nu, pe motiv că aceasta este considerată nerezonabilă.

Secţiunea 17. Împlinirea termenului de prescripţie (297/2003)

Termenul de prescripţie se împlineşte la sfârşitul zilei care precedă acea zi a lunii ce corespunde datei la cere termenul a început să curgă.

Secţiunea 18. Trimitere la alte prevederi (755/2010)

(1) Capitolul 2(b), secţiunea 3, subsecţiunea 2 conţine prevederi privind perimarea pedepsei închisorii cu suspendare condiţionată. (1161/2005)

(2) Legea privind procedurile penale sumare (692/1993) conţine prevederi privind prescrierea amenzilor penale sumare. Legea privind sancţiunile contravenţionale (66/1983) conţine prevederi privitoare la prescrierea unei amenzi contravenţionale.

(3) Legea privind disciplina militară şi prevenirea infracţiunilor în cadrul forţelor armate (255/2014) conţine prevederi privind termenele de prescriere a pedepselor disciplinare aplicate militarilor sau altor persoane ce intră sub incidenţa Capitolului 45 din Codul penal. (256/2014)

Capitolul 9

Răspunderea penală a persoanelor juridice (743/1995)

Secţiunea 1. Sfera de aplicare (61/2003)

(1) O corporaţie, o fundaţie sau orice altă persoană juridică 2), în activitatea căreia a fost comisă o infracţiune este condamnată, la cererea procurorului public, la plata unei amenzi corporative, dacă o astfel de sancţiune este prevăzută în prezentul cod pentru infracţiunea comisă.(441/2011)

(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică în cazul infracţiunilor comise în exerciţiul autorităţii publice.

Secţiunea 2. Condiţii ce trebuie întrunite pentru atragerea răspunderii (61/2003)

(1) O corporaţie poate fi condamnată la plata unei amenzi corporative dacă o persoană ce este membră a organului statutar sau a unui alt organ de conducere sau care deţine şi exercită în fapt puterea de decizie în cadrul acesteia a fost complice la comiterea unei infracţiuni sau a permis comiterea infracţiunii respective sau dacă activitatea corporaţiei s-a derulat fără acordarea atenţiei şi depunerea eforturilor necesare pentru prevenirea infracţiunii.

(2) O amendă corporativă poate fi aplicată chiar şi atunci când făptuitorul nu poate fi identificat sau când, din diverse motive, acesta nu este pedepsit. Cu toate acestea, nu va fi dispusă aplicarea niciunei amenzi corporative pentru o infracţiune ce nu este reclamată de partea vătămată, în vederea punerii sub acuzare a făptuitorului, decât în cazul în care punerea acestuia sub acuzare este motivată de un interes public foarte important.

Secţiunea 3. Relaţia dintre autorul infracţiunii şi corporaţie (743/1995)

(1) Se consideră că infracţiunea a fost comisă în derularea activităţii corporaţiei în cazul în care făptuitorul a acţionat în numele sau în beneficiul corporaţiei şi face parte din conducerea acesteia sau se află în relaţie de prestator de servicii sau de angajat al acesteia şi a acţionat în baza unei însărcinări primite de la un reprezentant al corporaţiei.

(2) Corporaţia nu are dreptul la o compensaţie din partea făptuitorului pentru amenda corporativă pe care a plătit-o decât dacă o astfel de răspundere se întemeiază pe statutul corporaţiilor şi fundaţiilor.

Secţiunea 4. Renunţarea la pedeapsă (61/2003)

(1) Instanţa poate renunţa să aplice o amendă unei corporaţii, dacă:

(1) omisiunea la care se face referire în secţiunea 2(1) şi de care se face vinovată este de mică importanţă sau participarea la infracţiune a conducerii sau a unei persoane ce deţine şi exercită efectiv puterea de decizie în cadrul corporaţiei este de mică importanţă, sau

(2) fapta comisă în cadrul activităţilor desfăşurate de corporaţie este de mică gravitate.

(2) Instanţa poate renunţa la aplicarea unei amenzi corporative şi atunci când apreciază că pedeapsa este nerezonabilă, dacă sunt luate în considerare:

(1) consecinţele infracţiunii asupra corporaţiei,

(2) măsurile luate de corporaţie pentru prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni, pentru prevenirea sau remedierea efectelor infracţiunii sau pentru efectuarea investigaţiei cu privire la omisiune sau la infracţiune, sau

(3) atunci când împotriva unui membru al conducerii corporaţiei este pronunţată o hotărâre de condamnare, în condiţiile în care corporaţia este mică, persoana condamnată deţine o cotă importantă din aceasta sau răspunderea sa personală pentru obligaţiile/pasivele corporaţiei este una importantă.

Secţiunea 5. Amenda corporativă (971/2001)

Amenda corporativă este aplicată ca sumă forfetară. Cuantumul minim al amenzii corporative este 850,00 euro, iar cuantumul maxim al acesteia este 850.000,00 euro.

Secţiunea 6. Baza de calcul pentru stabilirea amenzii corporative (743/1995)

(1) Cuantumul amenzii corporative este stabilit în funcţie de natura şi gradul de omisiune sau de participare al conducerii la comiterea faptei sancţionate, aşa cum se precizează în secţiunea 2 şi de situaţia financiară a companiei.

(2) Atunci când sunt evaluate semnificaţia omisiunii şi participării conducerii companiei, vor fi luate în considerare natura şi gravitatea infracţiunii comise, poziţia autorului, ca membru al organelor de conducere ale companiei, dacă încălcarea obligaţiilor societăţii se face cu nerespectarea legii sau a unor ordine ale autorităţilor, precum şi temeiurile de incriminare şi pedepsire a faptei, prevăzute în orice altă parte a legii.

(3) Când este evaluată starea financiară a companiei, sunt luate în considerare gradul de solvabilitate al companiei, precum şi veniturile acesteia şi alţi indicatori esenţiali ai situaţiei financiare a societăţii.

Secţiunea 7. Renunţarea la punerea sub acuzare (61/2003)

(1) Procurorul poate dispune nepunerea sub acuzare a companiei, în cazul în care: (441/2011)

(1) omisiunea imputabilă companiei sau participarea conducerii acesteia sau a unei persoane cu putere de decizie în cadrul companiei, conform menţiunilor din secţiunea 2, subsecţiunea 1, a fost de mică importanţă în cadrul infracţiunii, sau

(2) infracţiunea comisă în derularea activităţilor companiei a cauzat doar daune sau riscuri minore, iar compania a luat în mod voluntar măsuri pentru a preveni comiterea unor noi infracţiuni.

(2) Totodată, se poate renunţa la punerea sub acuzare şi dacă inculpatul, în cazul la care se face referire în secţiunea 4, subsecţiunea 2(3), a fost deja condamnat la o pedeapsă şi se poate astfel anticipa că, din acest motiv, compania nu va mai fi condamnată la plata unei amenzi corporative.

(3) Decizia de nepunere sub acuzare a companiei sau de retragere a acuzaţiilor formulate împotriva unei companii va fi comunicată companiei prin poştă sau prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor Capitolului 11 din Codul de procedură judiciară. În cazul unei astfel de decizii, se aplică în mod corespunzător prevederile Capitolului 1, secţiunea 6(a), subsecţiunea 2 şi secţiunea 11, subsecţiunile 1 şi 3 din Codul de procedură penală. (673/2014)

(4) Prevederile Capitolului 1, secţiunea 12 din Codul de procedură penală privind revocarea acuzaţiilor se aplică în cazul revocării acuzaţiilor pe baza subsecţiunii 1. Într-un astfel de caz, decizia de revocare nu va fi comunicată, însă, decât companiei.

Secţiunea 8. Amenda aplicată persoanelor juridice rezultată din reunirea a două sau mai multe amenzi (743/1995)

(1) În cazul în care o companie trebuie condamnată pentru două sau mai multe infracţiuni în acelaşi timp, se va aplica o amendă rezultată din reunirea a două sau mai multe amenzi, după caz, în conformitate cu prevederile secţiunilor 5 şi 6.

(2) O pedeapsă combinată nu poate fi aplicată pentru două infracţiuni dacă una dintre acestea a fost comisă după ce pentru cealaltă a fost aplicată o amendă corporativă. În cazul în care sunt aduse acuzaţii împotriva companiei care a fost condamnată la plata unei amenzi corporative printr-o hotărâre definitivă, pentru o infracţiune comisă înainte de pronunţarea respectivei hotărâri, nu se va aplica nici de această dată o amendă combinată, însă se va ţine cont, în mod corespunzător, de amenda corporativă aplicată anterior atunci când va fi stabilită noua pedeapsă.

[Secţiunea 9 a fost abrogată; 297/2003]

Secţiunea 10. Aplicarea unei amenzi corporative (673/2002)

(1) Amenda aplicată unei persoane juridice este aplicată în modalitatea prevăzută de Legea privind aplicarea amenzilor (672/2002).

(2) O pedeapsă rezultată prin înlocuire nu poate fi aplicată în locul unei amenzi corporative.

Capitolul 10

Confiscarea (875/2001)

Secţiunea 1. Condiţii generale privind confiscarea (875/2001)

(1) Condiţia necesară pentru emiterea unui ordin de confiscare este comiterea unei fapte ce intră sub incidenţa legii penale (a unei infracţiuni).

(2) De asemenea, confiscarea poate fi dispusă pentru o faptă ce intră sub incidenţa legii penale şi atunci când

(1) persoana care a comis fapta nu a împlinit încă vârsta de cincisprezece ani la data comiterii faptei sau nu are capacitate penală,

(2) persoana care a comis fapta este exonerată de răspundere penală, conform Capitolului 4, secţiunea 2, secţiunea 4, subsecţiunea 22, secţiunea 5,
subsecţiunea 2, secţiunea 6, subsecţiunea 3 sau Capitolul 45, secţiunea 26(b),
subsecţiunea 2, sau (515/2003)

(3) când o persoană juridică poate fi condamnată la o pedeapsă, în conformitate cu Capitolul 9, chiar dacă individul care a comis infracţiunea nu poate fi identificat sau, din alte motive, acesta nu poate fi condamnat la o pedeapsă.

Secţiunea 2. Confiscarea veniturilor rezultate din comiterea unei infracţiuni (875/2001)

(1) Confiscarea veniturilor rezultate din activitatea infracţională este dispusă în favoarea statului. Confiscarea este dispusă împotriva autorului infracţiunii, participantului sau persoanei în numele sau în beneficiul căreia a fost comisă infracţiunea, atunci când acestea au beneficiat de pe urma infracţiunii comise.

(2) În cazul în care nu pot fi prezentate probe cu privire la nivelul produsului infracţiunii sau dacă astfel de probe nu pot fi prezentate decât cu dificultate, produsul infracţiunii va fi estimat luând în considerare natura infracţiunii comise, dimensiunea activităţii infracţionale şi alte împrejurări.

(3) Nu va fi dispusă confiscarea produselor infracţiunii dacă acestea au fost returnate persoanei vătămate sau în măsura în care s-a dispus sau urmează să se dispună înapoierea acestora către persoana vătămată, prin compensaţie sau restituire. În cazul în care nu a fost depusă o cerere de acordare de compensaţii sau de restituire sau a fost depusă o cerere, dar nu a fost luată încă nicio hotărâre, în momentul în care se va decide supra cererii de confiscare va fi dispusă confiscarea.

Secţiunea 3. Confiscarea extinsă a produsului infecţiunii (875/2001)

(1) Poate fi dispusă măsura de confiscare totală sau parţială a unor bunuri în favoarea statului

(1) împotriva unei persoane care este găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni sancţionată cu închisoarea de cel puţin patru ani, de tentativă la comiterea unei astfel de infracţiuni sau de comiterea unei infracţiuni la care se face referire în Capitolul 32, secţiunile 1 sau 6, Capitolul 46, secţiunea 4,
Capitolul 50, secţiunile 1 sau 4 ale prezentului Cod sau în secţiunea 82 a Legii alcoolului (458/1968), şi

2) împotriva unui participant la comiterea oricăreia din infracţiunile prevăzute la paragraful (1) de mai sus şi împotriva unei persoane în numele sau în beneficiul căreia a fost comisă infracţiunea respectivă,

dacă este vorba despre o infracţiune care, prin natura ei, poate duce la obţinerea unor sume mari de bani şi există motive să se creadă că bunul confiscabil provine, total sau parţial, din activitatea infracţională, ce nu poate fi considerată nesemnificativă. (641/2009)

(2) În plus, confiscarea totală sau parţială de bunuri, la care se face referire în subsecţiunea 1 poate fi dispusă în favoarea statului

(1) împotriva unei persoane aflată cu una din persoanele menţionate în subsecţiunea1 într-una din relaţiile prevăzute de secţiunea 3, subsecţiunea 1
a Legii privind recuperarea bunurilor ce intră în masa credală în caz de faliment (758/1991) (persoană apropiată), şi

(2) împotriva unui întreprinzător particular, unei companii, corporaţii sau fundaţii a cărui/cărei legătură cu oricare din persoanele la care se face referire în subsecţiunea 1 sau cu o persoană apropiată acesteia din urmă este o legătură prevăzută de secţiunea 3, subsecţiunea 2, paragrafele (1) şi (2) din Legea privind recuperarea bunurilor ce intră în masa credală în caz de faliment, dacă există motive să se creadă că bunul sau bunurile a(u) fost transferat(e) în proprietatea respectivei persoane cu scopul de a evita confiscarea sau răspunderea.

(3) Confiscarea menţionată în subsecţiunea 2 nu poate fi dispusă dacă transferul bunului sau bunurilor în cauză a avut loc cu cinci ani înainte de comiterea infracţiunii menţionate în subsecţiunea 1.

(4) În cazul în care două sau mai multe persoane sunt vizate de aceeaşi dispoziţie de confiscare, răspunderea lor este solidară.

Secţiunea 4. Confiscarea instrumentelor folosite în comiterea de infracţiuni (875/2001)

(1) Următoarele instrumente sunt confiscate de către stat atunci când sunt folosite în comiterea unei infracţiuni:

(1) arme de foc, arme ascuţite sau alte instrumente letale similare, şi

(2) orice alt obiect sau bun a cărui deţinere este interzisă de lege.

(2) De asemenea, poate fi dispusă confiscarea în favoarea statului a următoarelor:

(1) un obiect sau un bun care a fost folosit la comiterea cu intenţie a unei infracţiuni, şi

(2) un obiect sau un bun care are o legătură strânsă cu o infracţiune comisă cu intenţie, pentru care a fost declanşată procedura de urmărire penală, atunci când acesta a fost obţinut sau pregătit în mod exclusiv sau în principal pentru comiterea infracţiunii cu intenţie sau atunci când, datorită caracteristicilor sale, acesta este extrem de potrivit pentru a fi folosit ca instrument al unei infracţiuni comise cu intenţie.

(3) Atunci când este evaluată necesitatea confiscării, se va acorda o atenţie deosebită prevenirii unor eventuale infracţiuni viitoare.

Secţiunea 5. Confiscarea altor bunuri (875/2001)

(1) Un obiect sau un bun care a fost produs, fabricat sau creat prin comiterea unei infracţiuni sau către care a fost îndreptată o infracţiune va fi confiscat de către stat, iar deţinerea lui va fi pedepsită.

(2) Un obiect sau un bun care a fost produs, fabricat sau creat prin comiterea unei infracţiuni sau împotriva căruia a fost îndreptată o infracţiune poate face obiectul confiscării parţiale sau totale, în cazul în care confiscarea este necesară:

(1) din cauza faptului că obiectul sau bunul respectiv este periculos pentru sănătate şi pentru mediul înconjurător,

(2) pentru a preveni alte infracţiuni, atunci când obiectul sau bunul respectiv este considerat o ţintă adecvată a unei infracţiuni sau un instrument adecvat pentru comiterea unei infracţiuni,

(3) pentru îndeplinirea obiectivelor vizate de prevederile şi ordinele legate de reglementările economice, import sau export, sau

(4) pentru îndeplinirea obiectivelor vizate de prevederile şi ordinele privind protecţia naturii şi a mediului înconjurător.

(3) Containerele, ambalajele sau alte materiale folosite pentru stocarea unui obiect sau a unui bun a cărui confiscare urmează a fi dispusă pot face şi ele obiectul confiscării, dacă fără această din urmă măsură, confiscarea obiectului sau bunului nu poate fi pusă altfel în aplicare decât cu dificultate.

Secţiunea 6. Restricţii în materie de confiscare (875/2001)

(1) Nu poate fi dispusă confiscarea unui obiect sau a unui bun din categoria celor la care se face referire în secţiunea 4 sau 5, dacă acesta aparţine în totalitate sau în parte unei alte persoane decât făptuitorul sau un participant sau o persoană în numele căreia sau cu consimţământul căreia a fost comisă infracţiunea. Cu toate acestea, poate fi dispusă confiscarea unui obiect sau unui bun de la o persoană căreia obiectul sau bunuri respectiv i-a fost transmis după comiterea infracţiunii, dacă, în momentul primirii acestuia, persoana respectivă ştia sau avea motive întemeiate să creadă că obiectul sau bunul are legătură cu o infracţiune sau dacă a primit bunul sau obiectul respectiv în dar sau sub orice altă formă, cu titlu gratuit.

(2) Confiscarea unui obiect sau bun este dispusă, indiferent de cine este proprietarul de drept al acestuia, şi atunci când deţinătorul comite o infracţiune având asupra sa bunul sau obiectul respectiv.

Secţiunea 7. Renunţarea la măsura confiscării (875/2001)

(1) În luarea unei decizii asupra unei cereri de confiscare, instanţa poate dispune, cu consimţământul pârâtului, renunţarea la măsura confiscării, dacă obiectul sau bunul la care se face referire în secţiunea 4 sau 5 este modificat într-un anumit termen, indicat în hotărârea pronunţată sau dacă acesta face obiectul altor măsuri indicate în hotărârea instanţei, astfel încât măsura confiscării devine inutilă.

(2) Executorul judecătoresc urmăreşte respectarea măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească şi decide dacă este necesară renunţarea la măsura confiscării. Persoana împotriva căreia a fost dispusă măsura confiscării poate ataca această decizie în conformitate cu procedura de apel în materie de măsuri de executare. Dacă există motive speciale, executorul judecătoresc poate prelungi perioada la care se face referire în subsecţiunea 1. Renunţarea la măsura confiscării va fi comunicată către Registrul central al măsurilor judecătoreşti.

(3) Persoana supusă măsurii confiscării poate fi obligată să suporte costurile aferente modificării şi executării hotărârii.

Secţiunea 8. Confiscarea în echivalent valoric (875/2001)

(1) În cazul în care nu poate fi dispusă confiscarea unui obiect sau unui bun la care se face referire în secţiunea 4 sau 5 din cauza unei restricţii la care se face referire în secţiunea 6, subsecţiunea 1 sau din cauză că obiectul sau bunul respectiv a fost ascuns sau este inaccesibil în orice alt mod, poate fi dispusă confiscarea totală sau parţială a valorii bunului sau obiectului de la făptuitor, de la un participant sau de la persoana în numele căreia sau cu consimţământul căreia a fost comisă infracţiunea, în locul confiscării obiectului sau bunului respectiv. În plus, poate fi dispusă confiscarea în echivalent valoric de la o persoană căreia obiectul sau bunul respectiv i-a fost transmis după comiterea infracţiunii, dacă, în momentul primirii acestuia, persoana respectivă ştia sau avea motive întemeiate să creadă că obiectul sau bunul are legătură cu o infracţiune sau dacă a primit bunul sau obiectul respectiv în dar sau sub orice altă formă, cu titlu gratuit.

(2) Cu toate acestea, confiscarea în echivalent valoric nu poate fi dispusă în cazul în care persoana la care se face referire în subsecţiunea 1 arată că este posibil ca obiectul sau bunul să fi fost distrus sau consumat.

(3) În cazul în care confiscarea în echivalent valoric cu privire la acelaşi obiect sau bun este dispusă împotriva a două sau mai multe persoane, răspunderea acestora este solidară. Cu toate acestea, o persoană împotriva căreia a fost dispusă doar confiscarea parţială în echivalent valoric va fi răspunzătoare doar pentru suma menţionată în hotărârea judecătorească.

Secţiunea 9. Cererea de confiscare (875/2001)

(1) Confiscarea este dispusă la cererea unui procuror sau a unei persoane oficiale din categoria celor la care se face referire în secţiunea 3 a Legii privind amenzile şi amenzile sumare. De asemenea, o parte vătămată poate solicita confiscarea în momentul în care face plângere din proprie iniţiativă, în conformitate cu Capitolul 7 din Codul de procedură penală (755/2010).

[Subsecţiunea 1 a fost modificată prin Legea din 755/2010 şi va intra în vigoare la o dată ce urmează să fie stabilită printr-o lege. Conţinutul anterior al acestei secţiuni era următorul:]

(1) Confiscarea este dispusă la cererea unui procuror sau a uneia din persoanele oficiale la care se face referire în secţiunea 3 a Codului de procedură penală (692/1993). Confiscarea poate fi solicitată, totodată, de către o persoană vătămată, în momentul în care aceasta formulează plângerea penală din proprie iniţiativă, în conformitate cu Capitolul 7 din Codul de procedură penală. (689/1997).

(2) Capitolul 1, secţiunea 8(b) din Codul de procedură penală conţine prevederi cu privire la motivele pe baza cărora un procuror poate respinge o cerere de confiscare. (650/2003)

Secţiunea 10. Ajustarea confiscării (875/2001)

(1) Măsura confiscării nu trebuie dispusă dacă:

(1) produsul infracţiunii sau valoarea obiectului sau a proprietăţii este nesemnificativ(ă),

(2) în conformitate cu Capitolul 6, secţiunea 12 sau cu o altă prevedere corespunzătoare, se renunţă la pedepsirea autorului, sau (347/2013)

(3) confiscarea nu ar fi rezonabilă, având în vedere natura faptei şi obiectul sau proprietatea în cauză, starea financiară a infractorului şi celelalte împrejurări.

(2) Cu respectarea condiţiilor prevăzute de subsecţiunea 1, în locul confiscării obiectului sau proprietăţii poate fi dispusă confiscarea în echivalent valoric a acestora sau a unei părţi din acestea. De asemenea, poate fi dispusă confiscarea parţială a obiectului sau proprietăţii sau a valorii acestora. Totodată, poate fi dispusă confiscarea parţială a produsului infracţiunii.

Secţiunea 11. Prevederi diverse (875/2001)

(1) Atunci când, în cadrul cercetării penale sau al procesului penal, este analizată răspunderea unei alte persoane decât cea a suspectului sau inculpatului, în vederea aplicării măsurii confiscării, prevederile procedurale aplicabile suspectului sau inculpatului vor fi aplicate şi persoanei respective, în mod corespunzător.

(2) Dacă s-au plătit compensaţii sau s-a procedat la restituire sau dacă a fost dispusă plata de compensaţii sau restituirea după emiterea deciziei la care se face referire în secţiunea 2, subsecţiunea 3, confiscarea poate fi pusă în executare într-un cuantum redus în mod corespunzător. În cazul în care măsura confiscării a fost executată, Centrul de înregistrare a măsurilor legale poate ca, în baza unei cereri formulate de persoana în cauză, să dispună ca suma să fie plătită din fondurile statului. Indiferent de orice alte prevederi ale legii cu privire la obligaţia de păstrare a secretului informaţiilor, persoana în cauză are dreptul ca, în scopul pregătirii cererii, să primească de la Centrul de înregistrare a măsurilor legale informaţii cu privire la executarea măsurii de confiscare ante-menţionate.

În cazul în care sunt înaintate mai multe cereri cu privire la aceeaşi infracţiune, acestea vor fi analizate în acelaşi timp, dacă aceasta nu reprezintă un impediment nerezonabil pentru solicitanţi. În cazul în care sancţiunea confiscării nu este suficientă pentru a acoperi plata tuturor datoriilor, plata va fi făcută proporţional cu cuantumul datoriilor, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Capitolelor 17 şi 18 din Legea falimentului (120/2004). O persoană care nu este mulţumită de decizia Centrului de înregistrare a măsurilor legale poate intenta acţiune în instanţă, adresându-se instanţei în a cărei arie de competenţă teritorială domiciliază reclamantul sau Tribunalului Districtual Helsinki. Acţiunea trebuie înregistrată la instanţă în termen de o lună de la data deciziei Centrului de înregistrare a măsurilor legale. În cazul în care sunt înregistrate în instanţă mai multe acţiuni pe baza unor cereri ce privesc aceeaşi infracţiune, plângerile vor fi analizate de Tribunalul Districtual unde a fost depusă prima dintre ele. Celelalte instanţe districtuale vor transfera cazurile înregistrate pe rolurile lor, pentru ca acestea să fie analizate de Tribunalul Districtual menţionat. O cerere formulată în acest scop trebuie înaintată Tribunalului Districtual în a cărui arie de competenţă teritorială domiciliază petentul sau Tribunalului Districtual Helsinki în termen de cinci ani de la data la care hotărârea ce conţine ordinul de confiscare a devenit definitivă. Pârâtul, într-un astfel de caz, este statul, reprezentat de Centrul de înregistrare a măsurilor legale. (347/2013)

(3) Cel care, de bună-credinţă fiind, a obţinut o ipotecă, o garanţie sau un drept de retenţie asupra unui obiect sau asupra unei proprietăţi la care se face referire în secţiunile 4 sau 5, pentru care a fost emis un ordin de confiscare, poate solicita şi el confiscarea bunului sau a proprietăţii în cauză, indiferent dacă dreptul său de creanţă în legătură cu acel obiect sau acea proprietate a ajuns sau nu la scadenţă. Pentru înaintarea unei acţiuni în instanţă, în acest sens, se va proceda în conformitate cu prevederile subsecţiunii 2. În lipsa unei astfel de acţiuni în instanţă, ipoteca, garanţia sau dreptul de retenţie se vor stinge.

Capitolul 11

Crimele de război şi crimele împotriva umanităţii (212/2008)

Secţiunea 1. Genocidul (212/2008)

(1) Cel care, cu scopul de a distruge un grup naţional, etnic, rasial sau religios sau un alt gen de grup comparabil,

(1) ucide membri ai acelui grup,

(2) provoacă vătămarea corporală gravă sau induce boli de natură psihică sau fizică membrilor grupului,

(3) supune grupul unor condiţii de trai care pot provoca distrugerea fizică a grupului, în totalitate sau în parte,

(4) impune măsuri de natură să împiedice procrearea în cadrul grupului, sau

(5) transferă cu forţa copii dintr-un grup într-altul,

va fi pedepsit cu minimum patru ani de închisoare sau detenţiunea pe viaţă, pentru genocid.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Pregătirea genocidului (212/2008)

Cel care, pentru atingerea scopului prezentat în Secţiunea 1,

(1) conspiră împreună cu o altă persoană în vederea comiterii unui genocid, sau

(2) întocmeşte un plan de comitere a unui genocid

va fi pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru pregătirea unui genocid.

Secţiunea 3. Crime împotriva umanităţii (212/2008)

Cel care, în cadrul unei agresiuni sistematice la adresa populaţiei civile,

(1) ucide sau pune în sclavie o altă persoană, îl supune unui tratament de sclav, oferindu-l ca marfă spre vânzare, cumpărare sau închiriere, îl torturează sau îi provoacă, în orice alt mod, suferinţe mari sau răni grave şi îi afectează serios sănătatea sau distruge o populaţie, impunând acesteia sau unei părţi din aceasta condiţii de viaţă distrugătoare sau acţionând în alt mod în acest scop,

(2) deportează sau transferă cu forţa populaţia care locuieşte în mod legitim într-o anumită zonă,

(3) ia prizonier sau privează o persoană în alt mod de libertate, cu încălcarea prevederilor fundamentale ale legislaţiei internaţionale sau provoacă în mod involuntar dispariţia unei persoane care a fost privată de libertate,

(4) violează o altă persoană, o supune unui tratament de sclavie sexuală, o obligă să se prostitueze, să rămână gravidă sau să fie sterilizată sau comite orice alt act grav de violenţă sexuală împotriva acelei persoane,

(5) se implică în acţiuni de discriminare rasială sau persecută un anumit grup sau o anumită comunitate din motive ce ţin de opinia politică, rasă, naţionalitate, origine etnică, cultură, religie sau gen sau din alte raţiuni comparabile,

va fi condamnat la închisoare de la un an la închisoare pe viaţă pentru crimă împotriva umanităţii.

Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Crimă împotriva umanităţii în formă agravată (212/2008)

Dacă, în cazul unei crime împotriva umanităţii

(1) infracţiunea este îndreptată împotriva unui grup mare de persoane,

(2) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de brutală, crudă sau degradantă, sau

(3) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de planificată sau sistematică,

iar fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul ei, autorul va fi condamnat la închisoare de la opt ani la închisoare pe viaţă pentru crimă împotriva umanităţii în formă agravată.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Crimă de război (212/2008)

(1) Cel care, în cazul unui război sau conflict armat pe plan naţional sau internaţional sau în caz de ocupaţie, încălcând prevederile Convenţiilor de la Geneva privind îmbunătăţirea condiţiilor răniţilor şi bolnavilor din forţele armate aflaţi pe teren, îmbunătăţirea condiţiilor răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate aflaţi pe mare, tratamentul prizonierilor de război sau protecţia persoanelor civile în timp de război (Tratatele la care Finlanda este parte 8/1955, Convenţiile de la Geneva) sau prevederile Protocoalelor adiţionale încheiate în 1949 la Convenţiile de la Geneva, privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale şi protecţia victimelor conflictelor armate neinternaţionale (Tratatele la care Finlanda este parte 82/1980, Protocoalele I şi II) sau alte reguli şi cutume ale dreptului internaţional al războiului, conflictelor armate sau ocupaţiei,

(1) ucide, răneşte sau torturează altă persoană, sau, încălcându-i drepturile şi nesocotind interesele acesteia, o mutilează sau o supune unor experimente biologice, medicale sau ştiinţifice sau îi provoacă, în orice alt mod, suferinţe considerabile sau răni grave sau îi afectează grav sănătatea,

(2) violează o altă persoană, o supune unui tratament de sclavie sexuală, o obligă să se prostitueze, să rămână gravidă sau să fie sterilizată sau comite orice alt act grav de violenţă sexuală împotriva acelei persoane,

(3) distruge, confiscă sau fură bunuri, în mod arbitrar şi fără a răspunde unor necesităţi militare,

(4) în cadrul unui asalt sau cu orice altă ocazie, pradă un oraş sau o altă localitate,

(5) ia sau recrutează copii care nu au împlinit vârsta de 18 ani pentru a servi în forţele militare sau în grupuri în care aceştia sunt folosiţi în cadrul ostilităţilor,

(6) forţează un prizonier de război sau o altă persoană protejată să se înroleze în forţele militare ale inamicului sau să participe la acţiuni militare îndreptate împotriva propriei sale ţări,

(7) refuză unui prizonier de război sau unei alte persoane protejate dreptul la un proces echitabil sau îi refuză acestuia, în orice alt mod, garanţiile legale de care are dreptul să beneficieze,

(8) iniţiază un atac care provoacă pierderi de vieţi omeneşti sau rănirea oamenilor sau daune extinse, de lungă durată şi grave mediului înconjurător, care sunt în mod evident prea mari în comparaţie cu beneficiul militar direct şi anticipat,

(9) atacă populaţii civile, civili ce nu iau parte la ostilităţi sau ţinte civile sau persoane angajate în îndeplinirea sarcinilor la care se face referire în Carta Naţiunilor Unite (Tratatele la care Finlanda este parte 1/1956) sau bunuri sau proprietăţi folosite de aceştia,

(10) atacă sau bombardează ţinte civile neapărate, atacă locuri folosite pentru activităţi religioase, ştiinţă, artă, tratamente medicale sau activităţi caritabile sau monumente istorice sau atacă persoane care folosesc simbolurile la care se face referire în Convenţiile de la Geneva sau în Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva,

(11) foloseşte în mod incorect un steag alb, steagul inamicului, steagul Naţiunilor Unite, însemnele militare, uniforma militară sau simbolurile la care se face referire în Convenţiile de la Geneva sau în Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva,

(12) ţine în detenţie, în mod ilegal sau transferă sau deportează cu forţa o populaţie sau părţi ale unei populaţii,

(13) ia ostatici, anunţă că nu va fi acordată nicio clemenţă, foloseşte civili sau persoane protejate cu scopul de a proteja ţinte militare, împiedică civilii să primească alimente sau alte provizii necesare supravieţuirii sau asistenţa de urgenţă sau foloseşte alte mijloace de război interzise de legislaţia internaţională, sau

(14) foloseşte otravă sau o armă pe bază de otravă, gaze asfixiante sau otrăvitoare sau alte substanţe corespunzătoare acestora, arme, muniţie sau materiale care provoacă rănirea excesivă sau suferinţe inutile sau arme chimice sau biologice sau alte arme sau tehnică de luptă interzise,

va fi condamnat la închisoare pentru un termen de cel puţin un an până la închisoare pe viaţă.

(2) De asemenea, o persoană care comite o faptă prevăzută de articolul 8
al Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (Tratatele la care Finlanda este parte 56/2002) sau încalcă într-un alt mod prevederile unui acord internaţional privind războiul, conflictele armate sau ocupaţia, care angajează răspunderea legală a Finlandei sau legile şi uzanţele general recunoscute ale războiului, în conformitate cu legislaţia internaţională, va fi pedepsită pentru crimă de război.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Crimă de război în formă agravată (212/2008)

(1) În cazul în care crima de război este comisă ca parte a unui plan sau a unei politici sau în cadrul unor crime de război extinse şi

(1) infracţiunea este îndreptată împotriva unui grup mare de persoane,

(2) infracţiunea provoacă daune foarte serioase şi pe scară largă,

(3) infracţiunea este comisă într-un manieră extrem de brutală, crudă sau degradantă, sau

(4) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de planificată şi sistematică,

iar fapta este considerată în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat la închisoare de la opt ani până la închisoare pe viaţă pentru crimă de război în formă agravată.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7. Crimă de război de importanţă minoră (212/2008)

(1) În cazul în care crima de război, având în vedere consecinţele provocate şi celelalte împrejurări relevante, este de importanţă minoră atunci când este evaluată în ansamblu, autorul va fi condamnat la plata unei amenzi sau la închisoare de până la doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7(a). Încălcarea interdicţiei privind minele antipersonal (1466/2011)

Cel care, încălcând Convenţia privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora (Acordurile la care Finlanda este parte /20)

(1) utilizează mine antipersonal într-un alt mod decât cel la care se face referire în secţiunile 5, 6 şi 7, sau

(2) dezvoltă, produce, obţine în orice alt mod, stochează, posedă, transferă, exportă sau importă mine antipersonal,

va fi condamnat la închisoare de la patru luni la şase ani pentru încălcarea interdicţiei privind minele antipersonal.

Secţiunea 8. Încălcarea interdicţiei privind armele chimice (212/2008)

Cel care, încălcând Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi utilizării de arme chimice şi distrugerea acestora (Tratatele la care Finlanda este parte 19/1979)

(1) utilizează arme chimice într-un alt mod decât cel menţionat în secţiunile 5-7 ale prezentului Capitol,

(2) dezvoltă, produce, procură în orice alt mod, stochează, posedă sau transportă arme chimice, sau

(3) participă la pregătiri militare în vederea folosirii de arme chimice,

va fi condamnat la închisoare de la patru luni la şase ani pentru încălcarea interdicţiei privind armele chimice.

Secţiunea 9. Încălcarea interdicţiei privind armele biologice (212/2008)

Cel care

(1) utilizează o armă biologică sau o armă cu toxine într-un alt mod decât cel menţionat în secţiunile 1, 2 şi 3 din prezentul capitol,

(2) acţionând în mod ilegal, pregăteşte, transportă sau furnizează o armă biologică sau o armă cu toxine, sau

(3) încălcând o convenţie internaţională privind dezvoltarea, producerea şi stocarea armelor bacteriologice (biologice) şi a armelor cu toxine şi distrugerea acestora (Tratatele la care Finlanda este parte 15/1975), dezvoltă, prepară, procură în orice alt mod, depozitează sau posedă o armă biologică sau o armă cu toxine, respectiv arme biologice sau arme cu toxine, dispozitive sau echipamente pentru diseminarea unei arme biologice sau a unei arme cu toxine,

va fi condamnat, dacă în cuprinsul legii nu este prevăzută o pedeapsă egală sau mai grea pentru această faptă, la închisoare de la patru luni la şase ani pentru încălcarea interdicţiei privind armele biologice.

Secţiunea 9(a). Tortura (990/2009)

(1) În cazul în care un reprezentant al autorităţii publice provoacă unei alte persoane o grea suferinţă fizică sau psihică

(1) cu scopul de a o determina pe aceasta sau de a determina o altă persoană să mărturisească sau să furnizeze informaţii,

(2) pentru a o pedepsi pentru ceva ce persoana respectivă sau o altă persoană a făcut sau este bănuită că a făcut, sau

(3) pentru a o speria sau constrânge sau pentru a speria sau constrânge o altă persoană, sau

(4) din motive ce ţin de rasă, naţionalitate sau origine etnică, culoarea pielii, limbă, sex, vârstă, legături familiale, orientare sexuală, moştenire, incapacitate, stare de sănătate, religie, opinie politică, activitate politică sau vocaţională sau din orice alte motive similare,

acesta va fi condamnat pentru tortură la închisoare de la doi la doisprezece ani şi, în plus, va fi destituit din funcţie.

(2) De asemenea, un funcţionar public care aprobă în mod explicit sau implicit un act la care se face referire în subsecţiunea 1, comis de către un subordonat sau de către o altă persoană aflată, în mod efectiv, sub autoritatea şi supravegherea sa, va fi condamnat şi el pentru tortură.

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) Prevederile prezentei secţiuni referitoare la funcţionarii publici se aplică şi persoanelor ce exercită o funcţie de gestiune de interes public şi persoanelor învestite cu putere publică şi, cu excepţia sancţiunii demiterii din funcţie, angajaţilor companiilor de stat şi funcţionarilor publici ai altor ţări.

Secţiunea 10. Agitaţie pe criterii etnice (511/2011)

Cel care face disponibile public sau răspândeşte în alt mod sau ţine la dispoziţia publicului informaţii, opinii formulate sau alte mesaje în care un grup este ameninţat, defăimat sau insultat din motive care ţin de rasă, culoarea pielii, statutul dobândit prin naştere, originea etnică sau naţională, orientare sexuală sau dizabilitate sau din raţiuni comparabile, va fi condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru agitaţie pe criterii etnice.

Secţiunea 10(a). Agitaţie pe criterii etnice în formă agravată (511/2011)

În cazul în care agitaţia pe criterii etnice implică incitare sau îndemnul la săvârşirea uneia din următoarele fapte

(1) genocid sau pregătirea genocidului, o crimă împotriva umanităţii sau o crimă împotriva umanităţii, în formă agravată, o crimă de război, o crimă de război în formă agravată, o crimă sau un omor calificat, comise în scopuri teroriste, sau

(2) o faptă de violenţă gravă, diferită de cele menţionate în paragraful 1, care constituie în mod evident o ameninţare la adresa ordinii şi siguranţei publice,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat la închisoare de la patru luni la patru ani pentru agitaţie pe criterii etnice în formă agravată.

Secţiunea 11. Discriminarea (885/2009)

Cel care, în meseria sau în profesia sa, în cadrul unui serviciu public, în exercitarea autorităţii oficiale sau a unei alte funcţii publice sau în pregătirea unui eveniment de divertisment adresat publicului sau a unei întâlniri publice, fără a avea un motiv întemeiat,

(1) refuză să servească pe cineva, în conformitate cu condiţiile general aplicabile,

(2) refuză intrarea cuiva la un eveniment de divertisment sau la o întâlnire sau dă afară persoana respectivă sau persoanele respective, sau

(3) pune pe cineva într-o poziţie evidentă de inegalitate sau într-o poziţie care este în mod evident mult inferioară, făcând acest lucru din motive care ţin de rasă, de naţionalitate sau origine etnică, de culoarea pielii, de limbă, sex, vârstă, legături de familie, orientare sexuală, activitate politică sau industrială sau de alte circumstanţe comparabile,

va fi condamnat, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsibilă ca discriminare profesională sau discriminare ocupaţională excesivă, la plata unei amenzi sau la cel mult şase luni de închisoare pentru discriminare.

Secţiunea 12. Răspunderea superiorului (212/2008)

Un militar sau un superior va fi condamnat pentru o infracţiune sau pentru tentativa de comitere a unei infracţiuni la care se face referire în secţiunile 1, 3-7 sau 13 în acelaşi mod ca făptuitorul sau participantul, dacă forţele sau subordonaţii care se află efectiv sub comanda şi supravegherea superiorului se fac vinovaţi de o faptă comisă ca urmare a nesupravegherii corespunzătoare de către superior a acţiunilor forţelor sau subordonaţilor în cauză, şi dacă

(1) superiorul ştia sau, date fiind împrejurările, ar fi trebuit să ştie că forţele sau subordonaţii săi comiteau sau intenţionau să comită acele infracţiuni, sau

(2) superiorul nu a luat măsurile necesare pe care le avea la dispoziţie şi pe care ar fi trebuit să le ia, în mod rezonabil, pentru a împiedica săvârşirea faptelor.

Secţiunea 13. Neraportarea unei infracţiuni comise de un subordonat (212/2008)

(1) Un militar sau un superior care omite să ia măsurile necesare, pe care în mod rezonabil ar trebui să le ia pentru a sesiza autorităţile în legătură cu comiterea unei infracţiuni din cele menţionate în secţiunea 1 sau secţiunile 3-7 sau în prezenta secţiune şi care se bănuieşte că a fost comisă de către o persoană aflată efectiv sub comanda sau supravegherea sa, va fi condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru neraportarea unei infracţiuni comise de un subordonat.

(2) Cu toate acestea, un superior care este participant la o infracţiune comisă de către subordonatul său sau care, conform prevederilor secţiunii 12, este autor sau participant la infracţiunea comisă de către subordonatul său, nu va fi pedepsit pentru neraportarea unei infracţiuni comise de un subordonat.

Secţiunea 14. Ordinul dat de Guvern şi comanda dată de un superior (212/2008)

Cel care a comis sau a încercat să comită o crimă de război, o crimă de război în formă agravată sau o crimă de război mai puţin gravă la ordinul unei autorităţi care exercită puterea sau al unei entităţi care exercită o altă putere publică sau la comanda unui superior este scutit de răspundere penală doar dacă:

(1) a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor venite din partea Guvernului sau comenzilor date de superiorul său;

(2) nu a ştiut că ordinul sau comanda contravine legii;

şi

(3) nu a fost clar că ordinul sau comanda contravine legii.

Secţiunea 15. Răspunderea penală corporativă (511/2011)

Prevederile privind răspunderea penală corporativă se aplică şi în cazul faptei de agitaţie pe criterii etnice sau al agitaţiei pe criterii etnice în formă agravată.

Capitolul 12

nfracţiuni de trădare (578/1995)

Secţiunea 1. Compromiterea suveranităţii Finlandei (578/1997)

O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă sau prin presiune militară sau economică sau cu sprijinul unui stat străin, în scopul

(1) supunerii Finlandei sau a unei părţi din Finlanda autorităţii unui stat străin,

(2) separării unei părţi din Finlanda de restul teritoriului; sau

(3) al restricţionării, în alt mod, a suveranităţii Finlandei într-o manieră de severitate similară,

săvârşeşte o faptă care declanşează pericolul ca acest scop să fie atins, este condamnată pentru compromiterea suveranităţii Finlandei la închisoare de cel puţin un an şi cel mult zece ani.

Secţiunea 2. Instigarea la război (578/1995)

Dacă o persoană în Finlanda sau un cetăţean finlandez în afara Finlandei, în timpul unei crize militare sau al unei crize politice internaţionale în curs de desfăşurare sau iminente, cu scopul de a determina Finlanda să intre în război sau de a face ca aceasta să fie ţinta unei operaţiuni militare,

(1) îndeamnă în mod public un stat străin să efectueze un act de agresiune împotriva Finlandei sau îndeamnă public Finlanda să efectueze un act de agresiune împotriva unui stat străin,

(2) răspândeşte în mod public afirmaţii sau altă propagandă, destinată să instige opinia publică în favoarea executării unor acte de agresiune,

(3) răspândeşte în mod sistematic informaţii nefondate sau derutante privind apărarea finlandeză sau politica militară sau de securitate a Finlandei, sau

(4) săvârşeşte în mod ilegal un act violent împotriva unui stat străin sau a unui reprezentant al acestuia, a teritoriului sau proprietăţii unui stat străin,

astfel încât fapta sporeşte în mod semnificativ pericolul ca Finlanda să fie în război sau să fie ţinta unei operaţiuni militare, respectiva persoana este condamnată pentru instigare la război la închisoare de cel puţin un an şi cel mult zece ani.

Secţiunea 3. Trădarea (578/1995)

(1) Un cetăţean finlandez care, în timpul unui război aflat în desfăşurare sau iminent, a unui conflict armat sau al unei ocupaţii care implică Finlanda,

(1) se alătură forţelor armate ale inamicului,

(2) participă la operaţiuni militare sau la alte activităţi militare împotriva Finlandei,

(3) serveşte inamicului într-o capacitate militară sau civilă, favorizând operaţiunile militare împotriva Finlandei, sau

(4) colaborează cu inamicul sau favorizează inamicul într-un mod similar, în detrimentul Finlandei,

este condamnat pentru trădare la închisoare de la unu la zece ani.

(2) În mod similar, un străin care comite o faptă menţionată în subsecţiunea 1(4) în timp ce se află în Finlanda sau în serviciul Finlandei este condamnat pentru trădare.

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) O faptă săvârşită în timpul ocupaţiei şi care este evident necesară pentru asigurarea supravieţuirii populaţiei nu este considerată o favorizare a inamicului, aşa cum este reglementat în subsecţiunea 1(4).

Secţiunea 4. Trădarea în formă agravată (578/1995)

(1) Dacă, în cazul trădării,

(1) există pericolul supunerii Finlandei sau a unei părţi din Finlanda ca subiect al autorităţii unui stat străin;

(2) sunt provocate în alt mod pagube deosebit de grave în detrimentul Finlandei

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, infractorul este condamnat pentru trădare în formă agravată la închisoare de la cel puţin patru ani până la închisoare pe viaţă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Spionajul (578/1995)

(1) O persoană care, în scopul favorizării unui stat străin sau al vătămării Finlandei, furnizează informaţii cu privire la o problemă referitoare la apărarea finlandeză sau la altă pregătire pentru situaţii de urgenţă, relaţiile externe ale Finlandei, finanţele publice, comerţul exterior sau sursele de energie sau alte probleme similare, care implică securitatea naţională finlandeză şi divulgarea informaţiilor către un stat străin poate provoca daune apărării finlandeze, securităţii naţionale, relaţiilor externe sau economiei, este condamnată pentru spionaj la închisoare de la un an la zece ani.

(2) În mod similar, o persoană care, în scopul favorizării unui alt stat sau al vătămării Finlandei, transmite, furnizează sau divulgă altei persoane sau publică informaţiile menţionate la subsecţiunea 1, este condamnată pentru spionaj.

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) O persoană care deserveşte forţele armate ale inamicului va fi condamnată pentru spionaj numai dacă aceasta, tăinuind acest serviciu, rămâne în Finlanda sau în teatrul de operaţiuni al forţelor armate finlandeze. Persoana în cauză nu va fi condamnată pentru alte acte de spionaj decât cele cu care a fost prinsă.

Secţiunea 6. Spionajul în formă agravată (578/1995)

(1) În cazul în care spionajul

(1) este comis în timpul unei situaţii de urgenţă,

(2) este raportat la o chestiune deosebit de importantă pentru apărarea finlandeză, securitatea naţională, relaţiile externe sau economia; sau

(3) conduce la provocarea unor daune deosebit de grave, în conformitate cu secţiunea 5

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, infractorul este condamnat pentru spionaj în formă agravată la închisoare de la patru ani la închisoare pe viaţă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7. Divulgarea unui secret naţional (578/1995)

(1) O persoană care, în mod ilegal, publică sau transmite, furnizează sau dezvăluie unei alte persoane sau, în acest scop, obţine în mod ilegal informaţii cu privire la o chestiune care a fost clasificată ca fiind secretă prin lege sau prin ordin administrativ pentru a proteja securitatea naţională finlandeză sau care, conform cunoştinţelor făptuitorului, creează premisa provocării de daune grave apărării finlandeze, securităţii naţionale, relaţiilor externe sau economiei, este condamnată pentru divulgarea unui secret naţional la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8. Divulgarea neglijentă a unui secret naţional (578/1995)

O persoană care, dând dovadă de neglijenţă gravă, în mod ilegal publică sau transmite sau divulgă informaţii unei alte persoane într-o chestiune care a fost clasificată drept secret prin lege sau prin ordonanţă administrativă, pentru a proteja securitatea naţională finlandeză, este pedepsită pentru divulgarea neglijentă a unui secret naţional cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare.

Secţiunea 9. Operaţiuni ilegale de spionaj (578/1995)

(1) O persoană care, în scopul vătămării unui stat străin sau al favorizării unui alt stat străin, furnizează informaţii cu privire la apărarea sau securitatea naţională a unui stat străin sau cu privire la aspecte imediat relevante în acest sens şi care provoacă în acest mod prejudicii sau pericol asupra relaţiilor externe ale Finlandei, este condamnată pentru operaţiuni ilegale de spionaj la închisoare de la patru luni la şase ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 10. Încălcarea regulilor de neutralitate (578/1995)

O persoană care încalcă regulile de neutralitate care guvernează atitudinea Finlandei faţă de statele străine beligerante este condamnată pentru încălcarea regulilor de neutralitate la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 11. Conspiraţia de trădare (578/1995)

O persoană care, în scopul săvârşirii unei infracţiuni anterior menţionate în acest Capitol, conspiră cu un stat străin sau cu un reprezentant al acestuia este condamnată pentru conspiraţie de trădare la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Capitolul 13

Înaltă trădare (578/1995)

Secţiunea 1. Înaltă trădare (578/1995)

(1) O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă sau printr-o manieră similară, prin constrângere ilegală sau prin încălcarea Constituţiei, cu scopul

(1) abrogării Constituţiei finlandeze sau al modificării acesteia, sau

(2) al modificării fundamentelor şi instituţiilor politice din Finlanda,

comite o faptă care declanşează pericolul ca acest scop să fie atins, este condamnată pentru înaltă trădare la închisoare de la unu la zece ani.

(2) În mod similar, o persoană care, prin violenţă sau ameninţare cu violenţă, răstoarnă sau încearcă să răstoarne Preşedintele Republicii, Consiliul de Stat sau Parlamentul sau împiedică, în totalitate sau parţial, sau încearcă să împiedice oricare din aceste instituţii să îşi exercite autoritatea, este condamnată pentru înaltă trădare.

Secţiunea 2. Înaltă trădare în formă agravată (578/1995)

(1) Dacă, în cazul înaltei trădări,

(1) făptuitorul este Preşedintele Republicii, un membru al Consiliului de Stat sau o altă persoană aparţinând celei mai înalte comenzi politice sau militare a statului,

(2) infracţiunea este comisă prin utilizarea de trupe armate,

(3) infracţiunea este săvârşită prin uciderea de persoane,

(4) infracţiunea este deosebit de gravă, din cauza unei situaţii de urgenţă

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, infractorul este condamnat pentru înaltă trădare în formă agravată la închisoare de cel puţin patru ani până la detenţiune pe viaţă.

Secţiunea 3. Pregătirea înaltei trădări (578/1995)

(1) O persoană care, în scopul comiterii înaltei trădări,

(1) conspiră cu un stat străin sau cu un reprezentant al acestuia,

(2) produce, achiziţionează, asamblează sau stochează arme de foc, muniţie sau alte instrumente similare de violenţă,

(3) oferă instruire în utilizarea armelor de foc sau a altor instrumente de violenţă similare, sau

(4) recrutează sau formează trupe sau dotează astfel de trupe cu armament

este condamnată pentru pregătirea faptei de înaltă trădare la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) În mod similar, o persoană care instituie sau organizează o asociaţie al cărei scop este abrogarea sau modificarea violentă a Constituţiei sau a instituţiilor politice fundamentale din Finlanda, participă la conducerea unei astfel de asociaţii sau participă în mod semnificativ la activităţile sale sau, cunoscând scopul asociaţiei, acordă un semnificativ sprijin financiar, organizatoric sau similar acestora, este condamnată pentru pregătirea faptei de înaltă trădare.

Secţiunea 4. Operaţiuni militare ilegale (578/1995)

O persoană care, în mod ilegal, stabileşte, organizează sau aprovizionează o asociaţie organizată în mod militar şi care are ca scop exercitarea influenţei politice, participă la conducerea unei astfel de asociaţii, o sprijină financiar sau într-un mod semnificativ, prin organizarea sau asigurarea de instruire militară în cadrul asociaţiei, este condamnată pentru operaţiuni militare ilegale la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Capitolul 14

Infracţiuni contra democraţiei (578/1995)

Secţiunea 1. Infracţiunea electorală (578/1995)

O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă, influenţează sau încearcă să influenţeze o altă persoană care votează sau candidează pentru o funcţie în cadrul unor alegeri generale sau într-un referendum, este condamnată pentru infracţiune electorală la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 2. Mita electorală (578/1995)

O persoană care

(1) promite, oferă sau dă unei alte persoane o plată sau un alt beneficiu pentru a o convinge să voteze într-un anumit mod sau să se abţină de la vot în cadrul unor alegeri generale sau al unui referendum; sau

(2) solicită o plată sau un alt beneficiu pentru a vota sau a renunţa la vot în cadrul unor alegeri generale sau al unui referendum

este condamnată pentru mită electorală la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 3. Votul fraudulos (578/1995)

(1) O persoană care, în cadrul alegerilor generale sau al referendumului, votează fără drept electoral, în numele altei persoane sau de mai multe ori, este condamnată pentru vot fraudulos la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Falsificarea rapoartelor electorale (578/1995)

(1) O persoană care, în scopul de a falsifica sau a ascunde rapoartele unei alegeri generale sau ale unui referendum,

(1) efectuează o numărătoare greşită a buletinelor de vot,

(2) distruge, deteriorează, ascunde sau adaugă buletine de vot sau modifică înscrisul de pe buletinele de vot, sau

(3) interferează într-un mod similar cu organizarea corespunzătoare a alegerilor generale sau a referendumului,

este condamnată pentru falsificarea rapoartelor electorale la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Încălcarea libertăţii politice (578/1995)

(1) O persoană care, prin violenţă sau prin ameninţarea cu vătămări grave la integritatea fizică a altei persoane, o împiedică în

(1) exprimarea opiniei acesteia cu privire la problemele de interes public într-o întrunire sau altă adunare organizată în acest scop, în mass-media sau în orice altă modalitate de comunicare publică,

(2) participarea la o întrunire, un marş sau altă adunare organizată pentru desfăşurarea afacerilor publice;

(3) înfiinţarea unei asociaţii destinate conducerii afacerilor publice sau aderarea, apartenenţa sau activarea în cadrul unei astfel de asociaţii,

este condamnată pentru încălcarea libertăţii politice la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În mod similar, o persoană care, în modul prevăzut în subsecţiunea 1
determină o altă persoană să îşi exprime în mod involuntar opinia publică cu privire la afacerile publice într-o întrunire sau altă adunare, în mass-media sau în orice altă modalitate de comunicare publică, să participe la o întrunire organizată pentru desfăşurarea afacerilor publice sau să adere, să aparţină sau să activeze într-o asociaţie destinată conducerii afacerilor publice, este condamnată pentru încălcarea libertăţii politice.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Împiedicarea unei întruniri publice (578/1995)

(1) O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă, împiedică în mod ilegal desfăşurarea unei întruniri, a unui marş sau a unei alte adunări destinate desfăşurării afacerilor publice, este condamnată pentru împiedicarea unei întruniri publice la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7. Definiţii (1010/1995)

(1) În sensul prezentului Capitol, alegerile generale se referă la alegerile de stat, alegerile în Adunarea Legislativă Åland, alegerile municipale, alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile generale ale bisericii.

(2) În sensul prezentului Capitol, referendumul se referă la un referendum de stat şi local.

Capitolul 15

Infracţiuni contra administrării justiţiei (563/1998)

Secţiunea 1. Declaraţia falsă în instanţă (735/2015)

(1) În cazul în care,

(1) un martor sau un expert martor, în faţa instanţei, sau

(2) o altă persoană, în instanţă, sub jurământ sau declaraţie solemnă, face o declaraţie falsă în cauză sau, fără un temei legal, ascunde o circumstanţă relevantă,

persoana respectivă este condamnată pentru declaraţie falsă în instanţă la cel mult trei ani de închisoare.

(2) Prevederile subsecţiunii 1 se aplică şi atunci când o persoană este audiată în cadrul audierii principale prin videoconferinţă, telefon sau alt mijloc tehnic de comunicare menţionat în Capitolul 17, secţiunile 52 sau 56 din Codul de procedură judiciară, fără ca aceasta să fie prezentă în persoană.

Secţiunea 2. Declaraţia falsă în cadrul procedurilor oficiale (563/1998)

(1) În cazul în care

(1) o persoană sub jurământ sau declaraţie solemnă, în cadrul unei proceduri oficiale, comparabile cu un proces,

(2) o altă persoană decât suspectul, atunci când este interogat personal în cadrul anchetelor penale, sau

(3) o altă persoană decât cea menţionată în Capitolul 6, secţiunea 2, subsecţiunea 2 din Legea privind Poliţia (872/2011), atunci când este interogată într-o anchetă de poliţie sau într-o procedură oficială comparabilă (815/2011),

face o declaraţie falsă în materie sau, fără o cauză legală, ascunde o circumstanţă relevantă, respectiva persoană este condamnată pentru o declaraţie falsă în cadrul procedurilor oficiale la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Reprezentantul legal al unei societăţi, atunci când este audiat într-o investigaţie penală pentru stabilirea răspunderii penale corporative are statutul de suspect în cauză.

Secţiunea 3. Declaraţia falsă în instanţă, în formă agravată (563/1998)

În cazul în care, într-o declaraţie falsă menţionată în secţiunea 1,

(1) apare un pericol grav ca instanţa să condamne o persoană nevinovată la pedeapsa închisorii sau la o altă pedeapsă severă sau la o pedeapsă mult mai severă decât cea care s-ar impune, în mod normal, în cazul respectiv sau probabilitatea ca instanţa să ia, altfel, o decizie greşită care ar provoca pagube foarte mari unei părţi,

(2) caracterul fals sau tăinuirea se referă la o circumstanţă deosebit de importantă,

(3) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru declaraţie falsă în instanţă în formă agravată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult şase ani.

Secţiunea 4. Declaraţia falsă din neglijenţă (735/2015)

O persoană care

(1) în calitate de martor sau expert în faţa instanţei, sau

(2) sub jurământ sau declaraţie solemnă în instanţă sau în cadrul unor proceduri oficiale comparabile cu un proces,

în mod neglijent face o declaraţie falsă în cauză sau ascunde o circumstanţă relevantă, este condamnată pentru o declaraţie falsă din neglijenţă la amendă sau cu maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 5. Tentativa de instigare la o declaraţie falsă (563/1998)

O persoană care încearcă să instige o altă persoană să comită o infracţiune menţionată în secţiunile 1-3 este condamnată pentru tentativă de instigare la o declaraţie falsă la amendă sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 6. Denunţul fals (563/1998)

O persoană care face o declaraţie falsă în faţa unei autorităţi care efectuează o cercetare penală sau a unei alte autorităţi sau instanţe, provocând astfel pericolul ca persoana denunţată să fie arestată, reţinută sau supusă altor măsuri coercitive sau să fie greşit aduse împotriva sa acuzaţii eronate sau să fie condamnată în mod eronat la o pedeapsă sau la altă sancţiune penală, este pedepsită cu amendă sau cu maximum trei ani de închisoare.

Secţiunea 7. Falsificarea probelor (563/1998)

(1) O persoană care, în scopul de a determina condamnarea unei persoane nevinovate sau de a provoca daune unei alte persoane, ascunde, distruge, deteriorează, modifică sau falsifică un obiect, un document sau un alt element necesar ca probă în faţa unei instanţe sau în cadrul unei anchete penale, ştiind că are importanţă în cauză, este condamnată pentru falsificarea probelor la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) O condamnare pentru falsificarea probelor se va aplica şi unei persoane care, pentru un scop menţionat în subsecţiunea 1, prezintă o probă, ştiind că aceasta este falsă sau falsificată, pentru a fi folosită ca probă în instanţă sau în ancheta penală sau foloseşte ea însăşi proba respectivă într-o manieră înşelătoare.

Secţiunea 8. Falsificarea agravată a probelor (563/1998)

În cazul în care, în falsificarea probelor,

(1) apare un pericol grav ca o persoană nevinovată să fie condamnată la închisoare sau la o altă sancţiune penală severă,

(2) infracţiunea face referire la dovezi deosebit de importante, sau

(3) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru falsificarea de probe, în formă agravată, la închisoare de la patru luni la şase ani.

Secţiunea 9. Ameninţarea unei persoane audiate în administrarea justiţiei (563/1998)

O persoană care, în mod ilegal,

(1) prin violenţă sau ameninţări, împiedică sau încearcă să împiedice o altă persoană să facă o declaraţie în calitate de martor, expert sau altă persoană care urmează să fie audiată sau este parte într-un proces, anchetă penală, anchetă de poliţie sau alte proceduri oficiale comparabile sau influenţează sau încearcă să influenţeze conţinutul declaraţiei, sau

(2) se foloseşte de violenţă sau ameninţări cu violenţa împotriva altei persoane sau a unei persoane înrudite cu aceasta în modul menţionat în secţiunea 10, subsecţiunea 2, din cauza unei declaraţii făcute de aceasta în cadrul audierii menţionate anterior,

va fi condamnată, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, pentru ameninţarea unei persoane audiate în administrarea justiţiei la amendă sau la cel mult trei ani de închisoare.

Secţiunea 10. Nedenunţarea unei infracţiuni grave (563/1998)

(1) O persoană care are cunoştinţă de un genocid iminent, pregătirea unui genocid, o crimă împotriva umanităţii, o crimă agravată împotriva umanităţii, crime de război, crime de război în formă agravată, tortură, violarea interdicţiei cu privire la armele chimice, violarea interdicţiei cu privire la armele biologice, compromiterea suveranităţii Finlandei, trădare, trădare în formă agravată, spionaj, spionaj în formă agravată, înaltă trădare, înaltă trădare în formă agravată, viol, viol în formă agravată, abuz sexual în formă agravată comis asupra unui copil, ucidere, omor, omor din neglijenţă, tâlhărie, tâlhărie în formă agravată, trafic de persoane, trafic de persoane în formă agravată, luare de ostatici, vătămare penală în formă agravată, punerea gravă în pericol a sănătăţii, infracţiunea cu instrumente nucleare, deturnarea unui avion, infracţiunea săvârşită cu intenţie teroristă menţionată în Capitolul 34(a), secţiunea 1, subsecţiunea 1 (3), deteriorarea gravă a mediului înconjurător sau infracţiunea la regimul substanţelor narcotice în formă agravată şi nu o raportează autorităţilor sau persoanei ameninţate, atunci când există încă timp pentru a preveni infracţiunea, este condamnată, în cazul în care infracţiunea sau o tentativă pedepsită a acesteia este săvârşită, pentru nedenunţarea unei infracţiuni grave la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni. (990/2009)

(2) Cu toate acestea, o persoană nu va fi condamnată pentru nedenunţarea unei infracţiuni grave dacă, pentru a preveni infracţiunea, aceasta ar fi trebuit să denunţe actualul sau fostul său soţ, partenerul cu care coabitează actualmente, un frate, un ascendent sau un descendent direct sau o persoană cu care are o relaţie de cuplu sau o relaţie apropiată de rudenie.

Secţiunea 11. Adăpostirea unui infractor (563/1998)

(1) O persoană care, după ce a luat cunoştinţă de o infracţiune, prin înlesnirea evadării făptuitorului sau prin distrugerea probelor, împiedică sau încearcă să împiedice aducerea în faţa justiţiei a făptuitorului, este condamnată pentru adăpostirea unui infractor la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Dispoziţia din subsecţiunea 1 nu se aplică unui participant la infracţiune şi nici unei persoane a cărei relaţie cu făptuitorul este reglementată în secţiunea 10, subsecţiunea 2, nici la infracţiunile pentru care pedeapsa cea mai gravă prevăzută nu este mai mare de 6 luni de închisoare.

Secţiunea 12. Declaraţia falsă în străinătate (563/1998)

În scopul aplicării dispoziţiilor privind declaraţiile false, termenul de „instanţă” se referă, de asemenea, la Curtea Internaţională de Justiţie instituită prin Carta Naţiunilor Unite şi la alte tribunale înfiinţate de această Organizaţie, la o instanţă din Islanda, Norvegia, a unui stat membru al Comunităţilor Europene şi al Uniunii Europene, precum şi la o instanţă dintr-o altă ţară străină, în cazul extinderii asistenţei juridice către un tribunal finlandez.

Secţiunea 12(a). Infracţiuni împotriva administrării justiţiei de către Curtea Penală Internaţională (604/2002)

În aplicarea dispoziţiilor privind declaraţia falsă, denunţarea falsă, falsificarea probelor şi ameninţarea unei persoane audiate în administrarea justiţiei, termenul de „instanţă” se referă şi la Curtea Penală Internaţională, iar „ancheta penală” se referă şi la o anchetă menţionată în Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

Secţiunea 13. Dispoziţii restrictive (735/2015)

(1) Dispoziţiile privind declaraţia falsă nu se aplică, dacă

(1) persoana care face declaraţia o corectează sau dezvăluie circumstanţa ascunsă înainte de încheierea audierii sau a interogatoriului, sau

(2) este imposibilă susţinerea adevărului fără pericolul ca persoana să fie considerată răspunzătoare pentru o infracţiune sau o faptă ilegală similară.

(2) Dispoziţiile privind declaraţia falsă în instanţă nu se aplică unui martor audiat într-o cauză penală:

(1) care este o parte vătămată şi nu are nicio pretenţie în acest caz,

(2) care este acuzat de aceeaşi faptă sau de o faptă care este direct legată de fapta la care se face referire în acuzaţie,

(3) care a primit o amendă sumară sau o amendă penală sumară pentru o faptă menţionată în paragraful (2), sau

(4) ale cărui fapte nu au fost înaintate spre urmărire penală, în conformitate cu Capitolul 3, secţiunea 9 din Legea privind cercetarea penală sau a cărui urmărire a fost suspendată, în conformitate cu Capitolul 1, secţiunea 7 sau 8 din Codul de procedură penală sau o dispoziţie similară din alte legi.

Capitolul 16

Infracţiuni contra autorităţilor publice (563/1998)

Secţiunea 1. Rezistenţa violentă faţă de un funcţionar public (563/1998)

(1) O persoană care

(1) întrebuinţează sau ameninţă cu violenţa, pentru a forţa un funcţionar public să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act oficial, care implică exercitarea autorităţii publice,

(2) întrebuinţează sau ameninţă cu violenţa împotriva funcţionarului public în alt mod, ca urmare a executării actului oficial;

(3) întrebuinţează violenţa împotriva unui funcţionar public sau a unei persoane asociate cu acesta, în modul menţionat în Capitolul 15, secţiunea 10,
subsecţiunea 2, din răzbunare pentru actul oficial,

este condamnată pentru rezistenţă violentă faţă de un funcţionar public la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) În mod similar, o persoană care acţionează în modul prevăzut în subsecţiunea 1 faţă de o persoană care, la cererea sau cu consimţământul unui funcţionar public, asistă funcţionarul public într-o funcţie oficială care implică exercitarea autorităţii publice, este condamnată pentru rezistenţă violentă faţă de un funcţionar public. (604/2002)

Secţiunea 2. Rezistenţa faţă de un funcţionar public (563/1998)

În cazul în care rezistenţa violentă faţă de un funcţionar public, luând în considerare semnificaţia minoră a violenţei sau a ameninţării sau a celorlalte circumstanţe ale infracţiunii, este considerată ca fiind săvârşită în circumstanţe atenuante atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru rezistenţa faţă de un funcţionar public la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 3. Obstrucţionarea activităţii unui funcţionar public (563/1998)

(1) O persoană care, fără a întrebuinţa sau a ameninţa cu violenţă, împiedică sau încearcă să împiedice executarea unui act oficial, aşa cum este reglementat în secţiunea 1 sau să facă mai dificilă executarea actului, este condamnată pentru obstrucţionarea activităţii unui funcţionar public la amendă.

(2) În mod similar, o persoană care acţionează în modul prevăzut în subsecţiunea 1 faţă de o persoană care, la cererea sau cu consimţământul unui funcţionar public, asistă funcţionarul public într-o funcţie oficială care implică exercitarea autorităţii publice, este condamnată pentru obstrucţionarea activităţii unui funcţionar public. (604/2002)

Secţiunea 4. Refuzul de a se conforma în faţa Poliţiei (815/2011)

O persoană care

(1) nu respectă un ordin sau o interdicţie emisă de un ofiţer de poliţie, în limitele competenţei sale, pentru menţinerea ordinii publice sau a securităţii sau în executarea unei îndatoriri,

(2) refuză să furnizeze unui ofiţer de poliţie informaţiile de identificare reglementate în Capitolul 2, secţiunea 1, subsecţiunea 1 din Legea Poliţiei,

(3) nu respectă semnalul clar al unui ofiţer de poliţie sau ordinul de a opri sau a muta un vehicul, aşa cum este reglementat în Capitolul 2, secţiunea 11, subsecţiunea 1 din Legea Poliţiei,

(4) neglijează obligaţia de a oferi asistenţă, aşa cum este reglementată în Capitolul 4, secţiunea 3 din Legea Poliţiei, sau

(5) alertează Poliţia fără motiv sau, prin furnizarea de informaţii false, împiedică operaţiunile Poliţiei,

este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, pedepsită cu plata unei amenzi sau cu până la trei luni de închisoare pentru refuzul de a se conforma în faţa Poliţiei.

Secţiunea 4(a). Refuzul conformării în faţa unui gardian de frontieră (585/2005)

O persoană care

(1) nu respectă un ordin sau o interdicţie emisă de un gardian de frontieră, în limitele competenţei sale, în executarea unei îndatoriri,

(2) refuză să furnizeze unui gardian de frontieră informaţiile de identificare reglementate în secţiunea 36 (1) din Legea privind garda de frontieră (578/2005),

(3) nu respectă semnalul clar al unui gardian de frontieră sau ordinul pentru direcţionarea traficului sau pentru oprirea sau mutarea unui vehicul, în conformitate cu secţiunea 38 din Legea privind garda de frontieră,

(4) nu respectă o interdicţie sau un ordin emis de un coordonator al misiunii de căutare şi salvare pe mare, în conformitate cu secţiunea 11(a) din Legea privind căutarea şi salvarea pe mare (1145/2001), sau

(5) alertează un gardian de frontieră fără motiv sau, prin furnizarea de informaţii false, împiedică activitatea unui gardian de frontieră,

este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, condamnată pentru refuzul conformării în faţa unui gardian de frontieră la amendă sau la închisoare de cel mult trei luni.

Secţiunea 4(b). Refuzul conformării în fata unui funcţionar vamal (632/2015)

O persoană care

(1) nu respectă un ordin sau o interdicţie emisă de un funcţionar vamal, în limitele competenţei sale, în executarea unei îndatoriri,

(2) refuză să furnizeze unui funcţionar vamal informaţiile solicitate, reglementate în secţiunea 14, subsecţiunea 1(6) din Legea vamală (1466/1994) sau în Capitolul 2, secţiunea 14 sau 15 din Legea privind Biroul de Investigaţii Vamale (623/2015),

(3) alertează un funcţionar vamal fără motiv sau, prin furnizarea de informaţii false, împiedică activitatea Consiliului Naţional al Vămilor,

este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, pedepsită cu amendă sau cu până la trei luni de închisoare pentru refuzul conformării în faţa unui funcţionar vamal.

Secţiunea 5. Furnizarea de date de identitate false (563/1998)

O persoană care, pentru a induce în eroare o autoritate publică, furnizează un nume fals sau, prin alte mijloace, furnizează informaţii false sau înşelătoare cu privire la identitatea sa sau foloseşte în acest scop un act de identitate, un paşaport, un permis de conducere sau un alt certificat al altei persoane, este pedepsită cu amendă sau cu până la şase luni de închisoare pentru furnizarea de date de identitate false.

Secţiunea 6. Înşelăciunea cu privire la amendă (808/2007)

O persoană care, pentru a obţine beneficii economice, furnizează unei autorităţi publice, în scopul stabilirii unei amenzi, informaţii fundamental false sau înşelătoare privind venitul său, obligaţia de întreţinere sau alte circumstanţe care îi afectează solvabilitatea, este pedepsită cu amendă sau cu până la trei luni de închisoare pentru înşelăciune cu privire la amendă.

Secţiunea 7. Infracţiunea cu privire la înregistrare (563/1998)

(1) O persoană care

(1) pentru a provoca o eroare relevantă din punct de vedere juridic într-un registru public deţinut de o autoritate publică, furnizează informaţii false acestei autorităţi, sau

(2) pentru a obţine un beneficiu pentru sine sau pentru o altă persoană sau pentru a provoca daune unei alte persoane, profită de o eroare provocată în modul prevăzut în paragraful (1),

este condamnată pentru o infracţiune cu privire la înregistrare la amendă sau la închisoare de cel mult trei ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8. Prezentarea de documente false unei autorităţi publice (563/1998)

(1) O persoană care prezintă unei autorităţi publice un document scris fals sau o înregistrare tehnică comparabilă sau, după ce a produs un astfel de document sau o înregistrare, o oferă unei alte persoane pentru a fi utilizată în acest scop, este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, pedepsită cu amendă sau cu cel mult şase luni de închisoare pentru prezentarea de documente false unei autorităţi publice.

(2) În mod similar, o persoană care desfăşoară o activitate sub supravegherea specială a unei autorităţi, reprezentantul sau angajatul unei astfel de persoane, sau un auditor al unei societăţi aflate sub supraveghere, care, în cadrul unei inspecţii prevăzute de lege sau atunci când îşi îndeplineşte într-un alt mod obligaţia legală de raportare, furnizează autorităţii de supraveghere informaţii verbale false, relevante din punct de vedere legal, este pedepsită pentru fals în înscrisuri prezentate unei autorităţi publice.

Secţiunea 9. Uzurparea de calităţi oficiale (563/1998)

O persoană care, pentru a induce în eroare o altă persoană,

(1) fără un drept legal, ia măsuri care pot fi luate numai de către funcţionarul competent care exercită o autoritate publică;

(2) se prezintă, în alt mod, în calitate de funcţionar public în serviciu şi exercitând autoritate publică,

este pedepsită cu amendă sau cu până la şase luni de închisoare pentru uzurparea de calităţi oficiale.

Secţiunea 9(a). Încălcarea unui ordin de restricţie (902/1998)

(1) În cazul în care o persoană care face obiectul unui ordin de restricţie sau al unui ordin de restricţie temporar încalcă ordinul prevăzut în hotărârea respectivă, aceasta este condamnată pentru încălcarea unui ordin de restricţie la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) În aplicarea subsecţiunii 1, o măsură preventivă care a fost raportată în Baza de Date pentru Afaceri de Poliţie, în conformitate cu secţiunea 4 din Legea privind executarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materia măsurilor civile (227/2015) este considerată comparabilă cu un ordin de restricţie. Contactele care au un temei substanţial, aşa cum este reglementat în secţiunea 3, subsecţiunea 4 din Legea privind ordinul de restricţie (898/1998) şi care sunt evident necesare nu sunt considerate încălcări ale ordinului de restricţie. (229/2015)

Secţiunea 10. Încălcarea unei interdicţii oficiale cu privire la proprietate (563/1998)

(1) O persoană care, în mod ilegal,

(1) distruge un sistem de blocare, sigiliu, barieră sau marcaj instalat de o autoritate publică şi destinat închiderii sau izolării unui obiect sau a unei alte încăpere sau intră cu forţa, în alt mod, într-un astfel de obiect sau încăpere închisă de autoritate,

(2) intră cu forţa într-o clădire sau într-o încăpere închisă de o autoritate publică sau încalcă, în alt mod, o interdicţie emisă în vederea cercetării unei infracţiuni în temeiul Capitolului 9, secţiunea 1l, subsecţiunea 2 din Legea privind măsurile de constrângere (806/2011),

(3) manevrează bunuri care au fost confiscate, confiscate pentru motive de siguranţă, puse sub sechestru sau puse sub ordin de nu fi mutate de o autoritate publică, sau

(4) încălcând o interdicţie emisă de o autoritate, înstrăinează sau transmite bunuri sau, încălcând o interdicţie de plată, plăteşte o datorie sau un salariu,

este pedepsită cu amendă sau cu până la un an de închisoare pentru încălcarea unei interdicţii oficiale cu privire la proprietate. (815/2011)

(2) În sensul subsecţiunii 1, paragraful (1), o autoritate publică se referă la autorităţile finlandeze, precum şi la autorităţile vamale străine.

Secţiunea 11. Încălcarea interdicţiei de a desfăşura o activitate comercială (563/1998)

(1) O persoană care încalcă interdicţia de a desfăşura o activitate comercială sau interdicţia temporară de a desfăşura o activitate comercială este pedepsită cu amendă sau cu până la doi ani de închisoare pentru încălcarea interdicţiei de a desfăşura o activitate comercială.

(2) În mod similar, o persoană care acţionează ca intermediar al altei persoane în scopul de a se sustrage unei interdicţii de a desfăşura o activitate comercială este pedepsită pentru încălcarea unei interdicţii de a desfăşura o activitate comercială.

Secţiunea 12. Distrugerea probelor aflate în posesia autorităţilor (563/1998)

O persoană care distruge, îşi însuşeşte, deteriorează sau face în alt mod inutil un document sau o altă dovadă dintr-o arhivă publică sau din posesia unei autorităţi publice sau un registru public ţinut de o autoritate sau o parte a unui astfel de registru este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru distrugerea probelor aflate în posesia autorităţilor.

Secţiunea 13. Darea de mită (604/2002)

(1) O persoană care promite, oferă sau dă unui funcţionar public, în schimbul acţiunilor sale în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, un cadou sau un alt beneficiu destinat acestuia sau altei persoane, care influenţează sau intenţionează să influenţeze sau conduce la influenţarea acţiunilor în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului public, este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru dare de mită.

(2) În mod similar, o persoană care, în schimbul acţiunilor în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale unui funcţionar public, promite, oferă sau dă cadoul sau beneficiul menţionat în subsecţiunea (1), este condamnată pentru dare de mită.

Secţiunea 14. Darea de mită în formă agravată (563/1998)

Atunci când, în cazul dării de mită

(1) darul sau beneficiul este destinat să îl determine pe funcţionar să acţioneze, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în contradicţie cu răspunderea sa, având ca rezultat beneficii considerabile pentru persoana care dă mită sau pentru o altă persoană, sau pierderi sau prejudicii considerabile pentru o altă persoană, sau

(2) valoarea darului sau a beneficiului este considerabilă,

iar fapta este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru darea de mită în formă agravată la închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 14(a). Darea de mită unui membru al Parlamentului (637/2011)

(1) O persoană care promite, oferă sau dă unui membru al Parlamentului un cadou sau un alt beneficiu care trebuie considerat distinct de ospitalitatea obişnuită, destinată acestuia sau unei alte persoane, pentru a determina membrul din Parlament să acţioneze sau să se abţină de la o acţiune în vederea exercitării mandatului său parlamentar într-un anumit mod sau ca o recompensare a unei astfel de acţiuni, iar fapta conduce la subminarea, în mod clar, a încrederii în independenţa exercitării mandatului parlamentar, este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru dare de mită unui membru din Parlament.

(2) Finanţarea campaniei politice, în conformitate cu Legea privind finanţarea campaniilor politice, acordată unui candidat nu este considerată drept dare de mită unui membru din Parlament, cu excepţia cazului în care scopul acesteia este de a eluda subsecţiunea 1.

Secţiunea 14(b). Darea de mită unui membru al Parlamentului, în formă agravată (637/2011)

În cazul în care, în darea de mită unui membru al Parlamentului

(1) cadoul sau beneficiul este destinat să determine membrul să acţioneze, în mandatul său parlamentar, în beneficiul considerabil al persoanei care dă mita sau al altei persoane sau provoacă pierderi sau prejudicii considerabile pentru o altă persoană, sau

(2) valoarea darului sau a beneficiului este considerabilă,

iar fapta de dare mită unui membru din Parlament este în formă agravată şi atunci când este examinată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru dare de mită unui membru al Parlamentului, în formă agravată, la închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 15. Eliberarea ilegală a unui deţinut (256/2014)

(1) O persoană care, în mod ilegal,

(1) eliberează un deţinut, o persoană arestată sau o persoană reţinută sau o persoană care execută o pedeapsă de detenţie prevăzută în Legea privind disciplina militară şi prevenirea criminalităţii în forţele de apărare dintr-o închisoare sau alt loc de detenţie sau din custodia unui funcţionar sau a unui soldat care păzeşte, însoţeşte sau transportă persoana respectivă sau ajută la evadarea persoanei respective, sau

(2) împiedică un funcţionar competent sau un soldat să reţină o persoană fugară şi a cărei arestare sau reţinere a fost ordonată,

este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru eliberarea ilegală a unui deţinut.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 16. Evadarea unui deţinut (563/1998)

Un deţinut, o persoană arestată sau reţinută în custodia autorităţilor sau o persoană aflată în detenţia prevăzută în Legea privind disciplina militară, care evadează sau încearcă să evadeze dintr-o instituţie penală sau altă instituţie de pază sau din custodia unei persoane care o supraveghează, o însoţeşte sau o transportă, este condamnată pentru evadarea unui deţinut la amendă sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 17. Achiziţionarea unei arme de către un deţinut (563/1998)

Un deţinut, o persoană arestată sau reţinută în custodia autorităţilor sau o persoană aflată în detenţia prevăzută în Legea privind disciplina militară, care, în încălcarea unei interdicţii aduse la cunoştinţa sa, produce, achiziţionează sau posedă o armă de foc sau o armă ascuţită sau un alt instrument letal similar, este condamnată pentru achiziţionarea unei arme de către un deţinut la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 18. Răspunderea penală corporativă (637/2011)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică pentru darea de mită, darea de mită în formă agravată, darea de mită unui membru din Parlament şi darea de mită unui membru al Parlamentului, în formă agravată.

Secţiunea 19. Dispoziţii restrictive (563/1998)

Dispoziţiile din secţiunile 1-3 din prezentul Capitol nu se aplică actelor menţionate la Capitolul 17, secţiunea 6.

[Secţiunea 19(a) a fost abrogată; 604/2002]

Secţiunea 20. Dispoziţii privind domeniul de aplicare (604/2002)

(1) În aplicarea secţiunilor 1-3 din prezentul Capitol, o persoană aleasă în calitate de funcţionar public, astfel cum este menţionată în Capitolul 40, secţiunea 11, un funcţionar public străin care acţionează în serviciul Curţii Penale Internaţionale sau pe teritoriul finlandez pe baza unui acord internaţional sau a unei alte obligaţii internaţionale în materie de inspecţie, supraveghere, urmărire, menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prevenirea infracţiunilor sau a obligaţiilor de urmărire penală sau care acţionează pe teritoriul finlandez în conformitate cu Legea privind asistenţa reciprocă în materie penală 4/1994 şi pe baza unei cereri de asistenţă reciprocă, eliberată sau aprobată de o autoritate finlandeză în cadrul urmăririi penale sau al altor sarcini, precum şi o persoană care exercită o autoritate publică şi un soldat în serviciu sunt asimilate unui funcţionar public care face obiectul materiei penale. (302/2014)

(2) În aplicarea secţiunii 9 a prezentului Capitol, o persoană aleasă într-o funcţie publică, menţionată în Capitolul 40, secţiunea 11, un funcţionar public străin care acţionează în serviciul Curţii Penale Internaţionale sau pe teritoriul finlandez pe baza unui acord internaţional sau a unei alte obligaţii internaţionale în materie de inspecţie, supraveghere, urmărire, menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prevenirea infracţiunilor sau a obligaţiilor de investigare penală sau care acţionează pe teritoriul finlandez în conformitate cu Legea privind asistenţa reciprocă în materie penală (4/1994) şi în baza unei cereri de asistenţă reciprocă, acordate sau aprobate de o autoritate finlandeză în investigaţii penale sau alte atribuţii şi o persoană care exercită o autoritate publică sunt asimilate unui funcţionar public. (302/2014)

(3) În aplicarea secţiunilor 13 şi 14 ale prezentului Capitol, o persoană aleasă în funcţie publică, un angajat al unei societăţi publice, un funcţionar public străin, o persoană care exercită o autoritate publică şi un soldat menţionat la capitolul 40, secţiunea 11 sunt asimilaţi unui funcţionar public, ca subiect al infracţiunii.

(4) În sensul secţiunilor 14a şi 14b din prezentul Capitol, un membru al unui Parlament străin menţionat la capitolul 40, secţiunea 11 este asimilat unui membru din Parlament, ca subiect al infracţiunii. (637/2011)

(5) În aplicarea secţiunilor 1 - 3, 9, 13 şi 14 ale prezentului Capitol, în cazul în care alte dispoziţii decât cele din prezentul cod fac referire la aplicarea dispoziţiilor privind răspunderea penală a altor persoane decât cele menţionate la subsecţiunile 1-4, aceasta este asimilată unui funcţionar public, ca subiect al infracţiunii.

Capitolul 17

Infracţiuni contra ordinii publice (563/1998)

Secţiunea 1. Instigarea publică la comiterea de infracţiuni (563/1998)

(1) O persoană care, prin mijloace de informare mass-media sau, în mod public, într-o mulţime sau într-o publicaţie generală sau altă prezentare, îndeamnă sau instigă pe cineva să comită o infracţiune, astfel încât îndemnul sau instigarea

(1) cauzează pericolul ca infracţiunea sau o tentativă pedepsită a acesteia să fie săvârşită, sau

(2) prin alte mijloace, pune vizibil în pericol ordinea sau securitatea publică,

este condamnată pentru instigarea publică la comiterea de infracţiuni la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În cazul în care îndemnul sau instigarea determină săvârşirea unei infracţiuni sau a unei tentative pedepsite de lege, vor fi aplicabile prevederile din Capitolul 5 cu privire la participaţie.

Secţiunea 1(a). Participarea la activităţile unui grup infracţional organizat (564/2015)

(1) O persoană care

(1) prin înfiinţarea sau organizarea unui grup infracţional organizat sau prin recrutarea sau încercarea de a recruta persoane în acest scop,

(2) prin echiparea sau încercarea de echipare a unui grup infracţional organizat cu explozibil, arme, muniţii sau cu materiale sau echipamente destinate producerii acestora sau cu alte obiecte sau materiale periculoase,

(3) prin organizarea, încercarea de a organiza sau furnizarea unui grup infracţional organizat de instrucţie în vederea exercitării activităţii infracţionale,

(4) prin obţinerea, încercarea de a obţine sau asigurarea, pentru grupul infracţional organizat, a unui sediu sau a unei alte facilităţi necesare pentru activităţi infracţionale sau mijloace de transport sau alte echipamente deosebit de importante pentru activitatea infracţională a grupului,

(5) prin acordarea sau colectarea directă sau indirectă de fonduri pentru finanţarea activităţii infracţionale a unui grup infracţional organizat,

(6) prin gestionarea afacerilor financiare care sunt importante pentru grupul infracţional organizat sau prin acordarea de consultanţă financiară sau juridică deosebit de importantă pentru organizaţie, sau

(7) prin promovarea activă a realizării obiectivelor unui grup infracţional organizat, într-o altă manieră substanţială, de o gravitate similară cu acestea,

participă la activităţile unui grup infracţional organizat, menţionat în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2, în care activităţile menţionate au scopul de a săvârşi una sau mai multe dintre infracţiunile prevăzute în dispoziţia juridică menţionată, dacă o astfel de infracţiune sau tentativă pedepsită este săvârşită, este condamnată pentru participarea la activităţile unui grup infracţional organizat la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Dispoziţiile anterioare din subsecţiunea 1(6) cu privire la consultanţa juridică nu sunt aplicabile exercitării funcţiilor de avocat sau de reprezentant în legătură cu urmărirea penală sau procedurile judiciare privind infracţiunea sau executarea unei pedepse.

(3) Dispoziţiile din subsecţiunea 1 nu se aplică în cazul în care este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă în altă dispoziţie legală pentru faptă.

Secţiunea 2. Revolta (563/1998)

Atunci când un grup intenţionează în mod clar să folosească violenţa împotriva unei persoane sau să provoace daune semnificative unei proprietăţi, o persoană care participă în mod activ la acţiunile grupului şi, în acest context, nu respectă o ordonanţă legală emisă de un funcţionar competent pentru a se dispersa, este condamnată pentru revoltă la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 3. Revolta violentă (563/1998)

Atunci când un grup comite o infracţiune la care se face referire în Capitolul 16,
secţiunea 1 şi foloseşte violenţa împotriva unei persoane sau provoacă daune semnificative unei proprietăţi, o persoană care participă în mod activ la acţiunile grupului este condamnată pentru revoltă violentă la amendă sau la închisoare pentru cel mult doi ani.

Secţiunea 4. Conducerea unei revolte violente (563/1998)

O persoană care instigă sau conduce un grup la care se face referire în secţiunea 3 este condamnată pentru conducerea unei revolte violente la închisoare de cel mult patru ani.

Secţiunea 5. Pregătirea unei tulburări armate a ordinii publice (563/1998)

O persoană care recrutează sau formează trupe armate pentru săvârşirea unei infracţiuni menţionate în Capitolul 12, secţiunile 1-4, Capitolul 16, secţiunea 1 sau 15 sau secţiunea 3 din prezentul Capitol este condamnată pentru pregătirea unei tulburări armate a ordinii publice la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 6. Rezistenţa faţă de o persoană care menţine ordinea publică (563/1998)

(1) O persoană care întrebuinţează sau ameninţă cu violenţă pentru a împiedica sau a încerca să împiedice o persoană care menţine ordinea publică să îndeplinească o îndatorire prevăzută într-o lege sau un decret sau care împiedică în alt mod îndeplinirea îndatoririi menţionate este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, condamnată pentru rezistenţă faţă de o persoană care menţine ordinea publică la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

(2) În scopul prezentei secţiuni, o persoană care menţine ordinea publică se referă la

(1) un conducător auto, aşa cum este reglementat în Actul privind menţinerea ordinii în transportul public (472/1977), o persoană care corespunde unui conducător auto şi un pasager care, la cerere, îl asistă pe conducătorul auto sau pe persoana corespunzătoare,

(2) un controlor de bilete, aşa cum este reglementat în Legea cu privire la tarifele de penalizare în transportul public (469/1979) şi un ofiţer al ordinii publice, care asistă în inspecţie, (449/2006)

(3) un gardian, aşa cum este reglementat în Legea serviciilor private de securitate (282/2002)

(284/2002) şi

(4) un ofiţer al ordinii publice, aşa cum este reglementat în Legea privind ofiţerii de ordine publică (533/1999). (536/1999)

Secţiunea 6(a). Infracţiunea la regimul companiilor private de securitate (284/2002)

O persoană care întreprinde operaţiuni de securitate privată, în lipsa unei autorizaţii sau operaţiuni de securitate privată, acceptând comisionul menţionat în secţiunea 9, subsecţiunea 1 din Legea serviciilor private de securitate, pentru menţinerea ordinii şi securităţii publice este pedepsită cu amendă sau cu cel mult şase luni de închisoare pentru infracţiune la regimul companiilor private de securitate.

Secţiunea 7. Infracţiunea la regimul frontierei de stat (146/2014)

(1) O persoană care

(1) traversează frontiera Finlandei în lipsa unui paşaport valabil, a unei vize, a unui permis de şedere sau a unui alt document comparabil cu paşaportul sau îndeplineşte această acţiune altfel decât printr-un punct de intrare sau ieşire din ţară valabil sau contrar unei interdicţii legale sau săvârşeşte o tentativă la aceasta,

(2) încalcă în alt mod dispoziţiile privind trecerea frontierei, sau

(3) se află, se deplasează sau întreprinde măsuri în zona de frontieră, încălcând dispoziţiile din secţiunea 51 din Legea privind zona de frontieră sau fără permisiunea necesară, în conformitate cu secţiunea 52 din Lege,

este condamnată pentru o infracţiune cu privire la frontiera de stat la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Un străin căruia i-a fost refuzată intrarea sau care a fost deportat ca urmare a faptei prevăzute în subsecţiunea 1, sau străinul care solicită azil sau solicită un permis de şedere ca refugiat în Finlanda nu va fi condamnat pentru o infracţiune cu privire la frontieră. În mod similar, un străin care a săvârşit fapta prevăzută în subsecţiunea 1 din cauza faptului că a fost supus traficului de fiinţe umane reglementat în Capitolul 25, secţiunea 3 sau 3(a) nu este condamnat pentru o infracţiune cu privire la frontieră. (650/2004)

Secţiunea 7(a). Infracţiunea minoră la regimul frontierei de stat (756/2000)

(1) În cazul în care, atunci când este evaluată în ansamblu, infracţiunea la regimul frontierei de stat, având în vedere durata scurtă a şederii sau a deplasării neautorizate, natura faptei interzise sau celelalte circumstanţe ale infracţiunii, aceasta este minoră, făptuitorul este pedepsit cu amendă pentru infracţiune minoră la regimul frontierei de stat.

(2) Prevederile secţiunii 7, subsecţiunea 2 se aplică şi faptelor menţionate în subsecţiunea 1.

Secţiunea 7(b). Încălcarea teritoriului (756/2000)

(1) Un soldat al unui stat străin sau comandantul unei nave sau al unui aparat aeronautic dintr-un stat străin, care

(1) încalcă Legea privind supravegherea teritorială (755/2000) într-o manieră reglementată în secţiunea 44 din legea menţionată,

(2) încalcă prevederile secţiunilor 4 - 9 ale Legii privind supravegherea teritorială cu privire la intrarea pe teritoriul Finlandei sau şederea pe teritoriul său, sau

(3) încalcă condiţiile impuse într-o autorizaţie emisă în temeiul secţiunii 10 din Legea privind supravegherea teritorială,

este pedepsit cu amendă sau cu cel mult un an de închisoare pentru încălcarea teritoriului.

(2) În cazul unei fapte de încălcare a teritoriului, procurorul poate renunţa la punerea sub acuzare sau instanţa poate renunţa la pedeapsă, în cazul în care încălcarea teritoriului a fost imediat întreruptă sau dacă făptuitorului i-a fost refuzată intrarea, din acest motiv sau a fost deportat.

Secţiunea 8. Facilitarea imigraţiei ilegale (146/2014)

(1) O persoană care

(1) aduce sau încearcă să aducă sau să transporte în Finlanda un străin care nu deţine paşaport, viză, permis de şedere sau alt document comparabil cu paşaportul, care îi este necesar pentru intrarea în ţară,

(2) aduce sau încearcă să aducă sau să transporte în Finlanda un străin al cărui document menţionat în paragraful 1 este fals, falsificat, eliberat unei alte persoane sau primit de la o autoritate pe baza informaţiilor esenţiale care sunt false sau înşelătoare sau prin mituirea autorităţii sau rezistenţa violentă a autorităţii,

(3) aranjează sau, în calitate de intermediar, asigură transportul în Finlanda al unui străin menţionat în paragraful 1 sau 2, sau

(4) dă unei altei persoane un document menţionat la alineatul (2) pentru a fi utilizat la intrarea în ţară,

este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru facilitarea imigraţiei ilegale.

(2) O faptă care, ţinând seama în special de motivele umanitare ale persoanei care o săvârşeşte sau de motivele referitoare la relaţiile familiale apropiate, precum şi de circumstanţele legate de siguranţa străinului în ţara de origine sau în ţara de reşedinţă permanentă şi care, atunci când este evaluată în ansamblu, este considerată săvârşită în circumstanţe atenuante, nu constituie facilitarea imigraţiei ilegale.

Secţiunea 8(a). Facilitarea imigraţiei ilegale, în formă agravată (650/2004)

În cazul în care, în cadrul faptei de facilitare a imigraţiei ilegale,

(1) este provocată o vătămare corporală gravă, o boală gravă sau o stare de pericol de moarte sau o suferinţă deosebit de gravă comparabilă, în mod intenţionat sau prin neglijenţă gravă, asupra unei alte persoane, sau

(2) infracţiunea a fost comisă în cadrul unui grup infracţional organizat reglementat în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2 (564/2015)

şi se apreciază că infracţiunea este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru facilitarea imigraţiei ilegale, în formă agravată, la închisoare de la patru luni la şase ani.

Secţiunea 9. Sprijinirea prin mijloace ilegale a propriilor interese (563/1998)

O persoană care, pentru a-şi proteja sau a-şi exercita drepturile, întreprinde măsuri ilegale fără a recurge la autorităţi este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, pedepsită cu amendă sau cu cel mult şase luni de închisoare pentru sprijinire prin mijloace ilegale a propriilor interese.

Secţiunea 10. Încălcarea caracterului sacru al religiei (563/1998)

O persoană care

(1) proferează în public blasfemii la adresa lui Dumnezeu sau, în scopul ofensării, dezonorează sau defăimează public ceea ce este considerat sacru de către o Biserică sau o comunitate religioasă, aşa cum este reglementat în Legea privind libertatea religioasă (267/1922), sau

(2) printr-un comportament zgomotos, acţionând în mod ameninţător sau în alt mod, deranjează ritualurile religioase, procedurile ecleziastice, alte proceduri religioase similare sau o înmormântare,

este pedepsită cu amendă sau cu cel mult şase luni de închisoare pentru încălcarea caracterului sacru al religiei.

[Legea privind libertatea religioasă a fost abrogată de Legea nr. 453/2003; a se vedea secţiunea din Legea privind libertatea religioasă nr. 453/2003]

Secţiunea 11. Împiedicarea ritualurilor religioase (563/1998)

(1) O persoană care întrebuinţează sau ameninţă cu violenţă pentru a împiedica în mod ilegal ritualurile religioase, manifestările ecleziastice sau alte evenimente religioase similare organizate de o Biserică sau de o comunitate religioasă, aşa cum este reglementat în Legea privind sanctitatea religiei, este pedepsită cu amendă sau cu cel mult doi ani de închisoare pentru împiedicarea ritualurilor religioase.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 12. Profanarea mormântului (563/1998)

O persoană care

(1) deschide în mod ilegal un mormânt sau exhumează un cadavru, o parte din acesta, un sicriu sau o urnă funerară,

(2) manevrează într-o manieră ofensivă un cadavru neînmormântat, sau

(3) deteriorează sau defăimează un mormânt sau un loc de reculegere în memoria persoanelor neînsufleţite,

este pedepsită cu amendă sau cu cel mult un an de închisoare pentru profanarea mormântului.

Secţiunea 13. Infracţiunea de tulburare a ordinii publice (879/2013)

O persoană care

(1) prin provocarea de zgomot sau într-o manieră similară cauzează o perturbare considerabilă în cursul unei acţiuni oficiale, alta decât într-un loc public sau într-un oficiu închis pentru public, un birou, un loc în care se desfăşoară activităţi de afaceri, activităţi productive sau într-un alt loc similar,

(2) provoacă perturbări considerabile, prin efectuarea de apeluri adresate unui oficiu, birou, sediu sau altei locaţii similare;

(3) prin utilizarea frânei de urgenţă sau a alarmei unui vehicul de transport în masă, a unui lift sau a unui alt dispozitiv cauzează, cu rea-voinţă, o alarmă falsă,

este pedepsită cu amendă pentru fapta de tulburare a ordinii publice, cu excepţia cazului în care legea prevede o altă pedeapsă mai severă pentru faptă.

Secţiunea 13(a). Deghizarea ilegală (1006/2004)

O persoană care, în considerarea unei întruniri publice sau a unui eveniment public organizat într-un loc public sau a unei alte adunări publice organizate într-un loc public, poartă o deghizare, astfel încât să nu poată fi recunoscută şi intenţionează în mod clar să întrebuinţeze violenţă împotriva unei persoane sau să provoace daune unei proprietăţi este condamnată pentru deghizarea ilegală la amendă sau la închisoare de cel mult trei luni.

Secţiunea 14. Infracţiune privitoare la protecţia animalelor (585/2013)

O persoană care, în mod intenţionat sau prin neglijenţă gravă, prin violenţă, împovărare excesivă, lipsă de îngrijire sau hrană necesară sau prin încălcarea dispoziţiilor din

(1) Legea privind bunăstarea animalelor (274/1996) sau o dispoziţie elaborată în temeiul acesteia,

(2) Legea privind transportul animalelor (1429/2006) sau o dispoziţie elaborată în temeiul acesteia,

(3) Anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005 privind protecţia animalelor în transporturi şi operaţiunile conexe şi modificările Directivelor 64/432/CEE şi 93/119 /CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1255/97, sau

(4) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1099/2009 privind protecţia animalelor în momentul sacrificării,

tratează un animal cu cruzime sau provoacă suferinţe inutile, dureri sau angoase unui animal, este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune privitoare la protecţia animalelor.

Secţiunea 14(a). Infracţiune privitoare la protecţia animalelor, în formă agravată (14/2011)

Dacă, în cazul infracţiunii privitoare la protecţia animalelor,

(1) fapta este săvârşită într-un mod extrem de brutal sau prin cruzimi,

(2) fapta este îndreptată împotriva unui număr considerabil de animale, sau

(3) intenţia este de a obţine beneficii financiare considerabile,

şi se apreciază că infracţiunea este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune agravată contra bunăstării animalelor la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

Secţiunea 15. Infracţiunea minoră privitoare la protecţia animalelor (14/2011)

În cazul în care infracţiunea contra bunăstării animalelor, având în vedere natura suferinţei, durerea sau tortura cauzată sau celelalte circumstanţe ale infracţiunii, este minoră atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este pedepsit cu amendă pentru infracţiune minoră privitoare la protecţia animalelor.

Secţiunea 15(a). Încălcarea interdicţiei de comercializare a blănurilor de pisică sau de câine (863/2008)

O persoană care, prin încălcarea dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1523 al Parlamentului European şi al Consiliului privind interdicţia introducerii pe piaţă şi a importului sau exportului din Comunitate a blănurilor de pisică şi de câine şi a produselor care conţin astfel de blănuri, introduce pe piaţă blănuri de pisică sau de câine sau produse care conţin astfel de blănuri, este condamnată pentru violarea interdicţiei de comercializare a blănurilor de pisică sau de câine la amendă.

Secţiunea 16. Organizarea jocurilor de noroc (563/1998)

(1) O persoană care organizează în mod ilegal jocuri de noroc sau utilizează o încăpere sau alte spaţii pentru jocuri de noroc sau, în calitate de proprietar al unei unităţi hoteliere sau de restaurant, permite desfăşurarea jocurilor de noroc este condamnată pentru organizarea jocurilor de noroc la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Jocurile de noroc se referă la biliard, jocuri de Bingo, pariuri şi jocuri de pariuri, loterii de bani şi bunuri, operaţiuni de cazino şi alte jocuri şi activităţi similare, unde câştigul este complet sau parţial dependent de şansă sau de evenimente care nu sunt sub controlul participanţilor la joc sau la activitate şi unde pierderea posibilă este în mod evident disproporţionată în raport cu solvabilitatea cel puţin a unuia dintre participanţi.

Secţiunea 16(a). Infracţiunea cu privire la loterie (578/2011)

O persoană care

(1) organizează o loterie, fără autorizaţie,

(2) vinde sau furnizează bilete de loterie pentru o loterie care nu este organizată de o societate de loterie reglementată în secţiunea 11 din Legea loteriei (1047/2001) sau comercializează o astfel de loterie prin încălcarea interdicţiei prevăzute în secţiunea 62, subsecţiunea 2, paragraful 1 din Legea loteriei,

(3) vinde sau furnizează bilete pentru jocuri de noroc din străinătate sau comercializează un joc de noroc din străinătate, încălcând interdicţia prevăzută în secţiunea 62, subsecţiunea 2, paragraful 2,

(4) vinde sau furnizează, fără autorizaţia organizatorului unui joc de noroc, bilete de loterie într-un joc de loto organizat de o societate de loterie reglementată la secţiunea 11 din Legea loteriei sau acceptă pariuri pentru un astfel de joc de noroc sau promite câştiguri în astfel de jocuri de noroc, prin încălcarea interdicţiei prevăzute la secţiunea 62, subsecţiunea 2, paragraful 3, sau

(5) pune la dispoziţie premisele pentru utilizarea unui aparat de tip „slot-machine” sau joc de cazino, care să fie folosit de o societate de loterie, alta decât cea menţionată în secţiunea 11 a Legii loteriei, cu încălcarea interdicţiei prevăzute la secţiunea 62, subsecţiunea 3,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune privitoare la loterie, cu excepţia cazului în care legea prevede o altă pedeapsă mai severă pentru faptă.

Secţiunea 16(b). Infracţiunea cu privire la organizarea de tombole (578/2011)

O persoană care

(1) organizează loterii, altele decât cele menţionate în secţiunea 16(a), paragraful 1 din Legea loteriei, în lipsa unei autorizaţii,

(2) încalcă prevederile din secţiunea 62, subsecţiunile 1-4 din Legea loteriei, într-un mod diferit de cel menţionat în secţiunea 16(a),

(3) utilizează profiturile obţinute dintr-o loterie, încălcând în mod fundamental legea, autorizaţia eliberată pentru organizarea loteriei sau un ordin emis printr-o autorizaţie de modificare a destinaţiei profitului,

(4) neglijează o obligaţie contabilă care face parte din organizarea unei loterii,

(5) organizează o loterie minoră, reglementată în secţiunea 27, subsecţiunea 1 din Legea loteriei, chiar dacă nu îndeplineşte criteriile de organizare a loteriei prevăzute în secţiunea 5 din Legea loteriei,

(6) încalcă în mod esenţial sau repetat condiţiile sau ordinele unui permis eliberat pentru organizarea unei loterii,

(7) organizează o loterie care încalcă în mod esenţial sau repetat decretul emis în temeiul secţiunii 13(c) sau 14 din Legea loteriei, sau

(8) încalcă dispoziţiile secţiunii 14(b) din Legea loteriei privind comercializarea unui joc de noroc,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare pentru infracţiune privitoare la organizarea de tombole, cu excepţia cazului în care legea prevede o altă pedeapsă mai severă pentru faptă.

Secţiunea 16(c). Infracţiunea privind colectarea de bani (663/2010)

O persoană care, în mod intenţionat,

(1) organizează o colectare de bani în lipsa autorizaţiei prevăzute în Legea cu privire la colectarea de bani (255/2006) sau cu încălcarea secţiunii 5, subsecţiunile 2 sau 3 din legea menţionată,

(2) organizează o colectare de bani cu încălcarea interdicţiei prevăzute în secţiunea 9 din Legea cu privire la colectarea de bani,

(3) în organizarea colectării de bani oferă grupului ţintă informaţii fundamental false sau înşelătoare,

(4) furnizează autorităţilor de acordare a licenţelor menţionate în Legea cu privire la colectarea de bani informaţii false despre un factor care conduce la obţinerea unui permis de colectare a banilor sau de influenţare a condiţiilor sau a unui astfel de permis sau care ascunde un astfel de factor sau, după ce a primit o autorizaţie, neglijează să informeze autorităţile de acordare a licenţelor cu privire la o schimbare a circumstanţelor pe care, în legătură cu eliberarea permisului sau în alt mod, este specific obligată să le prezinte,

(5) utilizează bunurile obţinute din colectarea banilor, încălcând fundamental condiţiile sau ordinele prevăzute în permisul de colectare a banilor sau permisul de modificare a scopului destinat activelor,

(6) neglijează obligaţia de a oferi un cont sau de a furniza informaţiile prevăzute la secţiunea 21 din Legea cu privire la colectarea de bani, sau

(7) operează efectiv ca organizator al colectării banilor fără ordinul menţionat la secţiunea 15, subsecţiunea 1 din Legea cu privire la colectarea de bani,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune privitoare la colectarea de bani, cu excepţia cazului în care legea prevede o altă pedeapsă mai severă pentru faptă.

Secţiunea 16(d). Infracţiunea minoră privind colectarea de bani (663/2010)

În cazul în care infracţiunea de colectare de banilor este minoră atunci când este evaluată în ansamblu, autorul este condamnat la plata unei amenzi pentru infracţiune minoră de colectare de bani.

Secţiunea 17. Distribuirea de materiale care conţin reprezentări de acte violente (713/2011)

(1) O persoană care oferă spre vânzare sau închiriere, distribuie sau în alt mod oferă sau menţine disponibil sau, în acest scop, produce sau importă filme sau alte programe audiovizuale sau înregistrări sau fişiere de date care conţin astfel de filme sau programe audiovizuale care conţin proiecţii de violenţă brutală este condamnată pentru distribuirea de materiale care conţin reprezentări de acte de violenţă la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Prevederile conţinute în subsecţiunea 1 nu se aplică în cazul în care proiectarea violenţei este considerată justificabilă datorită naturii informative sau a valorii artistice manifeste a filmului sau a altei producţii cinematografice sau a fişierului de înregistrare sau de date.

Secţiunea 18. Distribuirea unei imagini ofensive din punct de vedere sexual (650/2004)

(1) O persoană care fabrică, oferă spre vânzare sau spre închiriere sau în alt mod oferă sau pune la dispoziţie, menţine disponibil, exportă, importă sau transportă prin Finlanda către o altă ţară sau distribuie în alt mod imagini sau înregistrări de imagini care proiectează, în mod concret sau realist,

(1) un copil,

(2) violenţă, sau

(3) bestialitate,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru distribuirea unei imagini ofensive din punct de vedere sexual. (540/2011)

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) Prevederile secţiunii 17, subsecţiunea 2 se aplică şi fotografiilor şi înregistrărilor vizuale la care se face referire în prezenta secţiune.

(4) Un copil este definit ca o persoană sub vârsta de optsprezece ani sau o persoană a cărei vârstă nu va fi determinată, dar pentru care există un motiv justificat de a se crede că are sub vârsta de optsprezece ani. Imaginea sau înregistrarea vizuală este considerată concretă în modul prevăzut în subsecţiunea 1, paragraful 1, dacă a fost produsă într-o situaţie în care un copil a făcut efectiv obiectul unui comportament sexual concret şi realist, dacă se aseamănă într-o manieră derutantă cu o imagine sau cu o înregistrare vizuală produsă prin fotografiere sau într-o altă manieră corespunzătoare unei situaţii în care un copil face obiectul unui comportament ofensiv din punct de vedere sexual. Definiţiile termenilor „concret” şi „realist” se aplică în mod corespunzător în cazurile menţionate la subsecţiunea 1, paragrafele (2) şi (3). (540/2011)

Secţiunea 18(a). Distribuirea în formă agravată a unei imagini ofensive din punct de vedere sexual care înfăţişează un copil (650/2004)

(1) Dacă în cazul distribuirii unei imagini ofensive din punct de vedere sexual care expune un copil

(1) copilul este deosebit de tânăr,

(2) imaginea conţine, de asemenea, violenţă severă sau un tratament deosebit de umilitor fată de copil,

(3) infracţiunea este săvârşită într-o manieră deosebit de metodică, sau

(4) infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat la care se face referire în secţiunea 1(a), subsecţiunea 4 sau

(4) infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, la care se face referire în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2 (564/2015)

şi se apreciază că infracţiunea este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la închisoare de la patru luni la şase ani pentru distribuirea, în formă agravată, a unei imagini provocatoare din punct de vedere sexual care înfăţişează un copil.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 18(b). Expunerea ilegală sau distribuirea de programe video către un minor (713/2011)

O persoană care în mod public expune sau distribuie sau în alt mod oferă sau pune la dispoziţia unei persoane cu vârsta sub 18 ani

(1) un program video care, în încălcarea secţiunii 5, subsecţiunea 1 din Legea privind programele video (710/2011), nu a fost clasificat sau pentru care limita de vârstă nu a fost stabilită la optsprezece ani sau care nu are indicaţii vizibile;

(2) încălcând secţiunea 6, subsecţiunea 1 din legea menţionată în paragraful 1, un program video pentru care limita de vârstă a fost stabilită la optsprezece ani,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare pentru expunerea ilegală sau distribuirea unui program video către un minor.

Secţiunea 19. Deţinerea unei imagini ofensive din punct de vedere sexual care înfăţişează un copil (540/2011)

(1) O persoană care, în mod ilegal, deţine o imagine sau o înregistrare vizuală care înfăţişează un copil în modul ofensiv, din punct de vedere sexual, menţionat în secţiunea 18, este pedepsită cu amendă sau cu maximum un an de închisoare pentru deţinerea unei imagini ofensive din punct de vedere sexual care înfăţişează un copil.

(2) O persoană care, în schimbul unei plăţi sau în alt mod consensual, a obţinut acces la o imagine sau la o înregistrare vizuală la care se face referire în subsecţiunea 1, astfel încât este disponibilă pe un calculator sau pe alt dispozitiv tehnic, fără a fi înregistrată pe dispozitiv este, de asemenea, pedepsită pentru deţinerea unei imagini ofensive din punct de vedere sexual care înfăţişează un copil.

Secţiunea 20. Comercializarea ilegală de materiale obscene (563/1998)

(1) O persoană care, în scopul obţinerii de foloase materiale, comercializează o imagine obscenă, o înregistrare vizuală sau un obiect care favorizează cauzarea de ofensă publică, prin

(1) oferirea acesteia unei persoane sub 15 ani,

(2) plasarea pe un afişaj public,

(3) livrarea nesolicitată a acesteia către o altă persoană, sau

(4) oferirea deschisă spre vânzare sau prezentarea acesteia prin reclamă, broşură sau poster sau prin alte mijloace care cauzează ofensa publică,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare pentru comercializarea ilegală de materiale obscene.

(2) În mod similar, o persoană care, în modul prevăzut la subsecţiunea 1, subsecţiunea 4, oferă spre vânzare sau prezintă un text obscen sau o înregistrare de sunet care este susceptibilă a cauza ofensă publică, este condamnată pentru comercializarea ilegală de materiale obscene.

Secţiunea 21. Obscenitatea publică (563/1998)

O persoană care execută în mod public un act obscen care cauzează ofensă este, cu excepţia cazului în care pedeapsa pentru faptă este prevăzută într-o altă lege, pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare pentru obscenitate publică.

Secţiunea 22. Incestul (563/1998)

(1) O persoană care întreţine raporturi sexuale cu propriul copil sau cu alt descendent, cu propriul părinte sau alt ascendent sau cu propriul frate sau soră este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru incest.

(2) O persoană care a întreţinut raporturi sexuale cu propriul părinte sau cu alt ascendent înainte de a fi împlinit vârsta de optsprezece ani şi o persoană care a fost forţată sau ispitită ilegal să întreţină raportul sexual nu este pedepsită pentru incest.

Secţiunea 23. Interdicţia de a deţine animale (14/2011)

(1) În cazul în care o instanţă judecătorească condamnă o persoană pentru o infracţiune privind protecţia animalelor, în formă agravată, instanţa va impune, în acelaşi timp, interdicţia de a deţine animale. Cu toate acestea, instanţa are posibilitatea de a nu impune o astfel de interdicţie dacă există motive deosebit de importante în acest sens. În cazul în care o persoană este condamnată pentru o infracţiune privind protecţia animalelor sau pentru o infracţiune minoră privind protecţia animalelor, interdicţia de deţinere de animale va fi aplicată în acelaşi timp. Interdicţia de a deţine animale va fi, de asemenea, aplicată unei persoane care, în temeiul secţiunii 54, paragraful 1 din Legea protecţiei animalelor, este condamnată pentru o încălcare a prevederilor legale din domeniul protecţiei animalelor sau, în temeiul secţiunii 39 din Legea privind transportul animalelor, este condamnată pentru o încălcare a dispoziţiilor privind transportul de animale şi va fi considerată incapabilă să îngrijească bunăstarea animalelor. O interdicţie privind stăpânirea animalelor va fi, de asemenea, aplicată unei persoane pentru care pedeapsa este înlăturată în temeiul Capitolului 3, secţiunea 4, subsecţiunea 2 sau a Capitolului 6, secţiunea 12, paragraful 4 sau 5. Interdicţia de a deţine animale este dispusă la cererea procurorului.

(2) O persoană supusă unei interdicţii de a deţine animale nu poate să deţină, să păstreze sau să aibă grijă de animale sau să fie responsabilă în alt mod de bunăstarea animalelor. Interdicţia se aplică unor anumite specii de animale sau la animale în general. Cu toate acestea, instanţa poate, pentru anumite motive, să dispună ca persoana condamnată să poată continua să deţină, integral sau parţial, animale, dacă acestea nu fac obiectul infracţiunii şi au fost deţinute la momentul luării deciziei, dacă este posibilă identificarea acestor elemente în decizie.

(3) Interdicţia de a deţine animale va fi aplicată pentru o perioadă fixă de cel puţin un an sau permanent. Interdicţia de a deţine animale va fi aplicată permanent, dacă

(1) persoana căreia i se aplică interdicţia este vinovată de o infracţiune privind protecţia animalelor, în formă agravată,

(2) o interdicţie anterioară privind protecţia animalelor a fost aplicată persoanei respective pentru o perioadă determinată şi interdicţia menţionată a devenit definitivă din punct de vedere legal,

(3) starea de sănătate a persoanei căreia i se aplică interdicţia este precară,

iar aceasta trebuie să fie considerată permanent incapabilă sau nepotrivită să deţină, să păstreze sau să aibă grijă de animale sau să fie responsabilă în alt mod pentru bunăstarea lor.

(4) Interdicţia privind deţinerea de animale se aplică indiferent de decizia din apel. Cu toate acestea, în cazul în care instanţa judecătorească, în temeiul secţiunii 23(a), subsecţiunea 4, dispune executarea unei hotărâri privind confiscarea animalelor de către stat, interdicţia de a deţine animale nu se aplică în cazul animalelor menţionate în decizia instanţei.

(3) Băncile de jocuri de noroc, alte fonduri şi obiecte cu valoare monetară utilizate în jocurile de noroc organizate sunt confiscate în favoarea statului. Confiscarea va fi ordonată, indiferent de deţinătorul proprietăţii în cauză. În alte circumstanţe, se aplică prevederile din Capitolul 10. (875/2001)

[Subsecţiunea 4 a fost abrogată; 875/2001]

Secţiunea 23(a). Confiscarea în legătură cu o infracţiune privitoare la protecţia animalelor (14/2011)

(1) Animalele la care se face referire în interdicţia de a deţine animale şi care sunt deţinute sau păstrate de persoana care face obiectul interdicţiei la data la care a fost aplicată, vor fi supuse confiscării de către stat. În mod similar, animalele care fac obiectul unei încălcări a interdicţiei de stăpânire a animalelor vor fi confiscate de către stat. Confiscarea se dispune indiferent de proprietarul animalelor în cauză. În schimbul animalelor care fac obiectul unei încălcări a interdicţiei de a deţine animale, va fi dispusă împotriva persoanei vinovate confiscarea valorii acestora.

(2) Confiscarea prevăzută în subsecţiunea 1 se dispune la cererea procurorului. Capitolul 10, secţiunea 1 şi secţiunea 11, subsecţiunea 3 se aplică acestor confiscări. În plus, în cazul măsurii de confiscare de valori, se aplică prevederile Capitolului 10, secţiunea 10. Dispoziţiile Capitolului 10 se aplică în cazul altor confiscări decât cele menţionate în subsecţiunea 1.

(3) Instanţa poate dispune ca persoanei în cauză să îi fie oferită oportunitatea de a vinde sau înstrăina, în alt mod, animalele deţinute de aceasta şi care sunt supuse interdicţiei. În cazul în care confiscarea se referă la animale care sunt deţinute, în totalitate sau parţial, de o altă persoană decât aceea asupra căreia se impune interdicţia de stăpânire a animalelor, persoanei respective îi va fi rezervată posibilitatea de a obţine animalele pentru sine, fără costuri. În plus, hotărârea stabileşte o dată până la care animalele trebuie să fie înstrăinate sau obţinute. În cazul în care animalele sunt înstrăinate sau obţinute în conformitate cu hotărârea judecătorească, confiscarea îşi pierde valabilitatea.

(4) O hotărâre privind confiscarea animalelor de către stat va fi executorie indiferent de decizia din apel. În cazul în care instanţa rezervă posibilitatea la care se face referire în subsecţiunea 3, cu privire la înstrăinarea sau obţinerea animalelor, sau în cazul în care există motive deosebit de importante în acest sens, instanţa poate dispune ca măsura confiscării să nu fie pusă în executare până la terminarea perioadei menţionate în subsecţiunea 3, sau până când este emis un ordin contrar sau confiscarea urmează să fie executată într-un alt.

Secţiunea 23(b). Confiscarea în legătură cu jocurile de noroc (14/2011)

Fondurile de pariuri şi alţi bani sau un obiect cu valoare monetară utilizat în jocurile de noroc organizate sunt supuse confiscării de către stat. Confiscarea este dispusă indiferent de persoana căreia îi aparţin bunurile. În caz contrar, se aplică dispoziţiile Capitolului 10.

Secţiunea 24. Răspunderea penală corporativă (511/2011)

(1) Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică participării la activităţile unei organizaţii infracţionale, aranjamentului imigraţiei ilegale, aranjamentului agravat al imigraţiei ilegale, infracţiunii contra bunăstării animalelor, infracţiunii agravate contra bunăstării animalelor, organizării jocurilor de noroc, infracţiunii cu privire la loterie, infracţiunii de colectare a banilor, distribuirii proiecţiilor de violenţă, distribuirii de imagini ofensive din punct de vedere sexual, distribuirii în formă agravată a imaginilor ofensive din punct de vedere sexual care expun copii, deţinerii de imagini ofensive din punct de vedere sexual care prezintă copii şi comercializării ilegale de materiale obscene.

(2) Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică şi în cazul instigării publice la comiterea unei infracţiuni prevăzute la secţiunea 1, atunci când infracţiunea ce face obiectul îndemnurilor adresate sau instigării vizează

(1) tulburarea etnică sau tulburarea etnică agravată;

(2) defăimarea agravată sau ameninţarea ilegală, atunci când motivul îndemnării sau instigării este rasa, culoarea pielii, statutul la naştere, originea naţională sau etnică, religia sau credinţa, orientarea sexuală sau handicapul sau alte motive similare.

Secţiunea 25. Dreptul de a aduce acuzaţii (441/2011)

În cazul în care perturbarea penală nu a încălcat ordinea publică, procurorul poate să nu aducă acuzaţii cu privire la infracţiune, cu excepţia cazului în care partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii. În plus, procurorul poate să nu aducă acuzaţii pentru comercializarea ilegală de materiale obscene, aşa cum este reglementată în secţiunea 20, subsecţiunea 1(3),
cu excepţia cazului în care partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii.#160;

Capitolul 18<

Infracţiuni contra drepturilor familiei

Secţiunea 1

(1) În cazul în care o persoană declară că numele său sau poziţia sa socială este alta decât cea corespunzătoare realităţii şi dacă o altă persoană este astfel indusă în eroare într-un acord de căsătorie sau o persoană induce în eroare o altă persoană într-un acord de căsătorie, prin tăinuirea unui impediment legal la căsătorie sau a unei alte circumstanţe care ar putea duce la anularea căsătoriei, această persoană este condamnată la închisoare de cel mult un an sau la amendă.

(2) În cazul în care are loc o nuntă sau dacă persoana care produce înşelăciunea întreţine relaţii sexuale cu femeia care a fost indusă în eroare în acordul de căsătorie, persoana respectivă este condamnată la închisoare de cel puţin şase luni şi cel mult doi ani sau, în cazul în care circumstanţele sunt foarte agravante, la închisoare de cel puţin şase luni şi cel mult patru ani.

(3) Procurorul poate să nu aducă acuzaţii pentru infracţiunea menţionată, cu excepţia cazului în care partea vătămată a raportat infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau a sesizat instanţa în vederea anularii angajamentului de căsătorie sau a căsătoriei. (441/2011)

Secţiunea 2

(1) O persoană care, în mod intenţionat, prezintă un copil ca descendent al unei femei care nu este mamă a copilului sau care schimbă un copil cu altul sau alterează sau încalcă în alt mod drepturile familiale ce revin unei alte persoane, este condamnată la închisoare de cel mult patru ani.

(2) În cazul în care persoana săvârşeşte această infracţiune pentru a obţine beneficii pentru sine sau pentru altul sau pentru a vătăma o altă persoană, aceasta este condamnată la închisoare de cel puţin şase luni şi cel mult cinci ani.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3

(1) În cazul în care o persoană, prin asumarea unui nume fals sau prin alte mijloace frauduloase, a primit o moştenire sau un alt drept de familie, aceasta este condamnată la închisoare de cel puţin şase luni şi cel mult cinci ani sau, dacă circumstanţele sunt deosebit de atenuante, la închisoare de cel puţin şase luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

[Capitolul 19 a fost abrogat; 563/1998]

Capitolul 20

Infracţiuni sexuale (563/1998)

Secţiunea 1. Violul (509/2014)

(1) O persoană care forţează o altă persoană să întreţină un raport sexual prin întrebuinţarea sau ameninţarea cu violenţă îndreptată împotriva acesteia este condamnată pentru viol la închisoare de cel puţin un an şi cel mult
şase ani.

(2) În mod similar, o persoană care, profitând de faptul că o altă persoană, din cauza inconştienţei, a bolii, a dizabilităţii, a stării de teamă sau a unei alte stări de neputinţă, se află în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi formula sau de a-şi exprima voinţa, întreţine raporturi sexuale cu aceasta, este condamnată pentru viol.

(3) În cazul în care violul, ţinând cont de caracterul redus al ameninţării sau de alte circumstanţe legate de infracţiune, este mai puţin grav, atunci când este considerat în ansamblu, decât faptele menţionate în subsecţiunile 1 sau 2,
făptuitorul este condamnat la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani. O persoană care forţează o altă persoană să întreţină raporturi sexuale prin alte mijloace decât ameninţarea menţionată în paragraful 1 este condamnată într-o manieră similară. Prevederile anterioare din acest paragraf nu se aplică în cazul în care a fost utilizată violenţă în săvârşirea violului.

(4) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Violul în formă agravată (509/2014)

(1) Dacă, în cazul violului,

(1) sunt cauzate vătămări corporale severe, boli grave sau o stare de pericol de moarte,

(2) infracţiunea este săvârşită de mai multe persoane sau este cauzată o suferinţă mintală sau fizică marcantă,

(3) victima este un copil sub vârsta de optsprezece ani,

(4) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de brutală, feroce sau umilitoare, sau

(4) este utilizată o armă de foc, o armă ascuţită sau alt instrument letal sau are loc un ameninţare cu alte violenţe severe,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru viol în formă agravată la închisoare de la doi ani la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

[Secţiunea 3 a fost abrogată; 509/2014]

Secţiunea 4. Act sexual consumat prin constrângere (563/1998)

(1) O persoană care, prin violenţă sau ameninţare, constrânge o altă persoană în întreţinerea unui act sexual, altul decât cel menţionat în secţiunea 1
sau o supunere la un astfel de act, încălcând astfel în mod esenţial dreptul persoanei la autodeterminare sexuală, este condamnată pentru constrângerea întreţinerii unui act sexual la amendă sau la închisoare de cel mult trei ani.

(2) În mod similar, o persoană care, profitând de faptul că o altă persoană, din cauza inconştienţei, a bolii, a dizabilităţii, a stării de teamă sau a altei stări de neputinţă, se află în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi formula sau de a-şi exprima voinţa, o determină să întreţină sau să se supună actului sexual menţionat în subsecţiunea 1, încălcând în mod esenţial dreptul persoanei la autodeterminare sexuală, este condamnată pentru constrângerea întreţinerii unui act sexual. (495/2011)

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Abuzul sexual (563/1998)

(1) O persoană care abuzează de poziţia sa şi atrage una dintre următoarele persoane într-un raport sexual, într-un alt act sexual care încalcă în mod esenţial dreptul persoanei la autodeterminare sexuală sau în supunerea la un astfel de act,

(1) o persoană sub vârsta de optsprezece ani, care este supusă autorităţii sau supravegherii făptuitorului, într-o şcoală sau altă instituţie sau este, într-un alt mod comparabil, subordonată făptuitorului,

(2) o persoană sub vârsta de optsprezece ani, a cărei capacitate de autodeterminare sexuală independentă, din cauza imaturităţii sale şi a diferenţei de vârstă a persoanelor implicate, este fundamental inferioară celei a făptuitorului, iar făptuitorul profită în mod flagrant de această imaturitate,

(3) un pacient care este tratat într-un spital sau altă instituţie, a cărui capacitate de a se apăra sau de a-şi formula sau exprima voinţa este fundamental afectată din cauza bolii, a handicapului sau a altei infirmităţi, sau (509/2014)

(4) o persoană care este în mod special dependentă de făptuitor, iar făptuitorul profită în mod flagrant de această dependenţă,

este condamnată pentru abuz sexual la plata unei amenzi sau la până la patru ani de închisoare.

[Subsecţiunea 2 a fost abrogată; 495/2011]

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5(a). Hărţuirea sexuală (509/2014)

O persoană care, prin atingere, comite un act sexual faţă de o altă persoană care conduce la violarea dreptului acestei persoane la autodeterminare sexuală, este condamnată, cu excepţia situaţiei în care pedeapsa corespunde altei reglementări din acest Capitol pentru actul sexual, pentru hărţuire sexuală, la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 6. Abuzul sexual asupra unui copil (540/2011)

(1) O persoană care, prin atingere sau în alt mod exercită un act sexual asupra unui copil sub vârsta de şaisprezece ani, respectivul act fiind de natură să îi afecteze dezvoltarea sau îl influenţează în a efectua un astfel de act este condamnată pentru abuz sexual asupra unui copil la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) În mod similar, o persoană care întreţine raporturi sexuale cu un copil sub vârsta de şaisprezece ani, dacă infracţiunea evaluată în ansamblu nu este agravată în maniera menţionată în secţiunea 7, subsecţiunea 1, este condamnată pentru abuz sexual asupra unui copil. În plus, o persoană care acţionează în modul prevăzut la subsecţiunea 1 sau în reglementările anterioare din prezenta subsecţiune cu un copil care a împlinit vârsta de şaisprezece ani, dar este mai mic de 18 ani, dacă făptuitorul este părintele copilului sau este într-o poziţie comparabilă cu cea a unui părinte şi locuieşte în acelaşi domiciliu cu copilul, este condamnată pentru abuz sexual asupra unui copil.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7. Abuzul sexual asupra unui copil, în formă agravată (540/2011)

(1) Dacă

(1) o persoană întreţine raporturi sexuale cu un copil sub vârsta de şaisprezece ani sau, în cazurile menţionate în secţiunea 6, subsecţiunea 2, cu un copil care a împlinit vârsta de şaisprezece ani, dar este mai mic de 18 ani, sau

(2) în cazul abuzului sexual al unui copil

(a) victima este un copil a cărui vârstă sau stadiu de dezvoltare este de aşa natură încât infracţiunea conduce la provocarea unei vătămări deosebite pentru acesta,

(b) infracţiunea este săvârşită într-o manieră deosebit de umilitoare;

(c) infracţiunea conduce la provocarea unei vătămări deosebite a copilului, datorită încrederii speciale pe care a dezvoltat-o faţă de infractor sau datorită dependenţei speciale a copilului de infractor,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru abuz sexual în formă agravată asupra unui copil la închisoare de la un an la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7(a). Dispoziţie restrictivă (540/2011)

O faptă care nu încalcă autodeterminarea sexuală a subiectului şi în situaţia în care nu există o diferenţă semnificativă în maturitatea mintală şi fizică a părţilor nu este considerat abuz sexual al unui copil sau abuz sexual agravat al unui copil, menţionat în secţiunea 7, subsecţiunea 1, paragraful 1.

Secţiunea 8. Abuzul unei victime a comerţului sexual (384/2015)

(1) O persoană care, prin promiterea sau oferirea unei remuneraţii care implică beneficii economice directe, determină o persoană denumită victimă, conform secţiunii 9 sau 9(a) sau în Capitolul 25, secţiunea 3 sau 3(a), să participe în raporturi sexuale sau în alt act sexual comparabil este condamnată, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsită în temeiul secţiunii 8(a), pentru abuzul unei victime a comerţului sexual la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

(2) În mod similar, o persoană care profită de remuneraţia menţionată în subsecţiunea 1, promisă sau oferită de o terţă persoană, prin participarea în raporturi sexuale sau în alt act sexual comparabil cu victima la care se face referire în subsecţiunea menţionată, este condamnată pentru abuzul unei victime a comerţului sexual.

(3) În mod similar, o persoană care săvârşeşte fapta prevăzută în subsecţiunea 1 sau 2, chiar dacă a avut motive să suspecteze că persoana menţionată în subsecţiunea 1 sau 2 este victima unei infracţiuni prevăzute în secţiunea 9 sau 9(a) sau Capitolul 25, secţiunea 3 sau 3(a), este condamnată pentru abuzul unei victime a comerţului sexual.

(4) Tentativa de săvârşire a unei infracţiuni intenţionate este pedepsită.

Secţiunea 8(a). Procurarea de servicii sexuale de la o persoană tânără

(1) O persoană care, prin promiterea sau oferirea unei remuneraţii, determină o persoană sub vârsta de optsprezece ani să participe într-un raport sexual sau să întreprindă un alt act sexual este condamnată pentru procurarea de servicii sexuale de la o persoană tânără la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani. (540/2011)

(2) În mod similar, o persoană care se foloseşte de serviciile sexuale prevăzute în subsecţiunea 1, pentru care o altă persoană a promis sau a oferit o remuneraţie este condamnată pentru procurarea de servicii sexuale de la o persoană tânără.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8(b). Acostarea unui copil în scopuri sexuale (540/2011)

(1) O persoană care sugerează o întâlnire sau un alt contact cu un copil, astfel încât este aparent din conţinutul sugestiei sau din alte circumstanţe că intenţia persoanei este de a pregăti imagini ofensive din punct de vedere sexual sau înregistrări vizuale ale copilului în modul prevăzut în Capitolul 17, secţiunea 18, subsecţiunea 1 sau să supună copilul la infracţiunea prevăzută în secţiunile 6 sau 7 din prezentul Capitol, este condamnată pentru ademenirea unui copil în scopuri sexuale la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, în mod similar, o persoană care solicită unei persoane sub vârsta de optsprezece ani să participe într-un raport sexual sau într-un alt act sexual în modul menţionat în secţiunea 8(a) sau să execute o performanţă sexuală organizată, ofensivă din punct de vedere sexual, este condamnată pentru acostarea unui copil în scopuri sexuale.

(3) Tentativa de infracţiunea la care se face referire în subsecţiunea 2 este pedepsită.

Secţiunea 8(c). Participarea ca spectator la un spectacol în care un copil interpretează un rol sexual ofensator (540/2011)

(1) O persoană care urmăreşte un spectacol organizat, în care o persoană sub vârsta de optsprezece ani evoluează într-un mod ofensator din punct de vedere sexual, este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru urmărirea unui copil care interpretează un rol sexual ofensator.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 9. Proxenetismul (563/1998)

(1) O persoană care, în vederea obţinerii unui beneficiu financiar pentru sine sau pentru o altă persoană,

(1) pune la dispoziţie o cameră sau alte facilităţi unde raportul sexual sau un alt act sexual comparabil sau un act manifest ofensator din punct de vedere sexual este înfăptuit de un copil sub vârsta de optsprezece ani, în schimbul unei remuneraţii,

(2) ca parte integrantă a activităţii sale, oferă cazare pentru o persoană care înfăptuieşte un astfel de act şi, prin urmare, încurajează în mod substanţial un astfel de act,

(3) furnizează informaţii de contact sau promovează în alt mod o altă persoană implicată într-un astfel de act, ştiind că acţiunile sale promovează în mod substanţial executarea unui astfel de act,

(4) profită într-un alt mod de faptul că o altă persoană înfăptuieşte un astfel de act sau

(5) acostează o altă persoană să înfăptuiască un astfel de act,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum trei ani de închisoare pentru proxenetism. (1177/2014)

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 9(a). Proxenetismul în formă agravată (650/2004)

(1) Dacă, în cazul proxenetismului,

(1) se solicită beneficii financiare considerabile,

(2) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică,

(3) subiectul este un copil sub vârsta de optsprezece ani

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru proxenetism agravat la închisoare de la patru luni la şase ani. (1177/2014)

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 10. Definiţii (509/2014)

(1) În sensul prezentului act, raportul sexual se referă la penetrarea sexuală a corpului altei persoane, de către un organ sexual sau către un organ sexual sau pasaj anal sau la introducerea organului sexual al altei persoane în corpul făptuitorului.

(2) În sensul prezentei legi, actul sexual se referă la un act care, având în vedere făptuitorul, persoana asupra căreia a fost îndreptat actul şi circumstanţele comiterii faptei, este semnificativ din punct de vedere sexual.

Secţiunea 11. Dreptul de a aduce acuzaţii (509/2014)

Procurorul poate să nu aducă acuzaţii pentru fapta de hărţuire sexuală îndreptată împotriva unei persoane care a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia cazului în care partea vătămată a reclamat infracţiunea, solicitând punerea sub acuzare a autorului sau dacă există un interes public de importanţă deosebită care impune punerea sub acuzare.

[Secţiunea 12 a fost abrogată (509/2014)]

Secţiunea 13. Răspunderea penală corporativă (540/2011)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică în cazul proxenetismului şi al proxenetismului agravat. Acest lucru este valabil şi pentru infracţiunea menţionată în secţiunea 8(b), subsecţiunea 1, în care este sugerată o întâlnire sau alt contact cu un copil cu intenţia de a pregăti imagini sau înregistrări vizuale care prezintă copilul în mod obscen.

Capitolul 21

Omuciderea şi vătămarea corporală (578/1995)

Secţiunea 1. Omorul (578/1995)

(1) O persoană care ucide o altă persoană este condamnată pentru omor la închisoare pe durată fixă de minimum opt ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Omorul calificat (578/1995)

(1) Dacă uciderea este

(1) premeditată,

(2) săvârşită într-un mod deosebit de brutal sau prin cruzimi,

(3) săvârşită prin provocarea unui pericol public grav, sau

(4) săvârşită asupra unui funcţionar public aflat în cursul îndatoririlor de serviciu, de menţinere a ordinii publice sau a securităţii publice sau din cauza unei acţiuni oficiale,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la detenţie pe viaţă pentru omor calificat.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Omorul cu circumstanţe atenuante (578/1995)

(1) În cazul în care uciderea, având în vedere circumstanţele excepţionale ale infracţiunii, motivele făptuitorului sau alte circumstanţe conexe, atunci când este evaluată în ansamblu, este considerată săvârşită în circumstanţe atenuante, făptuitorul este condamnat, pentru Omorul cu circumstanţe atenuante, la închisoare de la patru ani la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Pruncuciderea (578/1995)

(1) O femeie care, într-o stare de epuizare sau suferinţă provocată de naştere, îşi ucide copilul, este condamnată pentru pruncucidere la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Vătămarea corporală (578/1995)

(1) O persoană care întrebuinţează violenţă fizică împotriva alteia sau, în lipsa unei astfel de violenţe, lezează sănătatea, provoacă durere sau lasă inconştientă sau într-o stare similară o altă persoană este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Vătămarea corporală gravă (654/2001)

(1) Dacă, în cazul unei vătămări

(1) este provocată o vătămare corporală gravă sau o boală gravă unei alte persoane sau aceasta este adusă în pericol de moarte,

(2) infracţiunea este comisă într-un mod deosebit de brutal sau prin cruzimi, sau

(3) este folosită o armă de foc, o armă ascuţită sau un alt instrument letal similar

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat vătămare corporală gravă la închisoare de la un an la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6(a). Pregătirea unei infracţiuni în formă agravată împotriva vieţii sau a sănătăţii (435/2013)

(1) O persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la
pct. 1-3 sau 6,

(1) deţine o armă de foc, o armă ascuţită sau un alt obiect sau instrument letal similar, care este în mod particular adecvat pentru a fi utilizat ca instrument în comiterea faptei,

(2) convine cu o altă persoană sau pregăteşte un plan detaliat pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile menţionate, sau

(3) angajează, ordonă sau îndeamnă o altă persoană să săvârşească infracţiunea sau promite sau se oferă să facă acest lucru,

este condamnată pentru pregătirea unei infracţiuni agravate împotriva vieţii sau a sănătăţii la închisoare de cel mult patru ani.

(2) În cazul în care pericolul săvârşirii infracţiunii a fost, din motive aleatorii, redus sau dacă persoana a abandonat în mod voluntar pregătirea infracţiunii, a împiedicat continuarea sau a anulat în alt mod semnificaţia activităţii sale în pregătirea infracţiunii, prevederile din subsecţiunea 1 nu se aplică.

Secţiunea 7. Vătămarea corporală minoră (578/1995)

În cazul în care vătămarea corporală, atunci când este evaluată în ansamblul său şi având în vedere importanţa minoră a violenţei, încălcării integrităţii fizice, daunele aduse sănătăţii sau altor circumstanţe legate de infracţiune, are caracter minor, făptuitorul este pedepsit cu amendă pentru fapta de vătămarea corporală minoră.

Secţiunea 8. Uciderea din neglijenţă (578/1995)

O persoană care, din neglijenţă, cauzează moartea unei alte persoane, este condamnată pentru ucidere din neglijenţă la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 9. Uciderea din neglijenţă gravă (578/1995)

În cazul în care uciderea din neglijenţă cauzează moartea unei persoane dintr-o neglijenţă gravă, iar infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru ucidere din neglijenţă gravă la închisoare de la patru luni la şase ani.

Secţiunea 10. Vătămarea corporală din neglijenţă (578/1995)

O persoană care, din neglijenţă, provoacă o vătămare corporală care nu este nesemnificativă sau o boală unei alte persoane este condamnată pentru vătămare corporală din neglijenţă la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 11. Vătămarea corporală din neglijenţă gravă (578/1995)

În cazul în care vătămarea corporală sau boala este provocată prin neglijenţă gravă şi se apreciază că infracţiunea este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru vătămare corporală din neglijenţă gravă.

Secţiunea 12. Încăierarea (578/1995)

O persoană care, prin recurgerea la violenţă fizică sau în alt mod, participă la o încăierare sau la un atac care are mai mulţi participanţi şi în care cineva este ucis sau suferă o vătămare corporală gravă sau o boală, dacă aceasta are motive să creadă că încăierarea sau atacul conduce la respectiva consecinţă, este condamnată pentru încăierare la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 13. Punerea în primejdie a unei alte persoane (578/1995)

O persoană care, în mod intenţionat sau prin neglijenţă gravă, pune o altă persoană în pericol grav de a-şi pierde viaţa sau sănătatea este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare, cu excepţia cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă pentru faptă.

Secţiunea 14. Abandonul (578/1995)

O persoană care dispune de o persoană neputincioasă sau care abandonează o persoană lipsită de ajutor, faţă de care are obligaţia de a o îngriji şi care pune astfel în pericol viaţa sau sănătatea persoanei respective este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare, pentru abandon.

Secţiunea 15. Neintervenţia în scopul salvării altei persoane (578/1995)

O persoană care ştie că o altă persoană este în primejdie de moarte sau într-un pericol grav pentru sănătatea sa şi nu acordă sau nu caută să obţină asistenţa sau sprijinul ce pot fi aşteptate, în mod rezonabil, din partea ei, având în vedere opţiunile pe care le are la dispoziţie şi natura situaţiei, este pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare pentru neintervenţie în scopul salvării unei alte persoane.

Secţiunea 16. Dreptul de punere sub acuzare (441/2011)

Procurorul poate aduce acuzaţii pentru infracţiunea de vătămare corporală minoră doar dacă partea vătămată reclamă infracţiunea, în vederea punerii sub acuzare a autorului sau dacă infracţiunea a fost îndreptată împotriva

(1) unei persoane în vârstă de sub optsprezece ani,

(2) soţului sau fostului soţ al făptuitorului, unei rude sau unui ascendent sau descendent direct sau unei persoane care locuieşte sau a locuit în aceeaşi locuinţă cu făptuitorul sau care este sau a fost, în orice alt mod, într-o relaţie personală asemănătoare cu făptuitorul sau este un apropiat al acestuia, sau

(3) unei persoane, din cauza locului de muncă, iar făptuitorul nu face parte din personalul de la locul de muncă.

Procurorul poate aduce acuzaţii pentru vătămarea corporală din neglijenţă numai dacă partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii.

[Secţiunea 17 a fost abrogată; 712/2004]

Secţiunea 18. Dispoziţii privind domeniul de aplicare (302/2014)

În aplicarea secţiunii 2, paragraful 4 din prezentul Capitol, o persoană aleasă în calitate de funcţionar public, aşa cum este reglementat în Capitolul 40,
secţiunea 11, un funcţionar public străin care acţionează în serviciul Curţii Penale Internaţionale sau pe teritoriul finlandez pe baza unui acord internaţional sau a altei obligaţii internaţionale în materie de inspecţie, supraveghere, urmărire sau anchetă penală sau care acţionează pe teritoriul finlandez în conformitate cu Legea privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală şi pe baza unei cereri de asistenţă reciprocă, eliberată sau aprobată de o autoritate finlandeză în materie de urmărire penală sau alte atribuţii, precum şi o persoană menţionată în Capitolul 16, secţiunea 20(5), este asimilată unui funcţionar public, ca subiect al infracţiunii.

Capitolul 22

Încălcarea drepturilor fătului, embrionului
şi moştenirii genetice (373/2009)

Secţiunea 1. Avortul ilegal (373/2009)

(1) O persoană care întrerupe sarcina unei alte persoane fără permisiunea prevăzută în Legea privind avortul (239/1970) sau în alte moduri, fără autorizaţie, este condamnată pentru avort ilegal la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) Femeia a cărei sarcină este întreruptă în modalitatea menţionată la subsecţiunea 1 sau 3 nu este condamnată ca autor sau participant la o tentativă de comitere a acestuia. Cu toate acestea, femeia va fi condamnată pentru infracţiunea menţionată în secţiunea 13 din Actul privind avortul.

Secţiunea 2. Avortul ilegal în formă agravată (373/2009)

(1) Dacă, în cazul avortului ilegal

(1) viaţa sau sănătatea femeii este pusă în pericol grav, sau

(2) infracţiunea este săvârşită prin încălcarea consimţământului femeii

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru avort ilegal în formă agravată la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Manipularea ilegală a unui embrion (373/2009)

O persoană care

(1) efectuează cercetări în domeniul embrionilor fără permisiunea Biroului de licenţă şi supraveghere a asistenţei sociale şi de sănătate, aşa cum este prevăzut în secţiunea 11, subsecţiunea 1 din Legea cercetării medicale (488/1999), denumită în continuare Legea cercetării sau fără consimţământul scris al donatorului celulelor germinale sau al femeii menţionat în secţiunea 12 din Legea cercetării sau efectuează cercetări asupra fătului fără consimţământul scris al femeii însărcinate menţionat în secţiunea 14 din Legea cercetării,

(2) efectuează cercetări în domeniul embrionilor, cu încălcarea restricţiei prevăzute în secţiunea 11, subsecţiunea 2 sau secţiunea 13, subsecţiunea 3 din Legea cercetării sau alte măsuri îndreptate împotriva unui embrion care încalcă interdicţia menţionată în secţiunea 13, subsecţiunea 1 sau 2 din Legea Cercetării, sau

(3) cercetarea embrionilor sau a celulelor germinale efectuată cu încălcarea interdicţiei menţionate în secţiunea 15 din Legea Cercetării,

este condamnată pentru manipularea ilegală a unui embrion la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 4. Manipularea ilegală a moştenirii genetice (373/2009)

O persoană care efectuează cercetări care implică manipularea integrităţii umane sau a unui embrion uman sau a unui făt uman şi care are drept scop să facă posibilă

(1) clonarea umană,

(2) generarea unui om prin combinarea embrionilor, sau

(3) generarea unui om prin combinarea celulelor germinale umane şi a unui material genetic animal,

este condamnată pentru manipularea ilegală a moştenirii genetice la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 5. Utilizarea ilegală a celulelor germinale (373/2009)

O persoană care

(1) în tratamentul fertilităţii utilizează celule germinale sau fetuşi, încălcând restricţiile generale privind utilizarea lor, aşa cum este prevăzut în secţiunea 4,
subsecţiunea 1 din Legea privind tratamentul fertilităţii (1237/2006), denumită în continuare Legea privind tratamentul fertilităţii,

(2) influenţează sau încearcă să influenţeze trăsăturile unui copil prin selectarea celulelor germinale sau a fetusului sau prin încălcarea secţiunii 5 din Legea privind tratamentul fertilităţii,

(3) acceptă, depozitează sau utilizează celule germinale sau fetuşi în tratamentul fertilităţii, fără consimţământul donatorului menţionat la secţiunile 16 sau 20 din Legea privind tratamentul fertilităţii,

(4) depozitează celule germinale sau fetuşi sau oferă tratament pentru fertilitate fără permisiunea Biroului de licenţă şi supraveghere a asistenţei sociale şi a sănătăţii, menţionată în secţiunea 24 din Legea privind tratamentul fertilităţii sau cu încălcarea termenului prevăzut în secţiunea 6, subsecţiunea 3 din Legea privind tratamentul fertilităţii, sau

(5) asigură tratamentul fertilităţii fără consimţământul scris al persoanei care primeşte tratamentul, aşa cum este menţionat în secţiunea 8, paragraful 1
din Legea privind tratamentul fertilităţii sau prin încălcarea paragrafului 4 al secţiunii menţionate, după ce persoana care a acordat consimţământul a retras acest consimţământ sau a decedat,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum un an de închisoare pentru utilizarea ilegală a celulelor germinative.

Secţiunea 6. Violarea identităţii unui copil (28/2012)

O persoană care neglijează să respecte

(1) prevederile secţiunii 12, subsecţiunile 2 şi 3 sau secţiunea 14 din Legea privind tratamentul fertilităţii privind utilizarea, conţinutul, marcarea sau raportarea mărcii de identificare a unui donator,

(2) dispoziţiile secţiunii 18 din Legea privind tratamentul fertilităţii privind raportarea informaţiilor în registrul donatorilor,

(3) prevederile secţiunii 10, subsecţiunea 2 sau secţiunilor 28 sau 30 din Legea privind tratamentul fertilităţii privind furnizarea, transferul, înregistrarea sau menţinerea informaţiilor şi a documentelor, sau

(4) dispoziţiile secţiunilor 92 sau 93 din Legea adopţiei (22/2012) privind păstrarea sau transferul documentelor sau furnizarea de informaţii,

astfel încât fapta conduce la periclitarea dreptului copilului de a-şi cunoaşte originea, este condamnată pentru violarea identităţii unui copil la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Capitolul 23

Infracţiuni privind traficul rutier (545/1999)

Secţiunea 1. Cauzarea unui pericol de circulaţie (545/1999)

(1) Un participant la trafic care încalcă în mod intenţionat sau din neglijenţă Legea circulaţiei rutiere (267/1981) sau Legea privind vehiculele (1090/2002) sau regulamentele sau ordinele emise pe baza acestora, într-o manieră care cauzează un pericol pentru alte persoane, este condamnat pentru cauzarea unui pericol de circulaţie la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni. (1094/2002)

(2) Cu aceeaşi pedeapsă pentru cauzarea unui pericol de circulaţie este sancţionată şi o persoană care, în modul menţionat în subsecţiunea 1,

(1) în timp ce se ocupă de conducerea unei nave sau de efectuarea unei sarcini care afectează în principal siguranţa navigaţiei, încalcă Legea privind traficul pe căi navigabile (463/1996) sau regulamentele sau ordinele emise în baza acesteia sau care se referă la prevenirea coliziunilor pe mare, pe căi navigabile interioare sau într-un canal,

(2) în timpul pilotării unei aeronave sau al exercitării unei îndatoriri, în calitate de membru al echipajului sau care afectează siguranţa traficului aerian sau în alt mod, încalcă Legea privind traficul aerian (281/1995) sau regulamentele sau ordinele emise pe baza acestora,

(3) în timp ce conduce un tren sau îndeplineşte o sarcină care afectează în principal siguranţa feroviară, încalcă normele care reglementează siguranţa feroviară.

(3) Prezenta secţiune nu se aplică în cazul în care conduita menţionată în subsecţiunea 1 sau subsecţiunea 2(1) sau 2 (3) conduce doar la provocarea unui pericol minor.

[Legea privind traficul aerian a fost abrogată prin Legea nr. 1242/2005; conform Legii traficului aerian din 864/2015]

Secţiunea 2. Cauzarea unui pericol grav de circulaţie (545/1999)

(1) În cazul în care, în cauzarea unui pericol de circulaţie, şoferul unui vehicul cu motor sau al unui tramvai, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă,

(1) depăşeşte în mod semnificativ limita maximă de viteză,

(2) iniţiază o depăşire într-un moment în care vizibilitatea este insuficientă pentru a depăşi în siguranţă sau când depăşirea nu este permisă,

(3) nu respectă obligaţia de a opri sau de a ceda trecerea aplicată de siguranţa circulaţiei, sau

(4) încalcă regulile de circulaţie într-o manieră similară,

astfel încât fapta conduce la provocarea unui pericol serios pentru sănătatea sau siguranţa altei persoane, făptuitorul este condamnat pentru cauzarea unui pericol grav de circulaţie la cel puţin 30 de zile-amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă pentru cauzarea unui pericol grav de circulaţie este sancţionată şi o persoană care, în producerea unui pericol de circulaţie cu intenţie sau prin neglijenţă gravă,

(1) în timp ce este responsabilă cu conducerea unei nave sau cu efectuarea unei îndatoriri care afectează în principal siguranţa navigaţiei, nu păstrează o atenţie adecvată, nu respectă o viteză sigură în condiţiile existente sau, în cazul unei coliziuni iminente, nu respectă obligaţia de a ceda trecerea sau, într-un mod comparabil, încalcă Legea privind traficul pe căi navigabile sau regulamentele sau ordinele emise în baza acestora sau care se referă la prevenirea coliziunilor pe mare, pe căi navigabile domestice sau într-un canal,

(2) în timpul pilotării unei aeronave sau al executării unei îndatoriri, în calitate de membru al echipajului sau care afectează siguranţa traficului aerian sau în alt mod, încalcă Legea privind traficul aerian sau regulamentele sau ordinele emise pe baza acesteia, sau

(3) în timpul conducerii unui tren sau al executării unei îndatoriri care afectează esenţial încălcarea siguranţei feroviare, încalcă normele care reglementează siguranţa feroviară,

astfel încât infracţiunea conduce la provocarea unui pericol grav pentru sănătatea sau siguranţa altei persoane.

Secţiunea 3. Conducerea sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (1198/2002)

(1) O persoană care operează un vehicul cu motor sau un tramvai după ce a consumat alcool, astfel încât nivelul de alcool din sânge este de cel puţin 0,5 la mie sau aerul expirat conţine cel puţin 0,22 miligrame de alcool pe litru de aer, în timpul sau după conducere, este condamnată pentru conducere sub influenţa alcoolului la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

(2) În mod similar, o persoană care operează un vehicul cu motor sau un tramvai după ce a consumat stupefiante, astfel încât în timpul sau după operaţiunea menţionată are substanţa activă a produsului stupefiant utilizat sau a produsului metabolic al acestuia în alcoolul din sânge, este condamnată pentru conducerea sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Prevederea din această subsecţiune nu este aplicabilă în cazul în care respectiva substanţă sau produs metabolic derivă dintr-un produs medical pe care operatorul are dreptul să îl utilizeze.

(3) În mod similar, o persoană care operează un vehicul cu motor sau un tramvai după ce a consumat o substanţă intoxicantă, alta decât alcoolul sau o astfel de substanţă împreună cu alcoolul, astfel încât capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată, este condamnată pentru conducerea sub influenţa alcoolului sau altei substanţe.

Secţiunea 4. Conducerea sub influenţa accentuată a alcoolului sau altor substanţe (1198/2002)

(1) Dacă, în cazul conducerii sub influenţa alcoolului sau altor substanţe

(1) nivelul alcoolului din sânge al făptuitorului este de cel puţin 1,2 la mie sau aerul expirat al acestuia conţine cel puţin 0,53 miligrame de alcool pe litru de aer, sau

(2) abilitatea făptuitorului de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată în mod semnificativ, sau

(3) făptuitorul a consumat o substanţă intoxicantă, alta decât alcoolul sau o astfel de substanţă împreună cu alcoolul, astfel încât capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată în mod semnificativ

şi condiţiile infracţiunii conduc la periclitarea siguranţei altor persoane, făptuitorul este condamnat pentru conducere sub influenţa accentuată a alcoolului sau altor substanţe la cel puţin 60 de zile-amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 5. Circulaţia pe căi navigabile, sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (296/2012)

(1) O persoană care operează o navă sau execută, la bordul unei nave, o îndatorire care afectează în mod principal siguranţa navigaţiei sale,

(1) după ce a consumat alcool, astfel încât, în timpul sau după operaţiunea menţionată, nivelul alcoolului său din sânge este de cel puţin 1,0 la mie sau aerul expirat al acestuia conţine cel puţin 0,44 miligrame de alcool pe litru de aer sau capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată, sau

(2) a consumat o substanţă intoxicantă, alta decât alcoolul sau o astfel de substanţă împreună cu alcoolul, astfel încât capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată

şi condiţiile infracţiunii conduc la periclitarea siguranţei altor persoane, făptuitorul este condamnat pentru circulaţia pe cai navigabile sub influenţa alcoolului sau altor substanţe la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În mod similar, o persoană care, în traficul profesional pe căi navigabile operează o navă sau execută sub ordin, la bordul unei nave, o îndatorire care afectează în mod principal siguranţa acesteia sau prevenirea poluării mediului înconjurător după consumarea alcoolului, astfel încât în timpul sau după operaţiunea menţionată nivelul de alcool din sânge este de cel puţin 0,5 la mie sau aerul expirat al acestuia conţine cel puţin 0,22 miligrame de alcool pe litru de aer, este condamnată pentru circulaţie pe căi navigabile sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

(3) Cu toate acestea, nu va fi pronunţată o condamnare pentru circulaţie pe căi navigabile sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe atunci când persoana a operat o navă cu vâsle sau un vas comparabil cu aceasta în mărime, viteză sau în alt mod sau atunci când îndatorirea menţionată în subsecţiunea (1)
a fost efectuată la bordul unei astfel de nave.

Secţiunea 6. Circulaţia aeriană sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (1198/2002)

(1) O persoană care pilotează o aeronavă sau exercită o îndatorire, în calitate de membru al echipajului sau o îndatorire care afectează siguranţa circulaţiei aeriene, după ce a consumat alcool, astfel încât, în timpul sau după operaţiunea menţionată, nivelul de alcool din sânge este de cel puţin 0,5 la mie sau aerul expirat conţine cel puţin 0,22 miligrame de alcool pe litru de aer sau capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată, este condamnată pentru circulaţie aeriană sub influenţa alcoolului sau altor substanţe la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În mod similar, o persoană care pilotează o aeronavă sau exercită o îndatorire, în calitate de membru al echipajului sau o îndatorire care afectează siguranţa circulaţiei aeriene, după ce a consumat stupefiante, astfel încât aceasta are substanţa activă a produsului stupefiant utilizat sau a produsului metabolic al acestuia în alcoolul din sânge, în timpul sau după exercitarea operaţiunii, este condamnată pentru pilotarea unei aeronave sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Prevederea din această subsecţiune nu este aplicabilă în cazul în care respectiva substanţă sau respectivul produs metabolic derivă dintr-un produs medical pe care operatorul are dreptul să îl utilizeze.

(3) În mod similar, o persoană care exercită îndatoririle prevăzute în paragrafele 1 şi 2, după ce a consumat o substanţă intoxicantă, alta decât alcoolul sau o astfel de substanţă împreună cu alcoolul, astfel încât capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată, este condamnată pentru circulaţie aeriană sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Secţiunea 7. Circulaţia feroviară sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (1198/2002)

(1) O persoană care conduce un tren sau exercită o îndatorire care afectează în principal siguranţa traficului feroviar, după ce a consumat alcool, astfel încât, în timpul sau după operaţiunea menţionată, nivelul alcoolului din sânge este de cel puţin 0,5 la mie sau conţinutul său în aerul expirat este de cel puţin 0,22 miligrame de alcool pe litru de aer sau capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi este redusă, este condamnată pentru circulaţie feroviară sub influenţa alcoolului sau altor substanţe la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În mod similar, o persoană care conduce un tren sau îndeplineşte o altă îndatorire, afectând în mod esenţial siguranţa traficului feroviar, după ce a consumat stupefiante, astfel încât aceasta are substanţa activă a produsului stupefiant utilizat sau a produsului metabolic al acestuia în alcoolul din sânge, în timpul sau după exercitarea operaţiunii, este condamnată pentru circulaţie feroviară sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Prevederea din această subsecţiune nu este aplicabilă în cazul în care respectiva substanţă sau produs metabolic derivă dintr-un produs medical pe care operatorul are dreptul să îl utilizeze.

(3) În mod similar, o persoană care exercită îndatoririle prevăzute la paragrafele 1 şi 2 după ce a consumat o substanţă intoxicantă, alta decât alcoolul sau o astfel de substanţă împreună cu alcoolul, astfel încât capacitatea sa de a îndeplini cerinţele corespunzătoare îndatoririi a fost afectată, este condamnată pentru circulaţie feroviară sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Secţiunea 8. Cedarea unui vehicul unei persoane sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (545/1999)

Persoana care cedează un vehicul cu motor, un tramvai, un tren, o navă sau o aeronavă, aşa cum este menţionat în secţiunea 5, pentru operarea, conducerea sau controlul unei persoane care aparent se află într-o astfel de stare, care o face vinovată de o infracţiune menţionată în secţiunile 3-7, este condamnată pentru cedarea unui vehicul unei persoane aflate sub influenţa alcoolului sau altor substanţe la amendă sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 9. Traficul vehiculelor fără motor sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (545/1999)

Un utilizator de drum care operează un vehicul fără motor sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe stupefiante, provocând în acest mod un pericol pentru alte persoane, este condamnat pentru conducerea unui vehicul nemotorizat, sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, la amendă sau la închisoare de cel mult trei luni.

Secţiunea 10. Manevrarea fără permis a unui vehicul (545/1999)

(1) O persoană care manevrează, conduce sau controlează un vehicul cu motor, un tramvai, un tren, o navă sau o aeronavă, fără dreptul de a face acest lucru sau fără un permis care să dovedească competenţa cerută, este condamnată pentru operarea unui vehicul fără permis la amendă sau la maximum şase luni de închisoare.

(2) În mod similar, o persoană care, fără competenţa necesară, îndeplineşte o obligaţie care afectează în mod esenţial siguranţa circulaţiei feroviare, siguranţa circulaţiei pe căi navigabile sau siguranţa circulaţiei aeriene, este condamnată pentru manevrarea fără permis a unui vehicul.

Secţiunea 11. Părăsirea locului unui accident de circulaţie (545/1999)

În cazul în care şoferul unui vehicul cu motor sau al unui tramvai este parte la un accident şi nu opreşte imediat şi să îl ajute pe cel rănit în condiţii conforme propriilor abilităţi, acesta este condamnat pentru părăsirea locului unui accident de circulaţie la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare, cu excepţia cazului în care o pedeapsă mai severă este prevăzută în lege pentru faptă.

Secţiunea 11(a). Perturbarea circulaţiei (400/2002)

(1) O persoană care cauzează o perturbare considerabilă circulaţiei publice aeriene, feroviare sau fluviale este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum şase luni de închisoare, pentru perturbarea circulaţiei.

(2) Legea traficului rutier conţine dispoziţii privind perturbarea circulaţiei rutiere şi circulaţiei tramvaielor.

Secţiunea 12. Definiţii (1094/2002)

(1) În sensul prezentului Capitol:

(1) participantul la trafic se referă la oricine se află pe drum sau într-un vehicul sau tramvai aflat pe drum,

(1(a)) un stupefiant se referă la un stupefiant menţionat în Actul privind stupefiantele (373/2008), (374/2008)

(2) un intoxicant se referă, de asemenea, la produse farmaceutice care reduc performanţa,

(3) un vehiculul cu motor se referă la un vehicul propulsat de puterea motorului, autovehicule, scutere cu motor, motociclete, vehicule cu trei şi patru roţi, vehicule uşoare cu patru roţi, tractoare, maşini autopropulsate şi vehicule „off-road”,

(4) o navă se referă la un mijloc de transport sau la un aparat care se deplasează pe şi în apă şi este destinat circulaţiei pe căi navigabile,

(5) un tren se referă la o locomotivă sau la o locomotivă cuplată la material rulant, precum şi la alte mijloace de transport feroviar propulsate de puterea motorului, cu excepţia tramvaielor,

(6) o îndatorire care afectează în principal siguranţa traficului feroviar se referă la o îndatorire în cadrul căreia o conduită greşită sau neglijentă poate cauza un pericol pentru circulaţia feroviară, inclusiv mişcarea, organizarea şi transferurile de material rulant pe o şină de cale ferată sau pe şine industriale.

Capitolul 24

Infracţiuni contra vieţii private, liniştii publice
şi reputaţiei personale (531/2000)

Secţiunea 1. Violarea de domiciliu (879/2013)

O persoană care, în mod ilegal,

(1) pătrunde în spaţii locative prin forţă, infiltrare sau înşelăciune sau se ascunde sau rămâne în astfel de spaţii, sau

(2) perturbă intimitatea domiciliului unei alte persoane prin producerea de zgomot, aruncare de obiecte sau într-o manieră comparabilă,

este condamnată pentru violarea de domiciliu la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 1(a). Hărţuirea prin comunicaţii (879/2013)

O persoană care, cu intenţia de a deranja, trimite în mod repetat mesaje sau efectuează apeluri către o altă persoană, astfel încât fapta conduce la provocarea unui deranj considerabil sau a unei vătămări, este condamnată pentru hărţuirea prin comunicaţii la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 2. Violarea de domiciliu, în formă agravată (531/2000)

În cazul în care, în violarea de domiciliu,

(1) făptuitorul este echipat cu o armă sau un alt instrument adecvat pentru violenţă personală în scopul săvârşirii infracţiunii sau este intenţia evidentă a făptuitorului sau a unui participant să întrebuinţeze violenţă personală sau să provoace daune proprietăţii,

(2) victima infracţiunii are un motiv întemeiat să se teamă pentru siguranţa personală din cauza ameninţărilor legate de infracţiune, daunele cauzate proprietăţii sau din cauza numărului de autori sau participanţi,

iar violarea de domiciliu este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru violare de domiciliu, în formă agravată.

Secţiunea 3. Invadarea spaţiilor publice (585/2005)

(1) O persoană care, în mod ilegal,

(1) prin forţă, infiltrare sau înşelăciune, intră într-un oficiu public, în spaţii comerciale, în birouri, în instalaţii de producţie, în locuri de întâlnire, în alte locaţii similare sau altă clădire similară sau în curtea împrejmuită a unei astfel de clădiri, sau în zona în uz pentru forţele armate sau garda de frontieră, în cazul în care circulaţia este restricţionată prin decizia autorităţii competente, sau

(2) se ascunde sau rămâne în spaţiile menţionate la subparagraful (1)

este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum şase luni de închisoare pentru invadarea spaţiilor publice.

(2) Cu toate acestea, o faptă care a cauzat doar o perturbare minoră nu constituie o invadare a spaţiilor publice.

Secţiunea 4. Invadarea spaţiilor publice, în formă agravată (531/2000)

În cazul în care, în invadarea spaţiilor publice,

(1) făptuitorul este echipat cu o armă sau un alt instrument adecvat pentru violenţă personală în scopul săvârşirii infracţiunii sau este intenţia evidentă a făptuitorului sau a unui participant să întrebuinţeze violenţă personală sau să provoace daune proprietăţii, sau

(2) infracţiunea este îndreptată către o clădire sau un spaţiu utilizat de Parlament, Preşedintele Republicii, Consiliul de Stat sau o delegaţie sau reprezentanţa unui stat străin sau a unei organizaţii interguvernamentale,

iar invadarea spaţiilor publice este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru fapta de invadare a spaţiilor publice, în formă agravată.

Secţiunea 5. Interceptarea (531/2000)

(1) O persoană care ascultă în mod ilegal sau înregistrează cu un dispozitiv tehnic

(1) o discuţie, o conversaţie sau alte sunete din viaţa privată, în cazul în care acestea nu sunt intenţionate a-i fi aduse la cunoştinţă şi care au loc sau se desfăşoară în spaţii domestice, sau

(2) în secret, în alte spaţii decât cele domestice, conversaţii care nu sunt intenţionate a-i fi aduse la cunoştinţă sau la cunoştinţa terţilor, în general, în cazul în care circumstanţele sunt de aşa natură încât vorbitorul nu are niciun motiv să creadă că un terţ poate asculta,

este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare pentru interceptare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Supravegherea ilicită (531/2000)

(1) Cel care supraveghează în mod ilegal sau monitorizează cu un dispozitiv tehnic

(1) o persoană aflată în spaţii locative, într-o toaletă, o cabină de probă sau un alt loc similar, sau

(2) o persoană aflată într-o clădire, apartament sau curte împrejmuită care este închisă pentru public, aşa cum este menţionat în secţiunea 3, în cazul în care aceasta încalcă intimitatea persoanei,

este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare pentru supraveghere ilegală.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7. Pregătirea interceptării sau a supravegherii ilegale (531/2000)

O persoană care instituie un dispozitiv tehnic menţionat în secţiunea 5 sau 6
pentru a fi utilizat în interceptare sau supraveghere ilegală este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum şase luni de închisoare pentru pregătirea interceptării sau a supravegherii ilegale.

Secţiunea 8. Difuzarea informaţiilor care încalcă viaţa privată (879/2013)

(1) O persoană care, în mod ilegal,

(1) prin utilizarea mijloacelor de informare în masă, sau

(2) în alt mod, prin punerea la dispoziţia mai multor persoane,

difuzează informaţii, o insinuare sau o imagine din viaţa privată a unei alte persoane, astfel încât fapta conduce la provocarea unei daune sau suferinţe pentru respectiva persoană sau face această persoană subiect de dispreţ, este condamnată la plata unei amenzi pentru difuzarea informaţiilor care încalcă viaţa privată.

(2) Difuzarea de informaţii, insinuări sau imagini din viaţa privată a unei persoane din sfera politică, a afacerilor, sau care deţine o funcţie publică sau o poziţie publică, ori o poziţie similară, nu constituie difuzare de informaţii care încalcă viaţa privată, dacă aceasta poate contribui la evaluarea activităţilor persoanei în poziţia respectivă şi dacă este necesară pentru rezolvarea unei probleme ce prezintă importanţă pentru societate

(3) În mod similar, nu se consideră difuzare a informaţiilor care încalcă viaţa privată prezentarea unei exprimări în considerarea unei chestiuni de importanţă generală, dacă difuzarea acesteia, ţinând cont de conţinutul său, de drepturile altora şi de celelalte circumstanţe, nu depăşeşte în mod clar ceea ce va fi considerat acceptabil.

Secţiunea 8(a). Difuzarea, în formă agravată, de informaţii care încalcă viaţa privată (879/2013)

(1) În cazul în care difuzarea de informaţii care încalcă viaţa privată provoacă suferinţe considerabile sau daune deosebit de extinse, iar infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru difuzarea, în formă agravată, de informaţii care încalcă viaţa privată.

Secţiunea 9. Defăimarea (879/2013)

(1) O persoană care

(1) răspândeşte informaţii false sau o insinuare falsă privitoare la o altă persoană, astfel încât fapta conduce la provocarea de daune sau suferinţe persoanei respective sau face persoana respectivă subiect de dispreţ, sau

(2) denigrează o altă persoană într-o altă manieră decât cea menţionată în paragraful (1),

este condamnată la plata unei amenzi, pentru defăimare.

(2) În mod similar, o persoană care răspândeşte informaţii false sau o insinuare falsă despre o persoană decedată, astfel încât fapta conduce la provocarea de suferinţe unei persoane căreia persoana decedată i-a fost deosebit de apropiată, este condamnată pentru defăimare.

(3) Critica îndreptată împotriva activităţilor unei persoane din domeniul politic, de afaceri, dintr-o funcţie publică, poziţie publică, domeniul ştiinţific sau artistic sau într-o poziţie similară şi care nu depăşeşte în mod evident limitele bunei-cuviinţe nu constituie defăimare, aşa cum este reglementat în subsecţiunea 1(2).

(4) Prezentarea unei exprimări în considerarea unei chestiuni de importanţă generală nu este, de asemenea, considerată defăimare dacă prezentarea acesteia, ţinând cont de conţinutul său, de drepturile altora şi de celelalte circumstanţe, nu depăşeşte în mod clar ceea ce va fi considerat acceptabil.

Secţiunea 10. Defăimarea în formă agravată (879/2013)

În cazul în care defăimarea menţionată în secţiunea 9(1) provoacă suferinţe considerabile sau daune deosebit de extinse şi defăimarea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru defăimare în formă agravată.

Secţiunea 11. Definiţii (531/2000)

Spaţiile locative se referă la locuinţe, case de vacanţă şi alte spaţii destinate folosirii în scopuri rezidenţiale, cum ar fi camere de hotel, corturi, case mobile şi nave cu capacitate de cazare şi locuri de dormit, precum şi scările şi coridoarele clădirilor rezidenţiale şi curtea privată a rezidenţilor şi imobilele imediat apropiate.

Secţiunea 12. Dreptul de punere sub acuzare (879/2013)

(1) Procurorul nu poate proceda la punerea sub acuzare a unei persoane cu privire la violarea de domiciliu, hărţuirea prin comunicaţii, invadarea în formă agravată a spaţiilor locative, invadarea spaţiilor publice, interceptarea, supravegherea ilicită sau pregătirea interceptării sau a supravegherii ilicite, decât dacă partea vătămată a raportat infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau dacă un interes public foarte important reclamă punerea sub acuzare.

(2) Procurorul nu poate proceda la punerea sub acuzare cu privire la difuzarea informaţiilor care încalcă viaţa privată, difuzarea în formă agravată a informaţiilor care încalcă viaţa privată, defăimarea sau defăimarea în formă agravată, decât în cazul în care a fost sesizat de către partea vătămată în acest sens. Cu toate acestea, procurorul general poate dispune punerea sub acuzare, dacă infracţiunea a fost săvârşită prin utilizarea mijloacelor de informare în masă şi un interes public foarte important necesită aducerea de acuzaţii.

(3) O infracţiune menţionată anterior în secţiunea 9(2) poate fi reclamată, în vederea punerii sub acuzare a vinovatului, de către soţul supravieţuitor, un frate, un descendent direct sau un ascendent direct al persoanei decedate, precum şi de către o persoană care locuia în acelaşi domiciliu cu persoana decedată sau de o altă persoană căreia persoana decedată i-a fost deosebit de apropiată.

Secţiunea 13. Răspunderea penală corporativă (511/2011)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică în cazul defăimării în formă agravată, atunci când motivul infracţiunii a fost rasa, culoarea pielii, starea naşterii, originea naţională sau etnică, religia sau credinţa, orientarea sexuală sau dizabilitatea sau alte motive similare.

Capitolul 25

Infracţiuni contra libertăţii personale (578/1995)

Secţiunea 1. Privarea de libertatea (578/1995)

O persoană care, prin închidere, încătuşare, transport sau în alt mod ilegal împiedică, o altă persoană în a se mişca sau o izolează este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru privare de libertate.

Secţiunea 2. Privarea de libertatea, în formă agravată (578/1995)

În cazul în care, în privarea de libertatea,

(1) privarea libertăţii personale durează mai mult de 72 de ore,

(2) un pericol grav este cauzat vieţii sau sănătăţii altei persoane, sau

(3) este folosită cruzime excepţională sau ameninţarea cu violenţă gravă,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la închisoare de la patru luni la patru ani pentru privare de libertate, în formă agravată.

Secţiunea 3. Traficul de fiinţe umane (650/2004)

(1) O persoană care

(1) profitând de statutul de dependenţă sau de starea de vulnerabilitate a unei alte persoane sau exercitând presiuni asupra unei alte persoane,

(2) înşelând o altă persoană sau profitând de o greşeală făcută de această persoană,

(3) prin plata unei remuneraţii unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane, sau

(4) prin acceptarea unei asemenea remuneraţii,

îşi asumă controlul asupra unei alte persoane, recrutează, transferă, transportă, primeşte sau oferă locuinţă pentru o altă persoană în scopul abuzului sexual menţionat în Capitolul 20, secţiunea 9, subsecţiunea 1(1) sau în scop similar de abuz sexual, muncă forţată sau alte circumstanţe degradante sau pentru îndepărtarea organelor sau a ţesuturilor umane este condamnată la închisoare de la patru luni la şase ani pentru traficul de fiinţe umane. (1177/2014)

(2) În mod similar, o persoană care preia controlul asupra altei persoane sub vârsta de optsprezece ani sau recrutează, transferă, transportă, primeşte sau oferă o locuinţă pentru acea persoană în scopurile menţionate la subsecţiunea 1
este condamnată pentru trafic de fiinţe umane, chiar dacă nu a fost utilizat niciun mijloc din cele prevăzute în subsecţiunea 1 (1) - (4). (1177/2014)

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(a). Traficul de fiinţe umane, în formă agravată (650/2004)

(1) În cazul în care, în traficul de fiinţe umane,

(1) violenţa, ameninţările sau înşelăciunea sunt folosite în locul sau în plus faţă de mijloacele menţionate în secţiunea 3,

(2) o vătămare corporală gravă, o boală gravă sau o stare de pericol de moarte sau o suferinţă deosebit de gravă este provocată unei alte persoane în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă,

(3) infracţiunea a fost comisă împotriva unui copil cu vârsta mai mică de optsprezece de ani sau împotriva unei persoane a cărei capacitate de a se apăra a fost substanţial diminuată,

(4) infracţiunea a fost comisă în cadrul unui grup infracţional organizat menţionat în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2 (564/2015)

şi se apreciază că infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la închisoare de la doi ani la zece ani pentru trafic de fiinţe umane, în formă agravată.

(2) În mod similar, o persoană care pune sau ţine o altă persoană în stare de sclavie, transportă sau comercializează sclavi, este condamnată pentru trafic de fiinţe umane în formă agravată dacă, atunci când este evaluată în ansamblu, se apreciază că fapta este în formă agravată.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(b). Obţinerea ilegală a consimţământului în vederea adopţiei (28/2012)

O persoană care,

(1) prin promiterea sau acordarea de compensaţii, sau

(2) prin înşelăciunea sau utilizarea unei erori,

convinge o altă persoană să acorde consimţământul menţionat în secţiunea 10,
subsecţiunea 1, secţiunea 11 subsecţiunea 1 sau secţiunea 13 subsecţiunea 3
din Legea privind adopţia la adoptarea unui copil cu vârsta sub 18 ani, este condamnată pentru obţinerea ilegală a consimţământului spre adopţie la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(c). Aranjamentul ilegal de adopţie (28/2012)

(1) În cazul în care o persoană diferită de cea care are copilul în îngrijire sau în custodie, sau o persoană diferită de cea care oferă consiliere în vederea adopţiei şi la care se face referire în secţiunea 22 a Legii adopţiei, sau furnizorul de servicii la care se face referire în secţiunea 32 din Legea adopţiei, plasează un copil sub vârsta de optsprezece ani cu intenţia de a fi adoptat pentru a fi crescut într-o casă privată sau într-un alt mod, aranjează posibilitatea ca altcineva să adopte copilul, aceasta este condamnată pentru aranjament ilegal de adopţie la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) În mod similar, o persoană care, în mod public sau în alt mod, către public, face o ofertă de a plasa un copil spre adopţie sau ia copilul în îngrijirea sa cu intenţia de adopţie este, de asemenea, condamnată pentru aranjamentul ilegal de adopţie.

Secţiunea 4. Luarea de ostatici (578/1995)

(1) O persoană care privează de libertate o altă persoană pentru a determina o persoană terţă să facă, să sufere sau să omită să facă un anume lucru, sub ameninţarea că altfel ostaticul nu va fi eliberat sau va fi ucis sau rănit, este condamnată, în cazul în care fapta este agravată atunci când este evaluată în ansamblu, pentru luarea de ostatici la închisoare de la un an la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4(a). Pregătirea luării de ostatici (435/2013)

(1) O persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni prevăzute în secţiunea 4,

(1) deţine în posesie o armă de foc sau o armă ascuţită sau un obiect sau instrument letal asemănător, care este potrivit în a fi folosit ca instrument în săvârşirea infracţiunii,

(2) obţine informaţii specifice care sunt necesare în săvârşirea infracţiunii,

(3) pregăteşte sau obţine un spaţiu necesar pentru săvârşirea infracţiunii, sau

(4) convine cu o altă persoană sau pregăteşte un plan detaliat pentru comiterea infracţiunii,

este condamnată pentru pregătirea luării de ostatici la maximum trei ani de închisoare.

(2) În cazul în care pericolul comiterii infracţiunii a fost scăzut, din motive aleatorii, de altfel, sau dacă persoana a abandonat în mod voluntar pregătirea infracţiunii, a împiedicat continuarea sau a anulat în alt mod semnificaţia activităţii sale în pregătirea infracţiunii, subsecţiunea 1 nu se aplică.

Secţiunea 5. Preluarea neautorizată în custodie a unui copil (1161/2005)

În cazul în care părintele, părintele adoptiv sau custodele unui copil cu vârsta sub şaisprezece ani sau o persoană apropiată copilului, prin ajutor individual, îşi asumă custodia copilului pentru el însuşi sau pentru o altă persoană menţionată anterior, de la persoana care deţine custodia copilului, este condamnată, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsită ca răpire a copilului menţionată la punctul 5(a), pentru preluarea neautorizată în custodie a unui copil la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 5(a). Răpirea unui copil (1161/2005)

În cazul în care, în preluarea neautorizată în custodie a unui copil,

(1) drepturile de încredinţare a copilului sunt încălcate prin înlăturarea copilului din statul de reşedinţă sau prin refuzarea returnării copilului în acel stat,

(2) în momentul în care copilul a fost înlăturat sau nu a fost returnat în statul său de reşedinţă, dreptul de încredinţare a copilului ar fi fost efectiv folosit sau ar fi putut fi folosit, în lipsa îndepărtării sau a refuzului returnării,

făptuitorul este condamnat pentru răpirea unui copil la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 6. Privarea de libertate din neglijenţă (578/1995)

(1) O persoană care, prin neglijenţă, cauzează privarea de libertate a unei alte persoane este, cu excepţia cazului în care fapta are o importanţă minoră, luând în considerare dauna sau prejudiciul cauzat, condamnată pentru privarea de libertate din neglijenţă la plata unei amenzi sau la închisoare de cel mult şase luni.

(2) În mod similar, o persoană care privează în mod ilegal de libertate o altă persoană, sub convingerea că are dreptul să facă acest lucru, este condamnată pentru privarea de libertate din neglijenţă, cu excepţia cazului în care fapta are o importanţă minoră în raport cu dauna sau prejudiciul cauzat.

Secţiunea 7. Ameninţarea (578/1995)

O persoană care ridică o armă asupra unei alte persoane sau ameninţă în alt mod o altă persoană cu o infracţiune şi, în astfel de circumstanţe, persoana ameninţată are motive justificate să creadă că siguranţa sau proprietatea sa personală sau a altei persoane este în pericol grav este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, condamnată pentru ameninţare la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 7(a). Hărţuirea (879/2013)

O persoană care ameninţă în mod repetat, supraveghează, contactează sau într-o manieră similară hărţuieşte în mod nejustificat o altă persoană, astfel încât această faptă conduce la insuflarea fricii sau a anxietăţii pentru persoana hărţuită este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă similară sau mai severă în lege pentru faptă, condamnată pentru hărţuire la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 8. Constrângerea (578/1995)

O persoană care, în mod ilegal, prin violenţă sau ameninţare, forţează o altă persoană să facă, să sufere sau să omită să facă un anume lucru, este condamnată pentru constrângere la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 9. Dreptul de a aduce acuzaţii (441/2011)

(1) Procurorul poate să nu aducă acuzaţii cu privire la privarea de libertate, ameninţare sau constrângere, cu excepţia cazului în care partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau dacă a fost utilizat un instrument letal pentru a comite ameninţări sau constrângeri sau dacă un interes public foarte important necesită aducerea de acuzaţii.

(2) Procurorul poate să nu aducă acuzaţii cu privire la luarea neautorizată în custodie a unui copil, dacă acestea ar fi contrare intereselor copilului. Înainte de a aduce acuzaţii, procurorul trebuie să audieze consiliul de protecţie socială al municipiului unde locuieşte sau se află copilul sau care are în mod evident cele mai bune informaţii cu privire la copil.

Secţiunea 9(a). Renunţarea la măsuri (673/2014)

Acuzaţiile sau pedeapsa pot fi ridicate pentru răpirea unui copil dacă suspectul sau făptuitorul a returnat copilul în mod voluntar, dacă aceasta este în interesul copilului sau dacă, luând în considerare motivele care au condus la faptă, procesul şi pedeapsa sunt considerate nerezonabile.

Secţiunea 10. Răspunderea penală corporativă (511/2011)

Prevederile referitoare la răspunderea penală corporativă se aplică traficului de persoane şi traficului de persoane, în formă agravată.

Prevederile referitoare la răspunderea penală corporativă se aplică în cazul ameninţării atunci când motivul infracţiunii este rasa, culoarea pielii, naşterea, originea naţională sau etnică, religia sau credinţa, orientarea sexuală sau incapacitatea sau alte motive similare.

[Capitolul 26 a fost abrogat; 563/1998]

[Capitolul 27 a fost abrogat; 531/2000]

Capitolul 28

Furt, delapidare şi utilizare neautorizată (769/1990)

Secţiunea 1. Furtul (769/1990)

(1) O persoană care îşi însuşeşte bunuri mobile aflate în posesia unei alte persoane este condamnată pentru furt la amendă sau la închisoare de cel mult un an şi şase luni.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Furtul calificat (769/1990)

(1) Dacă, în cazul furtului,

(1) obiectul însuşit este foarte valoros,

(2) însuşirea provoacă pierderi deosebit de semnificative victimei infracţiunii, în considerarea circumstanţelor victimei,

(3) făptuitorul profită de neputinţa sau suferinţa victimei infracţiunii,

(4) în scopul executării faptei, făptuitorul sau participantul se echipează cu o armă de foc, cu explozibil sau cu un alt instrument periculos similar, sau

(5) făptuitorul pătrunde cu forţa într-o reşedinţă locuită,

iar furtul este agravat şi atunci când este evaluat în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru furt agravat la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Furtul mărunt (769/1990)

(1) În cazul în care furtul, atunci când este evaluat în ansamblu, cu respectarea valorii bunului sau a celorlalte circumstanţe legate de infracţiune, este considerat minor, făptuitorul este condamnat pentru furt mărunt la amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Delapidarea (769/1990)

(1) O persoană care îşi însuşeşte obiecte sau alte bunuri mobile ale unei alte persoane, aflate în posesia făptuitorului, este condamnată pentru delapidare la amendă sau la închisoare de cel mult un an şi şase luni.

(2) În mod similar, o persoană care îşi însuşeşte obiecte sau alte bunuri mobile pe care le-a găsit sau care au intrat în posesia sa printr-o eroare este condamnată pentru delapidare.

(3) În mod similar, o persoană care a primit fonduri ca urmare a unei înţelegeri, în baza unui mandat sau în mod similar şi care nu respectă înţelegerea la momentul convenit sau în alt mod solicitat, prin utilizarea fondurilor sau a fondurilor care le-au înlocuit sau prin acţionarea în mod similar, este condamnată pentru delapidare.

(4) Tentativa însuşirii menţionate în subsecţiunea 1 este pedepsită.

Secţiunea 5. Delapidarea agravată (769/1990)

(1) Dacă, în cazul delapidării,

(1) obiectul însuşit este foarte valoros sau însumează o cantitate ridicată de bunuri,

(2) sunt cauzate pierderi deosebit de semnificative victimei infracţiunii, în considerarea circumstanţelor victimei,

(3) făptuitorul profită de poziţia sa de răspundere specială,

iar delapidarea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru delapidare agravată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Dispoziţiile secţiunii 4 privind tentativa se aplică în mod similar tentativei de delapidare agravată.

Secţiunea 6. Delapidarea minoră (769/1990)

Dacă delapidarea, atunci când este evaluată în ansamblu, cu respectarea valorii bunului însuşit, a valorii bunurilor utilizate în mod nejustificat sau a celorlalte circumstanţe legate de infracţiune, trebuie să fie considerată minoră, făptuitorul este condamnat pentru delapidare minoră la amendă.

Secţiunea 7. Utilizarea neautorizată (769/1990)

(1) O persoană care, în lipsa unei autorizaţii, utilizează bunurile mobile sau maşinile sau echipamentele imobile ale unei alte persoane este condamnată pentru utilizare neautorizată la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) Utilizarea unei conexiuni la internet printr-o reţea de calculatoare fără fir neprotejată nu este considerată o utilizare neautorizată. (190/2011)

Secţiunea 8. Utilizarea neautorizată în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă, în cazul utilizării neautorizate,

(1) sunt urmărite beneficii financiare considerabile, sau

(2) sunt cauzate pierderi deosebit de semnificative sau inconveniente victimei infracţiunii, în considerarea circumstanţelor victimei,

iar utilizarea neautorizată este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru utilizare neautorizată agravată la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 9. Utilizarea neautorizată minoră (769/1990)

În cazul în care utilizarea neautorizată, când este evaluată în ansamblu, ţinând seama în mod corespunzător de faptul că infracţiunea nu conduce la provocarea unor pierderi sau inconveniente semnificative sau referitor la celelalte circumstanţe legate de infracţiune, trebuie să fie considerată minoră, făptuitorul este condamnat pentru utilizarea neautorizată minoră la amendă.

Secţiunea 9(a). Furtul unui vehicul cu motor pentru uz temporar (614/2002)

(1) O persoană care, în lipsa unei autorizaţii, utilizează un vehicul cu motor care aparţine unei alte persoane este condamnată pentru furtul unui vehicul cu motor pentru uz temporar la amendă sau la închisoare de cel mult un an şi şase luni.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 9(b). Furtul agravat al unui vehicul cu motor pentru uz temporar (614/2002)

(1) Dacă, în cazul furtului unui vehicul cu motor pentru uz temporar,

(1) sunt urmărite beneficii financiare considerabile, sau

(2) sunt cauzate pierderi deosebit de semnificative sau inconveniente victimei infracţiunii, în considerarea circumstanţelor victimei,

iar furtul vehiculului cu motor pentru uz temporar este agravat şi atunci când este evaluat în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru furtul agravat al unui vehicul cu motor pentru uz temporar la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 9(c). Furtul mărunt al unui vehicul cu motor pentru uz temporar (614/2002)

Dacă furtul unui vehicul cu motor pentru uz temporar, când este evaluat în ansamblu, ţinând seama în mod corespunzător de faptul că infracţiunea nu conduce la provocarea unor pierderi sau inconveniente semnificative sau referitor la celelalte circumstanţe legate de infracţiune, trebuie să fie considerat minor, făptuitorul este condamnat pentru furtul mărunt al unui vehicul cu motor pentru uz temporar la amendă.

Secţiunea 10. Infracţiunea privind vânătoarea (769/1990)

(1) O persoană care, în lipsa unei autorizaţii, vânează în zona de vânătoare a unei alte persoane sau pescuieşte sau caută în alt fel o captură în apele de pescuit ale unei alte persoane sau depăşeşte drepturile de vânătoare sau de pescuit pe care le are în temeiul legii, permisului, înţelegerii sau deciziei, este condamnată pentru o infracţiune privind vânătoarea la amendă.

(2) În mod similar, o persoană care, în mod intenţionat şi nejustificat, prinde sau ucide un animal neprotejat într-o zonă în care nu are dreptul sau permisiunea să facă acest lucru, este condamnată pentru o infracţiune privind vânătoarea. (515/2002)

Secţiunea 11. Tulburarea de posesie (769/1990)

(1) O persoană care, în lipsa unei autorizaţii,

(1) ia în posesie, deplasează sau ascunde bunurile mobile aflate în posesia altei persoane,

(2) se deplasează în curtea unui alte persoane sau foloseşte terenul aflat în posesia unei alte persoane prin efectuarea de construcţii, excavări sau în altă manieră asemănătoare, sau

(3) ia în posesie un teren sau o clădire sau o parte a acesteia, care este în posesia unei alte persoane,

este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o altă pedeapsă mai severă în lege pentru faptă, condamnată, pentru tulburare de posesie, la amendă sau la închisoare de cel mult trei luni.

(2) Cu toate acestea, o faptă care provoacă doar neplăceri minore nu este considerată tulburare de posesie.

Secţiunea 12. Încălcarea dreptului de garanţie (769/1990)

(1) O persoană care încalcă dreptul de garanţie sau dreptul de sechestru al unei alte persoane,

(1) prin distrugerea, deteriorarea, luarea în posesie sau folosirea proprietăţii, sau

(2) prin transferarea bunurilor sau dispunerea în alt mod de bun,

este condamnată pentru încălcarea dreptului de garanţie la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

(2) În mod similar, persoana care comite infracţiunea prevăzută în subsecţiunea 1 în numele proprietarului bunului este condamnată pentru încălcarea dreptului de garanţie.

Secţiunea 12(a). Deţinerea unui dispozitiv de efracţie (400/2002)

O persoană care, fără un motiv rezonabil, deţine în posesie o cheie corespunzătoare încuietorii aparţinând unei alte persoane sau o structură de cheie sau un alt instrument care va fi suspectat în mod justificat a fi utilizat în principal pentru intrarea într-un spaţiu închis, aflat în posesia unei alte persoane, în vederea comiterii unei infracţiuni, este condamnată pentru deţinerea unui dispozitiv de efracţie la amendă.

Secţiunea 13. Definiţii (769/1990)

(1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul în care fapta este îndreptată împotriva bunurilor comune în care făptuitorul deţine o parte.

(2) Prevederile secţiunilor 1-6 privind bunurile mobile se aplică şi electricităţii sau căldurii care a fost transformată sub forma unei utilităţi valoroase.

(3) În aplicarea prevederilor din secţiunile 4-6 ale prezentului capitol, bunurile aflate în contul altei persoane şi pe care făptuitorul are dreptul de a le transfera sau retrage sunt considerate a fi în posesia făptuitorului.

Secţiunea 14. Drepturile publice (769/1990)

Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică colectării de pe pământul unei alte persoane a unor ramuri uscate de pe sol, conuri sau nuci care au căzut pe pământ, fructe de pădure, ciuperci, flori sau alte produse naturale similare, cu excepţia lichenului şi a muşchiului.

Secţiunea 15. Dreptul de a aduce acuzaţii (614/2002)

(1) Procurorul poate să nu aducă acuzaţii cu privire la infracţiunile prevăzute la secţiunile 3, 6 - 9, 9(c) sau 10 - 12, cu excepţia cazului în care partea vătămată a raportat infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau dacă un interes public foarte important necesită aducerea de acuzaţii. (441/2011)

(2) Prevederile din subsecţiunea 1 se aplică şi infracţiunilor menţionate la secţiunile 1, 4 şi 9 (a), dacă

(1) făptuitorul locuieşte în acelaşi domiciliu cu partea vătămată, iar infracţiunea este îndreptată împotriva proprietăţii în domiciliul comun menţionat,

(2) infracţiunea este îndreptată împotriva proprietăţii aparţinând soţului, fratelui sau ascendentului sau descendentului direct al făptuitorului,

(3) făptuitorul este parte la moştenirea rămasă de pe urma unui defunct şi infracţiunea este îndreptată împotriva bunurilor ce intră în masa succesorală ce face obiectul moştenirii.

Capitolul 29

Infracţiuni la regimul finanţelor publice (769/1990)

Secţiunea 1. Evaziunea fiscală (1228/1997)

(1) O persoană care

(1) furnizează unei autorităţi fiscale informaţii false cu privire la un fapt ce influenţează calcularea impozitului,

(2) depune o declaraţie fiscală prin nedeclararea unui fapt ce influenţează calcularea impozitului,

(3) cu scopul de a evita impozitarea, nu respectă o obligaţie legală referitoare la impozitare şi care este importantă în stabilirea impozitului, sau

(4) acţionează în orice alt fel, în mod fraudulos,

iar faptele sale conduc la necalcularea unui impozit sau la stabilirea uni impozit mai mic decât cel cuvenit sau la returnarea necuvenită a unui impozit, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la închisoare de până la doi ani pentru evaziune fiscală.

Secţiunea 2. Evaziunea fiscală în formă agravată (769/1990)

În cazul în care prin evaziunea fiscală

(1) se urmăreşte obţinerea unui beneficiu financiar considerabil, sau

(2) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică,

iar evaziunea fiscală este gravă şi în momentul în care este evaluată în ansamblu, autorul va fi pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru evaziune fiscală în formă agravată.

Secţiunea 3. Evaziunea fiscală minoră (769/1990)

În cazul în care fapta de evaziune fiscală, evaluată în ansamblul ei, analizându-se cu toată atenţia cuvenită valoarea beneficiului pe care autorul a urmărit să îl obţină şi celelalte împrejurări în care fapta a fost comisă, este considerată minoră, autorul va fi condamnat la plata unei amenzi pentru evaziune fiscală minoră.

[Subsecţiunea 2 a fost abrogată; 782/2013]

Secţiunea 4. Încălcarea obligaţiilor fiscale (769/1990)

(1) O persoană care, cu scopul de a obţine un beneficiu financiar pentru sine sau pentru altul, nu îndeplineşte la timp una din următoarele obligaţii de plată, din alte motive decât insolvenţa sau poprirea plăţilor dispusă de către o instanţă judecătorească:

(1) un impozit cu reţinere la sursă, o taxă reţinută la sursă sau o taxă de transfer,

(2) un impozit pe cifra de afaceri calculat pe lună calendaristică sau un alt impozit similar, ce trebuie achitat pentru anumite prime de asigurare,

(3) o taxă pe valoarea adăugată, ori

(4) o contribuţie la fondul de asigurări sociale datorată de angajator,

va fi condamnată, cu excepţia cazului în care fapta respectivă este sancţionabilă ca evaziune fiscală, la plata unei amenzi sau la pedeapsa cu închisoarea până la şase luni pentru încălcarea obligaţiilor fiscale. (934/1996)

(2) Cu toate acestea, o mică întârziere la plată care este remediată imediat ce este semnalată nu va fi considerată încălcare a obligaţiilor fiscale.

[Subsecţiunea 3 a fost abrogată: 782/2013]

Secţiunea 4(a). Fraudă în domeniul contribuţiei la fondul de pensii (398/2006)

(1) Un angajator sau un reprezentant al acestuia care

(1) prin neglijarea obligaţiilor de plată a contribuţiilor la fondul de pensii prevăzute de Legea pensiilor angajaţilor (395/2006) sau a altor obligaţii de raportare la care se face referire în Legea pensiilor angajaţilor,

2) oferind în mod fals unei persoane care îndeplineşte o funcţie în baza Legii pensiilor angajaţilor informaţii a căror furnizare este prevăzută de Legea pensiilor angajaţilor şi care influenţează cuantumul contribuţiei la fondul de pensii sau al sumelor alocate pentru plata pensiilor sau care refuză să furnizeze informaţiile la cere se face referire în prezentul paragraf, sau

(3) neglijând să contabilizeze şi să raporteze în mod corespunzător contribuţia la fondul de pensii pe care a reţinut-o de la angajat către instituţia care administrează fondul de pensii, în baza prevederilor Legii pensiilor angajaţilor sau care încearcă să împiedice calcularea corectă a contribuţiei la fondul de pensii, cu scopul de a se stabili o contribuţie mai mică decât cea corectă sau returnarea nejustificată a unor fonduri vărsate în contul respectivei contribuţii,

va fi pedepsit la plata unei amenzi sau cu închisoare până la doi ani pentru fraudă în domeniul contribuţiei la fondul de pensii.

(2) În cazul în care fapta la care se face referire în subsecţiunea 1 este considerată de mică importanţă şi se consideră că o penalizare constând în majorarea contribuţiei la fondul de pensii constituie o sancţiune suficientă, se poate renunţa la sesizarea organelor în drept sau la urmărirea penală a vinovatului sau la aplicarea unei pedepse pentru încălcarea obligaţiilor fiscale.

Secţiunea 4(b). Frauda în domeniul contribuţiei la fondul de pensii, în formă agravată (398/2006)

Dacă, prin comiterea unei fraude în domeniul contribuţiei la fondul de pensii,

(1) se urmăreşte obţinerea unui beneficiu financiar considerabil, sau

(2) infracţiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică, iar frauda în domeniul contribuţiei la fondul de pensii este gravă şi atunci când este evaluată în ansamblu,

angajatorul sau reprezentantul acestuia va fi pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru fraudă în domeniul contribuţiei pensiilor, în formă agravată.

Secţiunea 4(c). Fraudă în domeniul asigurărilor pentru accidente (484/2015)

Un angajator sau un reprezentant al unui angajator, care

(1) prin neglijarea obligaţiei de a încheia o asigurare, în conformitate cu prevederile Secţiunii 156 din Legea privind accidentele industriale şi bolile profesionale (459/2015) sau a obligaţiei de raportare prevăzute în Secţiunea 159
sau 160 din lege,

(2) prin punerea la dispoziţia unei persoane ce îndeplineşte o funcţie în conformitate cu Legea privind accidentele industriale şi bolile profesionale, a unor informaţii false, cu ocazia furnizării de informaţii necesare în baza Legii privind accidentele de muncă şi bolile profesionale, afectând în felul acesta stabilirea primei de asigurare sau prin refuzul de a furniza informaţiile menţionate în prezentul paragraf sau prin încercarea de a evita impunerea unei prime de asigurare, de a determina impunerea acesteia la o valoare prea mică sau returnarea acesteia în mod nejustificat,

va fi condamnat la plata unei amenzi sau la închisoare de până la un an pentru fraudă în domeniul asigurărilor de accidente.

Secţiunea 5. Frauda în domeniul subvenţiilor (814/1998)

O persoană care

(1) furnizează unei autorităţi cu rol de decizie în acordarea de subvenţii informaţii false, în urma cărora este influenţată în mod esenţial acordarea unei subvenţii sau cuantumul sau condiţiile acesteia sau care ascunde informaţii deosebit de relevante în acest sens, sau

(2) neglijează să furnizeze informaţiile cu privire la o modificare a circumstanţelor care influenţează în mod esenţial acordarea unei subvenţii sau a cuantumului sau condiţiilor acesteia, atunci când obligaţia de furnizare a unor astfel de informaţii, legate de subvenţie, i-a fost comunicată în mod expres odată cu decizia de acordare a acesteia sau într-un alt mod,

şi care în felul acesta obţine sau încearcă să obţină un avantaj financiar personal sau un avantaj financiar pentru altul, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la pedeapsa cu închisoarea de până la doi ani pentru fraudă în domeniul subvenţiilor.

Secţiunea 6. Frauda în domeniul subvenţiilor, în formă agravată (769/1990)

În cazul în care, prin frauda în domeniul subvenţiilor, autorul urmăreşte să obţină un beneficiu considerabil, iar fapta sa este gravă şi atunci când este evaluată în ansamblu, vinovatul va fi pedepsit cu închisoarea de la patru luni la patru ani pentru fraudă în domeniul subvenţiilor în formă agravată.

Secţiunea 7. Deturnarea subvenţiei (769/1990)

O persoană care, nerespectând condiţiile sau reglementările prevăzute în decizia de acordare a unei subvenţii, foloseşte subvenţia într-un mod total opus scopului pentru care aceasta a fost acordată, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la pedeapsa cu închisoarea de până la doi ani pentru deturnarea subvenţiei.

Secţiunea 8. Frauda minoră în domeniul subvenţiilor (769/1990)

(1) În cazul în care frauda comisă în legătură cu acordarea unei subvenţii, evaluată în ansamblul ei, analizându-se cu toată atenţia cuvenită valoarea beneficiului pe care autorul a urmărit să îl obţină şi celelalte împrejurări în care fapta a fost comisă, este considerată minoră, autorul va fi condamnat la plata unei amenzi pentru fraudă minoră în domeniul subvenţiilor.

(2) În cazul în care se consideră că recuperarea subvenţiei este o sancţiune suficientă, se poate renunţa la sesizarea organelor în drept sau la urmărirea penală a vinovatului sau la aplicarea unei pedepse pentru fraudă minoră în domeniul subvenţiilor.

Secţiunea 9. Definiţii şi alocarea răspunderii (398/2006)

(1) În scopul interpretării prezentului Capitol, termenul impozit se referă şi la

(1) un impozit anticipat sau o taxă publică care este comparabilă cu un impozit, şi

(2) o taxă colectată în numele Comunităţii Europene şi care urmează să fie transmisă către Comunitatea Europeană pentru a intra în bugetul comunitar sau într-un alt buget administrat de către sau în folosul Comunităţii Europene.

(2) În scopul interpretării prezentului Capitol, o subvenţie se referă la un ajutor financiar acordat pentru alte scopuri decât consumul personal,

(1) în baza unei legi sau prin dispoziţia autorităţii, din fondurile statului, ale unei municipalităţi sau ale unei companii de interes public, în conformitate cu anumite prevederi legale speciale sau din fondurile altor corporaţii sau fundaţii,

sau

(2) din bugetul Comunităţii Europene sau dintr-un alt buget administrat de către sau în folosul Comunităţii Europene.

(3) Împrumutul, sprijinirea dobânzii şi garantarea unui împrumut sunt considerate şi ele o formă de sprijin financiar.

(4) Subvenţia se referă totodată şi la fonduri alocate de stat sau subvenţii de stat acordate unei municipalităţi sau unei federaţii de municipalităţi.

(5) Prevederile Capitolului 47, Secţiunea 8, subsecţiunea 1(1) referitoare la angajator sau cele din subsecţiunea (2), referitoare la reprezentantul angajatorului se aplică şi angajatorului şi reprezentantului acestuia, la care se face referire în Secţiunea 4(a)-4(c) a prezentului Capitol. (484/2015)

(6) Prevederile Capitolului 47, secţiunea 7 privind atribuirea răspunderii se aplică infracţiunii la care se face referire în secţiunile 4(a)-4(c) ale acestui Capitol. (484/2015)

Secţiunea 10. Răspunderea penală a persoanelor juridice (61/2003)

Prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice se aplică în cazul fraudei fiscale şi al fraudei fiscale în formă agravată comise în legătură cu un impozit la care se face referire în Secţiunea 9, subsecţiunea 1(2) şi în legătură cu frauda în domeniul subvenţiilor, frauda în formă agravată în domeniul subvenţiilor şi deturnarea subvenţiilor.

Secţiunea 11. Legătura dintre o taxă de penalizare şi mărirea taxei vamale, pe de o parte şi frauda fiscală şi frauda fiscală minoră, pe de altă parte (782/2013)

(1) Se poate renunţa la sesizarea organelor abilitate şi la cercetarea penală, precum şi la punerea sub acuzare şi pedepsire, în cazul unei fapte penale la care se face referire în Secţiunile 1, 3 şi 4, dacă o taxă de penalizare sau o majorare a taxelor vamale este considerată o pedeapsă suficientă. În evaluarea cazului, se are în vedere gravitatea şi natura repetitivă a actului sau a omisiunii, pedeapsa probabilă, cuantumul impozitului sau al taxelor vamale ce fac obiectul faptei sau al omisiunii în cauză, valoarea taxei de penalizare sau a majorării taxelor vamale, precum şi alte consecinţe posibile asupra contribuabilului, ca rezultat al faptei sau al omisiunii în cauză.

(2) Nu se poate proceda la punerea sub acuzare sau la judecarea cauzei în instanţă în cazurile prevăzute în secţiunile 1-4 dacă o taxă de penalizare sau o majorare de taxe vamale a fost aplicată asupra aceleiaşi persoane, în acelaşi caz. Cu toate acestea, sunt posibile punerea sub acuzare şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti dacă, după impunerea taxei de penalizare sau a majorării taxelor vamale, sunt furnizate probe cu privire la împrejurări extrem de importante, care sunt noi sau nu au fost relevate anterior, iar taxa de penalizare sau majorarea de taxe aplicată anterior în acelaşi caz a fost anulată printr-o decizie separată, luată în baza Secţiunii 3 din Legea privind taxa de penalizare sau majorarea taxelor vamale (781/2013).

Secţiunea 12. Legătura dintre plata de penalizare şi frauda în domeniul asigurărilor de accidente (484/2015)

(1) Se poate renunţa la sesizarea organelor abilitate şi la cercetarea penală, precum şi la punerea sub acuzare şi la aplicarea unei pedepse penale, în cazul unei fapte penale la care se face referire în secţiunea 4(c), dacă plata de penalizare la care se face referire în secţiunea 182 a Legii privind accidentele industriale şi bolile profesionale este considerată o pedeapsă suficientă. În evaluarea cazului, se are în vedere gravitatea şi natura repetitivă a actului sau a omisiunii, pedeapsa probabilă, cuantumul primei de asigurare ce face obiectul faptei sau al omisiunii în cauză, precum şi alte consecinţe posibile asupra angajatorului sau reprezentantului angajatorului, ca rezultat al faptei sau al omisiunii în cauză.

(2) Nu se poate proceda la punerea sub acuzare sau la judecarea cauzei în instanţă în cazurile prevăzute în Secţiunea 4(c) de mai sus, dacă o taxă de penalizare sau o majorare de taxe vamale a fost aplicată asupra aceleiaşi persoane, în acelaşi caz.

Capitolul 30

Infracţiuni economice

Secţiunea 1. Infracţiune în domeniul promovării cu scopul vânzării (475/1999)

O persoană care, activând în domeniul marketingului şi promovând bunuri, servicii, imobile, acţiuni şi titluri de valoare ale unei societăţi private cu răspundere limitată sau alte mărfuri, oferă informaţii false sau înşelătoare, care sunt semnificative din punctul de vedere al grupului ce reprezintă ţinta activităţii de marketing, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la până la un an de închisoare pentru infracţiune de marketing.

Secţiunea 1(a). Infracţiune în domeniul promovării băuturilor alcoolice (641/2009)

O persoană care, încălcând prevederile secţiunii 33 a Legii alcoolului sau ale unei dispoziţii emise în baza acestei legi,

(1) face publicitate, în mod direct sau indirect, pentru băuturi alcoolice tari au promovează în alt fel vânzarea de băuturi alcoolice tari,

(2) face publicitate în mod direct sau indirect, orientată spre minori sau promovează în orice fel produse slab alcoolizate în rândul minorilor sau combină o astfel de activitate de promovare cu publicitatea sau promovarea altor produse sau servicii, sau

(3) foloseşte imagini cu minori în activităţile de promovare şi comercializare a băuturilor slab alcoolizate menţionate în paragraful 2,

va fi condamnată la plata unei amenzi sau la maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 2. Infracţiunea de concurenţă neloială (769/1990)

O persoană care, în activitatea firmei sale, foloseşte formulări false sau înşelătoare cu privire la firma sa sau la firma altuia, provocând astfel pierderi acestei firme a altuia, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare pentru concurenţă neloială.

Secţiunea 3. Infracţiuni în domeniul creditului de consum (750/2010)

O persoană care, pentru recuperarea unor creanţe rezultate dintr-un credit de consum, acceptă o obligaţie bazată pe o cambie sau pe un alt instrument de garanţie interzis de Capitolul 7, secţiunea 18 a Legii privind protecţia consumatorului sau care, cu scopul recuperării unei datorii de la un consumator sau de la o persoană care locuieşte în aceeaşi casă cu acesta, foloseşte un cec (o „tratta”), va fi pedepsită cu plata unei amenzi sau cu închisoare de până la un an pentru infracţiune în domeniul creditului de consum.

Secţiunea 3(a). Contravenţii şi infracţiuni în domeniul companiilor de transport tip charter (940/2008)

(1) O persoană care, acţionând cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) fără să fie înregistrată ca operator de companie de transporturi speciale tip charter în secţiunea 6 a Legii companiilor de transport special tip charter (939/2008), operează o astfel de companie care nu necesită prezentarea de garanţii sau utilizează formula „agenţie de voiaj” sau „companie de transport special tip charter”, sau

(2) fără a depune garanţia necesară, se angajează într-o afacere de transport special tip charter care, conform prevederilor secţiunii 9 din Legea privind transporturile speciale tip charter necesită depunerea de garanţii sau furnizează Oficiului pentru protecţia consumatorului şi concurenţă informaţii false cu privire la necesitatea depunerii de garanţii sau la un factor care îi afectează capacitatea de operare sau neglijează să raporteze un astfel de factor şi micşorează, în felul acesta, garanţia financiară a călătorului, (683/2012)

va fi condamnată, dacă pentru această faptă nu este prevăzută o pedeapsă mai severă în nicio altă lege, la plata unei amenzi pentru contravenţie în domeniul transporturilor tip charter.

(2) În cazul în care se apreciază că acţiunea la care se face referire în subsecţiunea 1, paragraful (2) este în formă agravată şi atunci când sunt analizate cu atenţia cuvenită beneficiul financiar urmărit şi celelalte circumstanţe ale faptei, vinovatul va fi pedepsit cu amendă sau cu maximum un an de închisoare pentru infracţiune în domeniul companiilor de transport tip charter, dacă în lege nu este prevăzută o pedeapsă mai aspră pentru faptă.

Secţiunea 4. Spionajul economic (769/1990)

(1) Cel care obţine în mod ilegal informaţii referitoare la secretele comerciale ale altuia

(1) prin pătrunderea într-o zonă în care accesul persoanelor neautorizate este interzis sau prin accesarea unui sistem informatic protejat împotriva accesului persoanelor neautorizate, sau

(2) intrând în posesia sau copiind un document sau o altă înregistrare sau procedând în orice altă manieră comparabilă, sau

(3) prin folosirea unui dispozitiv tehnic special,

cu intenţia de face acest secret cunoscut, în mod ilegal, altor persoane sau de a-l utiliza în mod nejustificat, va fi condamnat pentru spionaj la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare, dacă în cuprinsul legii nu este prevăzută o pedeapsă mai severă pentru fapta comisă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Violarea unui secret comercial (769/1990)

(1) O persoană care, pentru a obţine beneficii financiare pentru sine sau pentru alta sau pentru a vătăma o altă persoană, dezvăluie în mod ilegal secretul comercial al altuia sau utilizează în mod ilegal acest secret comercial, ulterior obţinerii de informaţii despre secret

(1) în timp ce este în serviciul altuia,

(2) în calitate de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de conducere, de director general, auditor sau consignatar al unei corporaţii sau al unei fundaţii sau având îndatoriri similare,

(3) în timp ce îndeplineşte o datorie în numele altuia sau în alt mod, într-o relaţie comercială fiduciară, sau

(4) în legătură cu procedurile de restructurare a întreprinderii,

este condamnată, cu excepţia cazului în care în lege este prevăzută o pedeapsă mai severă pentru faptă, pentru violarea unui secret comercial la amendă sau la maximum doi ani de închisoare. (54/1993)

(2) Prezenta secţiune nu este aplicabilă unei fapte întreprinse de o persoană la care face referire subsecţiunea 1(1) după curgerea unei perioade de doi ani de la încetarea perioadei aferente serviciului. (61/2003)

(3) Tentativa se pedepseşte. (61/2003)

Secţiunea 6. Utilizarea abuzivă a unui secret comercial (769/1990)

O persoană care, în mod ilegal,

(1) utilizează în activitatea comercială un secret comercial care a fost obţinut sau dezvăluit printr-o faptă pedepsită în temeiul prezentului Cod, sau

(2) pentru a obţine un beneficiu financiar pentru sine sau pentru o altă persoană, dezvăluie un astfel de secret

este condamnată pentru utilizarea abuzivă a unui secret comercial la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 7. Darea de mită într-o activitate comercială (637/2011)

O persoană care promite, oferă sau dă un avantaj ilegal (mită) pentru

(1) o persoană aflată în serviciul unei activităţi comerciale,

(2) un membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de conducere, un director general, auditor sau consignatar al unei corporaţii sau al unei fundaţii implicate în activităţi comerciale,

(3) o persoană care îndeplineşte o obligaţie în numele unei întreprinderi,

(4) persoana care îndeplineşte funcţia de arbitru şi care consideră un litigiu între întreprinderi, între alte două părţi sau între o întreprindere şi o altă parte, atribuit destinatarului sau unei altei persoane,

pentru a determina persoana mituită, în funcţia sau îndatoririle sale, să favorizeze mituitorul sau o altă persoană sau să recompenseze persoana mituită în schimbul unei astfel de favorizări, este condamnată, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsită în baza Capitolului 16, secţiunea 13 sau 14, pentru dare de mită într-o activitate comercială la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 7(a). Darea de mită, în formă agravată, într-o activitate comercială (637/2011)

Dacă, în cazul dării de mită într-o activitate comercială

(1) darul sau beneficiul este destinat să determine persoana în cauză să acţioneze în îndeplinirea funcţiilor într-o manieră care are ca rezultat beneficii considerabile pentru persoana care dă mită sau alta sau pierderi sau prejudicii considerabile pentru o altă persoană, sau

(2) valoarea darului sau a beneficiului este considerabilă,

iar darea de mită într-o activitate comercială este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru dare de mită, în formă agravată, într-o activitate comercială la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

Secţiunea 8. Luarea de mită într-o activitate comercială (637/2011)

O persoană care,

(1) în serviciul unei activităţi comerciale,

(2) în calitate de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de conducere, de director general, auditor sau consignatar al unei corporaţii sau al unei fundaţii implicate în activităţi comerciale,

(3) în îndeplinirea unei obligaţii, în numele unei întreprinderi;

(4) în îndeplinirea funcţiei de arbitru, în considerarea unui litigiu între întreprinderi, între alte două părţi sau între o întreprindere şi o altă parte,

solicită, acceptă sau primeşte mită pentru sine sau pentru o altă persoană sau în alt mod ia iniţiativa de a primi o astfel de mită, de a favoriza sau de a primi o recompensă în schimbul unei astfel de favorizări, în funcţia sau îndatoririle sale, pentru mituitor sau pentru o altă persoană, este condamnată, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsită conform Capitolului 40, secţiunile 1-3, pentru luarea de mită într-o activitate comercială la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 8(a). Luarea de mită, în formă agravată, într-o activitate comercială (637/2011)

Dacă, în cazul luării de mită într-o activitate comercială,

(1) făptuitorul acţionează sau este intenţia făptuitorului de a acţiona în îndeplinirea funcţiilor, datorită darului sau beneficiului, într-o manieră care are ca rezultat beneficii considerabile pentru persoana care dă mită sau alta sau pierderi sau prejudicii considerabile pentru o altă persoană, sau

(2) valoarea darului sau a beneficiului este considerabilă,

iar luarea de mită într-o activitate comercială este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru luare de mită agravată într-o activitate comercială la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

Secţiunea 9. Infracţiunea contabilă (61/2003)

În cazul în care o persoană care are obligaţia legală de a ţine contabilitatea, reprezentantul acesteia, o persoană care exercită o autoritate efectivă de luare a deciziilor într-o societate cu obligaţii legale de a menţine registre sau persoana însărcinată cu ţinerea contabilităţii,

(1) cu încălcarea cerinţelor statutare de contabilitate, neglijează înregistrarea tranzacţiilor comerciale sau echilibrul contabil,

(2) introduce date false sau înşelătoare în contabilitate, sau

(3) distruge, ascunde sau deteriorează documentaţia aferentă contabilităţii

şi în acest mod împiedică obţinerea unei imagini reale şi suficiente a rezultatului financiar al activităţii comerciale a persoanei respective sau a situaţiei financiare a acesteia, este condamnată pentru o infracţiune contabilă la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 9(a). Infracţiunea contabilă în formă agravată (61/2003)

Dacă, în cazul infracţiunii privind contabilitatea

(1) înregistrarea tranzacţiilor comerciale sau închiderea registrelor este neglijată în totalitate sau într-o măsură esenţială,

(2) există o cantitate considerabilă de informaţii false sau înşelătoare, acestea se referă la sume mari sau se bazează pe certificate falsificate, sau

(3) registrele sunt distruse sau ascunse în întregime sau într-o măsură esenţială sau sunt deteriorate într-o măsură esenţială,

iar infracţiunea privind contabilitatea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune contabilă în formă agravată la închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 10. Infracţiunea contabilă comisă din neglijenţă (61/2003)

În cazul în care o persoană care are obligaţia legală de a ţine contabilitatea, reprezentantul acesteia, o persoană care exercită o autoritate efectivă de luare a deciziilor într-o societate cu obligaţii legale de a ţine registre sau persoana însărcinată cu ţinerea contabilităţii, prin neglijenţă gravă

(1) neglijează în totalitate sau parţial înregistrarea tranzacţiilor comerciale sau închiderea registrelor,

(2) distruge, pierde sau deteriorează documentaţia aferentă contabilităţii

şi în acest mod împiedică obţinerea unei imagini reale şi suficiente a rezultatului financiar al activităţii comerciale a persoanei respective sau a situaţiei financiare a acesteia, este condamnată pentru o infracţiune contabilă comisă prin neglijenţă la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 10(a). Infracţiunea în domeniul auditării (474/2007)

O persoană care încalcă prevederea cuprinsă în secţiunea 15 din Legea contabilităţii (459/2007) privind întocmirea raportului de audit este, cu excepţia cazului în care fapta este minoră sau dacă nu este prevăzută o pedeapsă mai severă în altă dispoziţie legală, condamnată pentru infracţiune în domeniul auditării la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 11. Definiţie (769/1990)

În sensul prezentului Capitol, un secret comercial se referă la un secret comercial sau profesional şi la alte informaţii comerciale corespunzătoare, pe care un antreprenor le păstrează în secret şi a căror dezvăluire ar conduce la cauzarea unei pierderi financiare acestuia sau unui alt antreprenor care i-a încredinţat informaţiile.

Secţiunea 12. Dreptul de punere sub acuzare (441/2011)

(1) Înainte de a aduce acuzaţii pentru o infracţiune comercială, procurorul trebuie să rezerve reprezentantului oficiului pentru protecţia consumatorilor posibilitatea de a da o declaraţie în cauză şi, înainte de a aduce acuzaţii pentru infracţiunea de comercializare a băuturilor alcoolice, procurorul trebuie să rezerve Asistenţei sociale şi Autorităţii sectoriale de sănătate şi Oficiului de supraveghere ocazia de a da o declaraţie în cauză. În cadrul audierii într-un caz referitor la o infracţiune comercială şi la o infracţiune de concurenţă neloială, instanţa trebuie să rezerve ombudsmanului în domeniul protecţiei consumatorilor posibilitatea de a fi audiat şi, în cadrul audierii într-un caz referitor la o infracţiune de comercializare a băuturilor alcoolice, instanţa trebuie să rezerve Asistenţei sociale şi Autorităţii sectoriale de sănătate şi supraveghere ocazia de a fi audiată.

(2) Procurorul poate să nu aducă acuzaţii pentru o infracţiune prevăzută în secţiunea 2 sau în secţiunile 4-6, cu excepţia cazului în care partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau dacă un interes public foarte important impune aducerea de acuzaţii. (476/2006)

Secţiunea 13. Răspunderea penală corporativă (637/2011)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică infracţiunilor comerciale, infracţiunilor de comercializare a băuturilor alcoolice, infracţiunilor de concurenţă neloială, spionajului comercial, utilizării abuzive a unui secret comercial, dării de mită într-o activitate comercială, dării de mită agravate într-o activitate comercială, luării de mită într-o activitate comercială şi luării de mită în formă agravată, într-o activitate comercială.

Secţiunea 14. Dispoziţie privind domeniul de aplicare (637/2011)

În aplicarea secţiunilor 7, 7(a), 8 şi 8(a) ale prezentului Capitol, un arbitru naţional sau străin care exercită funcţii în temeiul legislaţiei naţionale privind arbitrajul unui alt stat este asimilat unui arbitru.

Secţiunea 15. Dispoziţie privind confiscarea (637/2011)

Un cadou sau un beneficiu care a fost primit în modul menţionat anterior în secţiunile 8 şi 8(a) sau valoarea acestuia este supusă confiscării de către stat de la făptuitor sau de la persoana în numele sau în beneficiul căreia făptuitorul a acţionat. Prevederile Capitolului 10 se aplică în cazul confiscării altor bunuri.

Capitolul 31

Tâlhăria şi şantajul

Secţiunea 1. Tâlhăria (769/1990)

(1) O persoană care

(1) prin întrebuinţarea sau ameninţarea directă cu violenţa împotriva unei persoane, îşi însuşeşte sau ia în folosinţă, fără acord, bunurile mobile ale altei persoane din posesia altei persoane, sau

(2) prin întrebuinţarea sau ameninţarea cu o asemenea violenţă, obligă o persoană să renunţe la un avantaj financiar la care făptuitorul sau persoana în numele căreia acţionează nu are un drept legal,

este condamnată pentru tâlhărie la închisoare cel puţin patru luni şi cel mult şase ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) În mod similar, o persoană care este prinsă în actul de însuşire sau luare în folosinţă prevăzut la subsecţiunea 1(1) şi care, întrebuinţând violenţa sau ameninţarea menţionată în acesta, comite sau încearcă să comită infracţiunea sau păstrează sau încearcă să păstreze proprietatea obţinută în acest mod, este condamnată pentru tâlhărie sau tentativă de tâlhărie.

(4) În cazul în care fapta menţionată în prezenta secţiune, ţinând seama de semnificaţia minoră a violenţei sau a ameninţării sau a celorlalte circumstanţe legate de faptă, nu este gravă atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul poate să nu fie condamnat pentru tâlhărie, ci pentru celelalte infracţiuni pe care le conţine fapta.

Secţiunea 2. Tâlhăria în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă, în cazul tâlhăriei

(1) sunt provocate în mod intenţionat unei alte persoane răni corporale grave, o boală gravă sau o condiţie care implică un pericol de moarte,

(2) infracţiunea este săvârşită într-un mod deosebit de brutal sau prin cruzimi,

(3) este utilizată o armă de foc sau o armă ascuţită sau un instrument letal similar;

(4) infracţiunea este îndreptată împotriva unei persoane care nu se poate proteja pe sine sau proprietatea sa din cauza muncii sau a unei sarcini care implică activitatea sa profesională sau poziţia pe care o ocupă,

iar tâlhăria este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru tâlhărie în formă agravată la închisoare de la doi ani la zece ani.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2(a). Pregătirea tâlhăriei în formă agravată (435/2013)

(1) O persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni prevăzute în secţiunea 2,

(1) deţine în posesie o armă de foc sau o armă ascuţită sau un obiect sau instrument letal similar, care este deosebit de potrivit pentru a fi folosit ca instrument în faptă,

(2) obţine informaţii specifice care sunt necesare pentru comiterea infracţiunii, sau

(3) convine cu o altă persoană sau pregăteşte un plan detaliat pentru comiterea infracţiunii,

este condamnată pentru pregătirea tâlhăriei, în formă agravată, la maximum trei ani de închisoare.

(2) În cazul în care pericolul comiterii infracţiunii a fost scăzut, din motive aleatorii de altfel sau dacă persoana a abandonat în mod voluntar pregătirea infracţiunii, a împiedicat continuarea sau a anulat în alt mod semnificaţia activităţii sale în pregătirea infracţiunii, subsecţiunea 1 nu se aplică.

Secţiunea 3. Şantajul (769/1990)

(1) O persoană care, printr-o ameninţare, alta decât cea menţionată în secţiunea 1, obligă o persoană să renunţe la un avantaj financiar la care făptuitorul sau persoana în numele căreia acţionează nu are un drept legal, este condamnată pentru şantaj la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Şantajul în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă, în cazul şantajului,

(1) este proferată o ameninţare cu o infracţiune gravă care ar periclita viaţa sau sănătatea altei persoane sau ar cauza daune considerabile proprietăţii unei alte persoane,

(2) făptuitorul profită fără scrupule de neputinţa specială sau de starea de nesiguranţă a unei alte persoane,

(3) avantajul financiar la care celălalt este forţat să renunţe este foarte valoros, sau

(4) sunt provocate pierderi deosebit de semnificative victimei infracţiunii, în considerarea circumstanţelor victimei,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat la închisoare de la patru luni la patru ani pentru şantaj în formă agravată.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Capitolul 32

Infracţiunile de primire şi spălare de bani (61/2003)

Secţiunea 1. Infracţiunea de primire de bunuri

O persoană care ascunde, achiziţionează, ia în posesie sau transmite bunuri obţinute de la o altă persoană prin furt, delapidare, tâlhărie, şantaj, fraudă, cămătărie sau mijloace de plată frauduloasă sau care gestionează în alt mod aceste bunuri este, cu excepţia cazului în care fapta constituie spălare de bani, condamnată pentru infracţiunea de primire la amendă sau la închisoare de cel mult un an şi şase luni. (61/2003)

Secţiunea 2. Infracţiunea de primire de bunuri, în formă agravată (769/1990)

În cazul în care obiectul infracţiunii de primire este un bun foarte valoros şi infracţiunea de primire este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune de primire în formă agravată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

Secţiunea 3. Infracţiunea profesională de primire de bunuri (769/1990)

În cazul în care gestionarea bunurilor obţinute printr-o infracţiune, aşa cum este reglementat anterior în prezentul Capitol, este extensivă şi profesională, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune profesională de primire de bunuri la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult şase ani.

Secţiunea 4. Infracţiunea de neglijenţă în primirea de bunuri (61/2003)

O persoană care achiziţionează, ia în posesie sau transferă bunurile dobândite printr-o infracţiune menţionată în secţiunea 1 sau care gestionează în alt mod aceste bunuri, chiar dacă persoana respectivă are motive să creadă că bunurile au fost dobândite în modalitatea indicată, este condamnată, pentru infracţiunea de neglijenţă în primirea de bunuri, la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 5. Violarea interdicţiei de primire de bunuri (769/1990)

În cazul în care infracţiunea de primire de bunuri sau infracţiunea de neglijenţă în primirea de bunuri, atunci când este evaluată în ansamblu, cu respectarea valorii bunurilor sau a celorlalte circumstanţe referitoare la infracţiune, este considerată minoră, făptuitorul este condamnat pentru violarea interdicţiei de primire de bunuri la amendă.

Secţiunea 6. Spălarea de bani (191/2011)

(1) O persoană care

(1) primeşte, utilizează, converteşte, transportă, transferă sau transmite sau deţine bunuri dobândite printr-o infracţiune, încasări de pe urma infracţiunii sau bunurile care le înlocuiesc, pentru a obţine beneficii pentru sine sau pentru altul sau pentru a ascunde sau masca originea unor astfel de încasări sau bunuri sau pentru a ajuta făptuitorul să evite consecinţele juridice ale infracţiunii, sau

(2) ascunde sau maschează adevărata natură, origine, locaţie sau dispunere sau drepturile relevante la bunurile dobândite printr-o infracţiune, încasările de pe urma unei infracţiuni sau bunurile care le înlocuiesc sau asistă o altă persoană într-o astfel de ascundere sau obliterare,

este condamnată pentru spălare de bani la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

[Secţiunea 6 (a) a fost abrogată; 61/2003]

Secţiunea 7. Spălarea de bani în formă agravată (61/2003)

(1) Dacă, în cazul spălării de bani

(1) bunurile dobândite prin infracţiune sunt foarte valoroase, sau

(2) infracţiunea este comisă într-o manieră intenţionată, în mod special,

iar spălarea de bani este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru spălare agravată de bani la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult şase ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8. Conspiraţia în vederea săvârşirii spălării de bani în formă agravată (61/2003)

O persoană care convine cu o altă persoană săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani în formă agravată, care are ca obiect încasările din acordarea de mită, luarea de mită sau o evaziune fiscală în formă agravată, îndreptată spre impozitul menţionat în Capitolul 29, secţiunea 9, subsecţiunea 1 (2) sau bunurile care înlocuiesc astfel de venituri, este condamnată pentru conspiraţie în vederea săvârşirii spălării de bani în formă agravată la amendă sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 9. Spălarea de bani comisă prin neglijenţă (61/2003)

O persoană care prin neglijenţă gravă întreprinde acţiunile menţionate în secţiunea 6 este condamnată pentru spălare de bani comisă prin neglijenţă la amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 10. Încălcarea interdicţiei de spălare de bani (61/2003)

În cazul în care fapta de spălare de bani sau de spălare de bani comisă prin neglijenţă, luând în considerare valoarea bunurilor sau celelalte circumstanţe referitoare la infracţiune, este considerată minoră atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru încălcarea interdicţiei de spălare de bani la amendă.

Secţiunea 11. Dispoziţii restrictive (187/2012)

(1) O persoană care este complice în infracţiunea prin care a fost obţinut bunul sau care a produs încasările (infracţiunea predicat) nu este condamnată pentru infracţiunea menţionată în prezentul Capitol. Cu toate acestea, o persoană va fi condamnată pentru o infracţiune la care se face referire în secţiunea 7, dacă infracţiunea de spălare de bani, luând în considerare natura continuă şi planificată a actelor, constituie partea cea mai importantă şi mai condamnabilă din totalitatea infracţiunilor.

(2) Dispoziţiile prezentului Capitol nu se aplică unei persoane care locuieşte într-o casă comună cu făptuitorul şi care a folosit sau a consumat bunurile obţinute de făptuitor numai pentru nevoile obişnuite în locuinţa comună.

Secţiunea 12. Confiscarea (187/2012)

(1) Bunurile care au făcut obiectul unei infracţiuni prevăzute în secţiunile 6,
7 sau 9 vor fi supuse confiscării de către stat. Prevederile Capitolului 10, secţiunea 11, subsecţiunea 3 se aplică în cazul confiscării.

(2) Prevederile Capitolului 10 se aplică confiscării altor bunuri.

(3) Fără a aduce atingere prevederilor subsecţiunii 1, în loc să fie supuse confiscării de către stat a bunurilor care constituie obiectul infracţiunii, se poate dispune ca acestea să fie folosite pentru compensarea sau despăgubirea persoanei vătămate prin infracţiunea predicat, în cazul în care natura bunului este adecvată acestui scop şi nu a fost plătită o altă compensaţie sau despăgubire, cu aplicarea, atunci când este cazul, a prevederilor Capitolului 10, secţiunea 2,
subsecţiunea 3. Cu toate acestea, bunul este supus confiscării în cazul în care natura acestuia este nu este adecvată sau nu se poate dispune ca acesta să fie acordat în compensaţie sau restituit persoanei vătămate, datorită limitelor menţionate în Capitolul 10, secţiunea 2, subsecţiunea 3. În acest caz, dispoziţia Capitolului 10, secţiunea 11, subsecţiunea 2 se aplică în legătură cu dreptul persoanei vătămate de a primi o sumă comparabilă în scop de compensaţie sau despăgubire din fondurile de stat.

Secţiunea 13. Dreptul de punere sub acuzare (441/2011)

Procurorul poate să nu declanşeze urmărirea penală cu privire la infracţiunea de primire, cu excepţia cazului în care partea vătămată raportează infracţiunea în vederea aducerii de acuzaţii sau un interes public de importanţă ridicată impune aducerea de acuzaţii.

Secţiunea 14. Răspunderea penală corporativă (441/2011)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică în cazul infracţiunilor de primire, primire în formă agravată, al infracţiunii profesionale de primire, al spălării de bani, al spălării agravate de bani şi al spălării neglijente de bani.

Capitolul 33

Infracţiuni de fals

Secţiunea 1. Infracţiunea de fals (769/1990)

(1) O persoană care pregăteşte un document fals sau un alt element sau falsifică un asemenea document sau element pentru a fi folosit ca probă mincinoasă sau utilizează un obiect fals sau falsificat ca probă mincinoasă este condamnată pentru fals la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte. (514/2003)

Secţiunea 2. Infracţiunea de fals în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă, în cazul infracţiunii de fals

(1) elementul care face obiectul infracţiunii este un document de arhivă stocat de o autoritate sau un registru general păstrat de o autoritate şi un astfel de document sau registru este important dintr-un punct de vedere general sau elementul are în alt mod o valoare probantă semnificativă, sau

(2) făptuitorul utilizează un echipament tehnic achiziţionat în vederea comiterii infracţiunilor de fals sau acţionează într-o altă manieră deosebit de metodică,

#160;

iar infracţiunea de fals este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune agravată de fals la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte. (514/2003)

Secţiunea 3. Infracţiunea minoră de fals (769/1990)

În cazul în care infracţiunea de fals, atunci când este evaluată în ansamblu, luând în considerare natura elementului sau celelalte circumstanţe referitoare la infracţiune, este considerată minoră, făptuitorul este condamnat pentru o infracţiune minoră de fals la amendă.

Secţiunea 4. Deţinerea de materiale corespunzătoare infracţiunii de fals (514/2003)

O persoană care, în lipsa unui motiv acceptabil

(1) primeşte, achiziţionează, transportă sau deţine un mijloc de probă fals sau falsificat, sau

(2) pregăteşte, primeşte, achiziţionează, vinde, transferă sau deţine un element sau un dispozitiv care va fi suspectat în mod justificat că este utilizat în principal în comiterea infracţiunilor de fals,

este condamnată pentru deţinerea de materiale corespunzătoare infracţiunii de fals la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 5. Falsificarea unui punct de reper (769/1990)

O persoană care, pentru a împiedica verificarea caracteristicilor relevante din punct de vedere juridic ale unui teren, stabileşte un punct de reper fals sau distruge, modifică sau mută în mod nejustificat un reper care delimitează o limită, o linie sau o înălţime a apei sau un alt punct de reper similar, este condamnată pentru falsificarea unui punct de reper la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 6. Definiţii (769/1990)

(1) În sensul prezentului Cod, elementul se referă la un document şi copia acestuia, un marcaj, o ştampilă, o placă de înmatriculare, o înregistrare audio sau video, o înregistrare produsă de un dispozitiv de plotare, un calculator sau alt dispozitiv tehnic comparabil şi o înregistrare care este adecvată pentru prelucrarea datelor, dacă este utilizată sau va fi utilizată ca mijloc de probă al unor drepturi, îndatoriri sau fapte relevante din punct de vedere juridic.

(2) Un element este fals dacă, atunci când este utilizat ca mijloc de probă, conduce la formarea unei concepţii mincinoase a originii sale sau a identităţii persoanei care l-a emis.

(3) Un articol este falsificat atunci când conţinutul acestuia a fost modificat ilegal în ceea ce priveşte un element care are o relevanţă probatorie.

Secţiunea 7. Răspunderea penală corporativă (514/2003)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică în cazul infracţiunii de fals, infracţiunii agravate de fals şi deţinerii de materiale corespunzătoare infracţiunii de fals.

Capitolul 34

Crearea unor situaţii de pericol (578/1995)

Secţiunea 1. Perturbarea infracţională (578/1995)

(1) O persoană care

(1) porneşte un incendiu,

(2) explodează ceva, sau

(3) cauzează o inundaţie sau un alt dezastru natural,

astfel încât actul conduce la provocarea unui pericol general pentru viaţă sau sănătate sau la un pericol general sau la o privare economică foarte gravă, este condamnată pentru perturbare infracţională la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) În mod similar, o persoană care distruge sau deteriorează proprietatea sau care intervine în mod ilegal în funcţionarea canalelor de producţie, furnizare sau de comunicare, astfel încât produce un pericol grav pentru alimentarea cu energie electrică, sănătatea publică, apărarea, administrarea legii sau pentru o altă funcţie societală importantă corespunzătoare, este condamnată pentru perturbare infracţională.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Perturbarea infracţională a circulaţiei (343/2000)

(1) O persoană care

(1) distruge, deteriorează sau modifică un vehicul sau o platformă fixă, echipamentele cu care sunt dotate acestea sau o rută de circulaţie, un semnal de control al circulaţiei sau un alt aparat de circulaţie,

(2) oferă informaţii false privind circulaţia, sau

(3) întrebuinţează sau ameninţă cu violenţa împotriva unei persoane într-un vehicul sau aeroport, pe o platformă fixă sau care efectuează activităţi de control al circulaţiei,

astfel încât actul conduce la provocarea unui pericol general pentru viaţă sau sănătate în trafic sau pe o platformă fixă, iar fapta nu are o importanţă minoră atunci când este evaluată în ansamblu, este condamnată pentru perturbarea infracţională a circulaţiei la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Perturbarea infracţională în formă agravată (578/1995)

(1) În cazul în care perturbarea infracţională sau perturbarea infracţională a circulaţiei este săvârşită

(1) astfel încât este cauzat un pericol grav asupra vieţii sau sănătăţii unui număr ridicat de persoane,

(2) astfel încât, datorită duratei lungi de timp sau a extinderii vaste a pericolului iminent sau a unui alt motiv, este cauzat un pericol foarte grav unei funcţii societale importante, sau

(3) în timpul unui război sau al unei alte situaţii de urgenţă,

iar infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru perturbare infracţională agravată la închisoare de cel puţin doi ani şi cel mult zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Punerea în pericol a sănătăţii (400/2002)

(1) O persoană care

(1) prin otrăvire sau într-o altă manieră comparabilă, face ca produsele alimentare sau alte substanţe destinate consumului uman sau utilizării să fie periculoase pentru sănătate sau păstrează aceste substanţe periculoase la dispoziţia altor persoane,

(2) răspândeşte o boală periculoasă,

(3) manevrează o sursă de radiaţii care încalcă Legea privind radiaţiile (592/1991),

(4) utilizează energie nucleară sau deşeuri nucleare sau acţionează în utilizarea energiei nucleare încălcând Legea privind energia nucleară (990/1987),

(5) utilizează organisme modificate prin tehnologie genetică într-un mediu închis sau răspândeşte în mod intenţionat organisme care au fost modificate prin intermediul tehnologiei genetice în mediul înconjurător, încălcând Legea privind tehnologia genetică (377/1995), (848/2004)

astfel încât actul conduce la provocarea unui pericol general pentru viaţă sau sănătate, este condamnată pentru punerea în pericol a sănătăţii la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Punerea în pericol a sănătăţii, în formă agravată (578/1995)

(1) În cazul în care punerea în pericol a sănătăţii este provocată astfel încât este cauzat un pericol grav asupra vieţii sau sănătăţii unui număr ridicat de persoane, iar infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru punerea în pericol a sănătăţii, în formă agravată la închisoare de la doi ani la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Infracţiunea cu dispozitive nucleare (578/1995)

(1) O persoană care importă, produce sau detonează un dispozitiv nuclear în Finlanda sau deţine un astfel de dispozitiv este condamnată pentru o infracţiune cu dispozitive nucleare la închisoare de la doi ani la zece ani.

(2) În mod similar, o persoană care detonează un dispozitiv nuclear în Antarctica este condamnată pentru o infracţiune cu dispozitive nucleare. (29/1996)

(3) Tentativa se pedepseşte. (29/1996)

Secţiunea 7. Punerea în pericol din neglijenţă (578/1995)

(1) O persoană care comite în mod intenţionat sau din neglijenţă un act menţionat în secţiunea 1, secţiunea 2 sau secţiunea 4 este condamnată, în cazul în care pericolul menţionat în prevederea indicată rezultă din neglijenţa făptuitorului, pentru punerea în pericol din neglijenţă la amendă sau la maximum un an de închisoare.

(2) În mod similar, o persoană care comite din neglijenţă fapta prevăzută în secţiunea 6 este condamnată pentru punerea în pericol din neglijenţă (3) Se poate renunţa la urmărirea penală sau la pedepsirea pentru punerea în pericol din neglijenţă prevăzută în subsecţiunea 1 în cazul în care făptuitorul, prin acţiune proprie, îndepărtează pericolul înainte ca daunele esenţiale să fi fost cauzate de situaţia periculoasă.

Secţiunea 8. Punerea în pericol din neglijenţă gravă (578/1995)

În cazul în care punerea în pericol din neglijenţă este săvârşită astfel încât este cauzat un pericol grav asupra vieţii sau sănătăţii unui număr ridicat de persoane, iar infracţiunea este agravată şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul este condamnat pentru punerea în pericol din neglijenţă gravă la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani.

Secţiunea 9. Pregătirea punerii în pericol (578/1995)

(1) O persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni prevăzute în secţiunile 1-5, deţine o bombă, alţi explozibili sau un instrument sau o substanţă periculoasă este condamnată pentru pregătirea punerii în pericol la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

(2) În mod similar, o persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni cu dispozitive nucleare,

(1) achiziţionează sau încearcă să achiziţioneze sau deţine sau încearcă să deţină substanţe necesare pentru producerea unui dispozitiv nuclear,

(2) achiziţionează sau încearcă să achiziţioneze, pregăteşte sau încearcă să pregătească sau deţine sau încearcă să deţină instrumentele necesare pentru producerea unui dispozitiv nuclear, sau

(3) achiziţionează formule sau planuri necesare pentru producerea unui dispozitiv nuclear,

este condamnată pentru pregătirea punerii în pericol. (724/2008)

Secţiunea 9(a). Punerea în pericol a sistemelor de prelucrare a datelor (368/2015)

O persoană care, pentru a împiedica sau a defecta prelucrarea datelor sau funcţionarea sau securitatea unui sistem informatic sau a unui sistem de telecomunicaţii,

(1) importă, obţine pentru utilizare, produce, vinde sau în alt mod răspândeşte sau pune la dispoziţie

(a) un dispozitiv sau un program pentru calculator sau un set de instrucţiuni de programare concepute sau modificate pentru a pune în pericol sau a afecta prelucrarea datelor sau funcţionarea unui sistem informatic sau a sistemelor de telecomunicaţii sau pentru a rupe sau a dezactiva securitatea tehnică a comunicaţiilor electronice sau securitatea unui sistem informatic, sau

(b) parola unui sistem de informaţii, codul de acces sau o altă informaţie care aparţine unei alte persoane, sau

(2) răspândeşte sau pune la dispoziţie instrucţiuni pentru producerea unui program pentru calculator sau un set de instrucţiuni de programare la care se face referire în paragraful (1),

este, cu excepţia cazului în care este prevăzută o pedeapsă la fel de severă sau mai severă pentru faptă în lege, condamnată pentru punerea în pericol a sistemelor de prelucrare a datelor la amendă sau la închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 9(b). Deţinerea unui dispozitiv de punere în pericol a sistemelor de prelucrare a datelor (540/2007)

O persoană care, pentru a provoca impedimente sau deteriorări sistemelor de procesare a datelor sau funcţionării securităţii unui sistem de date sau de comunicaţii, deţine un dispozitiv, un program pentru calculator sau un set de instrucţiuni de programare menţionate în secţiunea 9(a), paragraful 1(a) sau o parolă, un cod de acces sau orice altă informaţie corespunzătoare menţionată în subparagraful (b), este condamnată pentru deţinerea unui dispozitiv de punere în pericol a sistemelor de prelucrare a datelor la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 10. Raportarea falsă a unui pericol (578/1995)

O persoană care realizează o raportare falsă cu privire la o bombă, un incendiu, o primejdie pe mare, un accident major sau o altă primejdie sau un pericol asemănător, care conduce la luarea unor măsuri de salvare sau de siguranţă sau la incitarea panicii, este condamnată pentru raportarea falsă a unui pericol la amendă sau la închisoare de cel mult un an.

Secţiunea 11. Deturnarea (17/2003)

(1) O persoană care, prin violenţă sau ameninţarea cu violenţă sau în alt mod ilegal

(1) intervine în pilotarea unei aeronave, a unei nave comerciale pe mare, a unui vehicul de trafic feroviar în circulaţie sau a unui vehicul cu motor de tranzit în masă,

(2) preia controlul unei aeronave, al unei nave comerciale pe mare sau al unui vehicul de trafic feroviar în circulaţie, astfel încât siguranţa zborului, siguranţa transportului maritim sau siguranţa traficului feroviar este pusă în pericol sau preia controlul unui vehicul cu motor de tranzit în masă astfel încât siguranţa circulaţiei este grav ameninţată, sau

(3) preia controlul unei platforme fixe,

este condamnată pentru deturnare la închisoare de cel puţin doi ani şi cel mult zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) În cazul în care deturnarea menţionată în subsecţiunea 1(1) sau 1(2) pune în pericol siguranţa zborului, siguranţa transportului maritim sau siguranţa traficului feroviar în mod redus sau cauzează un pericol lipsit de gravitate siguranţei circulaţiei şi infracţiunea, în considerarea naturii violenţei sau a ameninţării sau a naturii celorlalte mijloace ilegale folosite în săvârşirea faptei sau a altor circumstanţe legate de infracţiune, este de o importanţă minoră şi atunci când este evaluată în ansamblu, făptuitorul nu este condamnat pentru deturnare, ci pentru celelalte infracţiuni pe care fapta le constituie.

[Secţiunea 12 a fost abrogată; 833/2003]

Secţiunea 13. Răspunderea penală corporativă (833/2003)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică în cazul infracţiunii cu dispozitive nucleare, al pregătirii punerii în pericol prevăzute în secţiunea 9, subsecţiunea 2 şi al punerii în pericol a sistemelor de prelucrare a datelor.

Secţiunea 14. Definiţii (368/2015)

Prevederile Capitolului 38, secţiunea 13, subsecţiunea 1 privind definirea unui sistem informatic se aplică în mod similar secţiunilor 9(a) şi 9(b) din prezentul Capitol.

Capitolul 34(a)

Infracţiunile de terorism (17/2003)

Secţiunea 1. Infracţiunile săvârşite cu intenţie teroristă (17/2003)

(1) O persoană care, cu intenţie teroristă şi într-o manieră care conduce la cauzarea unor daune grave unui stat sau unei organizaţii internaţionale

(1) proferează o ameninţare ilegală, o raportare falsă cu privire la un pericol, o invadare agravată a spaţiilor publice menţionată în Capitolul 24, secţiunea 4, subsecţiunea 2 sau infracţiunea de utilizare a energiei nucleare menţionată în Capitolul 44, secţiunea 10, este condamnată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult trei ani, (1370/2007)

(2) comite în mod intenţionat infracţiunea de punere în pericol, o infracţiune intenţionată de explozie, o încălcare a dispoziţiilor privind obiectele periculoase sau instigarea publică la o infracţiune menţionată în Capitolul 17, secţiunea 1, este condamnată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult patru ani, (1370/2007)

(3) comite un furt agravat sau un furt agravat pentru uz temporar îndreptat împotriva unui vehicul cu motor adecvat pentru transportul public sau transportul de mărfuri, sabotaj, sabotaj în circulaţie, punerea în pericol a sănătăţii, daune agravate pentru proprietate, infracţiuni agravate privind armele de foc sau infracţiunea de exportare a proviziilor corespunzătoare apărării, este condamnată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult şase ani, (283/2012)

(4) violează o interdicţie privind armele chimice, violează o interdicţie privind armele biologice sau participă la poluarea agravată intenţionată a mediului înconjurător săvârşită în modul descris în Capitolul 48, secţiunea 1,
subsecţiunea 1(1), este condamnată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult opt ani,

(5) comite violenţă corporală gravă, trafic agravat de fiinţe umane, luarea unui ostatic, sabotaj agravat, punerea în pericol agravată a sănătăţii, infracţiunea cu arme nucleare sau deturnarea este condamnată la închisoare de cel puţin doi şi cel mult doisprezece ani, (1161/ 2005)

(6) comite infracţiunea de omor, este condamnată la închisoare de cel puţin patru şi cel mult doisprezece ani, sau

(7) comite acte de omor calificat, este condamnată la închisoare de cel puţin opt ani sau detenţie pe viaţă.

(2) O persoană care comite omor cu intenţie teroristă este condamnată la detenţie pe viaţă.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Pregătirea unei infracţiuni săvârşite cu intenţie teroristă (17/2003)

O persoană care, în vederea săvârşirii unei infracţiuni menţionate în secţiunea 1, subsecţiunile 1(2) - (7) sau subsecţiunea 2,

(1) convine cu o altă persoană sau pregăteşte un plan de săvârşire a unei astfel de infracţiuni,

(2) pregăteşte, menţine în posesie, dobândeşte, transportă, utilizează sau oferă unei alte persoane un explozibil, o armă chimică sau biologică sau o armă cu toxine, o armă de foc sau un obiect sau o substanţă periculoasă, sau

(3) achiziţionează echipamente sau materiale în vederea pregătirii sau explozibil nuclear, o armă chimică sau biologică sau o armă cu toxine sau achiziţionează formule sau diagrame pentru producerea acestora,

este condamnată pentru pregătirea unei infracţiuni săvârşite cu intenţie teroristă la amendă sau la închisoare de cel mult trei ani.

Secţiunea 3. Coordonarea unui grup terorist (17/2003)

(1) O persoană care coordonează un grup terorist, a cărui activitate a implicat săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunea 1, subsecţiunile 1(2)-(7) sau secţiunea 1, subsecţiunea 2 sau o tentativă pedepsită la o astfel de infracţiune sau infracţiunea la care se face referire în secţiunea 2, este condamnată pentru coordonarea unui grup terorist la închisoare de cel puţin doi şi cel mult doisprezece ani.

(2) O persoană care coordonează un grup terorist a cărui activitate a implicat doar săvârşirea infracţiunii menţionate în secţiunea 1, subsecţiunea 1(1)
este condamnată la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult şase ani.

(3) O persoană condamnată pentru coordonarea unui grup terorist este, de asemenea, condamnată pentru o infracţiune menţionată în secţiunea 1 sau pentru o tentativă pedepsită la o astfel de infracţiune sau infracţiunea la care se face referire în secţiunea 2, pe care a săvârşit-o sau care a fost săvârşită în activitatea unui grup terorist sub îndrumarea sa.

Secţiunea 4. Promovarea activităţii unui grup terorist (832/2003)

(1) O persoană care, în scopul promovării sau ştiind că activitatea sa promovează activitatea criminală menţionată în secţiunile 1 sau 2 a unui grup terorist

(1) aprovizionează sau urmăreşte să aprovizioneze un grup terorist cu explozibili, arme, muniţii sau substanţe sau echipamente destinate preparării acestora sau cu alte obiecte sau materiale periculoase,

(2) obţine sau urmăreşte să obţină sau oferă unui grup terorist locaţii sau alte facilităţi de care are nevoie sau mijloace de transport sau alte instrumente care sunt deosebit de importante din punctul de vedere al activităţii grupului,

(3) obţine sau urmăreşte să obţină informaţii care, în cazul în care ar fi transmise unui grup terorist, ar conduce la provocarea unui prejudiciu grav statului sau unei organizaţii internaţionale sau transmite, oferă sau dezvăluie aceste informaţii unui grup terorist,

(4) gestionează afacerile financiare care sunt importante pentru grupul terorist sau acordă consultanţă financiară sau juridică deosebit de importantă pentru activitatea unui astfel de grup, sau

(5) săvârşeşte o infracţiune menţionată în Capitolul 32, secţiunea 6 sau 7,

este condamnată, cu excepţia cazului în care infracţiunea este pedepsită în conformitate cu secţiunea 1 sau secţiunea 2 sau în cazul în care este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă în altă dispoziţie legală pentru faptă, pentru promovarea activităţii unui grup terorist la închisoare de la patru luni la opt ani. (1370/2007)

(2) Dispoziţiile anterioare din subsecţiunea 1, paragraful (4) cu privire la consultanţa juridică nu sunt aplicabile exercitării funcţiilor de avocat sau de reprezentant în legătură cu urmărirea penală sau procedurile judiciare privind infracţiunea sau executarea unei pedepse. (283/2012)

Secţiunea 4(a). Furnizarea de instruire în vederea comiterii unei infracţiuni de terorism (1370/2007)

O persoană care, în scopul promovării sau ştiind că activitatea sa promovează activitatea criminală menţionată în secţiunile 1 sau 2, organizează, încearcă să organizeze sau furnizează instruire în prepararea sau utilizarea explozivilor, a armelor de foc sau a altor arme sau a substanţelor otrăvitoare sau nocive sau, într-o altă modalitate corespunzătoare, organizează, încercă să organizeze sau furnizează instruire este, cu excepţia cazului în care infracţiunea este pedepsită în conformitate cu secţiunea 1 sau secţiunea 2 sau dacă nu este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă în altă dispoziţie legală pentru faptă, condamnată pentru furnizarea de instruire în vederea comiterii unei infracţiuni de terorism la închisoare de cel puţin patru luni şi cel mult opt ani.

Secţiunea 4(b). Instruirea în vederea comiterii unei infracţiuni de terorism (1068/2014)

O persoană care, în scopul săvârşirii unei infracţiuni menţionate în secţiunea 1,
subsecţiunea 1, paragrafele 2-7 sau subsecţiunea 2, primeşte o instruire în modul prevăzut în subsecţiunea 4(a) în prepararea sau utilizarea explozivilor, a armelor de foc sau a altor arme sau a substanţelor otrăvitoare sau nocive sau în utilizarea altor metode sau tehnici speciale, care au o semnificaţie similară cu acestea, cu excepţia cazului în care infracţiunea se pedepseşte în conformitate cu secţiunea 1 sau secţiunea 2, este condamnată pentru instruire în vederea comiterii unei infracţiuni de terorism la amendă sau la maximum trei ani de închisoare.

Secţiunea 4(c). Recrutarea în vederea săvârşirii unei infracţiuni de terorism (1068/2014)

O persoană care, cu scopul promovării sau ştiind că activitatea sa promovează activitatea criminală menţionată în secţiunile 1 sau 2, stabileşte sau organizează un grup terorist sau recrutează sau încearcă să recruteze persoane în cadrul unui grup terorist sau să comită, în alt mod, infracţiunile de terorism menţionate în secţiunile indicate, cu excepţia cazului în care infracţiunea este pedepsită în conformitate cu secţiunea 1 sau secţiunea 2 sau dacă nu este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă în altă dispoziţie legală pentru faptă, va fi condamnată pentru recrutare în vederea săvârşirii unei infracţiuni de terorism la închisoare de la patru luni la opt ani.

Secţiunea 5. Finanţarea terorismului (17/2003)

(1) O persoană care, în mod direct sau indirect, furnizează sau colectează fonduri pentru a finanţa sau ştiind că acestea finanţează

(1) luarea unui ostatic sau deturnarea,

(2) sabotajul, sabotajul agravat sau pregătirea unei infracţiuni generale de punere în pericol care este considerată o infracţiune menţionată în Convenţia internaţională privind reprimarea atacurilor teroriste (Tratatele la care Finlanda este parte 60/2002),

(3) sabotajul, sabotajul circulaţiei, sabotajul agravat sau pregătirea unei infracţiuni generale de punere în pericol care este considerată o infracţiune menţionată în Convenţia pentru combaterea actelor ilegale săvârşite împotriva siguranţei aeronavelor civile (Tratatele la care Finlanda este parte 56 /1973), Protocolul privind pentru combaterea actelor ilegale săvârşite în aeroporturile care deservesc aviaţia civilă (Seria de Tratate 43/1998), Convenţia pentru combaterea actelor ilegale săvârşite împotriva siguranţei navigaţiei maritime (Tratatele la care Finlanda este parte 11/1999) sau Protocolul privind combaterea faptelor ilegale împotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental (Tratatele la care Finlanda este parte 44/2000),

(4) o infracţiune cu explozibili nucleari, punerea în pericol a sănătăţii, punerea în pericol agravată a sănătăţii, o infracţiune de utilizare a energiei nucleare sau o altă infracţiune îndreptată împotriva unui material nuclear sau săvârşită prin utilizarea de materiale nucleare, considerată o infracţiune menţionată în Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (Tratatele la care Finlanda este parte 72/1989),

(5) omorul, omorul calificat, omorul cu circumstanţe atenuante, vătămarea corporală gravă, privarea de libertate, privarea de libertate în formă agravată, traficul de persoane în formă agravată, luarea unui ostatic sau tulburarea liniştii publice în formă agravată sau ameninţarea cu o astfel de infracţiune, atunci când fapta este îndreptată împotriva unei persoane la care se face referire în Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea crimelor îndreptate împotriva persoanelor aflate sub protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor diplomatici (Tratatele la care Finlanda este parte 63/1978), (1161/2005)

este condamnată pentru finanţarea terorismului la închisoare de la patru luni la opt ani.

(2) În mod similar, o persoană care, în mod direct sau indirect, furnizează sau colectează fonduri pentru a finanţa sau ştiind că acestea sunt utilizate pentru finanţarea infracţiunilor prevăzute în secţiunile 1-4 sau secţiunile 4(a)-4 (c), este condamnată pentru finanţarea terorismului. (1068/2014)

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) Dispoziţiile anterioare din această secţiune nu se aplică în cazul în care infracţiunea este pedepsită ca o infracţiune reglementată în subsecţiunea 1, paragrafele (1) - (5) sau o tentativă la o astfel de infracţiune sau complicitate într-o astfel de infracţiune sau în conformitate cu secţiunile 1, 2 sau 4(c) sau dacă în altă parte din lege este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă pentru fapta în cauză. (1068/2014)

Secţiunea 5(a). Finanţarea unui grup terorist (1068/2014)

(1) O persoană care, în mod direct sau indirect, furnizează sau colectează fonduri pentru un grup terorist menţionat în secţiunea 6, subsecţiunea 2, conştientă de natura grupului ca grup terorist, este condamnată pentru finanţarea unui grup terorist la amendă sau la închisoare de cel mult trei ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) Dispoziţiile anterioare din această secţiune nu se aplică în cazul în care infracţiunea este pedepsită în conformitate cu secţiunea 5 sau Capitolul 46, secţiunile 1-3 sau dacă este prevăzută o pedeapsă egală sau mai severă în altă dispoziţie legală pentru faptă. (1068/2014)

Secţiunea 6. Definiţii (17/2003)

(1) Un făptuitor are intenţie teroristă dacă intenţia acestuia este:

(1) să cauzeze o teamă serioasă în rândul populaţiei,

(2) să forţeze în mod ilegal guvernul unui stat sau o altă autoritate sau o organizaţie internaţională să efectueze, să permită sau să se abţină de la efectuarea oricărui fel de act,

(3) să răstoarne sau să amendeze în mod ilegal Constituţia unui stat sau să destabilizeze în mod grav ordinea juridică a unui stat sau să cauzeze prejudicii însemnate economiei de stat sau structurilor sociale fundamentale ale statului, sau

(4) să provoace daune deosebit de importante pentru finanţe sau alte elemente fundamentale în structurile unei organizaţii internaţionale.

(2) Un grup terorist se referă la un grup structurat de cel puţin trei persoane, stabilit într-o perioadă de timp şi care acţionează concertat pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate în secţiunea 1.

(3) O organizaţie internaţională se referă la o organizaţie interguvernamentală sau la o organizaţie care, pe baza semnificaţiei acesteia şi a poziţiei recunoscute pe plan internaţional, este comparabilă cu o organizaţie interguvernamentală.

Secţiunea 7. Dreptul de urmărire penală (17/2003)

Procurorul general decide cu privire la aducerea acuzaţiilor pentru infracţiunile menţionate în prezentul Capitol. Procedând astfel, Procurorul general desemnează si persoana care urmează să aducă acuzaţiile.

Secţiunea 8. Răspunderea penală corporativă (17/2003)

(1) Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică infracţiunilor menţionate în prezentul Capitol.

(2) Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică şi tâlhăriei, tâlhăriei agravate, şantajului sau şantajului agravat comis pentru săvârşirea unei infracţiuni menţionate în secţiunea 1 sau secţiunea 2, subsecţiunea 1(3) din prezentul Capitol, precum şi infracţiunii de fals sau infracţiunii agravate de fals comise pentru săvârşirea infracţiunii menţionate în secţiunea 1, subsecţiunea 1, paragrafele (2) -(7) sau subsecţiunea 2, secţiunea 2, subsecţiunea 1(3) sau secţiunea 4 sau 5 din acest Cod.

Capitolul 35

Daune de natură penală (769/1990)

Secţiunea 1. Distrugerea cu consecinţe penale

O persoană care distruge sau avariază bunuri aparţinând altei persoane va fi condamnată pentru distrugere la plata unei amenzi sau la pedeapsa de maximum un an de închisoare.

Secţiunea 2. Distrugere cu consecinţe penale, în formă agravată (368/2015)

(1) Dacă distrugerea cauzează

(1) pierderi economice importante,

(2) daune serioase victimei, în raport cu circumstanţele acesteia, sau

(3) daune importante unor bunuri care au o valoare specială culturală sau istorică,

iar fapta de distrugere este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul este pedepsit cu închisoarea de la patru luni la patru ani pentru fapta de distrugere cu consecinţe penale, în formă agravată.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Distrugerea minoră (769/1990)

(1) Dacă, privită în ansamblul său, distrugerea este considerată minoră, luând în considerare implicaţiile minime ale daunei sau alte circumstanţe relevante în raport cu infracţiunea, autorul va fi pedepsit pentru distrugere minoră cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(a). Distrugerea de date

(1) Persoana care, cu scopul de a produce daune altei persoane, distruge, demolează, ascunde, deteriorează, alterează, face inutilizabile sau camuflează în mod ilegal date înregistrate pe suport informatic sau orice date dintr-un sistem informatic, va fi pedepsită pentru fapta de distrugere minoră cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(b). Distrugerea de date în formă agravată (368/2015)

(1) Dacă daunele produse datelor

(1) cauzează prejudicii serioase sau pierderi economice,

(2) sunt săvârşite în cadrul activităţii unui grup infracţional organizat, la care se face referire în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2,

(3) sunt săvârşite în cadrul unei activităţi care a afectat un număr ridicat de sisteme informatice prin utilizarea unui dispozitiv, a unui program computerizat sau a unui set de instrucţiuni de programare menţionate în Capitolul 34, secţiunea 9(a), paragraful 1, subparagraful (a) sau printr-o parolă, cod de acces sau alte informaţii corespondente menţionate în subparagraful (b), sau

(4) sunt direcţionate împotriva unui sistem informatic, ale cărui daune pot pune în pericol surse de energie, sănătatea publică sau alte funcţii importante într-o societate sau comparabile cu acestea,

iar fapta de distrugere de date este considerată a fi în formă agravată şi când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi pedepsit pentru distrugere de date în formă agravată cu închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3(c). Distrugerea de date în formă minoră (368/2015)

Dacă daunele produse datelor, privite în ansamblul lor şi ţinând cont de importanţa neînsemnată a pagubelor şi de celelalte circumstanţe aferente infracţiunii, sunt considerate a fi minore, autorul va fi pedepsit cu amendă pentru distrugere de date în formă minoră.

Secţiunea 4. Proprietatea deţinută în comun (769/1990)

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul în care actul este direcţionat împotriva unui bun proprietate comună, din care autorul infracţiunii deţine o parte.

Secţiunea 5. Restricţii în aplicare (769/1990)

Dispoziţiile prezentului capitol nu sunt aplicabile dacă legea prevede o pedeapsă identică sau mai severă pentru infracţiune.

Secţiunea 6. Dreptul de punere sub acuzare (368/2015)

În cazul în care obiectul material al infracţiunii menţionat în secţiunile 1, 3, 3(a) sau 3(c) este un bun proprietate privată, procurorul nu poate declanşa acţiunea penală decât dacă persoana vătămată depune plângere penală.

Secţiunea 7. Renunţarea la măsuri (368/2015)

Se poate renunţa la sesizarea organelor competente, la urmărirea penală sau la aplicarea unei pedepse pentru distrugere, distrugerea datelor, distrugere minoră sau distrugerea minoră a datelor, dacă suspectul sau inculpatul a plătit daunele provocate prin fapta comisă şi această compensaţie este considerată a fi o sancţiune suficientă.

Secţiunea 8. Răspunderea penală a persoanei juridice (368/2015)

Dispoziţiile privind răspunderea penală corporativă se aplică şi în cazul infracţiunilor de distrugere de date şi distrugere de date în formă agravată.

Secţiunea 9. Definiţii (368/2015)

(1) Dispoziţiile cuprinse în Capitolul 38, secţiunea 13, subsecţiunea 1 privind definiţia unui sistem informatic se aplică şi secţiunilor 3(a) şi 3 (b) din prezentul capitol.

(2) Dispoziţiile cuprinse în Capitolul 38, secţiunea 13, subsecţiunea 2 privind definiţia datelor se aplică şi secţiunii 3(a) din prezentul capitol.

Capitolul 36

Înşelăciunea şi alte infracţiuni asociate
acesteia (769/1990)

Secţiunea 1. Înşelăciunea (769/1990)

(1) Persoana care, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul sau pentru a pricinui o pagubă altuia, induce în eroare sau profită de eroarea în care se află o persoană pentru a o determina să facă sau să nu facă ceva, producând pagube materiale persoanei înşelate sau altei persoane, de beneficiile căreia poate dispune persoana înşelată, va fi condamnată pentru înşelăciune şi pedepsită cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult doi ani.

(2) De asemenea, persoana care, având acelaşi scop menţionat în subsecţiunea 1, prin introducerea, alterarea, distrugerea sau ştergerea datelor sau prin intervenirea prin alte modalităţi în operaţiunile unui sistem de date, falsifică rezultatele finale ale procesării datelor, cauzând astfel altuia prejudicii economice, va fi condamnată pentru înşelăciune.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Înşelăciunea în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă fapta de înşelăciune:

(1) implică urmărirea obţinerii unor beneficii considerabile,

(2) cauzează pierderi considerabile,

(3) este săvârşită profitând de o încredere specială, bazată pe o poziţie de încredere, sau

(4) este săvârşită profitând de o slăbiciune sau o poziţie nesigură a altei persoane,

şi, atunci când este evaluată în ansamblul ei, se apreciază că fapta este în formă agravată, autorul va fi condamnat pentru înşelăciune în formă agravată la închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Înşelăciunea în formă minoră (769/1990)

Dacă, atunci când este evaluată în ansamblul său, luând în considerare beneficiile urmărite, cuantumul prejudiciului cauzat sau alte circumstanţe legate de faptă, aceasta este considerată de importanţă minoră, autorul va fi pedepsit cu amendă pentru înşelăciune în formă minoră.

Secţiunea 4. Frauda în domeniul asigurărilor (769/1990)

Persoana care, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul despăgubirea injustă prin asigurare, incendiază un bun asigurat împotriva incendiilor va fi pedepsită pentru fraudă în domeniul asigurărilor cu amendă sau maximum un an de închisoare, cu excepţia cazului în care, cu scopul de a obţine despăgubiri de la asigurător, persoana respectivă se face vinovată de înşelătorie sau tentativă de înşelătorie îndreptată împotriva aceluiaşi bun.

Secţiunea 5. Gestiunea frauduloasă (769/1990)

Dacă persoana, cu ocazia administrării sarcinilor financiare, juridice sau de altă natură face uz în mod necuvenit de poziţia sa de încredere, în sensul că:

(1) întreprinde acţiuni pe care nu are dreptul să le întreprindă, sau

(2) îşi neglijează îndatoririle în tot sau în parte,

cauzând astfel prejudicii persoanei ale cărei afaceri le administrează, va fi pedepsită pentru gestiune frauduloasă cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 6. Cămătăria (845/2009)

(1) Persoana care, profitând de starea de nevoie, poziţia de dependenţă, lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi în legătură cu un contract sau o altă tranzacţie, obţine pentru sine sau pentru altul beneficii economice vădit disproporţionate cu remuneraţia, va fi condamnată pentru cămătărie la amendă sau la închisoare pentru cel mult doi ani.

(2) Persoana care, atunci când acordă un credit, ia sau solicită, pentru sine sau pentru altul, dobândă sau un alt beneficiu pecuniar vădit disproporţionat faţă de contraprestaţia sa, luând în considerare:

(1) cuantumul creditului, perioada de împrumut şi ceilalţi termeni ai înţelegerii părţilor,

(2) riscul de creditare pe care îl prezintă creditul acordat,

(3) cheltuielile suportate de creditor în cadrul procedurii de acordare a creditului,

(4) cheltuielile obişnuite suportate prin finanţarea creditului,

(5) cheltuielile obişnuite ale serviciilor de acordare a creditului,

va fi condamnată pentru cămătărie.

Secţiunea 7. Cămătăria în formă agravată (769/1990)

În cazul în care fapta de cămătărie:

(1) implică urmărirea unor beneficii considerabile,

(2) cauzează prejudicii considerabile,

(3) implică profitarea de către autor, într-un mod lipsit de scrupule, de o anumită slăbiciune sau lipsă de protecţie a unei alte persoane,

(4) este săvârşită într-o manieră deosebit de metodică,

şi, atunci când este evaluată în ansamblul ei, ea este considerată în formă agravată, vinovatul va fi pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru cămătărie în formă agravată.

Secţiunea 8. Dreptul de punere sub acuzare (769/1990)

(1) Procurorul nu poate declanşa acţiunea penală pentru fraudă minoră şi gestiune frauduloasă decât dacă persoana vătămată a depus plângere în acest scop (441/2011).

(2) Cu toate acestea, nu este necesară depunerea unei plângeri penale pentru începerea acţiunii penale pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă dacă există în cauză un interes public special, dacă gestionarea afacerilor se face în baza unui ordin emis de o autoritate, dacă fapta a fost săvârşită de un avocat sau de o persoană a cărei activitate este supusă unei supravegheri publice sau care ocupă o poziţie comparabilă sau dacă fapta este direcţionată împotriva unei corporaţii, fundaţii sau altei persoane juridice supuse controlului public şi vizează acele operaţii supuse controlului public (317/1994).

Secţiunea 9. Răspunderea penală a persoanei juridice (514/2003)

Dispoziţiile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice se aplică în cazul faptei de înşelăciune menţionate în secţiunea 1, subsecţiunea 2 a prezentului capitol şi al faptei de înşelăciune în formă agravată, când aceasta este săvârşită în maniera menţionată în secţiunea 1, subsecţiunea 2.

Capitolul 37

Infracţiuni privitoare la mijloacele de plată (769/1990)

Secţiunea 1. Contrafacerea de valori (369/2001)

(1) Persoana care produce bani falşi sau falsifică valori ca să ţină locul unor mijloace legale de plată sau, în acest scop, importă, exportă, obţine, primeşte, transportă sau transmite orice valori pe care le cunoaşte ca fiind false sau le falsifică va fi pedepsită pentru contrafacere de valori cu închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 2. Contrafacerea de valori în formă agravată (769/1990)

(1) În cazul în care contrafacerea de valori:

(1) presupune un cuantum sau o valoare nominală considerabilă a valorilor false sau falsificate, sau

(2) este săvârşită într-o manieră deosebit de metodică,

şi fapta este considerată ca fiind în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul ei, vinovatul va fi pedepsit pentru contrafacere de valori în formă agravată cu închisoare de la patru luni la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Contrafacerea de valori în formă minoră (769/1990)

(1) Dacă atunci când este evaluată în ansamblul său, luând în considerare cuantumul sau valoarea nominală a banilor falşi sau falsificaţi, beneficiile urmărite, cuantumul prejudiciului cauzat sau alte circumstanţe legate de faptă, aceasta este considerată minoră, autorul va fi pedepsit pentru contrafacere de valori în formă minoră cu amendă sau cu închisoare pentru maximum doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Actele pregătitoare pentru contrafacerea de valori (369/2001)

Persoana care, cu scopul de a contraface valori, produce, importă, deţine, obţine sau primeşte instrumente, materiale, registre sau aplicaţii corespunzătoare pentru falsificarea de titluri sau valori va fi pedepsită pentru acte pregătitoare pentru contrafacerea de valori cu amendă sau cu închisoare pentru maximum un an.

Secţiunea 5. Uzul de valori contrafăcute (769/1990)

(1) Persoana care, în urma primirii de bani falşi sau falsificării de valori, ca să ţină loc de mijloace legale de plată, le transmite pentru a fi puse în uz, chiar dacă ştie că banii sunt falşi sau falsificaţi, va fi pedepsită pentru uz de valori contrafăcute cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Posesia de valori contrafăcute (769/1990)

Persoana care, cu bună ştiinţă, posedă valori false sau falsificate va fi pedepsită pentru posesie de valori contrafăcute cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 7. Punerea în circulaţie de bani falşi (769/1990)

Persoana care obţine sau produce pentru distribuţia publică sau care distribuie public o formă, o marcă sau o imagine care pot fi confundate cu mijloacele legale de plată va fi condamnată pentru punerea în circulaţie de bani falşi cu amendă sau cu maximum un an de închisoare.

Secţiunea 8. Fraudarea mijloacelor de plată (769/1990)

(1) Persoana care, cu scopul de a obţine beneficii materiale injuste pentru sine sau pentru altul:

(1) foloseşte un mijloc de plată fără a avea permisiunea proprietarului de drept, depăşind limitele unei asemenea permisiuni sau acţionând în orice alt fel, fără a avea un drept legal, sau

(2) transferă mijloace de plată sau formulare de plată către altul pentru a fi folosite ilegal,

va fi condamnată pentru fraudarea mijloacelor de plată cu amendă sau cu închisoare pentru maximum doi ani (602/1997).

(2) De asemenea, persoana care extrage bani din propriul cont, depăşind limitele maxime ale creditului, folosind în mod abuziv un mijloc de plată menţionat în subsecţiunea 1, producând astfel prejudicii economice altuia, va fi condamnată pentru fraudarea mijloacelor de plată, cu excepţia cazului în care, în momentul utilizării respectivelor mijloace de plată, persoana în cauză a avut intenţia de a compensa fără întârziere pierderea astfel cauzată.

Secţiunea 9. Fraudarea mijloacelor de plată în formă agravată (769/1990)

(1) Dacă fraudarea mijloacelor de plată:

(1) creează prejudicii considerabile, sau

(2) a presupus că autorul, în vederea săvârşirii infracţiunii, a folosit formulare de plată prin care au fost realizate mijloacele de plată folosite pentru comiterea faptei sau dacă infracţiunea a fost comisă într-o manieră deosebit de metodică,

iar atunci când este evaluată în ansamblul său, fapta de fraudare a mijloacelor de plată este considerată în formă agravată, autorul va fi condamnat pentru fraudarea mijloacelor de plată în formă agravată la închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 10. Fraudarea minoră a mijloacelor de plată (769/1990)

Atunci când, fiind evaluată în ansamblul său, luând în considerare cuantumul foloaselor materiale urmărite, cuantumul prejudiciului cauzat şi alte circumstanţe aferente faptei, aceasta este considerată minoră, autorul va fi pedepsit cu amendă pentru fraudarea minoră a mijloacelor de plată.

Secţiunea 11. Acte pregătitoare pentru fraudarea mijloacelor de plată (514/2003)

Persoana care, în vederea săvârşirii infracţiunii de fraudare a mijloacelor de plată:

(1) pregăteşte, importă, obţine, primeşte sau posedă formulare de plată, sau

(2) pregăteşte, importă, obţine, primeşte, posedă, vinde sau transferă instrumente sau materiale pentru pregătirea falsificării mijloacelor de plată sau un document, program, instrument sau materiale în vederea exercitării unor operaţiuni de plată prin reţele de telecomunicaţii,

va fi condamnată pentru acte pregătitoare pentru fraudarea mijloacelor de plată cu amendă sau cu maximum un an de închisoare.

Secţiunea 12. Definiţii (602/1997)

(1) În cadrul acestui capitol:

(1) noţiunea de valori cuprinde bancnote şi monede care reprezintă mijloace legale de plată în Finlanda sau în altă ţară,

(2) noţiunea de mijloace de plată cuprinde carduri bancare, carduri de debit, carduri de credit, cecuri sau alte instrumente sau alte instrumente sau obiecte care pot fi utilizate pentru retragerea de bani, plăţi sau transferuri contabile sau a căror utilizare este esenţială acestui scop, şi

(3) formular de plată se referă la formulare tipărite care nu sunt în liberă circulaţie, care pot fi completate pentru a constitui mijloace de plată, precum şi la carduri simple sau în alb care sunt menite pentru producerea acestor mijloace de plată.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol privitoare la mijloace de plată se aplică şi registrelor de conturi şi certificatelor de depozit emise în schimbul efectuării unei depuneri de către o instituţie bancară care este supusă controlului public.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la bani se aplică şi bancnotelor şi monedelor, înainte ca acestea să fie puse în circulaţie (298/2000).

[Secţiunea 13 a fost abrogată; 875/2001]

Secţiunea 14. Răspunderea penală corporativă (514/2013)

Dispoziţiile referitoare la răspunderea penală corporativă se aplică şi pentru contrafacerea de valori, contrafacerea calificată de valori, contrafacerea minoră de valori, actele pregătitoare pentru contrafacerea de valori, uzul de valori contrafăcute, fraudarea mijloacelor de plată, fraudarea calificată a mijloacelor de plată şi actele pregătitoare pentru fraudarea mijloacelor de plată.

Capitolul 38

Infracţiuni privitoare la date şi comunicaţii (578/1995)

Secţiunea 1. Infracţiunea de violare a secretului (578/1995)

Persoana care încalcă o obligaţie de confidenţialitate existentă în baza unei norme, a unui decret sau a unui ordin emis în mod special de către o autoritate în baza unei legi:

(1) prin divulgarea unor informaţii secrete pe care persoana le-a aflat în virtutea poziţiei sale sau a sarcinilor de serviciu, sau

(2) prin utilizarea unei astfel de informaţii secrete pentru a obţine pentru sine sau pentru altul beneficii injuste va fi condamnată pentru infracţiunea de violare a secretului la plata unei amenzi sau la închisoare pentru cel mult un an, cu excepţia cazului în care fapta este pedepsită în conformitate cu Capitolul 40, secţiunea 5.

Secţiunea 2. Violarea secretului (578/1995)

(1) Dacă, atunci când este evaluată în ansamblu, luând în considerare aspectele privind protecţia intimităţii şi confidenţialităţii, precum şi alte circumstanţe relevante, fapta este considerată minoră, autorul va fi condamnat pentru violarea secretului la pedeapsa cu amendă.

(2) Persoana care încalcă obligaţia de confidenţialitate menţionată la secţiunea 1, în condiţiile în care legea prevede în mod specific ca o astfel de faptă să fie pedepsită ca o violare a secretului, va fi condamnată pentru infracţiunea de violare a secretului.

Secţiunea 3. Interceptarea mesajelor (368/2015)

(1) Persoana care, în mod ilicit,

(1) deschide corespondenţa sau alte comunicări sigilate prin piraterie, obţinând astfel informaţii cu privire la conţinutul mesajelor electronice sau înregistrate tehnic pentru protecţie externă, sau

(2) obţine informaţii cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice, telegramelor, mesajelor prin text, imagini sau date, precum şi al altor telemesaje comparabile, transmise prin telecomunicaţii sau printr-un sistem informaţional sau cu privire la transmisia sau recepţia unui astfel de mesaj,

va fi condamnată pentru interceptarea mesajelor la pedeapsa cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 4. Interceptarea de mesaje în formă agravată (578/1995)

(1) Dacă prin interceptarea mesajelor:

(1) autorul săvârşeşte infracţiunea profitând de poziţia sa din cadrul unei companii de servicii de telecomunicaţii, după cum este menţionat în Legea pentru protecţia mesajelor electronice (516/2004) sau de poziţia sa specială de încredere, sau

(2) autorul săvârşeşte infracţiunea prin utilizarea unui program de calculator sau a unui instrument tehnic special proiectat sau modificat în acest scop sau acţionând într-un alt mod, deosebit de metodic, sau

(3) mesajul care face obiectul infracţiunii are un conţinut confidenţial special sau fapta constituie o încălcare gravă a protecţiei vieţii private,

şi fapta de interceptare a mesajelor este considerată agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru interceptare de mesaje în formă agravată la maximum trei ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Perturbarea comunicaţiilor (578/1995)

(1) Persoana care manipulează activitatea unui instrument folosit în traficul poştal, de radio sau de telecomunicaţii, prin transmiterea intenţionată a unor mesaje de perturbare a canalelor de radio sau de telecomunicaţii sau care, într-o manieră comparabilă, împiedică sau perturbă în mod ilicit traficul poştal, de radio sau de telecomunicaţii, va fi condamnată pentru perturbarea comunicaţiilor la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare de până la doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte. (540/2007)

Secţiunea 6. Perturbarea comunicaţiilor în formă agravată (578/1995)

(1) Dacă prin perturbarea comunicaţiilor:

(1) autorul săvârşeşte infracţiunea profitând de poziţia sa în cadrul unei instituţii menţionate în Legea telecomunicaţiilor, în cadrul unui operator de cablu precizat în Legea transmisiilor prin cablu (307/1987) sau în cadrul unei instituţii publice de radiodifuziune sau de poziţia sa specială de încredere,

(2) infracţiunea împiedică sau perturbă transmisiunile radio sau semnalele de alarmă ori alte asemenea telecomunicaţii sau transmisiuni radio realizate pentru a proteja viaţa umană,

(3) infracţiunea este comisă ca parte a unei activităţi care a afectat în mod semnificativ sisteme de informaţii prin utilizarea unui instrument, a unui calculator, a unui program sau a unui set de instrucţiuni de programare, după cum este menţionat în Capitolul 34, secţiunea 9(a), paragraful 1, subparagraful (a) sau printr-o parolă, un cod de acces sau alte informaţii corespondente menţionate în subparagraful b (368/2015), sau

(4) infracţiunea este comisă ca parte a unui grup infracţional organizat menţionat în Capitolul 6, secţiunea (5), paragraful 2 (564/2015),

(5) infracţiunea cauzează impedimente serioase sau prejudicii economice (368/2015),

(6) infracţiunea este direcţionată împotriva unui instrument sau unui sistem de informaţii sau comunicaţii ale căror pagube pot pune în pericol alimentarea cu energie, sistemul de sănătate, securitatea naţională, administrarea justiţiei şi alte funcţii importante pentru societate şi comparabile cu acestea (368/2015)

şi fapta de perturbare a comunicaţiilor este considerată faptă în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul ei, autorul va fi pedepsit pentru perturbarea comunicaţiilor în formă agravată cu închisoare de la patru luni la cinci ani (368/2015).

(2) Tentativa se pedepseşte (540/2007).

(Legea transmisiilor prin cablu a fost abrogată de Legea televiziunii şi radioului 744/1998).

Secţiunea 7. Perturbarea minoră a comunicaţiilor (578/1995)

(1) Dacă fapta de perturbare a comunicaţiilor, atunci când este evaluată în ansamblul ei, luând în considerare natura şi amploarea sa, precum şi circumstanţele aferente faptei, este considerată minoră, autorul va fi pedepsit cu amendă pentru perturbarea minoră a comunicaţiilor.

(2) Tentativa se pedepseşte (540/2007).

Secţiunea 7(a). Perturbarea unui sistem de informaţii (368/2015)

(1) Persoana care, cu scopul de a provoca daune sau prejudicii economice altuia, împiedică în mod ilicit operarea unui sistem de informaţii sau creează perturbări semnificative prin introducerea, transferarea, prejudicierea, modificarea sau ştergerea datelor sau printr-o metodă comparabilă, va fi condamnată pentru perturbarea unui sistem de informaţii la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare de până la doi ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 7(b). Perturbarea unui sistem de informaţii în formă agravată (368/2015)

(1) Dacă prin perturbarea unui sistem de informaţii:

(1) sunt cauzate daune sau prejudicii economice semnificative, sau

(2) infracţiunea este săvârşită într-o manieră deosebit de metodică, sau

(3) infracţiunea este comisă ca parte a unei activităţi care are a afectat semnificativ sisteme de informaţii prin utilizarea unui instrument, a unui computer, a unui program sau a unui set de instrucţiuni de programare, după cum acestea sunt menţionate în Capitolul 34, secţiunea 9(a), paragraful 1,
subparagraful (a) sau printr-o parolă, cod de acces sau alte informaţii corespondente precizate în subparagraful (b),

(4) infracţiunea este săvârşită ca parte a unui grup infracţional organizat, precum cel menţionat în Capitolul 6, secţiunea 5, paragraful 2 (564/2015),

(5) infracţiunea este direcţionată împotriva unui sistem de informaţii sau comunicaţii ale cărui pagube pot pune în pericol alimentarea cu energie, sistemul de sănătate, siguranţa naţională, administrarea justiţiei şi alte funcţii importante pentru societate şi comparabile cu acestea,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, atunci autorul va fi condamnat pentru perturbarea unui sistem de informaţii în formă agravată la închisoare de la patru luni la cinci ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8. Accesarea ilegală a unui calculator (368/2015)

(1) O persoană care foloseşte un cod de acces care nu îi aparţine în mod licit sau care, prin spargerea unei protecţii, pătrunde în mod ilegal într-un sistem informatic prin care sunt procesate, stocate sau transmise electronic sau într-un mod tehnic corespondent date şi alte informaţii sau într-o parte dintr-un asemenea sistem, care este protejată separat, va fi condamnată pentru acces ilegal într-un computer la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru maximum doi ani.

(2) De asemenea, dacă o persoană care, fără să pătrundă în mod ilicit într-un sistem informatic sau într-o parte a acestuia,

(1) prin folosirea unui instrument tehnic special, sau

(2) prin ocolirea sistemului de protecţie printr-o metodă tehnică, prin utilizarea unei vulnerabilităţi din sistemul de informaţii sau prin alte mijloace evident frauduloase,

obţine în mod ilicit date sau informaţii cuprinse într-un sistem informatic menţionat în subsecţiunea 1, va fi condamnată pentru acces ilegal la un computer.

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) Această secţiune se aplică numai faptelor pentru care legea nu prevede o pedeapsă cel puţin egală sau mai severă.

Secţiunea 8(a). Accesarea ilegală a unui calculator, în formă agravată (3680/2015)

(1) Dacă fapta de accesare ilegală a unui calculator este comisă

(1) ca parte a unui grup infracţional organizat menţionat în capitolul 6, secţiunea 5, paragraful 2 (564/2015),

(2) într-o manieră deosebit de metodică,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru accesarea ilegală a unui calculator, în formă agravată, la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru maximum 3 ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 8(b). Infracţiunea privind sisteme pentru accesarea serviciilor protejate (919/2014)

Persoana care, încălcând interdicţia stabilită în secţiunea 269, subsecţiunea 2
din Codul societăţii informaţionale (917/2014), în scopuri comerciale sau pentru ca fapta să conducă la daune şi pierderi considerabile pentru un furnizor de servicii protejate, produce, importă, oferă spre vânzare, închiriază sau distribuie un sistem pentru accesarea serviciilor protejate sau promovează, instalează sau întreţine un astfel de sistem, va fi condamnată pentru infracţiunea privind sisteme pentru accesarea serviciilor protejate la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru maximum un an, cu excepţia cazului în care în cuprinsul legii este prevăzută, pentru aceeaşi faptă, o pedeapsă mai severă sau la fel de severă ca cea ante-menţionată.

Secţiunea 9. Infracţiune privitoare la protecţia datelor (525/1999)

Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă:

(1) procesează date cu caracter personal, încălcând dispoziţiile Legii datelor cu caracter personal (523/1999) privitoare la exclusivitatea scopului, la cerinţele preliminare pentru procesare, la necesitatea şi integritatea datelor, la date sensibile, la coduri de identificare sau la procesarea datelor cu caracter personal pentru scopuri specifice ori încalcă dispoziţii specifice privitoare la procesarea datelor cu caracter personal, (480/2001)

(2) prin oferirea de informaţii false sau înşelătoare împiedică sau încearcă să împiedice persoana vizată să îşi exercite dreptul de control, sau

(3) transmite date cu caracter personal către state din afara Uniunii Europene sau din afara Spaţiului Economic European, încălcând dispoziţiile Capitolului 5 din Legea datelor cu caracter personal,

încălcând astfel dreptul la viaţă privată al persoanei vizate sau cauzând persoanei prejudicii şi inconveniente semnificative, va fi condamnată la plata unei amenzi sau la închisoare de până la un an pentru încălcarea obligaţiilor de protecţie a datelor.

Secţiunea 9(a). Furtul de identitate (368/2015)

(1) Persoana care, cu scopul de a induce în eroare o terţă persoană, foloseşte în mod ilicit informaţii personale, coduri de acces sau alte date de identificare corespondente ale altuia şi cauzează astfel prejudicii economice sau inconveniente semnificative persoanei căreia îi aparţin de drept datele respective, va fi condamnată pentru furt de identitate la pedeapsa cu amendă.

Secţiunea 10. Dreptul de a depune plângere penală (411/2011)

(1) Dacă obiectul unei infracţiuni privind secretul sau violarea secretului constă în informaţii legate de circumstanţe personale sau financiare sau de afacerile unei persoane fizice, procurorul nu poate începe acţiunea penală în lipsa plângerii penale formulate de către persoana vătămată, decât dacă autorul săvârşeşte fapta în cadrul serviciului poştal public sau în cadrul unei instituţii de telecomunicaţii sau dacă în cauză există un interes public special care reclamă declanşarea acţiunii penale.

(2) Procurorul nu poate declanşa din oficiu acţiunea penală pentru infracţiunile de interceptare de mesaje, interceptare de mesaje în formă agravată, perturbarea unui sistem informatic, accesul ilegal într-un calculator sau pentru infracţiunea privind utilizarea unui instrument ilicit pentru accesarea serviciilor protejate, decât dacă persoana vătămată depune plângere sau dacă autorul săvârşeşte fapta în cadrul serviciului poştal public sau în cadrul unei instituţii de telecomunicaţii sau dacă în cauză există un interes public special care reclamă declanşarea acţiunii penale (540/2007).

(3) Procurorul are obligaţia de a asculta opinia Oficiului pentru Protecţia Datelor înainte de a declanşa, din oficiu, acţiunea penală pentru infracţiunea privind secretul, violarea secretului, interceptarea de mesaje, interceptarea de mesaje în formă agravată sau accesul ilegal într-un calculator, în care obiectul infracţiunii constă în fişiere care cuprind date personale sau în cazul infracţiunii privind protecţia datelor. În astfel de cazuri, instanţa de judecată trebuie să dea reprezentantului Oficiului pentru Protecţia Datelor posibilitatea de a fi audiat.

(4) Procurorul nu poate declanşa acţiunea penală pentru infracţiunea de furt de identitate decât dacă persoana vătămată depune plângere penală (368/2015).

Secţiunea 11. Confiscarea (368/2015)

Sistemele pentru accesarea serviciilor protejate menţionate în secţiunea 8(b)
vor face obiectul confiscării de către stat.

Secţiunea 12. Răspunderea penală a persoanei juridice (540/2007)

Dispoziţiile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice sunt aplicabile infracţiunilor de interceptare a mesajelor, interceptare calificată a mesajelor, perturbarea comunicaţiilor, perturbarea calificată a comunicaţiilor, accesul ilicit într-un computer, accesul ilicit calificat într-un computer, perturbarea unui sistem informatic şi perturbarea agravată a unui sistem informatic.

Secţiunea 13. Definiţii (368/2015)

(1) În aplicarea secţiunilor 2, 6, 7(a), 7(b) şi 8, „sistem de informaţii” se referă şi la următoarele, după cum acestea sunt menţionate în articolul 2(a) din Directiva 2013/40/EU a Parlamentului European cu privire la atacuri împotriva sistemelor informatice, care înlocuieşte Decizia-cadru a Consiliului 2005/222/JH (în continuare Directiva privitoare la atacuri împotriva reţelelor informatice):

(1) un dispozitiv sau un grup de dispozitive interconectate, dintre care cel puţin unul a fost programat pentru procesarea automată a datelor, şi

(2) date stocate, procesate, recuperate sau transmise de un dispozitiv sau un grup de dispozitive cu scopul de a fi operate, utilizate, protejate sau păstrate.

(2) În aplicarea secţiunii 3, 7(a) şi 8, „date” se referă şi la următoarele, după cum acestea sunt menţionate în articolul 2(a) din Directiva 2013/40/EU
privitoare la atacuri împotriva reţelelor informatice:

(1) reprezentarea unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă potrivită pentru procesarea lor într-un sistem de informaţii, şi

(2) un program adecvat care, dacă este folosit, determină un sistem informatic să îndeplinească o anumită funcţie.

Capitolul 39

Infracţiuni ale debitorului (769/1990)

Secţiunea 1. Bancruta (61/2003)

Debitorul care:

(1) distruge bunuri din proprietatea sa,

(2) oferă sau donează bunuri proprietatea sa fără un motiv întemeiat,

(3) transferă bunuri proprietatea sa în străinătate pentru ca acestea să nu fie accesibile creditorilor, sau

(4) îşi măreşte pasivul fără a avea o bază în acest sens,

şi aceste fapte conduc la starea de insolvenţă a autorului sau agravează starea de insolvenţă deja existentă a acestuia, va fi condamnat pentru bancrută la pedeapsa cu amendă sau la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult doi ani.

Secţiunea 1(a). Bancruta în formă agravată (317/1994)

Dacă prin bancruta debitorului:

(1) sunt urmărite beneficii materiale semnificative,

(2) sunt produse prejudicii substanţiale creditorului, sau

(3) infracţiunea este comisă într-o modalitate deosebit de metodică,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, atunci autorul va fi condamnat pentru bancrută în formă agravată la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 2. Frauda comisă de debitor (769/1990)

(1) Debitorul care, cu scopul de a obţine beneficii materiale ilicite, pentru sine sau pentru altul, în cadrul falimentului, impunerii, ajustării datoriilor sau procedurilor de restructurare (610/1993)

(1) îşi ascunde proprietatea,

(2) declară o obligaţie ce este total sau parţial falsă sau se bazează pe o tranzacţie fictivă îşi raportează în fals răspunderile în tot sau în parte, ori bazându-le pe o tranzacţie fictivă,

(3) oferă informaţii false sau înşelătoare cu privire la o circumstanţă care are mare importanţă pentru creditori, sau

(4) omite să raporteze o obligaţie de plată,

va fi condamnat pentru fraudă la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult doi ani. (54/1993)

(2) Dacă debitorul rectifică informaţiile înşelătoare sau previne în alt mod producerea efectelor faptei sale asupra procedurilor derulate, înainte de a atesta în mod formal corectitudinea inventarului bunurilor sale corectitudinea bunurilor sale sau înainte ca informaţiile înşelătoare să producă efecte asupra procedurilor derulate, fapta nu va fi încadrată drept fraudă comisă de debitor.

Secţiunea 3. Frauda în formă agravată comisă de debitor (769/1990)

Dacă prin frauda debitorului:

(1) sunt urmărite beneficii materiale considerabile, sau

(2) debitorul atestă în faţa curţii cu privire la corectitudinea informaţiilor false sau înşelătoare,

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru fraudă în formă agravată comisă de debitor la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 4. Înşelăciunea comisă de debitor (769/1990)

Dacă debitorul, fără să urmărească obţinerea de beneficii materiale, săvârşeşte fapta menţionată în secţiunea 2 cu intenţie sau din neglijenţă, va fi condamnat pentru înşelăciune comisă de debitor la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an.

Secţiunea 5. Încălcarea obligaţiilor de către debitor (769/1990)

Dacă, atunci când este evaluată în ansamblul ei, fapta de fraudă comisă de debitor sau de înşelăciune comisă de debitor, acordându-se toată atenţia cuvenită importanţei pe care informaţiile false sau înşelătoare o au din punctul de vedere al creditorilor, precum şi celorlalte circumstanţe privitoare la faptă, se apreciază că fapta este de importanţă minoră, autorul va fi condamnat la plata unei amenzi pentru încălcarea de către debitor a obligaţiilor sale.

Secţiunea 6. Favorizarea creditorilor (61/2003)

Dacă un debitor, conştient fiind de faptul că nu îşi poate îndeplini obligaţiile, cu scopul de a favoriza un anume creditor, în detrimentul celorlalţi creditori:

(1) plăteşte o datorie înainte de scadenţă, în condiţiile în care o asemenea plată este neregulamentară,

(2) oferă, pentru acoperirea creanţei unui creditor, garanţii care nu au fost stabilite de către părţi sau pe care debitorul nu le-a promis la momentul la care a fost stabilită obligaţia, sau

(3) se foloseşte de mijloace neconvenţionale de plată pentru stingerea obligaţiilor, în condiţiile în care plata nu va fi considerată regulamentară, sau

(4) foloseşte aranjamente similare pentru a îmbunătăţi poziţia unui creditor,

el va fi condamnat pentru favorizarea creditorului la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult doi ani.

[Secţiunea 7 a fost abrogată; 515/2003]

Secţiunea 8. Definiţii (769/1990)

Dispoziţiile din prezentul capitol cu privire la procedurile de executare se aplică, când este cazul, şi acţiunilor întreprinse de o autoritate de executare, cu scopul de a asigura executarea.

Secţiunea 9. Dreptul de punere sub acuzare (769/1990)

(1) Procurorul nu poate declanşa acţiunea penală pentru infracţiunile de încălcare a obligaţiilor de către debitor şi de favorizare a creditorilor decât dacă persoana vătămată depune plângere în acest sens. (411/2011)

(2) Persoanele vătămate de infracţiunile de bancrută, bancrută în formă agravată sau favorizarea creditorului sunt creditorii cunoscuţi la momentul săvârşirii faptei de către debitor. Persoanele vătămate de infracţiunile de fraudă comisă de debitor, fraudă în formă agravată, comisă de debitor, înşelăciune comisă de debitor şi încălcarea obligaţiilor de către debitor sunt, în cazurile menţionate în secţiunea 2, subsecţiunea 1 (1)-(3), creditorii care participă la procedura de lichidare sau la procedurile de impunere sau, în cazul menţionat în secţiunea 2, subsecţiunea 1(4), creditorul care are dreptul de creanţă în cauză. (61/2003)

(3) Dacă bunurile aparţinând debitorului intrat în faliment au fost puse sub administrare, conform Codului insolvenţei, administratorul este cel care exercită dreptul părţilor vătămate de a fi audiate în cazuri ce privesc infracţiuni comise de către debitor. Cu toate acestea, fiecare din creditori are dreptul de a fi audiat personal, în nume propriu.

Capitolul 40

Infracţiuni de serviciu (604/2002)

Secţiunea 1. Luarea de mită (604/2002)

(1) Dacă un funcţionar public, pentru a-şi îndeplini sarcinile în exerciţiul funcţiunii, pentru sine sau pentru altul

(1) solicită cadouri sau beneficii ilicite sau are orice altă iniţiativă menită să conducă la primirea unor astfel de beneficii,

(2) acceptă cadouri sau alte beneficii care sunt menite să îl influenţeze în acţiunile sale, sau

(3) este de acord să primească cadourile sau alte beneficii menţionate în paragraful (2) sau acceptă ca acestea să îi fie promise,

va fi condamnat pentru luare de mită la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Funcţionarul public va fi condamnat pentru luare de mită şi dacă, pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, acceptă ca unei terţe persoane să îi fie oferit un cadou sau un alt beneficiu din cele menţionate în subsecţiunea 1(2) sau ca unei terţe persoane să îi fie promis un astfel de cadou sau beneficiu.

(3) De asemenea, funcţionarul public poate fi demis din funcţie dacă infracţiunea săvârşită demonstrează că acesta este, în mod evident, nepotrivit pentru îndeplinirea îndatoririlor care îi revin.

Secţiunea 2. Luarea de mită, în formă agravată (604/2002)

Dacă prin luarea de mită:

(1) funcţionarul public stipulează mita ca o condiţie pentru acţiunile sale sau are intenţia ca, datorită cadourilor sau beneficiilor, să acţioneze într-o manieră contrară îndatoririlor sale în avantajul sau în avantajul considerabil al părţii care a oferit mita sau al unei terţe persoane sau în detrimentul sau în detrimentul considerabil al altuia, sau

(2) cadoul sau beneficiul oferit are o valoare semnificativă,

şi atunci când este evaluată în ansamblul ei, se apreciază că fapta este în formă agravată, funcţionarul public va fi condamnat la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la patru ani şi, în plus, va fi demis din funcţie.

Secţiunea 3. Infracţiune asimilată luării de mită (604/2002)

Dacă un funcţionar public, pentru sine sau pentru altul,

(1) solicită cadouri sau alte beneficii ilicite sau în altă formă preia iniţiativa, cu scopul de a primi asemenea beneficii, sau

(2) acceptă un dar sau beneficii ilicite sau acceptă promisiunea unor astfel de beneficii,

astfel încât acţiunile sale conduc la scăderea încrederii în imparţialitatea acţiunilor autorităţilor, va fi condamnat, dacă fapta nu constituie luare de mită sau luare de mită în formă agravată, pentru infracţiune asimilată luării de mită, la pedeapsa cu amendă sau la maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 4. Luarea de mită de către un membru al Parlamentului (637/2011)

(1) Dacă un membru al Parlamentului, pentru sine sau pentru altul:

(1) solicită cadouri sau beneficii ilicite sau are orice altă iniţiativă menită să conducă la primirea unor astfel de beneficii, sau

(2) acceptă sau este de acord să accepte cadouri sau beneficii ilicite care nu reprezintă cadouri obişnuite sau acceptă promisiunea unor astfel de cadouri sau beneficii,

cu scopul de a-şi exercita mandatul de parlamentar într-o anume manieră sau pentru a îndeplini un anumit scop sau ca recompensă pentru o asemenea acţiune, astfel încât fapta sa conduce la scăderea încrederii în independenţa exercitării unui mandat parlamentar, va fi condamnat pentru luare de mită de către un membru al Parlamentului la pedeapsa cu amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Finanţarea campaniei electorale a unui candidat, care este conformă cu Legea finanţării campaniilor electorale, nu face obiectul infracţiunii de luare de mită de către un parlamentar, decât dacă se circumscrie subsecţiunii 1.

Secţiunea 4(a). Luarea de mită de către un membru al Parlamentului, în formă agravată (637/2011)

Dacă prin luarea de mită de către un membru al Parlamentului:

(1) parlamentarul condiţionează acţiunile sale de primirea de cadouri sau beneficii sau acţionează sau intenţionează să acţioneze în mandatul parlamentar în beneficiul mituitorului sau al unui terţ sau în detrimentul sau prejudiciul considerabil al altei persoane, sau

(2) valoarea cadoului sau a beneficiilor este considerabilă

şi luarea de mită de către un membru al Parlamentului este considerată în formă agravată când este evaluată în ansamblul ei, parlamentarul va fi condamnat pentru luare de mită de către un membru al Parlamentului, în formă agravată, la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 5. Divulgarea secretului profesional şi divulgarea secretului profesional din neglijenţă (604/2002)

(1) Dacă un funcţionar public, în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, în mod ilicit:

(1) divulgă un document sau o informaţie care sunt confidenţiale, conform Legii transparenţei activităţilor guvernamentale (621/1999) sau altei legi, sau

(2) foloseşte documentul sau informaţia precizate în paragraful (1) pentru a obţine un avantaj pentru sine sau în detrimentul altuia,

va fi condamnat pentru violarea secretului profesional la pedeapsa cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă. Funcţionarul public va fi demis din funcţie dacă fapta sa demonstrează că este în mod manifest incapabil să îşi îndeplinească atribuţiile.

(2) Dacă un funcţionar public săvârşeşte infracţiunea prevăzută în subsecţiunea 1 din neglijenţă şi fapta nu este una de importanţă minoră, având în vedere efectele ei nocive şi prejudiciabile, acesta va fi condamnat pentru violarea din neglijenţă a secretului profesional la amendă sau la maximum şase luni de închisoare.

[Secţiunea 6 a fost abrogată 625/1999]

Secţiunea 7. Abuzul în serviciu (604/2002)

(1) Dacă un funcţionar public, cu scopul de a obţine un beneficiu pentru sine sau pentru altul sau pentru a cauza o pagubă sau un prejudiciu unui terţ,

(1) încalcă atribuţiile sale oficiale fondate pe dispoziţii sau regulamente care trebuie respectate în funcţii oficiale, în pregătirea sau luarea deciziilor sau în exercitarea puterii publice în funcţiile sale oficiale, sau

(2) abuzează de poziţia sa în raport cu o persoană aflată în controlul sau imediata sa supraveghere,

va fi condamnat pentru abuz în serviciu la pedeapsa cu amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Funcţionarul public va fi pedepsit şi cu demiterea din funcţie, dacă fapta sa demonstrează că este în mod manifest incapabil să îşi îndeplinească atribuţiile.

Secţiunea 8. Abuzul în serviciu calificat (792/1989)

Dacă prin abuzul în serviciu:

(1) se urmăreşte un beneficiu, sau

(2) se încearcă provocarea unor daune sau prejudicii considerabile, sau

(3) infracţiunea este comisă într-o manieră premeditată sau lipsită de scrupule

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, funcţionarul public va fi condamnat pentru abuz în serviciu, în formă agravată, la închisoare de la patru luni la patru ani, fiind pedepsit totodată cu demiterea din funcţie.

Secţiunea 9. Încălcarea obligaţiilor oficiale (604/2002)

(1) Dacă un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, într-o manieră neintenţionată, care nu este menţionată în prezentul Capitol sau în Capitolul 11, secţiunea 9(a), îşi încalcă obligaţiile oficiale fondate pe dispoziţii sau regulamente care trebuie respectate în funcţiile oficiale şi fapta, privită în ansamblul ei, nu este minoră în raport cu efectele sale prejudiciabile şi cu celelalte circumstanţe aferente, va fi condamnat pentru încălcarea obligaţiilor oficiale la pedeapsa cu amendă sau cu maximum un an de închisoare. (990/2009)

(2) Funcţionarul public poate să fie pedepsit, de asemenea, cu demiterea din funcţie dacă se face vinovat de infracţiunea precizată în subsecţiunea 1 prin încălcarea continuă şi absolută a obligaţiilor sale de serviciu şi fapta indică faptul că este incapabil în mod manifest de a-şi îndeplini atribuţiile.

Secţiunea 10. Încălcarea din neglijenţă a obligaţiilor oficiale (604/2002)

Dacă un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îşi încalcă atribuţiile oficiale fondate pe dispoziţii sau regulamente care trebuie respectate în funcţiile oficiale, într-o manieră neglijentă, alta decât cea precizată în secţiunea 5, subsecţiunea 2 şi fapta, privită în ansamblul său, luând în considerare efectele dăunătoare şi prejudiciabile şi alte circumstanţe aferente, nu este considerată minoră, acesta va fi condamnat pentru încălcarea din neglijenţă a obligaţiilor oficiale la pedeapsa cu avertisment sau cu amendă.

Secţiunea 11. Definiţii (604/2002)

Pentru aplicarea prezentei legi:

(1) funcţionar public desemnează o persoană care are o poziţie publică sau o poziţie comparabilă în cadrul unei autorităţi publice, unei municipalităţi, unei asociaţii de municipalităţi sau unui organ cooperativ supus legii publice al unei municipalităţi, unui parlament, unei companii cu capital de stat, unei biserici evanghelice luterane sau unei biserici ortodoxe, unei parohii sau unei asociaţii de parohii, în provincia Aland, Banca Finlandei, Institutul asigurărilor sociale, Institutul pentru medicina muncii, o instituţie municipală de pensii, Centrul municipal pentru asigurări sau un oficiu municipal pentru ocuparea forţei de muncă;

(2) persoană aleasă într-o funcţie publică desemnează un membru al consiliului municipal sau orice alt membru al unui organ reprezentativ ales public, menţionat în paragraful (1), precum Guvernul, consiliul executiv municipal, consiliul, consiliul director, comitetul, comisia sau consiliul consultativ sau orice alt funcţionar ales dintr-o instituţie sau dintr-un organ public,

(3) angajat al unei corporaţii publice se referă la o persoană care a încheiat un contract de muncă cu o instituţie sau cu un organ public menţionate în paragraful (1) sau cu o universitate, (562/2009)

(4) funcţionar public străin desemnează o persoană care a fost numită sau aleasă într-o funcţie administrativă sau judiciară sau într-o poziţie dintr-un organ sau instanţă dintr-un stat străin sau dintr-o organizaţie internaţională publică sau care îndeplineşte o funcţie publică în numele unui organ sau unei instanţe dintr-un stat străin, sau în numele unei organizaţii internaţionale publice,

(5) persoană care exercită autoritatea publică desemnează:

(a) o persoană ale cărei atribuţii, fondate pe o lege sau un decret, presupun emiterea de ordine care obligă terţi sau care decid asupra interesului, drepturilor sau obligaţiilor altora sau care, în baza unui decret sau a unei legi, intervine în fapt cu privire la beneficiile sau drepturile altora, şi

(b) o persoană care, în baza unei legi sau a unui decret ori în baza unui mandat din partea unei autorităţi, fondat pe dispoziţiile unei legi sau unui decret, participă la pregătirea unei decizii menţionate în paragraful (a) prin prezentarea unui proiect decizional sau a unei propuneri decizionale, prin pregătirea unui raport sau a unui plan, prin eşantionare, efectuarea unei inspecţii sau printr-o manieră similară,

(6) membru al unui parlament străin desemnează o persoană care este membră în parlamentul unui stat străin sau în Adunarea parlamentară internaţională.

Secţiunea 12. Dispoziţii privitoare la domeniul de aplicare (604/2002)

(1) Dispoziţiile prezentului capitol privitoare la funcţionarii publici se aplică şi persoanelor însărcinate cu supravegherea unei funcţii publice elective şi persoanelor care exercită autoritatea publică.

(2) Secţiunile 1, 2, 3, 5 şi 14 din prezentul Capitol, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la demitere, se aplică şi angajaţilor unei persoane juridice publice.

(3) Secţiunile 1, 2, 3 şi 14 din prezentul Capitol, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la demitere, se aplică şi funcţionarilor publici străini. Mai mult, secţiunile 5 şi 7-10 din prezentul capitol, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la demitere, se aplică şi funcţionarilor publici străini care îşi exercită activitatea pe teritoriul Finlandei în baza unui acord internaţional sau în baza altei obligaţii internaţionale privitoare la inspecţie, supraveghere, urmărire, menţinerea ordinii publice şi securităţii, prevenţia criminalităţii şi activităţi de investigare penală sau care exercită pe teritoriul Finlandei activităţi de investigare penală sau alte funcţii oficiale, în baza unei cereri de asistenţă legală emise sau acceptate de o autoritate finlandeză în baza Legii pentru asistenţa legală reciprocă în materie penală. (302/2014)

(4) Secţiunile 4, 4(a) şi 14 din prezentul Capitol se aplică şi membrilor unui parlament străin. (637/2011)

(5) Se aplică legislaţie separată în anumite cazuri în care există dispoziţii privitoare la răspunderea penală a funcţionarilor publici.

Secţiunea 13. Infracţiuni comise de militari în exerciţiul funcţiunii (604/2002)

Infracţiunile precizate în Capitolul 45 care au fost săvârşite de funcţionari publici supuşi dispoziţiilor penale militare sunt infracţiuni de serviciu.

Secţiunea 13(a). Trimitere la alte dispoziţii (990/2009)

Capitolul 11, secţiunea 9(a) cuprinde dispoziţii cu privire la pedeapsa pentru tortură.

Secţiunea 14. Confiscarea (637/2011)

Cadourile sau beneficiile menţionate mai sus în secţiunile 1-4 şi 4(a) sau contravaloarea acestora în bani vor fi confiscate de către stat de la autor sau de la persoana în favoarea căreia autorul a acţionat. Dispoziţiile Capitolului 10 se aplică şi confiscării altor proprietăţi.

Capitolul 41

Infracţiuni la regimul armelor (531/2007)

Secţiunea 1. Infracţiunea la regimul armelor de foc (766/2015)

(1) Persoana care, cu nerespectarea Legii armelor de foc (1/1998),

(1) transferă sau importă în Finlanda, transferă în afara Finlandei, exportă, transportă în tranzit sau produce în scopuri de comerţ sau pentru vânzare, obţine, posedă sau oferă arme de foc, componente ale armelor de foc, cartuşe sau muniţie foarte periculoasă, rachete sau sisteme de lansatoare de rachete, spray-uri cu gaz sau arme cu aer comprimat eficiente,

(2) repară o armă de foc sau o componentă a unei arme de foc, o rachetă sau un sistem de lansatoare de rachete, un spray cu gaz sau o armă cu aer comprimat eficientă sau alterează o armă de foc sau o parte din aceasta în scopuri comerciale,

(3) împrumută o armă de foc sau o parte dintr-o armă de foc, o rachetă sau un sistem de lansatoare de rachete, un spray cu gaz sau o armă cu aer comprimat eficientă unei persoane care nu are dreptul de a le deţine,

(4) neglijează parţial sau total obligaţia menţionată în secţiunea 25, subsecţiunea 1 din Legea armelor de foc, ca un antreprenor din domeniul armelor de foc să ţină un registru,

(5) neglijează obligaţia menţionată în secţiunea 110, subsecţiunea 1 din Legea armelor de foc, de a prezenta pentru examinare armamentul şi cartuşele fabricate, reparate, transportate sau importate în Finlanda în vederea vânzării,

(6) neglijează obligaţia precizată în secţiunea 112(a) din Legea armelor de foc, de a prezenta departamentului de poliţie o armă care a fost scoasă permanent din funcţiune sau o parte dintr-o armă de foc care a fost scoasă din uz permanent şi care au fost transferate sau aduse în Finlanda,

(7) neglijează obligaţia prevăzută în secţiunea 110(b) din Legea armelor de foc, de a face o adnotare pe ambalaj de import, de îmbunătăţiri sau de manufacturare sau de a livra către Comitetul Poliţiei Naţionale arma pentru a face o asemenea adnotare, sau

(8) utilizează în nota aplicată pe produs date false privind producătorul, îmbunătăţirile, importul sau ambalarea produsului, sau recurge la deteriorarea notei respective sau a seriei sau numărului de identificare.

va fi condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune la regimul armelor de foc.

(2) De asemenea, o persoană care, prin nerespectarea articolelor 4 şi 9 din Regulamentul (EU) 258/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind punerea în aplicare a Articolului 10 din Protocolul Naţiunilor Unite împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) şi prin care sunt stabilite măsuri privind eliberarea autorizaţiilor pentru exportul, importul şi tranzitul armelor de foc, pieselor şi componentelor acestora, şi a muniţiei, exportă arme de foc, piese sau componente esenţiale ale acestora, în maniera prevăzută în articolul 2 din Regulamentul sus-menţionat, va fi condamnată pentru infracţiune la regimul armelor de foc.

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) Deţinerea unei arme de foc, a unei componente a acesteia, a cartuşelor, a muniţiei foarte periculoase, a unei rachete sau a unui sistem de lansatoare de rachete, a unui spray cu gaz sau a unei arme cu aer comprimat eficiente precizate în subsecţiunea 1(1) nu constituie infracţiune la regimul armelor de foc dacă posesorul unui astfel de obiect raportează din proprie iniţiativă fapta şi predă obiectul poliţiei.

Secţiunea 2. Infracţiune la regimul armelor de foc, în formă agravată

(1) Dacă prin infracţiunea privitoare la o armă de foc,

(1) obiectul acesteia reprezintă o armă de foc deosebit de periculoasă sau un număr foarte mare de arme de foc, arme cu aer comprimat sau componente ale acestora,

(2) se urmăreşte obţinerea unui beneficiu economic considerabil, sau

(3) infracţiunea este săvârşită într-o manieră deosebit de metodică

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru infracţiune la regimul armelor de foc, în formă calificată.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Infracţiune minoră la regimul armelor de foc

În cazul în care, atunci când este evaluată în ansamblul său, se apreciază că infracţiunea la regimul armelor este de importanţă minoră, având în vedere natura şi cuantumul obiectului infracţiunii şi alte circumstanţe aferente faptei, autorul va fi pedepsit cu amendă pentru infracţiune minoră la regimul armelor de foc.

Secţiunea 4. Încălcarea normelor privitoare la obiecte periculoase

(1) Persoana care, prin încălcarea secţiunii 9 din Legea ordinii publice, importă, produce sau ţine spre vânzare obiecte periculoase va fi condamnată pentru încălcarea normelor privitoare la obiecte periculoase la pedeapsa cu amendă sau la maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 5. Deţinerea unui obiect periculos

Persoana care, prin încălcarea secţiunii 10 din Legea ordinii publice, are în posesia sa, într-un spaţiu public, un obiect sau o substanţă care are potenţialul de a răni altă persoană sau un obiect care are aparenţa unei arme de foc sau a unui obiect explozibil, va fi condamnată pentru deţinerea unui obiect periculos la pedeapsa cu amendă sau la maximum şase luni de închisoare

Secţiunea 6. Deţinerea unui obiect sau a unei substanţe potrivite pentru rănirea altei persoane

Persoana care, cu încălcarea secţiunii 10 a Legii ordinii publice, păstrează în posesia sa, într-un loc public, un obiect sau o substanţă potrivită pentru rănirea altei persoane sau un obiect care seamănă în mod înşelător cu o armă de foc sau cu un obiect exploziv, va fi condamnată pentru posesia unui obiect sau a unei substanţe potrivite pentru rănirea altei persoane la amendă sau la închisoare de cel mult şase luni.

Secţiunea 7. Oferirea unui obiect periculos unui minor

Persoana care, prin încălcarea secţiunii 11 din Legea ordinii publice, vinde sau oferă permanent unei persoane cu vârsta mai mică de optsprezece ani o armă cu aer comprimat, o armă cu recul pe arc sau un harpon, va fi condamnată pentru oferirea unui obiect periculos unui minor la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult şase luni.

Secţiunea 7(a). Infracţiunea privind poligonul de tragere (766/2015)

Persoana care, prin încălcarea Legii privitoare la poligonul de tragere (763/2015),

(1) înfiinţează sau menţine un poligon de tragere fără autorizaţia prevăzută în secţiunea 4, subsecţiunea 1 din respectiva lege, sau

(2) înfiinţează sau menţine un mic poligon de tragere fără să furnizeze notificarea privind acest poligon, prevăzută în secţiunea 4, subsecţiunea 2 din respectiva lege,

va fi condamnată pentru infracţiunea privind poligonul de tragere la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult şase luni.

Secţiunea 8. Taxa penală sumară (755/2010)

Legea taxei penale sumare (756/2010) cuprinde dispoziţii privind utilizarea taxei penale sumare ca sancţiune pentru fapta de gravitate redusă constând în deţinerea unui obiect sau unei substanţe care au potenţialul de a răni alte persoane, la care face referire secţiunea 6 şi pentru fapta de gravitate redusă constând în oferirea unui obiect periculos unui minor, la care face referire secţiunea 7.

[Capitolul 42 a fost abrogat; 48/1928, 271/1939, 769/1990, 563/1998 şi 531/2000]

[Capitolul 43 a fost abrogat; 492/1965, 491/1968, 91/1971 şi 563/1998, 875/2001 şi 641/2009]

Capitolul 44

Infracţiuni privitoare la sănătate şi securitate (400/2002)

Secţiunea 1. Infracţiuni contra sănătăţii (603/2013)

(1) Persoana care, cu intenţie sau prin neglijenţă gravă, prin încălcarea dispoziţiilor din:

(1) Legea produselor fitosanitare (1563/2011) şi Regulamentul (CE)
nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului, denumit în continuare Regulamentul produselor fitosanitare,

(2) Legea protecţiei consumatorului (920/2011),

(3) Legea chimicalelor (599/2013), Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE)
nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE,
93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, denumit în continuare Regulamentul REACH sau Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, denumit în continuare Regulamentul CLP sau Regulamentul (UE) al Parlamentului şi al Consiliului nr. 528 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, denumit în continuare Regulamentul Biocide,

(4) Legea produselor cosmetice 9492/2013 sau Regulamentul (CE)
nr. 1223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind produsele cosmetice,

(5) Legea protecţiei sănătăţii (763/1994),

(6) Legea alimentelor (23/2006), sau

(7) Legea privind siguranţa în manipularea produselor chimice periculoase şi explozibililor (390/2005)

sau prin încălcarea unei dispoziţii sau a unui ordin general sau individual emis pentru producţie de bază, manipulează, importă sau îşi manifestă intenţia de a importa, a ţine în posesia sa, stochează, transportă, ţine spre vânzare, transmite sau dă bunuri, substanţe, produse sau obiecte, astfel încât fapta are potenţialul de a pune în pericol viaţa sau sănătatea altuia, va fi condamnată pentru infracţiune împotriva sănătăţii la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult şase luni, cu excepţia cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă pentru aceeaşi infracţiune.

(2) Cu excepţia situaţiei în care legea prevede o pedeapsă mai severă pentru infracţiune, persoana care, în mod intenţionat sau prin neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii privind siguranţa produselor sau prin încălcarea unei dispoziţii date în baza acesteia sau a unui ordin individual sau general, ţine spre vânzare sau pentru propria activitate comercială procură un serviciu unui client, astfel încât fapta are potenţialul de a pune în pericol viaţa sau sănătatea altuia, va fi condamnată pentru infracţiune privind sănătatea.

Secţiunea 2. Încălcarea protecţiei sănătăţii (400/2002)

Persoana care, cu intenţie sau prin neglijenţă gravă,

(1) prin încălcarea Legii protecţiei sănătăţii sau prin încălcarea unei dispoziţii date în baza acesteia, omite să trimită o notificare legală sau încalcă o dispoziţie emisă de o autoritate sau un ordin individual sau general, ori

(2) prin încălcarea Legii bolilor contagioase (583/1986) sau prin încălcarea unei dispoziţii date în baza acesteia, nu se conformează cu un ordin general sau individual pentru prevenţia răspândirii unei boli contagioase care pune în pericol populaţia,

va fi condamnată pentru încălcarea protecţiei sănătăţii la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult trei luni, cu excepţia cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă.

Secţiunea 3. Exercitarea fără drept a profesiei medicale (400/2002)

(1) Persoana care exercită profesia medicală fără drept, după cum este prevăzut în Legea personalului de îngrijiri medicale (559/1994), va fi condamnată pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult şase luni.

(2) De asemenea, persoana care, fără a avea autorizaţie, conform Legii medicinei (395/1987) exercită acte de comerţ en-gros, operează în cadrul unei farmacii sau care, fără a avea autorizaţie, conform Legii serviciilor medicale private (152/1990) conduce o unitate care furnizează servicii medicale, va fi condamnată pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale.

Secţiunea 4. Exercitarea fără drept a medicinei veterinare (400/2002)

Persoana care profesează în mod ilicit în domeniul medicinei veterinare va fi condamnată pentru exercitarea fără drept a medicinei veterinare la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult trei luni.

Secţiunea 4(a). Infracţiunea privind medicamentele (400/2002)

(1) Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii medicamentelor sau a unor dispoziţii emise în baza articolelor 100a sau 235 din Tratatul CEE privitor la supravegherea medicamentelor sau prin încălcarea unui ordin general sau individual,

(1) produce, importă, păstrează, ţine spre vânzare sau oferă medicamente prevăzute în Legea medicinei,

(2) omite să trimită notificare, neglijează obligaţia de a oferi informaţii sau obligaţia de ţine un registru privitor la medicamentele prevăzute în Legea medicinei, ori

(3) încalcă o interdicţie privitoare la un medicament, emisă de o autoritate de supraveghere finlandeză sau de către Comisia Comunităţilor Europene ori Consiliul Uniunii Europene şi care este prevăzută în Legea medicamentelor,

va fi condamnată pentru infracţiunea privind medicamentele la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an, cu excepţia cazului în care legea prevede o pedeapsă mai severă.

(2) Dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă pentru infracţiune, persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii medicinei veterinare (387/2014) sau a unei dispoziţii adoptate în baza acesteia,

(1) utilizează medicamente, substanţe medicamentoase sau alte substanţe folosite în tratamentul animalelor ori instrumente sau consumabile folosite în medicina veterinară,

(2) încalcă un ordin, o interdicţie sau un ordin de sechestru emise de o autoritate,

(3) îşi încalcă obligaţiile privitoare la identificare, reperare sau perioade de siguranţă, sau

(4) nu îşi îndeplineşte obligaţia de a furniza informaţii,

va fi condamnată pentru infracţiuni privitoare la medicamente. (389/2014)

Secţiunea 5(a). Încălcarea interdicţiei de comercializare a substanţelor psihoactive (1128/2014)

Persoana care, prin nerespectarea dispoziţiilor Legii narcoticelor, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, produce, importă, păstrează, ţine spre vânzare sau oferă substanţe psihoactive interzise în comerţul cu amănuntul va fi condamnată pentru nerespectarea interzicerii substanţelor psihoactive în comerţul cu amănuntul la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an, dacă nu se prevede în lege o pedeapsă mai severă.

Secţiunea 6. Infracţiunea de dopaj (400/2002)

(1) Persoana care, în mod ilicit,

(1) prepară sau încearcă să prepare o substanţă dopantă,

(2) importă sau încearcă să importe o substanţă dopantă, ori

(3) vinde, oferă, dă altuia sau diseminează în alt mod ori încearcă să disemineze substanţe dopante,

va fi condamnată pentru infracţiunea de dopaj la pedeapsa cu amendă sau la maximum doi ani de închisoare, dacă în cuprinsul legii nu este prevăzută o pedeapsă mai gravă pentru faptă.

(2) Persoana care ţine în posesia sa o substanţă dopantă cu intenţia probabilă de a o distribui în mod ilicit va fi condamnată pentru infracţiunea de dopaj.

Secţiunea 7. Infracţiunea de dopaj, în formă agravată (400/2002)

Dacă prin infracţiunea de dopaj,

(1) fapta presupune o cantitate foarte mare de substanţe dopante,

(2) se urmăreşte obţinerea unui beneficiu material considerabil,

(3) fapta este săvârşită ca parte din activitatea unui grup infracţional organizat, prevăzut în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2 şi care a fost organizat în mod special pentru comiterea pe scară largă a infracţiunii de dopaj, ori (564/2015)

(4) substanţa dopată este dată unui minor

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru infracţiune de dopaj.

Secţiunea 8. Infracţiunea minoră de dopaj (400/2002)

În cazul în care, atunci când este evaluată în ansamblul său, se apreciază că infracţiunea de dopaj este minoră, având în vedere cantitatea de substanţe dopante şi alte circumstanţe aferente faptei, autorul va fi condamnat la plata unei amenzi pentru infracţiune minoră de dopaj.

Secţiunea 9. Infracţiunea privitoare la tehnologia genetică (848/2004)

Persoana care, prin nerespectarea Legii tehnologiei genetice sau a unei dispoziţii emise în baza acesteia sau a unui ordin general sau individual, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) foloseşte într-un spaţiu închis sau răspândeşte în mod intenţionat în mediu organisme modificate prin tehnologie genetică,

(2) ia în folosinţă un spaţiu destinat pentru utilizarea organismelor modificate prin tehnologie genetică,

(3) nu îndeplineşte obligaţiile consacrate ale antreprenorului de a face o evaluare a riscurilor, de a avea grijă, de a conştientiza, de a actualiza documente, de a ţine registre, de a supraveghea, sau

(4) nu îşi îndeplineşte obligaţia de a întocmi un raport sau o cerere pentru a folosi organisme modificate prin tehnologie genetică, de a înainta o cerere pentru răspândirea internaţională a organismelor modificate prin tehnologie genetică în mediul înconjurător, de a raporta rezultatele, de a notifica noi informaţii ori accidente sau situaţii periculoase,

astfel încât fapta are potenţialul de a pune în pericol viaţa sau sănătatea altei persoane, va fi condamnată pentru infracţiune privitoare la tehnologia genetică la pedeapsa cu amendă sau la închisoare pentru cel mult un an, numai dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă pentru infracţiune.

Secţiunea 10. Infracţiunea privind utilizarea energiei nucleare (400/2002)

(1) Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii energiei nucleare sau a unei prevederi sau a unui ordin general sau individual emise în baza sa,

(1) foloseşte energie nucleară fără autorizaţie sau nu îndeplineşte condiţiile permisului emis pentru utilizarea energiei nucleare,

(2) nu se conformează prevederilor unui ordin general sau individual privitoare la siguranţa folosirii energiei nucleare, la obligaţiile de a arunca deşeurile nucleare, la aranjamentele de siguranţă şi profilaxie sau la aranjamentele serviciilor de salvare care nu sunt de competenţa autorităţilor,

(3) ca o persoană care are îndatorirea de a arunca deşeurile, nu îşi îndeplineşte atribuţiile de a se pregăti pentru costurile eliminării deşeurilor nucleare sau înfiinţează o centrală nucleară înainte ca autoritatea competentă să determine dacă această îndatorire a fost îndeplinită ori nu raportează activitatea pentru care există o obligaţie de raportare,

(4) înfiinţează o centrală nucleară sau, fără a începe construcţia centralei nucleare, începe să folosească energie nucleară înainte ca autoritatea competentă să determine, când este cazul, dacă au fost îndeplinite condiţiile de siguranţă, dacă au fost luate măsurile de siguranţă, dacă măsurile de siguranţă şi pregătire sunt suficiente, dacă au fost luate măsurile pentru supravegherea necesară pentru prevenirea diseminării armelor nucleare şi dacă a fost stabilită, conform legii, răspunderea pentru daunele provocate de un accident nuclear survenit ca urmare a activităţii desfăşurate,

(5) dintr-un motiv diferit de cele care impun luarea de măsuri de siguranţă, previne sau împiedică funcţionarea unui dispozitiv instalat pentru a supraveghea folosirea energiei nucleare, ori

(6) nu îşi îndeplineşte obligaţia de a furniza rapoarte sau alte informaţii necesare ori notificări, în conformitate cu normele în vigoare sau nu ţine registre privitoare la materiale sau la folosirea lor conform legii,

va fi condamnată pentru infracţiunea privind utilizarea energiei nucleare la pedeapsa amenzii sau la închisoare pentru cel mult un an, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

(2) De asemenea, dacă o persoană, cu intenţie sau din neglijenţă, îşi neglijează îndatorirea de a avea asigurare sau de a furniza siguranţă financiară, conform Legii răspunderii nucleare (484/1872), va fi condamnată pentru infracţiunea privind utilizarea energiei nucleare.

Secţiunea 11. Infracţiunea privitoare la explozibili (181/2015)

(1) Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii privind siguranţa manipulării chimicalelor periculoase şi a explozivilor sau a unei dispoziţii, interdicţii sau a unui ordin date în baza acesteia sau fără autorizaţia sau notificarea cerute de lege sau prin încălcarea condiţiilor, restricţiilor sau a interdicţiilor impuse prin decizia din autorizaţie sau notificate,

(1) face acte de manipulare industrială şi depozitare a chimicalelor periculoase ori transportă chimicale periculoase,

(2) produce, importă, foloseşte, transportă, pune pe piaţă, oferă, ţine în propria posesie, depozitează, păstrează sau aruncă un explozibil,

va fi condamnată pentru infracţiunea privitoare la explozibili la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult doi ani, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

(2) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, cu nerespectarea Legii precizate în subsecţiunea 1 sau a altei prevederi emise în baza acesteia, importă, foloseşte, oferă, pune pe piaţă, instalează sau întreţine echipamente sau sisteme de protecţie pentru a fi folosite în spaţii expuse pericolului de explozie sau orice alt produs prevăzut în Capitolul 5 din Legea menţionată în subsecţiunea 1, astfel încât actul are potenţialul de a pune în pericol viaţa, sănătatea sau bunurile altuia, va fi condamnată pentru infracţiunea privitoare la explozibili.

(3) Posesia unui explozibil, cu încălcarea Legii menţionate în subsecţiunea 1 cu privire la siguranţa şi manipularea chimicalelor periculoase şi a explozivilor, ori a unei prevederi, interdicţii sau a unui ordin emise în baza acesteia nu constituie infracţiunea privitoare la explozibili, dacă persoana care are în posesie asemenea explozibili raportează fapta poliţiei şi predă substanţele din proprie iniţiativă.

Secţiunea 12. Manipularea neglijentă (392/1005)

Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă, cu nerespectarea legii sau a prevederilor emise în baza acesteia sau prin alte mijloace foloseşte, manipulează sau depozitează într-o manieră neglijentă,

(1) o armă de foc sau explozibili,

(2) chimicale sau substanţe corespondente care reprezintă un pericol pentru sănătate sau mediu ori care sunt combustibile sau explozibile sau echipamente sau sisteme de protecţie menite să fie folosite în incintă şi care prezintă pericol de explozie sau alte produse menţionate în Capitolul 5 din Legea privind siguranţa manipulării chimicalelor periculoase şi a explozivilor, sau

(3) o substanţă radioactivă sau un dispozitiv radiativ,

astfel încât fapta este susceptibilă să pună în pericol viaţa sau sănătatea altuia ori să pericliteze bunurile altuia, va fi condamnată pentru manipulare neglijentă la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult şase luni, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

Secţiunea 12(a). Posesia materialelor radioactive (724/2008)

(1) Persoana care are în posesie materiale radioactive fără a avea intenţia de le folosi, îndeplinind criteriile prevăzute în secţiunea 16, subsecţiunea 2 din Legea radiaţiilor privitoare la autorizaţia de siguranţă, va fi condamnată pentru posesia materialelor radioactive la pedeapsa cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 13. Transportul substanţelor periculoase (400/2002)

Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, cu nerespectarea Legii privind transportul substanţelor periculoase (719/1994) sau a unei prevederi sau a unui ordin general sau individual emise în baza acesteia trimite, expediază ca transport de marfă, expediază naval, transportă, conduce, încarcă, depune la bord, descarcă, manipulează, păstrează sau depozitează temporar substanţe periculoase, astfel încât fapta este susceptibilă să pună în pericol viaţa, sănătatea sau proprietatea altuia, va fi condamnată pentru infracţiunea de transportare a substanţelor periculoase la pedeapsa cu amendă sau la maximum doi ani de închisoare, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

Secţiunea 14. Infracţiunea privind semnalizarea pericolului (400/2002)

(1) Persoana care

(1) execută muncă de construcţii, de mutare a pământului sau construcţii de canale de apă,

(2) construieşte un drum, o şină sau un pasaj de trecere a apei sau are în răspunderea sa întreţinerea unei străzi sau a unui pasaj de trafic, sau

(3) are răspunderea unei fântâni, a unui puţ, a unei gropi sau a unei găuri în gheaţă într-un loc folosit pentru traficul general,

şi care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a semnaliza pericolul pentru viaţă sau sănătate ori de a afişa un avertisment, va fi condamnată pentru infracţiunea privind semnalizarea pericolului la pedeapsa cu amendă sau la închisoare pentru cel mult trei luni.

(2) De asemenea, persoana care, în mod ilicit, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, îndepărtează avertismentul menţionat în subsecţiunea 1 referitor la pericolul pentru viaţă şi sănătate va fi condamnată pentru infracţiunea privind semnalizarea pericolului.

Secţiunea 15. Nesupravegherea animalelor (400/2002)

(1) Persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a păzi animalul, periculos pentru oameni, pentru care este responsabilă, va fi condamnată pentru nesupravegherea animalelor la pedeapsa cu amendă.

(2) Instanţa poate dispune ca animalul să fie sacrificat dacă acest act este justificat de periculozitatea animalului. Dispoziţia este executorie, cu excepţia cazului în care instanţa care emite ordinul sau instanţa de apel hotărăsc altfel.

Secţiunea 16. Definiţii (400/2002)

(1) În prezenta lege, substanţe de dopaj constituie:

(1) steroizi sintetici anabolici şi derivatele lor,

(2) testosteron şi derivatele sale,

(3) hormoni de creştere, şi

(4) substanţe chimice care cresc producţia de testosteron, derivatele sale sau hormonii de creştere din corpul uman.

(2) Pot fi emise dispoziţii ulterioare privitoare la substanţe care constituie substanţe de dopaj prevăzute în subsecţiunea 1 prin hotărâre de guvern.

(3) În prezenta lege, o substanţă psihoactivă interzisă în comerţ constituie o substanţă psihoactivă interzisă în comerţ după cum este prevăzut în Legea narcoticelor. 91121/2014)

Secţiunea 17. Răspunderea penală a persoanei juridice (1073/2010)

Prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice se aplică şi infracţiunii privitoare la utilizarea energiei nucleare, infracţiunii privitoare la explozibili şi manipulării neglijente.

Capitolul 45

Infracţiuni militare (559/2000)

Infracţiuni de serviciu

Secţiunea 1. Infracţiunea de serviciu (559/2000)

(1) Soldatul care încalcă sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle care fac parte din serviciul său sau nu respectă un ordin referitor la serviciu sau la ordinul militar, când acestea sunt emise cu respectarea regulamentelor sau prin alte metode, va fi condamnat, cu excepţia situaţiei în care fapta se pedepseşte în mod specific, conform capitolului 11, secţiunea 9(a), capitolului 40, secţiunile 1-3 sau secţiunea 5 ori prezentului Capitol, pentru infracţiunea de serviciu la o sancţiune disciplinară sau la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult un an. (990/2009)

(2) De asemenea, soldatul

(1) care este în exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa alcoolului sau a altei substanţe intoxicante, astfel încât abilitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile este scăzută, ori

(2) care, cu scopul de a se elibera din serviciu, de a obţine o permisie sau altă scutire din serviciu, se răneşte, îşi compromite sănătatea sau intenţionează să o facă ori prezintă informaţii false,

va fi condamnat pentru infracţiunea de serviciu.

Secţiunea 2. Infracţiunea de serviciu, în formă agravată (559/2000)

Dacă prin infracţiunea de serviciu,

(1) se urmăreşte un beneficiu considerabil,

(2) există intenţia de a cauza prejudicii considerabile sau deosebit de grave, ori

(3) fapta a fost săvârşită în exercitarea unei poziţii de răspundere considerabilă,

şi se consideră că fapta este în formă agravată, atunci când este evaluată în ansamblul ei autorul va fi condamnat pentru infracţiune de serviciu în formă agravată la pedeapsa cu maximum patru ani de închisoare.

Secţiunea 3. Infracţiunea minoră de serviciu (559/2000)

Dacă infracţiunea de serviciu, având în vedere natura îndatoririlor sau alte circumstanţe, este minoră când este privită în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru infracţiunea minoră de serviciu cu sancţiune disciplinară.

Secţiunea 4. Infracţiunea de serviciu din neglijenţă (559/2000)

Dacă infracţiunea de serviciu prevăzută în secţiunea 1, subsecţiunea 1 a fost comisă din neglijenţă, autorul va fi condamnat pentru infracţiunea de serviciu din neglijenţă la pedeapsa cu maximum trei luni de închisoare sau va fi sancţionat disciplinar.

Infracţiuni de strajă

Secţiunea 5. Încălcarea de consemn (559/2000)

Soldatul care efectuează serviciul de pază sau de santinelă de zi şi îşi părăseşte postul sau atribuţiile fără permisiune sau soldatul care nu ajunge la timp pentru respectivele îndatoriri sau care în alt mod nu respectă ordinele impuse pe parcursul serviciului de pază sau de santinelă, va fi condamnat pentru încălcarea de consemn la sancţiunea disciplinară sau la pedeapsa cu maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 6. Încălcarea de consemn, în formă agravată (559/2000)

Dacă prin infracţiunea de strajă se cauzează prejudicii considerabile sau deosebit de grave şi dacă se apreciază că infracţiunea este în formă agravată atunci când este evaluată în ansamblul ei, autorul va fi condamnat pentru încălcarea de consemn, în formă agravată, la pedeapsa cu închisoarea de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 7. Încălcarea de consemn minoră (559/2000)

Dacă infracţiunea de strajă, luând în considerare natura îndatoririlor de strajă sau santinelă sau alte circumstanţe aferente faptei, este considerată minoră când este evaluată în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru încălcarea de consemn minoră la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult şase luni sau la sancţiune disciplinară.

Secţiunea 8. Încălcarea de consemn comisă din neglijenţă (559/2000)

Dacă infracţiunea de strajă a fost săvârşită din neglijenţă, autorul va fi condamnat pentru încălcare de consemn din neglijenţă la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult trei luni sau cu sancţiune disciplinară.

Infracţiuni de absenţă

Secţiunea 9. Absenţa nejustificată (559/2000)

Soldatul care este absent fără permisie din unitatea sau locul în care serveşte sau care nu ajunge la timpul stabilit, va fi condamnat pentru absenţă nejustificată la pedeapsa cu maximum trei luni de închisoare sau cu sancţiune disciplinară.

Secţiunea 10. Dezertarea (559/2000)

Soldatul care a fost absent fără permisie, după cum este menţionat în secţiunea 9, pentru cel puţin cinci zile, astfel încât absenţa sa a cauzat sau ar fi putut cauza o întrerupere importantă în antrenamentul soldatului sau o daună esenţială serviciului, va fi condamnat pentru dezertare la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult un an sau la sancţiune disciplinară.

Infracţiuni de insubordonare

Secţiunea 11. Lovirea sau insulta adusă superiorului (559/2000)

Soldatul care foloseşte violenţa sau ameninţarea cu violenţa în refuzul său de a executa un ordin impus de un ofiţer superior de serviciu sau de strajă, santinelă, în patrulă sau în serviciu poliţienesc sau care, în maniera menţionată, forţează sau încearcă să forţeze pe cineva să facă sau să nu facă ceva ori care în alt mod foloseşte violenţa împotriva unei asemenea persoane când aceasta este în exercitarea atribuţiilor de serviciu, va fi condamnat pentru lovirea sau insulta adusă superiorului la pedeapsa cu maximum doi ani de închisoare sau la sancţiune disciplinară.

Secţiunea 12. Lovirea sau insulta adusă superiorului, în formă agravată (559/2000)

Dacă, în lovirea sau insultarea superiorului,

(1) este folosită o armă de foc, o armă ascuţită sau un instrument letal comparabil, sau

(2) infracţiunea este comisă în complicitate cu un alt soldat,

şi lovirea sau insulta superiorului este considerată agravată când este privită în ansamblul ei, autorul va fi condamnat pentru lovirea sau insulta adusă superiorului, în formă agravată, la pedeapsa cu închisoare între patru luni şi patru ani.

Secţiunea 13. Obstrucţionarea unui ofiţer superior (559/2000)

Soldatul care, fără a folosi sau a ameninţa cu violenţa, opreşte sau încearcă să oprească în mod ilicit un ofiţer superior de serviciu sau de strajă, santinelă, în patrulă sau în serviciu poliţienesc să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu sau îl împiedică pe acesta, va fi condamnat pentru obstrucţionarea unui ofiţer superior la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult trei luni sau la sancţiune disciplinară.

Secţiunea 14. Insubordonarea (559/2000)

(1) Soldatul care refuză să execute ordinele impuse de către un ofiţer superior de serviciu sau de strajă, santinelă, în patrulă sau în serviciu poliţienesc sau care lasă ordinul neexecutat în mod intenţionat sau amână îndeplinirea acestuia va fi condamnat pentru insubordonare la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult un an sau la sancţiune disciplinară.

(2) Nu se pedepseşte fapta de neexecutare a unui ordin dacă prin respectarea acestuia s-ar fi realizat un act care contravine în mod evident îndatoririlor, serviciului sau legii. (515/2003)

Secţiunea 15. Insubordonarea comună (559/2000)

Dacă mai mulţi soldaţi săvârşesc infracţiunea prevăzută în secţiunea 14 în urma unei înţelegeri comune, fiecare coautor va fi condamnat pentru insubordonare comună la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult doi ani sau la sancţiune disciplinară.

Infracţiuni săvârşite de ofiţeri superiori

Secţiunea 16. Abuzul de poziţie superioară (559/2000)

(1) Ofiţerul superior care,

(1) prin abuzul de autoritate cauzează unui inferior suferinţe sau pericole pentru sănătate care nu sunt necesare în exercitarea serviciului, care tratează inferiorul într-o manieră umilitoare, sau

(2) în calitate de ofiţer de disciplină, impune o sancţiune disciplinară sau o corecţie disciplinară unei persoane despre care cunoaşte că este nevinovată,

va fi condamnat pentru abuz de poziţie superioară la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult doi ani sau la sancţiune disciplinară.

(2) De asemenea, ofiţerul superior care impune unui inferior să efectueze o muncă care nu face parte din atribuţiile sale sau din antrenament va fi condamnat pentru abuz de poziţie superioară.

Secţiunea 17. Abuzul calificat de poziţie superioară (559/2000)

Dacă, prin abuzul de poziţie superioară, în special dacă sunt cauzate suferinţe severe sau riscuri pentru sănătate inferiorului şi fapta este agravată privită în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru abuz calificat de poziţie superioară la pedeapsa cu închisoare între patru luni şi patru ani.

Infracţiuni diverse

Secţiunea 18. Comportament necuviincios al soldatului (599/2000)

Soldatul în afara serviciului care apare în zona cazărmii sau în alt loc folosit de forţele armate sau de gărzile de frontieră, într-un loc public sau cu o ocazie publică, în stare evidentă de ebrietate, producând zgomot sau care, prin alte comportamente, cauzează perturbări sau insultă, va fi condamnat pentru comportament necuviincios al soldatului la sancţiune disciplinară.

Secţiunea 19. Implicarea ilegală în activităţi politice (559-2000)

Un militar sau o persoană care efectuează serviciul militar de pază la frontieră, conform celor menţionate în secţiunea 27, subsecţiunea 1, paragrafele (1) şi (3) din prezentul Capitol, care aderă la un partid politic sau la o asociaţie angajată în activităţi politice, ori care sprijină în mod evident astfel de activităţi, sau care nu renunţă la calitatea de membru al unui partid sau unei asociaţii de tipul celor menţionate mai sus, va fi condamnat(ă), pentru implicare ilegală în activităţi politice, la sancţiune disciplinară

Infracţiuni de război

Secţiunea 20. Infracţiunea militară de război (599/2000)

(1) Dacă o infracţiune prevăzută în secţiunea 1, subsecţiunea 1, subsecţiunea 2(1) sau secţiunea 9 este săvârşită în timp de război, autorul va fi pedepsit cu închisoare pentru cel mult doi ani sau cu sancţiune disciplinară.

(2) Dacă o infracţiune prevăzută în secţiunile 5, 10, 11, 14 sau 15 este comisă în timp de război, autorul va fi pedepsit cu închisoare pentru cel mult patru ani.

(3) Dacă infracţiunea prevăzută în secţiunile 6 sau 12 este comisă în timp de război, autorul va fi pedepsit cu maximum şase ani de închisoare.

Secţiunea 21. Încălcarea îndatoririlor de luptă (599/2000)

(1) Soldatul care,

(1) prin încălcarea îndatoririlor sale de luptă,

(2) prin neîndeplinirea îndatoririi de luptă, sau

(3) într-o manieră comparabilă, pune în pericol îndeplinirea sarcinii de luptă,

va fi condamnat pentru încălcarea îndatoririlor de luptă la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult patru ani, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

(2) De asemenea, soldatul care, în timp de război, săvârşeşte infracţiunea prevăzută în secţiunea 1, subsecţiunea 2(2) cu scopul de a evita îndatoririle sau de a nu lua parte la o misiune de luptă, va fi condamnat pentru încălcarea îndatoririlor de luptă.

Secţiunea 22. Dezertarea (599/2000)

(1) Soldatul care, în timp de război, dezertează în favoarea inamicului sau, fără un motiv rezonabil, capitulează va fi condamnat pentru dezertare la pedeapsa cu închisoare între doi şi zece ani, dacă legea nu prevede o pedeapsă mai severă.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 23. Infracţiunea militară periculoasă (599/2000)

(1) Dacă o infracţiune prevăzută în secţiunea 20, subsecţiunile 2 şi 3 sau în secţiunea 21 are potenţialul de a cauza un pericol deosebit de grav unităţii sau operaţiunii sau pune în pericol un teren de mare importanţă, autorul va fi pedepsit pentru infracţiunea militară periculoasă la pedeapsa cu închisoare de la un an la zece ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 24. Complotul în vederea comiterii infracţiunii militare periculoase (599/2000)

Dacă soldaţii se înţeleg între ei să comită infracţiunea militară periculoasă prevăzută în secţiunea 23, fiecare autor va fi pedepsit pentru complot în vederea săvârşirii infracţiunii militare periculoase la pedeapsa cu închisoare pentru cel mult patru ani, pentru instigatori şi lideri şi la pedeapsa cu maximum un an de închisoare sau la sancţiune disciplinară, pentru participarea la conspiraţie.

Secţiunea 25. Evadarea unui prizonier de război (599/2000)

Prizonierul de război care evadează va fi pedepsit pentru evadarea de către un prizonier de război cu sancţiune disciplinară.

Secţiunea 26. Înlesnirea evadării unui prizonier de război (599/2000)

Prizonierul de război care înlesneşte evadarea altui prizonier de război va fi condamnat pentru înlesnirea evadării unui prizonier de război cu sancţiune disciplinară.

Dispoziţii suplimentare

[Secţiunea 26(a) a fost abrogată; 553/2007]

Secţiunea 26(b). Ordinul superiorului (515/2003)

(1) Soldatul care a săvârşit o faptă ca urmare a ordinului impus de un ofiţer superior va fi pedepsit numai dacă

(1) a avut reprezentarea faptului că prin executarea ordinului încalcă legea sau îndatoririle de serviciu, sau

(2) ar fi trebuit să aibă reprezentarea ilegalităţii ordinului sau faptei aferente, ţinând seama de natura ilicită manifestă a faptei comandate.

(2) Dacă, cu toate acestea, fapta a avut loc în circumstanţe în care nu se putea aştepta, în mod rezonabil, ca inferiorul să nesocotească ordinul, autorul nu va fi pedepsit.

Domeniul de aplicare

Secţiunea 27. Soldaţi (559/2000)

(1) În prezentul Capitol, soldatul este definit ca

(1) personalul obişnuit din forţele armate sau personalul temporar din forţele armate, cei din urmă doar când sunt în exercitarea atribuţiilor de serviciu militar,

(2) recruţii care efectuează stagiul militar înarmaţi sau neînarmaţi sau cei care efectuează stagiul prevăzut în secţiunea 79 din Legea stagiului naţional (1483/2007), precum şi cei care efectuează stagiul prevăzut în Legea stagiului naţional voluntar pentru femei (194/10995), şi (1441/2007)

(3) persoana care serveşte în exerciţiu voluntar în forţele armate, prevăzut în secţiunea 18 din Legea apărării naţionale voluntare (556/2007) şi instructorii sau o persoană în comanda exerciţiilor de artilerie, precizată în secţiunea 21 din legea menţionată, şi (563/2007)

(4) cadeţii în antrenament pentru serviciul obişnuit în forţele armate.

(2) Mai mult, prevederile cu privire la soldaţi se aplică, după cum sunt reglementate în mod separat în lege, şi personalului militar din serviciul gărzii de frontieră şi studenţilor înscrişi la cursul de bază pentru garda de frontieră, precum şi personalului în antrenament pentru management de criză, în cadrul exerciţiilor pentru situaţii de criză sau în exerciţiul managementului situaţiilor de criză prevăzute în Legea managementului situaţiilor de criză (211/2006). (1232/2013)

(3) În plus, dispoziţiile prezentului Capitol se aplică şi voluntarilor care, conform normelor separate din Legea apărării voluntare naţionale, participă în activităţi de asistenţă executivă a forţelor armate, prevăzute în secţiunea 23 din legea menţionată.

Secţiunea 28. Timp de război (559/2000)

(1) În prezentul Capitol, timp de război se referă la perioada de timp în care este aplicabilă starea de apărare, conform Legii stării de apărare (1083/1991). Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la timpul de război se aplică numai în teritoriile în care este în vigoare starea de apărare, după cum este prevăzută în secţiunea 3 din Legea stării de apărare.

(2) În afară de soldaţi, în timp de război dispoziţiile prezentului Capitol sunt aplicabile şi

(1) celor care servesc în forţele armate în birouri şi funcţii diferite de cele menţionate în secţiunea 27 şi celor numiţi ca funcţionari pentru o perioadă de timp în forţele armate, care îndeplinesc alte îndatoriri decât cele militare,

(2) celor care servesc în forţele armate în baza unui angajament sau a altei relaţii de muncă pe termen scurt, care nu este ocazională, în organe sau în instituţii organizate într-o bază militară,

(3) celor care servesc în instituţii publice sau în instalaţii de comunicare supuse ordinelor militare, sau

(4) celor cărora le-a fost impus serviciul în forţele armate sau în instalaţii organizate într-o bază militară şi supuse ordinelor militare, când recrutarea a fost realizată în baza unui decret pentru îndatorire generală de muncă.

(3) Cei care îndeplinesc îndatoriri corespondente cu cele prevăzute în subsecţiunea 2 în altă parte decât forţele armate sunt supuşi prevederilor prezentului Capitol în timp de război, după cum prevedea legea.

Secţiunea 29. Restricţii în aplicare (559/2000)

(1) Persoanele menţionate mai sus în secţiunile 27 şi 28 sunt supuse prevederilor militare penale în timp de război sau în circumstanţele prevăzute în aceste dispoziţii, după cum este prevăzut în detaliu prin Decret.

(2) Atunci când acest lucru este considerat necesar, având în vedere funcţia sau natura îndatoririlor unei persoane care intră sub incidenţa prezentului capitol, poate fi emis un decret prin care să se dispună că prevederile legii penale, sau parte din acestea, conform celor stipulate în decretul respectiv, nu se aplică acelei persoane..

(3) Prizonierul de război este supus dispoziţiilor prezentului Capitol privitoare la soldaţi, luând în considerare secţiunile 25 şi 26 şi prevederile tratatelor internaţionale la care Finlanda este parte.

(4) Prizonierul de război care a reuşit să evadeze, alăturându-se propriei armate sau refugiindu-se într-un stat neutru, dar care este recapturat, nu mai va fi condamnat pentru o infracţiune anterioară prevăzută în secţiunea 25.

(5) Infracţiunile săvârşite de către un prizonier de război în cursul evadării sau a tentativei de evadare, cu scopul de a-i facilita evadarea şi comise fără violenţă, sunt pedepsite doar prin aplicarea de sancţiuni disciplinare.

Capitolul 46

Infracţiuni referitoare la import şi export (42/2009)

Secţiunea 1. Încălcarea regulamentelor (706/1997)

(1) Persoana care încalcă sau încearcă să încalce o dispoziţie prevăzută în sau emisă în baza

(1) Legii privind îndeplinirea anumitor obligaţii de către Finlanda, în calitate de stat membru al Naţiunilor Unite sau al Uniunii Europene (706/1997),

(2) Legii comerţului extern (954/1985),

(3) Legii fixării preţurilor (717/1988),

(4) Legii disponibilităţii (1522/2011),

(5) Legii privind adoptarea şi aplicarea acordului pentru programul internaţional pentru energie,

(6) Legii privind administrarea comerţului străin şi supravegherea măsurilor de protecţie aplicabile în anumite situaţii (1521/1994), (706/1997)

(7) Regulamentelor Uniunii Europene privind exportul şi importul,

(8) Legii controlului exportului produselor cu dublă utilizare (562/1996) sau

(9) Regulamentelor emise în baza articolului 215 din Tratatul pentru funcţionarea Uniunii Europene, în limitele Politicii de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene, în baza întreruperii relaţiilor economice şi financiare cu state terţe sau cu privire la direcţionarea de măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice sau grupurilor ori entităţilor non-statale

va fi condamnată pentru încălcarea regulamentelor la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult doi ani. (506/2015)

(2) De asemenea, persoana care încalcă interdicţia prevăzută în secţiunea 6
din Legea privind îngheţarea bunurilor pentru prevenirea terorismului (325/2013), împotriva transferului sau schimbării bunurilor sau interdicţia prevăzută în secţiunea 7 din legea menţionată, referitoare la furnizarea de bunuri, va fi condamnată pentru încălcarea regulamentului. (326/2013)

[Legea competenţelor de urgenţă (1080/1991) a fost abrogată prin Legea 1552/2011]

Secţiunea 2. Încălcarea calificată a regulamentelor (769/1990)

Dacă prin încălcarea regulamentelor

(1) s-a urmărit un beneficiu considerabil,

(2) infracţiunea s-a produs pe un anume teritoriu sau pe tot teritoriul ţării, astfel încât s-a pus în pericol considerabil traiul populaţiei, funcţionarea economiei naţionale sau pregătirea pentru apărare economică a naţiunii, ori

(3) infracţiunea a fost săvârşită prin premeditare metodică

şi încălcarea regulamentelor este considerată agravată când este privită în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru încălcarea calificată a regulamentelor la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la patru ani.

Secţiunea 3. Încălcarea minoră a regulamentelor (769/1990)

Dacă încălcarea regulamentelor este considerată minoră când este privită în ansamblul său, luând în considerare beneficiul urmărit şi celelalte circumstanţe aferente faptei, autorul va fi condamnat pentru încălcarea minoră a regulamentelor la pedeapsa cu amendă.

Secţiunea 4. Contrabanda (769/1990)

(1) Persoana care, fără a deţine autorizaţia necesară sau prin încălcarea prevederilor referitoare la import şi export sau a regulamentelor privind importul şi exportul, exportă sau încearcă să importe sau să exporte bunuri ale căror import şi export sunt interzise sau necesită autorizaţie sau inspecţia din partea unei autorităţi, va fi condamnată pentru contrabandă la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare de până la doi ani.

(2) De asemenea, persoana care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, prin încălcarea Legii privind inspecţia veterinară la frontieră (11921996) sau a unei dispoziţii sau a unui ordin individual sau general emise în baza acesteia, importă sau încearcă să transporte internaţional sau să importe, să manipuleze sau să depoziteze animale sau bunuri ori nu îşi îndeplineşte obligaţia de inspecţie a animalelor sau a bunurilor va fi condamnată pentru contrabandă. (400/2002)

(3) Cu toate acestea, încălcarea unei prevederi sau a unui regulament prevăzute în secţiunile 1, 2 şi 3 nu va fi calificată drept contrabandă.

Secţiunea 5. Contrabanda minoră (769/1990)

În cazul în care contrabanda, când este privită în ansamblul său, este considerată minoră, având în vedere valoarea sau cantitatea bunurilor sau circumstanţele aferente faptei, autorul va fi condamnat pentru contrabandă minoră la pedeapsa cu amendă.

Secţiunea 6. Tranzacţii ilicite cu bunuri importate (951/1999)

Persoana care ascunde, furnizează, ia în posesia sa sau transmite proprietatea unui bun al cărui import a fost implicat într-o infracţiune prevăzută în secţiunile 1-5 sau în Capitolul 29, secţiunile 1-3 sau care, prin alte metode, manipulează un asemenea bun, chiar dacă are cunoştinţă de faptul că bunul a fost importat într-o asemenea manieră, va fi condamnată pentru tranzacţii ilicite cu bunuri importate la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an şi jumătate.

(2) De asemenea, persoana care, printr-o modalitate menţionată în subsecţiunea 1, manipulează un produs care este supus taxei de accize şi cu privire la care a fost săvârşită o infracţiune prevăzută în Capitolul 29, secţiunile 1-3, după ce a fost importat, va fi condamnată pentru tranzacţii ilicite cu bunuri importate. (641/2009)

Secţiunea 6(a). Tranzacţii ilicite minore cu bunuri importate (951/1999)

Dacă infracţiunea de tranzacţii ilicite cu bunuri importate, luând în considerare valoarea bunurilor în cauză şi alte circumstanţe aferente faptei, este considerată minoră, autorul va fi condamnat pentru tranzacţii ilicite minore cu bunuri importate la pedeapsa cu amendă.

Secţiunea 7. Infracţiunea de fals in declaraţia vamală (425/2009)

Persoana care nu îşi îndeplineşte obligaţia de a raporta şi de a furniza informaţiile prevăzute în legislaţia vamală sau oferă informaţii false sau incomplete, astfel încât fapta cauzează

(1) neimpunerea unei taxe, impunerea unei taxe mai mici sau decontarea ilicită a unei astfel de taxe,

(2) stabilirea garanţiei pentru taxa vamală la un nivel prea mic, sau

(3) importul sau exportul unor bunuri cu nerespectarea unor norme sau condiţii prevăzute în lege sau emise în baza legii,

va fi condamnată pentru fals in declaraţia vamală la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult un an şi şase luni, în afara cazului în care fapta se pedepseşte ca evaziune fiscală prevăzută în Capitolul 29, secţiunile 1-3, ca infracţiune de contrabandă prevăzută în secţiunile 1-4 din prezentul Capitol sau o infracţiune de nedeclarare a valutei prevăzute în secţiunea 9 din Legea privind controlul valutei la graniţele Comunităţii Europene (653/2007).

Secţiunea 8. Fals în declaraţia vamală, în formă agravată (425/2009)

Dacă prin înşelăciunea vamală

(1) fapta presupune urmărirea unui beneficiu economic considerabil,

(2) fapta este săvârşită cu premeditare metodică, sau

(3) fapta este comisă ca parte a activităţii unui grup infracţional organizat prevăzut în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2 sau ca parte a activităţii profesionale, (564/2015)

şi înşelăciunea vamală este considerată agravată privită în ansamblul său, autorul va fi condamnat pentru fals în declaraţia vamală, în formă agravată, la pedeapsa cu închisoare de la patru luni la trei ani.

Secţiunea 9. Fals de importanţă minoră în declaraţia vamală (425/2009)

Dacă infracţiunea de fals în declaraţia vamală, privită în ansamblul său şi luând în considerare importanţa redusă a beneficiului material ilicit şi celelalte circumstanţe aferente faptei, este considerată minoră autorul va fi condamnat la pedeapsa cu amenda pentru fals de importanţă minoră în declaraţia vamală.

Secţiunea 10. Declaraţii false privitoare la originea exportului (425/2009)

(1) Persoana care oferă informaţii false referitoare la originea unui export unei autorităţi finlandeze sau unui alt organ cu atribuţii în emiterea unui certificat privitor la origine, în scopul de a obţine de la acea autoritate sau de la acel organ un tratament avantajos la vamă sau cu scopul de a obţine un certificat privitor la origine, necesar pentru obţinerea unui tratament preferenţial într-un stat străin, va fi condamnată pentru declaraţii false privitoare la originea exportului la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult doi ani.

(2) De asemenea, o persoană care, prin exportul unor bunuri din Finlanda către alt stat, furnizează autorităţilor acelui stat informaţii false privitoare la originea bunurilor, în scopul de a obţine un tratament preferenţial în respectivul stat la vamă sau într-o procedură comparabilă, va fi condamnată pentru infracţiunea de declaraţii false privitoare la originea exportului.

Secţiunea 11. Exportul ilicit de instrumente de apărare (283/2012)

(1) Persoana care, fără a avea autorizaţia menţionată în Legea exportului instrumentelor de apărare (283/2012),

(1) exportă sau transferă din Finlanda instrumente de apărare,

(2) facilitează pentru părţi încheierea unui contract în vederea exportului sau transferului instrumentelor de apărare către un stat terţ, sau

(3) transportă instrumente de apărare prin Finlanda, în situaţia în care şi exportatorul sau destinatarul instrumentelor de apărare este rezident într-un stat din afara Spaţiului Economic European,

va fi condamnată pentru export ilicit de instrumente de apărare la pedeapsa cu amendă sau cu închisoare pentru cel mult patru ani.

(2) De asemenea, persoana care

(1) furnizează informaţii false sau ascunde informaţii în scopul de a obţine o autorizaţie de export, de transfer, de transport sau de tranzit prevăzută în Legea exportului instrumentelor de apărare, sau

(2) transferă instrumente de apărare din Finlanda în Spaţiul Economic European fără să fie înregistrată în acest scop la Ministerul Apărării, conform procedurii prevăzute în secţiunea 31 din Legea exportului instrumentelor de apărare,

va fi condamnată pentru export ilicit de instrumente de apărare.

(3) Tentativa de comitere a faptei prevăzute în secţiunile 1 şi 2, paragraful 2
se pedepseşte.

Secţiunea 12. Nedepunerea raportului de supraveghere a exportului produselor cu dublă utilizare (425/2009)

Persoana care din neglijenţă nu îşi îndeplineşte obligaţia de a furniza informaţii, conform secţiunii 4, subsecţiunea 4 din Legea privind supravegherea exportului produselor cu dublă utilizare, va fi condamnată pentru infracţiunea de nedepunere a raportului de supraveghere a exportului produselor cu dublă utilizare la pedeapsa cu amendă sau la maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 13. Răspunderea persoanei juridice (425/2009)

Prevederile privitoare la răspunderea persoanei juridice se aplică şi infracţiunilor de încălcare a regulamentelor, încălcare calificată a regulamentelor, contrabandă, înşelăciune vamală calificată şi export ilicit de instrumente de apărare.

Secţiunea 14. Definiţii (425/2009)

(1) În prezentul Capitol, termenul taxă desemnează taxa prevăzută în Capitolul 29, secţiunea 9, paragraful 1, cu excepţia taxelor colectate în avans.

(2) În prezentul Capitol, legislaţia vamală desemnează legislaţia prevăzută în articolul 4, paragraful 2 din Regulamentul (CE) numărul 450/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, conform articolelor 186-188.

Secţiunea 15. Prevederi restrictive (425/2009)

(1) O neglijare minoră a obligaţiei de raportare a informaţiilor sau o altă încălcare minoră a unor dispoziţii procedurale nu vor fi considerate infracţiuni, conform secţiunilor 1-5, 7-10 şi 12 din prezentul Capitol.

(2) Persoana care este complice la o infracţiune săvârşită în timpul sau după înfăptuirea importului nu va fi condamnată pentru infracţiunea prevăzută în secţiunea 6 sau 6(a) din prezentul Capitol. (641/2009)

(3) Secţiunile 6 şi 6(a) nu sunt aplicabile unei persoane care gospodăreşte împreună cu autorul, care a folosit sau a consumat bunurile obţinute de autor pentru nevoile gospodăriei.

Secţiunea 16. Relaţia dintre o taxă de penalizare şi creşterea taxelor vamale şi contrabanda şi infracţiunile vamale (782/2013)

(1) Sesizarea, cercetarea penală, punerea sub acuzare şi aplicarea unei pedepse într-unul din cazurile penale prevăzute mai sus în secţiunile 4, 5, 6 şi 7 pot face obiectul renunţării, dacă se consideră că taxa de penalizare sau creşterea taxelor vamale constituie o pedeapsă suficientă pentru fapta respectivă. În aprecierea cauzei se va ţine cont de gravitatea şi repetitivitatea naturii faptei comisive sau omisive, de pedeapsa prevăzută, de cuantumul taxelor obişnuite sau vamale aferente obiectului faptei, de cuantumul taxei punitive sau de cuantumul creşterii taxelor vamale şi de consecinţele posibile pe care fapta le poate produce contribuabililor.

(2) Nu este posibilă punerea sub acuzare a unei persoane sau pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti împotriva acesteia, într-o cauză penală din cele la care se face referire în secţiunile 4, 5 şi 7-9 de mai sus, dacă persoanei respective i-a fost aplicată deja un impozit sau o tavă vamală cu titlu de penalizare pentru acelaşi caz. Totuşi, se poate depune plângere şi se poate emite o hotărâre judecătorească dacă, după ce au fost impuse taxa de penalizare şi taxa vamală, au apărut probe noi, privitoare la circumstanţe care nu au fost cunoscute iniţial şi creşterea taxei punitive impuse anterior în acelaşi caz a fost anulată printr-o decizie separată, luată în baza secţiunii 3 din Legea taxelor punitive şi creşterii taxelor vamale.

Capitolul 47

Infracţiuni cu privire la raporturile de muncă

Secţiunea 1. Infracţiuni cu privire la siguranţa muncii (397/2012)

(1) Un angajator sau un reprezentant al acestuia care, cu intenţie sau din neglijenţă,

(1) încalcă dispoziţiile legale din materia siguranţei muncii, sau

(2) provoacă o îndeplinire defectuoasă sau o neîndeplinire a dispoziţiilor din materia siguranţei muncii ori face posibilă perpetuarea unei situaţii contrare dispoziţiilor din materia siguranţei muncii prin neglijarea monitorizării respectării lor în activitatea pe care o supervizează sau prin neglijarea asigurării resurselor financiare, organizaţionale sau de altă natură, necesare pentru siguranţa muncii,

comite o infracţiune cu privire la siguranţa muncii şi este pedepsit cu amendă sau cu închisoare de maximum 1 an.

(2) Dispoziţiile Capitolului 21, secţiunea 8-11 şi secţiunea 13 se aplică în materia reprimării uciderii din neglijenţă, vătămării din neglijenţă şi punerii în pericol.

(3) Cu toate acestea, nu se consideră infracţiune cu privire la securitatea muncii un incident izolat cu privire la o încălcare a dispoziţiilor din materia securităţii muncii şi care se pedepseşte conform secţiunii 63 din Legea privind securitatea muncii (738/2002), conform secţiunii 23 din Legea cu privire la protecţia ocupaţională a sănătăţii (1382/2001), conform secţiunii 13 din Legea cu privire la respectarea dispoziţiilor cu privire la anumite cerinţe (1016/2004) sau conform secţiunii 20 din Legea cu privire la mediul de muncă şi lucru şi aprovizionarea cu alimente pentru persoane aflate la bordul navelor (395/2012).

Secţiunea 2. Infracţiuni cu privire la programul de lucru (578/1995)

Un angajator sau un reprezentant al acestuia care, cu intenţie sau din neglijenţă,

(1) nu reuşeşte să ţină evidenţa orelor de muncă sau a concediilor, greşeşte situaţia, o alterează, o ascunde sau o distruge ori o face imposibil de citit, în detrimentul angajaţilor, sau

(2) procedează într-o manieră pedepsibilă, conform legislaţiei din materia programului de lucru sau a concediilor, în ciuda unei opinii, a unui ordin sau a unei interdicţii emise de autorităţile din materia siguranţei muncii,

comite o infracţiune cu privire la programul de lucru şi este pedepsit cu amendă sau cu închisoare de cel mult 6 luni.

Secţiunea 3. Discriminarea la locul de muncă (885/2009)

Un angajator sau un reprezentant al acestuia care, atunci când anunţă un loc de muncă vacant sau atunci când selectează un angajat ori în timpul raporturilor de muncă, pune un angajat într-o poziţie inferioară, fără un motiv important şi justificabil,

(1) din cauza rasei, originii naţionale sau etnice, naţionalităţii, culorii, limbii, sexului, vârstei, statusului familial, orientării sexuale, moştenirii, dizabilităţii sau stării de sănătate, ori

(2) din cauza religiei, opiniilor politice, activităţii politice sau industriale sau a unor circumstanţe comparabile,

comite discriminare la locul de muncă şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de maximum 6 luni.

Secţiunea 3(a). Discriminare exorbitantă la locul de muncă (302/2004)

Dacă, în cursul discriminării la locul de muncă, un candidat la ocuparea unui post sau un angajat este pus într-o situaţie considerabil inferioară, prin utilizarea dificultăţilor economice sau de altă natură, a poziţiei dependente, a lipsei de înţelegere, a iraţionalităţii sau ignoranţei candidatului sau angajatului, autorul comite, cu excepţia cazului în care o pedeapsă mai severă este prevăzută în alte reglementări în materie, discriminare exorbitantă la locul de muncă şi se pedepseşte cu închisoare de maximum 2 ani.

Secţiunea 4. Încălcarea drepturilor unui reprezentant al angajaţilor (1234/2013)

Un angajator sau un reprezentant al acestuia care, fără o justificare întemeiată pe dispoziţiile legale ori contractul colectiv de muncă sau acordul cu privire la funcţionarii publici, îndepărtează, retrage atribuţiile sau forţează intrarea în concediu fără plată a unui reprezentant al angajaţilor, a unui administrator la care trimite Capitolul 13, secţiunea 3 a Legii cu privire la contractele de muncă (55/2001), a unui administrator al siguranţei locului de muncă, a unui reprezentant al personalului sau al angajaţilor la care trimit dispoziţiile Legii cu privire la reprezentarea personalului în administrarea companiei (725/1990) sau ale Legii asupra cooperării în companiile finlandeze sau comunitare (335/2007) sau a unui reprezentant al cooperării menţionat în secţiunea 3 a Legii asupra cooperării între angajatori şi personal în municipalităţi (449/2007) sau în secţiunea 6, subsecţiunile 3 şi 4 ale Legii asupra cooperării în birourile şi instituţiile guvernamentale (1233/2013) sau îl trece pe program part-time, dacă actul nu reprezintă discriminare la locul de muncă, comite încălcarea drepturilor unui reprezentant al angajaţilor şi se pedepseşte cu amendă.

Secţiunea 5. Încălcarea dreptului la organizare (578/1995)

(1) Un angajator, un reprezentant al acestuia sau un angajat care împiedică

(1) un angajat să-şi înfiinţeze o asociaţie politică sau industrială legală sau să-şi exercite dreptul de a se alătura, a face parte sau a participa la activităţile unei asemenea asociaţii, ori

(2) angajaţii sau organizaţiile lor industriale să-şi numească sau să aleagă un reprezentant al angajaţilor, un administrator, un administrator al siguranţei la locul de muncă sau un reprezentant al personalului în cooperarea între grupuri,

comite o încălcare a dreptului la organizare şi se pedepseşte cu amendă. (72/2001)

(2) De asemenea, o persoană care forţează un angajat să adere sau să fie parte a unei asocieri politice sau industriale comite o încălcare a dreptului la organizare.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 6. Infracţiuni cu privire la agenţiile de muncă (927/2012)

O persoană care, cu încălcarea interzicerii plăţii serviciilor agenţiei de muncă, prevăzută în Capitolul 12, secţiunea 5, subsecţiunea 1 din Legea agenţiilor pentru angajări în mediul public şi antreprenori (916/2012), cere o plată de la clienţi individuali comite o infracţiune cu privire la agenţiile de muncă şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de maximum un an.

Secţiunea 6(a). Utilizarea neautorizată de forţă de muncă străină (302/2004)

(1) Un angajator sau un reprezentant al acestuia care angajează sau utilizează un străin fără un permis de şedere cu drept de muncă sau îi permite, în alte moduri, să lucreze în Finlanda utilizează neautorizat forţă de muncă străină şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de cel mult un an.

(2) De asemenea, un contractor, un subcontractor, un comanditar de lucrări sau un reprezentant al unei astfel de persoane care nu ia toate măsurile necesare ca angajaţii străini ce îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract sau subcontract atribuit unei companii străine sau angajaţii străini puşi la dispoziţia sa de o companie străină, ca forţă de muncă contractată, au permis de şedere cu drept de muncă sau un altfel de permis pentru a munci în Finlanda, utilizează neautorizat forţă de muncă străină.

Secţiunea 7. Atribuirea răspunderii (578/1995)

În acele cazuri în care prezentul capitol prevede pedepsirea conduitei unui angajator sau a unui reprezentant al acestuia, este pedepsită persoana în a cărei sferă a responsabilităţii intră actul sau neglijenţa. În procesul de atribuire a responsabilităţii se are în vedere poziţia respectivei persoane, natura şi întinderea atribuţiilor şi competenţei sale şi participarea sa la crearea şi perpetuarea situaţiei contrare dispoziţiilor legale.

Secţiunea 8. Definiţii (397/2012)

(1) Pentru scopurile prezentului Capitol,

(1) angajator se referă la o persoană care contractează muncă într-o relaţie de muncă, o relaţie privind serviciul public sau o relaţie comparabilă, într-o corporaţie publică şi la o persoană care exercită în fapt puterea de decizie a unui angajator,

(2) reprezentant al unui angajator se referă la un membru al unui organ statutar sau de altă natură al unei persoane juridice, apt de a lua decizii şi care, în numele angajatorului, conduce sau supervizează munca,

(3) angajat se referă la o persoană care se află într-o relaţie de muncă, o relaţie privind serviciul public sau o relaţie comparabilă, într-o corporaţie publică, cu un angajator, iar

(4) dispoziţiile din materia siguranţei muncii se referă la dispoziţiile conţinute în sau emise pe baza Legii siguranţei muncii, Legii sănătăţii ocupaţionale, din Legii cu privire la respectarea dispoziţiilor cu privire la dispozitivele cu anumite cerinţe, Legii cu privire la mediul de muncă şi lucru şi aprovizionarea cu alimente pentru persoane aflate la bordul navelor sau a altui act normativ care reglementează siguranţa muncii şi cu importanţă pentru siguranţa muncii sau sănătatea ocupaţională, pentru a proteja sănătatea altora.

(2) Dispoziţiile din secţiunile 1 şi 7 asupra răspunderii angajatorului şi a reprezentantului acestuia se aplică în mod corespunzător altor persoane care comisionează muncă şi reprezentanţilor acestora menţionaţi în secţiunile 3 şi 4 din Legea siguranţei muncii, persoanelor şi reprezentanţilor respectivelor persoane, menţionaţi în secţiunea 7 a aceleiaşi legi şi în secţiunea 2 a Legii cu privire la respectarea dispoziţiilor cu privire la dispozitivele cu anumite cerinţe şi proprietarului navei şi reprezentantului acestuia, menţionaţi în secţiunea 4 paragraful 3 din Legea cu privire la mediul de muncă şi lucru şi aprovizionarea cu alimente pentru persoane aflate la bordul navelor.

Secţiunea 9. Răspunderea penală a persoanei juridice (578/1995)

Dispoziţiile din materia răspunderii penale a persoanei juridice se aplică infracţiunilor cu privire la siguranţa muncii şi discriminării exorbitante la locul de muncă.

Capitolul 48

Infracţiuni cu privire la mediu (578/1995)

Secţiunea 1. Deteriorarea mediului (600/2013)

(1) O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) introduce, emite sau dispersează în mediul înconjurător un obiect, o substanţă, o radiaţie sau ceva similar, cu încălcarea legii, a dispoziţiilor întemeiate pe lege, a unui ordin general sau specific sau fără o autorizaţie cerută de lege ori cu încălcarea condiţiilor autorizaţiei,

(2) produce, transmite, transportă, utilizează, manevrează sau depozitează o substanţă, un preparat, un amestec, un produs sau un obiect ori operează un dispozitiv cu încălcarea Legii asupra manevrării explozivilor sau chimicalelor periculoase, a Legii chimicalelor, a Regulamentului REACH, a Regulamentului CLP, a Regulamentului Biacidului, a Regulamentului cu privire la protecţia plantelor sau a unei dispoziţii date în baza acestora ori a Legii protecţiei mediului (527/2014) sau cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra substanţelor care seacă stratul de ozon, a Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra anumitor gaze fluorurate cu efect de seră sau a Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra poluanţilor organici persistenţi şi care amendează Directiva 79/117/EEC sau cu încălcarea secţiunilor 3, 4 şi 4(a) ale Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra detergenţilor sau cu încălcarea unei dispoziţii menţionate în secţiunea 147, subsecţiunea 2 a Legii deşeurilor (646/2011) sau a unei dispoziţii, a unui ordin specific sau a unei interdicţii întemeiate pe Legea deşeurilor ori îşi neglijează obligaţia de a organiza gestionarea deşeurilor conform Legii deşeurilor, sau (557/2014)

(3) importă sau exportă deşeuri ori transportă deşeuri prin teritoriul Finlandei cu încălcarea Legii deşeurilor sau a Regulamentului (CE)
nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra transportului de deşeuri ori importă sau exportă o substanţă, un preparat sau un obiect cu încălcarea unui Decret emis pe baza Legii protecţiei mediului sau cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra substanţelor care seacă stratul de ozon, a Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra anumitor gaze fluorurate cu efect de seră, a Regulamentului (CE)
nr. 649/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la exportul şi importul chimicalelor periculoase, a Regulamentului (EC)
nr. 850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra poluanţilor organici persistenţi şi care amendează Directiva 79/117/EEC sau a Regulamentului (CE) nr. 1102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului asupra interzicerii exportului de mercur metalic şi al anumitor compuşi pe bază de mercur ori exportă organisme modificate genetic sau produse alimentare sau hrană conţinute în astfel de organisme, cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic,

în aşa fel încât actul conduce la provocarea contaminării mediului, alte spolieri corespunzătoare ale mediului sau la murdărirea ori la un pericol pentru sănătate, deteriorează mediul şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare.

(2) Tentativa la o infracţiune comisă cu intenţie, menţionată în subsecţiunea 1,
paragraful 3 de mai sus se pedepseşte.

(3) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, într-o altă manieră decât cele menţionate în subsecţiunea 1, se angajează să altereze mediul cu încălcarea dispoziţiilor Legii construcţiilor şi utilizării terenurilor (132/1999), ale Legii apelor (587/2011) sau ale Legii extracţiei pe terenuri (555/1981) sau ale Regulilor drenajului sistemului de apă Saimaa/Vuoksi sau a dispoziţiilor ori ordinelor generale sau specifice întemeiate pe acestea, în aşa fel încât actul conduce la provocarea unei spolieri care este comparabilă în gravitate cu contaminarea mediului, este condamnată pentru deteriorarea mediului.

[Legea apelor a fost abrogată de Legea 587/2011. A se vedea, de asemenea, secţiunea 34 din Legea siguranţei barajelor (494/2009)]

Secţiunea 2. Deteriorarea mediului, în formă agravată (578/1995)

(1) Dacă, în cursul deteriorării mediului,

(1) prejudiciul sau pericolul prejudiciului cauzat mediului sau sănătăţii este deosebit de grav, din cauza duratei lungi, efectului generalizat sau altor circumstanţe ale prejudiciului realizat sau iminent, ori

(2) infracţiunea este comisă cu încălcarea unui ordin sau a unei interdicţii a unei autorităţi, emisă din cauza unei conduite menţionate în secţiunea 1,

iar infracţiunea este agravată şi când este analizată în ansamblul său, autorul este condamnat pentru deteriorarea mediului, în formă agravată, la închisoare de la patru luni la şase ani.

(2) Dispoziţiile cu privire la tentativă din secţiunea 1 se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea 3. Infracţiune cu privire la mediu (578/1995)

(1) Dacă deteriorarea mediului, analizată în ansamblul său, cu luarea în considerare a insignifianţei pericolului sau prejudiciului cauzat mediului sau sănătăţii sau a altor circumstanţe conexe infracţiunii, se consideră de mică importanţă, făptuitorul este condamnat pentru ofensă cu privire la mediu şi este pedepsit cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare.

(2) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, încalcă ordine întemeiate pe secţiunile 122 şi 123 ale Legii protecţiei mediului, este condamnată pentru ofensă cu privire la mediu. (557/2014)

(3) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, îşi neglijează obligaţia de a aplica pentru permis de mediu, astfel cum este stabilită în secţiunile 27-29 ale Legii protecţiei mediului, este pedepsită pentru ofensă cu privire la mediu, cu excepţia cazului în care este pedepsită pentru fapta de deteriorare a mediului. (557/2014)

(4) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, încalcă secţiunea 5 a Legii traficului pe căi maritime sau interdicţiile ori restricţiile emise în baza secţiunii 15 sau 16 a Legii traficului pe căi maritime, în aşa fel încât actul conduce la crearea unui pericol pentru mediu, este pedepsită pentru infracţiune cu privire la mediu. (545/1999)

Secţiunea 4. Deteriorarea mediului prin neglijenţă (112/2000)

O persoană care, printr-o neglijenţă care nu este considerată gravă,

(1) afectează mediul într-o manieră menţionată în secţiunea 1, subsecţiunea 1(1) sau subsecţiunea 3, ori

(2) încalcă Legea deşeurilor sau Legea protecţiei mediului ori dispoziţii sau ordine întemeiate pe acestea într-o manieră menţionată în secţiunea 1, subsecţiunea 1(2) sau 1(3),

în aşa fel încât prejudiciul sau pericolul prejudiciului provocat mediului sau sănătăţii este deosebit de periculos din perspectiva duratei lungi, efectului generalizat şi altor circumstanţe ale pericolului realizat sau iminent, este condamnată pentru deteriorarea mediului prin neglijenţă la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 5. Infracţiuni cu privire la conservarea naturii (578/1995)

(1) O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) distruge sau deteriorează fără drept o zonă naturală, un animal, o plantă sau un alt obiect natural protejat de Legea conservării naturii (1096/1996) ori protejat, restricţionat sau plasat sub un ordin întemeiate pe aceasta,

(2) în timpul încălcării Legii conservării naturii sau a unei dispoziţii ori a unui ordin bazate pe aceasta, înlătură din mediul său, importă sau exportă un obiect ori transportă un obiect pe teritoriul Finlandei ori vinde, transmite, cumpără sau primeşte un obiect astfel înlăturat, importat sau exportat, ori

(3) în timpul încălcării Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, importă, exportă sau transferă prin teritoriul Finlandei un obiect menţionat în anexa A sau B a Regulamentului, fără permisul sau certificatul cerut conform Regulamentului ori cu încălcarea termenilor permisului sau certificatului ori cumpără, se oferă să cumpere, obţine pentru scop comercial, prezintă în public pentru scop comercial, utilizează cu intenţia de a obţine un avantaj comercial, vinde, deţine cu intenţia de a vinde, oferă sau transportă spre vânzare un obiect menţionat în anexa A sau B a respectivului Regulament,

este condamnată pentru o infracţiune cu privire la conservarea naturii la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare. (1073/2010)

(2) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, utilizează un vas finlandez pentru vânătoarea de balene sau sfidează interdicţia importului menţionată în secţiunea 2 sau 2(a) a Legii protecţiei balenei şi focii arctice sau dispoziţia de protecţie sau interdicţia achiziţionării din secţiunea 3 a aceluiaşi act, este condamnată pentru o infracţiune cu privire la conservarea mediului. (1108/1996)

(3) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, provoacă prejudicii organismelor native Antarcticii, prin încălcarea unei interdicţii menţionate în secţiunea 4, subsecţiunea 2 a Legii cu privire la conservarea naturii Antarcticii (28/1998) sau prin acţionarea fără permis ori cu încălcarea condiţiilor unui astfel de permis cerut de lege, într-o manieră menţionată în secţiunea 21 subsecţiunea 1, secţiunea 23 subsecţiunea 1 sau secţiunea 25 subsecţiunea 1 a Legii, este condamnată pentru o infracţiune cu privire la conservarea naturii. (29/1998)

(4) Cu toate acestea, un act de o importanţă minoră cu privire la conservarea naturii nu se consideră infracţiune cu privire la conservarea naturii. (19/1998)

(5) Tentativa la o infracţiune comisă cu intenţie se pedepseşte. (29/1998)

Secţiunea 6. Infracţiuni cu privire la protecţia clădirilor (578/1995)

(1) O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, fără permisul cerut de lege, demolează, distruge, deteriorează sau acoperă un obiect care face parte din mediul construit, care

(1) este protejat de Legea asupra utilizării terenurilor şi clădirilor sau de un ordin bazat pe aceasta, ori (154/1999)

(2) este protejat sau supus unui interdicţii a punerii în pericol, în temeiul Legii protejării patrimoniului (500/2010),

este condamnată pentru comiterea infracţiunii cu privire la protecţia clădirilor şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare.

(2) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, demolează, distruge sau deteriorează o relicvă imobilă sau o epavă ori o parte din aceasta, astfel cum este menţionat în Legea cu privire la rămăşiţele arheologice (295/1963), fără permis sau cu încălcarea termenilor permisului, este condamnată pentru o infracţiune cu privire la protecţia clădirilor.

(3) De asemenea, o persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, deteriorează, mişcă sau distruge un sit istoric sau o relicvă menţionată în secţiunea 4 subsecţiunea 1(4) din Legea cu privire la protecţia naturii Antarcticii (28/1998), este condamnată pentru o infracţiune cu privire la protecţia clădirilor. (29/1998)

(4) Tentativa la o infracţiune comisă cu intenţie se pedepseşte. (29/1998)

Secţiunea 7. Stabilirea răspunderii (578/1995)

Acolo unde acest Capitol stabileşte pedepsirea conduitei, se condamnă persoana în a cărei sferă de responsabilitate intră actul sau neglijenţa. În procesul de stabilire a răspunderii se iau în calcul poziţia respectivei persoane, natura şi întinderea obligaţiilor sale, competenţa sa şi participarea sa în originea şi continuarea situaţiei care este contrară legii.

[Secţiunea 8 a fost abrogată prin Legea 297/2003]

Secţiunea 9. Răspunderea penală a persoanei juridice (578/1995)

Dispoziţiile din materia răspunderii penale a persoanei juridice se aplică şi infracţiunilor menţionate în prezentul Capitol.

Secţiunea 10. Infracţiuni cu privire la mediu comise de un vas străin în zona economică (1680/2009)

Doar o amendă va fi aplicată pentru un act reprimabil, conform secţiunilor 1-4 din prezentul Capitol, comis în zona economică a Finlandei de un vas străin menţionat în Capitolul 13, secţiunea 3 din Legea protecţiei mediului de efectele traficului maritim.

Capitolul 48(a)

Infracţiuni privind resursele naturale (515/2002)

Secţiunea 1. Infracţiuni la regimul vânătorii (515/2002)

O persoană care, în mod ilicit, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) vânează folosind o capcană sau o metodă de prindere în capcană interzisă de Legea vânătorii (615/1993) sau cu încălcarea restricţiei impuse de Legea vânătorii cu privire la folosirea vehiculelor motorizate,

(2) vânează cu încălcarea Legii vânătorii sau a unei dispoziţii ori a unui ordin dat baza acestei legi, cu scopul a proteja vânatul sau vânează fără permis de vânătoare, fără permis de vânat elani sau fără un permis excepţional, sau (232/2011)

(3) când vânează, pune în pericol sau vatămă o persoană sau proprietatea altuia ori nu respectă interdicţia de a vâna sau restricţia aplicată pentru siguranţa generală,

va fi pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune la regimul vânătorii.

Secţiunea 1(a). Infracţiune la regimul vânătorii, în formă agravată (232/2011)

Dacă în timpul comiterii unei infracţiuni la regimul vânătorii,

(1) fapta este comisă într-o manieră deosebit de brutală sau crudă,

(2) obiectul infracţiunii este o cantitate mare de vânat,

(3) se urmăreşte comiterea unei infracţiuni economice considerabile,

(4) infracţiunea este meticulos premeditată, sau

(5) este ucis(ă) sau rănit(ă) un jder, un linx, un urs, o căprioară, o vidră sau un lup

şi se apreciază că infracţiunea este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul este pedepsit cu închisoare de la patru luni la patru ani pentru infracţiune în formă agravată la regimul vânătorii.

Secţiunea 2. Infracţiuni la regimul pescuitului (515/2002)

(1) O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) foloseşte în timpul pescuitului, explozibil sau presiune generată în alt mod sau o armă de foc sau curent electric,

(2) pescuieşte într-o măsură considerabilă, cu încălcarea Legii pescuitului sau a unei dispoziţii sau ordin dat într-un caz general sau individual pe baza acestei legi, cu privire la protejarea peştelui sau a racilor, a instrumentelor de pescuit, a pescuitului, a unei interdicţii sau restricţii cu privire la pescuit sau a dimensiunii minime a peştelui sau racilor, ori (1190/2014)

[paragraful 3 a fost abrogat; 1190/2014]

(4) introduce sau transferă fără drept, cu încălcarea Legii pescuitului, într-o zonă cu apă o specie de peşti sau raci care nu s-au aflat anterior acolo, astfel încât actul este de natură a pune în pericol sau a vătăma stocul de peşte sau dreptul de a pescui,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune la regimul pescuitului, cu excepţia cazului în care o pedeapsă mai severă este prevăzută în altă parte în lege pentru faptă.

(2)Tentativa de comitere a infracţiunii cu intenţie se pedepseşte.

Secţiunea 3. Infracţiuni la regimul silvic (515/2002)

(1) O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, încalcă o dispoziţie a Legii pădurii (1093/1996) sau o dispoziţie ori un ordin emis în baza legii cu privire la zonele forestiere protejate sau zonele protejate, comite o infracţiune la regimul silvic şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare. (1086/2013)

(2) De asemenea, o persoană care, cu intenţie, printr-o măsură ce vizează domeniul silviculturii sau al folosirii pădurilor, cu încălcarea Legii pădurii sau a unei dispoziţii ori a unui ordin emis în baza legii sau fără permisul cerut de lege ori cu încălcarea termenilor permisului, vatămă un mediu viu care este în starea sa naturală sau într-o stare similară stării sale naturale, clar distinct de zona înconjurătoare şi care este deosebit de important pentru biodiversitatea pădurii naturale, astfel încât actul este natură a pune în pericol prezervarea caracteristicilor tipice ale respectivului mediu viu, comite o infracţiune la regimul silvic.

Secţiunea 3(a). Exploatarea ilicită a resurselor minerale în Antarctica (1021/2010)

(1) O persoană care, în mod deliberat sau din neglijenţă gravă, explorează sau utilizează un depozit mineral în regiunea Antarcticii la care se face referire în secţiunea 3, subsecţiunea 1, paragraful 5 din Actul asupra protecţiei mediului antarctic, altfel decât ca parte a unei cercetări ştiinţifice, comite fapta de exploatare ilicită a resurselor minerale în Antarctica şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de maximum 2 ani.

(2) De asemenea, o persoană care prospectează cu intenţie pentru depozite minerale în regiunea Antarctica, altfel decât în cadrul unei cercetări ştiinţifice, comite fapta de exploatare ilicită a resurselor minerale în Antarctica.

Secţiunea 3(b). Infracţiuni privind exploatarea lemnului

O persoană care, cu încălcarea Regulamentului (EU) 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 asupra obligaţiilor operatorilor care plasează lemn şi produse din lemn pe piaţă, plasează pe piaţă, în exercitarea profesiei, lemn obţinut ilegal sau produse din astfel de lemn, se pedepseşte, în afara cazului în care o pedeapsă mai severă este prevăzută într-o altă normă pentru faptă, pentru infracţiuni privind exploatarea lemnului, cu amendă sau cu închisoare de până la 6 luni.

Secţiunea 4. Tăinuirea braconajului

(1) O persoană care ascunde, procură, transportă, transmite sau comercializează vânat care a fost obţinut prin comiterea unei infracţiuni privitoare la vânat sau pescuit, cunoscând că a fost obţinut în această manieră, comite infracţiunea de tăinuire a braconajului şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de până la un an. (232/2011).

(2) O persoană care este complice la infracţiunea care a produs vânatul braconat nu se pedepseşte pentru infracţiunea prevăzută la secţiunea (1). Secţiunea 1, subsecţiunea 1 nu se aplică nici persoanei care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu autorul infracţiunii şi care doar utilizează sau consumă vânat obţinut de autor pentru nevoile uzuale ale gospodăriei.

Secţiunea 4(a). Tăinuirea calificată a braconajului

Dacă tăinuirea braconajului:

(1) priveşte o cantitate mare de vânat,

(2) este comisă cu scopul de a facilita o infracţiune economică considerabilă,

(3) este comisă conform unui plan meticulos întocmit,

(4) priveşte un jder, linx, urs, căprioară, vidră-lup

şi infracţiunea este considerată agravată atunci când este analizată în ansamblul său, autorul se pedepseşte pentru tăinuirea calificată a braconajului cu amendă sau cu închisoare de maximum 3 ani.

Secţiunea 5. Dreptul de punere sub acuzare

(1) Dacă infracţiunea privitoare la pescuit, vânat sau tăinuirea braconajului nu încalcă decât drepturile unei persoane private, procurorul are dreptul de a nu dispune începerea urmăririi penale, în absenţa unei plângeri depuse de către partea vătămată.

(2) Dispoziţiile Capitolului 1 cu privire la depunerea plângerii şi condamnarea pentru o infracţiune comisă în afara Finlandei, împotriva intereselor Finlandei se aplică, de asemenea, infracţiunilor privitoare la pescuit menţionate în secţiunea 2 a acestui Capitol, când au fost comise în afara mării teritoriale şi zonei economice a Finlandei. (1067/2004)

Secţiunea 6. Interdicţia dreptului de a vâna (515/2002)

(1) O persoană condamnată pentru o infracţiune în formă agravată la regimul vânătorii este pedepsită prin interzicerea dreptului de a vâna pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 10 ani. Instanţa are dreptul de a renunţa la interdicţie dacă sunt motive serioase în acest sens. Unei persoane care urmează să fie condamnată pentru o infracţiune la regimul vânătorii şi care a dovedit, prin acţiunile sale, o neglijenţă gravă faţă de dispoziţiile din materia vânătorii, îi va fi retras dreptul de a vâna între 1 şi 5 ani. În acelaşi timp, persoana supusă interdicţiei va fi obligată să predea legitimaţia de vânător asociaţiei de vânătoare al cărei membru este. Interdicţia vânătorii este dispusă la cererea procurorului. (232/2011)

(2) Pe durata interdicţiei dreptului de a vâna, persoana nu poate vâna sau îndeplini funcţia de administrator de vânătoare la care se face referire în secţiunea 28 a Legii vânătorii. De asemenea, interdicţia de a vâna poate fi aplicată şi unei persoane care nu este pedepsită în baza prevederilor capitolului 3,
secţiunea 4, subsecţiunea 2 sau a prevederilor capitolului 6, secţiunea 12, paragrafele 4 şi 5 din prezenta lege. (232/2011)

(3) Interdicţia îşi produce efectele, indiferent dacă a fost înaintat apel, până la momentul soluţionării definitive a cauzei.

Secţiunea 6(a). Răspunderea penală a persoanei juridice

Dispoziţiile din materia răspunderii penale a persoanei juridice se aplică în materia unei infracţiuni calificate privitoare la vânătoare.

Secţiunea 7. Infracţiunea privitoare la pescuit comisă de un vas străin în zona economică şi tăinuirea capturii ilicite produse printr-o infracţiune privitoare la pescuit (1161/2005)

Singura pedeapsă aplicabilă pentru o infracţiune privitoare la pescuit, comisă de un vas străin în zona economică finlandeză şi pentru tăinuirea capturii ilicite produse printr-o infracţiune privitoare la pescuit este amenda, dacă nu se precizează altfel într-o convenţie internaţională la care Finlanda este parte.

Capitolul 49

Încălcarea unor drepturi exclusive (578/1995)

Secţiunea 1. Infracţiuni privind dreptul de reproducere şi difuzare (822/2005)

(1) O persoană care, cu scopul de a obţine profit şi cu încălcarea Legii privind dreptul de reproducere şi difuzare (404/1961) şi într-o manieră de natură a produce daune sau prejudicii considerabile unui titular al unui drept, cu încălcarea dreptului altuia în legătură cu

(1) o operă literară sau artistică,

(2) realizarea unei opere artistice sau literare sau a moştenirii naţionale,

(3) un film sau alte mijloace prin care imagini în mişcare au fost înregistrate,

(4) o transmisiune TV sau radio,

(5) un registru, un tabel sau altă operă similară la care se referă Legea privind dreptul de reproducere şi difuzare, conţinând compilarea de informaţie sau o bază de date a cărei compilare, verificare sau prezentare a necesitat un efort considerabil, sau

(6) o fotografie,

este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare pentru infracţiune cu privire la drepturile de reproducere şi difuzare.

(2) De asemenea, o persoană care, cu scopul de a obţine profit sau într-o manieră de natură a provoca daune sau prejudicii considerabile pentru titularul unui drept, importă, cu scopul de a disemina către public sau pentru a transporta prin Finlanda, către un stat terţ, o mostră sau o copie produsă în străinătate a unei opere sau a unei fotografii, a unei înregistrări, a unui film sau unui alt dispozitiv sau mijloc pe care au fost înregistrate sunete sau imagini filmate sau un registru, un tabel, un program sau altă operă similară conţinând compilaţia unei cantităţi considerabile de informaţie sau o bază de date a cărei compilare, verificare sau prezentare a necesitat un efort considerabil, astfel cum au fost menţionate în subsecţiunea (1), cunoscând că a fost produsă sau copiată în circumstanţe contrare dispoziţiilor subsecţiunii 1 sau secţiunii 56(a)
a Legii privind dreptul de reproducere şi difuzare, comite infracţiunea de copyright.

(3) De asemenea, o persoană care utilizează o reţea de calculatoare sau un sistem informatic pentru a încălca drepturile altuia asupra obiectului protecţiei prevăzut în subsecţiunea 1, în aşa fel încât să producă daune sau prejudicii considerabile titularului dreptului care a fost încălcat, va fi condamnată pentru infracţiune privind dreptul de reproducere şi difuzare.

Secţiunea 2. Infracţiuni contra proprietăţii intelectuale

O persoană care, cu încălcarea Legii mărcilor comerciale (7/1964), Legii brevetului (550/1967), Legii modelelor industriale (221/1971), Legii privind protecţia topografiei semiconductorilor (32/1991), Legii modelelor utilitare (800/1991) sau Legii privind protecţia soiurilor de plante (1279/2009) şi acţionând într-un mod care conduce la provocarea de pierderi financiare considerabile unei persoane care deţine un drept, încalcă

(1) dreptul la marcă,

(2) dreptul exclusiv care decurge din brevet,

(3) dreptul asupra unui model industrial,

(4) dreptul asupra topografiei unui semiconductor,

(5) dreptul asupra unui model utilitar, sau

(6) dreptul asupra unui soi de plantă

comite o infracţiune contra proprietăţii intelectuale şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare.

Secţiunea 3. Evitarea protecţiei tehnice (822/2005)

O persoană care evită/ocoleşte o măsură tehnică efectivă menită să protejeze o lucrare, acţionând cu încălcarea prevederilor secţiunii 50a din Legea privind drepturile de reproducere şi difuzare, în condiţiile în care fapta sa este de natură să provoace daune sau prejudicii considerabile, este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare.

Secţiunea 4. Infracţiunea de evitare a protecţiei tehnice (822/2005)

O persoană care, acţionând cu încălcarea prevederilor secţiunii 50a din Legea privind drepturile de reproducere şi difuzare, în condiţiile în care fapta sa este de natură să provoace daune sau prejudicii considerabile, produce sau importă pentru diseminarea către public, vinde, închiriază, promovează pentru vânzare sau închiriere ori păstrează în posesia sa pentru utilizare comercială dispozitive, produse sau componente care fac posibilă sau facilitează evitarea/ocolirea unei măsuri tehnice efective, menite să protejeze o operă sau oferă servicii care fac posibilă sau facilitează această evitare/ocolire, este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evitare/ocolire a protecţiei tehnice.

Secţiunea 5. Infracţiunea de încălcare a drepturilor privind informaţiile electronice (822/2005)

Persoana care, acţionând cu încălcarea prevederilor secţiunii 50a din Legea privind drepturile de reproducere şi difuzare, în condiţiile în care fapta sa este de natură să provoace daune sau prejudicii considerabile,

(1) şterge sau modifică informaţii electronice cu privire la drepturi prin care este identificată opera, autorul sau deţinătorul drepturilor asupra acesteia sau care constau din date referitoare la condiţiile de utilizare a operei, sau

(2) distribuie în rândul publicului sau importă în vederea distribuirii către public copii ale unei opere sau transmite către public o operă, în condiţiile în care datele la care se face referire în paragraful (1) au fost şterse sau modificate fără permisiune,

iar făptuitorul cunoaşte că fapta sa face posibilă, ascunde sau facilitează încălcarea prevederilor legale, este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de încălcare a drepturilor privind informaţiile electronice.

Secţiunea 6. Dreptul de punere sub acuzare (441/2011)

Procurorul poate decide neînceperea urmăririi penale pentru faptele la care se face referire în secţiunile 1-3 şi 5 ale prezentului Capitol, cu excepţia cazului în care reclamantul sesizează fapta în vederea punerii sub acuzare a autorului sau dacă o raportează pentru a fi trimis în judecată sau dacă există un interes public foarte important ce reclamă urmărirea penală.

Secţiunea 7. Răspunderea penală a persoanei juridice

Dispoziţiile în materia răspunderii penale a persoanei juridice se aplică pentru infracţiunile privind dreptul de reproducere şi distribuire.

Capitolul 50

Infracţiuni la regimul substanţelor narcotice

Secţiunea 1. Infracţiuni la regimul substanţelor narcotice

O persoană care, fără drept,

(1) produce sau încearcă să producă o substanţă narcotică ori cultivă sau încearcă să cultive planta de coca, Catha edulis sau ciuperci Psilosybe,

(2) cultivă sau încearcă să cultive mac opiaceu, cânepă sau plante de cactus care conţin mescalină, pentru a fi utilizată ca substanţă narcotică ori materie primă pentru o substanţă narcotică ori pentru utilizare în producerea sau manufactura unei substanţe narcotice,

(3) importă sau încearcă să importe sau să exporte o substanţă narcotică ori transportă sau dă spre transport ori încearcă să transporte sau încearcă să dea spre transport,

(4) vinde, oferă, transmite sau distribuie ori încearcă să distribuie o substanţă narcotică, ori

(5) deţine sau încearcă să obţină o substanţă narcotică,

este condamnată la plata unei amenzi sau la maximum doi ani de închisoare pentru comiterea unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice.

Secţiunea 2. Infracţiuni la regimul substanţelor narcotice, în formă agravată

Dacă infracţiunea la regimul substanţelor narcotice

(1) are ca obiect o substanţă narcotică foarte periculoasă sau o cantitate mare de substanţe narcotice,

(2) este comisă în vederea obţinerii unui folos patrimonial considerabil,

(3) este comisă în cadrul activităţii unui grup infracţional, astfel cum este definit în capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2, organizat în mod particular pentru comiterea extinsă de infracţiuni privind narcoticele, (564/2015)

(4) creează un pericol grav pentru viaţa sau sănătatea mai multor oameni, ori

(5) substanţa narcotică este distribuită minorilor sau în alte moduri lipsite de scrupule

şi se apreciază că fapta este în formă agravată şi atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul este pedepsit cu închisoare de la unu la zece ani pentru infracţiune la regimul substanţelor narcotice, în formă agravată.

Secţiunea 2(a). Utilizarea fără drept de substanţe narcotice (654/2001)

O persoană care foloseşte fără drept sau deţine pentru uz personal sau încearcă să obţină o cantitate mică dintr-o substanţă narcotică comite infracţiunea de utilizare fără drept de narcotice şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum şase luni de închisoare.

Secţiunea 3. Actele pregătitoare pentru o infracţiune la regimul substanţelor narcotice (1304/1993)

(1) O persoană care, pentru a comite o infracţiune menţionată în secţiunea 1,
paragrafele (1)-(4), produce, importă, obţine sau primeşte un instrument, echipament sau material potrivit pentru comiterea unei astfel de infracţiuni, comite un act preparatoriu pentru o infracţiune care priveşte substanţele narcotice şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare până la maximum 2 ani. (374/2008)

(2) Tentativa se pedepseşte. (928/2006)

Secţiunea 4. Sprijinirea unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice (1304/1993)

(1) O persoană care

(1) în scopul producerii, cultivării, importului, exportului fără drept de substanţe narcotice, produce, transportă, transmite sau procură instrumente, echipament sau materiale, ştiind că vor fi folosite, sau

(2) prin împrumutarea de resurse sau prin alte mijloace de finanţare, sprijină o infracţiune la regimul substanţelor narcotice, pregătirea ei sau activitatea menţionată în paragraful (1), ştiind că finanţarea va fi folosită astfel,

comite infracţiunea de sprijinire a unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice şi este pedepsită cu amendă sau cu maximum doi ani de închisoare, cu excepţia cazului în care fapta reprezintă complicitate la o infracţiune la regimul substanţelor narcotice. 2)Tentativa de sprijinire a unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice menţionată în subsecţiunea 1(1) se pedepseşte. (928/2006)

Secţiunea 4(a). Sprijinirea unei infracţiuni în formă agravată la regimul substanţelor narcotice (928/2006)

(1) Dacă sprijinirea unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice este comisă ca parte a activităţii unui grup infracţional, astfel cum este definit în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2, organizat special pentru comiterea extensivă de infracţiuni privind narcoticele, şi

(1) instrumentul, resursele sau substanţele care fac obiectul infracţiunii sunt destinate producerii, cultivării, importului sau exportului unui narcotic foarte periculos sau unei cantităţi considerabile de narcotice, ori

(2) dacă prin sprijinirea unei infracţiuni în formă agravată la regimul substanţelor narcotice sau prin comiterea infracţiunii care este susţinută, se urmăreşte obţinerea unui beneficiu material considerabil.

iar sprijinirea infracţiunii la regimul substanţelor narcotice este gravă şi atunci când este analizată în ansamblul ei, autorul este pedepsit cu închisoare de la patru luni la şase ani pentru infracţiune la regimul substanţelor narcotice, în formă agravată.

(2) Tentativa de sprijinire a unei infracţiuni la regimul substanţelor narcotice, în formă agravată, comisă în maniera descrisă mai sus în secţiunea 4,
subsecţiunea 1(1) se pedepseşte.

Secţiunea 5. Definiţii (1304/1993)

(1) Pentru scopul prezentului capitol, prin substanţă narcotică se înţelege orice substanţă narcotică la care se referă Legea privind substanţele narcotice. (374/2008)

(2) Pentru scopul acestui capitol, prin substanţă narcotică foarte periculoasă se înţelege o substanţă narcotică a cărei dozare improprie poate cauza moartea, care poate cauza o vătămare a sănătăţii chiar şi când este utilizată pentru o perioadă scurtă sau a cărei utilizare poate cauza simptome severe ale sevrajului.

Secţiunea 6. Confiscarea (875/2001)

(1) Următoarele se confiscă de către stat:

(1) instrumentele, materialele sau substanţele utilizate în comiterea unei infracţiuni cuprinse în prezentul Capitol sau obţinute pentru acest scop, şi

(2) bunurile menţionate în secţiunea 4, subsecţiunea 2, chiar dacă fapta este considerată infracţiune la regimul substanţelor narcotice sau infracţiune în formă agravată la regimul substanţelor narcotice; măsura confiscării este dispusă împotriva finanţatorului, a celui finanţat ori împotriva amândurora, în solidar sau în mod individual.

(2) În alte cazuri se aplică dispoziţiile Capitolului 10.

Secţiunea 7. Renunţarea la măsuri (673/2014)

În completarea dispoziţiilor Legii procedurii penale şi a altor dispoziţii din acest Cod, se poate renunţa la acuzaţiile sau pedepsele pentru utilizarea substanţelor narcotice sau pentru alte infracţiuni conexe utilizării de substanţe narcotice, dacă fapta, analizată în întregul său, este considerată de mică importanţă în raport cu tipul şi cantitatea substanţei, contextul în care a fost utilizată şi alte circumstanţe. Se poate renunţa la acuzaţii şi pedeapsă şi dacă suspectul sau făptuitorul a căutat tratament aprobat de Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii.

Secţiunea 8. Răspunderea penală a persoanei juridice (928/2006)

Dispoziţiile cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice se aplică infracţiunilor cu privire la narcotice, infracţiunilor calificate cu privire la narcotice, actelor pregătitoare pentru infracţiuni cu privire la narcotice, susţinerii infracţiunilor cu privire la narcotice şi susţinerii infracţiunilor calificate cu privire la narcotice.

Capitolul 50(a)

Infracţiuni la regimul alcoolului (641/2009)

Secţiunea 1. Infracţiuni la regimul alcoolului

(1) O persoană care, cu încălcarea Legii alcoolului sau a unei dispoziţii date în baza acesteia,

(1) produce băuturi alcoolice sau spirtoase,

(2) importă băuturi alcoolice sau spirtoase,

(3) vinde, furnizează sau oferă în alte moduri unui terţ băuturi alcoolice sau spirtoase,

(4) deţine sau transportă băuturi spirtoase,

(5) deţine sau transportă băuturi alcoolice cu scopul de a le vinde, ori

(6) deţine sau transportă băuturi alcoolice produse sau importate în mod ilegal,

va fi condamnată pentru infracţiune la regimul alcoolului la plata unei amenzi sau la pedeapsa cu până la doi ani de închisoare.

(2) Tentativa de comitere a infracţiunilor menţionate mai sus, în paragrafele 1-3, se pedepseşte.

Secţiunea 2. Infracţiuni în formă agravată la regimul alcoolului

(1) Dacă infracţiunea la regimul alcoolului

(1) are ca obiect o cantitate considerabilă de băuturi alcoolice sau spirtoase,

(2) este comisă cu scopul de a obţine un folos patrimonial considerabil,

(3) este comisă ca parte a activităţii unui grup infracţional, astfel cum este definit în Capitolul 6, secţiunea 5, subsecţiunea 2, organizat specific pentru comiterea extensivă de infracţiuni cu privire la alcool, (564/2015)

(4) presupune că băutura alcoolică sau băuturile spirtoase sunt distribuite, într-o manieră lipsită de scrupule, în rândul minorilor sau prin recurgerea la poziţia de dependenţă a altuia,

iar atunci când este evaluată în ansamblul ei, se apreciază că infracţiunea este în formă agravată, vinovatul va fi pedepsit pentru infracţiune în formă agravată la regimul alcoolului cu închisoare de la patru luni la patru ani.

(2) Dispoziţiile secţiunii 1 cu privire tentativă se aplică corespunzător tentativei de comitere de infracţiuni la regimul alcoolului, în formă calificată.

Secţiunea 3. Infracţiuni minore la regimul alcoolului

Dacă, luând în considerare cantitatea mică de băuturi alcoolice sau spirtoase ori celelalte circumstanţe conexe infracţiunii, se apreciază că infracţiunea este minoră atunci când este evaluată în ansamblul său, autorul este condamnat la plata unei amenzi pentru infracţiune minoră la regimul alcoolului.

Secţiunea 4. Definiţii

(1) În acest Capitol, termenii „băutură alcoolică” şi „băuturi spirtoase” au sensul prevăzut în definiţia corespunzătoare din Legea alcoolului.

(2) Ceea ce se dispune în secţiunea 1, subsecţiunea 1, paragraful 1 cu privire la producţia neautorizată de băuturi alcoolice sau spirtoase se aplică, de asemenea, procesării ulterioare sau îmbutelierii fără licenţă de băuturi spirtoase sau băuturi alcoolice produse în altă parte.

Secţiunea 5. Răspunderea penală a persoanei juridice

Dispoziţiile cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice se aplică în mod corespunzător infracţiunilor prevăzute în secţiunile 1 şi 2 din acest Capitol.

Secţiunea 6. Relaţia dintre taxa de penalizare şi creşterile obligaţiilor vamale, pe de-o parte şi infracţiunile cu privire la alcool, pe de altă parte (782/2013)

(1) Se poate renunţa la sesizarea, ancheta penală, punerea sub acuzare şi aplicarea unei pedepse în cazul unei fapte penale la care se face referire în secţiunile 1 şi 3 de mai sus dacă se consideră că aplicarea unei taxe de penalizare sau majorarea obligaţiilor vamale constituie o sancţiune suficientă. În analizarea cauzei se iau în calcul natura şi gravitatea actului sau omisiunii, pedeapsa aşteptată, cuantumul unei taxe sau obligaţii vamale în conexiune cu actul sau omisiunea, mărimea taxei punitive, cuantumul taxei punitive şi al creşterii obligaţiilor vamale, precum şi alte consecinţe posibile pentru contribuabil, ca rezultat al actului sau al omisiunii.

(2) Nicio acuzaţie nu va fi adusă într-un proces penal care are ca obiect infracţiuni prevăzute în secţiunile 1-3, dacă s-a impus deja aceleiaşi persoane, în aceeaşi cauză, o taxă de penalizare sau obligaţii vamale. Cu excepţia acestui caz, acuzaţii pot fi aduse şi o hotărâre judecătorească va fi dată dacă, după ce taxa de penalizare sau obligaţiile vamale au fost impuse, apar dovezi cu privire la circumstanţe esenţiale necunoscute iniţial, iar taxa de penalizare aplicată anterior în aceeaşi cauză a fost anulată printr-o decizie separată, pronunţată în baza secţiunii 3 din Legea privind taxa de penalizare şi creşterile obligaţiilor vamale.

Capitolul 51

Infracţiuni la regimul pieţelor de valori mobiliare (753/2012)

Secţiunea 1. Abuzul de informaţii privilegiate (753/2012)

(1) O persoană care, cu scopul de a obţine un folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, cu intenţie sau din neglijenţă gravă, profită de informaţii privilegiate cu privire la o valoare tranzacţionată pe o piaţă reglementată,

(1) prin transmiterea sau cumpărarea unei asemenea valori în numele său ori în numele altuia, sau

(2) prin oferirea de sfaturi, în mod direct sau indirect, unei terţe persoane care cumpără sau transmite o astfel de valoare,

comite un abuz de informaţii privilegiate şi este pedepsită cu amendă sau cu închisoare de cel mult doi ani.

(2) De asemenea, o persoană care utilizează informaţii privilegiate în legătură cu valori mobiliare supuse comerţului multilateral în maniera menţionată în secţiunea 1 într-un astfel de comerţ comite un abuz de informaţii privilegiate.

(3) Cele menţionate în subsecţiunea 1 se aplică şi unei valori mobiliare, cuantumul acesteia determinând-se în funcţie de valorile menţionate în subsecţiunea 1.

(4) Tentativa la o infracţiune intenţionată se pedepseşte.

Secţiunea 2. Abuzul calificat de informaţii privilegiate (753/2012)

(1) Dacă fapta de abuz abuzul de informaţii

(1) este comisă în scopul realizării unui profit deosebit de mare sau a unui avantaj personal considerabil,

(2) este comisă de făptuitor în condiţiile în care acesta abuzează de poziţia sa de mare răspundere, ca angajat sau reprezentant al registrului de valori, organizaţiei pentru convenţii, brokerului de valori, schimbului de valori, emitentului valorii sau al unei corporaţii care aparţine aceluiaşi grup ori ca prepus al uneia dintre cele anterior menţionate, sau

(3) este comisă într-o manieră deosebit de metodică,

şi dacă abuzul de informaţii privilegiate este considerat agravat şi atunci când analizat în întregul său, făptuitorul comite un abuz de informaţii privilegiate în formă agravată şi este pedepsit cu închisoare de la 4 luni la 4 ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Secţiunea 3. Distorsionarea preţului pieţei (753/2012)

(1) Persoana care, în vederea obţinerii unui folos material pentru sine sau pentru altul, distorsionează preţul valorilor care sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în Finlanda, pe o piaţă multilaterală, comite fapta de distorsionare a preţului pieţei şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de cel mult 2 ani.

(2) Dispoziţiile subsecţiunii 1 se aplică şi în cazul unei tranzacţii sau al altei acţiuni care implică o altă valoare decât cea menţionată în subsecţiunea 1, dacă aceasta distorsionează piaţa de valori menţionată în subsecţiunea 1.

Secţiunea 4. Distorsionarea calificată a preţului pieţei (753/2012)

Dacă distorsionarea preţului pieţei implică

(1) producerea de pierderi financiare extinse, sau

(2) o faptă de natură să conducă la slăbirea considerabilă a încrederii în funcţionarea pieţelor de valori

şi dacă distorsionarea preţului pieţei este considerată agravată şi atunci când este analizată ca întreg, făptuitorul comite o distorsionare calificată a preţului pieţei şi se pedepseşte cu închisoare de la 4 luni la cel mult 4 ani.

Secţiunea 5. Infracţiuni cu privire la informaţiile pieţelor de valori (753/2012)

O persoană care, cu intenţie sau din neglijenţă gravă,

(1) în activitatea de tranzacţionare profesionistă de sau în comerţul cu valori furnizează informaţii false sau înşelătoare cu privire la o valoare, sau

(2) nu oferă informaţii potrivite cu privire la o valoare, în conformitate cu Legea pieţelor de valori (495/1989), fapt care este natură să afecteze valoarea respectivei valori sau oferă informaţii false sau înşelătoare cu privire la valoare, în exercitarea obligaţiei de a informa care decurge din Legea pieţelor de valori,

comite o infracţiune cu privire la informaţiile pieţelor de valori şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de cel mult doi ani.

Secţiunea 6. Definiţii (753/2012)

(1) Pentru scopul acestui Capitol, prin valori se înţeleg valorile reglementate de Legea pieţelor de valori.

(2) Pentru scopul acestui Capitol, prin instrument financiar se înţeleg valorile şi alte instrumente financiare descrise în Capitolul 1, secţiunea 10 din Legea serviciilor de investiţii. (747/2012)

(3) Dispoziţiile prezentului capitol cu privire la valori şi instrumente financiare se aplică şi valorilor şi instrumentelor financiare care au fost cumpărate pe o piaţă reglementată sau multilaterală în Finlanda.

(4) Pentru scopul prezentului Capitol, prin informaţie privilegiată se înţelege informaţia definită în Capitolul 12, secţiunea 2 din Legea pieţei de valori.

(5) Pentru scopul prezentului Capitol, prin distorsionarea preţului pieţei se înţelege distorsionarea preţului pieţei, astfel cum este definită în Capitolul 14, secţiunea 3 din Legea pieţei de valori.

(6) Dispoziţiile prezentului Capitol cu privire la transferul sau cumpărarea instrumentelor financiare se aplică şi efectelor unui contract derivativ. Secţiunile 1 şi 2 ale acestui capitol se aplică unui contract derivativ, indiferent dacă respectivul contract presupune transferarea bunurilor în cauză sau pentru o compensaţie în locul transferării.

(7) Pentru scopul prezentului Capitol, prin pieţe reglementate se înţeleg pieţele reglementate la care se referă Capitolul 1, secţiunea 2, subparagraful 6 din Legea comerţului cu instrumente financiare. (748/2012)

(8) Pentru scopul prezentului Capitol, comerţ multilateral se referă la comerţul multilateral descris în Capitolul 1, secţiunea 2, paragraful 1, subparagraful 7 din Legea comerţului cu instrumente financiare.

Secţiunea 7. Dispoziţii restrictive (753/2012)

Secţiunile 1-4 ale acestui Capitol nu se aplică comerţului public cu valori unde, conform reglementărilor adoptate în baza articolului 8 al Directivei 2003/6/EC a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate şi manipularea pieţei (abuzul de pieţe),

(1) emitentul obţine propriile acţiuni,

(2) o companie de servicii de investiţii sau o instituţie financiară stabilizează preţul instrumentelor financiare.

Secţiunea 8. Răspunderea penală a persoanei juridice (753/2012)

Dispoziţiile cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice se aplică în mod corespunzător infracţiunilor prevăzute în acest capitol.

1)Codul penal a fost adoptat la data de 6 iunie 2001 şi a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2002. Actualizat până la data de 19 ianuarie 2017.

2)Pentru desemnarea acestora va fi folosit, în cele ce urmează, termenul „corporaţie”.